Printesa Ecaterina Mihailovna Dolgorukova era fiica Printului Mihail Dolgorukov si a Verei Vishnevskaia, stranepoata lui Iuri Dolgoruki, intemeietorul Moscovei. Pozitia privilegiata a acestuia a facilitat urmasilor lui accesul in randul inaltei noblimi rusesti.
Aceasta femeie a fost timp de 14 ani amanta si sotia renegata a Tarului Alexandru al II-lea, cel care a proclamat la 2 martie 1861 egalitatea cetatenilor rusi. Tatal Katiei a fost ruinat de speculatiile financiare in care si-a investit averea si a fost obligat sa isi creasca fetele la curtea tarului, pe cheltuiala acestuia. Desi prima lor intalnire a avut loc pe cand Katia avea 12 ani, iar Tarul 42 de ani, abia dupa 5 ani de la acea data intre cei doi avea sa se aprinda o iubire ca-n povesti. Dupa moartea tatalui, Katia si sora ei au fost internate intr-un pension de fete care proveneau din randul nobilimii rusesti la Institutul Smolnii din St. Petersburg si unde Tarina Maria Alexandrovna se ocupa de actiuni de caritate.
Cand Tarul a revazut-o, a fost subjugat de frumusetea ei si a vizitat-o de nenumarate ori la pension, plimband-o cu trasura. Katia se simtea atrasa de protectorul ei, dar nu isi dorea sa devina una dintre multele lui amante. In acea perioada a decedat si mama ei, iar Tarul si-a oferit cu generozitate umarul pe care Katia si-a plans durerea, dar tocmai aceasta slabiciune avea sa faciliteze schimbarea decisiva din viata ei!
Intors din razboiul cu Turcia, Tarul a adus-o la curte si a numit-o doamna de onoare in suita sotiei sale, iar doi ani mai tarziu devenea amanta lui. In noaptea in care Tarul a facut dragoste cu ea i-a spus: ”Acum esti sotia mea secreta. Daca vreodata voi fi liber, ma voi insura cu tine.” Intr-una dintre scrisori, Tarul i-a scris negru pe alb: “Azi, din pacate, nu sunt liber, dar cu prima ocazie ma voi insura cu tine, caci te consider, acum si pentru totdeauna, ca sotia mea in fata lui Dumnezeu”. Alexandru al II-lea isi chema amanta de patru ori pe saptamana la Palatul de iarna, iar in restul zilelor isi scriau scrisori pline de pasiune. Intr-una dintre scrisori, Sasa, asa cum ii spunea Katia in intimitatea iatacului, asternea pe hartie: “Nu uita ca toata viata mea e in fiinta ta, ingerul sufletului meu, si ca singurul scop al acestei vieti este sa te vad fericita atat cat putem fi fericiti in aceasta lume. Cred ca ti-am dovedit, de la 13 iulie, ca, atunci cand iubesc cu adevarat pe cineva, nu stiu sa iubesc intr-un mod egoist… Vei intelege ca nu mai traiesc decat cu speranta de a te revedea joia viitoare in cuibul nostru”. 29 de scrisori stau marturie pasiunii care i-a legat, la acestea adaugandu-se schitele nud pe care Tarul i le-a facut si care sunt pastrate in arhivele statale. Toate aceste intalniri nu aveau cum sa scape vigilentei politiei secrete si Romanovii au decis sa o trimita in exil la Napoli. Cand Tarul a mers in capitala Frantei sa semneze Tratatul de pace, dupa sfarsitul razboiului cu Crimeea, el a chemat-o in apartamentul de pe Champs Elysee si a adus-o inapoi in Rusia.
Katia era generoasa, deschisa, cu idei liberale, lipsita de prejudecati si profund indragostita. Niciodata n-a avut pretentii materiale si nici nu se dadea in vant dupa viata de la curte. Cu toate astea, ea a devenit sfatuitoarea lui si a reusit sa isi convinga iubitul sa modernizeze viata la curte si sa implementeze reforme importante pentru tara, care aveau sa schimbe in mod definitiv istoria Rusiei: a fost anulata interdictia de a calatori in strainatate, a fost diminuata cenzura, au fost eliberati detinuti politici, a pus in discutie desfiintarea iobagiei in conditiile in care prestanta nobililor se masura in numarul de iobagi care munceau pe mosie, a sustinut improprietarirea taranilor, in conditiile in care Rusia tarista numara 47 de milioane de serbi dintr-o populatie totala de 61 de milioane. La aceste masuri s-au adaugat si altele: taranii aveau dreptul la o casa, sa isi munceasca terenul ca sa isi plateasca darile. S-a revizuit legea justitiei, a invatamantului, a sanatatii publice, s-au construit drumuri, s-a stimulat dezvoltarea economiei locale, s-au reformat armata si finantele. Cei doi planuiau sa schimbe constitutia existenta cu una liberala si faceau planuri impreuna sa modernizeze viata imperiului tarist. Tarina Maria Alexandrovna combatea ideile progresiste si nu intelegea de ce trebuie schimbat un sistem care functiona dupa legi cunoscute si respectate de toata lumea. Din pacate, sistemul politic nu a fost reformat, iar rezistenta nobililor fata de aceste schimbari care le diminuau atat puterea, cat si averea, au condus la nasterea formelor de protest, organizate in ample miscari revolutionare care a zguduit Rusia ani la rand. Dar pana acolo e cale lunga!
La nasterea primului lor copil, Katia a avut probleme medicale, iar cand s-a pus problema alegerii, Alexandru ar fi ordonat medicilor: “Daca e nevoie, sacrificati copilul, dar pe ea salvati-o cu orice pret!”. Dupa un an, avea sa se nasca Olga, iar acest fapt a dus la o isterie generala a Romanovilor. Doar Tarina, mama celor opt copii ai Tarului, avea sa se retraga in rugaciune, resemnare si-n tacere. Cand Alexandru al II-lea a cunoscut-o pe Katia, Tarina era bolnava de tuberculoza, iar cei doi soti incetasera sa mai aiba relatii amoroase, in urma sfaturilor primite de la doctorii curtii. Katia i-a nascut patru copii: George Alexandrovici, Olga Alexandrovici Iurievski, Ecaterina Alexandrovici Iurievski si Boris Alexandrivici (ultimul a murit la cateva zile de la nastere). Familia Tarului si nobilimea de la curte au dezaprobat relatia de adulter, ba chiar s-au temut ca nu cumva copiii nascuti din relatia intrzisa sa inlocuiasca la succesiune mostenitorii legitimi. Povestea aceasta de dragoste afisata fara perdea a macinat-o pe Tarina bolnava de tuberculoza de cativa ani buni, dar a tolerat-o in tacere cu multa demnitate. Insa copiii lor deja se temeau ca tatal ar putea sa isi recunoasca oficial bastarzii si sa le faciliteze accesul la tron. Dupa 10 ani de relatie, Tarul si-a instalat amanta la Palatul de iarna, spre disperarea Tarinei, a familiei, ministrilor si nobililor de la curte. Tarul scapase cu viata ca prin minune din cateva atentate si credea cu inversunare ca ii datora viata Katiei. In iunie 1880, cand Tarina era pe patul de moarte, a cerut sa vada copiii amantei sotului ei, George si Olga, pe care i-a binecuvantat. Dupa moartea acesteia, mai exact dupa 40 de zile de doliu, Tarul s-a casatorit cu Katia la 6 iulie 1880, in biserica de la Tarskoe Selo. Desi a fost sfatuit sa mai astepte, raspunsul Tarului a fost categoric: “ Am asteptat destul timp de 14 ani! Acum 14 ani am promis ca, imediat ce voi fi liber, ma voi casatori cu ea. Nu voi mai astepta nici macar o zi”. Tarul a fortat Senatul curtii sa ii acorde titlul de Printesa Iurievskaia si si-a recunoscut copiii nascuti din relatia extraconjugala. Totodata el si-a innobilat copiii cu titulul de altete regale: “Pentru minorii George Alexandrovici si Olga Alexandrovna Iurievski acordam drepturile care apartin nobilimii si ii ridicam la rang de print cu titlul de altete”, desi ei nu aveau dreptul la tron. Au urmat mai multe atentate ale nihilistilor rusi, dar Alexandru a scapat cu viata de fiecare data. Tarul stia ca multi ii vor moartea si, profund mahnit, acesta ar fi zis la un moment dat: “Ce sunt eu, o fiara salbatica, de ma vaneaza ca sa ma ucida?” In 1 martie 1881, s-a trezit dis de dimineata, a luat masa cu familia, a mers la biserica, dupa care a plecat la parada garzii care avea loc la Menaj, intentionand ca mai apoi sa faca o vizita de curtoazie Marii Ducese Ecaterina, vaduva Marelui Duce Nicolai. Dupa ce s-a incheiat parada garzilor calare, Tarul s-a urcat in trasura flancata de 6 calareti, indreptandu-se catre palatul Marii Ducese. La intoarcere, desi stabilise impreuna cu Katia sa nu se intoarca la palat pe drumul pe care venise, grabindu-se catre casa, n-a mai schimbat traseul, iar la o cotitura, un tanar a aruncat un pachet sub copitele cailor. Bomba a explodat si multi slujitori au fost raniti. Desi initial a scapat nevatamat, profund ingrijorat de soarta supusilor, Tarul a decis sa coboare din cupeu si sa se intereseze de starea lor de sanatate, in vreme ce multimea l-a impresurat din toate partile. Viata lui avea sa fie curmata de o a doua bomba aruncata la picioarele lui de unalt membru al societatii secrete “Narodnaia volia” (Vointa poporului). Corpul i-a fost mutilat, piciorul drept smuls, corpul si fata - ranite de schije. A fost dus la Palat deoarece Alexandru repeta obsesiv aceleasi cuvinte: “La palat, acolo vreau sa mor!”. Cand trasura a ajuns intr-un final, Katia, ingenunchiata si inlacrimata, l-a sarutat murmurand printre lacrimi: “Sasa…” Luna urmatoare, Tarul ar fi implinit 63 de ani. La funeralii, Katiei si celor doi copii nu le-a fost permis accesul langa catafalc. Dupa inmormantare, familia Tarului i-a interzis Katiei sa locuiasca in Palatul de iarna, fiind obligata sa se mute impreuna cu copiii intr-o alta resedinta, iar dupa cativa ani, aceasta a parasit Rusia si s-a mutat la Paris. Urmasul lui la tron, Tarul Alexandru al III-lea, a dat ordin politiei secrete sa ii monitorizeze activitatile si sa fie informat prin rapoarte detaliate despre viata ei si a copiilor de la Paris. Desi Romanovii au dispretuit-o intotdeauna, Katia s-a afirmat ca o demna urmasa a familiei tariste, casa ei fiind unul dintre saloanele frecventate de elita pariziana. Cand Olga s-a maritat cu Contele de Merenberg, Tarul Nicolai al II-lea impreuna cu mama lui, Maria Feodorovna, nu au vrut sa sponsorizeze evenimentul, aducand inca un afrond memoriei lui Alexandru al II-lea si urmasilor lui. Katia a mai trait 41 de ani dupa moartea sotului ei si a inchis pentru totdeauna ochii in 15 februarie 1922, la Nisa, chiar in momentul in care situatia ei financiara devenea precara.
