Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie

Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie

Alte capodopere arhitecturale veneţiene:Biblioteca Marciana, Procuraţiile, Torre dell’ Orologio, Giardini della Biennale, Arsenale

foto:Biblioteca Marciana

Din balconul Catedralei Sf. Marcu poţi contempla atât priveliştea dinspre Piazetta cât şi din Piazza San Marco .

             Privind dînspre Piazzeta, clădirea Bibliotecii Naţionale San Marco(Bibioteca Marciana) ţi se dezvăluie în toată splendoarea ei . Este o altă clădire magnifică gândită de genialul Jacopo Sansovino. Biblioteca Marciana este un adevărat templu al cunoaşterii. Veneţia a devenit în scurtă vereme după inventarea tiparului un important târg european de carte  , în care se videau cărţi cu tematici dintre cele mai diverse.

               Biblioteca şi-a îmbogăţit considerabil fondul de carte o dată cu legea din 1603 care prevedea că orice carte tipărită în Veneţia să aibă depusă o copie la Biblioteca Marciana.

               Fondul bibliotecii include aproximativ un milion de cărţi tipărite şi o colecţie impresionantă de aproape 13000 de manuscrise şi 24000 de lucrări tipărite între 1500 şi 1600.

             De remarcat este prezenţa unui vechi manuscris grecesc pe pergament din secolul al IX lea intitulat Codex Nanianus. Pe acesta este scris Noul Testament.

             Un alt codex care datează din 1330 este un manual lingvistic destinat misionarilor catolici pentru a le uşura comunicarea cu cumanii. Este vorba de Codex Cumanicus.

            Văzută de la balcon , Piazza San Marco îşi dezvăluie contururile ca într-o pictură.

            

 Procuraţiile, fostele reşedinţe ale Procuratorilor de San Marco , fixează cadrul Pieţei San Marco. Cea mai veche dintre clădiri este Procuraţie Vecchie ,un edificiu din secolul al XVI lea construit pe trei nivele care  dezvăluie o rădăcină în stilul gotic.

Procuraţie Nuove au fost construite între1586 şi 1640 de către arhitecţii Vincenzo Scamozzi şi Baldasare Longhena într-un stil clasic mai restrictiv .Cele două clădiri sunt unite de Ala Napoleonica , o aripă comandată de Napoleon Bonaparte şi finalizată în 1810 . Contruită într-un stil neoclasicist atât de atipic pentru Veneţia, Ala Napoleonica a găzduit pe guvernatorul napoleonian de după căderea Republicii Veneţiei şi apoi pe guvernatorii austrieci ce preiau controlul în oraş după înfrângerea lui Napoleon . Actualmente este locul în care este găzduit Preşedintele Italiei atunci când este în vizită oficială în Veneţia.În restul timpului atât Aripa napoleoniană cât şi Procuraţiile Nuove găzduiesc muzeul Correr.

     

foto:Torre dell'orologio

 Deasemenea am putut vedea destul de bine şi detaliile arhitecturale ale Turnului Orologiului(Torre dell’ Orologio) legat de Procuraţiile Vecchie.Edificiul este o clădire renaşcentistă din secolul al XV lea. Turnul este pus într-o asemenea poziţie încât să fie vizibil chiar din lagună. Primele două etaje ale turnului crează un arc monumental ce se deschide în aleea principala a oraşului numită Merceria, ce lega centrul politico-religios al Pieţei San Marco de centrul financiar al Veneţiei care era Rialto.

              Pe terasa turnului se evidenţiază două statui de bronz care bat orele pe un clopot.În mod simbolic, unul dintre mesageri este înfăţişat tânăr şi celălalt bătrân pentru a arăta trecerea timpului.Cele două statui masculine poartă porecla de mauri din partea turiştilor şi localnicilor ,datorită faptului că bronzul lor este înnegrit de trecerea timpului. Clopotul este acelaşi din 1497. Mai jos cu un etaj este cunoscutul leu înaripat cu cartea de deschisă, înfăţişat pe un fond albastru înstelat. Mai jos de acesta este o galerie semicirculară care adăposteşte statuile din cupru aurit al Fecioarei şi al Pruncului .Pe fiecare parte a statuii sunt panouri cu numere romane şi arabe care indică ora. Numerele romane sunt pentru ore ,iar cele arabe pentru minute. La etajul inferior este un mare cadran de marmură al unui ceas pe care sunt gravate cele 24 de ore ale zilei poleite cu aur. O limbă poleită cu aur şi având o formă de soare avansează în cerc pentru a indica ora dintr-un anumit moment al zilei. Deasupra limbii este deasemenea un cerc cu semne zodiacale aurite.Aceste zodii se mişcă mult mai încet decât limba pentru a arăta  poziţia soarelui în zodiac. Fundalul este pictat în albastru. O faţă a ceasului este disponibilă şi pentru cei care vin din direcţia opusă.

             Un permanent îngrijitor care să menţină ceasul în stare de funcţionare a fost numit de Consiliul celor 10 încă din 1531. De atunci lucrările de restaurare au fost numeroase. Ultimele reparaţii au fost executate  între 1998 şi 2006.

             Este atât de relaxant să stai la balconul Catedralei şi să priveşti toate aceste clădiri splendide însufleţite de mulţimile de vizitatori care le trec pragul.

foto:Piazzeta dei Leoncini

După această vizită la Basilica di San Marco,   m-am oprit pentru a mă odihni în Piazzeta dei Leoncini, o mică piaţă anexată la Piazza San Marco, situată pe partea stângă a Catedralei. Piazettta se caracterizează printr-o parte centrală supraînălţată , accesibilă dealungul unor scări mici. Cele două statui ale leilor  sunt realizate de Giovanni Bonazza în 1722 din marmură roşie. Este un loc în care fiecare vrea să se fotografieze.Forma acestui mic spaţiu este definită o dată cu secolul al XI lea atunci când se edifică şi Basilica San Marco.

             Aspectul actual al pieţei este definitivat o dată cu realizarea Palatului Patriarhal între 1837 şi 1870, pornind de la o veche aripă a Palatului Dogelui ce avea deschidere în spre Piazzetă. Patriarcato di Venezia apare o dată cu desfiinţarea Bisericii ducale de San Marco în 1807. În centrul Piazzetei este amplasată singura fântâna publică din întregul complex de clădiri din San Marco.Este locul preferat în care vin stolurile de porumbei din San Marco, nelipsiţi din acest peisaj. Porumbeii din San Marco sunt atât de mulţi încât uneori sunt punctul de se ciocni în zborul lor cu trecătorii.Dar nici un porumbel nu renunţă să vină aici în San Marco, ştiind că va avea parte de un festin din partea turiştilor darnici.

            Având parte de o zi însorită de toamnă cu un soare strălucitor şi cu vânt blând , mi-am continuat plimbare în direcţia Grădinilor Publice ale Veneţiei. Trecând Ponte della Paglia am ajuns  la Riva degli Schiavoni. Ponte della Paglia este situat în dreptul Palatului Dogelui şi este locul din care se vede cel mai bine Puntea Suspinelor şi vastul Bazin San Marco ce are un farmec aparte atunci când îl priveşti la ceas de seară.În acelaşi timp aici se marchează graniţa dintre Sestiere San Marco şi Sestiere Castello. Numele de Paglia înseamnă paie şi provine de la bărcile încărcate cu paie care erau acostate aici.

         

   Riva degli Schiavoni  este  un chei monumental dealungul bazinului San Marco care se întinde până la Podul Ca’di Dio. Cheiul împrumută numele negustorilor care veneau aici din Dalmaţia . Pe timpul Republicii era chemat Slavonia sau Schiavonia. Aceştia acostau în acest loc cu navele lor şi aveau deasemenea organizate propriile prăvălii. Ţărmul era parte integrantă a portului comercial veneţian mai ales datorită vecinătăţii de Piazza San Marco. Cel mai probabil Riva degli Schiavoni exista deja în secolul al IX lea şi a fost amenajat în prima fază chiar prin anul 1060 o dată cu secarea mlaştinii de aici. Forma actuală e luată în ultimii anii ai Republicii Veneţiene.

             Aici se găsesc mai multe edificii particulare care au o relevanţă istorică şi arhitectonică. Primul întâlnit este Palatul Dandolo , actualul Hotel Danieli. A fost construit în anul 1400 de unul din membrii familiei Dandolo. Încă din perioada aceia palatul a funcţionat ca o casă de oaspeţi pentru trimişii străini aflaţi în vizită la Veneţia. Palatul a fost vândut familiei Gritti în anul 1536 .După Gritti , familiile Michiel , Mocenigo şi Bernardo au moştenit prin mariaj palatul. În 1840 ,moştenitoarea familiei Michiel la transformat în actualul Hotel Danieli.

