Cât de mult mai
apreciază Rusia existenţa unei doctrine militare
Doctrina militară
rusă la început de secol XXI
Autor: Alexandru Danilov | 494
vizualizări
Doctrina militară
rusă în perioada lui Elţân
Informaţii legate de doctrina militară rusă post-sovietică sunt menţionate
pentru prima dată în Constituţia lui Elţân din decembrie 1993. În capitolul IV
, Articolul 83 ,care face referire la rolul Preşedintelui în calitate de
Comandant Suprem al Forţelor Armate este notat că şeful statului
conduce şi constituie Consiliul de Securitate al Federaţiei Ruse, al cărui
statut este reglementat de legile în vigoare . Deasemenea în sarcinile
preşedintelui intră şi aprobarea doctrinei militare.
Aceste prevederi constituţionale nu explică însă originile unei doctrine
militare scrise. Înainte de ratificarea Constituţiei, Elţân a primit aprobarea
din partea Adunării Federale a Rusiei pentru proiectul său de
doctrină militară intitulat Prevederile de bază a doctrinei militare a
Federaţiei Ruse . În urma apobării legislativului rus , Elţân semnează
legea pe 2 noiembrie 1993.
În contextul crizei politice prin care trecea Rusia şi care ameninţa cu un
război civil, prioritatea lui Elţân a fost să câştige loialitatea
celor mai importanţi comandanţi militari. Ca urmare ,
doctrina militară rusă nu a fost supusă unei dezbateri prealabile în
legislativ, ci a fost rezultatul unei lupte de putere ascunse între Consiliul
de Securitate a Rusiei şi Ministerul Apărării condus de generalul Pavel Graciev
. În schimbul sprijinului acordat lui Elţân în timpul crizei constituţionale
din 1993, Graciev a obţinut controlul afacerilor militare.
Doctrina militară a lui Elţân din 1993 , reflecta speranţele unui parteneriat
strategic cu Occidentul , având în vedere că relaţiile de securitate ale Rusiei
cu regimurile occidentale erau apreciate ca fiind pozitive. Era
explicat deasemenea în textul doctrinei faptul că armele sale nucleare au rolul
de a descuraja potenţialele atacuri nucleare împotriva sa .
În cursul adoptării noii doctrine militare a fost avansată şi opţiunea
păstrării unei armate unite pentru statele CSI , dar aşa cum anticipase
genaralul Mahmut Gareev , Rusia a simţit în final nevoia adoptării unei
doctrine militare care să reflecte propriile interese naţionale .
Până la urma Rusia din perioada lui Elţân , şi-a adoptat strategiile militare
orientându-se mai mult după ameninţările percepute de liderii militari.
Ministrul Graciev , a dat în permanenţă impresia că formularea unei doctrine
militare ţine de responsabilitatea Ministerului Apărării . Reforma armatei ruse
viza redimensionarea trupelor şi crearea unor forţe militare mai mici şi mai
mobile în faţa unor ameninţări externe.
Nici Conceptul rus de securitate naţională adoptat de Elţân în decembrie 1997 ,
nu a adus lămuriri legate de importanţa unei doctrine în
planificarea operaţiunilor militare ale Rusiei . Totul se baza mai mult pe
instinct decât pe nişte concepte bine formulate. Dovezile se regăsesc în eşecul
din Cecenia precum şi în slaba organizare din timpul Crizei din Kosovo(1999).
Schimbările
politicii de apărare o dată cu venirea lui Putin la putere
După plecarea lui Elţân , noul regim al lui Putin a implicat mai mult Consiliul
de Securitate al Rusiei în adoptarea unei noi doctrine militare. În
elaborarea doctrinei sale militare din 2000, Putin a colaborat cu Serghei
Ivanov , un alt ofiţer KGB din Leningrad. După ce a fost secretar al Consiliului
de Securitate al Rusiei, Ivanov devine ministru al Apărării în 2001.
Noua doctrină militară a lui Putin este introdusă la 21 aprilie 2000 ,
chiar înainte de promovarea lui Ivanov în funcţia de ministru al Apărării.
Documentul era unul care să asigure perioada de tranziţie din armata rusă
ce urma să fie reformată după noile viziuni ale Kremlinului.
Noua doctrină acorda o atenţie mai mare ameninţării pe care o reprezintă
statele cu capacitatea de a se angaja în operaţiuni rapide fără caracter
militar, menite să destabilizeze afacerile interne ale unui stat adversar.
Se atrăgea atenţia asupra interconexiunii dintre ameninţarea externă şi cea
internă. În contextul situaţiei din Cecenia , liderii ruşi erau preocupaţi
de probabilitatea ca instabilitatea internă să atragă intervenţia unor factori
externi.
Se reafirma totodată importanţa factorului de descurajere pe care îl
reprezintă armele nucleare ruseşti în faţa oricărei agresiuni externe.
Situaţia utilizării armelor nucleare era extinsă de Kremlin şi în cazul unei
operaţiuni militare de proporţii cu arme convenţionale care să
aducă atingeri grave siguranţei statului rus. Responsabil pentru elaborarea
acestei noi politici nucleare era general-maiorul Vladimir Dvorkin.
Procesul de recentralizare demarat de Putin o dată cu începutul mandatului său
era extins şi către forţele armate. În noua doctrină a lui Putin,
competiţia dintre structurile de securitate nu mai era tolerată.
Miezul doctrinei lui Putin , era să consolideze statutul de mare putere a
Rusie fără să fie nevoie să se orienteze după atitudinea Washingtonului
şi de calitatea sa de singură superputere din sistemul internaţional.
Cel care trebuia să explice semnificaţia acestei doctrine militare de tranziţie
era general-maiorul A.F. Klimenko. Ofiţerul rus a prezentat 4 funcţii pe care
trebuia să le asigure noua doctrină militară: organizarea viitoarelor teorii
militare şi practici, ghidarea oficialilor în luarea deciziilor politice,
informarea publicului intern şi extern ,avertizarea sau influenţarea celor care
îşi propun să utilizeze mijloacele violente în relaţie cu Rusia.
Această
doctrină militară de tranziţie expusă de Putin a rămas sub aceiaşi
formă până în 2010 .
Adoptarea noii doctrine militare în 2010 , a fost o
consecinţă a războiului din Georgia(august 2008) . Cu toate că Rusia a
învins ,armata ei s-a remarcat prin tehnica militară îmbătrânită şi prin
strategii militare învechite organizate în mod tradiţional. Barajul de
artilerie pus la punct de Rusia în Georgia contrasta cu înalta tehnologie
militară a Occidentului.
Conştient de acest dezavantaj Putin a demarat începând cu 2007 până în 2015 ,
un program de modernizare a tehnicii militare. Armata a început să beneficieze
de o parte din acest armament modern începând cu 2012 .
Doctrina adoptată pe 5 februarie 2010 de preşedintele Medvedev ,în urma
consultărilor cu Putin, mizează în continuare pe descurajarea prin arme
nucleare a oricărei ameninţări. Realitatea este că nici un stat nu îşi permite
să atace o putere nucleară. Armele nucleare tactice cu putere de distrugere
mult mai mică decât armele nucleare strategice , pot fi folosite pe câmpul de luptă
pentru a respinge o invazie.
Faţă de doctrina militară din 2000 care prevedea utilizarea armelor nucleare
în agresiuni majore împotriva Rusiei, doctrina din 2010 permite
utilizarea armelor nucleare în orice atac asupra statului rus.
Aşa cum declara Nikolai Patruşev , secretarul Consiliului de Securitate a
Rusiei , NATO şi SUA sunt percepute ca posibile pericole. După cum se
poate observa se foloseşte termenul de pericol şi nu de ameninţare care pare ceva
mai general. Atitudinea antioccidentala a Rusiei s-a accentuat şi mai mult o
dată cu venirea lui Putin , cu toate că a debutat de fapt din al doilea mandat
al lui Elţân. Actualul mediu internaţional ,după aprecierile noii doctrine , nu
asigură securitate egală pentru toate statele.
Restructurarea din armata rusă reorganizată în 2011 viza păstrarea unităţilor
rămase într-o stare permanentă de alertă. Actualul ministru al Apărării ,
Anatoli Serdiucov, a fost numit de Putin pentru a combate corupţia din armată
şi opoziţia conducerii militare la reforma de redimensionare a corpului
de ofiţeri.
O altă prevedere interesantă în noua doctrină este crearea şi antrenarea unor
grupuri militare care să apere infrastructura energetică a Rusiei şi să
participe la viitoarea împărţire a resurselor din zona Arctică.
Consiliul de
securitate al Rusiei si caracteristicile sale
Consiliul de securitate al Rusiei a crescut constant în importanţă
începând cu criza constituţională din 1993 , devenind organul de securitate
suprem al Kremlinului. Pentru a-şi mări prerogativele prezidenţiale, Putin a
făcut din Consiliu un centru activ de coordonare administrativă şi
integrare a conceptelor de securitate .
Pentru a creşte influenţa Consiliului de Securitate s-a decis şi creşterea în
importanţă a rolului Ministrului Apărării ,ca membru în acest for decizional
condus de Preşedinte Rusiei. S-a avansat în acest sens ideea de a face din
Ministrul Apărării ,un comandant suprem adjunct ,având în vedere că
Preşedintele este comandantul suprem. În acelaşi timp ,s-a vehiculat ideea ca
Ministrul Apărării să fie considerat de-facto Vicepreşedinte al Rusiei.
Planul era ca prin creşterea în importanţă a membrilor care o constituie , să crească
în acelaşi timp în importanţă şi adunarea, ca organ de securitare.
În informaţiile oficiale pe care Kremlinul le furnizează în legătura cu
prerogativele Consiliului de Securitate , este menţionată şi siguranţa
naţională . Pe baza acestei prerogative destul de largi , liderii de la Kremlin
şi-au acordat dreptul de a interveni în orice domeniul al societăţii ruse fără
să mai fie nevoie să mai consulte Adunarea Federală formată din Duma de Stat şi
Sovietul Federaţiei Ruse.
Legislativul rus a ajuns să îndeplinească mai mult un rol decorativ încă de
când a fost înfiinţat de ţarul Nicolae al II lea în 1906. Preşedintele Rusiei
se foloseşte de această Adunare Federală mai mult pentru a menţine o aparenţă
democratică. Toate deciziile importante sunt luate de Consiliul de Securitate
al Rusiei şi trimise mai departe legislativului pentru a
îndeplini o simplă formalitate. Consiliul de Securitate realizează toate
documentele care definesc abordările conceptuale legată de siguranţa naţională.
Neclarităţi legate
de noua doctrină militară rusă
Principala neclaritate legată de noua doctrină militară a Rusiei este legată de
statutul său legal. Nu poate fi considerată lege deoarece nu face obiectul unei
aprobări din partea adunării legislative ruseşti. Nefiind o lege , doctrina
militară ar trebui să fie neobligatorie pentru instituţiile statului rus.
În acelaşi timp nu poate fi considerată nici o declaraţie ,deoarece
documentul ce conţine doctrina militară este aprobat prin decret de către
Preşedintele Rusiei şi capătă valoarea de lege.
În orice caz conducerea politică consideră documentul
doctrinei militare ca fiind foarte important. Conform tradiţiei politice
în Rusia , tot ce vine de la preşedinte este un ordin.
Documentul doctrinei militare afirmă că succesul va fi asigurat prin
implementarea unor măsuri de ordin politic , diplomatic, economic , social şi
militar.
O altă neclaritate în ceea ce priveşte noua doctrină militară rusă este legată
şi de eficienţa reformei în rândul cadrelor militare. Datorită restrângeri
cadrelor de ofiţeri , în armata rusă persistă un sentiment de nemulţumire .
Fostul Şef al Statului Major,generalul Baliuevski, s-a retras în semn de
nemulţumire pentru aceste măsuri propuse de noua doctrină aprobată de Kremlin
O întrebare se leagă şi de lipsa de participare a conducerii militare la
elaborarea noii doctrine. Liderii militari nu sunt interesaţi să
vină cu iniţiative de modificare , datorită faptului că nu pun preţ pe doctrina
militară creată de preşedinte.
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei ,Nikolai Patruşev, a declarat în
2009, că procesul de elaborare a noii doctrine militare era supus unui dialog
deschis cu toate instituţiile interesate. Generalul Anatoli Nogoviţân, adjunct
al Statului Major, a declarat că de fapt noua doctrină militară are
două părţi :una publică(în care se tratează aspecte generale legate de armată)
şi una secretă(care conţine strategii cum ar fi situaţia în care se face uz de
armele nucleare).
Faptul că are o parte secretă , provoacă o mare nemulţumire în rândul
comunităţii de experţi militari. Partea secretă a doctrine a ajuns să fie
cunoscută doar de către cercul apropiat preşedintelui.
Doctrina militară rusă nu va putea fi implementată cu succes atât timp cât nu
manifestă transparenţă faţă de conducerea militară.
Bibliografie
Stephen Blank , Russian Military Politics
and Russia's 2010 Defense Doctrine , Ed. Strategic Stadies Institute ,
Carlisle,2011.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu