marți, 4 martie 2014

Maximele lui Nikolai Gogol

Maximele lui Nikolai Gogol
În clipa hotărâtoare, rusul ştie întotdeauna ce are de făcut.
Am reuşit numai acolo unde m-am inspirat din realitate... fantezia nu mi-a dezvăluit până astăzi niciun caracter remarcabil, nimic din ceea ce ochii mei să nu fi observat mai întâi în natură.
Nu aduna bani, adună-te cu oameni buni!
Sunt şi patimi a căror alegere nu atârnă de om. Ele s-au născut odată cu el şi nu-i este dat să le ocolească. Sunt conduse de o ursită venită de sus, au în ele ceva care te cheamă mereu.
Singurătatea hrăneşte gândurile mari.
Când se pronunţă numele lui Puşkin te gândeşti imediat la poetul naţional rus. Şi într-adevăr, niciunul din poeţii noştri nu e mai mare şi nu poate fi numit cu mai multă dreptate naţional. În el, ca într-un lexicon, se află bogăţia, puterea şi flexibilitatea limbii noastre. Mai mult decât oricare altul, el i-a deschis graniţele şi a indicat imensitatea spaţiului său. Puşkin este un fenomen excepţional, poate unic, al spiritului rus: el e omul rus în dezvoltarea sa finită, aşa cum va apare poate peste două sute de ani.
Patria sufletului este iubirea.
Pe lume există o mulţime de lucruri de neînţeles chiar şi pentru mintea cea mai cuprinzătoare.
Patimile omului sunt nenumărate ca nisipul mării; niciuna din ele nu seamănă cu alta şi toate, atât cele josnice, cât şi cele frumoase, la început supuse omului, ajung mai târziu să-l stăpânească. Fericit e acela care îşi alege patima cea mai frumoasă dintre toate.
Nu, nici nu poţi găsi cuvântul potrivit: femeia e jumătatea galantă a speţei umane şi nimic altceva.
Orice s-ar spune, scopul vieţii nu este atins dacă, sedus de himera uşuratică a tinereţii, omul nu calcă sigur pe o temelie sănătoasă.
Ce este viaţa noastră? O vale în care s-au cuibărit amărăciunile. Ce este lumea? O mulţime de oameni fără simţăminte.
O conversaţie placută e mai bună decât orice mâncare.
Prin chinuri şi suferinţe ne este dat să căpătăm acea fărâmă de înţelepciune pe care nu ne-o pot da cărţile.
Omul e înţelept, deştept şi priceput în tot ce-i priveşte pe alţii, dar nu pe sine.
Când porniţi pe drumul anevoios al maturităţii, luaţi-vă ca sprijin primele voastre impulsuri de umanitate; altfel, n-o să le regăsiţi.

Lumea e orânduită ciudat: dacă stărui prea mult asupra lui, un lucru vesel se preface numaidecât într-unul trist, şi atunci cine ştie ce-ţi mai trece prin cap. S-ar putea întâmpla să începi chiar să cugeţi: mai dă-le-ncolo!
Învăţând pe alţii, înveţi şi singur.
Ruga mamei apără de orice primejdie, pe apă şi pe uscat.
Avem cu toţii o mică slăbiciune: aceea de a ne cruţa cât de cât pe noi înşine şi de a căuta să ne vărsăm necazul pe semenul nostru.
Înţelepciunea cea mare nu stă într-o vorbă de dojană, ci într-o vorbă care, fără să-şi bată joc de nenorocirea omului, să-l îmbărbăteze, să-i dea curaj.