Răspuns la ghicitoarea zilei
Un coş are 5 mere. Cum să împarţi aceste mere la cinci copii astfel încât fiecare să primească un măr şi să mai rămână unul şi în coş?
R:4 copii primesc fiecare câteva un măr ,iar al cincilea primeşte coşul cu mărul rămas.
marți, 11 februarie 2014
Ghicitoarea zilei
Ghicitoarea zilei
Un coş are 5 mere. Cum să împarţi aceste mere la cinci copii astfel încât fiecare să primească un măr şi să mai rămână unul şi în coş?
Un coş are 5 mere. Cum să împarţi aceste mere la cinci copii astfel încât fiecare să primească un măr şi să mai rămână unul şi în coş?
Credibilitatea SUA pe plan international după 11 septembrie 2001
Credibilitatea SUA pe plan international după 11 septembrie 2001
Presupusa prezenţă a armelor de distrugere în
masă din Irak a constituit principala justificare pe plan internaţional a invaziei din Irak. După invazia din 2003,
lipsa oricăror probe care să ateste prezenţa acestor arme în Irak , a afectat
puternic credibilitatea SUA pe plan internaţional. Totul s-a dovedit în final a
fi o presupunere falsă din partea Administraţiei Bush . Pledoaria lui Colin
Powell din faţa Adunării Generale ONU de
la 5 februarie 2003 , s-a concentrat pe problema armelor de distrugere în masă
a Irakului pentru a încerca să obţină sprijinul internaţional pentru intervenţia din Irak.
Criticii
din interiorul CIA declarau că Pentagonul era hotărât să găsească informaţii
care să sprijine ideile preconcepute ale Departamentului Apărării. Creare
Oficiului pentru Planuri Speciale care să se ocupe de explorarea opţiunilor
politice pentru Irak , a tensionat si mai mult relaţiile dintre CIA şi Pentagon[1].
Oficiul de planuri speciale era o creaţie a neoconservatorilor Paul Wolfowitz
şi Douglas Feith pentru a controla procesul de elaborare a polticilor din
Departamentul Apărării. Informaţiile furnizate de Oficiul pentru Planuri
Speciale a ajuns să constitue principala sursă a preşedintelui Bush atunci când
făcea declaraţii despre posibilele arme de distrugere în masă a Irakului[2].
Hans
Blix, inspectorul şef al Comisiei ONU
pentru dezarmarea din Irak declara în octombrie 2005 că Administraţia Bush a
extras din rapoartele inspectorilor doar lucrurile pe care le-a considerat
convenabile ,fără să analizeze critic rapoartele pe ansamblu. Aspectele
selectate din rapoarte au fost folosite pentru a demonstra concluzii prestabilite[3].
După adoptarea rezoluţie 1441 din 8 noiembrie 2003 pe tema reînceperii
inspecţiilor din Irak , preşedintele G.W. Bush a fixat condiţiile în care se
vor desfăşura aceste inspecţii , declarând că Saddam Husein este cel care va fi
responsabil de furnizarea dovezilor de distrugere voluntară şi în integralitate
a armelor de distrugere în masă[4].
Inspectorii ONU pentru dezarmare trebuiau să joace în viziunea Administraţiei
Bush un simplu rol de observatori în
acest proces de dezarmare.Irakul era singurul care îşi putea demonstra
nevinovăţia.
Rumsfeld , Wolfowitz şi Perle considerau că inspecţiile ONU pentru
dezarmarea Irakului sunt inutile deoarece acestea nu pot fi eficiente într-un
stat care nu manifestă voinţa de a coopera[5]
.După cum putem constata cei 3 neoconservatori de la Pentagon se opuneau
inspecţiilor ONU în Irak.
Inspectorii
UNMOVIC şi cei ai Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică(IAEA) au reluat
inspecţiile în Irak începând cu 25 noiembrie2002. Hans Blix şeful misiunii
UNMOVIC şi Mohamed El Baradei, şeful misiunii IAEA în Irak , şi-au prezentat
raporturile finale Consiliului de Securitate ONU la 7 martie 2003. În raportul
său final Hans Blix a concluzionat că Irakul are o atitudine cooperantă faţă de
inspectorii UNMOVIC în privinţa dezarmării. Cu toate acestea pentru a putea
lămuri toate chestiunile legate de armele de distrugere în masă , Blix solicita
ca inspectorii să fie lăsaţi să-şi continue munca de verificare în Irak[6]
.El-Baradei declara în raportul său final că nu există nici un indiciu care să
ateste că Irakul şi-a revigorat programul de producere a armelor nucleare[7].
La
începutul lui ianuarie 2003 , preşedintele Bush a început să-şi exprime
nemulţunirea cu privire la cooperarea dintre Saddam Husein şi inspectorii ONU
pentru dezarmare, considerând că Saddam nu prezintă dovezile care să
demonstreze distrugerea tuturor armelor de distrugere în masă. În discursul despre Starea
Naţiunii din 28 ianuarie 2003 , George W. Bush îl descrie pe Saddam ca pe un
dictator malefic care nu are intenţia să se dezarmeze, ci doar să recurgă la
înşelăciuni [8].
În
ianuarie 2003 , Casa Albă publică un document intitulat What Does Disarmament Look Like?[9]
în care fixa elementele unui proces
corect de dezarmare : implicarea personalităţilor politice de la nivel înalt ,
iniţiativă naţională, transparenţă în implementarea şi verificarea deciziei de
dezarmare.
Documentul Casei Albe consideră că
rapoturile inspectorilor ONU pentru dezarmare din Irak care însumează 12000de
pagini sunt inexacte şi incomplete.
În cea ce priveşte legalitatea intervenţiei
din Irak (2003) Administraţia Bush invoca faptul că rezoluţia 1441 din 8
noiembrie 2002 îi dădea autoritatea să folosească forţa militară în Irak fără
să mai ceară o nouă rezoluţie[10].
George Bush Jr insista asupra faptului că armele de distrugere în masă pe care
le posedă Irakul constitue o ameninţare eminentă ce necesită o ripostă urgentă.
Se mergea pe ideia că Rezoluţia 1441, cu toate că nu menţiona direct posibilitatea
de folosire a forţei militare, ea fixa condiţiile ce trebuiau a fi întrunite
pentru a putea declanşa o operaţiune militară în Irak.În viziunea
Administraţiei Bush, având în vedere că rezoluţia 1441 menţiona expresia de oportunitate finală acordată lui Saddam
pentru a se dezarma, nerespectarea ei crea condiţiile pentru o intervenţie militară
în Irak[11].
Rezoluţia 1441/ 2002 exprima de fapt un compromis între două
interpretări contradictorii ale membrilor
Consiliului de Securitate ONU. O interpretare mai largă care putea
pemite în cazul neîndeplinirii condiţiilor din rezoluţie ,folosirea aproape
automată a forţei militare ,şi una mai restrictivă care nu pemitea folosirea
forţei decât după ce Consiliul de Securitate ONU primea rapoartele inspectorilor
ONU pentru dezarmare şi permitea printr-o rezoluţie expresă permitea utilizarea
tuturor mijloacelor [12].
Caracterul ambiguu a putut fi speculat de
americani pentru a nu mai fi necesară obţinerea unei noi rezoluţii. SUA şi-a
rezervat dreptul de a interveni în Irak pentru apărarea propriilor interese
strategice.
Pentru Franţa Rusia şi Germania ,Rezoluţia
1441 semnifica retrimiterea
inspectorilor ONU pentru căutarea armelor de distrugere în masă ale Irakului.
Fostul Secretar ONU , Kofi
Annan a declarat că din punct de vedere
a Chartei ONU , invazia din Irak(2003) a fost una ilegală[13].
Pe
lângă faptul că nu avea justificare
legală pentru invazia din 2003, SUA ajunge să-şi piardă şi credibilitatea
internaţională atunci când se constată că Irakul nu deţine stocuri de arme de
distrugere în masă.
Grupul de inspecţie din Iraq(ISG) care a
preluat misiunea de inspectare a armelor de distrugere în masă din Irak de la
UNMOVIC a dat pe 30 septembrie 2004 , raportul final al ISG cunoscut sub numele
de Raportul Duelfer prin care s-a
confirmat că în Irak nu s-au găsit arme de distrugere în masă . Raportul
Duelfer are trei volume.
