ACTUALITATE
Discuţiile
sovieto-cubaneze din timpul Crizei Rachetelor
Autor: Alexandru Danilov | 1720
vizualizări
Sursa:
http://dissentiscool.wordpress.com/2010/06/21/the-cuban-missile-crisis-part-4/
Despre Criza
Rachetelor din Cuba (1962) se ştie că a fost cel mai periculos moment din toată
perioada Războiului Rece. Trebuie să avem in vedere că ne aflam atunci în era
armelor termonucleare, iar forţa distructivă a unei explozii termonucleare ar
fi depăşit cu aproximativ 100 de ori bomba nucleară de tipul celei detonate
deasupra Hiroshimei.
Amplasând
instalaţia de rachete cu raza medie de acţiune pe teritoriul Cubei, URSS
dobândea posibilitatea de a lovi apoape întreg teritoriul SUA. În total, pe
teritoriul Cubei, până la debutul crizei din 15 octombrie 1962, au fost
staţionate 42 de rachete nucleare de rază medie. Cu toate că americanii aveau o
superioritate enormă, atât la numarul de focoase nucleare produse, cât şi la
mijloacele de transport (bombardiere, rachete, submarine), nimeni nu îşi putea
asuma riscul declanşării unui război nuclear.
Noi oportunităţi de
analiză a crizei rachetelor din Cuba
Criza rachetelor
rămâne în continuare un model în studiul puterii prezidenţiale şi a modului de
gestionare a unei crize internaţionale.
O noua oportunitate
în studiul procesului decizional din timpul crizei o reprezintă declasificarea
unor documente secrete cu întâlniri bileterale ale actorilor internaţionali
implicaţi. Iar când vorbim de întâlniri bilaterale, nu trebuie să luăm în considerare
doar comunicările dintre americani şi sovietici. O dată cu desecretizarea
documentelor din cancelaria sovietică, avem ca obiectiv de studiu şi discuţiile
dintre sovietici şi cubanezi.
O analiză de
documente declasificate aparţinând ambasadei URSS în Havana
În analiza noastră
ne-am îndreptat atenţia spre acele documente legate de relaţia sovieto-cubaneză
din timpul crizei. Primul document pe care l-am studiat este o Telegramă
codificată din 23 octombrie 1962 a lui Alexeev, ambasadorul sovietic la Havana
(1962-1968). Subiectul telegramei îl reprezintă miliţiile populare pe care Cuba
le pregătea în aşteptarea unei invazii americane. Raul Castro îl informeză pe
ambasadorul sovietic că guvernul cubanez a decis mobilizarea a 350.000 de
soldaţi din unităţile miliţiilor populare în 72 de ore. Acestora li se mai
adauga şi o armată de 105.000 de soldaţi deja mobilizați. Cuba promitea să nu
provoace forţele americane şi să reacţioneze doar în cazul unui atac. Fidel
Castro avertiza însă că îşi rezerva dreptul de a doborî orice avion, inclusiv
civil, care survolează sau se apropie de Cuba.
În urma
analizării acestui document, putem concluziona că guvernul cubanez cunoştea
foarte bine intenţia americanilor de a invada Cuba. Serviciile secrete KGB ale
URSS-ului erau cele care i-au avertizat, dar nu se cunoaşte exact cum au reuşit
să dobândească aceste informaţii.
Cel de al doilea
document examinat este cea de a doua Telegrama codificată trimisă de
ambasadorul Alexeev de la întâlnirea sa cu Fidel Castro în aceiaşi zi de 23
octombrie 1962. Din document reiese faptul că liderul cubanez afişa o atitudine
foarte încrezătoare, care a mers până la declaraţia sa precum că SUA nu are
suficientă forţă să atace Cuba. Este evident că Fidel Castro avea o foarte mare
încredere în garanţiile de securitate acordate de URSS. Liderul cubanez dă
asigurări că va urma tactica stabilită de URSS, şi va face cunoscute, prin
documente, toate ilegalităţile săvârşite de Administraţia americană împotriva
Cubei. Castro miza pe o accentuare a curentului antiamerican în America Latină.
Se urmărea ca statele Americii Latine să rupă relaţiile diplomatice cu SUA. În
ceea ce priveşte China, Castro a afirmat că diplomaţia chineză, prin
nemulţumirile sale legate de Cuba, nu făcea altceva decât să îngreuneze
situaţia statului cubanez pe plan internaţional. Întâietatea sovietică în
problema cubaneză este reafirmată.
Pe 26 octombrie
1962, urmează o a treia Telegramă codificată trimisă de Alexeev. Din întâlnirea
sa cu Fidel Castro si cu preşedintele Cubei, Torrado Dorticos, rezultă că
statul cubanez este nemulţumit de încălcarea spaţiului său aerian de către
avioanele americane de spionaj, care fotografiau bazele militare. De aceea,
cubanezii sunt hotărâţi să atace orice tip de avion de spionaj american. În
acelaşi timp, consideră că URSS ar fi trebuit să blocheze orice discuţie în
Consiliul de Securitate ONU pe tematica expusă de Adlai Stevenson, ambasadorul
SUA la ONU. Era vorba de cunoscutele fotografii făcute de avionul de spionaj
U-2.
Mesajul din 27 octombrie
1962 transmis de Alexeev conducerii sovietice este unul extrem de important.
Textul avertiza că statul cubanez consideră un război nuclear iminent şi
recomandă URSS-ului o primă lovitură cu arme nucleare. Ideile sunt primite cu
maximă îngrijorare de către Hruşciov, care decide imediat interzicerea
folosirii armamentului nuclear fără acordul său direct. Problema cea mai gravă
era lipsa de discernământ manifestată de regimul Castro.
Ultimul document
sovietic declasificat pe tema relaţiei sovieto-cubaneze din timpul crizei ,este
Extrasul din Protocolul 63 al reuniunii Prezidiumului CC al PCUS cu indicaţii
către ambasadorul Alexeev pentru întâlnirea sa cu Fidel Castro. Sovieticii îi
recomandă lui Castro să accepte acordul încheiat între SUA şi URSS, prin care
Cuba se angajează să fie de acord cu demontarea instalaţiilor de rachete, în
schimbul garanţiilor de neintervenţie din partea americanilor. În acest sens
Fidel Castro trebuia să dea o declaraţie prin care să fie de acord cu
demontarea rachetelor şi înlăturarea lor de pe teritoriul Cubei.
Castro şi
armele nucleare tactice
Datorită faptului
că existenţa lor în Cuba a fost ţinută secretă, armele nucleare tactice nu au
fost menţionate în acordul semnat dintre Kennedy şi Hruşciov la 28 octombrie
1962, care specifica doar arme nucleare strategice. O armă nucleară tactică
este fabricată pentru a aduce distrugeri mari adversarului în teatrul de
operaţiuni, iar efectul său este unul local. Planul iniţial al URSS era să
păstreze armele nucleare tactice în Cuba pentru a o transforma în putere
nucleară. Cubanezii trebuiau să păstreze rampele de lansare şi rachetele, iar
sovieticii custodia asupra focoaselor nucleare. Această reţinere a focoaselor
nucleare a fost practicată şi de SUA în raport cu aliaţii săi din NATO.
Ulterior se renunţă la această idee, iar armele sunt retrase după o lună de la
încheierea crizei. Sovieticii au considerat că nu pot avea suficientă încredere
în regimul lui Fidel Castro în aşa măsură încât să le lase armele nucleare
tactice în custodie. Riscurile pe care trebuia să le asume ar fi fost şi aşa
prea mari. Un război nuclear putea izbucni datorită unui accident,a unei
avertizării greşite sau chiar deliberat. Aşa că sovieticii au renunţat la
aventura lor nucleară în Cuba.
Cu toate astea problema
armelor nucleare tactice este una destul de serioasă şi actuală, deoarece sunt
foarte puţin menţionate prin tratelele de neproliferare şi, ca urmare, nu se
ştie exact numărul lor.
Bibliografie:
1.
Telegrama codificata din Havana de la Alexeev pe tema mobilizarii de militii
populare in Cuba), 23 octombrie1962,
2.
Telegrama codificata din Havana de la intalnirea lui Alexeev cu Fidel
Castro), 23 octombrie 1962 ,
3.
Telegrama codificata din Havana de la intalnirea lui Alexeev cu Fidel Castro),
26 octombrie 1962 ,
4.
Telegrama codificata din Havana de la Alexeev cu avertizarea unei
iminente interventii SUA), 27 octombrie 1962,
5.
Extras din Protocolul 63 al reuniunii Prezidiumului CC al PCUS:Indicatii pentru
ambasadorul sovietic de la Havana pentru intalnirea cu F.Castro), 28 octombrie
1962 ,
6. Robert S. Norris ,
studiul The Cuban Missile Crisis: A Nuclear Order of Battle
October/November 1962 , pp.3-7.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu