Rolul KGB în
perioada lui Nichita Hruşciov
Comitetul
securitatii statului(KGB) a fost serviciul de spionaj care a succedat, în 1954,
celelalte agenţii de informaţii existente până atunci: Ceka, NKGB şi MGB. Acest
ultim serviciu secret din existenţa URSS –ului a deţinut supremaţia în cea ce
priveste gestionarea problemelor de securitate internă, spionaj extern şi
poliţie politică.
Aprecieri în
ceea ce priveşte influenţa politica internă a KGB
Rolul KGB-ului ca
instrument de represiune în politica internă sovietică a variat în funcţie de
viziunea fiecărui lider sovietic în parte. Toleranţa manifestată de KGB
faţă de disidenţii politici din timpul lui Hruşciov a fost una pasageră. O dată
cu venirea liderului sovietic Leonid Brejnev, arestările pe motive politice au
crescut constant, manifestând o temporara scădere după invadarea Afganistanului
de către trupele sovietice în decembrie 1979. Din 1986, în al doilea an de la
venirea lui Gorbaciov la putere, KGB începe să reducă arestările politice.
Pe lângă arestări
şi alte măsuri coercitive, KGB aplica pe scară largă metoda internării în
ospicii a oponenţilor politici. Se urmărea prin această metodă discreditarea
disidenţilor politici în ochii opiniei publice, prin etichetarea lor ca bolnavi
psihici. Serviciile secrete au jucat un rol activ in indoctrinarea politica şi
propagandă. Contactele cetăţenilor sovietici cu persoane venite din Occident
trebuiau prin toate mijloacele restricţionate pentru a evita pătrunderea de
spioni străini. Cenzura lucrărilor literare şi a întregului spaţiu mediatic era
o altă activitate supervizată de agenţii KGB.
Tinând cont că doar
KGB-ul era însărcinat cu adunarea de informaţii legate de mişcările dizidente,
acest lucru a contribuit la o creştere enormă a influenţei sale în politica
URSS. În timp ce biroul politic de conducere Politburo trasa strategii
generale, KGB-ul beneficia de autonomie în luarea deciziilor cotidiene.
Chestiunea
defectorilor
Succesele multor
misiuni de spionaj întreprinse de KGB în perioda lui Nikita Hruşciov s-au
datorat în mare parte defectorilor din serviciul american de informaţii CIA.
Strategia de a infiltra spioni în agenţia de spionaj americană s-a dovedit
pentru o lungă perioadă un mare eşec, mai ales după arestarea ofiţerului sovietic
sub acoperire Willie Fisher de către FBI în 1957.
Din acest motiv,
pentru un timp, defectorii au fost vitali pentru KGB. Cel mai de seamă dintre
ei este considerat a fi agentul CIA din Berlinul de Vest, Alexandr Grigorievici
Kopatzky, care a purtat diferite nume conspirative precum Erwin, Herbert şi
Richard. Kopatzky a fost contactat de sovietici înca din 1949 şi antrenat de
KGB în scriere secretă şi microfotografie. Pricipalul său scop în postul cheie
ocupat la misiunea CIA din Berlinul de Vest ,a fost să saboteze încercarea
agenţiei de a recruta defectori sovietici. O altă contribuţie majoră a
defectorului din Berlinul de Vest a fost să divulge numele a peste o sută de
agenţi şi ofiţeri de informaţii americani detaşaţi în Germania de Est. Ca să
scape de arestare, unii spioni americani au ales să devină agenţi dubli.Tot
Kopatzky s-a ocupat şi de sprijinirea unor operaţiuni KGB de înşelare a CIA
prin trimiterea de falşi defectori. În 1954, Kopatzky este arestat pentru
conducere în stare de ebrietate, iar CIA a fost nevoită să-i schimbe numele în
Igor Orlov pentru a-i păstra curat cazierul. Sub noul nume de Orlov reuşeşte
să obţină cetăţenia americană şi să se mute cu familia în Washington. Cu toate
că este identificat abia în 1961 ca fiind un defector, Kopatzky aliasOrlov reuşeşete
să scape din lipsă de probe.
Un
alt defector american foarte util KGB-ului a fost şi sergentul American Robert
Lee Johnson care defectat din Berlinul de Vest în 1953. Ulterior a fost convins
de ofiterii KGB să revinăîn Occident ca spion. Între anii 1961 şi 1964,
Johnson a reuşit să fotocopieze peste 1600 de documente militare strict
secrete. Printre ele erau
documente referitoare la planurile operaţionale ale trupelor SUA staţionate în
Europa precum şi documente legate de producţia de arme nucleare
americane. Johnson e arestat abia în 1964 după o informaţie venită de la
defectorul KGB, Iuri Nosenco.
Defectori americani
au fost şi din rândul Agenţiei Naţionale de Securitate(NSA). Este vorba de
perechea de defectori Mitchell şi Martin, care obţin în 1960 azil politic
în URSS. Cei doi sunt faimoși pentru declaraţia lor de presă prin care au
dezvăluit că SUA sparge codurile de comunicare ale unor state aliate precum
Italia, Franţa şi Turcia.
Defecţiunea din KGB
a lui Anatoli Goliţîn din decembrie 1961 ce a avut loc la
ambasada SUA din Helsinki, pe lângă celelalte defecţiuni din tabară CIA, a avut
un efect negativ mult mai mare pentru serviciile secrete sovietice. Goliţîn a
demascat o întreagă reţea de agenţi KGB infiltraţi în structurile CIA, precum
şi metodele de recrutare şi antrenare folosite de spionii sovietici. Lovitura
la adresa imaginii şi credibilităţii KGB era una deloc de neglijat.
Spionajul
ştiinţific şi tehnologic al KGB
Când punem în
discuţie extragerea de informaţii secrete din Occident din sfera ştiinţifică şi
tehnologică KGB-ul avea rezultate destul de bune. Complexul militar-industrial
a URSS din anii ’60a beneficiat de informaţii clasificate legate de avioane de
vânătoare Phantom,rachete, motoare cu reacţie,cercetarea nucleară,computere,
tranzistori , aparatură radio,produse chimice şi din metalurgie.
Toţi spionii erau
mercenari şi nu aveau nici un aţasament politic faţă de URSS. Spionii aveau
strânse contacte în compania General Electric. Pentru cercetările guvernamentale
legate de energia nucleară, agenţii KGB au apelat şi la mercenari din cadrul
Brookhave National Laboratory din New York. Compania NORTON era o altă sursa de
informaţii pentru ansamble electronice, telecomunicaţii şi echipament militar.
Pentru a perfecţiona producţia proprie de tranzistori, KGB a apelat la
sursele sale din cadrul IBM.
Problema mai mare
pentru KGB era să pună rapid în practică aceste noi informaţii. Nu erau
suficienţi specialişti care să ştie să manipuleze aceste informaţii.
Pe ansamblu
misiunea de spionaj ştiinţific şi tehnologic demarată de KGB poate fi
considerată una de succes deoarece era de fapt singura cale de a obţine
informaţii noi despre tehnologiile din Occident, având în vedere că URSS era
într-un embargou tehnologic instaurat de SUA şi aliaţii săi europeni.
Influenţa KGB în politica externă
promovată de Hruşciov în Cuba
În ceea ce priveşte
culegerea de informaţii de la înaltul nivel al Administraţiei americane,
KGB-ul nu a avut succes. Se pare că epoca de aur a fost atinsă o dată cu
administraţia Roosvelt,când s-areuşit infiltrarea în proiectul Manhattan
de obţinere a primei bombe atomice americane. Această lacună a KGB vine
chiar în contextul crizei rachetelor din Cuba, cel mai periculos moment al
Războiului Rece.
În lipsa unor
rapoarte de calitate, KGB-ul a început să dea informaţii superficiale din tot
felul de surse dubioase. Este şi cazul vestit al raportului eronat emis de
directorul KGB, Alexandr Nicolaevici Şelepin la 29 iunie 1960. Directorul KGB
îi transmitea lui Hrusciov o informaţie complet neverificată de la un oarecare
ofiţer din NATO, precum că SUA este gată să declanşeze un război nuclear cu
URSS având ca bază avantajul unui arsenal nuclear mult mai mare. Mesajul
alarmist este luat în considerare de Hruşciov care începe să ameninţe pe
americani cu rachetele sale cu rază lungă de acţiune.
Până la momentul
izbucnirii crizei rachetelor în octombrie 1962, KGB-ul îşi va pierde o bună
parte din influenţa sa exercitată asupra politicii lui Hruşciov în Cuba . Momemtul
este marcat chiar de înlăturarea din funcţia de director KGB al lui Şelepin în
decembrie 1961. Hruşciov la numit în funcţia de director KGB pe Vladimir
Semiciastnii, în mare parte pentru a asigura o loialitate din partea KGB pentru
deciziile luate în Cuba şi mai puţin pentru expertiza în politica externă. De
altfel Hruşciov nu a solicitat nici macăr o evaluare a KGB cu privire la
reacţia americană în legătură cu amplasarea rachetelor în Cuba. Singura
intervenţie a KGB a fost pe 25 octombrie, când a recomandat Prezidiumului URSS
retragerea instalaţiilor de rachete pentru a putea soluţiona criza. Cu toate
acestea ,Hruşciov a hotărât retragerea rachetelor abia după incidentul cu
doborârea avionului de spionaj U-2.
Rolul KGB devine dn
ce în ce mai confuz, iar acest aspect va afecta iremediabil politica externă a
URSS, lipsind-o de viziune.
Surse:
Andrew, Christopher Maurice ; Mitrochin,
Vasili , The Sword and the Shield: The Mitrokhin Archive and the Secret History
of the KGB, New York, Ed. Basic Books ,1999, pp.176-189.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu