Originea crizei din Kosovo trebuie înteleasa prin prisma noului curent naţionalist sârb care facilitează propulsarea în funcţia de preşedinte al Serbiei , pe comunistul activist Slobodan Milosevic . Acesta poate fi considerat produsul noii orientări extremiste a naţionalismului sârb. Amendamentele constituţionale promovate în 1989 de către Milosevic , duc la abrogarea autonomiei de care beneficia regiunea Kosovo.
Prin politica sa de modificare a compoziţiei etnice din Kosovo, preşedintele sârb era pe cale de a dezvolta o societate de tip apartheid. La începutul anilor'90 guvernele şi organizaţiile internaţionale erau informate de riscul izbucnirii unui conflict sârbo-albanez în Kosovo. În 1985, un amendament al membrilor Academiei sârbe promovează crearea Serbiei Mari prin restabilirea dominaţiei sârbe în Kosovo, idee care a fost iniţial contestată atunci când are loc publicarea acesteia în anul 1986. Varianta lui Tito , a unei federaţii de naţiuni cu drepturi egale , este eliminată.
Naţionalismul sârb începe să fie viziunea dominantă care determină schimbarea statutului constituţional al regiunii Kosovo. Slobodan Milosevic afirmă că primul contact pe care l-a avut cu problema din Kosovo a fost atunci când într-o vizită oficială din 24 aprilie 1987,s-a întâlnit cu nişte protestatari sârbi care i-au cerut să intervină pentru protejarea locuitorilor sârbi din Kosovo , ameninţaţi de dominaţia albanezilor majoritari.Milosevic le-a promis sârbilor din Kosovo că o să schimbe situaţia existentă şi i-a încurajat spunându-le că nimeni nu-i poate învinge .Această atitudine a lui Milosevic a determinat o stimulare şi mai puternică a naţionalismului . În 1988, sârbii din Kosovo semnează o petiţie, solicitând o apropiere mai mare de Serbia şi întreprinderea unor acţiuni de către autorităţile pentru apărarea libertăţii, onoarei şi demnităţii.
Petiţia a fost depusă cu ocazia dezbaterilor din 11 iunie 1988 pentru adoptarea unei constituţii pentru Republica Serbia.
În cadrul Iugoslaviei , Serbia a dorit să se impună într-o poziţie dominantă faţă de celelalte republici. Pentru a trece la abrogarea statutului autonom al Kosovo, Serbia s-a asigurat dinainte că opoziţia celorlalte republici va fi limitată. Croaţia , Bosnia&Herţegovina, Macedonia sunt convinse de sârbi să nu intervină, în timp ce Muntenegru şi Vojvodina îşi arată sprijinul faţă de Serbia. Pe 24 februarie 1989 , parlamentarii sârbi decid în unanimitate amendarea Constuţiei. Reprezentanţii albanezilor din Kosovo nu participă la vot.Un amendament la Constituţie interzice orice iniţiativă legislativă care să vină din partea albanezilor.Conducerea provinciei Kosovo instalată prin intervenţia Belgradului ,aprobă amendamentul pe 22 martie 1989. Reprezentanţii albanezilor susţin că decizia guvernului provincial nu a fost publicată în Monitorul Oficial. Adunarea din Kosovo a aprobat amendamentul sub ameninţarea celor 15000 de soldaţi trimişi de Belgrad. Evenimentele din această provincie se încadrau în vastul proces de dezmembrare a Federaţiei Iugoslave.
Cu toate că a constituit o problemă importantă , criza din Kosovo nu a fost menţionată pe agenda negocierilor de la Dayton. Acordurile semnate la Dayton s-au rezumat la încheierea păcii în Bosnia.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu