Cât de real este “noul Război Rece”?
Dacă este să
ne orientăm după titlurile din ziare
şi dezbaterile aprinse de la diferite televiziuni după anexarea Crimeii de către Rusia , putem
concluziona că suntem în mijlocul unui “nou Război Rece”. Pentru mulţi cetăţeni ai comunităţii euroatlantice
comparaţia pare una destul de convenabilă având în vedere că Occidentul a
câştigat a câştigat la prima vedere
ultimul Război Rece cu URSS.
Dar este profund
greşit să ne închipuim că există o nouă confruntare între Vest şi Est. Nu este
vorba de niciun nou Război Rece deoarece lumea nu se îndreaptă către o nouă
confruntare dintre civilizaţii care să aibe la bază motivaţii ideologice. Putin
şi oligarhii săi nu posedă un sistem de valori pe care să-l poată promova în
lume. Au în schimb nişte “nostalgii imperiale” la care nu pot renunţa.
Suprasolicitarea economiei ruse îi va lecui treptat de această boală. Rusia nu
este o superputere aşa cum a fost cazul URSS-ului , ci doar o putere regională
care încearcă să menţină pe orbita sa vechile republici sovietice
Este o tragedie pentru Rusia şi vecinii săi că în urma
prăbuşirii URSS-ului s-a creat un vid de putere de care au profitat noii
oligarhi susţinuţi de noua putere de la Kremlin. Rusia nu are nici o doctrină
pe care să o exporte în afara graniţelor sale ,aşa cum a fost în perioada
sovietică. Vechiul naţionalism rus şi capitalismul oligarhic nu oferă nici o
alternativă la noua ordine mondială deorece nu are nici o viziune sau un sistem
de valori universale.
Responsabil de moartea a milioane de oameni, comunismul a
avut totuşi o viziune şi un sistem de valori proprii cu care a amăgit
speranţele multor milioane de oameni. Putin ,spre deosebire de Stalin, nu este
interesat să exporte un model politic în afara graniţelor Rusiei. Singurul său
interes este să reclădească vechiul URSS sub o altă formă , cum ar fi nou
propusa uniune economică euroasiatică în care oligarhia rusă şi cea chineză
pot prospera. “Noul imperiu rus” are la
bază enormele resurse naturale ale Rusiei.
În timpul Războiul Rece era o situaţie cu totul diferită
decât cea de acum. Democraţia nu era ameninţată doar Armata Roşie sau de
imensul arsenal nuclear al URSS. Principala ameninţare era cea de ordin
ideologic , deorece comunismul vrea să ofere o alternativă pentru capitalism.
La ora actuală nu există nici o ameninţare comunistă.
Dacă este o ameninţare , ea este una de ordin
geostrategic şi se limitează la regiunile vecine Rusiei. În orice caz Rusia lui
Putin este departe de avea puterea şi influenţa pe care o poseda în trecut URSS-ul.
În ciuda
tensiunilor politice dintre Occident şi Rusia , lumea nu se confruntă cu nici o
ameninţare de ordin militar, ideologic sau economic care să pună în pericol
securitatea globală. Faptul că televiziunile şi ziarele insistă pe tema
existenţei unui nou Război Rece , este doar o încercare de maniupulare a
opiniei publice.
Având în vedere că economia mondială este interdependentă
, sancţiunile economice ale SUA împotriva Rusiei nu vor avea vreun efect
benefic pe termen lung pentru economia occidentală , mai ales cea europeană
care este atât de dependentă de importurile de gaze din Rusia. De aceea este
discutabil câte state vor şi pune în practică sancţiunile dictate de SUA. Chiar
şi economia americană ar putea avea de suferit prin devalorizarea dolarului ,
dacă Rusia şi China vor conveni să renunţe la moneda americană în comerţul bilateral.
Spre deosebire de interdependenţa economică actuală, în
perioada Războiul Rece existau destul de puţine legături economice dintre Vest şi Est. O lungă perioadă a
Războiului Rece, Moscova nici măcăr nu avea Bursă de Valori.
În ceea ce priveşte anexarea Crimeii de către Rusia,
Occidentul se confruntă cu politica faptului împlinit. Nici în timpul Războiului Rece , cele două
superputeri, SUA şi URSS, nu s-au confruntat direct , preferând să folosească
state terţe. Chiar şi în cazul atrocităţilor comise de sovietici în timpul
Revoluţiei ungare din 1956 şi a celei din Cehoslovacia din anul 1968, SUA şi
aliaţii occidentalii s-au limitat prin ale cataloga ca inacceptabile ,iar apoi
au ajuns să-se conformeze realităţilor. Totul s-a rezumat la o simplă retorică.
SUA şi Europa de Vest nu erau dispuse
să înceapă un război cu URSS , doar
pentru a apăra statele din Europa de Est, ţinute sub controlul Moscovei.
Situaţia a rămas neschimbată. Nimeni nu vrea să rişte o
confruntare militară cu Rusia , chiar dacă Putin ar decide să anexeze jumătate
din Ucraina , până la râul Dniepr.
Cel mai onest lucru pe care îl poate face Occidentul este
să recunoască faptul că Ucraina este pe cont propriu. Asta nu înseamnă
totuşi să accepte noile “ambiţii imperiale” ale Rusiei ,
aşa cum au fost acceptate cele ale URSS-ului . Prioritatea geostrategică a SUA şi a aliaţilor din NATO trebuie să fie
protejarea Europei centrale şi de est în faţa oricărei ameninţări ruse,
inclusiv cea de ordin economic. Pentru a atinge acest obiectiv este necesar ca
Europa să-şi diminueze dependeţa energetică faţă de Rusia.
Sursă
http://www.nytimes.com/2014/03/22/opinion/the-new-cold-war-that-isnt.html?_r=0
