Top 10 cele mai misterioase fenomene de pe pamant

Top 10 cele mai misterioase fenomene de pe pamant

Neoconservatorii şi viitorul SUA

Neoconservatorii şi viitorul SUA

         Atentatele de la 11 septembrie au reprezentat un moment de cotitură în procesul de elaborarea a deciziilor de politică externă a SUA.

         Nevoia Administraţiei Bush  de a furniza soluţii urgente pentru a întări securitatea naţională serios  ameninţată de terorism, a avantajat cercul de gândire neoconservator care îşi avea ideile fundamenate cu mult timp înainte. Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au constituit o oportunitate pentru implementarea ideilor agendei neoconservatoare .

         În centrul preocupărilor neoconservatoare se găsesc Orientul Mijlociu şi restul statelor islamice care erau văzute de neoconservatori ca o principală ameninţare la adresa  intereselor strategice ale SUA şi a Israelului.

        Irakul a ajuns să fie considetat de către neoconservatori ca o ameninţare directă la adresa securităţii americane chiar imediat după Războiul din Golf(1991).

        Pentru obiectivul final al neoconservatorilor de consolidare a supremaţiei americane post-Război Rece în anul 1997 s-a înfiinţat Project for the New American Century . Printre semnatari se numără şi cele trei personaje-cheie din Administraţia Bush: Vicepreşedintele D. Cheney , Secretarul Apărării D. Rumsfelf  şi adjunctul său de la Pentagon P. Wolfowitz.. Cei trei au jucat un rol esenţial în planificarea deciziei de invadare a Irakului . Tot ei au fost şi co-semnatari la scrisoarea deschisă a neoconservatorior intitulată Înlăturarea lui Saddam de la Putere adresată în 1997 lui Saddam Husein .

        Irak era arena în care se demonstrau conceptele-cheie ale doctrinei neoconservatoare incluse ulterior în doctrina Bush: războiul preventiv , schimbarea de regim , extinderea democraţiei şi viziunea puterii americane angajate în totalitate şi niciodată formal.

        Strategia lui G.W. Bush de anihilare a terorismului a devenit aceiaşi cu viziunea neoconservatoare care îşi dorea de mult timp să declanşeze un război global împotriva terorismului în care Irakul trebuia să fie inclus obligatoriu . Această asemănare a decurs din faptul că grupul neoconservator monopoliza dezbaterile pe tema elaborării strategiilor care trebuiau să întărească securitatea naţională ameninţată de grupurile de terorişti.    

         Posturi de televiziune şi radio transformate de neoconservatori în canale de propagandă au folosit o  retorică agresivă care încerca să obţină acordul cetăţenilor americani pentru o operaţiune militară extinsă în Irak. Agenda neoconservatoarea fost intens popularizată pe canalele media pentru a  influenţa opinia publică americană      

         Administraţia Bush îşi motiva decizia de invadare a Irakului pe presupusa relaţie dintre regimul lui Saddam Husein şi Al-Qaida şi pe prezenţa armelor de distrugere în masă . CIA a fost folosită de neoconservatorii din  Administraţia Bush ca instrument pentru a dovedi nişte  idei fixe care nu suportau critici.  În concluzie ,CIA nu a mai putut să-şi mai execute misiunea cu acelaşi profesionalism , cu toate că a încercat să avertize în mai multe rânduri Administraţia că nu există dovezi clare care să probeze presupunerile în legătură cu Irak.

         La nivel strategic Administraţia Bush a estimat greşit faptul că înlăturarea lui Saddam va  constitui cheia stabilităţii pentru regiunea Orientului Mijlociu .Irakul nu va constitui modelul de democraţie mult dorit de neoconservatori în Orientul Mijlociu.

        Mediul în care Administraţia Bush a optat pentru război a obstrucţionat sistemul de echilibru şi control care cerea unele lămuriri înainte de a se declanşa un război pecum cel  din Irak. Nu se putea răspunde la aceste nelămuriri deoarece cultura politică a administraţiei americane era prea politizată de agenda neoconservatoare.

       Considerăm că această îngrădire a sistemului de echilibru şi control este cel mai periculos aspect al influenţei neoconservatoare din procesul de planificare a deciziilor de politică externă de după 11 septembrie a Administraţiei G.W. Bush.

       Constatăm că instrumentul cheie pentru atingerea ţelurilor în politica externă, aşa cum este el promovat de doctrina neoconservatoare , este consolidarea forţei militare a SUA pentru asigurarea supremaţiei americane în sistemul internaţional

Comorile pe care le ascunde Kremlinul

Încă din vechile timpuri, Kremlinul Moscovei a reprezentat centrul puterii politice din Rusia şi reşedinţa conducătorilor ruşi dealungul istoriei. Kremlin , care în rusă înseamnă cetate fortificată, a fost construit de Dmitri Donskoi între anii 1367-1368 .Datorită pietrelor albe din care au fost clădite zidurile şi turnurile Kremlinului , acesta a fost supranumit şi “piatra-albă”. Între 1485 şi 1495, Kremlinul a fost complet reconstruit, căpătând aspectul actual , în care predomină construcţiile de cărămidă. Chiar dacă Petru cel Mare luase decizia să mute capitala la Sankt Petersburg, ţarii au continuat să fie încoronaţi  la Moscova. O dată cu venirea bolşevicilor , Moscova redevine centrul puterii politice al statului sovietic. Muzeul Kremlinului este deschis publicului abia în 1955. După căderea URSS ,clopotele Kremlinului au început din nou să bată, marcând reînceperea slujbelor religioase. Kremlinul a rămas un simbol unic  al culturii ruse şi un centru al puterii politice cu toate misterele şi intrigile sale.

Palatul Armurilor

Palatul Armurilor ,cel care adăposteşte tezaurul Kremlinului, este o parte a complexului Marelui Palat al Kremlinului. Palatul Armurilor a fost construit în 1851 după planurile arhitectului Konstantin Ton.

Colecţiile muzeului Kremlinului au la baza tezaurului ţarilor şi patriarhilor Rusiei. O parte dintre exponate au fost realizate în atelierele Kremlinului. Restul exponentelor sunt reprezentate de cadourile primite din partea amabasadorilor străini .

Palatul Armurilor păstrează vechi însemne regale a conducătorilor ruşi, veştimentele de ceremonial ale ţarilor,veşminte ale ierarhilor bisericii ortodoxe ruse, o bogată colecţie de obiecte de aur şi argint create de bijutieri ruşi şi străini, arme ceremoniale, trăsuri regale,elemente de harnaşament . În total , muzeul Kremlinului are în colecţie peste 4000 de exponate din arta rusă şi europeană dintre secolele IV şi XX. Datorită exponatelor sale valoroase,  Palatul Armurilor din Kremlin, este considerat  ca fiind unul dintre cele  mai cunoscute muzee din lume  . 

Tezaurul Kremlinului

1.Obiecte de aur şi argint ruseşti (secolele XII-XX)

Partea de bază a acestei colecţii o reprezintă obiectele de cult create în atelierele  Kremlinului,  în secolele XV şi XVI , la ordinele marilor prinţi ai Moscovei, a ţarilor şi a  ierarhilor.

Obiecte seculare precum decoraţiunile pentru costume bărbăteşti şi femeieşti, inele, kolturi(medalioane pentru coafură), brăţări, pandantive bizantine şi ruseşti demonstrează diversitatea din arta rusă. Comoara din Riazan alcătuită din podoabe de aur din secolul al XII lea constituie o valoare deosebită .

Tot în atelierele Kremlinului au fost executate coperte pentru icoane, biblii şi alte obiecte liturgice. Sunt deasemenea câteva obiecte de cult executate de meşterii din Iaroslavl şi Kostroma, Velikii Ustiug şi Tobolsk.

Printre lucrările executate de meşterii din Moscova şi Sankt Petersburg în stilul Rococo , clasic şi în cel al istoricismului(neogotic şi neoromanic) , cele mai atractive sunt obiectele bisericeşti şi bijuteriile

Lucrările bijutierului curţii Carl Fabergi  sunt  cele mai admirate. Dintre care cele mai vestite exponate realizate pe plan mondial de către Fabergi sunt surprizele de Paşti.

2.Arme ceremoniale europene şi orientale din secolul XV şi XIX

Armura lamelară,armele din oţel şi cele de foc aflate în colecţia Palatului Armurilor reprezintă  principalele etape de dezvoltare a armamentului din Europa Occidentală între secolele XV şi XIX.

Colecţia orientală de arme este alcătuită din creaţia meşterilor din Persia şi Turcia, principalele centre de producţie a armamentului în Orient. Scuturile, pumnalele,săbiile ,căştile,armurile din zale sunt decorate cu aur , argint şi  pietre preţioase.Majoritatea din aceste arme ceremoniale sunt primite cadou din partea delegaţiilot străine care au vizitat Moscova între secolele XVI şi XVII.

Colecţia de căşti, armuri inelare şi arme din oţel din secolul XII şi XVII evidenţiază tipurile de armament folosite de vechii ruşi. Lucrările meşterilor ruşi din secolul al XVII lea sunt caracterizate de un înalt nivel tehnologic şi decoraţiuni artistice bogate. Puştile , pistoalele şi armura ceremonială indică acest fapt. Colecţia de arme ruseşti din secolele XVII şi XIX este alcătuită din exponate create în fierăriile din Tula, Olonets, Sestroretsk, Sankt-Petersburg, Zlatoust. Ordinele şi decoraţiunile din colecţie ne ajută să înţelegem care era înzestrarea armatei ţariste în secolul XVII şi XIX.

3.Argintărie din Europa Occidentală a secolelor XIII-XIX

Colecţia include lucrări realizate de meşteri germani, olandezi, englezi, polonezi, suedezi şi francezi. Majoritatea exponatelor sunt cadouri primite din partea ambasadorilor străini.

Argintăria englezească din perioada Renaşterii este cea mai apreciată parte din colecţie. Cupele germane din colecţie se disting prin originalitatea artistică, fineţea execuţiei şi materialele neobişnuite(sidef,cristal,fildeş,coji de nucă de cocos).

Creativitatea maeştrilor francezi este prezentă prin serviciile de ceai, farfurii şi seturi pentru masă.

Un serviciu de desert primit de ţarul Alexandru I din partea lui Napoleon Bonaparte cu ocazia semnării păcii de la Tilsit din 1807, este expus într-o vitrină separată.

4.Ţesături preţioase şi broderii ilustrate  din perioada secolelor XIV-XVIII. Veşminte ceremoniale ruseşti din secolele XVI şi XX

Colecţia se distinge prin diferite ţesături preţioase de valoare istorică deosebită.

