Cunosc trei filosofi care nu au iubit deloc cărțile. Le-au acceptat ca pe un rău necesar, nu mai mult. Dar nu le-au iubit.
Cel dintîi a fost Lucius Annaeus Seneca. Data nașterii filosofului stoic nu se cunoaște. Împăratul Nero l-a constrîns să se sinucidă în anul 65. Într-o scrisoare către Lucilius, Seneca își sfătuiește prietenul să renunțe la obiceiul lecturii. Pentru gînditorul roman, lectura este o formă de agitație inutilă. Îndeosebi răsfoirea fără vreun scop anume a unui teanc de cărți i se pare o curată pierdere de vreme (ceea ce uneori chiar este).
Lucius Annaeus Seneca scrie: fiindcă nu putem citi toate cărțile pe care le cumpărăm (și le avem în bibliotecă), să avem doar cărțile pe care le putem citi.
Al doilea filosof care nu a iubit cărțile a fost împăratul Marcus Aurelius (121 - 180). Într-una din notele sale, Marcus Aurelius spune: ”Înlătură setea de cărți, ca să nu mori cîrtind”. În opinia lui, cărțile reprezintă doar un prilej de a cîrti (împotriva autorilor și a gîndurilor exprimate de ei). Este preferabil, ca atare, să nu citești (prea mult).
Al treilea filosof care nu a iubit cărțile este Immanuel Kant (1724 - 1804). Mulțimea cărților, crede Kant, reprezintă o otravă periculoasă și virulentă. Trebuie să ne ferim de a ne lăsa în voia cărților. Lectura se cuvine a fi una reflectată, înceată, lentă.
Menționez că filosofii numiți de mine deasupra nu au fost niște ageamii în ce privește cultura. Seneca a scris o enciclopedie. Marcus Aurelius îi citise pe tragicii greci. Toți trei au folosit cărțile, dar nu au făcut din carte un idol. Toți trei au scris, la rîndul lor, cărți prețuite și azi. În schimb, toți trei ne avertizează că lectura de pură plăcere este prea puțin folositoare. Nu este recomandabil să citim multe cărți. Recomandabil este să citim pe cît e cu putință (doar) cărți fundamentale.
Din pacate (sau din fericire), citim și noi ce apucăm...
P. S. În imagine: Jan van Eyck: Sfîntul Ieronim citind (1442).
Cel dintîi a fost Lucius Annaeus Seneca. Data nașterii filosofului stoic nu se cunoaște. Împăratul Nero l-a constrîns să se sinucidă în anul 65. Într-o scrisoare către Lucilius, Seneca își sfătuiește prietenul să renunțe la obiceiul lecturii. Pentru gînditorul roman, lectura este o formă de agitație inutilă. Îndeosebi răsfoirea fără vreun scop anume a unui teanc de cărți i se pare o curată pierdere de vreme (ceea ce uneori chiar este).
Lucius Annaeus Seneca scrie: fiindcă nu putem citi toate cărțile pe care le cumpărăm (și le avem în bibliotecă), să avem doar cărțile pe care le putem citi.
Al doilea filosof care nu a iubit cărțile a fost împăratul Marcus Aurelius (121 - 180). Într-una din notele sale, Marcus Aurelius spune: ”Înlătură setea de cărți, ca să nu mori cîrtind”. În opinia lui, cărțile reprezintă doar un prilej de a cîrti (împotriva autorilor și a gîndurilor exprimate de ei). Este preferabil, ca atare, să nu citești (prea mult).
Al treilea filosof care nu a iubit cărțile este Immanuel Kant (1724 - 1804). Mulțimea cărților, crede Kant, reprezintă o otravă periculoasă și virulentă. Trebuie să ne ferim de a ne lăsa în voia cărților. Lectura se cuvine a fi una reflectată, înceată, lentă.
Menționez că filosofii numiți de mine deasupra nu au fost niște ageamii în ce privește cultura. Seneca a scris o enciclopedie. Marcus Aurelius îi citise pe tragicii greci. Toți trei au folosit cărțile, dar nu au făcut din carte un idol. Toți trei au scris, la rîndul lor, cărți prețuite și azi. În schimb, toți trei ne avertizează că lectura de pură plăcere este prea puțin folositoare. Nu este recomandabil să citim multe cărți. Recomandabil este să citim pe cît e cu putință (doar) cărți fundamentale.
Din pacate (sau din fericire), citim și noi ce apucăm...
P. S. În imagine: Jan van Eyck: Sfîntul Ieronim citind (1442).