Volumul I al Raportului Duelfer concluziona faptul că Saddam a dominat
procesul de luare a deciziilor strategice . Dictatorul irakian avea ca obiectiv
înlăturarea sancţiunilor economice la care era supus Irakul şi reconstituirea
capabilităţilor de producere a armelor de distrugere pentru a putea combate Iranul[14].
Volumul II al sus-citatului raport ajunge la concluzia că Irakul nu
posedă nici un dispozitiv nuclear şi nici nu a mai încercat să-şi reconstitue
cabalitatea de producere a armelor nucleare după 1991[15].
Volumul III al raportului final
al ISG concluzionează că Irakul a distrus unilateral toate depozitele de
arme chimice în 1991.S-au găsit doar cantităţi mici de vechi arme chimice
abandonate.În cea ce priveşte programul de obţinere al armelor biologice , ISG
a constatat că Irakul a renunţat să mai producă arme biologice după 1996.
În
martie 2005 ,se adaugă la raportul final şi informaţiile despre descoperirea
unor reziduri de arme chimice din 1991 care însă nu reprezintă un risc militar[16].
Descoperirea faptului că Irakul nu deţinea arme de distrugere în masă ,
a demonstrat că Administraţia Bush dominată de neoconservatori a recurs la
tehinici de manipulare a opiniei publice internaţionale pentru a-şi putea
atinge obiectivele de politică externă. Credibilitatea SUA a avut mult de
suferit de pe urma acestei distorsionări a realităţilor din Irak.
[1] Jonathan
Landay, articolul ” Infighting among US intelligence agencies fuels dispute
over Iraq” în Knight-Ridder/ Tribune News
Service, 25 octombrie 2002.
[2] Seymour
M. Hersh , articolul “ Donald Rumsfeld
has his own special
sources . Are they reliable ?” în The
New Yorker , 5 mai 2003.
[3]
Russell Contreras ,articolul ” Blix says
US misled itself ,the world on Iraq” , în Boston Globe , 22 octombrie 2005.
[4]
Observaţii ale preşedintelui G.W. Bush la semnarea Bob Stump National Defense
Authorization Act pentru anul fiscal 2003, 2 decembrie 2002, www.presidency.ucsb.edu/ws/index.php?pid=64387
[5]
Transcript al interviului acordat The Sunday Times de către Secretarul Apărării D. Rumsfeld , 21
septembrie 2002, www.defense.gov/transcripts/transcript.aspx?transcriptid=3660
[6] Raportul final al lui Hans Blix , 7martie
2003, www.un.org/Depts/unmovic/SC7asdelivered.htm
[7] Transcript al prezentării lui Mohamed El-Baradei , 7martie 2003,www. edition.cnn.com/2003/US/03/07/sprj.irq.un.transcript.elbaradei/
[8] Discurs al preşedintelui Bush despre
Starea Naţiunii , 28 ianuarie 2003, www.presidency.ucsb.edu/ws/index
[9] Documentul What Does Disarment Look Like? , Casa Albă , ianuarie 2003, www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB80/wmd26.pdf
[10]
Transcriptul Conferinţei de Presă susţinute în comun de către preşedintele
G.W.Bush şi premierul britanic Tony Blair ,31 ianurie 2003 ,
www.presidency.ucsb.edu/ws/index
[11] Thomas Eichler, articolul ” Powell, Rice
Argue For Regime Change in Iraq” în Washinngton
File ,Programul Oficiului de Informare Internatională al Departamentului de
Stat , 10 martie 2003 , www.usinfo.org/wf-archive/2003/030310/epf107.htm
[12] Philip
H.Gordon ;Jeremy Shapiro ,Allies at War:
America , Europe and the Crisis Over Iraq, Ed. Brookings
Institutions Press,Washington D.C., 2004, pp.113-114.
[13] Owen
Bennett-Jones , Interviu cu K. Annan,
BBC News , 16 septembrie 2004, www.news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/3661640.stm
[14] Raportul Duelfer , vol.I , 30 septembrie
2004 ,www. permanent.access.gpo.gov/DuelferRpt/Volume_1.pdf
Abonați-vă la:
Postări (Atom)