Bătălia de la Kursk, cea mai mare
înfruntare de blindate din istorie
Bătălia de la Kursk a fost ultima încercare germană de a păstra iniţiativa
strategică pe Frontul de Est ,după dezastrul de la Stalingrad. Bătălia se
remarcă şi prin marea luptă a blindatelor germane şi sovietice de la
Prohorovka, unde au participat peste 1000 de tancuri . Planul Wehrmachtului de
a încercui regiunea Kursk prin aşa-numita Operaţiune Citadela , a fost dinainte
ştiut de conducerea sovietică ,datorită spionilor infiltraţi în înaltul
Comandament German. Lipsa elementului surpriză în ofensiva germană de la Kursk ,a
compromis definitiv conceptul războiului-fulger preferat de Cel de al III lea
Reich.Ameninţat de deschiderea unui al doilea front în Sicilia şi copleşit de contraatacurile
armatelor sovietice de rezervă strategică, Hitler este nevoit să pună capăt
Operaţiunii Citadela.
Situaţia pe
Frontul de Est în prima jumătate a anului 1943
După catastrofa suferită de forţele Axei în bătălia de la
Stalingrad , Hitler a încercat să păstreze iniţiativa strategică pe frontul de
est ,printr-o operaţiune militară care să încercuiască şi să distrugă forţele
sovietice staţionate în zona Kursk(care
avea aspectul unei „pungi”cu o lăţime de 120 de km şi o lungime de 190 de km) „Proeminenţa”
Kursk ,din linia de front sovietică,se întindea din regiunea Oriolului ,în nord
,până la Belgorod în sud.
Hitler era încrezător că în final armata germană va
depăşi toate dificultăţile de pe Frontul
de Est . Aceast optimism afişat de Hitler avea la bază şi propria sa experienţă
personală, în care norocul a fost un element important .Chiar dacă eşuase
iniţial în desfăşurarea Puciului de la Berărie(noiembrie 1923), liderul nazist
a reuşit până la urmă să acapareze puterea politică în Germania, în 1933 ,
atunci când este numit Cancelar . Victoria din A treia bătălie de la
Harkov(februarie-martie 1943) obţinută de Grupul de Armată Sud, comandat de
Mareşalul Erich von Manstein, a întărit şi mai mult încrederea lui Hitler în
succesul ulterior al unei tactici de dublă învăluire asupra „proeminenţei
Kursk” din linia de front sovietică.
Hitler dorea ca prin victoria de la Kursk, să
impresioneze pe plan internaţional ,pentru a şterge din imaginea proastă a
Germaniei conturată după înfrângerea de
la Stalingrad şi pierderea Africii de Nord
. Datorită situaţiei critice de pe frontul de est , atât guvernul român
cât şi cel italian au demarat negocieri
secrete cu scopul de a încheia un
armistiţiu cu URSS ,prin intermediul canalelor de comunicare diplomatică de
la Ankara şi Stockholm .Turcia a luat în
1943 decizia finală de a nu interveni împotriva sovieticilor în Caucaz.
Ministrul de externe german , Ribbentrop a considerat chiar necesar să fie transmis
un avertisment pentru guvernul aliat finladez, împotriva unor eventuale
negocieri de armistiţiu dintre Finlanda şi URSS.
Operaţiunea cu numele de cod , “Citadela”(germană:Unternehmen
Zitadelle), era văzută ca o oportunitate pentru Wehrmacht de a-şi consolida în
continuare poziţiile pe Frontul de Est. Stalin recunoştea deasemenea
vulnerabilitatea regiunii Kursk , dar o considera în acelaşi timp şi un viitor
punct de plecare pentru ofensiva sovietică în vest.
