Maximele celebre ale lui Lev Tolstoi

Maximele celebre ale lui Lev Tolstoi

Lev Tolstoi(1828-1910), unul dintre maestri literaturii ruse, este considerat unul dintre cei mai mari novelisti din istoria literaturii universale. Opere precum Război şi Pace(1869) sau Anna Karenina(1877) au ajuns să fie adevărate capodopere nu doar pentru literatura rusă cât şi cea universală. Trilogia sa semi-autobiografică,

Copilaria. Adolescenta. Tineretea, ce a avut la bază experienţa sa din Războiul Crimeii, 

i-a adus aprecierea literară încă din tinereţe. Lev Tolstoi este considerat un maestru al ficţiunii realiste. 

Fiind cunoscut pentru personalitatea sa complexă, Tolstoi a exprimat în nenumărate rânduri viziunile  etice şi ascetice, pe care a început să le promoveze după criza morală şi renaşterea sa spirituală din anii 1870.

Pentru a face cunoscută gândirea marelui scriitor, vom expune în continuare câteva din maximele sale celebre:

Toti se gândesc să schimbe lumea, dar nimeni  nu se gândeşte să se schimbe pe sine.

Oamenii supravieţuiesc nu prin grija de ei inşişi, ci prin iubirea celorlalţi faţă de ei.

Culege clipele de fericire! Lasă-te iubit, iubeşte! Este singura realitate, restul e nerozie.

Iubirea? Ce-i iubirea? se gândea el. Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu şi, când mori, înseamnă că tu, o particică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.

Tot ce pot să înţeleg, înţeleg doar din cauză că  iubesc.

Nu ţi-e drag cine-i frumos, ci-i frumos cine ţi-e drag.

Dacă vrei să fii fericit, fii fericit.

Orice om poate fi iubit. Numai că, pentru a iubi astfel un om, nu trebuie sa-l iubesti pentru ceva, ci pentru nimic. Dacă ai să incepi sa-l iubesti astfel, ai sa găsesti si motive.

Când doi se ceartă, sunt întotdeauna vinovaţi amândoi.

Nu trebuie să fii sclavul trecutului.

Fericirea este plăcere fără regret.

Oamenii au inventat respectul ca să ascundă locul gol, unde ar trebui să fie iubirea.

Viaţa fără ambiţie e aproape imposibilă.

Raţiunea nu putea descoperi iubirea de aproapele, fiindcă asta nu e raţional.

Credinţa este forţa vieţii. Dacă omul trăieşte, este pentru că crede în ceva.

Nu frumuseţea ne face să iubim, ci iubirea ne face să vedem frumuseţea.

Claritatea nu stă în formă, ci în dragoste.

Mamelor, în mâinile voastre ţineţi salvarea lumii.

Cel mai fericit om este acela care face fericiţi un număr cât mai mare de oameni.

Orice reformă impusă prin violenţă nu va îndrepta răul: înţelepciunea nu are nevoie de violenţă.

Dacă eşti înţelept poţi suporta lipsa cunoaşterii, dacă eşti curios e greu.

Muzica este stenografia emoţiei.

Muzica mă face să uit de mine însumi, de adevărata mea situaţie; ea mă strămută în altă lume, care în orice caz nu este lumea mea. Sub influenţa muzicii mi se pare că simt ceea ce de fapt nu simt, că înţeleg ceea ce nu înţeleg, că pot face ceea ce nu pot să fac.

Cu cât inspiraţia este mai puternică, cu atât este nevoie de mai multă migală pentru a-i da glas. Îl citim pe Puşkin şi versurile lui sunt atât de curgătoare, atât de simple, încât avem impresia că ele s-au rânduit într-o astfel de formă, aşa, de la sine, fără nicio greutate. Nu ne dăm seama însă câtă muncă a cheltuit poetul pentru ca totul să iasă atât de simplu şi de curgător.

Cei mai puternici războinici sunt răbdarea şi timpul.

Plăcerea stă nu în descoperirea adevărului, ci în căutarea lui.

Dacă ne cercetăm bine, aproape întotdeauna vom găsi la noi un păcat pe care-l osândim la alţii.

A păcătui este o treabă umană, a justifica păcatele este o treabă diavolească.

Măreaţă este forţa morală a poporului rus. Multe adevăruri politice vor ieşi la iveală şi vor căpăta amploare în aceste momente atât de grele pentru Rusia. Sentimentul dragostei înflăcărate faţă de patrie, sentiment care s-a ivit şi a crescut din nenorocirile Rusiei, va lăsa pentru multă vreme urme pe tot cuprinsul ei. Oamenii, care acum nu-şi precupeţesc viaţa, vor fi cetăţeni ai Rusiei şi nu vor uita jertfa lor. Ei vor participa cu multă demnitate şi mândrie la viaţa obştească, iar entuziasmul dezlănţuit de război va întipări pe veci abnegaţia şi nobleţea în caracterele lor.

Moralul soldatului rus nu e întemeiat, aşa cum e curajul popoarelor din sud, pe un entuziasm care se aprinde şi se stinge repede; soldatul rus se înflăcărează şi se demoralizează greu. El n-are nevoie de efecte, de strigăte războinice, de cântece şi tobe; dimpotrivă, are nevoie de linişte şi de lipsa oricărei încordări. La un adevărat soldat rus n-o să vedeţi niciodată îngâmfare, bravadă, dorinţa de a se năuci, de a se îmbăta de succes în timpul primejdiei, ci dimpotrivă, modestie, simplitate şi o facultate de a vedea în primejdie altceva decât un pericol pur şi simplu. Acestea sunt trăsăturile distinctive ale caracterului lui.

Tot răul vine de acolo că oamenii îşi închipuie că sînt împrejurări în care se pot purta cu semenii lor fără iubire. Cu lucrurile te poţi purta fără iubire, poţi să tai copaci, să faci cărămizi, să prelucrezi fierul fără iubire, faţă de oameni însă nu se poate, deoarece iubirea reciprocă dintre oameni este o lege fundamentală a vieţii omeneşti. Este adevărat că omul nu poate să se constrîngă să iubească, aşa cum se constrînge să muncească, însă de aici nu urmează că poate să se poarte cu ceilalţi fără iubire, mai ales dacă cere ceva de la ei. Dacă n-ai iubire faţă de oameni, stai liniştit, ocupă-te de tine, de lucruri, de ce vrei, numai de oameni nu.

Cartea bună e ca şi o conversaţie cu un om deştept.

În faţa unor fenomene istorice fără sens sau, mai curând, al căror sens ne scapă, recurgerea la fatalism este absolut necesară.

Guvernul este o asociaţie de oameni care săvârşesc violenţe împotriva noastră.

Un om poate supravieţui şi fără ucidă animale pentru mâncare; ca urmare dacă mânânci carne , participi la uciderea animalului doar de dragul propriului apetit.

Stau în spinarea omului, sufocându-l şi făcându-l să mă ducă, şi totuşi mă conving pe mine şi pe ceilalţi, că sunt foarte îndurerat pentru el şi doresc să-i uşurez soarta prin toate mijloace posibile - în afară de a coborî din spinarea lui.

Robia femeii este atât de veche, încăt, adesea, nu suntem în stare să înţelegem prăpastia legală care o desparte de noi.

Femeile au făurit din ele însele o atât de puternică armă de acţiune asupra simţurilor, încât bărbatul nu se poate purta calm faţă de femei.

Te miri cum frumuseţea ne dă iluzia deplină a binelui. Când o femeie frumoasă îndrugă prostii, o asculţi şi nu-i observi prostia, ci tot ce-ţi spune ţi se pare inteligent. Vorbeşte şi se poartă oribil şi tu vezi în asta ceva drăgălaş. Dacă însă nici nu spune prostii nici nu face lucruri urâte şi mai e şi frumoasă, te convingi numaidecât că e un miracol de deşteptăciune şi de moralitate.

Schimbările din viaţa noastră trebuie să vină din imposibilitatea de a trăi , altfel decât în conformitate cu cerinţele conştiinţei noastre sau prin hotărârea noastră de a duce o nouă formă de viaţă.

Banii sunt o nouă formă de robie şi se deosebeşte de cea veche doar prin faptul că este impersonală, neexistând o relaţie umană între stăpân şi robul său.

Fiara turbată a geloziei începu să mârâie în bârlogul ei şi voi să ţâşnească afară, dar mă temeam de această fiară, aşa că m-am grăbit s-o încui înăuntru.

Scopul artistului nu este de a rezolva în mod categoric o anumită problemă, ci de a determina ca viaţa să fie iubită în nenumăratele şi inepuizabilele ei manifestări.

Dacă pe noi nu ne urmăreşte nimeni ca o umbră, asta nu înseamnă că avem dreptul să condamnăm pe alţii.

Am ajuns la certitudinea că pricinile evenimentelor istorice sunt inaccesibile înţelegerii noastre.

Orice participare la activitatea politică e absolut inutilă.

Zeflemeaua, mai ales cea inteligentă, îl prezintă pe zeflemist mai presus de cel de care râde; dar de cele mai multe ori (de fapt mereu) zeflemeaua e un semn sigur că omul nu înţelege subiectul de care râde.

Nu este măreţie acolo unde nu este simplitate.

Credinţa nu este o datorie de împlinit, ci un act de iubire.

Dacă este să admitem că viaţa omenească poate fi condusă de raţiune, atunci se nimiceşte însăşi posibilitatea vieţii.

Răul din afara noastră va fi nimicit numai atunci când îl vom nimici în noi, i-am spus eu.

Înţelepciunea înseamnă să ştii unde să te opreşti, să ştii ce e permis şi ce e interzis.

Dacă ierţi, iartă totul! Altfel n-ar mai fi iertare.

Să iubeşti un bărbat sau o femeie toată viaţa înseamnă să pretinzi că flacăra aceleiaşi lumânări poate să ardă toată viaţa.

Dacă iubeşti pe cineva, atunci îl iubeşti aşa cum e şi nu cum ai dori tu să fie.

Iubeşte-i pe cei care te urăsc.

Nimic nu uneşte mai mult oamenii dacât râsul.

Secretul fericirii nu stă în a face doar ceea ce-ţi place, ci în a-ţi place ceea ce faci.

Nu am nici o doctrină. Adevărul este unul singur în toate doctrinele. Trebuie să eliminăm din ele doar ce contrazice adevărul.

Dacă aş fi tânăr, m-aş duce în China. Cel mai conservator popor.

Tristeţea pură este la fel de imposibilă ca bucuria pură.

Judecă-i pe alţii la fel ca pe tine însuti. Căci ei sunt tu. Şi de aceea fii îngăduitor cu faptele lor rele, aşa cum ai fost si eşti cu tine. Şi tot astfel doreşte căinţa si îndreptarea păcatelor lor, aşa cum nădăjduiesti sa ţi se ierte ale tale.

Cum finanţează SUA şi UE ,protestele violente din Ucraina

Cum finanţează SUA şi UE protestele violente din Ucraina

În articolul său, Paul Craig Roberts, editorul asociat al Wall Street Journal, ne explică modul în care SUA şi UE au ajuns să finanţeze protestele violente din Ucraina din banii plătitorilor de taxe din ţările lor. În spatele acestei mişcări de destabilizare a Ucrainei este acelaşi grup de neoconservatori americani care au convins administraţia Bush să ia decizia de a invada Irakul.

Victoria Nuland , asistentul Secretarului de Stat John Kerry,o fanatică rusofobă şi instigatoare a neoconservatorilor,declara Clubului Naţional de Presă în decembrie 2013 faptul că a investit 5  miliarde de dolari pentru a organiza o reţea care să îndeplinească obiectivele americane din Ucraina şi săi dea viitorul pe care îl merită. La această grupare de instigatori plătiţi se adaugă o masă de ucraineni creduli care au impresia că adevăratul obectiv la protestelor este eradicarea corupţiei din Ucraina.

Nuland este oficialul regimului Obama prinsă în flagrant atunci când numea membrii opoziţiei ucrainene. (sursa:www.informationclearinghouse.info/article37599.htm ).

Viitorul meritat al Ucrainei, la care face referire Nuland,este transformarea sa într-o  bază americană de rachete care să ameninţe Rusia. Obiectivul principal al neoconservatorilor, din care face parte şi Nuland, este asigurarea supremaţiei mondiale a SUA . Pentru a îndeplini acest obiectiv , Rusia trebuie să fie degradată din statutul său de putere regională, iar Ucraina este unealta prin care neoconservatorii americani încearcă să realizeze acest obiectiv.

Reproducem integral articolul lui Paul Craig Roberts: 

http://www.paulcraigroberts.org/2014/02/17/us-eu-paying-ukrainian-rioters-protesters-paul-craig-roberts/:

US and EU Are Paying Ukrainian Rioters and Protesters — Paul Craig Roberts

February 17, 2014 | Categories: Articles & Columns | Tags: |  Print This Article

US and EU Are Paying Ukrainian Rioters and Protesters

Paul Craig Roberts

A number of confirmations have come in from readers that Washington is fueling the violent protests in Ukraine with our taxpayer dollars. Washington has no money for food stamps or to prevent home foreclosures, but it has plenty of money with which to subvert Ukraine.

One reader wrote: “My wife, who is of Ukrainian nationality, has weekly contact to her parents and friends in Zhytomyr [NW Ukraine]. According to them, most protesters get an average payment of 200-300 grivna, corresponding to about 15-25 euro. As I additionally heard, one of the most active agencies and ‘payment outlets’ on EU side is the German ‘Konrad Adenauer Stiftung’, being closely connected to the CDU, i.e. Mrs. Merkel’s party.”

Johannes Loew of the Internet site elynitthria.net/ writes: “I am just back from Ukraine (I live in Munich/Germany) and I was a lot at the Maidan. Most of those people get only 100 grivna. 300 is for Students.”

As I reported on February 12, “Washington Orchestrated Protests Are Destabilizing Ukraine,”http://www.paulcraigroberts.org/2014/02/12/washington-orchestrated-protests-destabilizing-ukraine/Assistant Secretary of State Victoria Nuland, a rabid Russophobe and neoconservative warmonger, told the National Press Club last December that the US has “invested” $5 billion in organizing a network to achieve US goals in Ukraine in order to give “Ukraine the future it deserves.”http://www.informationclearinghouse.info/article37599.htm Nuland is the Obama regime official who was caught red-handed naming the members of the Ukrainian government Washington intends to impose on the Ukrainian people once the paid protesters have unseated the current elected and independent government.

What Nuland means by Ukraine’s future under EU overlordship is for Ukraine to be looted like Latvia and Greece and to be used by Washington as a staging ground for US missile bases against Russia.