Dintre veşmintele bisericeşti cel mai valoros exponat este veşmântul bisericesc al primului mitropolit al Moscovei, Petru. Hainele ţarilor(nalatnik, zipun, caftan,ferezeia,platno purtată de Petru cel Mare) arată caracteristicile vechilor veşminte ceremoniale ruseşti.

Rochiile ,mantiile şi accesoriile pentru ceremonia de încoronare a împărăteselor Rusiei ne ajută să descoperim caracteristicile protocolului diplomatic de stat la curtea Imperiului ţarist.

5.Vechi însemne regale ruseşti şi  obiecte ceremoniale dintre secolele XIII şi XVIII

Colecţia însemnelor regale ruseşti conţine coroane, sceptre,sfere din vechiul tezaur al Kremlinului. Însemnele regale erau o  parte esenţială a ceremoniilor oficiale din timpul încoronării şi a recepţiei ambasadorilor străini. Cuşma de aur al lui Monomah este cel mai cunoscut exponat din colecţia însemnelor regale, fiind folosit la încoronarea ţarilor până la începutul secolului al XVIII lea.

Colecţia de tronuri ale suveranilor ruşi sunt o parte semnificativă a colecţiei . Aici sunt scaunele de domnie ai ţarilor Ivan cel Groaznic şi Boris Godunov. Desemenea sunt întâlnite şi tronurile ţarilor din dinastia Romanov. Monumentalul tron dublu ai ţarilor Ivan Alexeevici şi Petru cel Mare este atracţia  expoziţiei.

6.Harnaşamente ceremoniale din perioada secolelor XVI şi XVIII

Harnaşamentele ceremoniale sunt executate în atelierele Grajdurilor Regale ale Kremlinului. Colecţia include şei pentru caii ţarilor Ivan cel Groaznic, Boris Godunov şi Mihail Romanov. Sunt păstrate elementele separate ale harnaşamentelor ceremoniale:şei, frâie, acoperământe  şi alte elemente esenţiale ale harnaşamentului înfăţişate pe cai de lemn.

În colecţie există şi harnaşamente ceremoniale executate de meşteri polonezi, englezi,cehi,germani şi perşi. Două harnaşamente din aur primite de împărăteasa Ecaterina cea Mare din partea sultanilor otomani merită o atenţie specială.

7.Trăsuri regale din perioada secolelor XVI şi XVIII

Colecţia Palatului Armurilor conţine trăsuri regale executate de meşteri de frunte englezi şi ruşi . Exponatele scot în evidenţă etapele de dezvoltare în execuţia trăsurilor regale din Rusia şi Europa de Vest.Există diferite trăsuri regale ce se diferenţiază între ele după formă şi conţinut, ponind de la vechea trăsură regală a ţarului Boris Godunov din secolul al XVI lea şi până la elegantele trăsuri regale ale împărătesei Ecaterina cea Mare. Trăsurile regale ale colecţiei sunt încă într-o stare foarte bună , cunoscându-se numele creatorului fiecărei trăsuri.

Bibliogafie

E. S. Sizov, Treasures from the Kremlin, Ed. Metropolitan Museum of Art, New York, 1979.

http://kreml.ru/en/museums/armoury/

Maxima zilei

Maxima zilei
Exista 3 metode de a castiga intelepciune. Prima este chibzuinţa ,considerată cea ma înaltă. A doua este limitarea, care este cea mai uşoara. Iar a trreia este experienţa , considerată cea mai amară.
Confucius

Impactul influenţei neoconservatoare în elaborarea deciziilor de politică externă în Administraţia Bush

Impactul influenţei neoconservatoare în elaborarea deciziilor de politică externă în Administraţia Bush        

 

         Puternica influenţă exercitată de neoconservatori în Administraţia Bush după 11 septembrie a avut un impact puternic în  procesului de elaborare  a deciziilor de politica externă.

         În definirea obiectivelor de politică externă ale SUA precum apărarea libertăţii şi  securităţii, neoconservatorii Administraţiei Bush au fost capabili să construiască  mediul înconjurător al atacurilor teroriste de la 11septembrie 2001 pe o platformă morală extinsă de pe care să planifice atacuri militare preventive asupra celor despre care se presupunea că erau inamicii SUA[1].Acesta poate fi cel mai periculos aspect al influenţei neoconservatoare ce s-a instalat după 11 septembrie.Mediul în care Administraţia Bush a optat pentru război a obstrucţionat sistemul de echilibru şi control care cerea unele lămuriri înainte de a se declanşa război aşa cum a fost cel  din Irak. Nu se putea răspunde la aceste nelămuriri deoarece cultura politică a administraţiei americane era prea politizată de agenda neoconservatoare. 

        Strategia de politică externă era trasată aproape în exclusivitate de Departamentul Apărării fără a mai lua în seamă planurile elaborate de  Departamentul de Stat.  Politica externă a SUA de după 11septembrie 2001 începea să fie un domeniu rezervat adepţilor neoconservatori. Judith Yaphe , un fost analist CIA,  declara în vara lui 2003 că Subsecretarul apărării Douglas Feith , directorul Oficiului de Planuri Speciale, împreună cu alţi neoconservatori de la Pentagon, nu vrea ca Departamentul de Stat să fie implicat[2].

         Promovarea  acţiunii militare unilaterale ca prima şi unica opţiune în politica externă a SUA constitue principalul instrument al  neoconservatorilor[3]. Încă de la fundamentare, neoconservatorismul sprijinea folosirea forţei militare pentru  afirmarea supremaţiei americane pe plan internaţional.

          Cu toate acestea de cele mai multe ori utilizarea forţei într-o regiune poate avea rezultate diferite faţă de cele în preconizate de adepţii neoconservatorilor. Războiul , ca instrument al schimbării, nu poate soluţiona probleme politice şi culturale de durată.

          Irakul a fost un model pentru o campanie militară care în ciuda faptului că s-a încheiat cu succes , a  eşuat în politica de  reconstrucţie . Lipsa unei strategii de dezvoltare durabilă în Irak a  dus la un  mare eşec [4].

          Acţiunea militară preventivă  a  ajuns să fie opţiunea pe care neoconsevatorii au reuşit să o impună în proiectarea deciziilor de politică externă a Administraţiei Bush.

          Impactul acestei viziuni neoconservatoare despre aplicabilitatea forţei în relaţiile internaţionale americane este unul foarte îngrijorător. Implicaţiile sunt în primul rând cele de pe plan intern prin restrângerea dreptului la o viaţă privată prin posibilitatea de a putea cerceta şi reţine persoane  fără a avea o acuzaţie oficială ,doar în numele războiului împotriva terorismului. Aşa cum această stare de permanent război are efectul de a transfera puterea la centru, tot aşa cele mai elementare condiţionări ale puterii federale care stau la baza filosofiei politice americane au ajuns să fie erodate în numele unui aşa-zise apărării a libertăţilor cetăţeneşti[5].

          Neoconservatorii intenţionau să şteargă din mentalul colectiv Sindromul Vietnam care se manifesta printr-o susţinere a unui intervenţionism militar american limitat ,mai ales datorită unei atitudini antirăzboi dezvoltată de populaţie după eşecul din Vietnam. Neoconservatorul Eliot Cohen nu era de acord cu părerea lui Bush Sr. precum că Războiul din Golf(1991) a pus capăt acestui sindrom , ci din contră a contribuit la întărirea lui[6]. Pentru neoconservatori Războiul din Golf nu a fos un război întreprins din propria iniţiativă aşa cum a fost Invazia Irakului din 2003.

        Până la asecensiunea neoconservatorilor , obiectivul politicii externe americane era acela de a minimaliza violenţa internaţională.

        O dată cu instalarea influenţei neoconservatoare , viziunea cu privire la folosirea forţei se schimbă. Neoconservatorii îşi permit să afirme că din moment ce SUA este un stat puternic ,ea se comportă aşa cum o fac statele puternice[7].Pentru neoconservatori războiul fără un sfârşit  este ceva normal atât timp cât există forţe negative.Gândirea neoconservatorilor se aseamănă de fundamentalismul creştin prin viziunea maniheistă asupra societăţii umane.Liderul mişcării evanghelice fundamentaliste, Jerry Falwell , considera că SUA este în continuare martora unei lumii decadente şi că în aceste condiţii Dumnezeu este pentru război [8]. . În această viziune binele şi răul sunt absolutizate,fără a mai lăsa loc de nuanţe.Tipul de politică externă promovat de neoconservatori este unul simplist şi periculos. Politica externă din perspectiva neoconservatoare trebuie să reflecte aspectele negative. Diplomaţia reprezenta în schemă doar o formă de amânare sau de amăgire.Pentru acţiunile militare preventive se altera principiul fundamental al suveranităţii statelor[9].

         Modul în care neoconservatorii au recurs la manipulare pentru a obţine sprijinul electoratului american , reflectă în acelaşi timp şi complexul lor de superioritate faţă de cetăţenii americani .Congressmanul Ron Paul declara despre neoconservatori că în accepţiunea lor minciunile sunt necesare pentru supravieţuirea statului . În gândirea  neoconservatoare , adevărul trebuie să fie deţinut numai de elite[10]. Dezinteresul cetăţenilor americani pentru politica externă a făcut imposibilă conştientizarea de către aceştia a faptului  că liderii lor îi conduc spre un dezastru.

         În acest context este greu de estimat care va fi viitorul politicii externe promovate de SUA dacă în continuare neoconservatorii vor continua să domine procesul de luare a deciziilor de politică externă.

         Fără întărirea sistemului de echilibru şi control , politica externă a SUA nu va mai putea să fixeze cu exactitate interesele naţionale .

---

[1] Lawrence P. Kaplan; William Kristol , Op.cit., pp.40-49, 80-88.

[2] Richard Sale ,articolul”Pentagon Hawk Dodges a Bullet”în Washington Times , 4 septembrie 2003.

[3] William Kristol ,articolul ”Taking the War beyond Terrorism” în Washington Post , 30 ianuarie 2002.

[4] Williamson Murray ; Robert H. Scales , The Iraq War: A Militay Histoy , Ed. Harvard University Press , Cambridge , 2003, pp.251-256.

[5] Charles Tilly , The Formation of Nation States , Ed.Princeton University Press , Princeton ,1975, p.42

[6] Eliot A. Cohen , Supreme Command: Soldiers, Statesmen and Leadership in Wartime,Ed.Free Press, 2002,p.199

[7] Robert Kagan , Op.cit.,pp.20-21.

[8] Jerry Falwell ,articolul” God is pro-war”în World Net Daily, 31 ianuarie 2004, www.wnd.com/news/article.asp?ARTICLE_ID=36859

[9] Michael J.Thompson.,Confronting The New Conservatism ,Ed.New York University Press, New York,2007, pp.247-254.

[10], Discursul Congressmanului Ron Paul în sedinţa Camerei Reprezentanţilor, 10 iulie 2003 , www.paul.house.gov/index.php?option=com_content&task=view&id=266&Itemid=60

Răspuns la ghicitoarea zilei

Răspuns la ghicitoarea zilei
Un coş are 5 mere. Cum să împarţi aceste mere la cinci copii astfel încât fiecare să primească un măr şi să mai rămână unul şi în coş?
R:4 copii primesc  fiecare câteva un măr ,iar al cincilea primeşte coşul cu mărul rămas.

Ghicitoarea zilei

Ghicitoarea zilei
Un coş are 5 mere. Cum să împarţi aceste mere la cinci copii astfel încât fiecare să primească un măr şi să mai rămână unul şi în coş?

Credibilitatea SUA pe plan international după 11 septembrie 2001

Credibilitatea SUA pe plan international după 11 septembrie 2001

foto: www.synd.org

        Presupusa prezenţă a armelor de distrugere în masă din Irak a constituit principala justificare pe plan internaţional a  invaziei din Irak. După invazia din 2003, lipsa oricăror probe care să ateste prezenţa acestor arme în Irak , a afectat puternic credibilitatea SUA pe plan internaţional. Totul s-a dovedit în final a fi o presupunere falsă din partea Administraţiei Bush . Pledoaria lui Colin Powell  din faţa Adunării Generale ONU de la 5 februarie 2003 , s-a concentrat pe problema armelor de distrugere în masă a Irakului pentru a încerca să obţină sprijinul internaţional pentru  intervenţia din Irak.

       Criticii din interiorul CIA declarau că Pentagonul era hotărât să găsească informaţii care să sprijine ideile preconcepute ale Departamentului Apărării. Creare Oficiului pentru Planuri Speciale care să se ocupe de explorarea opţiunilor politice pentru Irak , a tensionat si mai mult relaţiile dintre CIA şi Pentagon[1]. Oficiul de planuri speciale era o creaţie a neoconservatorilor Paul Wolfowitz şi Douglas Feith pentru a controla  procesul de elaborare a polticilor din Departamentul Apărării. Informaţiile furnizate de Oficiul pentru Planuri Speciale a ajuns să constitue principala sursă a preşedintelui Bush atunci când făcea declaraţii despre posibilele arme de distrugere în masă a Irakului[2].

       Hans Blix, inspectorul şef  al Comisiei ONU pentru dezarmarea din Irak declara în octombrie 2005 că Administraţia Bush a extras din rapoartele inspectorilor doar lucrurile pe care le-a considerat convenabile ,fără să analizeze critic rapoartele pe ansamblu. Aspectele selectate din rapoarte au fost folosite pentru a demonstra concluzii prestabilite[3]. După adoptarea rezoluţie 1441 din 8 noiembrie 2003 pe tema reînceperii inspecţiilor din Irak , preşedintele G.W. Bush a fixat condiţiile în care se vor desfăşura aceste inspecţii , declarând că Saddam Husein este cel care va fi responsabil de furnizarea dovezilor de distrugere voluntară şi în integralitate a armelor de distrugere în masă[4]. Inspectorii ONU pentru dezarmare trebuiau să joace în viziunea Administraţiei Bush un simplu rol  de observatori în acest proces de dezarmare.Irakul era singurul care îşi putea demonstra nevinovăţia.

        Rumsfeld , Wolfowitz şi Perle considerau că inspecţiile ONU pentru dezarmarea Irakului sunt inutile deoarece acestea nu pot fi eficiente într-un stat care nu manifestă voinţa de a coopera[5] .După cum putem constata cei 3 neoconservatori de la Pentagon se opuneau inspecţiilor ONU în Irak.

       Inspectorii UNMOVIC şi cei ai Agenţiei Internaţionale de Energie Atomică(IAEA) au reluat inspecţiile în Irak începând cu 25 noiembrie2002. Hans Blix şeful misiunii UNMOVIC şi Mohamed El Baradei, şeful misiunii IAEA în Irak , şi-au prezentat raporturile finale Consiliului de Securitate ONU la 7 martie 2003. În raportul său final Hans Blix a concluzionat că Irakul are o atitudine cooperantă faţă de inspectorii UNMOVIC în privinţa dezarmării. Cu toate acestea pentru a putea lămuri toate chestiunile legate de armele de distrugere în masă , Blix solicita ca inspectorii să fie lăsaţi să-şi continue munca de verificare în Irak[6] .El-Baradei declara în raportul său final că nu există nici un indiciu care să ateste că Irakul şi-a revigorat programul de producere a armelor nucleare[7].

         La începutul lui ianuarie 2003 , preşedintele Bush a început să-şi exprime nemulţunirea cu privire la cooperarea dintre Saddam Husein şi inspectorii ONU pentru dezarmare, considerând că Saddam nu prezintă dovezile care să demonstreze distrugerea tuturor armelor de  distrugere în masă. În discursul despre Starea Naţiunii din 28 ianuarie 2003 , George W. Bush îl descrie pe Saddam ca pe un dictator malefic care nu are intenţia să se dezarmeze, ci doar să recurgă la înşelăciuni [8].     

