Ce şanse mai are România să îşi recupereze tezaurul
- Poziţia Rusiei în această problemă
Autor: Alexandru Danilov | 2634 vizualizări
Tezaurul României
trimis la Moscova acum aproape un secol şi nerestituit statului român în
integralitate ,continuă şi astăzi să fie o mare piedică în calea stabilirii
unei relaţii diplomatice normale româno-ruse şi aşa zdruncinată în încredere de
actele abuzive comise de URSS în trecut. Convorbirile diplomatice româno-ruse
finalizate prin semnarea Tratatului de cooperare din 2003 au hotărât să
transfere discuţiile legate de Tezaurul României unei comisii mixte de istorici
români şi ruşi care să investigheze această problemă delicată. Rezultatele însă
întârzie să apară.
Situaţia tezaurului
înainte de trimiterea sa în Rusia
Înfrângerile suferite de România în faţa Puterilor Centrale în imediata
perioadă a intrării în război de partea Antantei ,în august 1916, au determinat
guvernul român să ia o decizie imediată legată de securizarea tezaurului
României. Fiind respinsă opţiunea transportului tezaurului în Anglia , cealaltă
opţiuni considerată sigură a fost Rusia.
Protocolul româno-rus de garantare a tezaurului pe perioada transportului
şi depozitarii, semnat la 14 decembrie1916 ,între generalul Mosolov,
împuternicitul Rusiei şi ministrul de finanţe Victor Antonescu a pecetluit
soarta tezaurului României
După trimiterea primul transport în decembrie 1916 , decizia de a expedia şi al
doilea transport în iulie 1917, este cu atât mai suprinzătoare în condiţiile în
care ţarul Nicolae al II lea a abdicat în 15 martie 1917 .Era practic o decizie
lipsită de orice raţionament, propusă din păcate de chiar cunoscutul
diplomat Nicolae Titulescu. Politicienii români nu au ştiut să evalueze corect
realităţile din Rusia atunci când au decis trimiterea tezaurului. Autoritatea
Ţarului Nicolae al II lea era pe cale de a se prăbuşi încă din 1915 când acesta
se afla pe front. O mare parte din capitalul rusesc era încă de atunci în mâna
greviştilor şi a soldaţilor răzvrătiţi. Anul 1917 a fost încă din martie marcat
de evenimentele revoluţionare de la Petrograd. Bancherul Mauriciu Blank ,în
scrisoare sa adresată premierului Ionel I.C Brătianu, avertiza că este o
decizie complet greşită de a trimite tezaurul României într-un imperiu ţarist
cuprins de grave tulburări politice şi sociale. Chiar dacă un stat îţi este
aliat ,el nu îţi este de nici un ajutor atât timp cât nu reuşeşte să-şi menţină
stabilitatea internă.
Compoziţia tezaurului cuprindea pe lângă tezaurul BNR şi bijuteriile reginei
Maria , economiile băncilor private cuprinzând depunerile atât a companiilor
cât şi a cetăţenilor , documente şi manuscrise ,cărţi rare şi arhive
mânăstireşti, monezi vechi , obiecte de artă de o imensă valoare
aparţinând instituţiilor publice şi a persoanelor private , valori aparţinând
diferitelor lăcaşe de cult. Cantitatea însumată de aur a tezaurului era
de 93,4 tone . Din punctul de vedere al conţinutului tezaurului ,el a fost
corect inventariat şi înregistrat precis în acte .
Principalele
negocieri româno-ruse referitoare la retrocedarea tezaurului
În ceea ce priveşte negocierile româno-ruse care s-au încheiat cu restituiri
parţiale acestea au avut loc în 1935, 1956 şi 1994
România a încercat în cadrul conferinţelor de pace de după încheierea Primului
Război Mondial să recupereze tezaurul de la regimul bolşevic ,dar fără succes.
Reunirea cu Basarabia a venit la rândul ei şi cu decizia bolşevicilor lui Lenin
să blocheze tezaurul. De altfel bolşevicii au considerat că tezaurul Românie
este o răscumpărare pentru Basarabia. Contextul restituirilor
din 1935 au venit pe fondul nevoii URSS de a se afirma în cadrul Ligii
Naţiunilor având în vederea că a fost primită în această organizaţie cu un an
înainte.Era şi anul în care se stabileau oficial relaţii diplomatice între
România şi URSS . Lotul trimis de Moscova includea documente,
manuscrise,cărţi rare şi obiecte de artă aparţinând muzeelor ,
bisericilor şi persoanelor fizice.
Chiar daca propaganda lui Lenin susţinea că poporului român i se va înapoia
tezaurul doar atunci când va fi învinsă aşa-numita clasă burghezo-moşierească ,
se pare că nici comuniştii nu au avut mai mult succes.
Într-adevăr restituirea parţială din 1956, a însumat aproape 33 de kilograme de
aur având în vedere că lotul a fost compus din Tezaurul de la Pietroasele şi numeroase
monezi şi medalii de aur . Orice încercare ulterioară a lui Ceauşescu de
a pune în discuţie problema tezaurului în negocierile cu Brejnev , a fost
întâmpinată de refuzul Moscovei care considera acest subiect închis .Brejnev
declara că problema tezaurului ţine de Regatul României şi de Imperiul ţarist
şi nu de statele socialiste.
După căderea URSS , problema tezaurului României a revenit în prim-plan o dată
cu vizita preşedintelui Iliescu la Moscova în 1994. Federaţia Rusă a continuat
ca succesoare a URSS să apeleze la politica de tergiversări atunci când a fost
pusă în negociere chestiunea restituirii tezaurului românesc. Rezultatul
vizitei preşedintelui Iliescu a fost o retrocedare simbolică a 12 monezi de aur
în greutatea de 77 de grame care au ajuns să fie datate şi înregistrate abia în
2008.