             Următoarea atracţie este monumentul ecvestru executat din bronz al lui regelui Italiei,Vittorio Emanuele II realizat în 1887 de sculptorul Ettore Ferrari pentru a glorifica eroii care au contribuit la unificarea Italiei . O plăcuţă comemorativă fixată pe un zid vechi al acestui ţărm evocă deasemenea vitejia şi hotărârea soldaţilor din Dalmaţia de a apăra oraşul Veneţia de invazia trupelor napoleoniene din1797. Se reaminteşte legământul de fidelitate care exista între Veneţia şi Dalmaţia.

              Biserica Santa Maria della Visitazione(La Pieta)este în imediata apropiere al acestui monument ecvestru după ce se traversează Podul Rio dei Greci. Biserica veche de pe acest loc a fost cunoscută ca lăcaş de cult pentru Ospedale della Pietà, orfelinatul în care marele Antonio Vivaldi a slujit şi în care şi-a compus nemuritoarele sale concerte şi oratorii care continuă să ne încânte sufletul. Toate compoziţiile sale au fost dedicate copiilor talentaţi pe care i-a învăţat.Marele compositor a slujit în vechea biserică ce a fost modernizată între 1493 şi 1515.

           Actualul edificiu este o reconstrucţie a vechii capele între 1745 şi 1760. Construcţia nouă a fost finalizată abia după moartea lui Vivaldi ,de către arhitectul Giorgio Massari despre care se consideră  că a fost sfătuit de marele compozitor în proiectarea noii construcţii mai ales în cea ce priveşte poziţionarea corurilor în biserică şi creare unui vestibul care să izoleze interiorul de zgomotele venite din afară. Trecând de Podul Rio de la Pieta ajungem la fostul palat Gabrielli care actualmente funcţionează ca hotel. Când treci Rio de la Pieta la Ponte del Sepolcro întâlneşti un palat numit Navagero. Palatul a aparţinut unei familii de patricieni veneţieni Navagero. Unul dintre cei mai cunoscuţi memebrii ai familiei este ambasadorul şi cardinalul  Bernardo Navagero(1507-1565). Pe lângă proprietăţile pe care le aveau în sestiere Dorsoduro, familia Navagero mai deţinea şi acest palat de secol XIV din Castello .Palatul Navagerro funcţionează în prezent ca muzeu. Familia Navagero se stinge în 1742.

            Ponte Ca’di Dio marcheză începutul cheiului numit Riva Ca’ di Dio. Denumirea de Ca’di Dio( Casele lui Dumnezeu) provine de la casele de oaspeţi situate aici care ofereau găzduire pelerinilor care aşteptau să ajungă pe mare până în Ţara Sfântă sau să-şi continue de aici drumul până la Roma pentru a obţine indulgenţe(iertarea păcatelor din partea Suveranului Pontif). Deja de la mijlocul secolului al XIII lea aici existau case de oaspeţi pentru pelerini construite pe terenul unei vechi mânăstiri de aici numită  San Giorgio Major , prin donaţia din 1254 al abatelui Marco Bollani şi al unui călugăr pe nume Lorenzo. Din 1300 au început să fie primite şi femei în aceste case de oaspeţi pentru pelerini. Din 1360 toate aceste case de oaspeţi administrate de călugări îşi pierd autonomia şi cad sub controlul dogelui. Acest lucru fost decis şi datorită faptului că aici au ajuns ca pelerini şi genovezii ,care fiind în acea perioadă în conflict cu Veneţia, au încercat să incendieze mai multe case şi chiar şantierul naval de la Arsenale.

            Din 1367 Marele Consiliu hotărăşte să schimbe definitiv destinaţia acestor edificii şi să le folosească drept adăposturi pentru femeile sărace şi oneste .Din 1556 Marele Consiliu hotărăşte prin lege ca aceste adăposturi să fie sub directul patronaj al dogelui. Şi numărul acestor adăposturi se înmulţesc pentru a primi văduve ale soldaţilor veneţieni şi al foştilor angajaţilor din administraţia publică. După 1797 şi până în prezent sunt edificii folosite pentru a găzdui aziluri de bătrâni.

           Traversând    Ponte San Biagio delle Catene am ajuns pe un alt cheu numit Riva San Biagio.Denumirea de Biagio se spune că a împrumutat-o de la un vechi negustor criminal cu acelaşi nume condamnat pentru crimele sale şi mai ales pentru fapta abonamibilă  de a găti din carne umană.Casa şi prăvălia sa ce au fost demolate se consideră că s-ar fi aflat aici. De la acest cheu a pornit drumul său spre execuţie până la coloanele de la San Marco unde a fost decapitat. Fiecare oraş cu psihopaţii lui, cum ar spune unii. Cu toate că a fost condamnat la damnatio memoriae , numele său a supravieţuit.

           Dar trecând de această povestire urbană , de remarcat este prezenţa celor două  edificii din Campo San Biagio şi anume Muzeul de Istorie Navală a Veneţiei şi Biserica San Biagio.

            Muzeul de Istorie Navală a Veneţiei este o clădire construită pe cinci etaje ce conţine mărturii istorice cu privire la navigaţia veneţiană şi mai ales a marinei veneţiene. A fost înfiinţat în 1923 ,iar din 1964 găzduieşte şi colecţia muzeului Arsenalului care a fost mutat  aici. De fapt acest edificiu a fost în trecut un depozit ce a aparţinut Arsenalului. Muzeul are exponate care aparţin şi marinei italiene cum ar fi cele două ancore din faţa muzeului expuse aici din 1961. Ancorele sunt de la două cuirasate de război austro-ungare din Primul Război Mondial. Este vorba de SMS Viribus Unitis scufundat de marina militară italiană şi de SMS Tegetthoff capturat şi tinut în serviciu până în 1925.

           Aici poţi vedea unele modele de galere veneţiene împreună cu modul în care se fabricau. Bucintoro, o veche navă de ceremonii al Dogelui, este deasemenea expusă aici. Din păcate muzeul era închis şi nu am putut vizita toate aceste exponate valoaroase de care ştiam că fac parte din colecţia muzeului.

            Tot aici în Campo Biagio mai este şi Biserica San Biagio . Lăcaşul de cult  a fost întemeiat în 1052 de către o familie de patricieni pe nume Boncigli pentru a fi folosită de comunităţile de imigranţi din Veneţia. Prin 1470 este dată spre folosinţă numeroasei comunităţi de greci-ortodocşi până în1543 ,atuci când grecii îşi stabilisesc o nouă biserică la San Giorgio dei Greci.

            Biserica de astăzi este o reconstrucţie din 1749-1754 realizată de arhitectul Francesco Bognolo, acelaşi care s-a ocupat şi de Arsenale. În prezent este parte a Muzeului de Istorie Navală , fiind folosită pe post de capelă dedicată marinarilor.

             Această mică porţiune din cheu se încheie la Ponte de la Veneta Marina. De aici începe Riva dei Sette Martiri care merge până la Grădinile Publice şi apoi la Arsenal. Acest cheu este amenajat în anii ’30 în perioada Italiei Fasciste a lui Mussolini. A fost denumită de fascişti Riva dell Impero .

              Din punct de vedere urbanistic aceast amplu cheu este construit aproape la fel ca şi Riva degli Schiavoni. Pavajul este constituit din nişte pietre de pavaj specifice Veneţiei numite masegni .Partea dinspre lagună este executată din mari blocuri de piatră de Istria, specifică multor construcţii veneţiene. Datorită faptului că a fost construită relativ recent, Riva dei Sette Martiri nu are nici un fel de palate sau biserici cu valoare istorică.Prezintă un anumit interes istoric, complexul de Case ale Marinăriei(Case della Marinarezza), nişte locuinţe din perioada Republicii Veneţia, acordate unor foşti marinari, mai ales celor cu merite deosebite. Înainte de afi construit acest cheu , Casele Marinăriei nu aveau ieşire directă la lagună .

               Ultima clădiri cu o anumită relevanţă istorică este Vilino Canonica, o clădire neo-renaşcentistă acoperită cu decoraţiuni din marmură policromă şi teracotă. A fost construită de Pietro Canonica în 1911 şi donată municipalităţii veneţiene.

                 După toată această plimbare pe cheurile Veneţiei am ajuns într-un final la Giardini Publici. Datorită faptului că Veneţia duce lipsa spaţiilor verzi ,acest parc este o adevărată binefacere pentru cei care cutreieră oraşul şi au nevoie de un loc de odihnă şi meditaţie în mijlocul naturii. 

Parcului i se mai spune şi Giardini della Biennale datorită faptului că găzduieşte manifestările culturale ale Festivalului de artă veneţiană Biennale, unul dintre cele mai importante din oraş. Acest festival de artă contemporană are loc o dată la doi ani şi implică deasemenea pe lângă pictură şi cinematografie, arhitectura şi mai recent chiar o secţiune de dans . Festivalul beneficiază de o atenţie deosebită pe plan internaţional. În fiecare an vin din ce în ce mai multe ţări care îşi organizează pavilioane naţionale cu propriile lucrări de artă. Parcul pe ansamblul său este organizat în 30 de paviloane.

               Aceste grădini publice sunt opera lui Napoleon Bonaparte care venise cu ideia să asaneze nişte zone cu mlaştină ce existau în acest spaţiu. Datorită solului bogat în subtanţe minerale provenite din lagună ,copacii de aici cresc foarte viguros.

               Statuia lui Garibaldi îi întâmpină la intrare pe toţi turiştii dornici să viziteze împrejurimile. Parcul mai este cunoscut şi pentru pisicile sale sălbatice care încă aleargă nestingherite pe aici.

               Vizita la fostul şantier naval de la Arsenale este următorul traseu ce se întreprinde plecând de aici . La Arsenale afli care erau bazele puterii navale veneţiene. Tot aici erau şi armurăriile Republicii Veneţiene. Arsenale a fost primul complex de producţie în masă ce avea la bază piesele standardizate şi interschimbabile.

               Având debutul construcţiei prin anul 1104 în perioada dogelui Ordelafo Falier(1102-1117) , Arsenale era cel mai mare complex industrial din Europa de dinaintea Revoluţiei Industriale .Înconjuraţi de metereze ,muncitorii şi proiectanţii  construiau atât nave de comerţ cât şi galere de război ce navigau pe toate rutele cunoscute de veneţieni.

                Zidurile şi turnurile înalte de apărare întărite cu gardieni formau un perimetru de securitate care permitea şantierului naval să fie împărţit în mai multe arii de producţie ce executau fiecare câte un subansamblu standardizat sau se ocupau cu alte  îndatoriri cu ar fi producerea muniţiilor, parâmelor sau montarea subansamblelor de navă.

             Totul era foarte bine organizat şi semăna cu actualele  linii producţie.Lemnul necesar fabricării ambarcaţiunilor venea de la pădurile din zona Veneto care erau proprietate exclusivă a Arsenalului. Veneţienii au înlocuit vechiul sistem de fabricare ce cerea construcţia scheletului navei înainte de toate cu sistemul de construcţie a cadrului  navei înainte de a trece la celelalte elemente. Acest sistem era mai rapid şi economisea în acelaşi timp şi material lemnos. În perioada de eficienţă maximă în secolul al XVI lea , Arsenalul cu 16000 de lucrători reuşea să producă cam o navă pe zi.

            Deasemenea cei de la Arsenal se ocupau şi de perfecţionarea unor noi arme începând de la bombarde şi arbalete şi terminând cu producţia ulterioară a unor noi piese de artilerie mai uşoara care puteau fi transportate pe căruţe.

  foto:Porta Magna dell Arsenale       

 Elementul arhitectural distinctiv al Arsenalului este Porta Magna ,poarta principală a edificiului construită prin 1460 în stil clasic.Cei doi lei care străjuiesc intrarea pe poarta au fost aduşi din Grecia în 1687.

            Arsenalul a construit şi galere mari care să permită fixarea de tunuri navale grele. Fiind nave cu un tonaj destul mare pentru acele vremuri erau propulsate atât de vele cât şi de pânze. Tunurile erau montate pe ambele părţi aşa cum era obiceiul în acea vreme. Galioanele au fost construit doar ca prototip şi nu s-a trecut la o producţie de masă deoarece acest tip de navă nu se adapta la golfurile strâmte şi la vântul care bate pe ţărmurile Adriaticii. Galileo Galilei a fost unul dintre cei mai celebri consultanţi ai Arsenalului ajutându-i pe inginerii de aici în probleme de navigaţie, instrumente de bord şi balistică.

               Pentru a putea întreţine marea flotă militară şi comercială a Veneţiei , prezenţa unui şantier naval ca Arsenalul era vitală. Prosperitatea Veneţiei şi puterea sa stătea în controlul rutelor comerciale din Mediterană.