Femeile care au influenţat domnia lui Petru cel Mare
Petru cel Mare , a fost cel care a transformat Rusia dintr-un stat
încremenit în evul mediu într-un imperiu
continental. Este monarhul care a modernizat societatea rusă ,deschizând-o
către Occident
În timpul domniei sale, au existat două femei care au exercit o influenţă
majoră asupra sa:Natalia Narâşkina,mama sa, şi Ecaterina, soţia sa, care va
deveni împărăteasa Ecaterina I(1725-1727).
Înlăturarea Sofiei Alexeevna
În vara lui 1689 , Petru cel Mare
îşi revendică puterile depline de Ţar al Rusiei prin înlăturarea de la putere a
regentei Sofia Alexeevna, sora sa vitregă(regentă în perioada 1682-1689 pentru
cei doi ţari,Petru I şi fratele său, Ivan al V lea). Planul de înlăturare a
Sofiei A lexeevna a fost pus la punct
după deteriorarea poziţiei sale politice
în urma campaniilor nereuşite din Crimeea. După ce scapă de o conspiraţie a
streliţilor ,plănuită de Sofia Alexeevna , Petru cel Mare reuşeşte să o înlăture de la putere pe regentă şi să-şi
continue domnia alături de fratele său , Ivan al V lea. Petru cel Mare devine
singurul ţar a Rusiei în 1696 , o dată cu moartea ţarului Ivan al V lea.
La ceremonia sa de încoronare ca ţar cu prerogative depline, se
relatează faptul că ţarul Petru I s-a interesat de soarte fostei sale regente
Sofia, retrasă la o mânăstire. Unul din sfetnicii ţarului , i-a dat de ştire că
sora sa vitregă Sofia vrea să-şi
primească prenumele de călugăriţă chiar din partea Majestăţii Sale. Tânărul ţar se uită încruntat la sfetnicul
său şi răspunse cu răceală:Spune-i să
înveţe să danseze şi să ia numele de Salomeea, căci îi voi oferi pe tavă capul
şefului streliţilor.
Influenţa Nataliei Narâşkina
După ce a scăpat de regenta Sofia
,ţarina Natalia Narâşkina, mama ţarului Petru cel Mare, a guvernat sprijinită
de clanul Narâşkin. Ţănărul ţar va deveni un suveran independent după moartea
mamei sale în 1696. Având în vedere că ţarul îşi adora mama , el a respectat cu
exactitate poruncile date de ea.
În acea perioada , ţarul Petru
cel Mare era însoţit peste tot de către doi oameni care vor juca un rol
esenţial în viaţa sa:viitorul “prinţ al ţinutului Ijora”, Aleksandr Menşikov şi
baronul Piotr Şafirov.
Aleksandr Menşikov era fiul lui
Daniel , scutierul boierului Samsonov şi ,după cum se recomanda şi el, un onorabil negustor . Ţarul l-a cunosut
Menşikov la o prăvălie, certându-se cu Şafirov pentru un cupon de mătase de 5
ruble pe care nu vrea să-l înapoieze.
Piotr Safirov, pe numele său real
de Pinkus Isaievici Şapiro, era un negustor evreu născut în Olanda . Ţarul a
apreciat faptul că Şapirov era poliglot(cunoştea foarte bine limbile
germană,olandeză, latină şi idiş). Şafirov va deveni vicecancelarul Imperiului
Rus, fiind supranumit “Evreul lui Petru cel Mare”.
După cearta cu Şafirov de la
prăvălie, Menşikov a fost numit ordonanţa personală a ţarului. După moartea lui
Lefort, survenită în 1699, Menşikov a devenit confidentul ţarului, care a manifestat o profundă afecţiune faţă de el.
În ianuarie 1694, ţarina Natalia
moare. Pentru ţarul Petru I , începe o nouă etapă a domniei sale. În 1697,
ţarul şi apropiaţii săi pleacă într-o lungă vizită în străinătate pentru a învăţa
„lucruri utile” care să fie folosite în modernizarea Rusiei. După vizitele în
Olanda şi Anglia, în care a învăţat cum să construiască nave pentru viitoarea
flotă a Rusiei, Petru a fost nevoit să se întoarcă în ţară deoarece începuse
revolta streliţilor plănuită de aceiaşi Sofia Alexeevna. Executarea streliţilor
la 10 octombrie 1698, a fost primul act al luptei înverşunate purtate de ţar
împotriva tradiţiilor ruseşti care stagnau modernizarea societăţii din Rusia. O
parte importantă a reformelor sale a vizat şi emanciparea femeilor, aşa cum a
fost cazul eliminării unei ţinute vestimentre obligatorii(în vechea Rusie ,
femeile trebuiau să-şi acopere obligatoriu părul cu o bonetă). Deasemea ,în
cazul bărbaţilor s-a impus tăierea bărbilor şi purtarea de haine poloneze.
Despărţirea de prima şoţie , Evdochia Lopuhina
Decizia de a se despăţi de ţarina
Evdochia Lopuhina , a fost luată de ţar în timpul lungii sale călătorii prin
Europa.
Chiar dacă iniţial Evdochia a
avea o atitudine lipsită de interes faţă de ţar ,în ultima parte a relaţiei celor doi, ea a
încercat să-i câştige dragostea ţarului prin nenumăratele scrisori pe care le-a
trimis în timpul în care Petru se afla departe de Rusia.
La reîntoarcerea sa în Rusia ,
ţarul a stat 3 săptămâni fără să o întâlnească. Ultima întâlnire al lui Petru
cu ţarina Evdochia a avut loc la şeful Poştelor Vinnius. După o discuţie de patru ore în care a încercat ,să o convingă să-se călugărească,
ţarul Petru I să înfurie şi o loveşte fără să ţină cont de prezenţa
slujitorului său, Vinnius.
Totul se termină , atunci când
ţarina Evdochia este condusă de o suită
modestă la Mânăstirea din Suzdal.
Ţăranca devenită împărăteasă
După ce în 1703 pune piatra de
temelie a oraşului Sankt-Petersburg, în 1706 ţarul Petru o va cunoaşte pe cea care îi va deveni soţia
sa iubită, ţarina Ecaterina I.
Marta Skavronskaia(viitoarea
împărăteasă Ecaterina I) născută în 1684 din părinţi polonezi calvinişti
stabiliţi în Lituania,era o servitoare la o fermă. După ce a fost violată în
timpul Războiului ruso-suedez, ca şi
alte compatrioate ale sale, şi a evitat în ultima clipă intrarea într-un
bordel. Ea s-a căsătorit cu un ofiţer suedez Johann Rabe. Profitând de
frumuseţea sa, Rabe o vinde mai departe unui soldat livonian care a forţat-o să
se prostitueze. După ce este eliberată, Marta s-a refugiat în Marienburg , unde
a devenit econoamă la un pastor. După ce ruşii cuceresc Marienburg , Marta ajunge în serviciul bătrânului mareşal
Şeremetiev. Într-un final Marta ajunge să fie cumpărată de Menşikov şi dusă la
Moscova, unde îşi va schimbă numele în Ecaterina.
Ajuns în vizită la Menşikov,
Petru cel Mare este atras încă de la prima vedere de frumuşeţea Ecaterinei.
Chiar dacă pentru ruşii
tradiţionalişti, căsătoria ţarului cu o ţărancă străină analfabetă ar fi
constituit o problemă serioasă, Petru cel Mare nu a ţinut cont de nimic.
Căsătoria cu Ecaterina a avut loc în secret la Sankt-Petersburg ,în noiembrie
1707. Ecaterina este prezentată oficial ca ţarină abia în 1711, atunci când
ţarul se pregătea să plece într-o campanie militară împotriva otomanilor.
Căsătoria a fost celebrată oficial în februarie 1712, ocazie cu care şoţia
ţarului a devenit în mod oficial ţarina Ecaterina Alekseievna. În viaţa ţarului
au existat două femei care au exercitat
o influenţă covârşitoare asupra sa: mama sa şi
Ecaterina. Dragostea necondiţionată pe care o manifesta Ecaterina faţă
de ţar lua adesea un caracter matern. Ea putea să-i potolească accesele de furie
ale ţarului ,aşa cum o putea face şi ţarina Natalia.Având o vitalitate
uimitoare asemănătoare cu cea al lui Menşikov, ţarina putea face faţă ritmului
invernal impus de ţar atunci când se ocupa de problemele de stat. Ecaterina avea un bun-simţ “ţărănesc”şi nu îi
plăcea să iasă în prim-plan la întâlnirile publice. Petru cel Mare era adesea însoţit
de ţarină în călătoriile sale din străinătate. Aţaşamentul dintre ţar şi
Ecaterina este demonstrat de nenumăratele scrisori ale lor păstrate la arhivele
ruseşti.
Ecaterina nu ezita niciodată să
dea sfaturi politice sau personale şoţului său. De altfel ţarina va juca un rol
important în încheierea armistiţiului semnat după Războiul ruso-turc dintre
anii 1710 şi 1711.Înaintea semnării armistiţiului,Ecaterina le dăduse toate
bijuteriile sale şi o sumă de 200000 de ruble de aur marelui-vizir şi şefului
ienicerilor. Abilitatea soţiei sale i-a permis ţarului să evite un eşec
diplomatic major.
În urma acestui episod , Petru
cel Mare a instituit Ordinul „Sfânta Ecaterina”, a cărui deviză era Pentru dragoste şi pentru patrie. În
secolul al XIX lea , această decoraţie le recompensa pe doamne pentru operele
lor de caritate.
Ecaterina şi-a demonstrat
talentele arhitecturale ,atunci când a comandat construcţia palatului de la ţară
aflat la 20 de kilometri. Totul a fost o supriză pusă la punct de ţarină cu
ocazia întoarcerii lui Petru dintr-o lungă vizită diplomatică în Franţa
efectuată în anul 1717. Proprietatea va purta numele de Ţarskoe Selo(Satul
Ţarului). Ulterior, Elisabeta, fiica lor,îl va pune pe arhitectul Rastrelli să
construiască în locul acestei proprietăţii, un palat măreţ cu zidurii aurii,
care va purta numele de Ecaterina I.
Pacea în familia ţarului a fost
însă scurtă. În timp ce Petru cel Mare era ocupat cu războaiele, opozanţii
regimului său au început să se strângă în jurul ţareviciului Aleksei, fiul lui
Petru din căsătoria cu Evdochia Lopuhina. Fiul lui Petru intenţiona să stea
liniştit la Moscova şi să renunţe la armata şi flota construită de tatăl său.
În mare parte visurile lui Aleksei erau cotrare planurilor de modernizare a
Rusie puse la punct de Petru cel Mare. Tareviciul Aleksei a fost condamnat la
moarte prin biciure. Sentinţa a fost executată pe 2 iunie 1718. Cu toate
acestea nu s-a găsit nici cea mai mică dovadă care să-l incrimineze pe Aleksei
de complot împotriva ţarului. Petru cel Mare şi-a condamnat la moarte propriul
fiu pentru a proteja interesele Rusiei.
După moartea ţareviciului Aleksei
, Petru cel Mare plănuia venirea la tron al fiului său , Petru. Planul ţarului
a fost zădărnicit de moartea timpurie a micului Petru. După această tragedie, Petru
cel Mare a devenit din ce în ce mai închis în el. În 1721, războiul din Nord , care
durase 21 de ani, i-a sfârşit. Situaţia Rusiei era însă departe de a fi
prosperă. Corupţia în aparatul de stat
era omniprezentă. În anul 1723, Menşikov cade în dizgraţie , iar Şafirov este
condamnat la moarte pentru corupţie. Pedeapsa lui Şafirov este ulterior
comutată la exil pe viaţă. La moarte lui Petru , Ecaterina l-a adus pe Şafirov
înapoi şi i-a înapoiat titlurile.
Cel mai semnificativ moment din
viaţa ţarinei Ecaterina, a fost încoronarea sa prin ucazul din noiembrie 1723: „Dat
fiind că scumpa noastră soţie, împărăteasa Ecaterina, ne-a fost de mare ajutor
însoţindu-ne peste tot, asistând la toate operaţiunile războinice din propria
voinţă, fără să manifeste slăbiciunea obişnuită a sexului său, am luat
hotărârea în virtutea puterii suverane pe care o exercităm, să ne încoronăm
soţia, drept recunoştinţă pentru toate acestea, ceea ce se va face , cu voia
lui Dumnezeu în această iarnă la Moscova”.
Ecaterina va avea parte de o fastuoasă
ceremonie de încoronare la Kremlin. Rochia violet tivită cu fir de aur ,purtată
de Ecaterina în ziua încoronării sale , este astăzi un exponat de valoare în
cadrul Muzeului Kremlinului. Deasemenea ,mantia imperială brodată cu sute de
vulturi bicefali din fir de aur era o altă piesă vestimentară valoroasă purtată
de împărăteasă.
Ca urmare a dorinţei soţului ei,
Ecaterina era de acum înainte recunoscută ca regentă şi suverană în cazul în
care Petru cel Mare ar fi murit înaintea ei.
Domnia lui Petru cel Mare se apropia
de sfârşit , iar în ultimii săi ani de viaţă , singura care îi mai alina
suferinţele era împărăteasa Ecaterina.
În ziua de 25 ianuarie 1725 ,
ţarul s-a simţit foarte slăbit. Totuşi cu un ultim efort a încercat să-şi scrie
testamentul. N-a reuşit să măzgălească decât” Las totul...” Doar Dumnezeu va
şti, în grija cui vrea să-şi lase imperiul, deoarece împăratul a intrat în comă
şi a murit a doua zi.
Din cei 12 copii pe care i-a avut
cuplul imperial , doar 2 au ajuns la vârsta adultă. Ana , viitoarea ducesă de
Holstein şi împărăteasa Elisabeta(1741-1762).
Decretul pe care l-a promulgat
Petru cel Mare în anul 1722, înainte de încoronarea Ecaterinei,conferea dreptul
monarhilor ruşi să-şi numească moştenitorul indiferent de sex. Acest document
important avea să le permită femeilor să domnească în Rusia, aproape tot
secolul al XVIII lea. Pe tronul Rusiei vor urca succesiv, Ecaterina I, două
împărătese Anna,Elisabeta şi Ecaterina cea Mare.
Bibliografie
Vladimir Feodorovski, Les
Tsarines, les femmes qui ont fait la Russie, éditions du Rocher ,2000.