Pregătirile Armatei Roşii
Chiar dacă au fost înfrânţi în A treia bătălie de la Harkov de către trupele lui Von Manstein ,
sovieticii au înţeles că trebuie să-şi întărească în continuare perimetrele
vulnerabile .”Proeminenţa” Kursk din linia de front sovietică era cel mai
probabil loc în care se putea declanşa o ofensiva germană care să umărească o încercuire
a efectivelor Armatei Roşii din zonă. Spre deosebire de 1941 şi 1942, când
Luftwaffe deţinea superioritatea aeriană incontestabilă deasupra Frontului de
Est , în 1943 situaţia era complet schimbată. De această dată aviaţia
sovietică, recuperată după distrugerea masivă suferită la începutul invaziei
germane din 1941, avea supremaţia
aeriană. La momentul începerii contraofensivei sovietice de la Kursk, aviaţia sovietică
avea 2400 de avione(diferite variante de IL-2 şi Iak-9) în timp ce Luftwaffe
dispunea de 2000 de avioane.
Planificarea operaţiunii Citadela a fost realizată de
către înaltul Comandamet al Armatei Germane(Oberkommando des Heeres-OKH),subordonat
Comandamentului Suprem(OKW),care a avut
la bază în mare parte strategia lui Hitler, ce a ignorat sfaturile ofiţerilor
săi experimentaţi care se opuneau operaţiunii. Este vorba în special de Mareşalul
Erich von Manstein, generalul Heinz Guderian şi de generalul Walter Model. Spre
deosebire de Hitler, care limita procesul flexibil de luare a deciziilor de
către conducerea militară, Stalin le-a permis comandanţilor militari sovietici
să-şi facă simţită influenţa în elaborarea strategiilor Armatei Roşii.
Informaţii secrete despre planificarea Operaţiunii
Citadela au fost furnizate de Rudolf Roessler , care coordona cercul de spionaj
Lucy din Elveţia. Roessler i-a trimis lui Stalin rapoartele unui agent cu
numele de cod Werther, al cărui identitate rămâne necunoscută.Se presupune că
ar fi fost membru în Înaltul Comandament german(OKH). Conţinutul rapoartelor
secrete confirma planul lui Hitler de a încercui regiunea Kursk printr-un atac
simultan din nord şi sud.
Înaltul Comandament Sovietic(Stavka) a luat în calcul
două variante de strategie: atacul preventiv sau o aşteptare a inamicului ,care să se suprasolicitate la maxim în lupte şi
apoi să fie lovit de contraofensiva sovietică. Părerile erau împărţite în
rândul conducerii militare sovietice. Generalul Nikolai Vatutin, comandantul Frontului
Voronej, era în favoarea unui atac preventiv care să împiedice materializarea
planurilor germane. Mareşalii Gheorghi Jukov şi Alexandr Vasilievski au
îndemnat la precauţie , optând în final la organizarea unei strategii defensive
care să epuizeze resursele armatei germane. Pasul următor era contraofensiva.
Alexandr Vasilievski . în calitate de
Şef al Marelui Stat Major, a emis o
directivă care cerea tuturor comandaţilor de armată,să-şi organizeze liniile
defensive şi mai ales poziţiile
antitanc. Vasilievski a supravegheat crearea armatelor de rezervă şi a ordonat
intensificarea antrenamentelor militare. Deasemenea Jukov l-a sfătuit pe Stalin
să dispună organizarea a 30 de regimente de artilerie antitanc şi să întărească deasemenea, sprijinului aerian
pentru tancurile sovietice.
Fortificaţiile şi tranşeele antitanc au fost baza celor
trei linii defensive ale apărării sovietice din regiunea Kursk. Cuiburile de artilerie cu tunuri şi arme
antitanc erau dispuse la o distanţă de 600-800 de metri, una de cealaltă . Fiind
bine camuflate , cuiburile de artilerie formau
culoare în care tancurile grele germane îşi expuneau părţile laterale
mai vulnerabile. Lungimea tranşeelor săpate de sovietici putea acoperi distanţa
în linie dreaptă dintre Moscova şi Madrid. Liniile defensive sovietice erau
înţesate de zeci de mii de mine antitanc(geniştii sovietici erau capabili să
instaleze aproximatix 30000 de mine antitanc în doar 2 zile) . În zona Kursk au
fost instalate în total peste 500.000 de mine antitanc.
