Veneția
, regina Adriaticii- jurnal de călătorie
I. Prima impresie lăsată de splendorile veneţiene
Întemeierea Veneției
dealungul a celor peste 100 de insulițe din laguna venețienă din Nordul
Adriaticii este cu adevărat o minune arhitecturală.Tabloul aerian al orasului
este trasat de canalele și podurile care sunt elemetele definitorii ale
topografiei urbane.Casele şi palatele cu acoperişuri roşii dau un accent cromatic acestui peisaj
fermecător.
Cum a
putut fi posibilă supraviețuirea acestui oraș construit pe ape este prima
întrebare care mi-a venit în minte. Dacă luăm în considerare că fondarea
tradițională a orașului datează din 421, o dată cu ridicarea Bisericii San
Giacomo din Rialto, atunci este cu atât mai surprinzătoare durabilitatea clădirilor
construite în lagună. Răspunsul se găsește în pilonii de lemn plasați la
distanțe mici unul de altul și care chiar după secole de submersiune se
prezintă în continuare în stare bună. Piloni străbat un strat de nisip și mâl
și sunt fixați de un alt strat mai dur de argilă comprimată. Într-un mediu sărac
în oxigen, lemnul se degradează mult mai greu decât cel aflat pe suprafață.
Datorită faptului că apa din lagună este bogată în minerale, pilonii suferă un
proces de pietrificare care îi transformă în strucuturi foarte rezistente.
Majoritatea pilonilor sunt facuți din lemn de anin conoscut pentru rezistența
sa la apă.
Veneția
nu este doar o simplă destinație turistică. Dealungul istorie sale , Republica
Venețiană a fost o protectoare a artelor
, constituind un centru al Renașterii ,iar apoi al Barocului.
Proclamată oficial în 697 cu un statut de
teritoriu dependent de Bizanț, independența de facto al Republicii Venețiene
este recunoscută prin tratatul de pace încheiat în 803 între împăratul Carol
cel Mare și împăratul bizantin Nikephoros I .
În timpul Evului Mediu și a Renașterii,
Republica Serenissimă Venețiană s-a impus ca o putere maritima majoră în
Mediterana de Est. Baza acestei puteri politice se datorează faptului că
Veneția a fost încă de la început un important centru al comerțului în special
cu mătase, cereale și mirodenii.Controlul rutelor comerciale care aveau ca
destinație Levantul a constituit fundamentul supremației economice venețiene
între secolele XIII-XV.
Cele
menționate sunt câteva coordonate istorice pe care am vrut sa le expunem pentru
a putea înțelege mai bine contextul în care s-a dezvoltat Republica Venețiană.
Am
avut oportunitatea de a studia patrimoniul cultural venețian în călatoria din
toamna anului 2011. Având în vedere că aici este un climat mediteranean cu veri
foarte toride, cel mai favorabil anotimp pentru a vizita Veneția este toamna .
În permanență orașul se aglomerează cu turiștii veniți din toate colțurile
lumii pentru a admira frumusețea aparte a acestor locuri.
Veneția istorică este împărțită în sașe
districte numite sestieri. Cele sașe sestieri sunt Cannaregio,San Polo,
Dorsoduro, Santa Croce,San Marco și Castello.
Ajuns în Piazzale di Roma ,ca orice turist , am tramversat podul
Calatrava , o construcție metalică în mare măsură incompatibilă cu stilul
arhitectural venețian. Este primul dintre cele patru poduri care tranversează
Grand Canale , făcând legătura dintre Piazzale di Roma și Gara feroviară Santa Lucia.
Trecând de gară am ajuns la Biserica Scalzi ( Chiesa degli Scalzi).
Denumirea de Scalzi înseamnă în traducere desculțe și este legată de ordinul
călugăresc al Carmelitelor, în cinstea cărora a fost ridicat acest lăcaș de
cult. Biserica a fost construită de arhitecții Baldessare Longhena și Giuseppe
Posso între anii 1656-1689 în stil Baroc.Fațada are sculpturi și decorațiuni
bine lucrate și dispuse simetric. Aici este cripta ultimului doge venețian
,Ludovico Manin al cărui nume se leagă sfârșitul Republicii Venețiene o dată cu
ocuparea orașului de către Napoleon Bonaparte în 1797.
De
aici se traversează Ponte degli Scalzi ,al doilea pod peste Grand Canale care unește Sestiere
Cannaregio cu Sestiere Santa Croce. Este un pod arcuit din piatră ce a fost
inaugurat în 1934 în locul unui fost pod metalic austriac.
Ajuns în sestiere Santa Croce mi-am continuat plimbarea pe străzile
înguste ale Veneției ce amintesc de o cetate medievală. Vocile mulțimii de
turiști se risipea ca o muzică de operă
pe aceste alei venețiene învechite de istorie.În epoca nostră contemporană
puține mai sunt acele locuri în care vocea umană să predomine și nu zgomotul de
mașini.
Și
dacă îndreptăm ușor discuția către o muzică de ambient nu putem uita că acesta
este orașul natal al marelui compozitor Antonio Vivaldi, cunoscut pentru
simfonia Anotimpurilor .Ce poate fi
mai potrivit decât muzica simfonică pentru a reflecta vibrațiile pe care le
transmite acest loc asupra trecătorilor.
În toate părțile găsești magazine de suveniruri
care vând obiecte artizanale reprezentative pentru Veneția. Cele mai căutate
sunt măștile venețiene purtate în timpul Carnavalului. Ele fac parte dintr-o
tradiție seculara venețiană, fiind folosite ca accesoriu pentru a ascunde
identitatea și statutul social al celor care le poartă. Având fețele acoperite
de măști, toți participanți prezenți la carnaval socializau mai ușor. Măștile
sunt în culori aurii și argintii specifice stilului baroc. Decorațiunile pot
include cristale de diferite forme care pot fi din sticlă de Murano sau de tip
Swarovski pentru cele mai extravagante. Unele măști erau pentru întreaga față
,iar altele pentru ochi.
Dintr-un astfel de magazin am ales o mască de carnaval veneţiană în nuante aurii
și albastre care avea ca decorațiune un cristal de Murano în formă de romb.
Mergând tot înainte am ajuns în sestiere San Polo. Aici am vizitat
Scuola Grande di San Rocco și Biserica San Rocco.Ambele cladiri sunt opera
arhitectului renașcentist Bartolomeo Bon și sunt destinate Confreriei San Rocco
,un grup de cetățeni venețieni înstăriți reunit pentru a ajuta comunitatea
venețiană afectată de epidemia de ciumă din secolul al XV lea. Scuola Grande a
a fost ridicată în 1478 ,iar Biserica San Rocco între 1489 și 1508.După
epidemia din 1575 , autoritățile venețiene în frunte cu Dogele și Signoria
faceau pelerinaje regulate la moaștele lui San Rocco,sfânt protector împotriva
ciumei, al cărui relicve sunt găzduite în biserica cei poatră numele.Rămai
totuși cu impresia că biserica este pusă
în umbră de clădirea Școlii San Rocco.Până în secolul al XVIII lea biserica nu
a avut construită o fațadă.Aceasta a fost ridicată între 1765și 1771 de către
arhitecții Giorgio Fossati și Bernardino Maccaruzzi pentru a reflecta fațada
Școlii San Rocco.
Arhitectura Școlii San Rocco este asemănătoare cu al altor Grande Scuole
din Veneția.Construcția este caracterizată de prezența a două săli:Sala
dell’Albergo(sala
de la parter) unde era un consiliu de control al Confreriei și Sala Superiore(sala de la etaj) folosită
pentru găzdui întrunirile membrilor Confreriei.
Scuola Grande di San Rocco este foarte cunoscută în rândul iubitorilor
de artă ,deoarece găzduiește numeroase lucrări ale pictorului renașcentist
Jacopo Tintoretto.
În Sala dell’Albergo se
pot admira următoarele picturi de Tintoretto: Buna Vestire,
Închinarea Magilor ,Ucigașul celor nevinovați, Înfătișarea la templu , Maria Magdalena.
În Sala Superiore se completează colecția
de tablouri ale pictorului renașcentist și anume tabloul Adam și Eva ,Scara lui Iacob,
Exodul din Egipt ,Căderea manei în deșert ,Revelațiile lui Moise .
Scuola Grande di San Rocco este un adevărat templu al Renașterii
italiene. Aceste compoziţii tumultoase ale lui Tintoretto se caracterizează
printr-o tuşă plină de furie într-un sens creativ şi print-o incredibilă
îndrăzneală destul de atipică tinând cont de canoanele din acele vremuri de
care trebuia să se ţină cont şi în artă.
Mergând dincolo de San Rocco ,prin același sestiere Santa Croce am ajuns
în fața Bisericii San Simeone Grande,lacaș de cult dedicat Profetului Simeon.
Este numită San Simeone Grande pentru a se distinge de Biserica San Simeone
Picollo aflată în apropiere. Din ce am aflat de la localnici,pricipalul motiv
pentru care una se numește Grande(mare) ,iar alta Picollo(mică) este numărul de
enoriași care le frecventează și nu în mod obligatoriu dimensiunea
construcției. Biserica a fost fondată încă din 967 , dar reconstruită în
nenumărate serii în secolul al XII lea , al XIII lea și din nou în secolul al
XVIII lea.
Fațada în formă de templu grecesc este opera lui Giorgio Massari și
datează din 1757. Planul bisericii include coloane bizantine de secolul al XIII
lea unite de arcuri curbate în stil roman.Deasupra coloanelor sunt statuile
celor 12 apostoli ,opere din secolul al XVII lea ale lui Francesco Terelli.
Tot în interiorul bisericii pot fi admirate picturile Apariția în templu ale lui Palma cel
Tânăr și Cina cea de Taină al lui
Tintoretto. Tabloul lui Tintoretto nu se prezintă din păcate într-o stare prea
bună după restaurarea nereușită din 1935. Printre obiectele de preț se numără
și o statuie al Profetului Simeon
.
Biserica
San Simeone Picollo este mai vizibilă datorită poziţionării sale pe Grand
Canale. San Simeone Picollo este atestată documentar în 1271. A fost demolată
în 1718 şi reconstruită de arhitectul Scalfarotto. Reconstrucţia a dorit să
extindă biserica şi să o facă mai mare decât San Simeone Grande ,dar cupola
uriaşă disproporţionată în raport cu restul structurii care o susţine o face să
pară inestetică.
Turul de vizitare al bisericilor venețiene a continuat cu
popasul făcut la Biserica San Geremia din sestiere Cannaregio. Biserica a fost
întemeiată în secolul al XI lea ,reconstruită în 1174 de dogele Sebastiano
Ziani. Actuala construcție este din 1760 și îi aparține arhitectului Carlo
Corbellini.Se poate observa și o pictură al lui Palma cel Tânăr intitulată Buna Vestire,dar care se distinge foarte
greu datorită iluminarii nesatisfăcătoare. Planul bisericii este în formă de
cruce greacă cu cupole la trecerea dintr-o navă în alta . Biserica este
consacrată venerării moaștelor Sfintei Lucia din Siracuza, martiră a
creștinătății. Icoana Sfintei Lucii este expusă chiar pe poarta de intrare în
biserică. Sfânta este reprezentată ținând în mână o farfurie pe care se află
pictati doi ochi. Acești ochi sunt cei care i-au fost scoși în urma torturii pe
care a îndurat-o datorită faptului că a refuzat cererea în căsătorie a unui
păgân.Fața sfintei din icoană este reprezentată
cu ochii la locul lor. De sărbătoare sfintei ,aici se organizează o
procesiune la care participă numeroși pelerini.
În
spatele altarului este racla din sticlă
în care sunt depuse moaştele Sfintei Lucia .Fața este acoperită cu o mască din
argint,dar mainile și picioarele sunt
vizibile. Cu toate că biserica în sine nu este prea bine luminată , energia transmisă
de sfântă întrece orice obstacol și luminează inimile celor care vin să o
viziteze. Este un loc bun în care îți poți regăsi pacea sufletească și pe
care vei dori sa-l revezi din nou după
un timp.
Clopotnița
înaltă de 43metri este una dintre cele mai vechi din oraș și este cea mai rămas
din biserica ctitorită de Sebastiano Ziani.
În
acelaşi Campo San Geremia unde se află şi Biserica San Geremia este şi Palazzo Labia care are o faţada cu
deschidere spre Grand Canale.Faţada principală este înspre canalul Cannaregio.Acest
palat construit în stil Baroc în secolul al XVII este unul dintre cele mai
faimoase palate ale Veneţiei.Este cunocut mai ales pentru frescele din sala de
bal pictate de Giovanni Tiepolo. Cei care au comandat construcţia acestui palat
au fost nobilii familiei Labia, care ca origine erau negustori spanioli veniţi
în Veneţia prin secolul al XVI lea. Au reuşit să ajungă la statutul de nobili
pe la mijlocul secolului al XVII atunci când au ajutat cu bani Republica
Veneţiei, sărăcită în urma îndelungatului război antiotoman. Cu alte cuvinte
şi-au cumpărat locul în nobilimea Veneţiei.Membrii acestei familii erau
cunoscuţi pentru modul ostentativ prin care îşi etalau bogăţiile.
Palatul
Labia are ,ca şi celelalte palate mari din Veneţia , o construcţie în plan
dreptunghiular în jurul unei curţii interioare. Arhitecţii care au proiectat
faţadele au pus capăt unei tradiţii arhitecturala prezentate de Longhena. Cu
toate că faţadele păstrează o bogăţie a decoraţiunilor specifică Barocului, ele
încetează a mai fi atât de încărcate ca în construcţiile baroce din trecut.
Faţada din Campo San Geremia este la fel de splendidă ca şi cea de pe Canalul
Cannaregio.Dintre cele trei faţade ale palatului ,cea în spre Grand Canale este
cea mai mică şi în acelaşi timp depărtată de Grand Canale prin Fundamenta
Labia.
Edificiul are în total 5 etaje.Parterul şi
primul nivel sunt construite jos şi sunt executate într-un stil rustic.
Următoarele două nivele sunt ferestre înalte separate de pilaştri şi
înconjurate de mici balcoane cu balustradă.Micile ferestre ovale de la mezanin
sunt separate de vulturii heraldici ai familiei Labia. Construcţia intră în
secolul al XIX într-o perioadă degradare care se agravează o dată cu explozia
urmată de incendiu ce a avut loc aici în 1945.
Se
înserase și am hotărât să fac o plimba înainte de a mă culca. Veneția are
farmecul său atunci când o privești la lumina lunii, .Ce poate fi mai relaxant decât să stai pe un pod pe Grand
Canale și să urmărești oglindirea luminilor în apă .În întuneric toate
lucrurile atinse de câte o rază de lumină rătacită pot lua o înfătisare
misterioasă. Lumina zilei înlătura această aură de mister în care se cufunda
oraşul.
Am
pus capăt cercetărilor cu gȃndul de a mă întoarce de dimineaţă cu mai multă
energie.Sunt atât de multe lucruride văzut aici încât nici nu ştii cu ce să mai
continui
