Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie- San Marco, inima Veneţiei(partea a II a)

Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie

San Marco, inima Veneţiei(partea a II a)

foto: Sala Marelui Colegiu

2. Vizitarea celor mai frumoase săli din Palatul Dogelui

Dar nici o sală din palat nu se compară cu splendorile din Sala Marelui Consiliu ,sala principală a palatului şi una dintre cele mai mari săli care există în Europa.

          Când păşeşti pentru prima dată în ea rămâi  extaziat de cea ce vezi şi ţi-se crează iluzia că sala este mai mare decât însuşi clădirea în care se află.

          Marele Consiliu era organul politic suprem al Republicii Veneţia .Participarea la reuniunile Marelui Consiliu era un drept ereditar al familiilor patriciene veneţiene înscrise în Cartea de Aur al nobilimii veneţiene . Pe podiumul Sălii Marelui Consiliu venea Dogele şi Signoria.

          Lemnăria întunecată şi severă a băncilor senatoriale este ca o plintă pentru uriaşele picturi care se dezlănţuie pe pereţi ,întrerupte fiind doar  de ferestre.

         Tavanul imens este în întregime aurit şi are o bogăţie ornamentală greu de descris .Se conturează tot felul despărţituri pătrate, ovale şi octogonale cu ornamente florale, volute şi ornamente roccoco lucrate în stil grandios.

          Aici întâlnim picturi ale unor genii renaşcentiste veneţiene ca Jacopo Tintoretto, Paolo Veronese , Palma cel Tânăr şi Tiziano din al căror mâine Veneţia este personificată şi glorificată.Pe peretele uşii de la intrare se desfăşoară un tablou al Paradisului lui Jacopo Tintoretto . Tuşele sale pline de vigoare îi confirmă încă o dată porecla de Robusti  şi doar scurgerea timpului a făcut ca această pictură să capete nuanţe mai întunecate.  Această sală este ca o lecţie de istorie,în care pictura reuşeşte să abordeze subiectele de interes pentru Veneţia.

            Sunt picturi care au ca tema:

·         relaţia Veneţiei cu papalitatea şi Sfântul Imperiu Roman: Papa Alexandru al III lea primit de Dogele Ziani de Tintorettto, Ambasadorii veneţieni la Împăratul  Frederic Barbarossa la Pavia de acelaşi Tintoretto,Sosirea papei, împăratului şi dogelui la Ancona de pictorul Girolamo Gambareto şi multe altele pe această temă.

·         eroismul venetian:Întoarcerea Dogelui Andrea Contarini , învingătorul genovezilor în 1378 de pictorul Paolo Veronese, Asediul cetăţii Zara de  Vincentino, Capturarea cetăţii Zara de Tintoretto şi  multe altele.

·         expediţia împotriva Constantinopolelui(1204):Cucerirea Constantinopolelui de dogele Enrico Dandolo de Palma cel Tânăr , Balduin încoronat împărat de dogele Enrico Dandolo deAliense, Alianţa dogelui Dandolo cu cruciaţii în Biserica San Marco de Jean Leclerc

La aceste picturi putem adăuga şi diferitele reprezentări alegorice ale Veneţiei de către Aliense şi Marco Vecellio.

            În reprezentarea bătăliilor domină haosul în care se zăresc galere cu palate de trei etaje ,trinchete,pânze de catarg, diferite maşini de război,scări răsturnate dimpreună cu oameni care se prăbuşesc pe ele. Se observă o învălmăşeală de personaje ca paznici de închisori, ocnaşi , mateloţi şi soldaţi care se ucid între ei cu tot felul de arme barbare. Toate aceste scene violente au pe fundal focul , fumul sau apa învolburată .

            Aşternerea timpului pe aceste capodopere nu au făcut altceva decât să le sporească valoarea .

            Deasupra acestor scene istorice apare un rând de 76 de  portrete ale primilor dogi ai Veneţiei lucrate de Tintoretto şi Bassano. Urmărind şirul de portrete privirea îţi rămâne aţintită asupra unui cadru acoperit de o pânză negră , ca  un mormânt în galeria cronologică . Este locul pe care trebuia să-l ocupe portretul lui Marino Faliero(1354-1355), unicul Doge veneţian decapitat pentru înaltă tradare . Se poate observa inscripţia în latină Hic est locus Marini Faletro decapitati  pro criminibus care înseamnă Aici este locul lui Marino Faliero decapitat pentru crimele sale.

            Execuţia a fost dusă la căpăt în Curtea interioară a palatului , iar apoi dogele Faliero a fost condamnat şi la damnatio memoriae.

            Din Sala Marelui Consiliu se trece în ultimele săli de la etajul unu şi anume Sala dello Scrutino şi Sala della Quarantia Civil Nuova.

           Sala dello Scrutino este o imensă sală construită în timpul dogelui Francesco Foscari (1423-1457) pentru a găzdui iniţial Biblioteca San Marco împreună cu manuscrisele lăsate de Petrarca şi Bessarione .

           Din 1532 Sala dell Scrutino a fost transformată în sală de numărătoare a voturilor şi pentru deliberările Marelui Consiliu aflat în sala alăturată.

           Plafonul bogat ornamentat este lucrarea pictorului cartograf Cristoforo Sorte în care sunt glorificate faptele de arme ale veneţienilor şi în principal constituirea unui imperiu maritim.Picturile evocă bătăliile castigate între 809 şi 1656.

           Pe peretele estic al sălii este pictată Bătălia de la Lepanto(1571), una dintre  marile bătălii navale din istoria omenirii, în care veneţienii au adus un aport hotărâtor în  zdrobirea flotei otomane de către Liga Sfântă .Tabloul este realizarea lui Andrea Vincentino.

            Tabloul este încadrat şi de alte victorii navale strălucite:Victoria veneţiană din Dardanele împotriva otomanilor(1656) , a două mare înfrângere navală otomană după Lepanto.Pietro Liberi a pictat-o între 1660 şi 1665.

            Peretele vestic al sălii are pictată Cucerirea Tyr-ului de către veneţieni.Este opera lui Antonio Aliense din 1590.

           Peretele sudic are o pictură aparţinând lui Palma cel tânăr şi este intitulată Ultima Judecată .

            Peretele nordic este decorat de un arc triumfal construit în onoarea Dogelui Francesco Morosini(1688-1694) , căzut în luptă în războiul din Morea(1694) împotriva otomanilor .

            Sala della Quarantia Civil Nuova este sala destinată instanţei de judecată a cazurilor de drept civil provenite din teritoriile afalte sub posesiune veneţiană.

             După capodoperele primului etaj , am  urcat în continuare magnifica Scară de Aur pentru a ajunge la etajul doi al Palatului Dogilor.

foto:Atrio Quadrato

              Prima încăpere în care intri este  Atrio Quadrato , un atriu folosit pe post de cameră de aşteptare .Atriul a  fost ridicat în perioada dogelui Girolamo Priuli(1559-1567) care a apare reprezentat în pictura de pe plafon al lui Tintoretto împreună cu stema sa şi cu reprezentări alegorice ale justiţiei şi păcii . În cele patru colţuri ale atriului, Tintoretto a pictat poveşti biblice care fac cel mai probabil trimitere la virtuţile dogelui.