Apărarea “proeminenţei” Kursk revenea mai multor
fronturi. În sarcina Frontului Voronej comandat de Vatutin şi a Frontului de
sud-vest comandat de generalul Radion Malinovski ,revenea apărarea flancului
sudic. Se adăuga Frontul Central comandat de generalul Constantin Rokosovski . Frontul
Briansk comandat de general colonelul Markian Popov împreună cu Frontul de vest
comandat de Vasili Sokolovski ,apărau flancul nordic. Armata strategică de
rezervă grupată în Frontul Stepa , era
comandată de generalul Ivan Koniev.
În 1943 , sovieticii aveau în dotare aproximativ 20600 de
tancuri. Acest număr atât de mare se explică prin faptul că URSS se concentra
mai mult pe cantitate decât pe îmbunătăţiri tehnice. Germanii au reuşit să
producă tancuri superioare calitativ(Panther, Tiger I, ) ,dar preţul de
producţie era unul foarte ridicat şi nu au putut fi produse în număr mare. Ca
şi tanc mediu , T-34 , avea cel mai bun echilibru între putere de foc, mobilitate şi protecţie
. Armele antitanc clasice din perioada războiului , nu reuşeau să-i străpungă blindajul. Tunul său de 76,2 mm ,cu
încărcare rapidă, era considerat cel mai bun în respectiva perioadă. Doar tancurile
germane grele Tiger I aveau un tun superior de 88 mm .Până la apariţia
tancurilor grele germane , T-34 surclasa toate tancurile germane de clasă
medie. Până la sfârşitul războiul , sovieticii au continuat să aibe în dotare
şi tancurile grele KV-1şi KV-2.
KV-1 era aproape impenetrabil la
loviturile tunurilor de 37mm şi cele scurte de 75mm montate pe versiunile
iniţiale ale tancurilor germane, Panzer III şi Panzer IV.
Până în iulie 1943, sovieticii au mai primit aproximati
6000 de tancuri de la Aliaţi. Erau tancuri britanice Churchill şi tancuri
americane, de model Stuart şi Grant. O
parte din ele au participat în luptele de la Kursk. Mai importante au fost însă
camioanele şi jeep-urile primite de sovietici de la Aliaţi, deoarece au
asigurat sprijinul logistic necesar în timpul bătăliei de la Kursk.
Deasemenea din martie 1943 , industria de război
sovietică , a început să producă vânătorul de tancuri denumit SU-152, pentru a
putea distruge tancurile grele germane.
Punctul slab al sovieticilor era reprezentat de armele
antitanc învechite din dotarea infanteriei , care ajungea să aplice de multe
ori atacuri suicidale, pentru a distruge tancurile germane. Comandanţii
sovietici ale armatele de tancuri au
fost încurajaţi să dezvolte noi tactici în războiul de tancuri. Unul dintre cei
mai capabili comandanţi de armate de tancuri, a fost general-locotenentul Pavel
Rotmistrov, comandant al Armatei a 5-a Gardă Tancuri , care va
juca un rol crucial în Bătălia de la Prohorovka. Rotmistrov a creat unităţi de
tancuri specilizate în atacuri surpriză şi în metode neconvenţionale care să
atrăgă tancurile în ambuscadă.
Stavka a organizat defensiva din regiunea Kursk în jurul
conceptului de apărare elastică.Obiectivul acestei apărări elastice a fost să
reducă eficacitatea barajului de artilerie executat de inamic .Cheia succesului
strategiei sovietice de la Kursk a stat
în profunzimea sistemului defensiv pus
la punct de Armata Roşie în perioada martie-iunie 1943.
Planificarea atacului german
La mijlocul lunii martie, Înaltul Comandament al Armatei
Germane (0KH) , emite Ordinul de operaţiuni nr.5 în care erau detaliate fazele
Operaţiunii Citadela. Obiectivul stategic al operaţiunii era distrugerea
efectivelor Armatei Roşii din regiunea Kursk şi înaintarea spre nord ,în
direcţia Moscovei. Având în vedere lipsa soldaţilor şi a echipamentului militar
, Hitler a decis să amâne operaţiunile pentru a echipa armata germană de pe
Frontul de Est, cu noile arme create de industria de război germană dirijată de
Albert Speer, arhitectul personal al lui Hitler şi ministru al înarmării şi
producţiei de război.
Armata
germană care urma să participe la
operaţiunea Citadela trebuia să primească noi tancuri superioare tehnic celor
sovietice. Este vorba de Panther şi Tiger I. Panther era un tanc mediu construit pentru a fi un răspuns direct la
ameninţarea tancului mediu sovietic T-34. Tunul de 75 mm al lui Panther era
unul dintre cele mai bune tunuri din război, care avea o capacitate de
penetrare chiar mai mare decât a tunului de 88mm al tancului greu Tiger( în
parte şi datorită lungimii tunului care imprima o viteză mai mare a
proiectilului). Tiger I ,care avea a avut pentru prima dată un tun de 88 mm,
putea distruge un T-34 de la 2 km( T-34 trebuia să ajungă la o distanţă de
minim 600 de metri pentru a putea lovi un Tiger I) Costul fabricării unui Tiger
I era însă foarte ridicat , iar numărul total de tancuri Tiger I produse ,a
fost restrâns. Vânătorul de tancuri Ferdinand(poreclit Elefant, datorită
zgomotului pe care îl scotea) s-a adaugat pe noua listă a dotărilor armatei
germane. Puterea slabă a motorului şi defecţiunile tehnice frecvente au
împiedicat folosirea “Elefantului” la potenţial maxim. Luftwaffe a primit deasemnea noile avioane Focke-Wolfe
190A şi
Henschel 129. Soldaţii germani au fost înzestraţi cu o nouă mitralieră
uşoară MG-42 . Aşa cum declara Hitler referitor la Operaţiunea Citadela:” nu poate exista niciun eşec”.
Ofensiva germană
şi riposta sovietică
.jpg)
Pentru desfăşurarea ofensivei din regiunea Kursk ,
Wehrmachtul a grupat 900.000 de soldaţi, 10000 de piese de artilerie,2700 de
tancuri şi 2000 de avioane.
Grupul de Armată Centru, comandat de mareşalul Gunter von
Kluge, urma să atace flancul de nord al „proeminenţei Kursk” din linia de front
sovietică. Armata a 9 a a generalului
Walter Model trebuia să străpungă
liniile de apărare sovietică din flancul nordic . Mareşalului Erich von
Manstein ,comandantul Grupului de Armată Sud , îi revenea atacarea flancului de
sud pentru a finaliza încercuirea Kurskului. În vederea respingerii ofensivei
germane, sovieticii au adunat 1300.000
de soldaţi , 20000 de piese de artilerie, 3600 de tancuri şi 2400 de
avioane. Pe 1 iulie 1943 , după o serie de amânări , Hitler aprobă începerea
Operaţiunii Citadela, în ciuda faptului că avioanele de recunoaştere germane au
confirmat faptul că Armata Roşie cunoştea planul. Atacului german îi lipsea
acel element surpriză caracteristic
războiului fulger. Aflând de faptul că poziţiile lor erau descoperite de avioanele
de recunoaştere germane , sovieticii au trecut la îmbunătăţirea tehnicilor de
camuflaj.
Prizonierii germani capturaţi de ruşi cu câteva zile
înainte de ofensiva germană ,au confirmat la interogări faptul că armata
germană este în alertă şi va ataca pe 5 iulie. La ora 2 a zilei de 5 iulie,
Armata Roşie a lansat un masiv baraj de artilerie . Bombardamentul sovietic a
influenţat moralul soldaţilor Wehrmachtului , care primiseră confirmarea
faptului că planurile lor au fost dejucate. Armatei germane i-a trebuit aproape
2 ore să se regrupeze după masivul foc
de artilerie sovietic.
Desfăşurarea bătăliei de la Kursk a început oficial la
ora 5 a zilei de 5 iulie 1943, atunci când germanii au început să bombardeze
poziţiile defensive ocupate de sovietici. Atacul infanteriei şi a blindatelor
Wehrmachtului a început la ora 5.30. În
primul val au înaintat 500 de tancuri germane
grupate în formaţii în formă de V , în fruntea cărora erau tancurile
grele Tiger I asistate pe flancuri de către tancurile medii Panzer III , Panzer
IV şi Panther. În primele 24 de ore de luptă , germanii reuşesc să înainteze
10km în liniile de apărare sovietică. Au
pierdut însă 25000 de oameni , 200 de tancuri şi tot atâtea avioane.
Armata a 9 a comandată de generalul Walter Model(îşi va
câştiga ulterior porecla de” Pompierul Fuhrerului”) nu a
reuşit însă să străpungă liniile defensive din flancul nordic şi a ajuns să fie
prins într-o luptă de uzură. Se pare că Model îşi confirmase încă o dată statutul
de expert al organizării defensivei şi nu a ofensivei.
În flancul sudic al “proeminenţei
Kursk” situaţia era mult mai gravă. Faţă de flancul nordic ,caracterizat de un
relief mai inaccesibil, flancul de sud era în plină stepă, un loc ideal pentru
o încleştare între armatele de blindate ale germanilor şi a sovieticilor.
Bătălia de la
Prohorovka şi sfârşitul ofensivei germane din Kursk
Pe flancul sudic, Corpul III Panzer comandat de generalul
Hermann Breith a întâmpinat o rezistenţă
sovietică puternică. Cu toate dificultăţile din zonă, Armata a 4 a Panzer
condusă de generalul Hermann Hoth era pe punctul de a captura localitatea
Prohorovka , atunci când a asigurat un cap de pod peste râul Psel şi a avansat
către Oboian. Ofensiva armatei a 4 a în Prohorovka era susţinută de 3 corpuri
Panzer: Corpul II SS Panzer comandat de generalul Paul
Hausser , Corpul XLVIII Panzer comandat de generalul Otto
von Knobelsdorff, Corpul LII Panzer comandat de generalul Eugen Ott.
Corpul II SS al generalului Hausser avea în compoziţie
trei divizii de Panzergrenadier de elită: divizia Leibstandarte Adolf Hitler(Garda personală a
lui Adolf Hitler), divizia a 2 a SS Das
Reich(Imperiul) şi divizia a 3 a SS Totenkopf(Cap de Mort). Fiecare divizie
avea mai mult de 100 de tancuri la debutul Operaţiunii Citadela.
Un rol eşenţial în Bătălia de
la Prohorovka(12 iulie 1943) l-a avut generalul Pavel Rotmistrov şi Armata a 5 a Gardă Tancuri.
Armata lui Rotmistrov era rezerva strategică de blindate a sovieticilor din
flancul sudic . Armata a 5 a Gardă Tancuri avea la dispoziţie 650 de tancuri
gata de luptă.
Rezerva de blindate din Armata
1 Tancuri comandată de generalul Mihail Katukov era deja în luptă împotriva
armatei a 4 a Panzer al generalului Hoth
. Katukov nu a reuşit să împiedice
Armata a 4 a în stabilirea unui cap de
pod peste râu Psel, înregistrând pierderi uriaşe de tancuri. Corpul VI Tancuri
din armata lui Katukov , care iniţial avea 200 de tancuri, pe 11 iulie a mai
rămas doar cu 50.
Corpul II Gardă Tancuri a suplimentat numărul tancurilor lui
Rotmistrov la 850. Iniţial armata de tancuri a lui Rotmistrov trebuia să
desfăşoare Operaţiunea Rumianţev. Sosirea Armatei a 5 a Gardă Tancuri la râul Psiol a marcat
debutul propriu-zis al operaţiunilor militare de la Prohorovka.
Cele 3 divizii de elită ale
Corpului II SS Panzer au luptat într-un culoar situat între râul Psiol şi calea
ferată de la Prohorovka. Nu toate sursele sunt de acord însă în legătură cu
numărul de tancuri pe care le avea Corpul II SS Panzer.În unele surse apare un
număr de 700 de tancuri. Nici piederile nu sunt exact documentate. Sursele
sovietice afirmă că tancurile T-34 au distrus într-o luptă de aproape ,400 de
tancuri dintre care aproximativ 100 erau tancuri grele Tiger I. Conform
rapoartelor germane menite să evalueze situaţia trupelor, se arată faptul că
diviziile Corpului II SS Panzer au suferit pierderi moderate. În rapoartele
Corpului II SS Panzer se arată că la 11 iulie erau operaţionale doar 211 tancuri.
Rapoartele armatei a 4 a germană arată că dintr-un număr operaţional de 163 de
tancuri a Corpului II SS ,au fost înregistrată o pierdere de 48 de tancuri.
În istoria Armatei a 5 a Gardă Tancuri, apărută în 1984, Rotmistrov
relatează faptul că au fost pierdute 400 de tancuri, care au avut însă pagube
ce puteau fi remediate.
Bătălia de la Prohorovka,cea
mai mare înfruntare de blindate din istorie, s-a caracterizat printr-o pierdere
masivă de blindate sovietice. Forţele germane au reuşit să ocupe poziţii
strategice pe dealurile din porţiunea nordică a oraşului Prohorovka.
Înfruntarea blindatelor de la Prohorovka a avut un rezultat nedecis având în
vedere că în ziua de 12 iulie nici Wehrmachtul şi nici Armata Roşie nu şi-au
îndeplinit obiectivele.
Armata Roşie a lansat pe 12 iulie,un alt contraatac pe
flacul de nord(Operaţiunea Kutuzov) în direcţia Oriol. Germanii ,depăşiţi
numeric de sovietici, nu au putut să reziste atacului Armatei Roşii , şi au
fost nevoiţi să-se retragă.
Aflând de debarcarea Puterilor
Aliate în Sicilia din 10 iulie şi de posibilitatea unui atac sovietic iminent
pe râul Mius şi la Izium , Hitler a decis anularea operaţiunii Citadela ,în
ciuda protestelor lui Von Manstein .
Pe 19 iulie, contraofensiva
Armatei Roşii a înaintat 75 de km în
linia de front germană de la Oriol. Pentru a nu risca o încercuire la fel ca la Stalingrad , armata a 9 a a generalului Model a fost nevoită să se
retragă din Oriol la o distanţă de aproape 100 de kilometri. Pe 5 august, Oriol
a fost recuperat de sovietici.
O situaţie asemănătoare a fost
înregistrată si pe flancul de sud ,unde contraofensiva Armatei Roşii
(Operaţiunea Rumianţev) care a grupat 1 milion de soldaţi, depăşea categoric
trupele germane care aveau doar 300000 de soldaţi şi 600 de tancuri.Pe 3 august
este recuperat Belgorodul , iar pe 23 august Armata Roşie intra în Harkov.
Victoria sovietică din Bătălia
de la Kursk , va dezlănţui un contraatac rapid pe toate direcţiile Frontului de
Est . Armata Wehrmachtului se afla din
acest moment într-o continuă retragere, pierzând definitiv iniţiativa
strategică pe Frontul de Est.
Bibliografie
1. Mary Kathryn
Barbier, Kursk 1943: The Greatest Tank
Battle , Ed. Amber Books,
Londra, 2013.
2. Mark Healy ,Kursk 1943: Tide Turns in the East, Ed. Osprey Publishing
,Oxford,1992.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu