Cum încalcă Israelul drepturile omului, în
cazul comunităţii palestiniene
Având rădăcini
încă din perioada otomană, conflictul israelo-palestinian continuă şi până acum
să fie unul dintre cele mai greu de soluţionat din lume. Apariţia Israelului în
1948, cu ajutorul grupurilor de lobby evreieşti din Congresul SUA, i-a
transformat pe palestinieni într-o populaţie „tolerată”. Israelul, având la
bază ideologia sionistă, a întreprins acţiuni politice şi militare menite să
elimine orice influenţă palestiniană. Examinând harta iniţială a teritoriilor
palestiniene, putem observa că de-a lungul timpului acestea au început să se
restrângă ca rezultat al acţiunilor militare şi a colonizărilor organizate de statul israelian.
Mii de palestinieni au ajuns să fie expulzaţi din propriile lor teritorii sau
au fost siliţi să ia calea exilului, în urma unei adevărate
politici de epurare etnică promovată de Israel. Atacurile teroriste ale
Hamasului sau ale Jihadului Islamic au constituit un motiv pentru intensificarea
operaţiunilor militare israeliene în teritoriile ocupate palestiniene. Zidul
israelian de securitate care a început să fie construit în Cisiordania, începând
cu 2003, a reuşit să transforme viaţa palestinienilor într-un calvar, silindu-i
să trăiască ca într-un adevărat ghetou.
Cu toate că politicienii israelieni şi americani continuă să promoveze prin discursuri crearea unui stat
palestinian independent, armata israeliană continuă să bombardeze teritoriile
palestiniene , distrugând infrastructura civilă(centrale electrice, conducte de
apă, şcoli, spitale şi alte obiective civile) şi lăsând în urmă miii de victime
în rândul civililor palestinieni.
Sionismul şi începuturile
conflictului arabo-israelian
Conturat încă din secolul al XIX-lea în rândul burgheziei
evreieşti, ca mişcare politică şi religioasă, sionismul a militat pentru
întemeierea unui stat evreu pe teritoriul Palestinei. Conflictul
israelo-palestinian a debutat, în 1920, o dată cu violenţele interetnice din
interiorul Palestinei aflate sub administraţia britanică. Violenţele s-au
transformat treptat într-un conflict general,
o dată cu războiul arabo-israelian din perioada 1947-1949. Antisemitismul din
Europa a grăbit apariţia unui stat evreu
independent în 1948.
La baza gândirii sioniste stă argumentul precum că
palestinienii nu au constituit niciodată un popor. În nuvela lui Theodor Herzl,
Altneuland(1902), palestinienii sunt descrişi ca fiind nişte arabi mizerabili care trăiesc în sate cernite şi arată ca nişte bandiţi.
Nuvela lui Herzl va deveni unul din textele de bază ale gândirii sioniste.
Barbarismul palestinienilor contrasteză, în textele sioniste, cu nobleţea
evreilor europeni care îşi revendică dreptul de a stăpâni Tărâmul Făgăduinţei,
având în acelaşi timp şi o misiune
civilizatoare.
Existenţa unui stat evreu străvechi pe aceste pământuri
nu are totuşi o atestare solidă arheologică , bazându-se în mare parte pe
menţiunile din Biblie. Ze’ev Herzog, profesor de arheologie la Universitatea
din Tel Aviv, a creat o adevărată furtună
mediatică în 1999, atunci când a afirmat că nu a găsit dovezi arheologice
care să ateste că Tărâmul Făgăduinţei din Biblie a fost de fapt teritoriul unui
stat evreu. O carte care a creat o mare controversă în Israel a fost cea al lui
Shlomo Sand, profesor de istorie la Universitatea din Tel Aviv, intitulată When and How Was the Jewish People Invented?.
În lucrarea sa, Sand afirmă faptul că evrei şi creştini din Palestina au fost convertiţi
la Islam odată cu cucerirea arabă. Astfel, autorul neagă istoria oficială a
Israelului, care afirmă că evreii de astăzi sunt urmaşii comunităţii evreieşti
din Palestina, de acum 2000 de ani.
Faptul că evreii sunt răspândiţi în foarte multe colţuri ale globului, este pus
de către Shlomo Sand pe seama convertirii unor populaţii de origine
non-evreiască la iudaism. În accepţiunea lui Sand, a fi evreu nu ţine de o
apartenenţă etnică ci de una religioasă.
Recunoaşterea pe plan internaţional cu excepţia statelor
arabe, în 1949, a unui nou stat evreu, a dus la transformarea palestinienilor
în „populaţie tolerată”. Aproape 700000 de palestinieni au luat calea exilului
s-au au fost expulzaţi o dată cu proclamarea Israelului. Israelul nu a
respectat nici repartiţia teritoriului între etnicii evrei şi palestinieni,
recomandată în Rezoluţia Adunării
Generale ONU nr.181, ocupând 60% din teritoriul repartizat populaţiei
palestiniene.
De ce SUA
sprijină Israelul în chestiunea palestiniană?
Pe plan internaţional, SUA şi-a manifestat în permanenţă
sprijinul faţă de politica israeliană din Palestina, acordând ajutor financiar
şi diplomatic guvernului de la Tel Aviv.În nenumărate ocazii, SUA au blocat
adoptarea unei Rezoluţii a Consiliului de Securitate ONU, care să condamne
acţiunile militare israeliene din Fâşia Gaza şi celelalte teritorii locuite de
palestinieni. Cetăţenii americani de origine evreiască reprezintă aproximativ
1,7%-2,4% din populaţia SUA(între 5-8 milioane de evrei) Politicienii americani
de origine evreiască au exercitat o influenţă importantă în Congresul SUA încă
de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Grupul de lobby evreiesc a reuşit de cele
mai multe ori să-şi impună viziunea atât în politica internă cât şi cea
externă.
Mulţi evrei au început să ocupe poziţii de conducere în
mişcările muncitoreşti de la începutul secolului XX, contribuind la înfiinţarea
sindicatelor şi fiind un factor activ în implementarea politicilor de stânga
ale Partidului Democrat, începând cu 1936. Politica New Deal din anii ’30 şi
mişcările pentru drepturi civile de la mijllocul anilor ’60, au beneficiat de o largă susţinere în rândul
comunităţii evreieşti din SUA.
În politica internaţională, o dată cu fondarea Israelului
în 1948 şi recunoaşterea sa de către SUA, Orientul Mijlociu a devenit o zona de
interes pentru politica externă americană. În contextul Războiului Rece dintre
SUA şi URSS, Israelul a fost pilonul principal al implementării politici
externe americane în regiune. După prăbuşirea URSS, Israelul a continuat să fie
piesa centrală a strategiei americane din Orientul Mijlociu.
Mai mulţi analişti a relaţiei SUA-Israel, aşa cum este
Michael Barnett de la Universitate George Washington, consideră că sprijinul iniţial
al SUA pentru Israel a venit mai mult din calcule strategice decât din alte
raţiuni. Barnett îşi completează aprecierea, afirmând că după Războiul de Şase
Zile din 1967, relaţia diplomatica
americano-israeliană a fost una furtunoasă. Ţinând cont că URSS beneficia
de o mare influenţă în rândul statelor arabe, Israelul a fost pentru SUA,
unealta perfectă pentru a restabili echilibrul de putere în regiune. Statul
evreu a devenit cel mai important membru al blocului anti-sovietic din regiune.
Sprijinul american pentru guvernul de la Tel Aviv, nu a fost doar diplomatic,
ci de asemenea şi unul militar. SUA a ajutat Israelul să se înzestreze cu cele
mai importante arme, permiţându-i accesul la cele mai importante cercetări din
industria de apărare americană. Actualmente, armata Israelului este considerată a fi una dintre cele mai puternice
armate din lume din puct de vedere al tehnologiilor militare dezvoltate.
SUA au fost
interesate de menţinerea unei stabilităţi regionale în Orientul Mijlociu şi
pentru a putea ţine sub control preţul mondial al petrolului. Chiar dacă SUA
şi-au asumat şi rolul de mediator în
conflictul israelo-palestinian, promiţând să ia în considerare cerinţele
ambelor tabere, totul s-a rezumat la semnarea unor acorduri de pace fără
substanţă, deoarece Israelul nu a fost silit în nici un fel să renunţe în a mai
înfiinţa colonii evreieşti în teritoriile palestiniene. Acordurile de la Oslo
semnate între Israel şi Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei în anul 1993 au
ajuns să nu mai fie respectate. În ceea ce priveşte politica discriminatorie
dusă de Israel în teritoriile locuite de palestinieni, politicienii americani s-au ferit să critice deschis Tel Avivul. Aşa
a procedat şi preşedintele Obama, care s-a rezumat în a critica timid
înfiinţarea de noi colonii evreieşti în Cisiordania, locul unde îşi exercită autoritatea
de facto guvernul laic al Autorităţii Naţionale Palestiniene.
Conform sondajelor de opinie, Israelul beneficiază de
asemenea de o mare popularitate şi în rândul votanţilor americani, care încă
din anii’80 au manifestat o simpatie mult mai mare pentru evrei dacât pentru
palestinieni. Acest val de simpatie din partea americanilor nu a putut fi
ignorat de politicienii americani. Tendinţa s-a accentuat după atentatele
teroriste din 2001, în care au fost implicaţi terorişti arabi. Americanii
apreciază faptul că între SUA şi Israel există valori comune.
În ceea ce priveşte grupurile de lobby evreieşti, cel mai
influent din Congres este American Israel Public Affairs Committee(AIPAC).
Aşa cum apreciază cunoscuţii specialiştii în relaţii
internaţionale, John
Mearsheimer şi Stephen Walt, în lucrarea The
Israel Lobby and American Foreign Policy, AIPAC şi aliaţii săi au ajuns să
împingă SUA să acţioneze chiar contrar intereselor sale strategice, atunci când
vine vorba de susţinerea Israelului .
Viaţa din “ghetoul palestinian”
Imagine:porţiune
din „zidul de securitate israelian”, construit în Cisiordania
O dată cu proclamarea statului evreu, palestinienii au
ajuns să trăiască pe teritorii care dealungul anilor s-au restrâns din ce în ce
mai mult, datorită înfiinţării de noi
colonii evreieşti. Datorită spaţiului de
locuit retrâns, asezările palestiniene au ajuns să capete treptat aspectul unor
imense ghetouri. Pe 30 august 2003, de-a lungul limitelor Cisiordaniei aflate
sub controlul de facto al Autorităţii Palestiene, a început să fie construit un
zid de securitate israelian ca răspuns la valul de atentate teroriste
palestiniene organizate pe teritoriul
Israelului, cunoscute şi sub numele de „Intifada a II-a”. În mediile
palestiniene acest zid de izolare este numit „zidul apartheidului”. Zidul are
în componenţă şi sisteme de alarmă electrice.
Observatorii palestinieni raportează faptul că acesta a
îngrădit libertatea de mişcare a palestinienilor, mai ales pentru cei care au
locuri de muncă în teritoriul israelian.Au fost semnalate de asemenea şi o
serie de abuzuri săvârşite de soldaţii evrei la punctele de control din
Cisiordania. Israelul dă replica celor care aduc aceste acuzaţii soldaţilor
evrei, afirmând faptul că modul lor de comportare este permanent ţinut sub
supraveghere de observatori, iar orice abateri de la regulile de conduită sunt
sancţionate corespunzător. Marele neajuns este că aceşti observatori nu reuşesc
să fie tot timpul prezenţi la toate punctele de control.
În ciuda faptului că zidul construit în Cisiordania a
fost declarat ilegal de către Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga,
prin decizia din iulie 2004, Israelul a
refuzat să se conformeze deciziei, motivând că astfel se apără împotriva
bandelor de jefuitori palestinieni.
O altă măsură controversată luată de Israel este şi
anularea dreptului de şedere în teritoriile ocupate pentru palestinienii care
deţin un paşaport străin. Palestinienii consideră că o astfel de măsură nu face
altceva dacât să izoleze comunitatea palestiniană.
Israelul este acuzat de către Autoritatea Palestiniană şi
pentru faptul că bombardează, în timpul acţunilor sale militare în Fâşia Gaza,
infrastructura civilă(reţeaua de apă, centralele electrice) transformând viaţa
cotidiană a palestinienilor într-un calvar . Sub pretextul unor greşeli
săvârşite de armata israeliană(aşa-numitele pagube colaterale)au ajuns să fie
bombardate şcoli şi spitale.
Ca rezultat al construirii „zidului din Cisiordania”.
circulaţia mărfurilor şi a persoanelor a devenit un coşmar logistic cu mari
costuri de întârziere. Zidul de securitate israelian are 75 de puncte de control permanente la care se adaugă încă 150
de puncte de control mobile. În mai mult de 400 de locuri, drumurille din
Cisiordania sunt blocate de obstacole. La astfel de puncte de control,
alimentele se degradează până ce sunt aduse în pieţe, bolnavii mor datorită
întârzierilor cauzate de aglomeraţia de la punctul de trecere, copii
palestinieni nu mai reuşesc să ajungă în timp la şcoală, iar palestinienii
ajung să-şi piardă locurile de muncă. În plus, foarte mulţi palestinieni nici
nu ajung să beneficieze de permise de trecere.
După cum afirmă Banca Mondială, toate acete restricţii la
libera circulaţie a mărfurilor şi persoanelor este principala cauză a sufocării
economiei palestiniene şi ,în consecinţă, a nivelului de trai scăzut.
Aşa cum se declara într-un raport ONU, un sfert de milion de palestinieni au ajuns
să fie izolaţi atât faţă de Israel cât şi în interiorul Cisiordaniei, în
propriile lor ghetouri.
Contribuţia
Hamasului şi al Jihadului Islamic în
agravarea conflictului din Palestina
Eşecul de a pune în aplicare un plan de pace pe termen
lung i-a determinat pe mulţi
palestinieni să sprijine organizaţiile cu caracter terorist: Hamas şi Jihadul
Islamic. Aceste organizaţii au ajuns să fie catalogate teroriste de către
Israel, SUA, Canada, UE, Iordan, Egipt şi Japonia.
Rusia, Iranul şi China sunt principalele state care nu au
dorit să clasifice aceste grupări drept teroriste, numidu-le mişcări de
rezistenţă. Valul de atacuri sinucigaşe şi de asasinate din Israel puse la cale
de Hamas şi Jihadul Islamic, începând cu mijlocul anilor ’90, este motivul
principal pentru care aceste organizaţii au
ajuns să fie numite teroriste. Asasinarea premierului israelian,Ițhak Rabin,
de către un extremist evreu şi valurile de atentate ale Hamasului şi Jihadului
Islamic au fost cele care au dus la compromiterea negocierilor de pace israelo-palestiniene.
Faptul că au fost înregistrate numeroase victime în
rândul populaţiei civile palestiniene este pus de israelieni pe seama faptului
că organizaţiile teroriste palestiniene se infiltrează în rândul civililor
palestinieni.
Tirurile de rachete ale Hamasului asupra teritoriului
israelian au ajuns să fie principalul
motiv pentru care Israelul lansează frecvent operaţiuni militare în Fâşia Gaza.
Represaliile organizate de armata israeliană sunt însă complet
disproporţionate. Atunci când se intervine împotriva unor organizaţii
teroriste, ţintele nu pot fi niciodată determinate cu precizie. Astfel, o rachetă israeliană care vizează un
obiectiv folosit de Hamas, loveşte în cele din urmă un bloc de locuinţe, lăsând
în urmă o adevărată dramă umană
Israelul nu a ţinut niciodată cont de faptul că acţiunile
sale în teritoriile palestiniene lasă în urmă o gravă criză umanitară. O astfel
de atitudine de indiferenţă a Israelul nu face altceva decât să sporească
popularitatea acestor organizaţii în
rândul palestinienilor, care
ajung să le considere mişcări de eliberare. Autoritatea Palestiniană nu a
recunoscut niciodată legitimitatea Hamasului.
Un conflict interetnic perpetuu
Conflictul israelo-palestinian rămâne unul dintre cele
mai dificile conflicte de pe glob. Nu s-a determinat dacă este oportună delimitarea actualului teritoriu în două state
diferite. Cert este faptul că existenţa unui singur stat în Palestina nu poate
fi o soluţie viabilă.
După cum declara Michael Newmann în lucrarea sa, The Case against Israel, primul pas în
crearea unui stat palestinian
independent este retragerea tuturor coloniştilor evrei din teritoriile palestiniene
ocupate. Pentru a atinge acest deziderat este în primul rând necesar ca
Israelul să se retragă pe graniţele existente dinaintea declanşării Războiului
de Şase Zile din 1967.O dilemă este şi ce fel de suveranitate va avea un
eventual stat palestinian asupra teritoriul său, deoarece în mod cert SUA şi
Israelul nu sunt dispuse să accepte existenţa unei armate palestiniene care să
apere graniţele din Fâşia Gaza şi Cisiordania. Iranul, prin influenţa pe care o
are asupra Hamasului, poate instiga, după aprecierile strategilor americani şi
evrei, un conflict de graniţă israelo-palestinian.
Israelul declară că este dispus să accepte existenţa unui
stat palestinian independent, dar în schimb, continuă să menţină sub ocupaţie
întreaga Palestină istorică.Comunitatea internaţională nu face altceva decât să
accepte această stare de fapt.
Motivul pentru care Israelul încearcă să împiedice
existenţa unui stat independent în Cisiordania este legat şi de aprovizionarea
cu apă. Dacă renunţă la Cisiordania, Israelul va pierde controlul izvoarelor
montane de aici, care în prezent asigură o mare parte a necesarului de apă a
statului evreu. În acest scenariu, Israelul va fi nevoit să cumpere apa de la
palestinieni, o situaţie deloc fericită. Un stat palestinian sărăcit şi lipsit
de legitimitate în faţa propriilor cetăţeni, e puţin probabil să asigure o
aprovizionare cu apă corespunzătoare pentru Israel. De fapt şi Israelul, după
cum raportează Organizaţia Mondială a Sănătăţii, nu asigură la ora actuală nici măcar
necesarul minim de apă pentru populaţia palestiniană, preferând să facă rezerve
pentru propria populaţie.
Pentru Israel , teritoriile palestiniene continuă să fie
poligonul de încercare pentru noile tehnologii militare israeliene. Atâta timp
cât Israelul va fi un stat etnic, ocupaţia militară din teritoriile
palestiniene se va consolida, iar politicile de epurare etnică se vor
intensifica pentru a preveni apariţia unei puternice influenţe politice
palestiniene.
Bibliografie
Jonathan Cook, Disappearing
Palestine: Israel's experiments in human despair,Ed. Zed Books,Londra,2008.
James L. Gelvin, The Israel-Palestine Conflict: One
Hundred Years of War, Ed.Cambridge
University Press,Cambridge,2014.