               Sala celor Patru Porţi(Sala delle Quattro Porte) este anticamera ce face legătura cu cele mai importante săli de la etajul doi. Se remarcă cele patru maiestuoase porţi de marmură având fiecare câte un grup de sculpturi alegorice cu referire la virtuţile care ar trebui să-i inspire pe cei ce sunt implicaţi în actul guvernării.

               Plafonul casetat  cu stucaturi conţine fresce cu subiecte mitologice şi cu oraşele şi regiunile aflate sub dominaţia veneţiană. Pictate de Tintoretto, aceste scheme decorative au fost create pentru a arăta legătura dintre întemeierea Veneţiei,independenţa sa şi misiunea istorică a aristocraţiei veneţiene.

              Printre picturile de pe pereţi se remarcă portretul dogelui Antonio Grimani (1521-1523) înghenunchind în faţa Credinţei . Dar cea mai interesantă pictură din sală rămâne lucrarea lui Tiepolo pictată între 1756 şi 1758 cu Veneţia care primeşte darurile mării de la Neptun .De aici se intră deasemenea într-o anticameră

              Sale dell'Anticollegio(Sala Anticolegiului) constituie anticamera unde ambasadorii şi delegaţiile străine aşteptau pentru a fi primiţi în audienţă în Colegiu.

                Fresca centrală era pictată de Veronese şi reprezenta aceiaşi Veneţie personificată care acorda distincţii şi recompense slujitorilor săi fideli.

               Pe  un fronton susţinut de coloane corintice se desfăşoară o sculptură de marmură ce reprezintă figura feminină a Veneţiei odihnindu-se pe un leu acompaniată de alegorii ale gloriei şi armoniei.

                Dar comoara cestui sanctuar al artei este pictura lui Paolo Veronese intitulată Răpirea Europei. Cât de genial a fost reprezentat mitul Europei, eroină al cărui nume la împrumutat  Bătrânul Continent, răpită de un Zeus prefăcut în taur. Îţi rămân adânc întipărite zâmbetele acestor personaje veşnic tinere prin care se pare Veronese şi-a spus ultimul cuvânt.Cerul ,norii, arborii ,florile ,pământul, carnaţia,valurile sunt parcă scăldate în lumina unui Demiurg necunoscut.

               Imaginaţi-vă cu ce impresii rămâneau toţi acei ambasadori străini care vizitau pentru prima dată Veneţia.

               Sala Colegiului(Sala del Collegio) era destinat uneia dintre cele mai vechi organe constituţionale ale Republicii Veneţia.

               Colegiul era delegat de Senat să se ocupe de afacerile externe şi constituia în fapt un fel de “Consiliu de miniştri “ ai Republicii Veneţiene. Membrii colegiului erau numiţi savi ,adică înţelepţi. Aceştia  erau împărţiţi în 6 Savi Grandi( însărcinaţi cu pregătirea lucrărilor Senatului pe probleme de politică extrenă) ,5 Savi di Terraferma( însărcinaţi cu administraţia publică şi gestionarea treburilor militare în Veneţia şi teritoriile dependente.),5  Savi agli  Ordini( se ocupau de regulamentele maritime) .

              După cum putem observa Colegiul dispunea de funcţii executive, iar când era prezidat de Serenissima Signiorie se numea Colegiul Plin. Acesta din urmă dădea act scrisorilor ducale şi decretelor de stat, citea depeşele ambasadorilor şi ai guvernatorilor locali şi primea delegaţiile străine.

               Serenissima Signorie era organul suveran al republicii Veneţiene compus din :Doge, Micul Consiliu(consilieri ducali aleşi de Marele Consiliu),Cele trei Instanţe Supreme din Quarantia.

               Signoria prezida consiliile Republicii şi era pe ansamblul său considerată mai importantă chiar şi decât dogele.

               Din 1520 , Colegiului i s-au sporit puterile prin adăugarea dreptului de a elibera decrete în timpul vacanţei Senatului.

                 Decorul Sălii Consiliului a fost gândit de  Andrea Palladio. Lambriurile din lemn, tribuna şi plafonul cioplit sunt munca lui Francesco Bello şi Andrea da Faenza.

                Picturile de pe plafon aparţin toate lui Veronese şi sunt create între 1575 şi 1578. Capodoperele artistului omagiază Buna Guvernare a Republicii ,împreună cu credinţa şi virtuţile care o călăuzesc şi întăresc.

                Primul tablou rectangular  arată San Marco Campanile(Clopotniţa San Marco) în spatele figurilor lui Marte şi Neptun,   lorzii ai războiului şi a mării.

                Taboul Central ne înfăţişează Triumful Credinţei , Veneţia cu Dreptatea şi Pacea. Veronese reproduce din nou pânza cu omagierea flotei creştine învingătoare în Bătălia de la Lepanto(1571) împotriva otomanilor. Pânza este pusă chiar deasupra tribunei.

                 Există şi câteva picturi de Tintoretto care înfăţişează dogi cu Cristos, Sf.Fecioară şi sfinţii.

foto:Sala Senatului

                 Sala ce urmează este Sala Senatului care găzduia adunările  Senatului, organ constituţional al Republicii încă din 1229 cu rol de adunare deliberativă superioară , for de dezbatere a problemelor de politică externă şi a probleme curente ale statului ,dar cu putere decizională mai restrictivă decât a Marelui Consiliu .Pe lângă politica externă,Senatul supraveghea activitatea în domenii ca industria manufacturieră şi comerţul. Senatul era prezidat de Serenissima Signorie în frunte cu dogele.

                  În componenţa Senatului intrau 60 de senatori aleşi anual de Marele Consiliu la care se adăugau 60 de senatori aleşi anual din rânsul familiilor patriciene veneţiene.

                 La senatorii aleşi se adăugau ca membri de drept întreaga Quarantia, Consiliul celor 10, Avocatura Comunală şi chiar Procuratorii de San Marco.

                 Puteau asista la şedinţa senatului dar fără putere decizională: comandanţi militari,ambasadori sau consuli la investire sau la rechemare, guvernatori ai oraşelor,administratori din diferite domenii.

                Senatorii se deosebeau de toţi ceilalţi aristocraţi prin faptul că purtau toga roşie.

                Figura care predomină lucrările de artă din Sala Senatului este Iisus Cristos. Senatul considera că se află sub protecţia Fiului lui Dumnezeu .Deasemenea sunt şi patru picturi ale lui Palma cel Tânăr care surprind evenimente din istoria veneţiană.

                Cel mai impresionant este orologiul aurit cu semne zodiacale şi cadran azuriu de pe perete ,care are încă o faţă în partea Sălii Colegiului.

                Sala Consiliului celor 10 este o altă sală în care se  intră din aceiaşi Sală a Celor Patru Porţi. Era destinată întrunirilor Consiliului celor 10 instituit în 1310 după Conspiraţia lui Bejamonte Tiepolo şi a altor nobili care au încercat o lovitură  de stat. Chiar dacă iniţial  a fost întemeiat ca o instituţie temporară pentru investigarea conspiraţiei ,a ajuns în final să se permanentizeze şi să devină un fel de “serviciu de informaţii ”al Republicii Veneţiene . Aceştia erau selectaţi din Senat şi aleşi în fiecare an de Marele Consiliu pentru a veghea la securitatea statului. .Consiliul celor 10 era o instituţie de temut deoarece autoritatea sa acoperea aproape toate sferele vieţii publice.

