Ce viitor poate avea actualul parteneriat strategic ruso-chinez?
Deşi din
punct de vedere cultural, Rusia este complet diferită de China, cele două state
au ajuns să formeze actualul parteneriat strategic mai ales din considerente
economice. Pe plan politic, conducerea rusă şi cea chineză militează împotriva
actualului sistem internaţional unipolar, în care SUA deţine statutul de unică
superputere. Decizia Rusiei de a întări, în special, colaborarea cu China la
nivel economic şi militar a fost luată pe fondul înrăutăţirii relaţiilor diplomatice
cu SUA şi UE. Cel mai mare câştigător al
actualei situaţii internaţionale este China, care îi va cere la schimb Rusiei
pentru sprijinul oferit, să-i susţină revendicările din regiunea Asia-Pacific. Izolându-se
de Europa, Rusia riscă să devină dependentă de parteneriatul cu China.
URSS şi China: între
cooperare şi rivalitate
În războiul civil rus, care a debutat o dată cu revoluţia
bolşevică din 1917, guvernul Beijang(o serie de regimuri militare ce au condus
China între anii 1912-1928, după prăbuşirea dinastiei Qing din 1911) a decis să se alăture trupelor loiale ţarului, începând cu 1918.Oraşul
Harbin, situat în Manciuria, a devenit în 1917, o bază pentru ruşii “albi” în
lupta lor contra guvernului bolşevic, până spre debutul anilor ’30. Sovieticii decid să sprijine, în primă fază, o
alianţă între Partidul Comunist Chinez, înfiinţat în 1921 de către Chen Duxiu
şi Li Dazhao, şi Kuomintang, partidul naţionaliştilor chinezi conduşi de
generalul Chiang Kai-shek. În mai 1924, guvernul chinez şi sovietic a semnat un acord de stabilire a relaţiilor
diplomatice dintre China şi URSS. Decizia lui Chiang Kai-shek , începând cu
1926, de a renunţa la consilierii sovietici şi de ai exclude pe comunişti din
guvernul chinez, i-a determinat pe sovieticii să acorde un sprijin limitat
comuniştilor chinezi în timpul războiului civil chinez, încheiat cu proclamarea
în 1949 , de către liderul comunist Mao Tzedong, a Republicii Populare Chineze.
Sprijinul sovietic s-a manifestat mai ales în timpul existenţei Republicii
Sovietice Chineze din provinciile Jiangxi–Fujian(1931-1934), un stat înfiinţat
de Mao Tzedong şi Zhu De. Dispariţia acestei republici l-a determinat pe Mao
Tzedong să întreprindă Marşul cel Lung(1934-1935) până în Shaanxi, pentru a proteja armatele comuniste de atacurile
naţionaliştilor conduşi de Chiang Kai-shek.
După operaţiunea sovietică din Manciuria, care a debutat
pe 8 august 1945, împotriva armatei japoneze Kwantung, comandamentul sovietic decide să distribuie comuniştilor
chinezi ,o parte din armele capturate în Manciuria.
Tratatul de prietenie şi asistenţă reciprocă semnat în
1950 , între Republica Populară Chineză şi URSS, nu era însă deloc satisfăcător
pentru Stalin, care a fost nevoit să renunţe la bazele navale de la Port Arthur
şi Dalian, retrocedate Chinei comuniste. Ca urmare, tratatul nu a reuşit să elimine tensiunile
din cadrul relaţiilor sino-sovietice, care se vor deteriora rapid între anii’50
şi ’60, ducând la „ruptura blocului
sino-sovietică din timpul Războiului Rece”(1960-1989). Ruptura a vut o cauză de
ordin ideologic. O dată cu venirea lui Nichita Hruşciov în fruntea PCUS ,URSS a
hotărât să promoveze o coexistenţă paşnică în raport cu democraţiile
occidentale. Mao Tzedong vrea în schimb să menţină o atitudine beligerantă
faţă de Occident. De ruptura din blocul sino-sovietic a profit în special SUA,
care reuşeşte să-şi îmbunătăţească relaţiile diplomatice cu Republica Populară
Chineză, în timpul Administraţiei Nixon. Ruptura în relaţiile diplomatice
dintre URSS şi Republica Populară Chineză, a fost la un pas să degenereze
într-un război , în timpul Conflictului de frontieră chino-sovietic(1969). O
dată cu venirea la putere a lui Deng Xiaoping, ruptura dintre China şi URSS,
devine un conflict manifest în care comuniştii chinezi cer URSS-ului
îndeplinirea a 3 condiţii pentru normalizarea relaţiei bilaterale:
·
Reducerea efectivelor armatei sovietice
staţionate la graniţa sino-sovietică şi în Mongolia
·
Renunţarea la spijinul acordat Ocupaţiei
vietnameze din Cambodgia
·
Retragerea trupelor sovietice din
Afganistan
Relaţiile dintre URSS şi China
comunistă se vor normaliza abia cu ocazia vizitei liderului sovietic Mihail
Gorbaciov, la Beijing, în 1989.
Redefinirea
relaţiilor ruso-chineze după dispariţia URSS
După prăbuşirea URSS, mişcările liberale de la Moscova au
continuat să alimenteze suspiciunile conducerii de la Beijing, împiedicând
găsirea unui consens de ordin ideologic.Această situaţie incertă persistă până
în 1992, când relaţiile ruso-chineze încep să revină treptat la normal.
Schimbarea de direcţie în relaţia bilaterală
ruso-chineză are loc în aprilie 1996,
atunci când preşedintele Elţân împreună
cu omologul său chinez, Jiang Zemin, semnează un document care stabileşte
formal un „parteneriat strategic” între Federaţia Rusă şi Republica Populară
Chineză. Actul a fost privit ca un simbol al reconcilierii, după anii de “îngheţ”
în relaţiile diplomatice sino-sovietice. Semnarea parteneriatului strategic ruso-chinez nu a
fost însă urmată de implementarea imediată a unor măsuri concrete, care să
îmbunătăţească cooperarea ruso-chineze pe diferite domenii de interes, cum ar
fi cel economic şi militar.
Ezitările Rusiei, manifestate chiar şi la începutul
preşedinţiei lui Vladimir Putin, de a favoriza un singur actor internaţional,
reprezintă principala cauza a acestui progres lent în relaţiile bilaterale
sino-ruse. Parteneriatul strategic ruso-chinez a început să fie pus în aplicare
abia în 2003. Rusia şi China comunistă au învăţat în cele din urmă, să caute un
punct comun în probleme legate de Extremul Orient Rus, migraţie, legături
economice bilaterale, resurse energetice, mutilateralismul din Asia Centrală
,situaţia tensionată din peninsula coreeană, regionalismul din Asia de Est şi
relaţiile cu celelalte 3 state puternice cu interese în regiunea asiatică(SUA,
India, Japonia).
Preşedintele Putin a luat mai mute decizii care să
detensioneze situaţia din Extremul Orient Rus:
·
A interzis orice interferenţă a
guvernatorilor regionali în relaţiile internaţionale ale Rusiei,aşa cum a fost
în cazul guvernatorului regiunii Primorsky Krai ,Evgheni Nazdratenko
·
În toamna lui 2004, a fost făcută o nouă demarcaţie a graniţei ruso-chineze,prin
care se transfera Chinei, o parte dintr-o insulă situată în apropiere de
Habarovsk.
Migraţia chinezilor în regiunile Rusiei, este însă o
sursă importantă de îngrijorare, având
în vedere că foarte multe companii , chiar şi cu capital rusesc, peferă să apeleze la forţă de muncă ieftină
din Chină. Contrabanda şi evaziunea fiscală sunt alte probleme care se leagă de
afacerile pe care chinezii le deschid în Rusia. În încercarea de a stabili un
nou control asupra comerţului de la graniţa ruso-chineză(comerţ cu cherestea,
produse piscicole şi metale preţioase), Putin a destituit în 2006 mai mulţi
şefi din interiorul administraţiei fiscale ruseşti.
Principalul motiv
al reapropierii dintre Rusia şi China este contestarea caracterului unipolar al
actualului sistem internaţional, în care SUA încearcă să-şi apere statul de
unică superputere a lumii. Momentul 11 septembrie a jucat deasemnea un rol
decisiv în redefinirea relaţiilor bilaterale ruso-chineze, o dată cu
declanşarea războiului impotriva terorismului de către Administraţia Bush Jr.
Legăturile
ruso-chineze de la nivel militar
Cooperarea militară ruso-chineză, în ciuda unor ezitări
care au la bază obstacolele trecutului, s-a extins atât în domeniul industriei
de armament cât şi în cel al planificării militare comune puse în practică în
exerciţiile militare ruso-chineze. Relaţiile militare ruso-chineze au fost de
cele mai multe ori influenţate şi de personalitatea liderilor aflaţi la putere
atât în Rusia, cât şi în China. Fiecare dintre aceşti liderii, vreau ca relaţia
militară ruso-chineză să se dezvolte într-o direcţie puţin diferită şi într-un
ritm diferit .Spre exemplu, în timp ce un ofiţer al Marelui Stat Major Rus ar
recomanda precauţie în comercializarea celor mai noi tehnologii militare ruse,
managerul unei fabricii de armament cu capital de stat ar îndemna la co-producerea
lor cu China,urmărind să obţină profit.
Conform declaraţiei lui Konstantin Makienko, directorul
adjunct al Centrului de analiză a
Strategiilor şi Tehnicilor cu sediul în Moscova, secretul pluteşte deasupra
cooperări militare cu China, mai mult decât în cazul unor relaţii similare cu
ţări precum India sau Malaysia.
Vânzările de arme ruşeşti către China au început să
crească încă de la începutul anilor ’90. Makienko estimează că primul
contract de livrare de echipamente militare către China(în special avioane de
vânătoare SU-27) a fost semnat încă din 1991. Primele 26 de avioane SU-27 au
fost livrate Chinei în 1992. Din 1996, chinezii au obţinut şi licenţa pentru co-producerea
de avioane Su-27 din partea Biroului de Proiectare Suhoi, fără a avea însă
aprobarea conducerii ruse. Acest export de tehnică militară rusească atinsese
în anii ’90, un caracter greu de controlat. În primii ani după căderea URSS,
statul rus nu avea suficiente resurse să finanţeze complexul militar industrial
moştenit de la sovietici, obligând fabricile de armament ruseşti să încheie mai
multe contracte de livrare cu străinătatea, pentru a putea supravieţui. China
şi India au fost încă de la început principalii cumpărători ale armelor comercializate
de ruşi. Aproape în fiecare an, China cumpără din Rusia arme în valoare de cel
puţin 1 miliard de dolari. În 2013, Rusia a ocupat primul loc în topul statelor
exportatoare de armament, cu vânzări însumând 8 miliarde de dolari.
Rusia şi China se sprijină reciproc pentru a crea un
sistem internaţional multipolar,mărind astfel spectrul cooperării militare. În
luna mai 2014, cele două state au avut programate exercitii navale în Marea Chinei de Est, în contextul în care
tensiunile dintre China şi Japonia au continuat să crească, cele două state
disputându-şi apartenenţa insulei Diaoyu/Senkaku, administrată actualmente de
Japonia.
În ceea ce priveşte doctrina militară chineză, aceasta
are ca obiectiv combaterea posibilelor ameninţări la nivel regional. În această
doctrină denumită periferică, marina chineză joacă un rol esenţial(strâmtoarea
Taiwan este locul cel mai vulnerabil pe
care marina chineză trebuie să-l monitorizeze)
Cel mai probabil, având în vedere relaţiile proaste cu
SUA pe fondul crizei ucrainene, Rusia va decide să vândă tehnologie militară de
ultimă oră Chinei. Pentru început, este foarte probabill ca Rusia să înceapă
vânzarea de sisteme de apărare antiaeriană S-400 şi să atribuie licenţe de co-producere
Chinei. În viitor se preconizează că
Rusia îşi va extinde cooperare militară cu China în industrial spaţială şi cea
nucleară.
Un parteneriat strategic cu China, oferă Rusiei şansa de
a se dezvolta economic şi de a-şi întări
securitatea pe flancul sudic,cel puţin pentru moment.
În acelaşi timp acest parteneriat ruso-chinez are şi
nişte riscuri care nu pot fi excluse. Rusia poate înarma un potenţial oponent,
care va ajunge să ameninţe interesele naţionale ruseşti. China se poate dovedi
a fi o dezamăgire, aşa cum a fost şi cazul Germaniei Naziste, cu care URSS s-a
aliat înaintea invaziei germane din
iunie 1941. Pentru a nu repeta într-un
fel greşelile trecutului, strategii ruşi continuă totuşi să păstreze o umbră de
îndoială în ceea ce priveşte parteneriatul economic şi militar cu China.
