Neoconservatorii şi viitorul SUA

Neoconservatorii şi viitorul SUA

         Atentatele de la 11 septembrie au reprezentat un moment de cotitură în procesul de elaborarea a deciziilor de politică externă a SUA.

         Nevoia Administraţiei Bush  de a furniza soluţii urgente pentru a întări securitatea naţională serios  ameninţată de terorism, a avantajat cercul de gândire neoconservator care îşi avea ideile fundamenate cu mult timp înainte. Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au constituit o oportunitate pentru implementarea ideilor agendei neoconservatoare .

         În centrul preocupărilor neoconservatoare se găsesc Orientul Mijlociu şi restul statelor islamice care erau văzute de neoconservatori ca o principală ameninţare la adresa  intereselor strategice ale SUA şi a Israelului.

        Irakul a ajuns să fie considetat de către neoconservatori ca o ameninţare directă la adresa securităţii americane chiar imediat după Războiul din Golf(1991).

        Pentru obiectivul final al neoconservatorilor de consolidare a supremaţiei americane post-Război Rece în anul 1997 s-a înfiinţat Project for the New American Century . Printre semnatari se numără şi cele trei personaje-cheie din Administraţia Bush: Vicepreşedintele D. Cheney , Secretarul Apărării D. Rumsfelf  şi adjunctul său de la Pentagon P. Wolfowitz.. Cei trei au jucat un rol esenţial în planificarea deciziei de invadare a Irakului . Tot ei au fost şi co-semnatari la scrisoarea deschisă a neoconservatorior intitulată Înlăturarea lui Saddam de la Putere adresată în 1997 lui Saddam Husein .

        Irak era arena în care se demonstrau conceptele-cheie ale doctrinei neoconservatoare incluse ulterior în doctrina Bush: războiul preventiv , schimbarea de regim , extinderea democraţiei şi viziunea puterii americane angajate în totalitate şi niciodată formal.

        Strategia lui G.W. Bush de anihilare a terorismului a devenit aceiaşi cu viziunea neoconservatoare care îşi dorea de mult timp să declanşeze un război global împotriva terorismului în care Irakul trebuia să fie inclus obligatoriu . Această asemănare a decurs din faptul că grupul neoconservator monopoliza dezbaterile pe tema elaborării strategiilor care trebuiau să întărească securitatea naţională ameninţată de grupurile de terorişti.    

         Posturi de televiziune şi radio transformate de neoconservatori în canale de propagandă au folosit o  retorică agresivă care încerca să obţină acordul cetăţenilor americani pentru o operaţiune militară extinsă în Irak. Agenda neoconservatoarea fost intens popularizată pe canalele media pentru a  influenţa opinia publică americană      

         Administraţia Bush îşi motiva decizia de invadare a Irakului pe presupusa relaţie dintre regimul lui Saddam Husein şi Al-Qaida şi pe prezenţa armelor de distrugere în masă . CIA a fost folosită de neoconservatorii din  Administraţia Bush ca instrument pentru a dovedi nişte  idei fixe care nu suportau critici.  În concluzie ,CIA nu a mai putut să-şi mai execute misiunea cu acelaşi profesionalism , cu toate că a încercat să avertize în mai multe rânduri Administraţia că nu există dovezi clare care să probeze presupunerile în legătură cu Irak.

         La nivel strategic Administraţia Bush a estimat greşit faptul că înlăturarea lui Saddam va  constitui cheia stabilităţii pentru regiunea Orientului Mijlociu .Irakul nu va constitui modelul de democraţie mult dorit de neoconservatori în Orientul Mijlociu.

        Mediul în care Administraţia Bush a optat pentru război a obstrucţionat sistemul de echilibru şi control care cerea unele lămuriri înainte de a se declanşa un război pecum cel  din Irak. Nu se putea răspunde la aceste nelămuriri deoarece cultura politică a administraţiei americane era prea politizată de agenda neoconservatoare.

       Considerăm că această îngrădire a sistemului de echilibru şi control este cel mai periculos aspect al influenţei neoconservatoare din procesul de planificare a deciziilor de politică externă de după 11 septembrie a Administraţiei G.W. Bush.

       Constatăm că instrumentul cheie pentru atingerea ţelurilor în politica externă, aşa cum este el promovat de doctrina neoconservatoare , este consolidarea forţei militare a SUA pentru asigurarea supremaţiei americane în sistemul internaţional