Viaţa şi opera lui
Piotr Ilici Ceaikovski
Piotr Ilici Ceaikovski(1840-1893) a fost primul compozitor rus a cărui
muzică a câştigat un prestigiu internaţional. Faima sa a crescut o dată cu apariţiile sale în calitate de dirijor
invitat în cadrul concertelor susţinute în Europa şi SUA. În cadrul creaţiilor artistului intră simfonii,
concerte, opere, muzică de cameră,precum şi vestitele compoziţii muzicale
destinate teatrelor de balet. Multe dintre aceste lucrări continuă şi astăzi să
facă parte din repertoriul clasic al multor concerte populare şi teatre
muzicale din întreaga lume.
Prima etapă a vieţii
Piotr Ilici Ceaikovski s-a născut
în Votkinsk înt-o familie de origine burgheză. Tatăl său, Ilia Petrovici
Ceaikovski, era în inginer cu rang de locotenent-colonel în Departamentul
Minelor. Mama sa, Alexandra Andreevna d'Assier, făcea parte dintr-o familie
înstărită de origine franceză care a emigrat în Rusia după revocarea Edictului
de la Nantes în 1685. Ambii părinţi erau
iubitori de arte şi în special de muzică. Cu toate acestea, Piotr a fost
îndrumat de către familia sa către o carieră în magistratură. După ce îşi
termină studiile de drept, Ceaikovski ocupă pentru o scurtă perioadă funcţia de
secretar la Ministerul Justiţiei.
Primii paşi în cariera muzicală
Pasionat de muzică încă din
copilărie , Ceaikovski decide să se înscrie în 1862 la Conservatorul din
Moscova. A urmat timp de trei ani cursurile lui Rubinstein(orchestraţie) şi
Zaremba(compoziţie), studiind în afară de pian , flautul şi orga.Compozitorii
săi preferaţi erau Mozart, Beethoven ,Glinka , Meyerbeer, Weber , Schumann şi Liszt.
Numirea sa ca profesor de
armonie(1866-1877) la Conservatorul din Moscova a dus la rezolvarea problemelor
sale materiale. Din această perioadă datează primele lui compoziţii(Concertul nr.1 pentru pian dedicat lui Hans
von Bülow, Ondine, Opricinik, Vakula şi Lacul Lebedelor). Uneori creaţia sa
muzicală este inspirată de teme populare(în special finalul din Simfonia a II a
sau Snegurocika). Compozitorul rus prelucrează aceste teme cu o ştiinţă
muzicală mai apropiată de maniera occidentală.
Cu toate acestea , Ceaikovski va
şti să cultive un caracter rus de mare profunzime,îmbinat cu o anumită
melancolie, mai ales în cantilenele şi melodiile care vor plăcea atât de mult
publicului.
Începând din 1875,cercul
relaţiilor lui în lumea muzicală s-a lărgit:s-a împrietenit cu Saint Saens, i-a
frecventat pe Liszt, Bizet(a cărui operă Carmen l-a entuziasmat) şi pe Massenet.
Anul-cheie pentru Ceaikovski este
1876, când N Rubinstein, directorul Conservatorului din Moscova, îl pune în
legătură cu extrem de bogata doamnă von Meck (care îl angajase pe Debussy ca
profesor de pian pentru una din fiicele sale,). Ea va deveni sfătuitoarea
secretă şi mecena lui, fără ca ei să se fi întâlnit vreodată(convenţie
stabilită încă de la început). Dar corespondenţa asiduă, timp de 14 ani, cât au
durat relaţiile dintre ei , ne pemite să urmărim pas cu pas această „idilă”
singulară. Sumele pe care ea le punea la dispoziţia lui Ceaikovski l-au pus la
adăpost de orice problemă financiară.
El s-a eliberat atunci de
obligaţiile de profesor şi a regăsit, după episodul unei căsătorii ratate
(1877),o anumită atracţie pentru călătorii şi viaţa mondenă.Călătoreşte la Roma
, Paris,Veneţia , Clarens,Florenţa şi San Remo. Tot în această perioadă îşi
compune şi marile lucrări.
Consacrarea în muzică
Ceaikovski începe să fie dirijor
începând cu 1886, dar de abia în 1888 va pleca într-un turneu de concerte în
Europa, înainte de a pleca în SUA. În SUA , lucrările lui s-au bucurat de o
primire entuziastă,iar la 5 mai 1891 Ceaikovski este invitat să inaugureze
Carnegie Hall. Fără îndoială preocuparea pentru adevărul expresiei, pentru
sinceritate ca şi pentru simplitate este legată la Ceaikovski de tema
fundamentală a lucrărilor sale simfonice şi lirice :destinul uman, lupta pe
care omul o duce pentru a încerca să-l domine şi eşecul său final. Poemul
simfonic Fatum(1868), ultimele 3
simfonii precum şi acea misă funebră de la finalul Pateticii consacră înfrângerea omului de către destin. Lui
Ceaikovski i-a plăcut să transfere în muzică tragicul şi pasiunile umane, cu o
generozitate şi o hipersensibilitate ieşită din comun.
Dacă melodiile lui nu sunt
altceva decât expuneri ale unei stări sufleteşti, atunci simfonia a fost pentru
el un fel de „confesiune muzicală a sufletului”. Ceaikovski nu admite existenţa
unei muzici care să fie doar un joc
sonor lipsit de scop.
Zece opere , ale căror subiecte
variază de la tematica istorică(Fecioara din Orleans)la drama
psihologică(Evghenii Oneghin , Dama de pică) constituie contribuţia sa la genul
liric.
Refuzând atât concepţia
wagneriană ,cât şi realismul lui Musorgski, compozitorul rus alege o construcţie
formală apropiată de aceea a lui Glinka(o succesiune de arii şi ansambluri
legate prin recititativ , dar într-un
climat care se vrea poetic).
Pe de altă parte , Dama de pică
este evident influenţată de Carmen, adică de o
lucrare în care s-ar putea spune că muzica este în permanenţă angrenată
în acţiune. Lirismul lui Ceaikovski poate explica succesul de care s-a bucurat
şi care se sprijină pe nostalgia unei epoci: cea a anilor 1850-1860 din Rusia.
De altfel, este semnificativ
faptul că după Revoluţia bolşevică din 1917,s-a încercat condamnarea operelor lui ca reflectând o mentalitate de “mic
burghez”.
Piotr Ilici Ceaikovski este cel
care a participat , după Leo Delibes, la restaurarea muzicii de balet, care
avea să devină o creaţie în sine, înainte de a deveni o operă de avangardă.
Lacul
Lebedelor(1876),Frumoasa din pădurea
adormită(1889), Spărgătorul de nuci(1892)
sunt creaţii care au redefinit la nivel internaţional muzica de balet .
Pe 28 octombrie 1893, Ceaikovski
a condus premiera Simfoniei a Vi a(Pathétique) în Sankt Petersburg. Nouă zile
mai târziu, Ceaikovski moare de holeră, după ce a consumat apă contaminată din
râul Neva. Pe lângă această cauză oficială a morţii sale , au apărut tot felul
de speculaţii prin care se afirmă că de fapt moartea sa a fost o sinucidere, ca
urmare a descoperii unei presupuse relaţii homosexuale pe care a avut-o cu
nepotul unui nobil rus. Indiferent de motivul real al morţii sale, Ceaikovski a
beneficiat de funeralii naţionale şi a continuat să fie preţuit ca un simbol al muzicii simfonice din Rusia.
Bibliografie
