Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie-San Marco, inima Veneţiei

Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie

San Marco, inima Veneţiei

I.Prima parte din vizita la Palatul Dogilor- sediul puterii Republicii Veneţiene 

San Marco, acest nucleu al oraşului este un mediu aparte faţă de toate celelalte spaţii vizitate până atunci. Nu poţi să pretinzi că ai vizitat Veneţia dacă nu ai fost cel puţin o dată în această agoră veneţiană. Aici îţi este predată adevărata lecţie de istorie a cea ce a însemnat Republica Veneţiană.

               Acestă mare piaţă publică din San Marco se împarte în Piazzeta San Marco şi Piazza San Marco.

foto: Palatul Zecca al Monetăriei Veneţiei

               Ajuns pe debarcader, primul lucru pe care l-am zărit au fost arborii vechii Grădini regale şi Palatul Zecca al Monetăriei Veneţiei  edificat între 1537 şi 1545 de către arhitectul renaşcentist Jacopo Sansovino.

              Intrarea în Palatul Zecca este opera lui Vincenzo Scamozzi şi apare susţinută de doi atlanţi. Aceştia din urmă sunt statui de bărbaţi în atitudine de efort folosiţi ca elemente de susţinere în locul coloanelor.Iniţial Monetăria Veneţiei era la Rialto ,dar din 1277 pentru o mai bună supraveghere Marele Consiliu ,organul superior de conducere al Veneţiei, a hotărât mutarea acesteia la San Marco. Începând cu secolul al XV lea, aici se  produceau anual până la două milioane de monezi în  ducaţi  de aur şi argint. Ducatul dea aur veneţian a fost denumit şi zecchino începând din secolul al XVI lea.  Pe  ducat era reprezentat dogele care se închină în faţa Mântuitorului Iisus. Monetăria din Veneţia şi-a încetat activitatea în 1870 după anexarea Veneţiei la Regatul Italiei în 1866. În prezent funcţionează ca un corp de clădire al Bibliotecii Sf. Marcu.

               La Piazzeta San Marco  m-am oprit pentru a admira cele două coloane uriaşe din granit care se înalţă către  cerul azuriu . Văzute de pe apă ele deţin prim-planul tabloului Piazzetei. Deoarece aici era locul obişnuit de execuţie al criminalilor de rând ,dintr-o superstiţie se spune că e de rău augur să debarci între aceste două coloane.

              Prima coloana din stânga aparţine Sf.Teofil ,vechiul patron spiritual al oraşului  dinaintea Sfântului Marcu. Sfântul ţine o suliţă în mână ,iar la piciore este crocodilul care se spune că ar simboliza dragonul răpus de el.

               Cea de a doua coloană are în vârful său Leul înaripat , simbol al Sfântului Evanghelist Marcu , noul patron spiritual al Veneţiei al cărui moaşte au fost aduse  din Alexandria în 828 pentu a spori prestigiul Serenissimei Republici Veneţiene .

foto:Biblioteca naţională San Marco

               Piazzeta San Marco este cuprinsă la dreapta de Palatul Dogilor ,iar la stânga de Biblioteca natională a Sf . Marcu.

               Primul lucru pe care îmi planificasem era să vizitez Palatul Dogilor, centrul puterii politice ,militare şi judecătoreşti a Republicii Veneţiene.  Acest edificiu a fost totodată palat ,senat ,tribunal şi închisoare.

               Dogele Angelo Participazio(811-825) este cel care a edificat în 812 această capodoperă a stilului Gotic Veneţian. În următorii ani Palatul a suferit o serie de modificări succesive care l-au transformat dintr-o fortăreaţă cu turnuri de apărare aşa cum a fost ea lăsată de dogele Pietro I Orseolo(976-979) într-un palat elegant dar uşor de apărat aşa cum a fost el resistematizat de către dogele Sebastiano Ziani(1172-1178).

foto: Palatul ducal

               Conform retoricii veneţiene, Palatul ducal trebuia să fie o expresie a relaţiei speciale pe care o avea Serenisima Republică în raport cu cetăţenii săi, o relaţie de încredere şi loialitate absolută. Veneţieni considerau această guvernare legitimă datorită faptului că era expresia voinţei veneţienilor şi nu o impunere pe considerente de drept divin aşa cum se întâmpla în alte oraşe medievale italiene.