From the responses I received to my request for confirmations of the information sent to me from Moldova, http://www.paulcraigroberts.org/2014/02/14/russia-attack-paul-craig-roberts/ there is enough evidence that Washington fomented the violent riots for western newspapers and TV channels to investigate. But they haven’t. As we know, the presstitutes are enablers of Washington’s crimes and duplicities. However, the US media has reported that the Ukrainian government is paying Ukrainians to rally in favor of the government. http://www.usatoday.com/story/news/world/2014/02/16/ukraine-government-protests/5435315/ The Ukrainian government will have a hard time matching Washington’s $5 billion.

As Karl Marx wrote, money turns everything into a commodity that is bought and sold. I wouldn’t be surprised if some protesters are working both sides of the street.

Of course, not all of the protesters are paid. There are plenty of gullible dupes in the streets who think they are protesting Ukraine government corruption. I have heard from several. There is little doubt that the Ukraine government is corrupt. What government isn’t? Government corruption is universal, but it is easy to go from the frying pan into the fire. Ukrainian protesters seem to think that they can escape corruption by joining the EU. Obviously, these gullible dupes are unfamiliar with the report on EU corruption issued February 3 by the EU Commissioner for Home Affairs. The report says that a business-political nexus of corruption affects all 28 EU member countries and costs the EU economies $162.2 billion per annum.http://www.aljazeera.com/news/europe/2014/02/eu-report-corruption-widespread-bloc-20142313322401478.html According to the World Bank, the economic cost of EU corruption is almost as large as the size of Ukrainian GDP. http://data.worldbank.org/country/ukraine Clearly, Ukrainians will not escape corruption by joining the EU. Indeed, Ukrainians will suffer worse corruption.

I have no objection to Ukrainians protesting government corruption. Indeed, such gullible people could benefit from the lesson they would learn once their country is in the hands of corrupt Brussels and Washington. What I object to is the lack of awareness on the part of the protesters that by permitting themselves to be manipulated by Washington, they are pushing the world toward a dangerous war. I would be surprised if Russia is content to have US military and missile bases in Ukraine.

It was fools like Nuland playing the great game that gave us World War I. World War III would be the last war. Washington’s drive to exploit every opportunity to establish its hegemony over the world is driving us all to nuclear war. Like Nuland, a significant percentage of the population of western Ukraine are Russophobes. I know the case for Ukrainian dislike of Russia, but Ukrainian emotions fueled with Washington’s money should not direct the course of history. No historians will be left to document how gullible and witless Ukrainians set the world up for destruction.

Maxime celebre despre puterea politică

Maxime celebre despre puterea politică

De fiecare dată când un politician face un gest, oamenii încearcă să descifreze adevăratul motiv. Nenumăraţi analişti încearcă să interpreteze situaţia, presa internă şi externă manipulează informaţia după propriile interese, iar oamenii reacţionează fără a fi suficient de informaţi.

Prin intrigi politice, un grup restrâns de oameni ajung să controleze o majoritate divizată.

Nikita Hruşciov-  Politicienii sunt la fel peste tot. Ei promit să construiască un pod chiar şi unde nu există un râu.

Texas  Guinan-Un politician este un individ care îţi va lua viaţa pentru ţara lui.

Napoleon Bonaparte-În politică , o absurditatea nu este un handicap.

Saul Bellow- Luaţi-i pe politicienii noştri: sunt  o gaşcă de neisprăviţi. Preşedinţia a ajuns să fie răscruce dintre un concurs de frumuseţe şi o dezbatere de liceu.

Francis Bacon- E foarte greu ca un adevărat politician să mai fie şi moral.

Albert Einstein- Este datoria fiecărui cetăţean ,în conformitate cu cele mai bune aptitudini ale sale, să-şi exprime convingerile în  afacerile politice.

Politica e mai dificilă decât fizica.

Mao Zedong- Politica este un război fără vărsare de sânge în timp ce un război este o politică cu vărsare de sânge.

Otto Von Bismarck- Politica este arta posibilului.

Henry David Thoreau- Nu va exista niciodată un stat liber şi luminat atât timp cât  statul nu recunoaşte individul ca pe o putere înaltă şi independentă.

William Shakespeare- Un politician…unul care va încerca să-l înşele pe Dumnezeu.

Tom Wolfe- Un liberal e un conservator care a fost arestat.

Marianne Thieme- Politicienii şi corporaţiile au plasat întotdeauna interesele economice dincolo de considerentele morale. Acum afectează întreaga planetă.

Aristotel-Politicienii nu au linişte, deoarece întotdeauna ţintesc la ceva dincolo de viaţa politică,putere, glorie sau fericire.

Charles de Gaulle- Pentru a deveni stăpân , politicianul pozează în slugă.

Aesop- Îi spânzurăm pe pungaşi şi îi numim pe marii tâlhari în funcţii publice.

John Fitzgerald Kennedy- Toate mamele vor ca fii lor să devină preşedinţii , dar nu politicieni pe parcurs.

Abraham Lincoln- Votul ei mai puternic decât glonţul.

H. L. Mencken-Sub democraţie ,un partid îşi concentrează întotdeauna energiile pentru a demonstra că celelalte partide  sunt incapabile să  guverneze.

Eugene McCarthy- A fi politician  este ca şi cum ai fi un antrenor de fotbal. Trebuie să fii  suficient de deştept să înţelegi jocul şi suficient de prost să crezi că este important.

Prezentare de carte-Douglas S. Massey, Nancy Denton ,American Apartheid: Segregation and the Making of the Underclass

Douglas S. Massey, Nancy Denton ,American Apartheid: Segregation and the Making of the Underclass, Ed. Harvard University Press,Cambridge, 1999.

Această carte cu un mesaj puternic şi tulburător are ca temă sărăcia persistentă în rândul populaţiei afro-americane până la gradul nemaiîntâlnit de segrare din interiorul oraşelor americane.

American Apartheid  arată cum a fost creat ghettoul afro-americanilor de către albi în prima jumătate a secolului al XIX lea pentru ai izola de restul societăţii . În ciuda legii Fair Housing Art adoptată în 1968, segregarea este perpetuată şi astăzi prin un ansamblu cetralizat de acţiuni individuale, practici instituţionale şi politici guvernamentale. În unele arii urbane ,gradul de segregare este atât de intens şi se manifestă în  atâtea domenii simultan încât este supranumită hipersegregare   .

Autorii demonstrează că segregarea sistematică a populaţiei afro-americane duce fără îndoială la apariţia unor comunităţi defavorizate în timpul perioadelor de criză economică. În condiţiile unei segregări extreme, orice creştere a ratei sărăcii în rândul populaţiei afro-americae marchează o deteriorare a situaţiei socio-economice.

Chiar dacă rezidenţii ghetoului se adaptează unui mediu din ce în ce mai aspru sub o izolare rasială, ei dezvoltă atitudini , comportamente şi practici care în viitor le reduc şansele reintegrării în societatea americană.

Această carte este o serioasă provocare pentru cei care cred că rasa nu mai reprezintă un factor important în SUA.

Reflecţia crizei din Kosovo în mass-media americană

Reflecţia crizei din Kosovo în mass-media americană      

În studiul politicii exerne a SUA  faţă de criza din Kosovo am considerat importantă o cercetare a mass-mediei americane pentru a surprinde modul în care s-a reflectat conflictul sârbo-albanez. Modul în care se reflectă un eveniment de către presă poate avea efecte în conturarea unei viziuni în legătură cu acel subiect în opinia publicului cititor. Transparenţa în relatarea faptelor trebuie să constituie principala calitate a unui articol din presa  scrisă sau audiovizuală.

Pentru a surprinde relatarea conflictului în presa americană am studiat articole şi emisiuni tv.

Am selectat 3 articole din cotidianul Washington Post, pentru a vedea cum se reflectă evenimentele din Kosovo în capitala politico-administrativă a SUA.

Primul articol este publicat în 1 ianuarie 1999 şi este intitulat War Clouds Kosovo Adversaries’ View of Future:Shattered Cease-Fire. Signals New Year of Conflict for Ethnic Albanians and Serbs , surprinzând un nou val de confruntări interetnice sârbo-albaneze ce erau pe cale să înceapă. Este relatată desfăşurarea trupelor guvernamentale sârbe pe direcţia Padujevo .

Alt articol pe care l-au selectat este şi cel de pe 28 martie 1999, care cu titlul US Rescue Pilot as NATO Widens Attack:Stealth Fighter Down in Serbia :Reports of Atrocities Mounting . Articolul me relatează faptul că NATO a iniţiat o campanie aeriană împotriva Iugoslaviei ca  ripostă la escaladarea violenţelor asupra etnicilor albanezi din Kosovo . Publicaţia The Washington  Post prezintă intervenţia aeriană NATO  ca pe o intervenţie pe motive umanitare.

Articolul nu estimează ce efecte pot avea aceste atacuri aeriene asupra lui Milosevic. Acest articol ne informează asupra întâlnirii  ce urma să aibă loc la Bruxelles între SUA şi aliaţii europeni pentru stabilirea unei liste cu potenţiale ţinte pentru bombardamentul aerian asupra Iugoslaviei.

Sistemul de apărare antiaerian iugoslav le provoacă probleme avioanelor NATO.care pierd un avion invizibil F-117. Deasemenea ni se prezintă şi afirmaţia făcută de ministrul britanic de externe R.Cook care îl acuză pe Milosevic de o campanie sistematică de violenţă împotriva civililor albanezi din Kosovo.

Al treilea articol comentat este cel din 20 aprilie 1999 şi este intitulat A Duel That Became a Defining Moment: As Clinton Focuses on Defeating Milosevic , Prospect of Gains on Domestic Agenda Fades. Articolul subliniază faptul că în politica externă a SUA din perioada lui 1999, subiectul Kosovo ocupă un loc central. Clinton făcea referiri la Kosovo aproape în fiecare discurs al său în perioada lui martie.iunie 1999.

Preşedintele Clinton îşi concentrează interesul pentru înfrângerea lui Milosevic.  Oficiali din Casa Albă sunt de părere că intervenţia aeriană în Kosovo îşi va atinge obiectivul şi nu va fi nevoie de o intervenţie terestră.Articolul subliniază importanţa subiectului Kosovo pentru diplomaţia americană.

În scopul studierii reflecţiei asupra crizei de către presă am studiat şi un comunicat radio către naţiune al preşedintelui Bill Clinton de la 27 martie 1999 prin care anunţa decizia SUA de a participa alături de aliaţii europeni din NATO, la intervenţia aeriană împotriva Iugoslaviei şi motivele care au determinat SUA să se implice în acest război aerian . Motivele intervenţiei  militare americane este reflectat de presă ca fiind unul umanitar.

Se doreşte prin această intervenţie stoparea represiunii orchestrate de autorităţile sârbe împotriva albanezilor din Kosovo şi retragerea lor din această provincie. Se comunică faptul că operaţiunile militare vor lua sfârşit doar atunci când Milosevic va accepta condiţiile de pace stabilite prin negocieri.

Preşedintele le mulţumeşte cadrelor militare şi auxiliare din armata SUA pentru devotamentul demonstrat faţă de stat şi deasemenea  îşi exprimă satisfacţia pentru colaborarea foarte bună pe care o are cu ceilalţi aliaţi din NATO cu privire la gestionarea crizei . Clinton îi încurajează şi pe etnicii albanezi din Kosovo , lăudându-i pentru curajul demonstrat.

Pe lângă radio , am studiat şi modul în care s-a prezentat criza în ştirile difuzate de postul american de televiziune CNN , Datorită extinderii reţelei de televiziune ,CNN are o mare influenţă  în mediul jurnalistic internaţional . CNN a prezentat în emisiunile sale agenda militară americană.

CNN nu a criticat intervenţia NATO în Iugoslavia  şi a încercat să ligitimeze operaţiunea militară în Kosovo,prezentând-o ca pe acţiune umanitară.

Concluzia este că mass-media amricană a încercat să găsească motive care să ligitimeze  atacul NATO în Iugoslavia şi să o prezinte ca pe o acţiune umanitară.    

Racheta V-2, precursoarea rachetelor balistice moderne

Racheta V-2, precursoarea  rachetelor balistice moderne

Racheta V-2 a fost prima rachetă balistică cu rază lungă de acţiune din lume(chiar dacă în  zilele noastre rachetele V-2 sunt considerate cu rază scurtă de acţiune).Este considerată deasemenea ca fiind primul obiect uman care a pătruns în spaţiul extraterestru. Racheta V-2 este strămoşul tuturor rachetelor moderne . Dincolo de faptul că a fost o armă , este important de ştiut că racheta V-2 a stat la baza revoluţiei din domeniul  explorării spaţiale. Nu putem omite însă faptul că pentru construirea acestei arme revoluţionare, au murit datorită muncii silnice  aproape 20000 de prizonierii din lăgărele de concentrare naziste.

Primele idei germane legate de dezvoltarea unei rachete balistice

Dezvoltarea de noi arme revoluţionare a  fost o preocupare majoră pentru industria de armament germană încă de la începutul anilor ’30.

Primul personaj care a demarat un studiu de fesabilitate legat de rachete balistice  a fost capitanul Walter Dornberger, specialist în artilerie. Dornberger intră în contact cu Verein fur Raumschiffarht(Societatea germană de rachete), unde  va cunoaşte un tânăr inginer talentat pe nume Wernher von Braun. Impresionat de activitatea pe care o desfăşura von Braun la Verein fur Raumschiffarht , Dornberger decide să-l recruteze în programul militar de dezvoltare a rachetelor cu combustibil lichid demarat în august 1932.

Lucrând împreună cu o echipă de 80 de ingineri la Kummersdorf, von  Braun creează mica rachetă A-2 la sfârşitul anului 1934. Realizarea modelului A-2 a fost un succes parţial, având în vedere că sistemul de răcire al rachetei erau unul primitiv.

Echipa de ingineri condusă de Wernher von Braun s-a mutat pe platforma de cercetare de la Peenemunde de pe coasta Mării Baltice .Aici apare primul model de rachetă A-3 , trei ani mai târziu. Prototipul de rachetă A-3 trebuia să fie  un model la scară mai mică a viitoarei rachete A-4(V-2) , dar s-a dovedit un eşec datorită problemelor de motor care au afectat sistemul de control şi aerodinamica a rachetei.

O altă mare problemă era şi modificarea la viteze supersonice, a formei aerodinamice a rachetei datorită faptului că fuselajul se deforma. Problema arodinamică fost eliminată prin executarea unor ranforsări interioare pentru rigidizarea fuselajului.

Lansarea rachetei V-2 (A-4) a fost amânată pentru efectuarea mai multor teste pe modelul mai mic, A5. Era necesară realizarea unui motor de rachetă suficient de puternic pentru a lansa viitoarea rachetă V-2.

Pentru realizarea unui prototip de succes, Werhner von Braun a pus la punct un program de 7 ani  în care a inventat o noua duză de injectie a combustibilului, un sistem de anticameră pentru amestecul aerului cu combustibilul,o cameră de combustie mai mică şi un efuzor mai scurt.

Următorii proiectanţi au fost nevoiţi să creeze un sistem de ghidaj pentru rachetă, care să-i  permită atingerea unei viteze mai mari înainte de a  opri motoarele.

Rezultatul cercetărilor echipei lui Werhner von Braun a fost crearea unui sistem de ghidaj inerţial care săi permită rachetei A-4(V-2) să lovească un oraş aflat la o distanţă de 321 de km de lansare. Având în vedere că A-4 trebuia să aibe o viteză de croazieră supersonică, inginerii germanii  au fost nevoiţi să deruleze teste legate de viitoarea formă aerodinamică a rachetei. Având în vedere că tunelele de teste aerodinamice nu au fost construite la timp, Wernher von Braun a trebuit să se bazeze mai mult pe propria intuiţie decât pe calcule precise.

Dezvoltarea unui sistem de radiotransmisie care să dea informaţii despre traiectoria rachetei inginerilor de la sol, a dus la rezolvarea problemelor legate de aerodinamică. Echipa lui Wernher von Braun a dezvoltat una dintre primele sisteme de telemetrie.

Programul de producţie  al rachetei V-2

 

La începutul războiului, Hitler nu a considerat ca fiind o prioritate dezvoltarea programului de rachete, fiind încrezător în victoria finală doar cu armele convenţionale din dotarea Wehrmachtului. Turnura nefavarobilă pe care a luat-o campania din est a Wehrmachtului , l-a determinat pe Hitler să-şi reconsidere poziţia legată de programul de rachete şi să autorizeze dezvoltarea rachetelor A-4(V-2) ca arme  începând cu 22 decembrie 1942.

O dată cu aprobarea producerii lor ca arme , proiectul rachetelor A-4 a suferit foarte multe modificări până la introducerea lor în producţia de serie, la începutul anului 1944.Iniţial producţia rachetelor A-4 , redenumite V-2, a fost împărţită între centrele de la Peenemunde, Friedrichshafen şi Wiener Neustadt, precum şi alte amplasamente mai mici.

Locurile de producţie au fost schimbate o dată cu bombardamentele Aliaţilor de la sfârşitul lui 1943. Germanii au ajuns la concluzia eronată că nu mai pot să continue producţia în centrele existente la suprafaţă şi au hotărât să mute producţia în amplasamentele subterane de la Nordhausen(Mittelwerk) şi Ebensee. Singura uzină care va fi complet operaţională până la sfârşitul războiului va fi cea de la Nordhausen, care va avea ca forţă de muncă prizonierii de la lagărul de concentrare de la Mittelbau-Dora . Se estimează un număr de 20000 de prizonieri care şi-au pierdut viaţa în timpul muncii silnice de la Nordhausen. Germanii vor reuşi să producă până la sfârşitul războiului un număr de aproximativ 5700 de rachete V-2.

Utilizarea  în  luptă a   rachetelor V-2 şi moştenirea tehnică lăsată de ele

În planurile iniţiale era prevăzut ca lansările rachetelor V-2 să se desfăşoare la Éperlecques şi La Coupole în  apropiere de Canalul Mânecii. Ulterior s-a renunţat la platformele de lansare fixe pentru lansatoarele mobile.

Călătorind într-un convoi de 30 de camioane, echipa inginerilor germani responsabili de programul de rachete V-2, ajungeau pe o platformă de lucru unde instalau focoasele rachetelor înainte de a fi transportate pe o remorcă Meillerwagen până la locul de lansare. Pe locul de lansare racheta V-2 era armată, alimentată cu combustibil şi cu giroscopul reglat.

 Această strategie de lansare s-a dovedit a fi una foarte eficientă, având în vedere că într-o zi se puteau lansa până la 100 de rachete. Principalul avantaj al lansatoarelor mobile era faptul că erau foarte greu de detactat de către avioanele aIiaţilor.

Primul atac cu rachete V-2 al Wehrmachtului a fost executat pe 8 septembrie 1944 împotriva Londrei şi Parisului. Într-un interval de  8 luni de la primul atac, au mai fost lansate încă 3172 de rachete V-2 care au avut ca ţintă în special Londra , apoi Parisul, Antwerp, Lillle  , Norwich şi Liege. Datorită traiectoriei balistice şi a vitezei foarte mari a rachetelor V-2, nu existau la respectiva vreme  mijloace eficiente de a putea contracara atacurile.

Atacurile cu rachete V-2 au încetat doar atunci când Aliaţii au cucerit zonele de lansare de la care erau lovite ţinte din Anglia şi Franţa.

Ultimul atac asupra Marii Britanii cu rachete V-2 a avut loc pe 27 martie 1945  şi  s-a soldat cu aproximativ 2500 de morţi şi 6000 de răniţi.

Foarte interesate de aceste noi arme, atât SUA cât şi URSS s-au grăbit să captureze după sfârşitul războiului  rachetele V-2 existente şi mai ales inginerii germani care s-au ocupat cu dezvoltarea lor.

În ultimele zile ale războiului , Wernher von Braun şi Dornberger   s-au predat americanilor şi-au dezvoltat ulterior programul spaţial american.

În timp ce rachetele americane de tip V-2  erau testate la poligonul de încercare de la White Sands, rachetele V-2 sovietice au fost testate la Kapustin Iar(Operatiunea Osoaviakhim) . O echipă de 250 de ingineri germani condusă de Helmut Gröttrup(fostul asistent al lui Wernher von Braun) i-a asistat pe sovieticii la crearea rachetei R-1 , un duplicat al V-2. Germanii i-au dat ideile necesare lui Korolev pentru a dezvolta mai departe programul spaţial sovietic. După 1951 echipa lui Helmut Gröttrup nu a mai participat la dezvoltarea tehnologiei de rachetă din URSS , fiind  exclusă din program pe raţiuni de securitate. Rachetele R-2 şi R-5 sovietice au fost o extensie a tehnologiei V-2

Racheta V-2 a avut în ultima parte a războiului mai mult un rol psihologic. Prin atacurile cu rachete V-2 ,Hitler dorea să-i convingă pe englezi să încheie o pace separată cu Germania Nazistă.

Bibliografie

Gregory P. Kennedy, Germany's V-2 Rocket , Ed. Schiffer Military History,Atglen ,2006.

http://militaryhistory.about.com/od/artillerysiegeweapons/p/v2rocket.htm

Prima parte acţiunilor de gestionare a crizei iniţiate de diplomaţia americană

Prima parte acţiunilor de gestionare a crizei iniţiate de diplomaţia americană

Apariţia grupării paramilitare albaneze UCK, a marcat trecerea de la rezistenţa paşnică a etnicilor albanezi din Kosovo la confruntări violente cu forţele de poliţie sârbe . Timp de aproape un deceniu comunitatea internaţională nu a întreprins nici o tentativă diplomatică eficientă care să ducă la încheierea unui acord pentru Kosovo. Atrocităţile comise în Kosovo de către forţele sârbe asupra civililor albanezi sunt raportate de oobservatorii OSCE , provocând consternare în întreaga lume.
Acţiunile de gestionare a crizei din Kosovo încep să fie întreprinse de către Grupul de Contact(SUA, M.Britanie, Franţa, Italia, Germania, Rusia) şi supervizat de ambasadorul american în Macedonia, Christofer Hill, care a jucat un rol însemnat în încheierea Acordurilor de la Dayton din decembrie 1995. În timpul verii lui 1998, numărul  de etnici  albanezi refugiaţi creşte de la 100000 la 300000, iar cei rămaşi în provincie reuşesc cu greu să reziste în faţa represiunii forţelor sârbe. La 8 iulie 1998, la întâlnirea de la Bonn, Grupul de Contact a fost de acord  să recomande echipei sale de negociatori elementele dee bază pentru o rezoluţie cu referire la statutul Kosovo, dând de înţeles că susţine menţinerea status-quo-ului şi mai puţin independetă pentru Kosovo.Sub presiunea  SUA , guvernul Rugova a numit o echipă de negociatori în mare majoritate formaţi din membrii LDK care au putut să pimească şi să ia în consideraţie propunerile pentru un acord care să nu aducă prejudicii poziţiei Kosovo.
Se pare că Grupul de Contact a luat în sfârşit în discuţie chestiunile care stau în centrul problemei legate de statutul Kosovo . Efortul iniţial al misiunii Hill a condus la o diplomaţie de tranziţie, ce va aborda problemele prin alte căi. După ce Grupul de Contact a prezentat părţilor diferite variante de înţelegeri , era clar  că statutul Kosovo va rămâne unul incert. Serbia nu era dispusă să renunţe la statutul său dominant  în Kosovo.
Ambasadorul Hill comunică OSCE, printr-o notă informativă ,precum că este necesară o perioadă de 3 ani de stabilizare şi normalizare pentru a permite restabilirea instituţiilor democratice , iar după această perioadă se pot lua în calcul şi alte aspecte. Hill a subliniat că este necesară prezenţa unor trupe de menţinere a păcii pe toată perioada de implementare a tuturor condiţiilor ,care să faciliteze restaurarea instituţiilor democratice din Kosovo.
După  o perioadă de reflecţie , prima schemă completă a planului Hill a prezentat părţilor pe 1 octombrie 1998. Primul plan al lui Hill constituie o tentativă originală de echilibrare a intereselor celor două părţi în ceea ce  priveşte provoncia Kosovo . Planul era concentrat pe o distribuţie pragmatică a puterilor la diferite nivele ale administraţiei Prevederile planului erau satisfăcătoare pentru Serbia deoarece nu garantau explicit suveranitatea asupra provinciei Kosovo.

Agravarea crizei din Kosovo în contextul intervenţiei NATO

 Agravarea crizei din Kosovo  în contextul intervenţiei NATO

 

Gruparea paramilitară, UCK, a ajuns să strângă în jurul său toţi tinerii furioşii din comunitatea albaneză. Masiva înarmare a grupării paramilitare albaneze a adus provincia într-un haos total. Primii membrii UCK sunt semnalaţi în satele din valea Drenica .Drumul până la o confruntare violentă a fost scurt. Din septembrie 1997, studenţii albanezi încep să  contacteze armata de eliberare din Kosovo. Poliţia sârbă acţionează pentru început moderat.

Februarie 1998 marchează iniţierea unei operaţiuni de anvergură a forţelor iugoslave împotriva grupării paramilitare albaneze din  Kosovo.Pe 5 martie , forţele de poliţie înarmate au încercuit familia albaneză Jashari în  Prekaze.

Acţiunea s-a soldat cu 58 de morţi , incluzându-l pe Adem Jashari, care a fost considerat primul martir al UCK.  UCK se remarcă şi în postura de forţă politică semnificativă. Atacurile împotriva forţelor de poliţie sârbe se înmulţesc . Serbia ripostează prin trimiterea de unităţi ale armatei iugoslave în Kosovo, susţinute de poliţie şi grupări paramilitare sârbe. Observatorii internaţionali au semnalat utilizarea excesivă a forţei de către autoriţăţile iugoslave şi săvârşirea de diferite abuzuri aşa cum a u fost condamnările fără judecată şi  răpirile.

Forţele iugoslave au bombardat sate în Prizren şi Gnjilane, trecând la evacuarea din case a albanezilor. Înaltul Comisariat ONU pentru refugiaţi(UNHCR) a estimat în august 1998 un număr de peste 260000 de oameni mutaţi  din Kosovo şi alte 200000 în afara provinciei . Comunitatea internaţională urmărea desfăşurarea evenimentelor cu interes . OSCE  a detaşat observatori dealungul graniţelor Kosovo, iar SUA  a  preluat  conducerea misiunii diplomatice a observatorilor în Kosovo cu participarea Rusiei şi a celorlalte state europene creând o legătură între comunitatea internaţională şi UCK .

În septembrie 1998 , Consiliul Permanent de Securitate ONU a ratificat rezoluţia 1199, cerând

Încetarea focului, retragerea trupelor iugoslave şi încetarea represiunii împotriva civililor . Forţele iugoslave nu iau în considerare hotărârea consiliului şi bombardarează un sat provocând cel puţin 18 victime în rândul femeilor şi copiilor. Pe 13 octombrie 1998, NATO ia în calcul iniţierea unor raiduri aeriene , în cazul în care trupele iugoslave nu se vor retrage din Kosovo în 96 de ore. După întâlnirea cu reprezentantul diplomatic al SUA Richard Holbrooke, Milosevic a fost de  acord să retragă forţele de securitate sârbe şi permite detaşarea a 2000  de observatori ai OSCE într-o Misiune de verificare(KVM).

Înţelegerea prevedea acordarea unei autonomii restrânse, alegeri în decurs de 9 luni şi recrutarea  unei forţe de poliţie albaneză. Arestările din rândul albanezilor au continuat şi după această înţelegere. O parte din aceştia au fost acuzaţi de acţiuni teroriste.

În acelaşi timp UCK îşi consolidează poziţiile  sale din teren , fapt confirmat şi în raportul înaintat de Secretarul General ONU pe 24 decembrie 1998. Din ianuarie 1999, armata iugoslavă  intervine în Kosovo. Se ocupă poziţii la graniţele cu Macedonia în eventualitatea unui atac terestru al NATO şi  se încearcă întreruperea liniilor de aprovizionare  a UCK.  Sârbii atacă satul Racak şi ucid 45 de civili albanezi neînarmaţi.Observatorii misiunii de verificare din Kosovo au evidenţiat în raport reţineri ilegale , crime fără judecată şi mutilarea unor civili neînarmaţi. Conducerea misiunii de observare , amabasadorul W.Walkes a vizitat locaţia în care s-a produs masacrul ş a cerut găsirea vinovaţilor . Impresionaţi de masacrul de la Racak, Grupul de Contat format  din Franţa , Germania ,Italia,Rusia , Marea Britanie  şi SUA s-a întrunit pe 29 ianuarie şi a hotărât chemarea autorităţilor sârbe şi a albanezilor din Kosovola conferinţa organizată la Rambouillet pentru semnarea unui acord de pace. S-a trimis un ultimatum ambelor tabere pentru încetarea focului şi acceptarea condiţiilor semnate în acord  într-un termen de 21 de zile . Milosevic trimite o echipă de negociatori sârbi , dar nu acceptă planul care prevede prezenţa unor forţe militare străine în Iugoslavia,  deoarece astfel i-ar  fi încălcat suveranitatea .

Tabăra albaneză prezentă la negocieri cere la rândul său dreptul la autodeterminare . aşa cum sârbii cer respectarea suveranităţii lor. Albanezii sunt de acord să încheie orice acţiune violentă cu condiţia  de a se respecta prevederea în ceea ce priveşte statutul final al Kosovo care prevedea  că se va lua în considerare dorinţele populaţiei din Kosovo . Declaraţia alabaneză semenază acordul de pace pe 15 marie 1999 la Paris. Christofer Hill , apoi R.Holbrooke au încercat pe rând prin mijloace diplomatice să-l convingă pe Milosevic să accepte condiţiile stabilite la negociere. Cu toate că liderul naţionalist sârb era conştient de posbilitatea iniţierii unui atac NATO ,el  a continuat să trateze comunitatea internaţională cu indiferenţă.  

Caricatura zilei

Caricatura zilei

Diplomaţia americană şi contextul internaţional al apariţiei crizei din Kosovo

Diplomaţia americană şi contextul internaţional al apariţiei crizei din Kosovo

În anul 1992, SUA recunoaşte independeţa fostelor republici iugoslave(Slovenia , Croaţia , Bosnia&Hertegovina ). Până la Acordurile de la Dayton , criza din Kosovo nu a  reprezentat un punct de interes pe agenda diplomaţiei americane , dovadă că nu a fost menţionată în aceste acorduri .O dată cu escaladarea violenţelor între etnicii albanezi şi cei sârbi , chestiunea din Kosovo devine o problemă de care se va ocupa din ce în ce mai  mult mass-media internaţională şi în special diplomaţia americană şi europeană.

După ce Consiliul de securitate ONU adoptă în 31 martie 1998, Rezoluţia 1160 care condamnă represiunea ochestrată de forţele sârbeşti împotriva civililor albanezi din Kosovo , în luna martie 1998 . În luna marie 1998, Grupul de Contact din care facea parte şi SUA se întâlneşte pentru a stabili sancţiuni împotriva Iugoslaviei.

În luna mai a aceluiaşi an , R. Holbrooke, reprezentantul diplomaţiei americane, merge la Belgrad pentru a stabili prima întâlnire de negocieri între Milosevic şi Rugova . În prima fază, SUA, îşi asumă un rol de mediator între cele două părţi . În aceiaşi lună are loc şi o  rundă de negocieri la Geneva cu reprezentanţii UCK. În luna mai 1998, ambasadorul SUA în Macedonia , Cristopher Hill, devine trimisul special al SUA în Kosovo. Acesta preia conducerea negocierilor diplomatice dintre Belgrad şi Pristina, în încercarea de a  stabili un tratat de pace ce să soluţioneze criza kosovară. Pe 23 iunie 1998,Holbrooke se întâlneşte cu Milosevic la Belgrad pentru a urgenta încheierea conflictului. Pe 24 iunie 1998, Holbrooke se întâlneşte cu comandanţii UCK în satul Junik din Kosovo.

Pe 6 iulie ,însărcinatul SUA cu afacerile externe din Belgrad , Richard Miles şi omologul său rus lansează Misiunea diplomatică de observare în Kosovo(KDOM). Pe 2 septembrie Bill Clinton şi Boris Elţân  , fac o ddeclaraţie comună în ceea ce priveşte criza din Kosovo. Pe 13 octombrie , Holbrooke se duce la Bruxelles pentru a informa cosiliul NATO cu privire la progresele făcute la negocierea cu Milosevic.

În luna noiembrie KVM, condusă de ambasadorul american ,William Walker,îşi începe activitatea . În luna decembrie 1998, intervenţia militară iugoslavă de la Podujeva va fi condamnată de SUA . Administraţia SUA şi aliaţii săi europeni din Grupul de Contact organizează conferinţa de la Rambouillet pentru a încerca dezamorsarea crizei. Ultima întâlnire din 28 martie 1999, dintre Holbrooke şi Milosevic nu duce la nici un rezultat. Pe 24 martie 1999, SUA prin intermediul NATO trece la acţiuni militare împotriva Iugoslaviei.

Relaţiile dintre etnicii albanezi din Kosovo şi autorităţile sârbe în perioada 1989-1999

Relaţiile dintre etnicii albanezi din Kosovo şi autorităţile sârbe în perioada 1989-1999

Albenezii din Kosovo îşi organizează rezistenţa ca răspuns la decizia de abrogare a autonomiei Kosovo şi Încearcă să-şi redobândească drepturile garantate până în acel moment de Constituţia Federală din 1974. Pe 22 septembrie 1991 , Kosovo îşi declara formal independenţa , după declaraţiile de independenţă a Slovaciei şi a Croaţiei.

Societatea din Kosovo cunoaşte fenomenul de segregare în care sârbii şi albanezii se izolează unii de alţii. Efectul segregării se va vedea în faptul că etnicii albanezi vor fi eliminaţi din structurile instituţionale . Au loc o serie întreagă de incidente :grupuri de elevi albanezi sunt suspectaţi de otrăvire, 2000 de poliţişti albanezi sunt eliminaţi din structurile  poliţieneşti şi înlocuiţi  cu 2500 de poliţişti sârbi. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu lucrătorii albanezi din şcoli , spitale şi companii de stat. 15000 de albanezi ajung să-şi piardă locurile de muncă. Limba albaneză este interzisă în mass-media din Kosovo. Ca răspuns 23 de activişti albanezi creează în 1989 la Priştina , într-o cafenea, Liga democratică din Kosovo (LDK). Ibrahim Rugova, profesor de literatură albaneză, este ales preşedinte al Kosovo ,într-un scrutin nerecunoscut internaţional. Dr. Bukoshi este numit Prim-ministru al Republicii autoproclamate.

Guvernul Bukoshi a reuşit să construiască un sistem paralel de administraţie , care a avut la bază sprijinul albanezilor din Kosovo şi pe cel al diasporei albaneze care însă nu era semnificativă numeric. Neavând acces la sfera publică, albanezii din Kosovo şi-au dezvoltat activităţile zilnice în sfera privată pe care o dominau. S-a creat un sistem de învăţământ în limba albaneză  care se desfăşura în imobile private , servicii de îngrijire socială şi spitale în regim privat.

Toate aceste măsuri s-au luat pentru a rezista în faţa măsurilor luate de autorităţile sârbeşti  care au îndepărtat din sfera publică pe toţi lucrătorii de origine albaneză .

Pe lângă aceste măsuri se dezvoltă şi economia paralelă în care sârbii erau exluşi din relaţiile comerciale. Pe plan internaţional , Rugova şi Bukoshi  au fost mai mult la întâlniri neoficiale cu guvernele străine , neobţinând succese notabile în plan diplomatic. Politica externă a lui Rugova a fost una extrem de precaută ,chiar ezitantă.

În martie 1998 doctorul Rugova câştigă din nou alegerile pentru funcţia de preşedinte  al Kosovo, cu toate că nu era susţinut în totalitate.

Această perioadă se remarcă prin apariţia unei grupări paramilitare  de eliberare naţională denumită UCK(KLA) care spre deosebire de guvern este înclnată către acţiuni violente împotriva autorităţilor sârbe . UCK se angajează direct în operaţiuni militare cu forţele de armată şi de poliţie sârbă. UCK este considerată o armată de eliberare de către populaţia albaneză din Kosovo. Internaţional este văzută ca o organizaţie separatistă paramilitară. Rugova nu a fost de acord cu acţiunile violente ale UCK, considerându-le provocări din partea serviciilor secrete sârbe destinate să compromită rezistenţa paşnică a LDK.

Maximele lui Feodor M. Dostoievski

Maximele lui Feodor M. Dostoievski

Sarcasmul :ultimul refugiu al oamenilor simpli şi cu suflet nevinovat, atunci când intimitatea sufletului lor este încălcată grosolan.

Frumuseţea este atât misteriosă cât şi teribilă. Dumnezeu şi diavolul luptă pentru ea, iar câmpul de luptă este inima omului.

Cea mai mare bucurie este să cunoşti sursa nefericirii.

Cineva poate cunoaşte un om după râsul său, iar dacă îţi place de râsul cuiva în înainte să-l cunoşti, poţi spune cu încredere că  este un om bun.

Sufletul îţi este vindecat atunci când eşti lângă copii.

Cel mai isteţ dintre toţi este ,în opinia mea, omul care se autointitulează prost cel puţin o dată pe lună.

Multă nefericire a venit pe lume datorită confuziei şi lucrurilor nespuse.

Deposedaţi de lucrurile cu însemnătate, barbaţii şi femeile îşi pierd motivul existenţei; ei înnebunesc .

Câteodată întâlnim oameni , chiar şi străini, care ne stârnesc interesul la prima vedere, într-un fel subit, înainte de a spune o vorbă.

Un adevărat domn, chiar dacă pierde tot ce are, nu trebuie să arate nici o emoţie. Banii trebuie să fie mult sub condiţia unui domn , încât să-i provoace îngrijorare.

Să iubeşti pe cineva este să-l accepţi aşa cum l-a lăsat Dumnezeu.

 A trăi fără speranţă înseamnă a înceta a mai trăi.

Puterea este dată doar celor care îndrăznesc să se aplece şi să o ia de jos. Doar un singur lucru contează;un singur lucru, să fii capabil să îndrăzneşti.

Dacă nu ar exista Dumnezeu , orice ar fi permis.

Sunt lucruri pe care un om se teme să le spună chiar lui însuşi, iar fiecare om decent are astfel de lucruri păstrate în minte sa.

Omul este pasionat de numărarea propriilor necazuri, dar nu şi a bucuriile. Dacă le-ar număra cum se cuvine,ar vedea că orice soartă are suficiente bucurii în ea.

Se pare, în fapt, aşa cum s-a crezut , că a doua parte a vieţii omului este făcută din nimic altceva decât deprinderi pe care le-a acumulat în timpul primei părţi din viaţă.

Fericirea nu stă în fericire, ci în atingerea ei.

Nu e posibil să mă mâncaţi , fără să mai cânt ode devoratorului meu?

Oamenii nu-şi acceptă profeţii şi-i ucid, dar îşi iubesc martirii şi îi adoră pe cei pe care i-au torturat până la moarte.

Realiştilor nu le este frică de rezultatul propriilor studii.

Dacă ar fi să distrugi credinţa în nemurire în rândul omenirii, nu doar dragostea , dar şi forţa vie de care  oricare viaţă depinde, se va usca deodată.

Nu există nici un subiect atât de vechi de care să nu se mai poată spune nimic.

Formula “Unu cu unu fac doi” nu este neatrăgătoare.

Un om , atât timp cât rămâne liber, nu mai are nici o anxietate mai constantă şi chinuitoare decât să găsească cât mai rapid posibil pe cineva pe care să-l venereze.

Originile Crizei din Kosovo

Originile Crizei din Kosovo


Originea crizei din Kosovo trebuie înteleasa prin prisma noului curent naţionalist sârb care facilitează propulsarea în funcţia de preşedinte al Serbiei , pe comunistul activist Slobodan Milosevic . Acesta poate fi  considerat produsul  noii orientări extremiste a naţionalismului sârb. Amendamentele constituţionale promovate în 1989 de către Milosevic , duc la abrogarea autonomiei de care beneficia regiunea Kosovo.
Prin politica sa de modificare a compoziţiei etnice din Kosovo, preşedintele sârb era pe cale de a dezvolta o societate de tip apartheid. La începutul anilor'90 guvernele şi organizaţiile internaţionale erau informate de riscul izbucnirii unui conflict sârbo-albanez în Kosovo. În 1985, un amendament al membrilor Academiei sârbe promovează crearea Serbiei Mari prin restabilirea dominaţiei sârbe în Kosovo, idee care a  fost iniţial contestată atunci când are loc publicarea acesteia în anul 1986. Varianta lui Tito , a unei federaţii de naţiuni cu drepturi egale , este eliminată.
Naţionalismul sârb începe să fie viziunea dominantă care determină schimbarea statutului constituţional al regiunii Kosovo. Slobodan Milosevic afirmă că primul contact pe care  l-a avut cu problema din Kosovo a fost atunci când într-o vizită oficială din 24 aprilie 1987,s-a întâlnit cu nişte protestatari sârbi care i-au cerut să  intervină pentru protejarea locuitorilor sârbi din Kosovo , ameninţaţi de dominaţia albanezilor majoritari.Milosevic le-a promis sârbilor din Kosovo că o să schimbe situaţia existentă şi  i-a încurajat spunându-le că nimeni nu-i poate învinge .Această atitudine a lui Milosevic a determinat o stimulare şi mai puternică a naţionalismului . În 1988, sârbii din Kosovo semnează o petiţie, solicitând o apropiere mai mare de Serbia şi întreprinderea unor acţiuni de către autorităţile pentru apărarea libertăţii, onoarei şi demnităţii.
Petiţia a fost depusă cu ocazia dezbaterilor din 11 iunie 1988 pentru adoptarea unei constituţii pentru Republica Serbia.
În cadrul Iugoslaviei , Serbia a dorit să se impună într-o poziţie dominantă faţă de celelalte republici. Pentru a trece la abrogarea statutului autonom al Kosovo, Serbia s-a asigurat dinainte că opoziţia celorlalte republici va fi limitată. Croaţia , Bosnia&Herţegovina, Macedonia sunt convinse de sârbi să nu intervină, în timp ce Muntenegru şi Vojvodina îşi arată sprijinul faţă de Serbia. Pe 24 februarie 1989 , parlamentarii sârbi decid în unanimitate amendarea Constuţiei. Reprezentanţii albanezilor din Kosovo nu participă la vot.Un amendament la Constituţie interzice orice iniţiativă legislativă care să vină din partea albanezilor.Conducerea provinciei Kosovo instalată prin intervenţia  Belgradului  ,aprobă amendamentul pe 22 martie 1989. Reprezentanţii albanezilor susţin că decizia guvernului provincial nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Adunarea din Kosovo a aprobat amendamentul sub ameninţarea celor 15000 de soldaţi trimişi de Belgrad. Evenimentele din această provincie se încadrau în vastul proces de dezmembrare a Federaţiei Iugoslave.
Cu toate că a constituit o problemă importantă , criza din Kosovo nu a fost menţionată pe agenda negocierilor de la Dayton. Acordurile semnate la Dayton s-au rezumat la încheierea păcii în Bosnia.

Top 10 cele mai misterioase fenomene de pe pamant

Top 10 cele mai misterioase fenomene de pe pamant