Jurilovca , un
punct de interes pe harta turistică europeană
Imagine:Jurilovca la începutul secolului al XX-lea(ilustraţie
din cartea lui Grigore Antipa, Pescăria şi pescuitul în România)
Biografia unei
comunităţi
Comuna Jurilovca a fost întemeiată de ruşii-lipoveni în
secolul al XIX –lea, fiind prima dată atestată documentar în 1826. Pescuitul a
fost îndeletnicirea de bază a localnicilor şi a stimulat dezvoltarea zonei.
Jurilovca constituie cea mai mare
comunitate de pescari din Delta Dunării. O dată cu aderarea României la Uniunea
Europeană, activităţile de turism au
început să fie o sursă alternativă de dezvoltare, având în vedere că Jurilovca
este situată la doar 16 kilometri de Gura Portiţei, o destinaţie pe malul Mării
Negre care oferă o alternativă
turiştilor care nu doresc să aibe parte de plajele aglomerate din celelalte staţiuni de la Marea Neagră.Cei
16 km sunt parcurşi cu vaporaşul sau cu şalupele rapide pe apele lacului
Goloviţa. O dată ajunşi la Gura
Portiţei, o fâşie de uscat între lac şi
mare, turiştii pot admira atât
frumuseţea mirifică a Deltei Dunării, cât şi Marea Neagră cu ale sale valuri
înspumate care se sparg frenetic de stafilopozii aflaţi în calea lor. Aici se
poate contempla o frumuseţe sălbătică,
departe de agitaţia cotidiană. O altă atracţie turistică, aflată la 6 km de
Jurilovca, pe malul înalt şi abrupt al Capului Doloşman, este şi cetatea
greco-romană Argamum(sec.VII î.Hr.-sec. VI d.Hr.) Întemeiată de grecii din Millet
sub numele de Orgame, cetatea este cea mai veche aşezare de pe teritoriul
României atestată într-un izvor antic , datând
de la începutul secolului al VI lea î. Hr. (Hecateu din Millet) . Situl
arheologic este legat de Jurilovca
printr-o soşea asfaltată.Pe locul cetăţii se poate remarca şi acum o poartă a cetăţii,zidul de
apărare, străzi,basilici paleocreştine,valuri de apărare din pământ. Legenda
spune că este unul din locurile unde Argonauţii(cei 50 de eroi din mitologia
greacă) s-au oprit în drumul lor spre patrie, după găsirea lânii de aur.
Înteletnicirile
tradiţionale şi turismul din Jurilovca
Pescuitul practicat ca îndeletnicire personală de către
ruşii lipoveni din Jurilovca este prezentat în detaliu în cartea savantului
naturalist român Grigore Antipa, Pescăria şi pescuitul în România. Fiind
prieten cu Malâi Feodor, pescar şi primar al localităţii la începutul secolului
al XX lea , Grigore Antipa a ajuns să cunoască pescăriile din complexul lagunar Razelm,
uneltele de pescuit şi mai ales problemele cu care se confruntau pescarii din
Jurilovca. Distrugerea faunei piscicole din Razelm, la sfârşitul secolului al
XIX lea, cauzată de lipsa oxigenului din apă, era principala problemă cu
care se confrunta comunitatea de pescari din Jurilovca din respectiva perioadă.
Problema a fost rezolvată cu ajutorul savantului român care a înaintat
guvernului solicitarea de a decolmata canalul Dunăvăţ şi săparea unui alt canal
care să aducă apă proaspătă din Dunăre. Aşa apare la începutul secolului al XX
lea, pe lângă canalul Dunăvăţ, canalul Regele Carol şi canalul Dranov. Ca
urmare a construcţiei acestor canale s-a
rezolvat problema înmulţirii peştilor din complexul lagunar Razelm.
Comunitatea pescarilor din Jurilovca a continuat să
manifeste grijă faţă de înmulţirea faunei piscicole. Pescuitul practicat de
ruşii lipoveni a respectat întotdeauna
legile nescrise ale naturii.
Din păcare, în actuala perioadă de criză, pescuitul a
avut foarte mult de suferit nu numai datorită braconajului, dar şi datorită
politicii de concesionare a luciului de apă demarată încă de la începutul
anilor 2000. Mulţii din cei care au ajuns să fie stăpâni pe pescuitul din
complexul lagunar Razelm au fost prea puţin interesaţi de popularea cu puiet a
acestor ape şi mai mult de maximizarea propriilor profituri . De aceea,
dezvoltarea turismul în regiune a reprezentat o nouă alternativă pentru
dezvoltarea localităţii Jurilovca
Comisia Europeană a acordat „Premiul european de excelenţă pentru turism
accesibil” , în noiembrie 2013, localitaţii Jurilovca şi altor 19 localităţi din Europa, pentru strădania
autorităţilor locale de a primi vizitatori de toate vârstele şi de
asemenea şi pe cei cu nevoi speciale.
Conform comunicatului executivului de la Bruxelles, localitatea
Jurilovca a fost descrisă astfel: "Jurilovca este situată într-un peisaj de basm în apropiere de Marea Neagră
şi de Delta Dunării, o zonă umedă unică şi o localitate aflată în patrimoniul
mondial al UNESCO pentru biodiversitatea şi peisajele sale uimitoare". În
acelaşi comunicat al Comisiei europene este recunoscut şi profesionalismul
lucrătorilor de la Centru de Informare Turistică din Jurilovca care depun
efortul de a îndruma pe toţi vizitatorii care le adresează întrebări.
Astfel, frumuseţea
şi ospitalitatea satelor ruşilor lipoveni din România a ajuns să fie recunoscută la nivel
european.
Casele ruşilor lipoveni din Jurilovca au atras întotdeauna vizitatorii printr-o nuanţă de albastru cu tentă spre indigo cunoscută în sfera picturii cu numele de albastru de Jurilovca. Una din casele tradiţionale acoperite cu stuf din localitatea Jurilovca poate fi vizitată la Muzeul Satului din Bucureşti .
Casele ruşilor lipoveni din Jurilovca au atras întotdeauna vizitatorii printr-o nuanţă de albastru cu tentă spre indigo cunoscută în sfera picturii cu numele de albastru de Jurilovca. Una din casele tradiţionale acoperite cu stuf din localitatea Jurilovca poate fi vizitată la Muzeul Satului din Bucureşti .
Atmosfera de sărbătoare din Jurilovca este întreţinută de cântece din folclorul
rusesc interpretate de ansamblul ruşilor lipoveni Reabinuşka. Sunetele acordeonului se împletesc cu glasurile
interpreţilor, conturând o imagine a vechii Rusii în mintea ascultătorului. De o frumuseţe deosebită sunt şi costumele
tradiţionale ruseşti confecţionate cu atâta maiestrie. Dansul tradiţional
rusesc este un alt element care încânta privirea spectatorului.
Imagine: Ansamblul
de dans al copiilor de la grupa mijlocie a Grădiniţei Jurilovca, într-o
reprezenţie pe scena Palatului Copiilor din Tulcea, unde a obţinut premiul I
din 36 de formaţii participante.
Totodată în
Jurilovca , este organizat şi un ansamblu de dans al copiilor , care sunt
învăţaţi încă de la vârste fragede cu tradiţiile şi obiceiurile ruşilor
staroveri. O astfel de petrecere în stil rusesc este organizată la Gura
Porţitei în fiecare seară de sâmbătă a sezonului estival. Toate lasă o amintire
de neuitat în mintea turistului care vizitează Jurilovca.