               În fapt alegerea Dogelui  era expresia voinţei marilor familii de aristocraţi veneţieni . În concluzie nu este vorba de o republică democratică ci de una plutocratică. Se mergea totuşi pe premiza că aristocraţii veneţieni aleg Dogele ţinând cont şi de opinia publică.

               Înainte de a păşi în interiorul Palatului Dogelui am încercat să surprind elementele deosebite din înfăţisarea exterioară a palatului.

foto:Porta della Carta 

               Intrarea principală în Palatul Dogilor se făcea printr-o construcţie monumentală în stil Gotic floral numită Porta della Carta localizată pe faţada dinspre Basilica di San Marco.

               Decoraţiunile  acestei porţi monumentale includ colonete ,trefle ,statui şi  pe nelipsitul leul înaripat al Sfântului Marcu cu laba aşezată pe o evanghelie deschisă. În faţa leului înaripat stă îngenuncheat dogele Francesco Foscari(1423-1457) ,în timpul căruia a fost construită această poartă.Lucrarea a fost executată în 1438 şi le aparţine arhitecţilor Giovanni Bon şi lui Bartolomeo ,fiul acestuia.

               Atunci când au construit această poartă , arhitecţii au urmărit să nu dăuneze cu nimic unităţii faţadelor,al căror armonie nu este întreruptă de nici o poartă de acces.

               În sculptura Palatului Dogilor, Veneţia este întruchiparea Justiţiei îmbracată în veşminte regale şi stând pe tronul Regelui Solomon flancată de lei şi ţinând în mână o sabie şi o balanţă. Coloana masivă ce este localizată în colţul Piazzetei şi care susţine întreaga structură de marmură are deasupra un basorelief cu Judecata lui Solomon executată de Bartolomeo Bon. Această lucrare este încărcată de simbolistică şi transmite în fapt menirea Palatului Dogelui. Cum Veneţia era întruchiparea Justiţiei aşa şi Palatul Dogilor trebuia să fie un palat al lui Solomon în care să domine  virtuţi ca înţelepciunea,cumpătarea, prudenţa şi curajul . Cel puţin aceasta era politica oficială a statului veneţian, dar unul este idealul şi alta e realitatea dominată de intrigile palatului.La acest basorelief se sfârşeşte lunga colonetă ce străbate fiecare colţ al edificiului.

                Pe faţada dinspre Piazzeta am observat şi cele două coloane de marmură roşie în care se citeau de obicei sentinţele de condamnare la moarte.

               Pe cel de al treisprezecelea capitel al galeriei inferioare cu pornire de la Sf. Marcu se pot sesiza opt despărţituri care coincid cu tot atâtea epoci ale vieţii omeneşti. De alfel fiecare capitel înfăţişează ce va distinct. Sunt prezentate himere, îngeri, copii, animale fantastice, scene biblice, evenimente istorice. Toate sunt ornamentate cu ramuri şi frunze, acante şi flori.

              Pe faţada cu deschidere înspre port (Molo) sunt şaptesprezece arcade ,iar pe faţada din Piazzeta San Marco sunt optsprezece.

foto:Porta del Frumento

             Accesul publicului în palat se face în intrarea dinspre Molo,numită Porta del Frumento care tradus ar însemna Poarta Furajelor .Era numită astfel deoarece Oficiul de furajare era foarte aproape .

              Parterul  găzduieşte Museo dell’ Opera şi vechile spaţii ale bucătăriilor palatului pe al cărui loc se află acum o cafenea care dispune şi de un spaţiu pentru expoziţii temporare.

               Museo dell’Opera a luat fiinţă în contextul lucrărilor de restaurare şi restructurare care au implicat cele două faţade ale palatului şi capitelurile ce aparţin arcadelor de la parter şi lojelor de sus.

Piesele originale aflate în degradare au fost îndepărtate din structura palatului şi înlocuite cu nişte copii.

               După o atentă restaurare ,originalele  au rămas să fie expuse în muzeu.  În total sunt 42 de capiteluri  distribuite ca exponate în şase camere străbătute de un vechi zid din blocuri de piatră ce dateză încă de la prima construcţie a palatului. Aceste piese sunt capodopere ale sculpturii veneţiene de secol al XIV lea şi al XV lea . Tot în aceste camere sunt  expuse  fragmente de statui de faţadă cât şi alte decoraţiuni şi lucrări arhitecturale.

             Aceste lucrări nu sunt simple decoraţiuni ci au încorporata o semnificaţie articulată alegorică, religioasă, morală şi politică pe care fără îndoială că societatea veneţiană de secol XIV şi XV o înţelegea mai uşor decât noi.

             Capitelurile pe care le-am observat aveau fiecare un înţeles special formând aproape un poem epic sculptat in piatră şi populat de oameni, semne zodiacale, mituri,simboluri, vicii şi virtuţi grupate în poveşti şi fabule, parabole religioase şi demonstraţii,alegorii morale şi sfaturi. Ca într-un stil tipic medieval sacrul era amestecat cu profanul,istoria cu legenda,iar astronomia cu astrologia. Nu poţi trece în grabă fară să te opreşti si să contempli aceste exponate remarcabile.

             Din muzeu pătrunzi direct în marea curte interioară a Palatului Dogilor. Printre primele lucruri pe care le-am observat când eram încă sub arcadele curţii interioare a fost gondola acoperită , ambarcaţiunea tradiţională veneţiană şi origanalul statuii Sf .Teofil ,ucigând crocodilul.

               În mijlocul curţii poţi remarca gurile  celor două rezervoare de apă lucrate  de Nicollo de Conti şi Francesco Alberghetti .Una este din 1556, iar cealaltă  din 1559. Pe lângă nelipsiţi grifoni ,himere şi sirene,ornamentele de pe rezervoarele de apă prezintă subiecte acvatice inspirate din biblie. Nişte puţuri de apă care trebuiau să fie unele obişnuite sunt transformate în lucrări de artă datorită imaginaţiei şi gustului rafinat al artiştilor. Până şi interiorul fântânii este împodobit cu plăci de bronz şi  arabescuri.

foto: Scara Giganţilor

               Lângă Porta della Carta se deschide în curte Scara Giganţilor care îşi trage numele de la cei doi coloşi care îi reprezintă pe zeul războiului ,Marte şi pe zeul comerţului ,Neptun. Această scară triumfală ce aparţine Renaşterii a fost realizată între 1483 şi1491 din marmură alba decorată cu arabescuri şi trofee puţin reliefate.

               Cele două statui gigantice ale lui Marte şi al lui Neptun au fost realizate de Sansovino în 1565 şi simbolizează puterea şi dominaţia Veneţiei atât pe mare cât şi pe uscat.

               Tot aici avea loc ceremonia de investitură a dogelui care urma să ocupe cea mai înaltă magistratură a statului. Dogele urca până la capătul scării Giganţilor  unde primea cornul ducal ,simbolul puterii. După ce i se aşeza pe cap cornul ducal ,dogele jura să apere şi să respecte Constituţia Serenissimei Republici Veneţiene.Pe lângă cornul ducal îmbracat  peste o scufie de culoare albă, dogele avea o mantie de brocart aurită.

                În procesiunile Dogelui se remarcau şi alte simboluri ale puterii cum ar fi spada ceremonială , o mare umbrelă parasolar, cele opt steaguri cu leul înaripat al Sfântului Marcu şi cele opt trâmbiţe de argint. Procesiunea dogelui era asemănătoare unui ceremonial papal.

               Scăra Giganţilor realizată de arhitectul Antonio Rizzo  are la baza sa Arcul Foscari dedicat dogelui  Francesco Foscari . Construcţia are o faţadă cu ornamente în stil Baroc de prin 1607 . Pe această faţadă sunt amplasate statui din Grecia Antică ce reprezintă războinici, oratori şi divinităţi.Cel care iese cel mai mult în evidenţă este marele orologiu ornat cu aur. Este un adevărat arc triumfal construit din piatră adusă din Dalmaţia şi marmură roşie de Verona. Arcul este legat de Porta della Carta printr-un hol de intrare numit androne Foscari construit în timpul Renaşterii.

                Se remarcă deoparte şi de alta copiile celor două  statui magnifice al lui Adam şi a Evei scupltate de  Antonio Rizzo în stil renaşcentist. Eva artistului renaşcentist manifestă un farmec şi o timiditate gotică . Atitudinea ei ingenuă este cea care atrage cel mai mult privitorul.Originalele celor două statui sunt în Sala Liago de la primul etaj al palatului.

               În apropierea  Scării Giganţilor se află o inscripţie încadrată cu ornamente şi figurine lucrate de Alessandro Vittoria . Inscripţia evocă trecerea lui Henric al III lea prin Veneţia.

               La deapta Scării Giganţilor se deschide Curtea Senatorilor, o curte creată în  secolul al XV lea ,unde senatorii se adunau în aşteptarea reuniunilor de guvern.

               Scala  dei Censori se deschide sub un portic aflat în parte opusă Scării Giganţilor. Această scară realizată în 1525 m-a dus direct la Piano delle Logge, etajul la care se află lojele. De la loje îţi poţi face o vedere de ansamblu asupra Curţii interioare şi a Piazzetei San Marco.

             Lojele sunt cele care dau acea notă de originalitate Palatului Dogilor , făcându-l mai luminos şi mai elegant.Încerc să-mi imaginez cât de frumos era pe vrema Serenissimei Republici să stai aici şi să priveşti la peisajul din port , să vezi cum debarcau vasele negustorilor sau a delegaţiilor străine care vizitau Veneţia , dar şi elegantele gondole care se unduiau pe valurile lagunei. Un adevărat peisaj desprins parcă din tablourile impresioniştilor. Pe toată perioada Republicii în portul din faţa Piazzetei şi a Palatului Dogilor numit Molo stătea o galeră a marinei militare veneţiene cu rolul de a supraveghea şi de a proteja palatul şi calea de acces pe Grand Canale.

              Tot la nivelul lojelor se întâlnesc  o serie de spaţii minore destinate administraţiei şi al unor servicii ale palatului.

             Este vorba de Salla del Scrigno , sală în care era păstrată Cartea de Aur(Libro d’Oro) în care erau  înscrise numele familiilor de nobili veneţieni. Tot aici era şi Cartea de Argint în care erau înscrise numele tuturor cetăţenilor veneţieni cu drepturi depline care puteau ocupa posturi în administraţie.

             Lângă Salla del Scrigno se afla un alt spaţiu administrativ numit  Salla della Milizia da Mar în care se recrutau membrii echipajelor galerelor de luptă ale flotei veneţiene.

              Tot la etajul lojelor se găseau spaţiile câtorva organe de judecată administrativă ce aparţineau complexului sistem judiciar veneţien.

              Prima dintre aceste săli era Salla dei Censori destinată magistraţilor însărcinaţi cu menţinerea moralei publice şi reprimarea corupţiei din administraţia statului.

              Cea de a doua sală ale organelor juridice din administraţie era Sala dell'Avogaria de Comùn  destinată avocaţilor comunali care vegheau la respectarea prevederilor constituţionale.

              Când te îndrepţi spre etajele superioare ai şansa să observi scuptate în ziduri aşa zisele guri de leu sau guri ale adevărului( Bocche della Verita ) în care cu începere din secolul al XVI lea funcţionau ca nişte cutii poştale în care erau introduse denunţuri anonime legate de crime şi fraude. Astfel de guri ale adevărului erau răspândite prin tot oraşul. Aceste denunţuri erau investigate de magistraţi şi erau folosite după caz ca probe la procese.

            Pentru a  urca la primul etaj şi la celălalt etaj superioar al palatului am urcat Scala d’Oro . Numele de Scară de aur provine de la stucaturile aurite cu care este decorată bolta scării. Scara de aur este o capodoperă al lui Sansovino din secolul al XVI lea şi era destinată magistraţilor şi altor pesoane nobile în stat. Pentru amuzament ,toţi ar trebui să ne simţim onoraţi că suntem trataţi ca nişte magistraţi.Dacă în palat am intrat pe Poarta furajelor de data asta urcăm pe Scara de Aur.

               Primul etaj al Palatului Dogilor este ocupat de apartamentele Dogelui şi de spaţiile rezervate reuniunilor şi scrutinelor Marelui Consiliu.

                Apartamentele Dogelui ocupă un spaţiu  relativ restrâns din etajul unu al palatului. Spaţiul de locuit era utilizat în funcţie de necesitaţile de moment ale dogelui.În fapt din momentul alegerii sale şi confirmarea sa în funcţie de către Marele Consiliu, Dogele devenea un fel de prizonier al propriei sale condiţii , fiind în permanenţă controlat şi supravegheat chiar şi în spaţiul privat.Se zice că fiecare cameră a Apartamentelor Dogelui avea orificii în zid prin care se ascultau conversaţiile Dogelui.

              Principalele limitări ale puterii Dogelui erau că nu putea să se plimbe neînsoţit printre populaţie, nu beneficia de gărzi de corp proprii, nu putea avea altă reşedinţă decât Palatul ducal ,nu avea voie să deţină proprietăţi în ţări străine,  darurile pe care le primea de la alţi demnitari străini sau veneţieni se duceau în trezoreria Republicii, nu putea acorda audienţe sau să deschidă propria corespondenţă fără a avea lângă el cel puţin patru consilieri ducali. O mare parte din cheltuielile pentru întreţinerea palatului şi pentru buna desfăşurare a prerogativelor sale erau suportate din propria sa avere.

               Chiar şi când deceda, un doge nu avea parte de  doliu naţional deorece veneţienii considerau că în ciuda faptului că Dogele a murit , Signoria trăieşte.

                În ciuda tuturor acestor îngrădiri ale puterii sale ,Dogele ocupa cel mai mare rang în ierarhia Veneţiei şi beneficia de un prestigiu pe care toţi aristocraţii veneţieni doreau să-l atingă.

                Principalele prerogative ale Dogelui erau de reprezentant oficial al statului veneţian în ceremoniile publice şi în relaţiile diplomatice cu alte state şi de comandant suprem al armatei veneţiene pe timp de război. În rest Dogele se limita la prezidarea consiliilor Republicii în care votul său avea aceiaşi valoare ca al oricărui aristocrat veneţian membru al Signoriei.

                  În baza doctrinei cezaropapiste al Imperiului Roman Oriental ,Dogele îndeplinea şi funcţia de Şef al Bisericii San Marco.

                  Dar că să poţi înţelege cum îşi dăsfăşura viaţa cotidiană Dogele cel mai bine este să-i vizitezi apartamentele. Aşa că vă voi descrie cum se prezentau apartamentele dogelui. Încăperile sunt lipsite de obiecte de mobilier datorită faptului că o mare parte din el a fost sustras de soldaţii lui Napoleon o dată cu ocuparea oraşului în 1797.

                 Intrând într-un atriu, la stânga se succed camerele ce compuneau aceste apartamente:

·         Sala degli Scarlatti era spaţiul destinat Consilierilor Ducali.Denumirea de Scarlatti provine de la culoarea stacojie pe care o aveau veşmintele acestor consilieri ai Dogelui.

·         Sala degli Scudieri  destinată purtătorilor stemei ducale ,numiţi scuddieri .Aceştia erau numiţi pe viaţă de către Doge,iar opt dintre ei trebuiau să-i stea oricând la dispoziţie.

·         Sala dello Scudo era sala în care era păstrată stema Dogelui(scudo)care guverna .Stema Dogelui era adusă aici atunci când primea audienţe şi oaspeţi. Stema actuală expusă este cea al lui dogelui Ludovico Manin(1789-1797) , ultimul doge veneţian. Este cea mai mare cameră a apartamentelor ducale , ocupând în lăţime toată această aripă a palatului.Fiind folosită ca o cameră de oaspeţi ,doi pereţi ai acesteia sunt tapiţaţi cu mari hărţi geografice care subliniază tradiţia veneţienilor de exploratori   aflaţi în permanentă căutare de noi rute comerciale ce stateau la baza puterii veneţiene.Cele patru hărţi geografice sunt o reconstituire din 1762 a hărţilor originale mistuite de incendiu 1483.Sunt reprezentări ale Italiei şi lumii mediteraneene,Europei,  ale Asiei Mici ,Africii şi ale Asiei lui Marco Polo.

Aici poţi observa ruta lui Nicolo şi Antonio Zen care au reuşi să ajungă până în Groenlanda, drumul lui Pietro Querini până la fiordurile Norvegiei unde a naufragiat, descoperirea Insulelor Capului Verde de către Alvise da Mosto

Nu putem uita de călătoria asiatică al lui Marco Polo până la curtea chineză.              

 Jurnalul lui Marco Polo,chiar dacă iniţial nu a fost luat în serios de veneţieni, descrie în detaliu coordonatele geografice ale regiunilor din Asia centrală şi China precum şi tradiţiile societăţii asiatice prin care a trecut.Prin mărturia sa , Marco Polo a deschis noi orizonturi de explorare pentru europeni al imensului continent asiatic. În celaşi timp a fost deschis şi apetitul de studiere a obiceiurilor acestor mistice societăţi asiatice.

În centrul sălii sunt puse două globuri pământeşti , unul cu suprafaţa Terrei şi unul cu sferele cerurilor.

·         Sala Grimani este numită aşa datorită faptului că în centru plafonului are pictat blazonul familiei Grimani, o ilustră familie de aristocraţi veneţieni din rândul căreia au fost aleşi trei dogi. Marino Grimani(1595-1605) este cel care  a comandat picturile.Sala are deasemenea un frumos şemineu decorat cu blazonul dogelui Agostino Barbarigo (1486-1501). Impresionează deasemenea tabloul Leului înaripat al Sfântului Marcu cu labele din spate pe mare şi cu labele din faţă pe uscat ,lucru care simboliza dominaţia Veneţiei pe ambele planuri. Pictura aparţine artistului Vittore Carpaccio.

·         Sala Erizzo numită după dogele Francesco Erizzo(1631-1646) decorată asemănător sălii precedente

·         Sala Priuli sau Sala Stucaturilor recunoscută pentru stucaturile ce împodobesc bolta şi lunetele. Sala mai este denumită după dogele Antonio Priuli(1618-1623) al cărui blazon se remarcă pe şemineul ornamentat deasemenea cu tot felul de motive alegorice. În sală mai sunt şi picturi cu momente din viaţa lui Iisus Cristos şi deasemenea un portret al regelui francez Henri al III lea cea a avut parte de o primire fastuoasă în 1574 atunci când a vizitat Serenissima Republică.

Sala Grimani, Erizzo şi Priulli reprezintă cele trei spaţii private ale Dogelui

·         Sala Filosofilor numită astfel după cele 12 portrete de folosofi antici adăpostiţi aici prin secolul XVIII şi înlocuiţi ulterior cu portrete de dogi.

·         Sala Corner adăposteşte multe portrete ae dogelui Giovanni Corner(1625-1629) al cărui nume îl şi împrumută.Are un frumos şemineu din marmură de Cararra .

Aceste ultime 2 săli şi Sala Portretelor nu îndeplineau o funcţie specifică, fiind la dispoziţia Dogelui şi a familiei sale în funcţie de nevoile de moment şi activităţile desfăşurate.

      

    

  Pe latura opusă Apartamentelor Dogelui se află săli ale organelor de judecată :

·         Sala del Magistrato alle Leggi găzduia Magistratura dei Conservatori ed esecutori delle leggi e ordini degli uffici di San Marco e di Rialto care supraveghea  normativele ce reglementau profesia de avocat. Era condusă de 3 membri din familiile patriciene veneţiene .

·         Sala della Quarantia Criminal era curtea de judecată înfiinţată în secolul al XV leapentru judecarea cazurilor de drept penal. Era una dintre cele mai importante instanţe de judecată, fiind constituită din membrii ai Senatului care deţineau puteri legislative.

·         Sala della Quarantia Civil Vecchia era instanţa de judecată ce se ocupa de cazurile de drept civil din Veneţia.

Pană în secolul al XV lea exista o  singură Quarantia care avea rolul de Tribunal Suprem(Supremo Tribunale della Quarantia), fiind constituit din 40 de membri.

·         Sala dell'Armamento sau Sala Gauriento ,o sală care în trecut era legătă de Armeria de la etajul superior. Are o frumoasă frescă a Paradisului pictat de artistul padovan Gauriento ,degradată de incendiul din 1577.

   Aceste instanţe de judecată erau conectate între ele de Sala Liago care erau un fel de colidor în care se întâlneau membri familiilor patricieni veneţiene ale Marelui Consiliu în intervalul discuţiilor despre afacerile de stat.