Stalingrad,o
bătălie cât un întreg război
Monumental Chemarea Patriei care comemorează
bătălia de la Stalingrad
Bătălia de la Stalingrad a lăsat
în urmă una dintre cele mai însângerate pagini din istoria omenirii. A fost o
bătălie care a schimbat destinele statelor care s-au implicat în luptele celui
de al II lea Război Mondial. Pierderea unei întregi armate germane, va rămâne
un gol care nu va mai putea fi umplut de nici o măsură ulterioară a
Wehrmachtului. URSS a reuşit să-şi pună în valoare superioritatea numerică şi
să încercuiască 290000 de soldaţi în urma încheierii Operaţiunii Uranus. Stalingrad
, a fost un infern alb în care victorios a fost acela care a reuşit să-şi adapteze în final strategia la
circumstanţele din teren.
Atacul german asupra
Stalingradului şi greşelile strategice comise de Hitler
Conştient de faptul că nu poate învinge într-un război prelungit împotriva
alianţei dintre URSS , Marea Britanie şi SUA, Hitler a ajuns la concluzia că
doar o lovitură militară decisivă poate aduce victoria în URSS . Germania
nazistă era conştientă că dacă ar fi adoptat tactica unui război de uzură , nu
ar fi avut nici resursele umane şi nici materiale de a învinge URSS.
Prin directiva Fuhrerului nr.41
din 5 aprilie 1942, s-a fixat ca obiectiv acapararea resurselor de petrol din
Caucaz(campurile petroliere de la Maycop , Groznâi şi Baku). Maşina de război germană avea nevoie urgentă
de o sursă suplimentară de petrol pentru a se confrunta cu alianţa dintre URSS
, SUA şi Marea Britanie. Din punct de vedere a strategiei militare se urmărea
anihilarea Armatei Roşii la sud de râul Don printr-o serie de încercuiri.
Directiva lui Hitler era doar o simplă declarare a strategiei germane şi nu un
document care să aibe la bază un plan detaliat.
În planurile puse la punct de
conducerea nazistă , capturarea Stalingradului era un obiectiv secundar în
ocuparea câmpurilor petroliere din Caucaz şi eliminarea efectivelor Armatei
Roşii din sud.
Operaţiunea cu numele de cod
Blau(tr.Albastru) a fost concepută să aibă 4 faze. În prima fază ,Armata a 4-a
Panzer şi Armata a 2 a comandată de von
Weichs trebuia să avanseze rapid la est de regiunea Kursk. În faza a II a , Armata a 6 a trebuia să avanseze până la malurile râului
Don în apropiere de Voronej şi să
încercuiască formaţiunile Armatei Roşii aflate în partea de vest al
râului. În faza a III a , Armata a 4 a Panzer avea în plan deplasarea în
direcţia sud-est dealungul râului Don pentru a captura şi elimina efectivele
Armatei Roşii care s-au retras la
est în urma înaintării Armatei a 17
a din direcţia Rostov. În următoarea
fază, forţele germane trebuiau să traverseze
fluviul Volga la nord de Stalingrad şi să aştepte mai departe ordinele
pentru continuarea ofensivei din Caucaz.
În partea premergătoare
operaţiunii Blau , trupele germane trebuiau să elimine “buzunarele de
rezistenţă “sovietică din Crimea.
În cadrul ofensivei din 1942
germanii au mobilizat 3 milioane de soldaţi, cautând o victorie decisivă care
să termine campania. Eşecul de a captura Moscova în iarna lui 1941 , a arătat
însă faptul că Germania nazistă nu avea un plan bine pus la punct în ceea ce
priveşte obţinerea unei victorii hotărâtoare. Hitler vrea să ocupe nişte
teritorii enorme ca întindere însă cu trupe puţine , ceea ce bineînţeles nu era
un plan fezabil. În plus drumurile proaste şi vremea nefavorabilă de pe
teritoriul sovietic au îngreunat foarte mult liniile de aprovizionare a armatei
Reich-ului. Avansarea armatei nu era urmată şi de extinderea corespunzătoare a
liniilor de aprovizionare. În ciuda victoriilor obţinute la începutul campaniei
în est, armata germană era incapabilă să susţină o ofensivă strategică
dealungul întregului front de est. Singura opţiune realistă era ofensiva pe un
singur front. Acapararea câmpurilor pertroliere din Caucaz ar fi privat URSS de
90% din totalul rezervelor de petrol.
