Caricatura zilei
vineri, 7 februarie 2014
Ce fel de politica externa americană îşi doreşte grupul de neoconservatori?
Viitorul politicii externe a SUA
după 11 septembrie în viziunea neoconservatoare
Înainte
de a fi o mişcare politică ,neoconservatorismul este considerat de Irving
Kristol un curent de persuasiune[1].
Viziunea primară a neoconservatorilor
consideră că SUA trebuie să-şi menţină supremaţia militară şi o putere de acţiune
nelimită în politica internaţională.
Neoconservatorii
caută să pună bazele unei noi ordini internaţionale americane. Se subliniază
necesitatea ca puterea militară să constitue un instrument în politica externă
americană .În viziunea neoconservatoare , SUA trebuie să-şi asume rolul de
custode benign al sistemului internaţional aşezat legitim deasupra dreptului
internaţional şi a instituţiilor
internaţionale[2].
SUA se comporta până atunci în accepţiunea lor ca un hegemon global care a
ajuns în această poziţie dintr-un pur
accident al istoriei ,deoarece nu a avut ambiţii la nivel global[3].
Viziunea ce prevalează pentru neoconservatori
este credinţa că tot cea ce este bun pentru
SUA este prin definiţie bun pentru întreaga lume deoarece Statele Unite caută
să creeze un imperiu binevoitor fondat
pe cea ce sunt considerate a fi valori universale ale libertăţii individuale şi
a democraţiei[4].Viziunea
diferă de ideile instituţionalismului liberal , deoarece se concentrează pe
putere militară ,refuzând în acelaşi timp cooperarea multilaterală şi
securitatea colectivă .Pentru neoconservatori singurul lucru care stă între
pace şi securitate şi război şi tiranie este realismul democratic[5].
În consecinţă primul obiectiv al politicii
externe americane este să conserve şi să sporească preponderenţa globală a S.U.A ,prin întărirea securităţii americane,
sprijinirea aliaţilor , promovarea propriilor interese şi apărarea valorilor
sale în lume[6].
Cu
toate că şi alţi analişti au vorbit în discursurile lor de predominanţa S.UA.,
cea ce îi face diferiţi pe neoconservatori sunt scopurile predominanţei şi
mijloacele utilizate pentru atingerea ei.
Conform
neoconservatorilor ,SUA în calitatea sa
de hegemonă globală trebuie să fie
capabilă să acţioneze unilateral cu scopul
de a-şi salvgarda interesele.
Multilateralismul este acceptat doar în condiţiile în care potenţialii
aliaţi sunt convinşi să-şi acorde sprijinul ,formând în acest fel o coaliţie a
voinţei.
Neoconservatorii consideră că pentru apărarea valorilor şi instituţiilor
democraţiei liberale, SUA trebuie să-şi asume un lidership activ[7]
.
Viziunea neoconservatorilor Administraţiei Bush despre rolul
organizaţiilor internaţionale este foarte bine exprimată în ianuarie 2003 de
John Bolton , Subsecretar de Stat pentru controlul armamentului şi securitate
internaţională care declara că nu există Naţiuni Unite ,ci doar o comunitate internaţională care poate fi
condusă de unica superputere rămasă ,Statele Unite ale Americii[8].
Neoconservatorismul
nu este o ideologie a status-quo-ului , ci una care promovează schimbarea în
detrimentul stabilităţii .Aceasta consideră că lumea poate deveni cu adevărat
sigură pentru SUA , doar prin democratizarea regimurilor dictatoriale şi
dezarmarea statelor ostile care se înarmează cu arme de distrugere în masă. În
urma acţiunilor teroriste de la 11 septembrie , neoconservatorii au insistat
asupra faptului că singura cale a SUA pentru a-şi securiza viitorul este să
elimine ameninţarea reprezentată de aceste state prin intervenţii militare
dicisive.Conform neoconservatorilor răspândirea democraţiei trebuie să rămână
un obiectiv esenţial pentru SUA [9].
Pentru atingerea acestui obiectiv este necesar ca puterea militară să
revină în centrul politicii externe americane şi folosită pentru a promova atât
idealurile cât şi interesele americane, inclusiv răspândirea democraţiei
liberale şi înlăturarea regimurilor dictatoriale ostile SUA[10].Utilitatea
puterii militare se bazează pe credinţa că democraţia va înflori în arii de
represiune o dată ce obstacolele în calea democraţiei vor fi dărâmate cu
ajutorul puterii militare remarcabile de care dispune SUA, aşa cum a fost în
cazul Irakului.
Ameninţările la adresa ordinii internaţionale controlate de americani
pot fi combătute doar cu ajutorul unor forţe militare covârşitoare care să
intervină prin acţiuni preventive ,pentru a împiedica materializarea
ameninţării.
Toate
acestea se pot îndeplini doar prin creşterea cheltuielilor de apărare[11].
În viziunea neoconservatoare trebuiau oferite resurse pentru ca strategia de confruntare, subminare şi democratizare a
regimurilor dictaoriale să aibă succes.
Discursul
neoconservatorilor se concentrează pe
Orientul Mijlociu şi pe ascensiunea Chinei ca potenţială ameninţare la adresa
supremaţiei economice şi militare a SUA. După înlăturarea lui Saddam Husein ,
următorul pas trebuie să fie subminarea regimului din Iran [12].
China este considerată ca un potenţial rival ,în timp ce Iranul şi Coreea de
Nord sunt identificate ca adversare[13].
Aceste regimuri nu pot fi asociate cu ideia de stabilitate regională deoarece
nu poţi avea încredere că ele vor
respecta acordurile internaţionale precum cel de limitare sau renunţare la
programele de producere a armelor de distrugere în masă[14].Viziunea
stretegică neoconservatoare este dominată de ameninţări venite din partea altor
state.
Această gândire neoconservatoare
a politicii externe , a fost însuşită de către Administarţia Bush după
atentatele de la 11 septembrie, care era hotărâtă să confrunte şi să răstoarne
regimurile politice ostile intereselor de securitate americane , aşa cum a fost
cazul Irakului condus de Saddam. Războiul împotriva terorii proclamat de
Administraţia Bush este unul de lungă durată deorece interesul SUA de a menţine
securitatea în Golful Persic se ciocneşte de mişcările teroriste ale
fundamentaliştilor islamici care vor să-şi impună în zonă regimuri politice
teocratice.
[1] Irving
Kristol articolul, “The Neoconservative persuasion” în Weekly Standard,Vol.8, Nr.7 ,25 august 2003.
[2] Steven
A. Hurst , Myths of neoconservatism:
George W. Bush's "neo-conservative" foreign policy revisited, Ed.
Palgrave Macmillan ,New York ,2005 , p.77.
[3] Charles
Krauthammer, articolul ”Democratic Realism” , American Enterprise Institute ,12
februarie 2004, www.freerepublic.com/focus/f-news/1078705/posts
[4] Colin
Dueck , Ideas and alternatives in
American grand strategy, 2000–2004 în Review of International Studies, Vol.
30, No. 4, , 2004., p. 515.
[5] Charles
Krauthamer, Op.cit,
www.freerepublic.com/focus/f-news/1078705/posts.
[6]
W.Kristol; R. Kagan ,Present Dangers:
Crisis and Oportunity in American Defense and Foreign Policy ,Ed. Encounter
Books ,San Francisco, 2000 , p.4.
[7] Nick
Ritchie ;Paul Rogers ,Op.cit. ,
p.114.
[8] Ibidem , p.115.
[9]
Stefen Halper &Jonathan Clarke , Op.cit , p.80.
[10] Boot,
M., articolul“Neocons”în Foreign Policy,
Jan/Feb 2004.
[11]T. Donnelly.; G.Schmitt . ;D. Kagan, Raportul Rebuilding America’s Defenses, Raport
aparţinând The Project for a New
American Century, Septembrie 2000, pp. i–v, www.newamericancentury.org/RebuildingAmericasDefenses.pdf
[12]
George Jim , Leo Strauss, Neoconservatism
and US Foreign Policy, Ed. Apsen Publishers ,New York , 2005, p.189.
[13]
T.Donnelly;G. Schmitt ; D.Kagan , Op.cit
,p.4., www.newamericancentury.org/RebuildingAmericasDefenses.pdf
[14] R.
Kagan ;W. Kristol(editori) , Present
Dangers : Crisis and Opportunity in America's Foreign and Defense Policy,Ed
Encounter Books, San Francisco, 2000 , pp. 7, 18.
USS Nautilus, primul submarin cu propulsie nucleară din istorie
USS Nautilus, primul submarin cu
propulsie nucleară din istorie
Propulsia nucleară a submarinului USS
Nautilus(SSN-571) a marcat o nouă etapă în istoria ingineriei navale.USS
Nautilus era submarin în adevăratul sens al cuvântului şi nu un submersibil aşa
cum au fost submarinele diesel care l-au precedat. Submarinele cu propulsie nucleară ,spre
deosebire de submarinele diesel care au nevoie să iasă la suprafaţă pentru a se
alimenta cu energie ,pot petrece o perioadă foarte lungă de timp în
imersiune. Reactorul nuclear era o sursă
de energie continuă care îi permitea submarinului să rămână mai mult de o lună
în adâncuri. USS Nautilus nu a schimbat doar viitorul submarinelor , ci şi
cursul viitor al războaielor navale. Submarinul cu propulsie nucleară
poate naviga nevăzut pe orice ocean al lumii , acoperind distanţe imense.
Construcţia primului submarin nuclear
Posibilitatea
de a echipa navele maritime cu propulsie nucleară a fost luată în consideraţie
încă din 1939 şi transpusă în planurile inginerilor începând cu 1947. Au fost demarate
studii care să proiecteze o instalaţie de propulsie. Din 1949, a devenit o certitudine faptul că un submarin
cu propulsie nucleară poate fi construit.
Instalaţia de propulsie a noului submarin a combinat o
tehnologie veche cu una nouă. Tehnologia veche avea la bază turbina cu abur folosită până
atunci la propulsia navelor. Din folosinţa îndelungată a turbinelor cu aburi
s-a ajuns la concluzia că principale lor avantajele sunt fiabilitatea şi
greutatea mică(în raportul dintre greutate şi lucrul mecanic dezvoltat). Noua
tehnologie nucleară era menită să genereze aburul. Reactorul nuclear era
mijlocul prin care se putea ţine sub control o reacţie de fisiune nucleară
pentru a produce o cantitate optimă de energie termică transferată ulterior
unui cazan pentru a genera aburul necesar turbinei ce pune mai departe în
funcţiune toate sistemele submarinului.
Noua tehnologie care utiliza reactorul nuclear ca sursă
principală de energie pentru propulsie
şi obţinerea energiei electrice care avea un mare avantaj faţă de tehnologia
submarinelor diesel al căror sistem de propulsie avea nevoie de aer pentru a opera şi pentru a
stoca oxidanţii volatili precum perhidrolul. În dezvoltarea reactorului nuclear
de pe submarin, inginerii au trebuit să determine ce tip de fisiune nucleară vor utiliza şi
deasemenea să adopte un mod eficient de transfer a energiei termice din miezul
reactorului nuclear .
Tipurile de fisiune nucleară includeau fisiunea termică
ce utiliza uraniul îmbogăţit şi fisiunea rapidă cu uraniu îmbogăţit şi
plutoniu.Diferitele metode de transfer a energiei termice includeau apă sub
presiune, gaze sub presiune sau un mediu cu metale lichide.
În final s-a
ales un reactor termonuclear cu apă sub presiune. Ameliorarea
acestui sistem a dus la apariţia unei instalaţii de propulsie standard pentru
submarine şi nave de suprafaţă.
Noul submarin dezvoltat de SUA era revoluţionar nu doar
din punct de vedere al propulsiei nucleare. Turbina cu abur producea o cantitate
mare de căldură care trebuia reglată de un sistem de aer condiţionat eficient.
Abilitatea submarinului de a sta o perioadă îndelungată sub apă a determinat
dezvoltarea unui sistem de purificare a aerului de dioxid de carbon şi
îmbogăţirea sa cu oxigen. Caracteristicile sonarului s-au
schimbat deasemenea deoarece submarinul cu propulsie nucleară nu era destinat
să atace de la suprafaţă. Sistemul de navigaţie a fost şi el regândit pentru a
deveni independent de metodele clasice care foloseau pentru localizare, poziţia
stelelor şi a Soarelui.
În iulie 1951 ,după o serie de experimente ale marinei
americane , care au avut ca obiectiv testarea reactorului termonuclear, Congresul SUA a autorizat construcţia unui
submarin cu propulsie nucleară. Proiectarea şi construcţia noului submarin a
fost supravegheată de “Părintele Marinei Nucleare”, amiralul Hyman G. Rickover.
Proiectul primului submarin cu propulsie nucleară din lume , USS
Nautilus, a fost finalizat pe 12
decembrie 1951 şi pus în execuţie la Şantierul naval General Dynamics
Electric Boat Division din Groton(statul Connecticut) la 14 iunie 1952.
Pe 21 ianuarie 1954 ,Nautilus a fost botezat de Prima
Doamnă ,Mamie Eisenhower şi lansat la
apă în fluviul Thames din Connecticut.
USS Nautilus în
acţiune
Imagine: schiţa
lui USS Nautilus
USS Nautilus intră în dotarea US Navy la 30 septembrie
1954 sub comanda Viceamiralului Eugene P. Wilkinson.În lunile care au urmat
lansării, USS Nautilus a rămas în portul Groton pentru desfăşurarea de teste
suplimentare şi pentru echipare.
Pe 17
ianuarie 1955, submarinul USS Nautilus părăseşte portul Groton lansând semnalul
istoric”Underway on nuclear power”(tr. În deplasare pe energie nucleară).
Submarinul avea 3 punţi , având o lungime 98,4 metri şi un deplasament în
imersiune de 4092 de tone. Viteza lui USS Nautilus în imersiune atingea 23 de
noduri. Era în schimb foarte zgomotos. Se spune că zgomotul în compartimentul
torpilelor era atât de mare încât nu se putea purta o conversaţie altfel decât
prin strigăte. USS Nautilus dispunea de şase tuburi lansatoare de torpile . Mai
mult de jumătate din spaţiul submarinului era ocupat de reactorul termonuclear
şi de camera motoarelor. Compartimentul reactorului găzduia reactorul ,
conductele cu lichid de răcire, generator cu aburi şi sistemul mecanic.
Instalaţia de abur a lui USS Nautilus a dus şi la îmbunătăţirea vieţii echipajului
care număra 105 membri. Echipajul avea o cantitate mare de apă dulce pentru
gătit şi uz personal. Faţă de submarinele diesel în care apa dulce era foarte
limitată ,submarinul cu propulsie nucleară avea un mare avantaj. În plus ,USS
Nautilus beneficia şi de aer condiţionat ,ceea ce a dus la îmbunătăţirea semnificativa
a habitatului .
În mai 1955, submarinul american s-a îndreptat spre sud
pentru efectuarea unor exerciţii maritime.
Navigând din New London până în Puerto Rico , USS Nautilus a stabiilit
recordul pentru cea mai mare distanţa parcursă vreodată de un submarin în
imersiune . În acelaşi timp a stabilit şi recordul pentru cea mai mare viteză
în imersiune. În următorii doi ani de la această călătorie, submarinul a
participat la o serie de experimente care au studiat viteza submarinului în
imersiune şi rezistenţa sa . Submarinul american a demonstrat în acelaşi timp
faptul că tehnica anti-submarin din respectiva vreme erau depăşite din punct de
vedere tehnic.
Succesul primului
submarin cu propulsie nucleară din lume a crescut o dată cu navigarea pe sub
calota glaciară din jurul Polului Nord
în cadrul Operaţiunii Sunshine(1958). Pe 3 august 1958 USS Nautilus ajunge
,pentru prima dată în istoria navală ,la Polul Nord geografic.
Cea mai dificilă zonă pe sub care a trecut submarinul USS
Nautilus în voiajul său arctic ,a fost strâmtoarea Bering unde gheaţa se
extindea aproximativ 18 metri sub nivel mării. Submarinul american şi-a găsit
cu greu spaţiu între gheaţă şi fundul oceanului.
Călătoria arctică a lui USS Nautilus a prefigurat era
submarinelor echipate cu rachete balistice.
Pentru succesul său istoric ,
submarinul american primeşte din partea preşedintelui Eisenhower distincţia Presidential Unit Citation, pentru prima
oară acordată pe timp de pace. După reîntoarcerea în portul său de la New
London, USS Nautilus se alătura în 1960 Flotei a VI a din Marea Mediterană.
Un submarin care
a marcat istoria navală
Pe o perioadă de 2 ani, între 1955 şi 1957, submarinul USS
Nautilus a parcurs aproximativ 110000km (60000 de mile nautice), potrivindu-se
ca anduranţa cu omonimul său , submarinul imaginar Nautilus din romanul de
ficţiune al lui Jules Verne , 20000 de
leghe sub mări . În acest caz, ştiinţifico-fantasticul a devenit o
realitate prin perfomanţa primului submarin cu propulsie nucleară, USS Nautilus
După ce se alătură Flotei a VI a din Mediterană,
submarinul USS Nautilus participă la diverse exerciţii şi teste atât în
Mediterană cât şi în Oceanul Atlantic şi Indian.
În 1979 , USS Nautilus face ultimul său voiaj până la
Mare Island Navy Yard din California, pentru
a începe procedurile de conservare. Pe 3 martie 1980 , submarinul este scos
oficial din dotarea US Navy. Ca recunoaştere a locului său special în istoria
ingineriei navale, submarinul este transformat în navă muzeu, în portul său
natal din Gorton.
Bibliografie
Jim
Christley,
US Nuclear Submarines: The
Fast Attack,Ed.Osprey
Publishing,Oxford,2012.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)