Varianta la schimb propusă de ruşi în timpul negocierilor din
1994, a fost mărirea volumului de schimburi economice şi comerciale în relaţie
cu România. Nu exista nici o garanţie în sensul acesta, iar ca urmare oferta a
fost declinată.
Tratatul româno-rus
semnat în anul 2003 pasează mai departe responsabilitatea legată de tezaur unei
comisii mixte de istorici români şi ruşi . A fost din nou o metodă acceptată de
conducerea Rusiei pentru a scăpa de această problemă delicată.
Cum este analizată
problema tezaurului României de istoricii ruşi
Atitudinea istoricilor din Rusia este una influenţată în primul rând de
poziţia oficială a Kremlinului care în repetate rânduri a negat orice obligaţie
a Rusiei de a restitui tezaurul României , considerând problema închisă.
Istoricii ruşi pun acest refuz al Moscovei de a restitui tezaurul pe seama
faptului că România a ocupat Basarabia sovietică şi a participat împreună
cu Germania Nazistă la invadarea URSS în perioada 1941-1944.Aceste motivaţii
sunt susţinute de istoricul Mihail Miagkov,seful Centrului de istorie a
Războaielor şi Geopolitica. Atunci când URSS a anexat Bucovina de Nord şi
ţinutul Herţei l-a făcut tot ca titlu de despăgubire pentru ocuparea Basarabiei
de către România. În cazul ruşilor despăgubirile sunt doar pretexte de a
câştiga ceva necuvenit.
Cu alte cuvinte tezaurul României este în accepţiunea Kremlinului , o
despăgubire pentru anexarea Basarabiei şi pentru distrugerile din ce de al
doilea Război Mondial.
Vladlen Georgievici Sirotkin în cartea sa intitulată Aurul Străin al Rusiei(Зарубежное золото России) abordează şi el chestiunea despăgubirilor, dar de
această dată din prisma bunurilor armatei ţariste confiscate de România
în primăvara lui 1917.
Se referă la armele,muniţia,uniformele şi alimentele lăsate de armata ţaristă
pe teritoriul României. Sirotkin consideră că dacă se discută restituirea
tezaurului , valoare acestor bunuri militare aparţinând armatei ruse trebuie
puse în discuţie. României i se pun la socoteală şi alte stocuri militare
contractate de la armata ţaristă şi neachitate. Sirotkin preia de fapt în
cartea sa acelaşi punct de vedere exprimat de Vladilen Vinogradov, istoric rus
specializat pe tema relaţiilor româno-ruse.
Decizia României de a expune problema Tezaurului în cadrul Consiliului Europei
, a provocat discuţii aprinse în presa rusă care s-a grăbit să critice demersul
României. Una din dezinformările care au circulat în presa rusă a fost şi o
presupusă restituire a 10 tone de aur către România în anul 1986 relatată de
articolul lui AlexeI Cicikin pentru Revista de analiză „Oameni de
afaceri ruşi”(Аналитический журнал "Русский предприниматель").
Asta arată gradul de profesionalism la care a ajuns o mare parte din presa rusă
silită să-şi desfăşoare activitatea sub cenzura Kremlinului.
Totuşi articolul lui Serghei Golubiţki a expus cu obiectivitate aşa cum
este adevărata chestiune a tezaurului României ,considând că nu este drept ca
Rusia să deţină ce nu îi aparţine şi să continue astfel politica nelegiută a
bolşevicilor. Asta demonstrează că în Rusia mai există intelectuali oneşti de
cea mai înaltă ţinută morală. Din păcate conducerea rusă se ghidează după
aceleaşi reguli ale dictaturii bolşevice.
Unde este tezaurul
românesc?
În legătura cu soarta tezaurului românesc ajuns captiv la Moscova în urma
acaparării puterii de către bolşevici au existat mai multe scenarii. După
informaţiile existente în sursele ruseşti se pare că tezaurul a fost
transportat la începutul revoluţiei bolşevice în Siberia pentru a fi mai în
siguranţa.
Bolşevicii îl învinovăţesc pe amiralul Colceag, comandantul armatei loiale ţarului,
că a cheltuit din tezaurul României . Există suspiciunii că de fapt bolşevicii
s-au folosit de aurul românesc pentru a finanţa grupările ilegale de comunişti
de pe teritoriul României.
Oficialii ruşi
declară că nu mai ştiu exact unde este aurul. Totuşi cele 12 monezi restituite
în 1994 şi înregistrate în 2008 arată că Moscova cunoaşte foarte bine locul său
de depozitare. Cele 12 monezi făceau parte din lăzile cu valori ale primului
transport din 1916. Conform declaraţiilor BNR locul depozitării tezaurului
României este chiar în Moscova.
Incertitudinea legată de tezaurul Romanie va rămâne atât timp cât Rusia nu va
accepta negocieri bilaterale transparente pe această temă care să facă obiectul
unui tratat.
Bibliografie
Ion
Calafeteanu;Constantin Botoran ,Tezaurul României la Moscova: documente
(1916-1917) , Ed. Globus, Bucureşti, 1993.
Vladlen
Georgievici Sirotkin,Зарубежное золото России,Ed. ОЛМА Медиа Групп , Moscova, 1999.,pp.441-444.
http://www.badpolitics.ro/tezaurul-romaniei-de-la-moscova-in-atentia-apce-punct-cu-punct-raport-informativ/http://www.historia.ro/exclusiv_web/actualitate/articol/istoric-rus-romania-platit-tezaurul-faptul-1918-ocupat-basarabia-ruhttp://ibusiness.ru/blogs/23309
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu