Rolul industriei petroliere în economia românească interbelică

Rolul industriei petroliere în economia românească interbelică

După terminarea războiului , capitalul german din industria extractivă începe să se diminueze.În 1920 ,guvernul I.I.C. Brătianu pune sub sechestru 23 de societăţi petroliere ex-inamice. Invocând prevederile Convenţiei de la San Remo, aliaţii englezi şi francezi pe lângă statul român pentru a împărţi aceste societaţi petroliere germane. După mai  multe runde de negocieri purtate de guvernul Averescu cu diplomaţii francezi şi englezi, societăţile româneşti preiau pachetul majoritar de acţiuni, iar restul  este împărţit în  mod egal între capitalul francez şi englez.

Liberalii au beneficiat de o participaţie consistentă prin intermediul societăţii Creditului Minier, înfiinţată în 1919. Englezii intră în posesia acţiunilor prin intermediul societăţii Anglo Persian Oil Co. Ltd.(viitoarea companiei British Petroleum). Compania engleză reuşeşte să preia o mare parte din acţiunile societăţii germane Steaua Română

Politica economică a României  din perioada interbelica se schimbă o dată cu adoptarea doctrinei liberale Prin noi înşine, care urmărea consolidarea capitalului autohton din economia naţională.Noua Lege a minelor adoptată în 1924 , prevedea ca minim  55-60% din capitalul şi 75% din personalul societăţilor cu capital mixt, trebuie să fie românesc.Mai exista şi obligativitatea pentru toate întreprinderile care intrau sub regimul legilor economice ca să includă cetăţeni români în proporţie de 2/3 între membrii consiliului de administraţie (inclusiv preşedintele), ai comitetului de direcţie şi cenzori; Teoreticianul incontestabil al acestei politici a fost liderul liberal Vintilă Brătianu , ministru de finanţe în perioada 1922-1926.

Perioada 1918-1924 , este una de refacere pentru industria petrolieră românească . În anul 1924 se atinge nivelul antebelic al producţiei, adică 1851303 de tone. În primul an postbelic producţia a fost inferioară celei din 1918. Nevoia de a extrage cantităţi de ţitei mai mari care să acopere necesarul energetic al României Marii a întâmpinat mari piedici datorită lucrărilor de explorare inexistente a forajului slab,a lipsei materialelor şi uneltelor de lucru sau a curentului electric.

În perioada interbelică, capitalul american nu a reuşit să intre în posesia acţiunilor deţinute de societate petrolieră ex-inamică . Spre deosebire de capitalurile anglo-olandeze sau franco-belgiene, capitalul american nu s-a angajat în înfiinţarea de noi firme petroliere în România.

Cu toate astea,societatea petrolieră Româno-Americană, filiala trustului Standard Oil, a ajuns să dispună, prin sporuri succesive, de cel mai mare capital vărsat dintre toate societăţile din România(500 de milioane de lei hârtie în decembrie 1922).

Restricţiile impuse capitalurilor străine ca urmare a aplicării doctrinei liberale Prin noi înşine au condus iremediabil la un conflict deschis între guvernul liberal şi corporaţiile internaţionale care deţineau poziţii în România ori care voiau să-şi facă intrarea pe piaţa petrolieră românească. Pentru a-şi putea apăra interesele , industriaşii străini au încercat să promoveze la nivel politic , o doctrină a porţilor deschise. Cu toate că guvernul liberal era acuzat de marile corporaţii străine pentru faptul că promovează naţionalismul economic , trebuie însă reţinut faptul că foarte multe state , inclusive marile puteri, promovau această politică protecţionistă.

Reorientarea din anii 1927-1928 a politicii economice Prin noi înşine este arătată de manifestul noului guvern Ion. I.C. Brătianu , instaurat în vara lui 1927. Manifestul nu mai menţiona favorizarea cu precădere a factorilor autohtoni în opera de dezvoltare a economiei naţionale prin valorificarea bogăţiilor naturale ale României, ci de atingerea acestui scop prin „participarea cuvenită a muncii şi capitalului românesc”. Este evidenţiat şi rolul benefic al capitalurilor străine pentru dezvoltarea economiei naţionale.

Liberalii au insistat pentru a impune recunoaşterea principiului colaborării capitalurilor străine cu cel naţional în cadrul activităţii de valorificare a bogăţiilor naturale ale României.

Pe plan politic, gruparea Porţilor Deschise detaşată din rândurile cercurilor guvernante din România reunea, în mare, toate partidele politice mai importante care s-au aflat în opoziţie în vremea guvernărilor liberale postbelice – Partidul Naţional Român din Ardeal, Partidul Ţărănesc, Partidul Poporului, Partidul Naţionalist-Democrat şi  grupările conservatoare ale lui Take Ionescu şi Al. Marghiloman. Regele a fost deasemenea un susţinător al politicii Porţilor Deschise. Liderul

Partidului Naţional-Ţărănesc, Iuliu Maniu, a lansat în anul 1928 lozinca potrivit căreia capitalul străin însemna pentru economia indigenă „ploaia mănoasă” ce făcea să rodească câmpia.

O dată cu formarea sa în octombrie 1926, PNŢ s-a angajat să acţioneze pentru a impune „egalitatea de tratament a capitalurilor străine şi a capitalurilor naţionale în faţa legii şi a administraţiei”.

După încheierea Primului Război Mondia s-a evidenţiat un pronunţat intervenţionism de stat care avea în vedere satisfacerea nevoilor financiare într-un moment în care exporturile erau nesimnificative. Monesa naţională se devaloriza , iar datoria publică a atins cote îngrijorătoare. În aceste condiţii, petrolul erau o marfă de export valoroasă care aducea valuta necesară statului. Înţelegând cât de importantă este păstrarea resurselor de subsol sub controlul statului , guvernul I.I.C. Brătianu a decis să naţionalizeze resursele minerale ale României. Reforma din 1923 a regimului subsolului minier a prezentat, din punctul de vedere al problemei petroliere, o sumă de elemente benefice. Art. 19 al reformei subsolului minier a proclamat principiul potrivit căruia statul era unic propietar al zăcămintelor petrolifere. Petrolul este elementul-cheie care a asigurat creşterea economică  a României din perioada interbelică, una dintre cele mai mari din lume(5,5). Producţia de petrol a atins vârful în anul 1936 , atunci când România era al cincilea exportator de petrol din lume, după Indiile Olandeze(6.500.000 de tone),Iran(8.500.000 de tone), SUA(15.000.000 de tone) şi Venezuela(19.000.000 de tone).