         În ianuarie 2003 , Casa Albă publică un document intitulat What Does Disarmament Look Like?[9] în care fixa  elementele unui proces corect de dezarmare : implicarea personalităţilor politice de la nivel înalt , iniţiativă naţională, transparenţă în implementarea şi verificarea deciziei de dezarmare.

         Documentul Casei Albe consideră că rapoturile inspectorilor ONU pentru dezarmare din Irak care însumează 12000de pagini sunt inexacte şi incomplete.

         În cea ce priveşte legalitatea intervenţiei din Irak (2003) Administraţia Bush invoca faptul că rezoluţia 1441 din 8 noiembrie 2002 îi dădea autoritatea să folosească forţa militară în Irak fără să mai ceară o nouă rezoluţie[10]. George Bush Jr insista asupra faptului că armele de distrugere în masă pe care le posedă Irakul constitue o ameninţare eminentă ce necesită o ripostă urgentă. Se mergea pe ideia că Rezoluţia 1441, cu toate că nu menţiona direct posibilitatea de folosire a forţei militare, ea fixa condiţiile ce trebuiau a fi întrunite pentru a putea declanşa o operaţiune militară în Irak.În viziunea Administraţiei Bush, având în vedere că rezoluţia 1441 menţiona expresia de oportunitate finală acordată lui Saddam pentru a se dezarma, nerespectarea ei crea condiţiile pentru o intervenţie militară în Irak[11].

         Rezoluţia 1441/ 2002  exprima de fapt un compromis între două interpretări contradictorii ale membrilor  Consiliului de Securitate ONU. O interpretare mai largă care putea pemite în cazul neîndeplinirii condiţiilor din rezoluţie ,folosirea aproape automată a forţei militare ,şi una mai restrictivă care nu pemitea folosirea forţei decât după ce Consiliul de Securitate ONU primea rapoartele inspectorilor ONU pentru dezarmare şi permitea printr-o rezoluţie expresă permitea utilizarea tuturor mijloacelor [12]. 

        Caracterul ambiguu a putut fi speculat de americani pentru a nu mai fi necesară obţinerea unei noi rezoluţii. SUA şi-a rezervat dreptul de a interveni în Irak pentru apărarea propriilor interese strategice.  

        Pentru Franţa Rusia şi Germania ,Rezoluţia 1441  semnifica retrimiterea inspectorilor ONU pentru căutarea armelor de distrugere în masă ale Irakului.

          Fostul  Secretar ONU , Kofi Annan  a declarat că din punct de vedere a Chartei ONU , invazia din Irak(2003) a fost una ilegală[13].

          Pe lângă faptul că nu avea  justificare legală pentru invazia din 2003, SUA ajunge să-şi piardă şi credibilitatea internaţională atunci când se constată că Irakul nu deţine stocuri de arme de distrugere în masă.

          Grupul de inspecţie din Iraq(ISG) care a preluat misiunea de inspectare a armelor de distrugere în masă din Irak de la UNMOVIC a dat pe 30 septembrie 2004 , raportul final al ISG cunoscut sub numele de Raportul Duelfer  prin care s-a confirmat că în Irak nu s-au găsit arme de distrugere în masă . Raportul Duelfer are trei volume.

          Volumul I al Raportului Duelfer concluziona faptul că Saddam a dominat procesul de luare a deciziilor strategice . Dictatorul irakian avea ca obiectiv înlăturarea sancţiunilor economice la care era supus Irakul şi reconstituirea capabilităţilor de producere a armelor de distrugere  pentru a putea combate Iranul[14].

          Volumul II al sus-citatului raport ajunge la concluzia că Irakul nu posedă nici un dispozitiv nuclear şi nici nu a mai încercat să-şi reconstitue cabalitatea de producere a armelor nucleare după 1991[15].

         Volumul III al raportului final  al ISG concluzionează că Irakul a distrus unilateral toate depozitele de arme chimice în 1991.S-au găsit doar cantităţi mici de vechi arme chimice abandonate.În cea ce priveşte programul de obţinere al armelor biologice , ISG a constatat că Irakul a renunţat să mai producă arme biologice  după 1996.

         În martie 2005 ,se adaugă la raportul final şi informaţiile despre descoperirea unor reziduri de arme chimice din 1991 care însă nu reprezintă un risc militar[16].

         Descoperirea faptului că Irakul nu deţinea arme de distrugere în masă , a demonstrat că Administraţia Bush dominată de neoconservatori a recurs la tehinici de manipulare a opiniei publice internaţionale pentru a-şi putea atinge obiectivele de politică externă. Credibilitatea SUA a avut mult de suferit de pe urma acestei distorsionări a realităţilor din Irak.

---

[1] Jonathan Landay, articolul ” Infighting among US intelligence agencies fuels dispute over Iraq” în Knight-Ridder/ Tribune News Service, 25 octombrie 2002.

[2] Seymour M. Hersh , articolul “ Donald Rumsfeld  has his  own  special  sources . Are they reliable ?” în The New Yorker , 5 mai 2003.

[3] Russell  Contreras ,articolul ” Blix says US misled itself ,the  world  on Iraq” , în Boston Globe , 22 octombrie 2005.

