Povestea unei familii de staroveri din Siberia
Imagine:Karp Likov şi fiica sa, Agafia
În anul 1978, o echipă de 4 geologii sovietici, aflaţi în
căutarea de minereu de fier, descoperă o
familie de staroveri compusă din 6 membri, pierdută în imensitatea taigalei siberiene. A fost o descoperire
uimitoare, având în vedere că muntele pe care se afla casa acestor oameni se
afla la aproximativ 240 de kilometrii de zonele locuite Aici îş ducea traiul
cotidian familia de staroveri, Likov, care dorea să-şi păstreze tradiţiile
străvechi, nealterate de modernitate.Era un loc care nu a mai fost explorat
până atunci.
Echipa de cercetători condusă de geologul Galina Pismenskaia, ghidată de un elicopter, a reuşit să vadă în primă fază, primele semne
de existentă a unei aşezări umane: o cărare amenajată, un stâlp, o bârnă
aşezată peste un pârâu şi în final un mic şopron pe care erau aşezate nişte
lăzi de cartofi.
„Înegrită de timp şi de ploaie, cabana era acoperită din
toate părţile de resturile taigalei-scoarţe de copac, pari şi scânduri.Dacă nu
ar fi fost ferestrele, de dimensiunea unor buzunare, nu te-ai fi gândit că
acolo locuiesc oameni. Venirea noastră a fost observată”, ne spune Galina
Pismenskaia.
„Uşa scărţâise , iar chipul unui om foarte bătrân a ieşit
la lumina zilei, părcă desprins dintr-un basm. Era desculţ şi purta o cămaşă
peticită şi repeticită din material de sac. El purta o pereche de pantaloni din
acelaşi material, de asemenea peticiţi, şi avea o barbă nepieptănată. Părul îl
avea ciufulit. Arăta speriat şi era foarte atent....Trebuia să-i spunem ceva,
aşa că am început: Bună ziua bunicule. Am
venit în vizită. Bătrânul nu a răspuns imediat... În final, am auzit o voce
greu de desluşit:Ei bine, dacă tot aţi
călătorit aşa de departe, puteţi şi
intra”, ne relatează aceeaşi Galina Pismenskaia.
Imagine: Casa familiei
Likov
Locuinţa familiei
Likov semăna foarte mult cu colibele ţăranilor ruşi din perioada medievală.
Casa era compusă dintr-o singură încăpere în care erau îngrămădite tot felul de
lucruri. Pe lângă bătrân locuiau şi cele două fiice ale sale, Agafia şi
Natalia.Gazdele erau foarte înspăimântate şi refuzau inclusiv pâinea pe care
încercau să le-o ofere aceşti vizitatori nepoftiţi. Din discuţia ulterioară,
geologii au aflat că singurul care mâncase vreodată pâine la viaţa lui era
bătrânul.
După mai multe vizite la familia Likov, geologii află că
pe bătrân îl cheamă Karp şi este credincios ortodox de rit vechi. Venirea
ateiştilor bolşevici la putere a
înrăutăţit situaţia familiei Likov şi a determinant-o să se retragă în
sălbăticia Siberia pentru a scăpa de persecuţia pusă la punct de bolţevici în
anii ’30. Karp Likov a hotărât să fugă în taigaua siberiană,imediat după uciderea
fratelui său de către comunişti.
Imagine: Savin, fiul cel mare al lui Karp(în
dreapta), împreună cu fratele său Dmitri
Toate astea se
întâmplau în 1936. Pe atunci, familia Likov avea 4 membri:Karp,soţia sa,
Akulina, un fiu pe nume Savin(9 ani) şi fiica Natalia(2 ani). Luând o parte din
agoniseală şi câteva seminţe din diferite culturi,familia se refugiază în
adâncul taigalei, departe de prigoana bolşevică. Încă 2 copii se vor naşte în
sălbăticie. Este vorba de Dmitri(1940) şi Agafia(1943).Aceşti copii nu vor mai
cunoaşte lumea dinafara pădurii, decât din povestirile părinţilor. Principala
distracţie a familiei Likov, după cum ne povesteşte jurnalistul Peskov, era ca
fiecare să-şi povestească visul. Singurele lor materiale de citit erau o carte
de rugăciuni şi o biblie veche a familiei. Akulina şi-a învăţat copii să scrie
şi să citească, folosindu-se de Evanghelie. Beţisoarele din mesteacăn erau
instrumentele de scris, iar cerneala era constituită dintr-un suc de caprifoi.
Drumul de acces către cabana familiei Likov era unul
foarte dificil, chiar şi în condiţile în care se putea folosi o barcă pentru
a naviga pe râul Abakan. Supravieţuirea în sălbăticie a depins
de propriile resurse. Familia Likov a reuşit să-şi confecţioneze galoşi din
coajă de mesteacăn în locul încălţămintei clasice. Hainele erau peticite până
se destrămau complet, fiind apoi ţesute altele noi din cânepa cultivată. În
acest scop, familia a adus în sălbăticie o roată de ţesut. Singurele obiecte pe
care nu le puteau înlocui erau cele din metal. Neavând ustensile de bucătărie
adecvate, principala mâncare a familiei Likov erau chiftele din cartof cu
secară şi seminţe de cânepă. Familia a trăit în permanenţă în pragul foametei
având în vedere că vânatul era procurat foarte greu datorită lipsei armelor de
foc şi chiar a arcurilor cu săgeţi. De asemenea culturile lor agricole erau
adesea distruse de animalele sălbaticie. Din acest punct de vedere ,anii ’ 50
au fost cei mai grei pentru supravieţuirea familiei. Clima nefavorabilă din
Siberia distrugea de multe ori plantele. Îngrijindu-se în principal de hrana
copiilor, Akulina moare de subnutriţie în iunie 1961.Culturile reuşite de
secară vor fi cele care vor salva în cele din urmă familia.
Cel mai încâtat de ultimele inovaţii ştiintifice relatate
de geologi s-a dovedit a fi Karp Likov. Savin, fiul său cel mare, avea în
schimb un caracter mult mai conservator, considerându-se de multe ori arbitru
atunci când se discutau probleme religioase. Dintre membrii familiei Likov, preferatul
grupului de geologii era Dmitri, considerat fi cel mai intuitiv şi creativ.El a
fot cel care a construit cuptorul casei şi toate găleţile din coajă de
measteacăn în care familia îşi depozita hrana.
Karp Likov a încercat să se opună acestui asalt al
modernităţii, manifestat imediat după întâlnirea cu grupul de geologi .Dacă
iniţial familia Likov a acceptat din partea musafirilor doar sarea(lipsa sării
toţi aceşti ani a fost descrisă de Karp Likov, ca fiind o adevărată tortură),
odată cu timpul au sfârşit prin a primi din ce în ce mai multe cadouri. Familia s-a bucurat mai ales
de ajutor oferit de Erofei Sedov, care i-a ajutat să planteze şi să recolteze
diferite culturi agricole. Karp a luat de la prietenii săi geologii, diferite
lucruri(cuţite,furculiţe, mânere, cereale,hârtie şi instrumente de scris şi de
asemenenea torţe electrice).
Contactul cu civilizaţia a adus însă şi mari nenorociri
pentru familia Likov, având în vedere că au
interacţionat cu boli pentru care nu aveau dezvoltată nici o formă de
imunitate. În 1981, 3 dintre cei 4 copii ai familiei mor subit. Este vorba de
Savin, Natalia şi Dmitri. Atunci când geologii s-au oferit să-l transporte la
un spital, Dmitri a refuzat, replicând că nu doreşte să-şi abandoneze familia
şi religia în care a crezut întreaga viaţă.
După înmormântarea celor 3 membri ai familiei, lui Karp
şi fiicei sale, Agafia, i s-a propus să se integreze în marea comunitate de
staroveri din Rusia, ce a supravieţuit prigoanei bolşevice. Aceştia au refuzat însă, preferând să-şi
reconstruiască vechea cabană şi să traiască în continuare în taigaua, care le-a
fost un refugiu atâţia ani.
Imagine:Fotografie recentă a Agafiei Likova,
ultima supravieţuitoare din familie
Karp Likov s-a stins din viaţă în 1988, fiind înmormântat
de fiica sa Agafia şi de geologii,pe munte. Agafia a continuat să trăiască în
aceeaşi cabană, continuând să-şi practice credinţa strămoşească. După mai bine
de un sfert de secol,Agafia, acest copil al taigalei sibieriene, acum în vârstă
de 71 de ani, continuă să trăiască singură în sălbăticia Abakanului. Chiar dacă
a rămas