                Anchetele celor 10 erau conduse pe baza informaţiilor  primite de la Capi di Sestiere(administratori de sestiere) şi de la informatorii(Spioni) consiliului sau pe baza denunţurilor secrete aruncate în cutiile poştale în formă de Gură de Leu răspândite în tot oraşul. Denunţurile anonime erau verificate în preliminar înainte de instrumentarea unui proces.Acuzatul avea dreptul la un avocat,iar în caz de condamnare  execuţia era pusă în aplicare în secret prin decapitare ,ştrangulare sau înecare în apele Lagunei.

                Criticii au afirmat despre această instituţie că a fost aservită cercurilor oligarhice,şi că nu a demonstrat transparenţă în  verdictele pe care le-a luat şi care uneori ajungeau să fie schimbate după întâlniri ţinute în secret. 

               În  sala destinată Consiliului, cei zece stăteau cu Dogele şi cu cei şase consilieri ducali în plan semicircular. Decorarea plafonului a fost sarcina lui Gian Battista Ponchino şi a asistenţilor săi, Veronesse şi Gian Battista Zelotti. Sculptat şi aurit ,plafonul se împarte în 25 de compartimente. Fiecare compartiment era pictat cu imagini ale divinităţilor şi alegorii menite să ilustreze puterea Consiliului ceor 10 de a executa vinovaţii şi de ai elibera pe cei nevinovaţi. E destul de dificil de interpretat fiecare compartiment al plafonului deoarece artiştii tind să suprapună figurile şi evenimentele mitologice cu lecturi specifice Veneţiei . Pictura lui Veronese care o înfăţişează pe zeiţa Junona revărsându-şi darurile peste Venus este una foarte cunoscută.

             Sala Busolei(Sala della Bussola) este  singura instituţie judiciară pe care am vizitat-o la etajul doi.  Celelalte săli cum ar fi Camera celor Trei Inchizitori ai Statului, Camera celor Trei Capi ai Consiliului celor 10 şi Camera de Tortură sunt incluse într-un intinerariu secret ce se vizitează doar cu o rezervare înainte de începerea turului obişnuit. Oricum trebuie să-ţi păstrezi energia şi timpul pentru câte săli sunt de văzut în vizita obişnuită.

              Numele Sălii Busolei provine de la o mare busolă de lemn deasupra căreia este amplasată o statuie a Justiţiei. Sala Busolei ascundea Camera celor Trei Inchizitori ai Statului şi  Camera celor Trei Capi ai Consiliului celor 10.  Aceasta era anticamera în care aşteptau cei citaţi de conducătorii Consiliului celor 10, iar decorul era organizat în aşa fel în cât să sublinieze solemnitatea acestei eficiente maşinării a Justiţiei Veneţiene. Ce care care a fost însărcinat cu decorarea plafonului a fost din nou Veronese al cărui lucrări finalizate în 1554 erau menite să slăvească pentru încă o data buna guvernare a Republicii Veneţiei.În prim planul picturii ,Sfântul Marcu se pogoară pentru a încorona cele trei Virtuţi Teologice(credinţa iubirea şi speranţa).

               După cum putem observa toate spaţiile destinate organelor judiciare ale Veneţiei erau legate vertical una de alta.

               

foto: L’Armeria

Armamentul aflat  sub controlul Consiliului celor 10 era depozitat în Sălile Armamentului(L’Armeria).Aici sunt depozitate armele şi muniţiile folosite de gărzile palatului, unele din ele chiar din secolul al XIVlea. Colecţia de arme îmbogăţită cu multe obiecte de preţ are în jur de 2000 de piese.

               Deoarece sunt pasionat de tehnică militară am să descriu mai în detaliu armamentele şi muniţiile din fiecare sală a Armeriei. Voi încerc să nu devin plictisitor,dar totuşi îmi asum şi acest risc pentu a vă descrie înzestrarea militară a unei Republici maritime specializate în războiul pe mare.

               Prima sală a Sălilor Armamentului este numită şi Gattamelata. Aici se găsesc armuri lucrate fin ce aparţin condottierului Erasmo da Narni al cărui poreclă era Gattamelata. Condottieri erau liderii militari mercenari angajaţi de oraşele-stat italiene şi de Statul Papal în perioada Evului Mediu şi a Renaşterii.

               Împreună cu armurile lui Gattamelata sunt expuse şi alte exemplare de armament greu şi uşor din secolul XV pentru cavalerie, infanterie şi turniruri.Sala mai găzduieşte spade din diferite epoci şi modele ,precum şi diferite modele de arbalete cu tolbele din piele vopsită pentru o mai bună păstrare a săgeţilor. Sunt păstrate şi felinarele, în formă  de semilună în partea de sus, capturate de pe navele turceşti .

             A doua sală a Armeriei adăposteşte şi ea câteva” relicve” otomane şi anume un stindard triunghiular capturat în timpul celebrei Bătălii de la Lepanto(1571).Stindardul otoman este decorat cu un chenar pe care au fost brodate versete din Coran şi a deasemenea o inscripţie centrală care îl cinsteşte pe Allah şi pe profetul său Mohamed.

             De remarcat este şi armura lui Henric al IV lea al Franţei donată Republicii Veneţiei în 1604. Sala are în expoziţie şi o armură  pentru un cap de cal , nişte paloşe şi două halebarde bogat decorate.

             A treia sală se numeşte şi sala Morosini deoarece adăposteşte bustul lui Francesco Morosini plasat într-o nişă în partea de jos. Amiralul Morosini a fost comandant suprem al flotei veneţiene în timpul războiului împotriva turcilor din 1684-1688 atunci când a reuşit să recucerească Peloponesul.În 1688 ,Francesco Morosini devine doge .Tot Morosini a reuşit performanţa negativă de a transforma templul antic al Parthenon-ului din Atena dintr-o clădire funcţională într-o simplă ruină în urma bombardamentului său.

              Sala are o colecţie bogată ce include spade, halebarde, săgeţi şi arbalete. Pe numeroase arme şi pe glafurile porţilor apare sigla CX ce aparţine Consiliului celor 10.De notat este şi un tun de calibru mic de la mijlocul secolului al XVI ea şi un archebuz cu 20 ţevi ,dintre care 10 mai lungi şi 10 mai scurte, ce datează din secolul al XVII lea. Este  un adevărat strămoş al mitralierei cu ale sale 20 de ţevi.

                A patra sală adăposteşte o surprinzătoare colecţie de arme mixte ce includ baliste din secolul al XVI lea, proiectile de arme de foc, topoare şi spade, archebuze din secolul XVII, aşa-zisele casete capcană numite cassetta del diavolo care ascund în interior patru ţevi de pistol care la deschiderea cutiei fac o explozie care eliberează  o săgeată cu venin, instrumente de tortură, centuri de castitate,  o serie de arme de mici dimensiuni care puteau fi uşor ascunse.

               Atunci când un doge înceta din viaţă ,porţile Palatului erau ferecate,iar supravegherea lor era lăsată în grija unor trupe  de  arsenalotti, un personal înalt calificat şi diciplinat al complexului Arsenalului, şantierul naval în care erau produse vestitele galere de luptă veneţiene.Tot arsenalotti erau grupaţi în garnizoane de pază la nivelul Lojelor Palatului pentru a asigura securitatea întrunirilor Marelui Consiliu mandatat pentru alegerea unui nou doge.

               După vizita prin cele patru săli am coborât din nou la etajul unu în spaţiul destinat organelor judiciare . Aici pe o scară în uşoară coborâre am ajuns pe un coridor care nu este altceva decât interiorul Punţii Suspinelor.

               Puntea Suspinelor a fost realizată în 1614 pentru unirea Palatului Dogelui în care se aflau aşa numitele Închisori vechi(Prigioni Vecchie) cu Închisorile Noi(Prigioni Nuove).Închisă şi acoperită ,puntea are două coridoare despărţite de un zid.

               Numele de Punte a Suspinelor este unul sugerat de scriitorul englez Lord Byron în secolul al XIX lea şi vine de la condamnaţii ce primeau sentinţa şi păşeau deznădăjduiţi spre închisori văzând pentru ultima dată, printre gratiile Punţii Suspinelor, imaginea  Lagunei Veneţiene ce simboliza pentru ei libertatea.

              Mediul neaerisit şi umed îţi provoacă un disconfort pentru respiraţie. Chiar dacă atmosfera este încordată ,ea  nu  este una atât de înfricoşătoare.

               Închisorile au fost construite prin secolul al XV lea cu ideia de a face spaţiu deţinuţilor şi pentru a le oferi condiţii mai bune de detenţie în comparaţie cu Închisorile Vechi. Multe secţiuni din Închisorile Noi contravin însă acestor intenţii declarate. Multe celule sunt întunecoase şi sufocante datorită lipsei aerisirii. Bineînţeles că  doar nu erau să facă închisori frumoase la fel ca sălile din palat.Coridoarele lungi cu ronduri la  cele patru laturi au grupurile de celule dipuse înspre interiorul edificiului. Fiecare celulă era acoperită cu plăci din lemn de zadă încrucişate şi bine bătute dealungul pereţilor,podelelor şi a bolţilor.

                 Pe pereţi încă se mai disting unele scrieri ale deţinuţilor acoperite de multele scrijeleli lăsate de vizitatorii recenţi care nu au avut altceva mai bun de făcut dăcât să se remarce punându-şi numle pe zidurile  de la închisori.Din gravurile detinuţilor  făcute cu  cuie se mai pot descifra date ,semnături, motivele condamnării,suspine către libertate şi chiar unele reflexii filosofice sau citate din Biblie.

                Acest edificiu  este unul dintre primele exemple în epocă de  închisori izolate în blocuri de construcţii şi destinate a fi  închisori ale statului

                M-am întors din nou pe coridoarele Punţii Suspinelor ,iar apoi pe Scara Censorilor am coborât către Curtea Interioară a palatului ,punctual final al incursiunii mele printre  magnificele săli ale Palatului Dogilor.

                Păcat că marii artişti ai Renaşterii şi Barocului nu sunt la fel de popularizaţi în mass-media precum sunt actualele vedete   ce nu au nici pe departe acelaşi talent. De parcă în acea  epocă a omenirii plutea un geniu în aer şi nimic nu era mai uşor decât să creezi capodopere pe bandă rulantă.

                Nenumăraţii pictori şi sculptori şi-au dăruit geniul ,priceperea şi imaginaţia şi aproape toţi anii din viaţă pentru a desăvârşi aceast palat al dogilor.

foto:Statuia Tetrarhilor

                Am ieşit din palat pe aceiaşi minunată Porta della Carta ,iar primul lucru care mi-a atras atenţia au fost Statuile Tetrarhilor, locul de fotografie preferat al turiştilor atunci când ies din Palatul Dogilor. Dar statuia nu repezintă doar atât.

                 Acest grup statuar este poziţionat într-un colţ al faţadei Bisericii San Marco şi îi reprezintă pe cei patru împăraţi ce compuneau tetrarhia,sistemul de guvernare al Imperiului Roman instituit în 293 de Diocleţian ,pentru a eficientiza administrarea provinciilor romane. Tetrarhia era compusă din doi împăraţi seniori(augusti) Diocleţian şi Maximian şi doi împăraţi tineri(cesari) Constantin şi Maxenţiu.

                 Grupul statuar transmite în primul rând conceptul de tetrarhie şi mai puţin detaliile personale ale caracterelor sculptate. Toţi tetrarhii sunt sculptaţi în acelaşi mod, neavând caracteristici individuale. Augusti şi cesari care sunt prezentaţi îmbrăţisându-se în planuri separate simbolizează unitatea şi stabilitatea . Porfirul din Egipt folosit ca material pentru realizarea grupului statuar  simbolizează durabilitatea.Figurile compacte şi solide sunt modelate şi stilizate .Sunt modele ce prefigurează stilul medieval.

                  Statuile sunt originare din Palatul Philadelphion din Bizanţ şi au fost furate de veneţieni în timpul jefuirii capitalei Constantinopol din cea dea A Patra Cruciadă din 1204.

Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie-San Marco, inima Veneţiei

Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie

San Marco, inima Veneţiei

I.Prima parte din vizita la Palatul Dogilor- sediul puterii Republicii Veneţiene 

San Marco, acest nucleu al oraşului este un mediu aparte faţă de toate celelalte spaţii vizitate până atunci. Nu poţi să pretinzi că ai vizitat Veneţia dacă nu ai fost cel puţin o dată în această agoră veneţiană. Aici îţi este predată adevărata lecţie de istorie a cea ce a însemnat Republica Veneţiană.

               Acestă mare piaţă publică din San Marco se împarte în Piazzeta San Marco şi Piazza San Marco.

foto: Palatul Zecca al Monetăriei Veneţiei

               Ajuns pe debarcader, primul lucru pe care l-am zărit au fost arborii vechii Grădini regale şi Palatul Zecca al Monetăriei Veneţiei  edificat între 1537 şi 1545 de către arhitectul renaşcentist Jacopo Sansovino.

              Intrarea în Palatul Zecca este opera lui Vincenzo Scamozzi şi apare susţinută de doi atlanţi. Aceştia din urmă sunt statui de bărbaţi în atitudine de efort folosiţi ca elemente de susţinere în locul coloanelor.Iniţial Monetăria Veneţiei era la Rialto ,dar din 1277 pentru o mai bună supraveghere Marele Consiliu ,organul superior de conducere al Veneţiei, a hotărât mutarea acesteia la San Marco. Începând cu secolul al XV lea, aici se  produceau anual până la două milioane de monezi în  ducaţi  de aur şi argint. Ducatul dea aur veneţian a fost denumit şi zecchino începând din secolul al XVI lea.  Pe  ducat era reprezentat dogele care se închină în faţa Mântuitorului Iisus. Monetăria din Veneţia şi-a încetat activitatea în 1870 după anexarea Veneţiei la Regatul Italiei în 1866. În prezent funcţionează ca un corp de clădire al Bibliotecii Sf. Marcu.

               La Piazzeta San Marco  m-am oprit pentru a admira cele două coloane uriaşe din granit care se înalţă către  cerul azuriu . Văzute de pe apă ele deţin prim-planul tabloului Piazzetei. Deoarece aici era locul obişnuit de execuţie al criminalilor de rând ,dintr-o superstiţie se spune că e de rău augur să debarci între aceste două coloane.

              Prima coloana din stânga aparţine Sf.Teofil ,vechiul patron spiritual al oraşului  dinaintea Sfântului Marcu. Sfântul ţine o suliţă în mână ,iar la piciore este crocodilul care se spune că ar simboliza dragonul răpus de el.

               Cea de a doua coloană are în vârful său Leul înaripat , simbol al Sfântului Evanghelist Marcu , noul patron spiritual al Veneţiei al cărui moaşte au fost aduse  din Alexandria în 828 pentu a spori prestigiul Serenissimei Republici Veneţiene .

foto:Biblioteca naţională San Marco

               Piazzeta San Marco este cuprinsă la dreapta de Palatul Dogilor ,iar la stânga de Biblioteca natională a Sf . Marcu.

               Primul lucru pe care îmi planificasem era să vizitez Palatul Dogilor, centrul puterii politice ,militare şi judecătoreşti a Republicii Veneţiene.  Acest edificiu a fost totodată palat ,senat ,tribunal şi închisoare.

               Dogele Angelo Participazio(811-825) este cel care a edificat în 812 această capodoperă a stilului Gotic Veneţian. În următorii ani Palatul a suferit o serie de modificări succesive care l-au transformat dintr-o fortăreaţă cu turnuri de apărare aşa cum a fost ea lăsată de dogele Pietro I Orseolo(976-979) într-un palat elegant dar uşor de apărat aşa cum a fost el resistematizat de către dogele Sebastiano Ziani(1172-1178).

foto: Palatul ducal

               Conform retoricii veneţiene, Palatul ducal trebuia să fie o expresie a relaţiei speciale pe care o avea Serenisima Republică în raport cu cetăţenii săi, o relaţie de încredere şi loialitate absolută. Veneţieni considerau această guvernare legitimă datorită faptului că era expresia voinţei veneţienilor şi nu o impunere pe considerente de drept divin aşa cum se întâmpla în alte oraşe medievale italiene.

               În fapt alegerea Dogelui  era expresia voinţei marilor familii de aristocraţi veneţieni . În concluzie nu este vorba de o republică democratică ci de una plutocratică. Se mergea totuşi pe premiza că aristocraţii veneţieni aleg Dogele ţinând cont şi de opinia publică.

               Înainte de a păşi în interiorul Palatului Dogelui am încercat să surprind elementele deosebite din înfăţisarea exterioară a palatului.

foto:Porta della Carta 

               Intrarea principală în Palatul Dogilor se făcea printr-o construcţie monumentală în stil Gotic floral numită Porta della Carta localizată pe faţada dinspre Basilica di San Marco.

               Decoraţiunile  acestei porţi monumentale includ colonete ,trefle ,statui şi  pe nelipsitul leul înaripat al Sfântului Marcu cu laba aşezată pe o evanghelie deschisă. În faţa leului înaripat stă îngenuncheat dogele Francesco Foscari(1423-1457) ,în timpul căruia a fost construită această poartă.Lucrarea a fost executată în 1438 şi le aparţine arhitecţilor Giovanni Bon şi lui Bartolomeo ,fiul acestuia.

               Atunci când au construit această poartă , arhitecţii au urmărit să nu dăuneze cu nimic unităţii faţadelor,al căror armonie nu este întreruptă de nici o poartă de acces.

               În sculptura Palatului Dogilor, Veneţia este întruchiparea Justiţiei îmbracată în veşminte regale şi stând pe tronul Regelui Solomon flancată de lei şi ţinând în mână o sabie şi o balanţă. Coloana masivă ce este localizată în colţul Piazzetei şi care susţine întreaga structură de marmură are deasupra un basorelief cu Judecata lui Solomon executată de Bartolomeo Bon. Această lucrare este încărcată de simbolistică şi transmite în fapt menirea Palatului Dogelui. Cum Veneţia era întruchiparea Justiţiei aşa şi Palatul Dogilor trebuia să fie un palat al lui Solomon în care să domine  virtuţi ca înţelepciunea,cumpătarea, prudenţa şi curajul . Cel puţin aceasta era politica oficială a statului veneţian, dar unul este idealul şi alta e realitatea dominată de intrigile palatului.La acest basorelief se sfârşeşte lunga colonetă ce străbate fiecare colţ al edificiului.

                Pe faţada dinspre Piazzeta am observat şi cele două coloane de marmură roşie în care se citeau de obicei sentinţele de condamnare la moarte.

               Pe cel de al treisprezecelea capitel al galeriei inferioare cu pornire de la Sf. Marcu se pot sesiza opt despărţituri care coincid cu tot atâtea epoci ale vieţii omeneşti. De alfel fiecare capitel înfăţişează ce va distinct. Sunt prezentate himere, îngeri, copii, animale fantastice, scene biblice, evenimente istorice. Toate sunt ornamentate cu ramuri şi frunze, acante şi flori.

              Pe faţada cu deschidere înspre port (Molo) sunt şaptesprezece arcade ,iar pe faţada din Piazzeta San Marco sunt optsprezece.

foto:Porta del Frumento

             Accesul publicului în palat se face în intrarea dinspre Molo,numită Porta del Frumento care tradus ar însemna Poarta Furajelor .Era numită astfel deoarece Oficiul de furajare era foarte aproape .

              Parterul  găzduieşte Museo dell’ Opera şi vechile spaţii ale bucătăriilor palatului pe al cărui loc se află acum o cafenea care dispune şi de un spaţiu pentru expoziţii temporare.

               Museo dell’Opera a luat fiinţă în contextul lucrărilor de restaurare şi restructurare care au implicat cele două faţade ale palatului şi capitelurile ce aparţin arcadelor de la parter şi lojelor de sus.

Piesele originale aflate în degradare au fost îndepărtate din structura palatului şi înlocuite cu nişte copii.

               După o atentă restaurare ,originalele  au rămas să fie expuse în muzeu.  În total sunt 42 de capiteluri  distribuite ca exponate în şase camere străbătute de un vechi zid din blocuri de piatră ce dateză încă de la prima construcţie a palatului. Aceste piese sunt capodopere ale sculpturii veneţiene de secol al XIV lea şi al XV lea . Tot în aceste camere sunt  expuse  fragmente de statui de faţadă cât şi alte decoraţiuni şi lucrări arhitecturale.

             Aceste lucrări nu sunt simple decoraţiuni ci au încorporata o semnificaţie articulată alegorică, religioasă, morală şi politică pe care fără îndoială că societatea veneţiană de secol XIV şi XV o înţelegea mai uşor decât noi.

             Capitelurile pe care le-am observat aveau fiecare un înţeles special formând aproape un poem epic sculptat in piatră şi populat de oameni, semne zodiacale, mituri,simboluri, vicii şi virtuţi grupate în poveşti şi fabule, parabole religioase şi demonstraţii,alegorii morale şi sfaturi. Ca într-un stil tipic medieval sacrul era amestecat cu profanul,istoria cu legenda,iar astronomia cu astrologia. Nu poţi trece în grabă fară să te opreşti si să contempli aceste exponate remarcabile.

             Din muzeu pătrunzi direct în marea curte interioară a Palatului Dogilor. Printre primele lucruri pe care le-am observat când eram încă sub arcadele curţii interioare a fost gondola acoperită , ambarcaţiunea tradiţională veneţiană şi origanalul statuii Sf .Teofil ,ucigând crocodilul.

               În mijlocul curţii poţi remarca gurile  celor două rezervoare de apă lucrate  de Nicollo de Conti şi Francesco Alberghetti .Una este din 1556, iar cealaltă  din 1559. Pe lângă nelipsiţi grifoni ,himere şi sirene,ornamentele de pe rezervoarele de apă prezintă subiecte acvatice inspirate din biblie. Nişte puţuri de apă care trebuiau să fie unele obişnuite sunt transformate în lucrări de artă datorită imaginaţiei şi gustului rafinat al artiştilor. Până şi interiorul fântânii este împodobit cu plăci de bronz şi  arabescuri.

foto: Scara Giganţilor

               Lângă Porta della Carta se deschide în curte Scara Giganţilor care îşi trage numele de la cei doi coloşi care îi reprezintă pe zeul războiului ,Marte şi pe zeul comerţului ,Neptun. Această scară triumfală ce aparţine Renaşterii a fost realizată între 1483 şi1491 din marmură alba decorată cu arabescuri şi trofee puţin reliefate.

               Cele două statui gigantice ale lui Marte şi al lui Neptun au fost realizate de Sansovino în 1565 şi simbolizează puterea şi dominaţia Veneţiei atât pe mare cât şi pe uscat.

               Tot aici avea loc ceremonia de investitură a dogelui care urma să ocupe cea mai înaltă magistratură a statului. Dogele urca până la capătul scării Giganţilor  unde primea cornul ducal ,simbolul puterii. După ce i se aşeza pe cap cornul ducal ,dogele jura să apere şi să respecte Constituţia Serenissimei Republici Veneţiene.Pe lângă cornul ducal îmbracat  peste o scufie de culoare albă, dogele avea o mantie de brocart aurită.

                În procesiunile Dogelui se remarcau şi alte simboluri ale puterii cum ar fi spada ceremonială , o mare umbrelă parasolar, cele opt steaguri cu leul înaripat al Sfântului Marcu şi cele opt trâmbiţe de argint. Procesiunea dogelui era asemănătoare unui ceremonial papal.

               Scăra Giganţilor realizată de arhitectul Antonio Rizzo  are la baza sa Arcul Foscari dedicat dogelui  Francesco Foscari . Construcţia are o faţadă cu ornamente în stil Baroc de prin 1607 . Pe această faţadă sunt amplasate statui din Grecia Antică ce reprezintă războinici, oratori şi divinităţi.Cel care iese cel mai mult în evidenţă este marele orologiu ornat cu aur. Este un adevărat arc triumfal construit din piatră adusă din Dalmaţia şi marmură roşie de Verona. Arcul este legat de Porta della Carta printr-un hol de intrare numit androne Foscari construit în timpul Renaşterii.

                Se remarcă deoparte şi de alta copiile celor două  statui magnifice al lui Adam şi a Evei scupltate de  Antonio Rizzo în stil renaşcentist. Eva artistului renaşcentist manifestă un farmec şi o timiditate gotică . Atitudinea ei ingenuă este cea care atrage cel mai mult privitorul.Originalele celor două statui sunt în Sala Liago de la primul etaj al palatului.

               În apropierea  Scării Giganţilor se află o inscripţie încadrată cu ornamente şi figurine lucrate de Alessandro Vittoria . Inscripţia evocă trecerea lui Henric al III lea prin Veneţia.

               La deapta Scării Giganţilor se deschide Curtea Senatorilor, o curte creată în  secolul al XV lea ,unde senatorii se adunau în aşteptarea reuniunilor de guvern.

               Scala  dei Censori se deschide sub un portic aflat în parte opusă Scării Giganţilor. Această scară realizată în 1525 m-a dus direct la Piano delle Logge, etajul la care se află lojele. De la loje îţi poţi face o vedere de ansamblu asupra Curţii interioare şi a Piazzetei San Marco.

             Lojele sunt cele care dau acea notă de originalitate Palatului Dogilor , făcându-l mai luminos şi mai elegant.Încerc să-mi imaginez cât de frumos era pe vrema Serenissimei Republici să stai aici şi să priveşti la peisajul din port , să vezi cum debarcau vasele negustorilor sau a delegaţiilor străine care vizitau Veneţia , dar şi elegantele gondole care se unduiau pe valurile lagunei. Un adevărat peisaj desprins parcă din tablourile impresioniştilor. Pe toată perioada Republicii în portul din faţa Piazzetei şi a Palatului Dogilor numit Molo stătea o galeră a marinei militare veneţiene cu rolul de a supraveghea şi de a proteja palatul şi calea de acces pe Grand Canale.

              Tot la nivelul lojelor se întâlnesc  o serie de spaţii minore destinate administraţiei şi al unor servicii ale palatului.

             Este vorba de Salla del Scrigno , sală în care era păstrată Cartea de Aur(Libro d’Oro) în care erau  înscrise numele familiilor de nobili veneţieni. Tot aici era şi Cartea de Argint în care erau înscrise numele tuturor cetăţenilor veneţieni cu drepturi depline care puteau ocupa posturi în administraţie.

             Lângă Salla del Scrigno se afla un alt spaţiu administrativ numit  Salla della Milizia da Mar în care se recrutau membrii echipajelor galerelor de luptă ale flotei veneţiene.

              Tot la etajul lojelor se găseau spaţiile câtorva organe de judecată administrativă ce aparţineau complexului sistem judiciar veneţien.

              Prima dintre aceste săli era Salla dei Censori destinată magistraţilor însărcinaţi cu menţinerea moralei publice şi reprimarea corupţiei din administraţia statului.

              Cea de a doua sală ale organelor juridice din administraţie era Sala dell'Avogaria de Comùn  destinată avocaţilor comunali care vegheau la respectarea prevederilor constituţionale.

              Când te îndrepţi spre etajele superioare ai şansa să observi scuptate în ziduri aşa zisele guri de leu sau guri ale adevărului( Bocche della Verita ) în care cu începere din secolul al XVI lea funcţionau ca nişte cutii poştale în care erau introduse denunţuri anonime legate de crime şi fraude. Astfel de guri ale adevărului erau răspândite prin tot oraşul. Aceste denunţuri erau investigate de magistraţi şi erau folosite după caz ca probe la procese.

            Pentru a  urca la primul etaj şi la celălalt etaj superioar al palatului am urcat Scala d’Oro . Numele de Scară de aur provine de la stucaturile aurite cu care este decorată bolta scării. Scara de aur este o capodoperă al lui Sansovino din secolul al XVI lea şi era destinată magistraţilor şi altor pesoane nobile în stat. Pentru amuzament ,toţi ar trebui să ne simţim onoraţi că suntem trataţi ca nişte magistraţi.Dacă în palat am intrat pe Poarta furajelor de data asta urcăm pe Scara de Aur.

               Primul etaj al Palatului Dogilor este ocupat de apartamentele Dogelui şi de spaţiile rezervate reuniunilor şi scrutinelor Marelui Consiliu.

                Apartamentele Dogelui ocupă un spaţiu  relativ restrâns din etajul unu al palatului. Spaţiul de locuit era utilizat în funcţie de necesitaţile de moment ale dogelui.În fapt din momentul alegerii sale şi confirmarea sa în funcţie de către Marele Consiliu, Dogele devenea un fel de prizonier al propriei sale condiţii , fiind în permanenţă controlat şi supravegheat chiar şi în spaţiul privat.Se zice că fiecare cameră a Apartamentelor Dogelui avea orificii în zid prin care se ascultau conversaţiile Dogelui.

              Principalele limitări ale puterii Dogelui erau că nu putea să se plimbe neînsoţit printre populaţie, nu beneficia de gărzi de corp proprii, nu putea avea altă reşedinţă decât Palatul ducal ,nu avea voie să deţină proprietăţi în ţări străine,  darurile pe care le primea de la alţi demnitari străini sau veneţieni se duceau în trezoreria Republicii, nu putea acorda audienţe sau să deschidă propria corespondenţă fără a avea lângă el cel puţin patru consilieri ducali. O mare parte din cheltuielile pentru întreţinerea palatului şi pentru buna desfăşurare a prerogativelor sale erau suportate din propria sa avere.

               Chiar şi când deceda, un doge nu avea parte de  doliu naţional deorece veneţienii considerau că în ciuda faptului că Dogele a murit , Signoria trăieşte.

                În ciuda tuturor acestor îngrădiri ale puterii sale ,Dogele ocupa cel mai mare rang în ierarhia Veneţiei şi beneficia de un prestigiu pe care toţi aristocraţii veneţieni doreau să-l atingă.

                Principalele prerogative ale Dogelui erau de reprezentant oficial al statului veneţian în ceremoniile publice şi în relaţiile diplomatice cu alte state şi de comandant suprem al armatei veneţiene pe timp de război. În rest Dogele se limita la prezidarea consiliilor Republicii în care votul său avea aceiaşi valoare ca al oricărui aristocrat veneţian membru al Signoriei.

                  În baza doctrinei cezaropapiste al Imperiului Roman Oriental ,Dogele îndeplinea şi funcţia de Şef al Bisericii San Marco.

                  Dar că să poţi înţelege cum îşi dăsfăşura viaţa cotidiană Dogele cel mai bine este să-i vizitezi apartamentele. Aşa că vă voi descrie cum se prezentau apartamentele dogelui. Încăperile sunt lipsite de obiecte de mobilier datorită faptului că o mare parte din el a fost sustras de soldaţii lui Napoleon o dată cu ocuparea oraşului în 1797.

                 Intrând într-un atriu, la stânga se succed camerele ce compuneau aceste apartamente:

·         Sala degli Scarlatti era spaţiul destinat Consilierilor Ducali.Denumirea de Scarlatti provine de la culoarea stacojie pe care o aveau veşmintele acestor consilieri ai Dogelui.

·         Sala degli Scudieri  destinată purtătorilor stemei ducale ,numiţi scuddieri .Aceştia erau numiţi pe viaţă de către Doge,iar opt dintre ei trebuiau să-i stea oricând la dispoziţie.

·         Sala dello Scudo era sala în care era păstrată stema Dogelui(scudo)care guverna .Stema Dogelui era adusă aici atunci când primea audienţe şi oaspeţi. Stema actuală expusă este cea al lui dogelui Ludovico Manin(1789-1797) , ultimul doge veneţian. Este cea mai mare cameră a apartamentelor ducale , ocupând în lăţime toată această aripă a palatului.Fiind folosită ca o cameră de oaspeţi ,doi pereţi ai acesteia sunt tapiţaţi cu mari hărţi geografice care subliniază tradiţia veneţienilor de exploratori   aflaţi în permanentă căutare de noi rute comerciale ce stateau la baza puterii veneţiene.Cele patru hărţi geografice sunt o reconstituire din 1762 a hărţilor originale mistuite de incendiu 1483.Sunt reprezentări ale Italiei şi lumii mediteraneene,Europei,  ale Asiei Mici ,Africii şi ale Asiei lui Marco Polo.

Aici poţi observa ruta lui Nicolo şi Antonio Zen care au reuşi să ajungă până în Groenlanda, drumul lui Pietro Querini până la fiordurile Norvegiei unde a naufragiat, descoperirea Insulelor Capului Verde de către Alvise da Mosto

Nu putem uita de călătoria asiatică al lui Marco Polo până la curtea chineză.              

 Jurnalul lui Marco Polo,chiar dacă iniţial nu a fost luat în serios de veneţieni, descrie în detaliu coordonatele geografice ale regiunilor din Asia centrală şi China precum şi tradiţiile societăţii asiatice prin care a trecut.Prin mărturia sa , Marco Polo a deschis noi orizonturi de explorare pentru europeni al imensului continent asiatic. În celaşi timp a fost deschis şi apetitul de studiere a obiceiurilor acestor mistice societăţi asiatice.

În centrul sălii sunt puse două globuri pământeşti , unul cu suprafaţa Terrei şi unul cu sferele cerurilor.

·         Sala Grimani este numită aşa datorită faptului că în centru plafonului are pictat blazonul familiei Grimani, o ilustră familie de aristocraţi veneţieni din rândul căreia au fost aleşi trei dogi. Marino Grimani(1595-1605) este cel care  a comandat picturile.Sala are deasemenea un frumos şemineu decorat cu blazonul dogelui Agostino Barbarigo (1486-1501). Impresionează deasemenea tabloul Leului înaripat al Sfântului Marcu cu labele din spate pe mare şi cu labele din faţă pe uscat ,lucru care simboliza dominaţia Veneţiei pe ambele planuri. Pictura aparţine artistului Vittore Carpaccio.

·         Sala Erizzo numită după dogele Francesco Erizzo(1631-1646) decorată asemănător sălii precedente

·         Sala Priuli sau Sala Stucaturilor recunoscută pentru stucaturile ce împodobesc bolta şi lunetele. Sala mai este denumită după dogele Antonio Priuli(1618-1623) al cărui blazon se remarcă pe şemineul ornamentat deasemenea cu tot felul de motive alegorice. În sală mai sunt şi picturi cu momente din viaţa lui Iisus Cristos şi deasemenea un portret al regelui francez Henri al III lea cea a avut parte de o primire fastuoasă în 1574 atunci când a vizitat Serenissima Republică.

Sala Grimani, Erizzo şi Priulli reprezintă cele trei spaţii private ale Dogelui

·         Sala Filosofilor numită astfel după cele 12 portrete de folosofi antici adăpostiţi aici prin secolul XVIII şi înlocuiţi ulterior cu portrete de dogi.

·         Sala Corner adăposteşte multe portrete ae dogelui Giovanni Corner(1625-1629) al cărui nume îl şi împrumută.Are un frumos şemineu din marmură de Cararra .

Aceste ultime 2 săli şi Sala Portretelor nu îndeplineau o funcţie specifică, fiind la dispoziţia Dogelui şi a familiei sale în funcţie de nevoile de moment şi activităţile desfăşurate.

      

    

  Pe latura opusă Apartamentelor Dogelui se află săli ale organelor de judecată :

·         Sala del Magistrato alle Leggi găzduia Magistratura dei Conservatori ed esecutori delle leggi e ordini degli uffici di San Marco e di Rialto care supraveghea  normativele ce reglementau profesia de avocat. Era condusă de 3 membri din familiile patriciene veneţiene .

·         Sala della Quarantia Criminal era curtea de judecată înfiinţată în secolul al XV leapentru judecarea cazurilor de drept penal. Era una dintre cele mai importante instanţe de judecată, fiind constituită din membrii ai Senatului care deţineau puteri legislative.

·         Sala della Quarantia Civil Vecchia era instanţa de judecată ce se ocupa de cazurile de drept civil din Veneţia.

Pană în secolul al XV lea exista o  singură Quarantia care avea rolul de Tribunal Suprem(Supremo Tribunale della Quarantia), fiind constituit din 40 de membri.

·         Sala dell'Armamento sau Sala Gauriento ,o sală care în trecut era legătă de Armeria de la etajul superior. Are o frumoasă frescă a Paradisului pictat de artistul padovan Gauriento ,degradată de incendiul din 1577.

   Aceste instanţe de judecată erau conectate între ele de Sala Liago care erau un fel de colidor în care se întâlneau membri familiilor patricieni veneţiene ale Marelui Consiliu în intervalul discuţiilor despre afacerile de stat.

Ce ascunde Moscova subterană?

Ce ascunde Moscova subterană?

Existenţa în paralel cu reţeaua publică de metrou, a unui sistem de tunele şi centre de comandă secrete a stârnit de mult interesul  multor cercetători . Această reţea subterană secretă cunoscută sub numele de Metroul 2 a fost proiectată pentru a asigura funcţionarea guvernului sovietic în condiţiile unui război nuclear. Principala sursă de informaţii referitoare la instalaţiile subterane secrete ale Moscovei provin din Raportul Departamentului american al Apărării publicat în 1991.Conform raportului, Metroul 2  leagă locaţii strategice din Moscova şi adăposteşte un adevărat oraş subteran.

Detalii despre metroul din Moscova

Lucrările la metroul din Moscova au debutat în prima parte a anilor’ 30. Industrializarea forţată a URSS a avut ca efect o creştere rapidă a populaţiei oraşelor sovietice şi în special a  Moscovei. Infrastructura capitalei sovietice trebuia remodelată  pentru a face faţă forţei de muncă în creştere.

Cel care a planificat şi a supravegheat construcţia reţelei de metrou moscovite a fost Lazăr Kaganovici , descendent dintr-o familie de evrei ucraineni , care va deveni treptat unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Stalin. Kaganovici, în calitatea sa de preşedinte al Sovietului orăşenesc al Moscovei şi ulterior de Comisar al Poporului pentru Transporturi(începând cu 1935), a fost principalul responsabil de reconstrucţia Moscovei din anii’30 .

Planul de construcţie a metroului moscovit a fost aprobat de conducerea sovietică pe 21 martie 1933 şi era prevăzut iniţial să aibă 10 linii cu lungime totală de 80 km. Metroul din Moscova a  fost inaugurat oficial pe 15 mai 1935, cu 13 staţii  pe o lungime de  11 kilometri.

Actuala reţea de metrou din Moscova are 190 de staţii pe o lungime totală de 317,5 km.  Cea mai adâncă secţiune are 74 de metri . Metroul din Moscova ocupă locul 2 în topul celor mai aglomerate reţele de metrou din lume, după cel din Seul.

Primul metrou din URSS nu trebuia să fie doar un simplu mijloc de transport rapid pentru proletariat , dar şi o dovadă a faptului că statul sovietic era capabil să depăşească democraţiile occidentale. Metroul din Moscova trebuia să fie mai bun, mai eficient şi mai frumos în comparaţie cu oricare reţea de metrou existentă.

Elementele arhitecturale deosebite ale fiecărei staţii de metrou trebuiau să reflecte conceptul socialist asupra artei. Conform acestui concept, arta aparţinea fiecărui cetăţean şi trebuie ca urmare să fie afişată în primul rând în  spaţiile publice. În viziunea conducerii sovietice , arta trebuia să fie prezentă în viaţa cotidiană. Nimic nu era mai convingător decât metroul din Moscova pentru a demonstra această idee.

Viteza cu care trebuiau să fie construite  liniile de metrou  a determinat apariţia numeroaselor accidente de muncă mortale . Majoritatea muncitorilor  erau tineri aduşi de la sate . Deasemenea se spune că majoritatea celor care lucrau la metrou , erau voluntari.  Materialele de construcţiii costisitoare au fost folosite din ambundenţă , în ciuda faptului că lucrătorii trăiau în barăci de lemn fără electricitate şi apă. Prima linie inaugurată în 1935 era pe traseul Parcul Culturii –Sokolniki.

Extinderea reţelei de metrou din Moscova nu a încetat nici în timpul războiul , când  o parte din staţii au fost folosite şi ca adăpost în timpul bombardamentelor.În ciuda crizei financiare globale ce a debutat în 2007 , proiectele de dezvoltare a reţelei de metrou din Moscova au continuat.

Misterele metroului din Moscova- linia de metrou comandată de Stalin

Harta Metroului-2 furnizată în raportul Departamentului Apărării din 1991

Paralel cu sistemul public de metrou , se presupune că ar exista o reţea de metrou secretă al cărei construcţie a fost ordonată de către Stalin. Metroul 2 este numele sub care este cunoscută această reţea secretă de tuneluri şi buncăre de comandă.

Se afirmă faptul că Metroul 2 este mult mai lung decât cel public şi are o adâncime care merge până la 200 de metri.  Spionajul american presupune că Metroul-2 leagă Kremlinul de sediul FSB(ex-KGB), aeroportul Vnukovo-2 şi de un presupus oraşel subteran la Ramenski. Se spunea deasemenea că Stalin avea acces la această reţea secretă de metrou , chiar de la vila sa situată în afara Moscovei. Există diferite teorii referitoare la stadiul actual de dezvoltare al Metroului 2.

Unii afirmă că orice construcţie la Metroul 2 a fost stopată o dată cu moartea lui Stalin în 1953. Alţii însă susţin că reţeaua secretă de metrou se extinde  având ca paravan proiectele de dezvoltare a sistemului public de metrou.

Se presupune faptul că oraşul subteran de la Ramenki poate găzdui aproximativ 30000 de persoane , având totodată şi centru de comandă alternativ pentru comandanţii din armata rusă. Acest complex subteran se crede că a fost finalizat la mijlocul anilor’70 , fiind capabil să asigure condiţii de viaţă pentru mii de oameni ,pe o  perioadă de aproximativ 30 de ani. Conform surselor americane , oraşul subteran de la Ramenki ar avea depozite uriaşe de alimente , generatoare şi locuri de dormit amenajate.

Cele mai multe dovezi ale existenţei Metroului 2  vin de la Departamentul Apărării al SUA. Raportul Departamentului Apărării din 1991  intitulat Military Forces in Transition ,în care se menţionează o reţea extinsă de instalaţii subterane care tranzitează Moscova şi suburbiile sale. Raportul susţine că această reţea subterană secretă era menită să asigure funcţionarea guvernului sovietic în cazul unui război nuclear. Actualul administrator al acestei reţele subterane secrete  se presupune că ar fi Ministerul Apărării.

Mulţi cetaţeni ruşi cred în existenţa Metroului 2 şi îl consideră ca pe o dovadă a paranoiei de care suferea vechiul regim sovietic.

Bibliografie

Daniel Smith , 100 Places You Will Never Visit: The World's Most Secret Locations , Ed. Quercus ,Londra, 2012.

http://www.atlasobscura.com/articles/subterranean-secrets-moscow-s-metro-2-and-the-diy-subway-system

http://alanier.at/U-BahnMoskau.html