Maximele lui Feodor M. Dostoievski

Maximele lui Feodor M. Dostoievski

Sarcasmul :ultimul refugiu al oamenilor simpli şi cu suflet nevinovat, atunci când intimitatea sufletului lor este încălcată grosolan.

Frumuseţea este atât misteriosă cât şi teribilă. Dumnezeu şi diavolul luptă pentru ea, iar câmpul de luptă este inima omului.

Cea mai mare bucurie este să cunoşti sursa nefericirii.

Cineva poate cunoaşte un om după râsul său, iar dacă îţi place de râsul cuiva în înainte să-l cunoşti, poţi spune cu încredere că  este un om bun.

Sufletul îţi este vindecat atunci când eşti lângă copii.

Cel mai isteţ dintre toţi este ,în opinia mea, omul care se autointitulează prost cel puţin o dată pe lună.

Multă nefericire a venit pe lume datorită confuziei şi lucrurilor nespuse.

Deposedaţi de lucrurile cu însemnătate, barbaţii şi femeile îşi pierd motivul existenţei; ei înnebunesc .

Câteodată întâlnim oameni , chiar şi străini, care ne stârnesc interesul la prima vedere, într-un fel subit, înainte de a spune o vorbă.

Un adevărat domn, chiar dacă pierde tot ce are, nu trebuie să arate nici o emoţie. Banii trebuie să fie mult sub condiţia unui domn , încât să-i provoace îngrijorare.

Să iubeşti pe cineva este să-l accepţi aşa cum l-a lăsat Dumnezeu.

 A trăi fără speranţă înseamnă a înceta a mai trăi.

Puterea este dată doar celor care îndrăznesc să se aplece şi să o ia de jos. Doar un singur lucru contează;un singur lucru, să fii capabil să îndrăzneşti.

Dacă nu ar exista Dumnezeu , orice ar fi permis.

Sunt lucruri pe care un om se teme să le spună chiar lui însuşi, iar fiecare om decent are astfel de lucruri păstrate în minte sa.

Omul este pasionat de numărarea propriilor necazuri, dar nu şi a bucuriile. Dacă le-ar număra cum se cuvine,ar vedea că orice soartă are suficiente bucurii în ea.

Se pare, în fapt, aşa cum s-a crezut , că a doua parte a vieţii omului este făcută din nimic altceva decât deprinderi pe care le-a acumulat în timpul primei părţi din viaţă.

Fericirea nu stă în fericire, ci în atingerea ei.

Nu e posibil să mă mâncaţi , fără să mai cânt ode devoratorului meu?

Oamenii nu-şi acceptă profeţii şi-i ucid, dar îşi iubesc martirii şi îi adoră pe cei pe care i-au torturat până la moarte.

Realiştilor nu le este frică de rezultatul propriilor studii.

Dacă ar fi să distrugi credinţa în nemurire în rândul omenirii, nu doar dragostea , dar şi forţa vie de care  oricare viaţă depinde, se va usca deodată.

Nu există nici un subiect atât de vechi de care să nu se mai poată spune nimic.

Formula “Unu cu unu fac doi” nu este neatrăgătoare.

Un om , atât timp cât rămâne liber, nu mai are nici o anxietate mai constantă şi chinuitoare decât să găsească cât mai rapid posibil pe cineva pe care să-l venereze.