Împărăteasa Ecaterina cea Mare a preferat întotdeauna să păstreze o umbră de îndoială legată de legitimitatea la tron al fiului ei Petru , preferându-l în schimb pe nepotul său, viitorul ţar Alexandru I.
Nepotul împărătesei a fost educat în spiritul culturii franceze, înconjurat fiind de emigranţii francezi participanţi la Revoluţia din 1789. Perceptorul lui Alexandru I, filosoful Le Harpe, a exercitat o mare influenţă asupra sa. Le Harpe , deşi simpatizant al republicanilor, a fost ales de împărăteasă pentru ai educa pe nepoţii săi.
Vasili Kliucevski,cel mai bun portretist al monarhilor ruşi, îl compara pe Alexandru I cu Aleksei Mihailovici. Aşa cum spunea Kliucevski ,tarul Alexandru I a fost ca o frumoasă floare de seră, care nu a avut nici timpul şi nici capacitatea să se aclimatizeze cu pământul Rusiei .
Ecaterina cea Mare a avut şi un rol decisiv în alegerea viitoarelor ţarine, aducându-şi la curte doar prinţese germane compatrioate cu ea. De acum înainte , cu o singură excepţie (şoţia lui Alxandru al III lea) , toate ţarinele au fost de origine germană. Prinţesele care erau aduse la curte aveau o vârstă cuprinsă între 14 şi 16 ani , pentru a putea fi educat comform normelor regale. Toate ceremoniile de la curtea Ecaterinei cea Mare respectau o etichetă strictă. Ceremonia căsătoriei regale stabilită după regulile împărătese va rămâne neschimbată până la sfârşitul monarhiei în Rusia. După căsătorie , tânăra ţarină se trezea închisă în cadrul rigid al monarhiei ruse.. Trebuia să renunţe la propriile gesturi şi să devină o persoană lipsită de personalitate.