Actualele
legături energetice dintre Rusia şi China
Pentru Rusia, China reprezintă o piaţă alternativă în care îşi poate livra cea
mai importantă resursă a sa, gazul natural. În
actualul context al relaţiilor tensionate dintre Rusia şi Europa, pe
fondul anexării Crimeii şi a crizei grave din Ucraina, Kremlinul a pus în aplicare planul de rezervă,
care prevedea extinderea reţelei de
gazoducte şi negocierea unui nou contract de livrare de gaze naturale cu
Republica Populară Chineză.
Afacerile din domeniul energiei sunt principala componentă
a relaţiei economice ruso-chineze. În timpul vizitei preşedintelui Putin la
Shanghai, în mai 2014, Rusia a semnat cu China un contract de livrare a gazelor
naturale pe o perioadă de 30 de ani. Valoarea contractului depăşeşte 400 de
miliarde de dolari. Aşa cum a declarat şi Alexei Miller, preşedintele
Gazpromului, noul contract încheiat cu Republica Populară Chineză, ar putea
afecta preţul gazului livrat consumatorilor europeni. Până în 2018, Rusia ar
trebui să mai construiască încă un gazoduct care să transporte anual către
China, un volum de 38 miliarde de metri cubi de gaz. Investiţia pe piaţa
energetică din Chină îi permite Gazpromului să mai recupereze din pierderile de
pe piaţa europeană, unde cererea este în stagnare.
În ceea ce priveşte Asia Centrală, o regiune foarte
importantă din puncte de vedere geostrategic şi bogată în rezerve energetice,
Rusia nu a încercat pentru moment să blocheze influenţa Chinei, care a început
să investească în exploatarea resurselor enegetice ale Turkmenistanului.
Autorităţile turkmene au convenit să livreze gaz Chinei printr-un gazoduct ce va
fi inaugurat în 2014. Rămâne de văzut cum va privi Kremlinul pe viitor această
concurenţă din partea Chinei pe piaţa energetică din Asia Centrală.
Cât de durabilă
poate fi actuala alianţă ruso-chineză?
Durabilitatea alianţei ruso-chineze va ţine în primul
rând de gradul de încredere reciproc. Dacă relaţiile cu democraţiile
occidentale se vor îmbunătăţi pe viitor, e posibil ca Rusia să mediteze dacă
este în avantajul ei, să aibe un parteneriat atât de strâns cu China, mai ales
la nivel militar.. Până la urmă, China începe să devină puterea dominantă în
alianţa sa cu Rusia, iar prioritatea liderilor chinezi este de
a recupera Taiwanul şi de a deţine supremaţia în economia mondială. Conducerii chineze îi pasă
mai puţin de planurile ruseşti de a crea o lume multipolară.
Aşa cum se întâmplă în orice relaţie diplomatică dintre
două state puternice, China nu va întârzia să ceară ceva în schimb pentru sprijinul
tacit pe care l-a acordat Rusiei în
Ucraina(nu putea fi un sprijin direct datorită faptului că liderii
chinezi nu vor să încurajeze mişcările separatiste din Tibet şi Xianjiang).
China va solicita Rusiei să o sprijine în
diferendele pe care le are cu statele asiatice vecine, în special Japonia.
Rusia riscă să devină complet depedentă de comeţul cu China şi de sprijinul său
diplomatic, în cazul în care nu îşi va îmbunătăţi relaţiile cu Occidentul
O altă problemă majoră este presiunea demografică de la
graniţa ruso-chineză care riscă de vină o mare problemă pentru Rusia, având în
vedere că Siberia este în mare parte depopulată. O populare masivă a acestor
zone cu imigranţi chinezi, ar pune acest teritoriu sub controlul de facto al
statului chinez. Pentru a restabili un echilibru în regiunea Asia-Pacific, o
cooperare strânsă cu India va fi indispensabila Kremlinului. Pentru a nu deveni
un stat subordonat Chinei, Rusia
trebuie să-şi extindă influenţa în regiune.
Bibliografie
James Bellacqua, The Future of
China-Russia Relations,Ed. University
Press of Kentucky,Lexington,2010.
R.K.I. Quested, Sino-Russian Relations: A Short History,
Ed.Rutledge, New York,2014.
Odd Arne Westad, Brothers in Arms: The Rise and Fall of
the Sino-Soviet Alliance, 1945-1963,Ed. Stanford
University Press,Palo Alto,1998.
Alekseĭ Dmitrievich Voskresenskiĭ, Russia and China: A Theory of
Inter-state Relations,Ed. Psychology
Press,Londra,2003.
http://thediplomat.com/2013/03/ties-that-bind-can-china-russia-relations-endure/
