sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Antonov (AN-225 Mrya), cel mai mare avion din lume


Historia.ro
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/apstore_historia.gif
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/facebook_ico.gif
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/twitter_ico.gif
Top of Form
Bottom of Form

http://content.ad20.net/Storage/0_0/blank.gif
ACTUALITATE
Antonov (AN-225 Mrya), cel mai mare avion din lume
Autor: Alexandru Danilov | 374 vizualizări
 http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/twitter_ico.gif http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/ico_print.gif http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/ico_sendtofriend.gif http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/ico_respond.gif
Antonov(AN-225 Mrya) cu naveta spaţială Buran
Avionul-cargou Antonov AN-225 Mrya(mrya care înseamnă vis în  ucraineană), cel mai mare avion din lume, rămâne o capodoperă inginerească a aeronauticii mondiale. Dezvoltat iniţial pentru a transporta naveta spaţială  Buran,   AN-225 a rămas după destrămarea URSS în proprietatea companiei ucrainiene Antonov care a început de atunci să-l utilizeze în transporturile aeriene cu gabarit depăşit . Chiar şi la ora actuală , avionul este înscris în Cartea Recordurilor cu 106 recorduri care recompensează performanţele sale deosebite.

Originile  celui mai mare avion din lume şi dezvoltarea sa ulterioară
Avionul-cargou, Antonov  AN-225 , s-a dezvoltat pornind de la avionul sovietic de transport militar strategic AN-124 .  Inginerii sovietici au mărit lungimea fuselagul lui AN-124 cu 12 metri, adăugându-i încă 2 motoare.  Pentru a distribui greutatea avionului cu şase motoare, AN-225, trenul de aterizare a fost dotat cu 32 de roţi. La o greutate maximă de 640 de tone , avionul este şi cel mai greu  din lume. Faţă de un avion normal care are doar roata de bot orientabilă, AN-225 are 20 de roţi orientabile(4 roţi de bot şi 16 roţi în trenul principal de aterizare). În consecinţă , avionul este extrem de manevrabil pentru gabaritul său.  Ceea ce-l face pe AN-225 să fie la fel de manevrabil şi în aer este ampenajul său dotat cu o coadă dublă, spre deosebire de AN-124 care avea un singur stabilizator vertical.
Primul zbor al lui AN-225 a avut loc pe 21 decembrie 1988 la Kiev. Grandioasa prezentare a lui Antonov AN-225 a fost în cadrul spectacolului aviatic de la Paris, atunci când a aterizat purtând pe spate naveta spaţială sovietică Buran. De fapt, scopul iniţial pentru care a fost construit AN-225, era  transportul rachetei Energia şi a navetei spaţiale Buran.
După destrămarea URSS , operatorul ucrainian  Antonov , a preluat  singurul model AN-225 şi l-a reprofilat pe transporturi comerciale cu gabarit depăşit( capacitate de transport de 250 de tone). Având în vedere că operatorul ucrainian Antonov are nevoie să-şi extindă capacitatea de transport ,este în plan încă din 2005 finalizarea şi celui de al doilea avion AN-225, lăsat nefinalizat din lipsă de fonduri o dată cu dispariţia URSS. Datorită faptului că finalizarea ar mai costa compania încă 300 de milioane de dolari, proiectul s-a amânat .
Ca şi timp de execuţie avionul actual AN-225 ,construit în perioada URSS-ului, a necesitat doar 3 ani. Perioada foarte scurtă de finalizarea este explicată de competiţia în care încă se afla  URSS şi SUA, elementul esenţial al Războiului Rece.

AN-225 şi performanţele sale faţă de celelalte avioane de aceiaşi clasă

În categoria avioanelor de transport uriaşe aflate în serviciu mai figurează C-5A Galaxy ,Airbus A380-800 (cel mai mare avion de pasageri din lume) şi Boeing 747 Dreamlifter(o versiune drastic modificată a modelului Boeing 747-400 ).  Ca dimensiuni, AN-225 poate ocupa cu uşurinţă suprafaţa unui teren de fotbal , putând transporta cu 50% mai multă marfă decât un avion-cargou american C-5A Galaxy . Pentru a putea susţine greutatea avionului AN-225 , inginerii sovietici l-au înzestrat cu 6 motoare care au fiecare câte 23400 cp.
Pentru al menţine în serviciu activ, compania Antonov  a mai investit  după 2000 încă 20 de milioane de dolari pentru a instala echipamente moderne de avionică. De atunci  Antonov a devenit aeronava de frunte în flota companiei Antonov. AN-225 a reuşit să transporte obiecte care până atunci erau imposibile de transportat pe calea aerului. Avionul e capabil să zboare cu locomotive şi generatoare cu o greutate de 150 de tone.
Primul transport comercial pe care l-a executat AN-225 a fost pe 3 ianuarie 2002, atunci când a transportat din Germania  187,5 tone de alimente destinate trupelor americane staţionate în Oman.
Cel mai recent record stabilit de aeronava AN-225 a fost înregistrat la 11 august 2009, când a fost transportat  un generator de 189 de tone pentru o centrală eletrică pe gaz din Armenia. A fost cel mai greu obiect singular transportat vreodată de un avion de transport comercial.
Pe 11 iunie 2010, AN-225 a atins un nou record , de această dată pentru cel mai lung obiect din istoria cargourilor aeriene, atunci când a transportat o pală a unei turbine eoline în lungime de 42 de metri.
Un alt transport notabil a lui AN-225  a fost şi o locomotivă de 102 de tone din Canada până în Irlanda. După cum putem observa ,AN-225 este capabil să transporte încărcături mari pe distanţe lungi. Un alt transport pe distanţă lungă a fost şi cel dintre Germania şi India, atunci când AN-225 a transportat un generator Siemens de  135,2 t.
AN-225 şi-a demonstrat eficacitatea şi în misiunile umanitare la care a participat.  Ultima misiune umanitară la care a făcut parte AN-225 a fost în martie 2011( catastrofa produsă de tsunamiul din Japonia) atunci când a transportat în Japonia generatoare cu o greutate însumată de 140 de tone .Transportul a fost făcut la comanda guvernului francez.
Cercetările cu privirea la utilizarea lui AN-225 în prima fază de lansare pe orbită a cargourilor spaţiale sunt în progres. Sistemul aerospaţial pus la punct de Rusia şi Ucraina urmăreşte lansarea pe orbită , a unor încărcături de până la 18 tone folosindu-se de ajutorul lui AN-225.
Fie că e vorba de transporturi comerciale sau participări la viitoarele programe spaţiale , AN-225 rămâne unul dintre cele mai de perspectivă aeronave create vreodată.
AN-225 Mriya Basic Performance
Maximum payload, t
250
Cruising speed, km/h
up to 850
Cruising altitude, m
up to 12 000
Service range with a 200-ton cargo, km
4 000
Airfield length, m
3 000 - 3 500
Engines:
-type
D-18T turbofan
-number x thrust, tf
6 x 23,4
 Tabel cu performanţele tehnice,

Bibliografie
Michael Sales , The Air Logistics Handbook: Air Freight and the Global Supply Chain,Ed.Routledge ,Londra, 2013,pp.144-145.
Paul Eisenstein, articolul “World’ sBiggest Plane”, în revista Popular Mechanics, ianuarie 2013. p.34.
http://www.antonov.com/aircraft/transport-aircraft/an-225-mriya

Lady Astor către Stalin: Cât timp ai de gând să mai ucizi oameni?

Historia.ro
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/apstore_historia.gif
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/facebook_ico.gif
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/twitter_ico.gif
Top of Form
Bottom of Form
http://content.ad20.net/Storage/0_0/blank.gif
Lady Astor către Stalin: Cât timp ai de gând să mai ucizi oameni?
Rusia şi Cultul Terorii lui Stalin
Autor: Alexandru Danilov | 484 vizualizări
 http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/twitter_ico.gif http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/ico_print.gif http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/ico_sendtofriend.gif http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/ico_respond.gif
Imagini ale victimelor masacrului de la Butovo(1937-1938) , din apropierea Moscovei
În cadrul unei întâlniri din 1932  ,Vicontesa Nancy Astor îl întreba pe  Stalin cât timp mai are de gând să ucidă oameni. Stalin i-a răspuns cu cinism ,că va ucide oameni atât timp cât va fi nevoie. Se pare că pentru el a fost nevoie să comită masacre până la sfârşitul vieţii sale. Marea Teroare din anii’30  a decapitat elita militară, politică  şi intelectuală a URSS, lăsând în urmă un haos complet în societatea sovietică.  Astfel s-a scris cea mai întunecată pagină din istoria  Rusiei Sovietice.
Teroarea ca instrument în politica rusă înainte venirii regimului bolşevic
Destinul tragic al Rusiei care a ajuns să cunoască dealungul istoriei sale toate formele de violenţă menite să supună conştiinţa umană intereselor politice, ale regimurilor autoritare,  are rădăcini adânci . De la Ivan cel Groaznic(1530-1584) , care a pus bazele primei forme de poliţie secretă numită opricinina, Rusia ţaristă a cunoscut represiuni în masă , execuţii publice, confiscarea averilor, lovituri de palat, conspiraţii, arestări abuzive şi numeroase asasinate pe criterii politice.
                Represiuni au fost organizate până şi în perioada lui Petru cel Mare ,  întemeietorul Imperiului  Ţarist,  care pentru a-şi   impune reformele de modernizare a Rusiei  a trebuit să-şi execute opozanţii.  Este cazul rebeliunii streliţilor (corpul special de infanterie din vechea Rusie) din 1689, în care ţarul Petru  cel Mare a executat public 1200 de streliţi pentru a descuraja orice tentativă ulterioară de conspiraţie.
                Revolta decembriştilor organizată în 1825 de un grup de veterani din Războiul Napoleonian  a avut ca principal motiv  înapoierea şi izolarea în care se afla Rusia faţă de restul  Europei. Tentativa lor de a democratiza societatea rusă, prin înlăturarea regimului tiranic  ţarist, a fost rapid înăbuşită de trupele loiale noului ţar Nicolae I . Liderii revoltei  decembriste au fost executaţi ,iar restul  participanţilor au fost deportaţi în Siberia.  Din păcate acest simbol al năzuinţei  spre libertate a patrioţilor ruşi  a ajuns să fie ulterior denaturat de propaganda regimului bolşevic pentru a servi propriilor lor interese politice.
                Cultura rusă a fost  refugiul în care a renăscut  adevăratul  spirit rus transpus în ilustra literatură rusă , al cărei capodopere au ajuns să fie parte integrantă a patrimoniului literar universal. Secolul al XIX lea , a fost epoca de aur a literaturii ruse care i-a dat lumii pe Alexandr  Puşkin , Feodor Dostoievski , Lev Tolstoi, Anton Cehov , Nikolai Gogol, Mihail Lermontov, Turghenev şi  mulţi alţi maeştri ai scrisului. Mulţi dintre ei au transpus în scrierile lor dorinţa de libertate a poporului rus.
                Puşkin a fost trimis în exil pentru gândirea sa reformatoare ,iar Dostoievski  a ajuns să fie adus în faţa plutonului de execuţie , anulândui-se în ultima clipa pedeapsa cu moartea. Cenzura din timpul lui Nicolae  I urmărea orice abatere de la politica oficială promovată de administraţia ţaristă . Romanul Demonii  al lui Feodor Dostoievski reflectă cel mai bine haosul politic în care se găsea Rusia secolului al XIX lea .Romanul lui Dostoievski înfăţisează  o batjocorire sistematică a libertăţii,ce poate fi numită şi „demonocraţie”.
                Teroarea  şerbiei(o altă formă de sclavie)  este abolită de ţarul Alexandru al II lea abia în 1861 ,dar cu obligaţia din partea tăranilor de a plăti răscumpărări vechilor stăpâni. Răscumpărările au fost eliminate abia în 1907.
                Acesta era tabloul politic în care ajungea la putere, regimul bolşevic .
 Marea teroare stalinistă si politicile ei de represiune
            Venirea  bolşevicilor la putere în 1917 , a dus la instalarea unui regim al terorii în toate sferele societăţii ruse pentru a elimina aşa-zişi duşmani ai poporului. Regimul lui Stalin  a reuşit în 30 de ani să extermine aproape 20 de milioane de ruşi în reţeau sa imensă de gulaguri.      Represiunea stalinistă a atins apogeul în timpul Marii Terorii din 1936-1938. Înainte de a declanşa Marea Teroare , colectivizarea forţată demarată de Stalin ucisese milioane de oamenii  în Ucraina între anii 1932-1933. Era un adevărat genocid prin înfometare.
            În timpul Marii Terorii , prin tot felul de acuzaţii ridicole de spionaj şi contraspionaj , Stalin a ajuns să extermine elita culturală , elita militară şi chiar elita politică.
            Vechii săi aliaţi, precum Nikolai Buharin şi Grigori Zinoviev şi Kamenev , au fost şi ei condamnaţi la moarte în timpul epurărilor politice din partid . Deasemenea Serghei Kirov ,şeful organizaţiei de partid din Leningrad a fost asasinat din ordinul lui Stalin în 1934. Aproape toţi revoluţionarii bolşevici din 1917 au fost executaţi, doar pentru ca Stalin să devin în final unicul conducător ,iubit de masele de oameni îndoctrinate de  propaganda neobosită a partidului . Procesele spectacol de la Moscova între 1936 şi 1938  a fost mascarada lui Stalin pentru a elimina toate personajele-cheie din conducerea partidului comunist.
            Elita militară a fost aproape exterminată de epurările lui Stalin. În timpul  Marii Terorii, dintr-un total de 87 de comandanţi de armata, au  fost executaţi 57, împreună cu mii de victime din rândul ofiţerilor cu ranguri inferioare. Din 5 mareşali pe care îi avea URSS  înaintea declanşării epurărilor , au supravieţuit doar doi, Kliment Voroşilov şi Semion Budionâi. Mareşalul Tuhacievski a fost executat sub acuzaţia că ar fi colaborat cu Germania Nazistă. La începutul invaziei naziste din 1941, Armata Roşie a ajuns să fie complet demoralizată şi dezorganizată.
            Elita culturală şi stiinţifică nu a fost nici ea cruţată de cruzimea lui Stalin. Mii de artişti şi oameni de ştiinţă au căzut victime ale Marii Terori. Însumat cu perioada de dinaintea Marii Epurări , aproape 1500 de intelectuali şi-au găsit sfârşitul în  sistemul de lagăre de tip gulag. Poetul Osip Mandelstam, unul dintre cei mai renumiţi poeţi ruşi din perioada interbelică, a fost deportat într-un gulag din Siberia  pentru că a scris un poem împotriva lui Stalin intitulat Epigrama Stalin.  Clerul ortodox a fost aproape anihilat de Stalin , având în vedere că aproape 85% din preoţi erau arestaţi.
            Clasa mai înstărită a ţăranilor (chiaburii)  precum şi a altor elemente considerate aristocratice era un alt grup care a luat calea gulagului.
            Teroare a ajuns să fie un sentiment obişnuit în viaţa cotidiană din URSS în anii’30 . Scenele cu arestarea oamenilor direct de pe stradă sau în timpul nopţii de către ofiţerii NKVD erau foarte răspândite. Pentru Stalin, individul nu era mai mult decât un grăunte de nisip  într-o clepsidră uriasă. 

Metoda de acţiune a  călăilor din slujba lui Stalin
            Serviciul secret NKVD(Comisariatul poporului pentru afaceri interne) este cel care a planificat şi a pus în aplicare valul de execuţii şi deportări din timpul Marii Terori. Tehnica represiunii în masă pusă la punct de NKVD avea ca principală caracteristică flexibilitatea. În  primul rând ,numărul celor ce trebuiau condamnaţi în operaţiunea anti-kulak putea fi foarte uşor crescut( limita de condamnări era fixată de comandanţi NKVD). În al doilea rând conducerea NKVD era cea care decidea soarta condamnaţilor, dacă să-i trimeată în gulag  sau să-i execute. Timpul alocat pentru fiecare operaţiune putea fi extins ,iar în cazul străinilor nu exista o limită în ceea ce priveşte numărul de condamnări. Erau adoptate proceduri de investigaţie simplificate care să ducă la condamnarea suspecţilor.
            Pentru a duce la capăt arestările şi interogatoriile, conducereaNKVD era asistată de miliţienii de rând ,trupele de grăniceri ai NKVD, membrii Komsomol(uniune a ligilor tineretului comunist sovietic) şi de directorii  aşa-ziselor sectoare secrete ale institutelor ştiinţifice.
            Din noiembrie 1937 până în decembrie 1938 , teroarea a intrat în faza cea mai intensă. Conducerea NKVD trebuia să-şi facă norma de arestări şi minimul de investigaţii. Ofiţerii NKVD completau în formulare numărul de persoane ce trebuiau arestate din fiecare grup socio-profesional. Arestări se făceau şi pe sectoare economice , fiind vizaţi lucrătorii din transport, industrie şi construcţii. Lista cu arestări trebuia să cuprindă funcţionari publici, avocaţi, doctori, experţi în agricultură, profesori universitari şi ţărani(chiaburi ,ţărani mijlocaşi), ofiţeri din armată, miliţieni , preoţi şi multe alte ocupaţii.
            Pentru a grăbi sesiunile de interogatorii , arestaţii erau puşi să semneze dinainte pagini albe ,pe care ofiţerii de caz de la NKVD le umpleau cu tot felul de confesiuni şi declaraţii false  Deasemenea ,interogatoriile prin tortură făceau parte din tradiţia NKVD. Bătăile , tehnica de simulare a înecului sau privarea de somn a prizonierilor sub ameniţarea că li se vor omorî familiile era o parte din practicile preferate ale ofiţerilor NKVD.
            Conspiraţii false erau inventate de NKVD pentru a aresta grupuri ale minorităţilor naţionale şi a cetăţenilor străini(greci din Krasnodar, chinezi din Irkutsk , polonezi , tătari)
            Toate acţiunile de arestări şi interogatorii făceau parte din Operaţiunea 00447 al NKVD  împotriva chiaburilor(kulak) , elementelor anti-sovietice şi criminalilor. O dată cu creşterea numărului de cazuri , se organizau şi audieri în formula troika( de fiecare dată în absenţa acuzaţilor) De cele mai multe ori în astfel de formulă de audieri nici măcar nu erau citite datele personale ale acuzaţilor. Adesea prezenţa conducerii locale de patid nici nu era obligatorie , audierile fiind supravegheate de şefi din NKVD . Liderii comunişti erau informaţi doar prin telefon în legătura cu numărul celor împuşcaţi. În medie , la Moscova , erau 500 de cazuri pe noapte de acest fel.  Kremlinul supraveghea cu atenţia implementarea ordinului 00447 şi decidea dacă era necesară o schimbare de direcţie.
             Marele călău al lui Stalin care a planificat operaţiunile Marii Epurări a fost Nikolai Ejov. Perioada în care Ejov a ajuns să organizeze această represiune în masă  a ajuns să poarte numele de Ejovşcina (perioada lui Ejov între 1936 şi 1938).  Doar în această perioadă au fost arestate mai mult de 1 milion de  persoane ,dintre care 681.692 au fost executate. Pentru Stalin totul era doar o statistică după cum a declarat el însuşi( O moarte este o tragedie , un milion de morţi sunt doar o statistică). Epurarea a fost organizată chiar şi în rândul NKVD.
            Dintre călăii lui Stalin , a făcut parte şi Genrih Iagoda  predecesorul lui Ejov la conducerea NKVD. În perioada lui Iagoda , sistemul de lăgare de muncă forţată de tip gulag a fost extins cu rapiditate înaintea demarării marii represiuni conduse de Ejov. 
            Un alt oficial din NKVD, responsabil de crimele din perioada Marii Terori, a fost şi comisarul Agranov. Motto-ului său de criminal era următorul: Dacă nu există un inamic ,el trebuie creat , denunţat şi pedepsit.
            Până la urmă şi călăii au ajuns să cadă victime caracterului paranoic al lui Stalin. Iagoda a fost executat de Ejov în 1936, Agranov a fost executat în 1938 , iar Ejov  şi-a găsit sfârşitul în 1940.
Victimele  Marii Terorii din 1936-1938       
            Pe lângă proprii cetăţeni ,NKVD a executat şi grupuri de străini învinuiţi de spionaj şi acţiuni de sabotare. Cele mai cunoscute locuri unde au fost organizate execuţii în masă, în timpul Marii Terori, au fost Bikivnia( unde au fost masacrate între 100.000 şi 200.000 de persone ,cu execuţii ce au debutat încă din anii’ 20), pădurea Kurapatî(unde nu se poate estima numărul victimelor datorită faptului că arhivele NKVD sunt încă secrete în Belarus) şi Butovo(unde s-a confirmat prin documente ,executarea a 20.000 de persoane).
            Masacrul de pe poligonul din Butovo este o mărturie vie a ororilor săvârşite în timpuL Marii Terorii planificate de Nikolai Ejov la ordinul lui Stalin. Pentru Stalin , crimele  erau considerate nişte măsuri preventive pentru a  menţine stabilitatea internă a URSS.
            Discriminarea dintre conducători şi conduşi era făcută de NKVD chiar şi în alegerea locului de execuţie . În timp ce la ferma de partid din Kommunarka erau executaţi ofiţeri de armată şi din NKVD , la Butovo (20 de km de Kommunarka) erau ucise persoanele obişnuite.
            Din cei executaţi la Butovo , aproape o cincime erau de origine străină , Cei mai mulţi dintre străini ,cam 40% din totalul victimelor ce proveneau din rândul străinilor,  erau polonezi.
            Pretinsa stare de spirit a deţinuţilor era o justificare pentru execuţiile organizate de NKVD . Iată cum era formulat rechizitoriul NKVD-ul cu privire la persoanele masacrate de la Butovo:
                        “ Este ostil puterii sovietice
                        Are o atitudine de terorist  faţă de conducerea PCUS
                        Este un element ostil
                        Este un element declasat
                        Are legături apropiate cu terorişti şi cu spioni
                        Cunoaşte activitatea de spionaj ,după caz, a soţului sau soţiei
                        Împrăştie agitaţii anti-sovietice printre vecini şi cunoştinţe
                        Împrăştie zvonuri despre izbucnirea unui război
                        Îşi laudă traiul pe care l-a avut sub conducerea ţarului
                        Exprimă simpatii pentru inamicii poporului
                        Provoacă agitaţii împotriva mişcării stahanoveţilor
                        Provoacă agitaţii împotriva semnării împrumuturilor cu obligaţiuni
                        Are un mod de viaţă suspicios , asemănător cu a unui spion”.
            Mişcare stahanoveţilor a apărut în 1935 după exemplul promovat de Alexei Stahanov,şi a implicat munca grea şi  eficientizarea metodei de lucru ,pentru a realiza planul cincinal fixat de comunişti.
            Sub astfel de acuzaţii  atât de generale, NKVD-ul putea aresta pe oricine .
            Din păcate încă mai sunt analişti în Federaţia Rusă care cred că Stalin nu a comandat o astfel de oroare, şi că toate lucrurile se datorează unui exces de zel al NKVD.
            Nevoia de a fi în permanenţă unicul lider slăvit de popor, l-a împins pe Stalin să comande crime în masă doar în baza unor simple suspiciuni alimentate de caracterul său paranoic.
            Ce a rămas în urma  represiunilor staliniste este amintirea dureroasă a milioanelor de  victime cărora li s-a negat dreptul la viaţă , victime care  nu erau  nimic altceva decât cifre în statistica lui  Stalin.

Bibliografie
Barry McLoughlin;Kevin McDermott ,Stalin’s Terror: High Politics and Mass Repression in the Soviet Union,Ed. Palgrave Macmillan, New York ,2003,pp.25-137.
Anthony Anemone , Just Assassins: The Culture of Terrorism in Russia ,Ed. Northwestern University Press ,Evanston , 2010,pp.3-23.

Doctrina militară rusă la început de secol XXI

Historia.ro
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/apstore_historia.gif
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/facebook_ico.gif
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/twitter_ico.gif
Top of Form
Bottom of Form

http://content.ad20.net/Storage/0_0/blank.gif
Cât de mult mai apreciază Rusia existenţa unei doctrine militare
Doctrina militară rusă la început de secol XXI
Autor: Alexandru Danilov | 494 vizualizări
O dată cu venirea lui Putin la putere, doctrina militară a suferit modificări majore care vizau în principal definirea pericolelor externe, reforma în armată , modernizarea  tehnicii militare şi reformularea  politicii în ceea ce priveşte utilizarea armelor nucleare în eventuale atacuri îndreptate împotriva Rusiei. Cu toate că noua doctrina militară apare ca un ordin venit de la Kremlin, ea provocat foarte multe nemulţumiri în cadrul conducerii militare.
Doctrina militară rusă în perioada lui Elţân
          Informaţii legate de doctrina militară rusă post-sovietică sunt menţionate pentru prima dată în Constituţia lui Elţân din decembrie 1993. În capitolul IV , Articolul 83 ,care face referire la  rolul Preşedintelui în calitate de Comandant Suprem al Forţelor Armate este notat că şeful statului conduce şi constituie Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse, al cărui statut este reglementat de legile în vigoare . Deasemenea în sarcinile preşedintelui intră şi aprobarea doctrinei militare.
            Aceste prevederi constituţionale nu explică însă originile unei doctrine militare scrise. Înainte de ratificarea Constituţiei, Elţân a primit aprobarea din partea Adunării Federale a  Rusiei pentru proiectul  său de doctrină militară intitulat Prevederile de bază a doctrinei militare a Federaţiei Ruse . În urma apobării legislativului rus , Elţân semnează legea pe 2 noiembrie 1993.
            În contextul crizei politice prin care trecea Rusia şi care ameninţa cu un război civil, prioritatea lui Elţân a fost să câştige loialitatea   celor mai importanţi comandanţi militari.   Ca urmare , doctrina militară rusă nu a fost supusă unei dezbateri prealabile în legislativ, ci a fost rezultatul unei lupte de putere ascunse între Consiliul de Securitate a Rusiei şi Ministerul Apărării condus de generalul Pavel Graciev . În schimbul sprijinului acordat lui Elţân în timpul crizei constituţionale din 1993, Graciev a obţinut controlul afacerilor militare.
            Doctrina militară a lui Elţân din 1993 , reflecta speranţele unui parteneriat strategic cu Occidentul , având în vedere că relaţiile de securitate ale Rusiei cu regimurile occidentale erau apreciate ca fiind pozitive.  Era  explicat deasemenea în textul doctrinei faptul că armele sale nucleare au rolul de a descuraja potenţialele atacuri nucleare împotriva sa .
            În cursul adoptării noii doctrine militare a fost avansată şi opţiunea păstrării unei armate unite pentru statele CSI , dar aşa cum anticipase genaralul Mahmut Gareev , Rusia a simţit în final nevoia adoptării unei doctrine militare care să reflecte propriile interese naţionale .
            Până la urma Rusia din perioada lui Elţân , şi-a adoptat strategiile militare orientându-se mai mult după ameninţările percepute de liderii militari. Ministrul Graciev , a dat în permanenţă impresia că formularea unei doctrine militare ţine de responsabilitatea Ministerului Apărării . Reforma armatei ruse viza redimensionarea trupelor şi crearea unor forţe militare mai mici şi mai mobile în faţa unor ameninţări externe.
            Nici Conceptul rus de securitate naţională adoptat de Elţân în decembrie 1997 , nu a adus lămuriri  legate de importanţa unei doctrine  în planificarea operaţiunilor militare ale Rusiei . Totul se baza mai mult pe instinct decât pe nişte concepte bine formulate. Dovezile se regăsesc în eşecul din Cecenia precum şi în slaba organizare din timpul Crizei din Kosovo(1999).
Schimbările politicii de apărare o dată cu venirea lui Putin la putere
          După plecarea lui Elţân , noul regim al lui Putin a implicat mai mult Consiliul de Securitate al Rusiei în adoptarea unei noi doctrine militareÎn elaborarea doctrinei sale militare din 2000, Putin a colaborat cu  Serghei Ivanov , un alt ofiţer KGB din Leningrad. După ce a fost secretar al Consiliului de Securitate al Rusiei, Ivanov devine ministru al Apărării în 2001.
            Noua doctrină militară a  lui Putin este introdusă la 21 aprilie 2000 , chiar înainte de promovarea lui Ivanov în funcţia de ministru al Apărării. Documentul era unul  care să asigure perioada de tranziţie din armata rusă ce urma să fie reformată după noile viziuni ale Kremlinului.
            Noua doctrină acorda o atenţie mai mare ameninţării pe care o reprezintă statele cu capacitatea de a se angaja în operaţiuni rapide fără caracter militar, menite să destabilizeze afacerile interne ale unui stat adversar.
            Se atrăgea atenţia asupra interconexiunii dintre ameninţarea externă şi cea internă.  În contextul situaţiei din Cecenia , liderii ruşi erau preocupaţi de probabilitatea ca instabilitatea internă să atragă intervenţia unor factori externi.
            Se reafirma totodată  importanţa factorului de descurajere pe care îl reprezintă armele nucleare ruseşti în faţa oricărei  agresiuni externe. Situaţia utilizării armelor nucleare era extinsă de Kremlin şi în cazul unei operaţiuni militare de proporţii  cu arme convenţionale  care să aducă atingeri grave siguranţei statului rus. Responsabil pentru elaborarea acestei noi politici nucleare era general-maiorul Vladimir Dvorkin.
            Procesul de recentralizare demarat de Putin o dată cu începutul mandatului său era extins  şi către forţele armate. În noua doctrină a lui Putin, competiţia dintre structurile de securitate nu  mai era tolerată.
            Miezul doctrinei lui Putin , era să  consolideze statutul de mare putere a Rusie  fără să fie nevoie să se orienteze după atitudinea Washingtonului şi de calitatea sa de singură superputere din sistemul internaţional.
            Cel care trebuia să explice semnificaţia acestei doctrine militare de tranziţie era general-maiorul A.F. Klimenko. Ofiţerul rus a prezentat 4 funcţii pe care trebuia să le asigure noua doctrină militară: organizarea viitoarelor teorii militare şi practici, ghidarea oficialilor în luarea deciziilor politice, informarea publicului intern şi extern ,avertizarea sau influenţarea celor care îşi propun să utilizeze mijloacele violente în relaţie cu Rusia.
            Această doctrină militară de tranziţie  expusă de Putin  a rămas sub aceiaşi formă până în 2010 .
            Adoptarea noii doctrine militare în 2010 , a fost  o consecinţă a războiului din Georgia(august 2008) . Cu toate că Rusia a învins  ,armata ei s-a remarcat prin tehnica militară îmbătrânită şi prin strategii militare învechite  organizate în mod tradiţional. Barajul de artilerie pus la punct de Rusia în Georgia contrasta cu înalta tehnologie militară a Occidentului.
            Conştient de acest dezavantaj Putin a demarat începând cu 2007 până în 2015 , un program de modernizare a tehnicii militare. Armata a început să beneficieze de o parte din acest armament modern începând cu 2012 .
            Doctrina adoptată pe 5 februarie 2010 de preşedintele Medvedev ,în urma consultărilor cu Putin, mizează în continuare pe descurajarea prin arme nucleare a oricărei ameninţări. Realitatea este că nici un stat nu îşi permite să atace o putere nucleară. Armele nucleare tactice cu putere de distrugere mult mai mică decât armele nucleare strategice , pot fi folosite pe câmpul de luptă pentru a respinge o invazie.
            Faţă de doctrina militară din 2000 care prevedea utilizarea armelor nucleare în  agresiuni majore împotriva Rusiei, doctrina din 2010 permite utilizarea armelor nucleare în orice atac asupra statului rus.
            Aşa cum declara Nikolai Patruşev , secretarul Consiliului de Securitate a Rusiei , NATO şi SUA sunt  percepute ca posibile pericole. După cum se poate observa se foloseşte termenul de pericol şi nu de ameninţare care pare ceva mai general. Atitudinea antioccidentala a Rusiei s-a accentuat şi mai mult o dată cu venirea lui Putin , cu toate că a debutat de fapt din al doilea mandat al lui Elţân. Actualul mediu internaţional ,după aprecierile noii doctrine , nu asigură securitate egală pentru toate statele.
            Restructurarea din armata rusă reorganizată în 2011 viza păstrarea unităţilor rămase într-o stare permanentă de alertă. Actualul ministru al Apărării , Anatoli Serdiucov, a fost numit de Putin pentru a combate corupţia din armată şi opoziţia conducerii militare la  reforma de redimensionare a corpului de ofiţeri.
            O altă prevedere interesantă în noua doctrină este crearea şi antrenarea unor grupuri militare care să apere infrastructura energetică a Rusiei şi să participe la viitoarea împărţire a resurselor din zona Arctică.
                       

Consiliul de securitate al Rusiei si caracteristicile sale
          Consiliul de securitate al Rusiei  a crescut constant în importanţă începând cu criza constituţională din 1993 , devenind organul de securitate suprem al Kremlinului. Pentru a-şi mări prerogativele prezidenţiale, Putin a făcut din Consiliu un  centru activ de coordonare administrativă şi integrare a conceptelor de securitate  .
            Pentru a creşte influenţa Consiliului de Securitate s-a decis şi creşterea în importanţă a rolului Ministrului Apărării ,ca membru în acest for decizional condus de Preşedinte Rusiei. S-a avansat în acest sens ideea de a face din Ministrul Apărării ,un comandant suprem adjunct ,având în vedere că Preşedintele este comandantul suprem. În acelaşi timp ,s-a vehiculat ideea ca Ministrul Apărării să fie considerat de-facto Vicepreşedinte al Rusiei.
            Planul era ca prin creşterea în importanţă a membrilor care o constituie , să crească în acelaşi timp în importanţă şi  adunarea, ca organ de securitare.
            În informaţiile oficiale pe care Kremlinul le furnizează în legătura cu prerogativele Consiliului de Securitate , este menţionată şi siguranţa naţională . Pe baza acestei prerogative destul de largi , liderii de la Kremlin şi-au acordat dreptul de a interveni în orice domeniul al societăţii ruse fără să mai fie nevoie să mai consulte Adunarea Federală formată din Duma de Stat şi Sovietul Federaţiei  Ruse.
            Legislativul rus a ajuns să îndeplinească mai mult un rol decorativ încă de când a fost înfiinţat de ţarul Nicolae al II lea în 1906. Preşedintele Rusiei se foloseşte de această Adunare Federală mai mult pentru a menţine o aparenţă democratică. Toate deciziile importante sunt luate de Consiliul de Securitate al Rusiei   şi trimise mai departe legislativului  pentru a îndeplini o simplă formalitate. Consiliul de Securitate realizează toate documentele care definesc abordările conceptuale legată de siguranţa naţională.
Neclarităţi legate de noua doctrină militară rusă
          Principala neclaritate legată de noua doctrină militară a Rusiei este legată de statutul său legal. Nu poate fi considerată lege deoarece nu face obiectul unei aprobări din partea adunării legislative ruseşti. Nefiind o lege , doctrina militară ar trebui să fie neobligatorie pentru instituţiile statului rus.  În acelaşi timp nu poate fi considerată nici o declaraţie ,deoarece  documentul ce conţine doctrina militară este aprobat prin decret de către Preşedintele Rusiei şi capătă valoarea de lege.
            În orice caz   conducerea politică  consideră documentul doctrinei militare ca fiind  foarte important. Conform tradiţiei politice în Rusia , tot ce vine de la preşedinte este un ordin.
            Documentul doctrinei militare afirmă că succesul va fi asigurat prin implementarea unor măsuri de ordin politic , diplomatic, economic , social şi militar.
            O altă neclaritate în ceea ce priveşte noua doctrină militară rusă este legată şi de eficienţa reformei în rândul cadrelor militare. Datorită restrângeri cadrelor de ofiţeri , în armata rusă persistă un sentiment de nemulţumire . Fostul Şef al Statului  Major,generalul Baliuevski, s-a retras în semn de nemulţumire pentru aceste măsuri propuse de noua doctrină aprobată de Kremlin
            O întrebare se leagă şi de lipsa de participare a conducerii militare la elaborarea noii doctrine.  Liderii militari nu sunt interesaţi să  vină cu iniţiative de modificare , datorită faptului că nu pun preţ pe doctrina militară creată de preşedinte.
            Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei ,Nikolai Patruşev, a declarat în 2009, că procesul de elaborare a noii doctrine militare era supus unui dialog deschis cu toate instituţiile interesate. Generalul Anatoli Nogoviţân, adjunct al Statului Major,   a declarat că de fapt noua doctrină militară are două părţi :una publică(în care se tratează aspecte generale legate de armată) şi una secretă(care conţine strategii cum ar fi situaţia în care se face uz de armele nucleare).
            Faptul că are o parte secretă , provoacă o mare nemulţumire în rândul comunităţii de experţi militari. Partea secretă  a doctrine a ajuns să fie cunoscută doar de către cercul apropiat preşedintelui.
            Doctrina militară rusă nu va putea fi implementată cu succes atât timp cât nu manifestă transparenţă faţă de conducerea militară.

Bibliografie

Stephen Blank , Russian Military Politics and Russia's 2010 Defense Doctrine , Ed. Strategic Stadies Institute , Carlisle,2011.