Poate fi Kosovo un precedent periculos
în dreptul
internaţional?
Lipsa unei
clarificări din partea Curţii Internaţionale de Justiţie referitor la statutul
legal al independenţei Kosovo poate constitui un precedent periculos pe plan
internaţional. Toată această situaţie confuză a dus la o dezbatere aprinsă
între grupurile de politicieni care acordă o importanţă maximă principiului
autodeterminării şi cei care consideră că ,înainte de toate ,pe plan
internaţional trebuie respectat principiul suveranităţii statului. Confuzia are ca efect intensificarea
activităţii mişcărilor separatiste din întreaga lumea.
Între
suveranitate şi autodeterminare
Conform
Constituţiei Iugoslaviei din 1974 ,provincia Kosovo a avut statutul de
teritoriu autonom. Kosovo avea propria constituţie,propriul guvern, o Curte
Supremă de Justiţie, armată proprie şi dreptul de a acorda cetăţenie şi de a
emite paşapoarte. Acestă largă autonomie era un compromis între aspiraţiile
naţionale manifestate de comunitatea de albanezi majoritară în Kosovo şi cea
sârbă dispusă oricând să apere suveranitatea şi integritatea teritorială a
Serbiei.
După moartea
preşedintelui Tito , a început să se manifeste o opoziţie sârbă din
ce în ce mai pronunţată în ceea ce priveşte autonomia de care beneficia
provincia Kosovo. Începând cu 1989-1990 , confictul dintre comunitatea albaneză
şi autorităţile sârbe s-a agravat rapid.
Preşedintele Slobodan Milosevic a promovat o politică activă de “diluare etnică”
prin aducerea de noi etnici sârbi în
Kosovo şi eliminarea autonomiei provinciei Kosovo considerată
neconstituţională.
După dezastrul
politic şi militar provocat de dezmembrarea Republicii Socialiste Federative
Iugoslavia în 1992, Serbia şi-a afirmat cu mai multă tărie suveranitatea asupra
provinciei Kosovo , insistând mai ales asupra importanţei istorice pe care o
are regiunea în istoria sârbilor.
Chiar dacă de la
început comunitatea europeană a abordat conflictul interetnic din provincia
Kosovo ca pe propria problemă, contribuţiile sale la soluţionarea conflictului din Kosovo au fost de cele mai
multe ori incoerente şi fără efect. La
Conferinţa pentru Iugoslavia , cu începere din 1992, chestiunea Kosovo a fost
etichetată ca fiind o problemă a minorităţilor cu toate prevederile sale din
dreptul internaţional:
·
Problemele
minorităţilor trebuie separate de
chestiunile legate de principiul autodeterminării
·
Graniţele
existente trebuie respectate.Chiar dacă are grupuri de minorităţi pe teritoriul
său, statului trebuie să-i fie respectată suveranitatea.
·
Posibilitatea
de intervenţie a altor state sau organizaţii internaţionale este limitată.
Dreptul internaţional recunoştea în rândul principiilor sale neamestecul în
treburile interne ale unui stat. Cu toate acestea respectarea drepturilor minorităţilor nu mai ţine doar de problema
internă a unui stat, chiar dacă nu există un tratat special destinat acestei
chestiuni.
Comunitatea Europeană înglobează
drepturile minorităţilor în drepturile fundamentale ale omului. În ciuda
sancţiunilor primite din partea organismelor europene pentru încălcarea
drepturilor comunităţii albaneze din Kosovo,Serbia continuă să păstreze aceiaşi
politica chiar cu riscul de a se izola
în plan european.
Americanii şi aliaţii europeni au ajuns
la concluzia că sancţiunile şi instrumentele tradiţionale pentru implementarea
dreptului internaţional sunt inutile în cazul Serbiei.
Negocierile de la Ramboiullet din 6
februarie 1999, au fost ultima încercare de găsire a unei soluţii politice.
Acordul de pace propus la Ramboiullet cerea ca în schimbul garantării
suveranităţi Repubilicii Federale Iugoslave asupra provinciei Kosovo, acesteia
din urmă să i se acorde o autonomie largă în cadrul statului iugoslav.
Pentru NATO , acordul de la Rambouillet
era ultima încercare paşnică de soluţionare a crizei din Kosovo, având în
vedere masacrul săvârşit de trupele sârbe asupra civililor albanezi din
localitatea Racak din 15 ianuarie 1999.
Intervenţia militară a NATO în Kosovo,
din martie 1999, sub pretextul unei
acţiuni umanitare în sprijinul comunităţii albaneze , a fost o încălcare
a dreptului internaţional. Chiar dacă situaţia din Kosovo a fost catalogată în
cadrul Consiliului de Securitate ONU, ca fiind o ameninţare la adresa păcii şi
securităţii în regiune, folosirea forţei în Iugoslavia nu a fost aprobată de o
rezoluţie. Chiar dacă a pus capăt confruntărilor violente dintre forţele sârbe
şi albanezi, intervenţia NATO din Kosovo nu a rezolvat şi criza umanitară
provocată de război.
Pe 10 iunie 1999, Consiliul de
Securitate ONU, decide prin Rezoluţia nr. 1244 să organizeze o Misiune ONU de
administrare provizorie a provinciei Kosovo(UNMIK).
După o lungă administrare a provinciei
Kosovo de către ONU , pe 17 februarie 2008, 109 membri ai Adunării Provizorie
din Kosovo votează declaraţia de independenţă a Kosovo. Cei 17 reprezentanţi ai
minorităţii sârbe din Kosovo nu participă la vot, solidarizându-se cu boicotul iniţiat
de parlamentul sârb. Populaţia majoritară albaneză a sprijinit decizia politicienilor albanezi. Pe
plan internaţional , independenţa Kosovo a for recunoscută de 108 din cele 193
de state membre ale ONU.
Cea care este menită să judece statutul
legal al Kosovo este Curtea Internaţională de Justiţie care prin Opinia
exprimată în documentul din 22 iulie 2010,a reuşit să ocolească examinarea
problemei delicate a autodeterminării .
Totuşi s-a recunoscut ,chiar dacă
indirect,faptul că locuitorii din Kosovo şi-au luat destinul în propriile
mâini. În consecinţă, kosovarii trebuie să-şi asume şi responsabilitatea pentru
acţiunile lor,deoarece drepturile sunt strâns legate de obligaţii. Curtea
internaţională de Justiţie a catalogat declaraţia unilaterală de independenţă a
Kosovo ca o decizie luată de membri Adunării Provizorii şi nu o decizie a
Adunării, ca organ legislativ. În ce măsură pot fi generalizate aceste discuţii
legate de secesiunea Kosovo şi care vor fi consecinţele în plan internaţional
este o mare dilemă. Încercările de a lămuri statutul legal al Kosovo ca stat
independent sunt încă în faza de dezbateri. Atât timp cât nu e lămurită legal,
situaţia din Kosovo tinde să devină un precedent periculos.
Exploatarea independenţei Kosovo de
către Rusia
Rusia consideră
Kosovo ca pe un precedent în dreptul internaţional şi îl foloseşte ca
justificare în apărarea drepturilor etnicilor ruşi din afara graniţelor
statului rus.
Războiul din
Georgia din 2008, a inaugurat această politică intervenţionistă
a Rusiei pe plan internaţional.
Folosindu-se de pretextul apărării drepturilor minorităţii osetine şi abhaze
din Georgia, Rusia a sprijinit crearea republicilor separatiste Osetia de Sus şi Abhazia.
Actualele
evenimente din criza ucraineană care au culminat cu anexarea Crimeei la
Federaţia Rusă în urma referendumului organizat de ruşi din Crimeea la 16 martie 2014. Chiar dacă Occidentul nu
recunoaşte legitimitatea acţiunilor Moscovei , catalogându-le drept agresiune,
Rusia invocă dreptul la autodeterminare a fiecărui popor. În consecinţă, poziţia
Occidentului de a recunoaşte
independenţa Kosovo şi a nega în acelaşi
timp alegerea Crimeii ,exprimată în referendum
,de a face parte din Federaţia Rusă, este catalogat de Kremlin ca dublu
standard în relaţiile internaţionale.
Problema devine şi mai gravă având în vedere că în spaţiul ex-sovietic
şi nu numai, există o serie de conflicte interetnice îngheţate care pot fi reactivate
de noua abordare de politică externă a Rusiei.
Kosovo şi
separatismul
Declararea
unilaterală a independenţei Kosovo şi recunoaşterea ei de către 108 state poate
fi văzută ca o subminare a principiului suveranităţii statului şi a
integrităţii teritoriale din dreptul internaţional, şi o încurajare a
mişcărilor secesioniste de pretutindeni.
Cele 108 state
care au recunoscut existenţa statului Kosovo, printre care SUA şi democraţiile occidentale, consideră că
situaţia din Kosovo nu a dat naştere la un precedent , deoarece ea are caracterul
unic care rezultă dintr-o varietate de factori precum războiul şi purificarea
etnică dintre anii 1998 şi 1999, îndelungata administrare internaţională a
provinciei Kosovo(UNMIK) şi rolul ulterior al comunităţii internaţionale după
proclamarea independenţei Kosovo. Situaţia din Kosovo este văzută simultan ca
un precedent negativ şi ca un caz generic. Va
trece foarte mult timp până când comunitatea internaţională va ajunge la
un consens în această problemă şi mai ales prin
ce costuri şi compromisuri. Curtea de Internaţională de Justiţie nu a
ajuns nici ea la un consens legat de statutul legal al Kosovo.În opinia
exprimată de Curte în 2010 se menţionează faptul că declaraţia unilaterală de
independeţă a Kosovo nu este una contrară dreptului internaţional. Judecătorul
Yusuf de la Curtea Internaţională de Justiţie consideră că dreptul la
autodeterminare nu trebuie acordat unei minorităţi chiar dacă discutăm de o
represiune sistematică. În consecinţă Curtea Internaţională de Justiţie trebuie
să clarifice şi condiţiile în care se aplică dreptul la autodeterminare.
La nivel de
principii de drept internaţional trebuie trasată o linie clară între cererile
de autodeterminare şi necesitatea de păstrare a
integritaţii teritoriale. În caz contrar se va ajunge la încurajarea
mişcărilor separatiste din toată lumea.Având în considerare faptul că statele
se luptă pentru accesul la resurse naturale limitate, violenţele interetnice
sunt doar la un pas şi pot fi o adevărată ameninţare la adresa actualei ordini
mondiale.
Bibliografie
James
Summers, Kosovo: A Precedent?: The
Declaration of Independence, the Advisory Opinion and Implications for
Statehood, Self-Determination and Minority Rights, Ed. Martinus Nijhoff
Publishers, Boston, 2011.
Peter
Hilpold, Kosovo and International Law:
The ICJ Advisory Opinion of 22 July 2010 , Ed. Martinus Nijhoff Publishers,
Boston, 2012.
http://www.icj-cij.org/docket/files/141/15987.pdf