[4] Observaţii ale preşedintelui G.W. Bush la semnarea Bob Stump National Defense Authorization Act pentru anul fiscal 2003, 2 decembrie 2002,   www.presidency.ucsb.edu/ws/index.php?pid=64387

[5] Transcript al interviului acordat The Sunday Times de către  Secretarul Apărării D. Rumsfeld , 21 septembrie 2002, www.defense.gov/transcripts/transcript.aspx?transcriptid=3660

[6] Raportul final al lui Hans Blix , 7martie 2003, www.un.org/Depts/unmovic/SC7asdelivered.htm

[7] Transcript al prezentării  lui Mohamed El-Baradei , 7martie 2003,www. edition.cnn.com/2003/US/03/07/sprj.irq.un.transcript.elbaradei/

[8] Discurs al preşedintelui Bush despre Starea Naţiunii , 28 ianuarie 2003, www.presidency.ucsb.edu/ws/index

[9] Documentul What Does Disarment Look Like? , Casa Albă , ianuarie 2003, www.gwu.edu/~nsarchiv/NSAEBB/NSAEBB80/wmd26.pdf

[10] Transcriptul Conferinţei de Presă susţinute în comun de către preşedintele G.W.Bush şi premierul britanic Tony Blair ,31 ianurie 2003 , www.presidency.ucsb.edu/ws/index

[11] Thomas Eichler, articolul ” Powell, Rice Argue For Regime Change in Iraq” în Washinngton File ,Programul Oficiului de Informare Internatională al Departamentului de Stat , 10 martie 2003 , www.usinfo.org/wf-archive/2003/030310/epf107.htm

[12] Philip H.Gordon ;Jeremy Shapiro ,Allies at War: America , Europe and  the  Crisis Over Iraq, Ed. Brookings Institutions Press,Washington D.C., 2004, pp.113-114.

[13] Owen Bennett-Jones , Interviu cu  K. Annan, BBC News , 16 septembrie 2004, www.news.bbc.co.uk/2/hi/middle_east/3661640.stm

[14] Raportul Duelfer , vol.I , 30 septembrie 2004 ,www. permanent.access.gpo.gov/DuelferRpt/Volume_1.pdf

[15] Ibidem , vol.II , 30 septembrie 2004 ,www. permanent.access.gpo.gov/DuelferRpt/Volume_2.pdf

[16] Completări la Raportul Duelfer, martie 2005, permanent.access.gpo.gov/DuelferRpt/Addendums.pdf

Cele mai dificele drumuri din Siberia

Cele mai dificele drumuri din Siberia

 Un documentarea despre supravietuirea in Siberia

Implicaţiile strategice ale deciziei de invadare a Irakului

Implicaţiile strategice ale deciziei de invadare a Irakului(2003)

      

         În planificarea deciziei de invadare a Irakului , Administraţia G.W. Bush a eşuat în a estima implicaţiile strategice pe care le va avea o astfel de decizie în regiunea Orientului Mijlociu, dar şi  pe plan global  în  războiul împotriva terorismului .

         Decizia iniţială SUA de a minimaliza contribuţia americană la efortul de reconstrucţe a Irakului post-conflict pe motivul de  a nu lăsa impresia că ocupă state arabe , a  ajuns să fie interpretată deasemenea şi ca o lipsă de interes din partea Administraţie Bush pentru procesul de stabilizare a Irakului. Se credea că după o scurtă perioadă de ocupaţie de câteva luni va putea fi asigurată o tranziţie rapidă către o administraţie irakiană interimară care va supraveghea alegerea unui guvern reprezentativ pentru Irak[1]. Grupul irakienilor din exil condus de Ahmed Chalabi şi susţinut de Pentagon era privit cu deosebită încredere cu toate că nu era conectat la realităţile Irakului şi nu avea sprijin în rândul cetăţenilor irakieni.

         Optimismul Administraţiei Bush pentru o tranziţie rapidă era bazat pe 3 presupuneri false[2]. Prima era presupunerea că invazia din 2003 se va asemăna cu Războiul din Golf (1991) în care va fi necesară asistenţa umanitară, sprijin pentru grupuri mari de refugiaţi şi combaterea eventualelor distrugeri la adresa mediului înconjurător. Datorită încheierii rapide a operaţiunilor militare ,nici una dintre aceste probleme nu a apărut. Fiind un război care avea ca obiectiv schimbarea de regim politic , invazia din Irak(2003) era un război total diferit de precedentele războaie .Într-o  altă presupunere se considera că infrastructura Irakului va rămâne intactă în mare parte datorită loviturilor aeriene precise. George W.Bush proclama o nouă eră războiului, în care era se putea  lovi regimul politic şi nu naţiunea[3] .

         Ultima  presupunere mergea pe ideia că soldaţii americani vor fi priviţi ca nişte eliberatori.Opinia  a fost împărtăşită de Cheney în emisiunea NBC’s  Meet the Press de pe NBC cu 3 zile înainte de începerea războiului[4].Chiar dacă irakienii se simţeau eliberaţi ,acestora le lipseau condiţiile pentru a duce un trai decent. Lipsa energiei electrice, criza de carburanţi , insecuritatea de pe  străzi şi o mare parte din populaţie dependentă de serviciile şi asistenţa socială oferite de stat a dus la dezvoltarea unui sentiment antiamerican ce a provocat apariţia insurgenţei din Irak.

