Din secretele istoriei: 02/06/14

Momentul 11 septembrie şi ascensiunea neoconservatorilor în Administraţia Bush

Agenda neoconservatoare înainte de 11 septembrie 2001

Vom începe această analiză prin a identifica principalele puncte de pe agenda neoconservatoare din anii’90 , înainte ca grupul neoconservator să profite de opotunitatea de a pune în aplicare propriile strategii în politica externă americană de dupa atentatele de la 11 septembrie 2001.

Sfârşitul Războiului Rece a reprezentat o perioadă de mari schimbări în politica internă şi internaţională a SUA ,care a afectat adânc şi mişcarea neoconservatoare. SUA avea nevoie să-şi reconfigureze obiectivele şi natura intereselor naţionale din politica externă. Preşedintele George H.W. Bush a încercat să facă faţă noilor provocări cu un realism politic internaţionalist şi pragmatic în acelaşi timp[1].Politica externă al Administraţiei Bush Sr. avea la bază realismul politic ce urmărea păstarea balanţei de putere împreună cu promovarea expansiunii unui sistem economic global care să fie în concordanţă cu interesele SUA[2].

După Războiul Rece ,neconservatorii au început să redefinească viziunea strategică pentru SUA.Pentru aceştia, înfrângerea comunismului sovietic echivala cu primul pas către promovarea în lume a democraţiei printr-un sistem global conturat de hegemonia americană pe plan militar,economic şi politic[3].

Liberalismul internaţional şi multilateralismul Administraţiei Clinton au ajuns să nemulţumească mişcarea neoconservatoare. Lipsa unei acţiuni militare decisive al lui Clinton în Irak începe să fie larg criticată de către neoconservatori[4].

Studiul dezvoltării agendei neoconservatoare din timpul lui Clinton este foarte important pentru a putea determina modul în care a fost influenţată Administraţia Bush în elaborarea strategiei de securitate naţională după atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001[5].

Aflaţi în opoziţie faţă de politica lui Clinton , neoconservatorii au început să-şi construiască viitoarea strategie de consolidare a poziţie de unică superputere a SUA pentru un nou secol. John Bolton , un fost oficial în Administraţia Reagan şi simpatizant al neoconservatorilor, considera că trupele americane trebuie mobilizate doar în locurile ,unde ca miză este interesul naţional american[6]. Misiunile de menţinere a păcii la care a participat SUA în perioada lui Clinton (Somalia , Bosnia) erau văzute de Paul Wolfowitz ca nişte misiuni foarte riscante şi lipsite de miză strategică ,în care Clinton nu a putut să impună o soluţie viabilă..În viziunea lui Wolfowitz.,indecizia SUA în fixarea obiectivelor prioritare din politica externă ,poate genera îndoială sau confuzie din parte altor state atunci când armata americană intervine în regiuni mult mai importante strategic[7].

În centrul preocupărilor neoconservatoare ,rămânea în continuare Orientul Mijlociu cu axare pe securitatea Israelului. Existau trei grupuri de lobby care aveau conexiuni cu reţeau neoconservatoare:The Jewish Institute for National Security Affairs(JINSA) , Washington Institute for Near East Policy(WINEP) şi Middle East Forum(MEF). Toate trei examinau obiectivele şi strategia SUA în regiunea Orientului Mijlociu şi Apropiat[8].

. În iunie 1997 , neoconservatorii, William Kristol şi Robert Kagan fondează organizaţia Project for the New American Century .

În Declaraţia Principiilor[9] din 3 iunie fondatorii declarau următoarele:

Politica externă şi de apărare americană este în derivă .Intenţionăm să schimbăm asta.Intenţionăm să explicăm necesitatea şi să câştigăm sprijnul pentru un lidership global american.În loc să folosească imensa putere a SUA pentru a reface lumea într-un mod conform valorilor şi intereselor cheie ale SUA, liderii politici americani tăiau investiţiile militare ,folosind prea puţin instrumentele statului şi eşuând în guvernare.

Printre semnatari, se numără şi Dick Cheney, Elliot Abrams , Elliot A. Cohen ,Paula Dobriansky , Frank Gaffney ,Fred C. Ikle , Donald Kagan , Zalmay Khalilzad, I.Lewis Libby, Norman, Podhoretz, Peter W.Rodman, Stephen P.Rosen, Donald Rumsfeld, William Schneider Jr., George Weigel, Paul Wolfowitz, Robert B.Zoellick, J.Bennett, Jeb Bush, Midge Decter, Francis Fukuyama, Dan Quayle, and Vin Weber[10] .

După cum putem observa prin ei se află 3 personalităţi cu funcţii importante în Administraţia Bush şi anume Vicepreşedintele SUA Dick Cheney , Secretarul Apărării Donald Rumsfeld. şi Secretarul adjunct al Apărării Paul Wolfowitz.

Declaraţia Principiilor trasează clar obiectivele la care au convenit semnatarii menţionaţi[11]: trebuie să creştem semnificativ cheltuielile militare dacă vrem să ne îndeplinim responsabilităţile globale de astăzi şi să modernizăm forţele armate pe viitor , trebuie să ne strângem legăturile cu aliaţii noştri democraţi şi să provocăm regimurile ostile intereselor şi valorilor noastre, trebuie să promovăm în afară cauza libertăţii politice şi economice , trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru rolul unic al SUA de păstrare şi extindere a unei ordini internaţionale prietenoase cu securitatea noastră, prosperitatea noastră şi principiile noastre.

După cum putem observa se cerea înlăturarea regimurilor ostile pentru construirea unei ordinii internaţionale favorabile intereselor şi valorilor americane.

Vicepreşedintele Dick Cheney, Secretarul Apărării D. Rumsfeld şi Subsecretarul de stat P. Wolfowitz au adresat alături de ceilalţi semnatari ai Declaraţiilor Principiilor ,o scrisoare deschisă către Preşedintele Clinton intitulă Înlăturarea lui Saddam de la putere[12] .Scrisoare va fi semnată de încă trei semnatari[13] .Preşedintelui Clinton i se cerea să ia în serios o înlocuire de regim la Bagdad. .

Irakul era considerat ţintă potenţială pe agenda neoconservatorilor încă dinainte de atentatele 11 septembrie 2001. După cum putem sesiza 11 septembrie a fost oprtunitatea de a declanşa o invazie a Irakului ,îndelung planificată de grupul neoconservatorilor la care au subscris şi importanţi oficiali din Administraţia Bush.

Daniel Bell,el însuşi un neoconservator ,a observat că fiind ideolog a prefabricat idei [14] .

. Supravieţuirea la putere a dictatorului irakian după administraţiie Bush Sr. şi Clinton a reprezentat o întruchipare a tot ce a mers prost în politica externă americană după caderea URSS. Irak era arena în care se demonstrau fundamentele doctrinei neoconservatoare: intervenţia militară preventivă, schimbarea de regim ,meritele democratiei exportate şi viziunea puterii americane angajate în totalitate şi niciodată formal[15].

[1] Nick Ritchie ;Paul Rogers ,The political road to war with Iraq . Bush ,9/11, and the drive to overthrow Saddam , Ed.Routledge, New York ,2007,p.140.

[2]G.J. Ikenberry, în ,articolul “Why Export Democracy?:The Hidden “Grand Strategy”, în revista The Wilson Quarterly,vol.23, Nr.2.,1999.

[3] John Ehrman , The Rise of the Neoconservatives : Intellectuals and Foreign Affairs, 1945-1994, Ed.Yale University Press ,New Haven ,1995,p.174.

[4] Nick Ritchie ;Paul Rogers ,Op.cit. , p.142.

[5] Maria Ryan , Neoconservatism and The New American Century, Ed.Palgrave Macmillan, New York ,2010., p.4.

[6] Ibidem, p.29.

[7] Paul Wolfowitz,în articolul „Clinton’s First Year” , revista Foreign Affairs ,ianuarie-februarie 1994, pp.28-43.

[8] Vezi site-urile oficiale ale celor 3 instituţii: The Jewish Institute for National Security Affairs ,www.jinsa.org/home/home.html, Washington Institute for Near East Policy,

www.washingtoninstitute.org/templateI01.php, Middle East Forum, www.meforum.org

[9] Declaraţia Principiilor organizaţiei Project for the New American Century, 3 iunie 1997, www.newamericancentury.org/statementofprinciples.htm

[10] Ibidem , www.newamericancentury.org/statementofprinciples.htm

[11] Ibidem , www.newamericancentury.org/statementofprinciples.htm

[12] Scrisoare pentru înlăturarea lui Saddam de la putere, Project for a New American Century,26 ianuarie 1998., www.newamericancentury.org

[13] Aceştia au fost John R.Bolton, Richard Perle şi R.James Woolsey.

[14] Joseph Dorman ,Arguing the World :The New York Intellectuals in Their Own Words, Ed. Free Press, New York, 2000. p.158.

[15] Lawrence Caplan; William Kristol, The War over Iraq:Saddam’s Tyranny and America’s Mission , Ed. Encounter , San Francisco , 2003 ,pp.VII-VIII.

Cum ajung neoconservatorii să domine politica externa a SUA

Înaintea Atentatelor de la 11septembrie ,în timp ce analiştii de politică externă erau constienţi doar de atrocitaţile comise de regimul lui Saddam Hussein , o parte din reprezentanţii ideologiei neoconservatoare aflaţi în afara administraţiei americane vedeau Irakul ca pe o ameninţare directă la adresa securităţii americane şi a obiectivului de transformare regională legată de procesul de pace din Orientul Mijllociu.

Atunci când era candidat la prezidenţiale , G.W. Bush i-a declarat unui reporter că modul cel mai realistic de al trata pe Saddam şi pe grupul său de susţinători este să-i ţină izolaţi în ochii opiniei publice şi să lucreze cu aliaţii SUA să-i păstreze izolaţi[1] .Această opinie s-a schimbat brusc după atentatele de la 11 septembrie 2001.

Zilele ce au urmat evenimentelor tragice de la 11 septembrie au reprezentat perioada critică în care necesitatea unor politicieni de top de a pune la punct un răspuns concret la o urgenţă naţională a coincis cu perspectivele gândirii neoconservatoare care avea o strategie de securitate preconcepută în centrul căreia se afla folosirea forţei militare pentru a înlocui unele regimuri dictatoriale ce contravin intereselor de securitate ale SUA. Deodată vechiul obiectiv dorit de neoconservatori de schimbare a regimului politic de la Bagdad a coincis cu nevoia politică a preşedintelui pentru un răspuns hotărât.

Richard Perle declara că neoconservatorii au un avantaj faţă de toţi ceilalţi deoarece au oferit nişte recomandări concrete[2].

Charles Krauthammer a fost printre primii adepţi ai neoconservatorilor care au clarificat imediat după 11 septembrie ,în ce va consta războiul împotriva terorii ce trebuie urmat de Administraţia Bush. În articolul său din 12 septembrie,Krauthammer critica abordarea Secretarului de Stat Colin Powell care cerea aducerea vinovaţilor actelor teroriste în faţa justiţiei, declarând că nu este vorba de o crimă ci de un război total[3]. În acelaşi articol Krauthammer a declarat că orice stat care finanţează sau protejează reţelele teroriste trebuie să fie consoderat un inamic al SUA.

Preşedintele Bush face pe 20 septembrie declaraţii asemănătoare.George W. Bush ţine un discurs în cadrul unei şedinte comune a Congresului în care explică modul în care va decurge războiul împotriva terorii[4].Afirmă că toţi cei care nu sunt de partea Statelor Unite ale Americii sunt împotriva ei. Se referea la statele care finanţează şi adăpostesc terorismul. Dar totuşi această declaraţie era destul de interpretabilă. Proclama un război al terorii în care inamicul era greu de localizat şi de combătut. Poate fi ascociat orice stat care nu împărtăşeşte opiniile SUA ,ca find un inamic al acesteia?Asta implică şi credibilitatea dovezilor şi informaţiilor care să indice că un stat cu adevărat susţine terorismul.

Strategia preşedintelui Bush de anihilare a terorismului era în conformitate cu viziunea neoconservatorului Paul Wolfowitz care îsi dorea de mult timp ca SUA să declanşeze un război global împotriva terorismul care să includă obligatoriu şi invadarea Irakului[5].

Secretarul de Stat, Colin Powell rămăsese singurul din Administraţia Bush care credea că obiectivul SUA este să pună capăt terorismului nu să iniţieze războaie împotriva statelor suverane[6] aşa cum îşi doreşte Paul Wolfowitz. Chiar dacă preşedintele Bush va împărtăsi pe moment opinia lui Powell ,el îi declara lui R. Perle că după ce SUA va fi încheiat cu Afganistanul următorul pe listă va fi Irakul [7].

Pe 16 septembrie , cu patru zile înaintea discursului lui Bush din Congres , D. Cheney declara că toţi aceia care le vor oferi adăpost teroriştilor vor trebui să facă faţă mâniei totale ale Statelor Unite[8] .

Ascensiunea neoconservatorilor după evenimentele tragice de la 11 septembrie 2001 era una spectaculoasă. Trei dintre semnatarii Declaraţiilor Principiilor al instituţiei neoconservatoare Project for the New American Century au început să-şi pună în aplicare proiectele .Politica neoconservatoare devine din acest moment pe deplin operaţională.

[1] NewsHour with Jim Lehler ,transcript din 16 februarie 2000 , www.pbs.org/newshour/bb/election/jan-juneoo/bush_2-I6.html.

[2] David Frum ;Richard Perle , An End to Evil: How to Win the War on Terror,Ed. Random House, New York , 2003, p.9.

[3] Charles Krauthammer , articolul „ To War , Not to Court” în Washington Post, 12septembrie 2001.

[4] Discurs al Preşedintelui G.W. Bush într-o Şedinţă comună a Congresului pe tema răspunsului SUA la atacurile teroriste de la 11 septembrie ,20 septembrie 2001 ,The American Presidency Project , www.presidency.ucsb.edu/ws/index.

[5] Gary J. Dorrien ,Op.cit, pp.137-138.

[6] Richard A. Clark , Against All Enemies:Inside America’s War on Terror , Ed.Free Press ,New York, 2004 ,p.32

[7] Bob Woodward , Bush at War, Ed. Simon&Schuster , New York, 2002, p.61.

[8] Eric Schmit , articolul “Out Front or Low Profile , Cheney Keeps Powerful Role” în New York Times , 7octombrie 2001.

Din secretele istoriei

joi, 6 februarie 2014

Prăbusirea WTC 7 la 11 septembrie 2001- Adevăr sau minciuna

Caricaturile măsurilor excepţionale de securitate pentru Olimpiada de la Soci

Momentul 11 septembrie şi ascensiunea neoconservatorilor în Administraţia Bush