Grupul de armate Sud responsabil
de executarea misiunii a fost împărţit pe 9 iulie 1942 în Grupul de armată
A(armata 1 Panzer şi Armata a 17 a) şi Grupul de armată B(armata a 6 a şi
armata a 4 a Panzer). Se adăuga armata a 11 a staţionată în Crimea. Dintre
forţele aliate ale Germaniei care au participat la bătălia de la Stalingrad ,
România a avut 2 armate: Armata a 3 a comandată de generalul de armată ,Petre
Dumitrescu şi Armata a 4 a comandată de generalul de armata Constantin
Constantinescu-Claps.Italia a avut armata 8 a ,iar Ungaria armata a 2 a.
Pe 23 iulie 1942 , prin Directiva
nr.45 , Hitler a ordonat un atac simultan în direcţia Stalingradului şi a
Caucazului. În timp ce grupul de armate A a avansat către câmpurile petroliere
din Caucaz (Maycop ocupat pe 9 august), generalul von Paulus şi armata a 6 a au
primit ordinul de a ataca Stalingradul pe 19 august 1942. Strategia era de a
securiza înaintarea Grupului de armate A în Caucaz. Până pe 26 septembrie cea
mai mare parte a Stalingradului era în mâinile germanilor.Trupele germane nu au
reuşit însă să întrerupă pătrunderea de noi întăriri sovietice de pe celălalt
mal al fluviului Volga. În consecinţă se ajunge în scurt timp la o bătălie de
uzură în care germanii nu îşi mai puteau aplica strategia favorită a “războiului
fulger”. În urma bombardamentelor aeriene intensive , Stalingradul a ajuns o
imensă grămadă de moloz care împiedica
atacul tancurilor.Ultima ofensiva majoră germană în interiorul oraşului a avut
loc pe 11 noiembrie 1942. Principala greşeala făcută de Hitler a fost una de
ordin psihologic. Germania afişa un complex de superioritate în faţa Rusiei ,
datorită faptului că începând cu Petru cel Mare, cultura germană a jucat un rol major în dezvoltarea
instituţiilor Rusiei Ţariste. Administraţia şi armata din imperiul ţarist era
organizată după modelul german. Această atitudine superioară afişată de Hitler
era completată şi de caracterul său vulcanic care de cele mai multe ori ignora
recomandările generalilor. Proasta planificare logistică a operaţiuni din
Caucaz a fost greşeala lui Hitler , care a crezut că victoria la Stalingrad
poate fi obţinută în timp scurt. Trupele germane erau complet nepregătite să
facă faţă unei ierni de tip siberian . Mulţi soldaţi germani au murit îngheţaţi
, de foame sau de boli precum tifosul şi dezinteria. Strategia lui Hitler de a
nu lua în considerare o retragerea strategică din zona Stalingradului ,l-a
costat în final pierderea întregii armate a 6 a .
Cum a câştigat Armata Roşie cea mai importantă batălie din istorie
În ceea ce priveşte strategia
URSS , cea mai importantă mişcare a fost mutarea întregii sale industrii de
război(aproximativ 1500 de fabrici) în regiunea muntilor Urali. Faptul că
armata Germaniei naziste a reuşit să avanseze atât de rapid în prima fază a campaniei
din est s-a datorat proastei pregătirii şi înzestrări a Armatei Roşii .
Strategia contraofensivei
sovietice a fost pusă la punct de Înaltul Comandament Sovietic(Stavka)
La debutul operaţiunilor
Grupului de Armate Sud a Wehrmacht-ului la 28 iunie 1942, Stalin nu era
încă sigur dacă Moscova era sau nu pe agenda înaltului comandament german. Un avion german pilotat de maiorul Joachim von
Reichel(ofiţer în biroul de operaţiuni a armatei a 24 a Panzer ) care avea în
posesie planurile Operaţiuni Blau , s-a prăbuşit pe 19 iunie 1942 în zona
frontului controlată de Armata Roşie. Cu toate că aveau în posesie planurile
operaţiunii , sovieticii erau sceptici de veridicitatea informaţiilor,luând în
considerare un plan german de ai induce în eroare.
Pe 12 iulie este format frontul
de la Stalingrad , iar o dată cu începutul atacului german , oraşul este
declarat în stare de asediu pe 25 august 1942. Dar cea mai importantă a fost
mobilizarea politică a URSS de a ralia
întreaga populaţie împotriva invadatorului german. O atmosferă a patriei în
pericol se instalase în rândul întregii societăţi sovietice. Ocuparea
Rostovului de către armata Wehrmacht-ului a
accentuat criza gravă prin carea trecea URSS. Primul răspuns politic al
lui Stalin la această criză a fost
emiterea Ordinului nr 227(27 iulie 1942)
cunoscut sub forma conţinutului său de
Nici un pas înapoi. Ordinul recunoştea situaţia grava prin care trecea
URSS. Stalin înţelesese până la urmă că
ofiterii în armata nu trebuie aleşi după criterii politice , ci după
profesionalism. Mareşalul Gheorghi Jukov
şi Alexandr Vasilevski au fost principali strategi ai victoriei de la
Stalingrad.
Nu trebuie subestimat nici rolul
generalului Vasili Ciuikov ,comandant al armatei a 62 a. Cu trupe reduse , Ciuikov reuşeşte să-şi
menţină poziţiile în Stalingrad, stabilind un cap de pod pentru forţele
sovietice staţionate pe celălalt mal al Volgăi. Tactica sa inovativă de “agăţare a
adversarului ”, care consta în păstrarea liniilor de front foarte
apropiate una de alta(10-15m), a pus Luftwaffe în imposibilitatea de a iniţia
atacuri aeriene fără riscul de a lovi propriile poziţii.
Spre deosebire de Ciuikov , care
era un excelent comandant de teren , von
Paulus nu avea calităţile necesare de a conduce direct o armata într-un teatru
de operaţiunii cu toate că anterior a fost un excelent ofiţer în Biroul de
planificări. Generalul von Paulus nu a reuşit să-l egaleze pe comandantul
anterior al armatei a 6 a ,Walter von
Reichenau.
Sovieticii îţi pregăteau
contraofensiva de ceva vreme, ajungând să antreneze 1milion de soldaţi pentru
desfăşurarea Operaţiunii Uranus ,de încercuire a armatei a 6 a conduse de von Paulus.
Informaţiile furnizate de trupele
româneşti (armata a 3 a şi a 4 a) care a apărau flancurile armatei germane
arătau foarte clar că URSS îşi mobilizează trupele în vederea unui atac care să
încercuiască forţele Axei aflate în luptă în Stalingrad . Toate semnalele de
alarmă a comandanţilor români au fost trecute cu vederea de Înaltul comandament
german , care a hotărât să întârzie trimiterea de întăriri pentru apărarea
flancurilor.
Operaţiunea Uranus începe la 19
noiembrie cu atacarea flancurilor păzite de forţele româneşti din zona de sud şi de nord. Cu toate că reuşesc să
respingă primul atac, trupele româneşti ajung sa fie complet depăşite numeric
şi din punct de vedere al înzestrării. Cad în prizonierat aproape 27000 de
soldaţi români. Forţele sovietice au reuşit să închidă inelul de încercuire în
apropiere de localitatea Kalaci .290000 de soldaţi ai Axei ajung să fie captivi
la est de râul Don. Hitler a refuzat să aprobe la timp retragerea ,
bazându-se pe planul lui Goring care
susţinea că trupele din zonă pot fi aprovizionate cu ajutorul avioanelor. În
mintea lui Hitler , încercuirea armatei a 6 a la Stalingrad era doar una
temporară.
Încercarea generalului Erich von
Manstein şi a armatei a 4 a Panzer ,din cadrul Operaţiunii Furtună de Iarnă(13-23
decembrie), nu a reuşit să facă un culoar de retragere pentru trupele armatei a
6 a. Contraofensiva sovietică
planificată de Stavka a reuşit să pecetluiască soarta celor 290000 de soldaţi
prinşi în încecuire. Dintre aceştia doar 6000 vor reuşi să se mai întoarcă
acasă.
Consecinţele bătăliei de la Stalingrad
Bătălia de la Stalingrad va
rămâne una dintre cele mai sângeroase bătălii din istoria omenirii , care a
reuşit să schimbe soarta unui război. După înfrângerea de la Stalingrad şi
catastrofa ulterioară de la Kursk , germanii au pierdut complet iniţiativa strategică
pe frontul de est . Aşa cum aprecia generalul Douglas Mc Arthur , în cazul în
care trupele Axei ar fi reuşit să câştige bătălia de la Stalingrad , Hitler ar
fi putut continua războiului pentru cel puţin încă 10 ani.
Chiar şi după bătălia de la
Stalingrad, Germania nazistă nu a renunţat
la războiul de anihilare pe care la practicat şi în prima parte a
campaniei din est. În retragere , germanii incendiau sate şi oraşe şi dinamitau
căi ferate şi poduri pentru a încetini avansul Armatei Roşii. O mulţime de
civili din zonele de ocupaţie a Germaniei Naziste au fost executaţi ca
represalii pentru înfrângerea suferită la Stalingrad
Bătălia de la Stalingrad a reprezentat speranţa victoriei pentru
Aliaţi, arătând faptul că armata Wehrmacht-ului nu era invincibilă. Statele
aliate cu Germania au conştietizat că după înfrângerea de la Stalingrad, vor
trebui să negocieze o ieşire din război pentru a limita pierderile materiale şi
umane. Statele neutre care până atunci aveau o atitudine prietenoasă faţă de
Germania Nazistă(Spania , Suedia şi Turcia) îşi vor întrerupe relaţiile
diplomatice cu Reich-ul.
În operaţiunea împotriva Stalingradului, pierderile umane şi
materiale ale Wehrmachtului depăşeau toate cifrele cu pierderi însumate de la
începutul operaţiuniii Barbarossa şi până atunci. Această pierdere nu va mai
putea fi înlocuită de germani, care şi aşa erau încă de la începutul invaziei
în URSS în inferioritate numerică.
Pentru sovieticii ,victoria de la
Stalingrad a creat o coeziune între Armata Roşie şi conducerea politică, având
ca efect diminuarea erorilor de planificare a operaţiunilor militare. La fel de
importantă a fost şi coeziunea din societatea sovietică. Pentru Stalin ,
punctul de cotitură în război a fost considerată totuşi victoria de la Kursk .
Stalingrad a fost până la urmă o
bătălie a resurselor, atât umane cât şi materiale între două forţe la fel de determinate. Câştigătoare a fost partea care a
reuşit cel mai bine să-şi mobilizeze forţele şi să le adapteze în funcţie de
circumstanţe.
Bibliografie
1.
Geoffrey Roberts,
Victory at Stalingrad: The Battle that Changed History ,Ed. Pearson Education ,
Londra , 2002.
2.
Peter D. Antill, Stalingrad 1942 ,Ed. Osprey Publishing, Oxford, 2007,
pp.31-38.
3. Geoffrey
Jukes, Hitler's Stalingrad Decisions,
Ed. University of California Press, Berkley,1985.