         Arhitecţii războiului din Irak au preconizat la nivel strategic  că înlăturarea lui Saddam va fi cheia stabilităţii pentru regiunea Orientului Mijlociu atât din punct de vedere militar prin fapul că se elimina o ameninţare, dar şi din unghi politic prin extinderea  regimurilor democratice în regiune.Eliminarea ameninţării  dictaturii din Irak  permitea reintegrarea statului irakian în ordinea internaţională ca o putere semnificativă din punct vedere economic şi politic[5].În viziunea Administraţiei Bush ,Irakul democtratizat trebuia să constituie un model pntru toate statele din regiune . Se avansa astfel teza pacifismului democratic pentru Orientul Mijlociu, în care statele arabe cu regimuri democratice ar fi manifestat o mai mare efort pentru menţinerea păcii ,cooperarea internaţională şi pentru creşterea prosperităţii propriilor populaţii la un nivel care să reducă riscul apariţiei terorismului. Un Irak stabil ar fi putut constitui epicentrul unei noi strategii de securitate regională a SUA. Această reconfigurare a strategiei de securitate regională , ar fi permis SUA să-şi redistibuie efectele de forţe din Arabia Saudită, vechiul aliat al SUA, către alte regiuni din Orientul Mijlociu . Astfel prezenţa militară americană în regiune ar fi fost extinsă ,dar în acelaşi timp s-ar fi redus şi numărul de efective militare  necesare menţinerii securităţii regionale[6]. Forţa militară americană trebuia utilizată într-un mod decisiv împotriva inamicilor imediaţi pentru a descuraja potenţialii inamici.

         Acţiunea militară împotriva Irakului şi ocupaţia cea urmat a demonstrat vulnerabilitatea armatei americane la atacurile neconvenţionale venite din partea unor grupuri ostile care nu respectă  regulile clasice ale războiului. Cu toate acestea Administraţia Bush dominată de neoconservatori rămânea cantonată pe noţiunea de război convenţional .Folosirea forţei militare covârşitoare împotriva teroriştilor şi susţinătorilor săi era în continuare identificată ca fiind cea mai  corectă abordare a războiului antiterorist de după 11 septembrie[7].Grupările teroriste nu pot fi izolate şi atacate  într-o deplină  siguranţă în interiorul  statelor care le oferă adăpost.

         Invazia Irakului din 2003 a determinat o creştere a riscului terorist în toată regiunea Orientului Mijlociu. Strategii neoconservatori de la Washington responsabili de punerea la punct a planului de atacare  a Irakului au neglijat faptul că influenţa Al-Qaeda era direct proporţională  cu gradul în care tinerii musulmani resimt ameninţarea Occidentului asupra religiei lor .Supremaţia tehnologiei militare occidentale a alimentat un sentiment antiamerican ce a determinat dezvoltarea fundamentalismului islamic ce este pe cale de a destabiliza atât state din regiunea Orientului Mijlociu, cât şi din Africa de Nord[8].

         Războiul împotriva terorii proclamat de G. W. Bush pe o perioadă nedeterminată , a ajuns să constitue în final un avantaj strategic pentru regimul teocratic din Iran. Regimul lui Saddam Hussein , un vechi adversar al Iranului, a sfârşit prin a fi înlăturat de SUA . Iranul a ajuns în acest fel să-şi consolideze influenţa din lumea islamică[9].

         Hotărârea de Administraţiei Bush de a se întrebuinţa în acţiuni unilaterale  de extraordinara forţă militară SUA  poate genera oricând nelinişti chiar şi în rândul arabilor care au viziuni politice moderate. Afectarea relaţiilor cu state arabe aliate , aşa cum este Arabia Saudită , poate pune în pericol interesele strategice ale SUA în regiune. Schimbarea de regim prin intervenţie externă poate provoca îngrijorare , mai ales în regiunile imediat apropiate ,cum ar fi Asia Centrală.

        Neglijarea implicaţiilor strategice apărute în urma  deciziei de invadare a Irakului poate duce la efecte neprevăzute asupra politicii de securitate a SUA din viitor.      

---

[1] Jonathan Weisman ;Mike Allen , articolul ”Officials Argue for Fast U.S. Exit from Iraq” , în Washington Post ,21 aprilie 2003 , p.A1.

[2] Ivo H. Daalder; James M. Lindsay, America Unbound:The Bush Revolution in Foreign Policy ,Ed.Brooking Institution Press ,Washington D.C.,2003,p.151.

[3] Discursul preşedintelui Bush pe tema progresului în Operaţiunea Iraqi Freedom, St. Louis , 16 aprilie 2003, American Presidency Project , www.presidency.ucsb.edu/ws/index.php?pid=19&

[4] Dick Cheney,declaraţie în emisiunea NBC’s Meet the Press, postul de televiziune NBC ,Washington,D.C., March 16, 2003

(www.mtholyoke.edu/acad/intrel/bush/cheneymeetthepress.htm

[5] James A.Russell, studiul ” Strategic Implications of  The Iraq Insurgency” în Revista Middle East Review of International Affairs , Vol.8, Nr.2 , iunie 2004,p.49

[6] Ibidem ,p.50.

[7] Stephen E. Flynn, articolul ”America the Vulnerable” în revista Foreign Affairs ,ianuarie-februarie 2002.

[8] Tom Porteus , articolul ”The Caliphate Myth” , 13 februarie 2006, Institute for America’s  Future, www.tompaine.com/articles/2006/02/13/the_caliphate_myth.php

[9] Kenneth J. Hagan; Ian J. Bickerton ,Unintended Consequences: The United States at War ,Ed. Reaktion Books , Londra, 2007.