Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie
Basilica San Marco-o uniune artistică între creştinismul răsăritean şi cel occidental.
După
vizita la Palatul Dogilor, a urmat vizita la centrul religios al Republicii
Veneţiei reprezentat de Catedrala San Marco(Basilica di San Marco).
Basilica di San Marco este
un simbol al puterii şi bogăţiei veneţiene încă de la consacrarea sa ca lăcaş
de cult în anul 1071. Acest loc sacru al Veneţiei ce îmbină arhitectura
bizantină cu cea gotică era numit şi Chiesa d’Oro(Bisarica de Aur) .Şi îşi
merită pe deplin acest nume având în vedere că adăposteşte mozaicuri bizantine
poleite de aur.Prin construirea Catedralei San Marco ,Veneţia a adus în
Occident moştenirea spirituală şi materială a Bizantului .
Înainte de a intra în biserică
m-am
oprit pentru a o admira în toată splendoarea sa. În planul de jos al faţadei se pot vedea cele cinici
portaluri arcuite ce sunt învăluite de coloane de marmură policromă.Aceste
portaluri se deschid într-un pronaos prin nişte porţi modelate din bronz.
Deasupra porţii centrale se găsesc trei
basoreliefuri ce aparţin stilului Romanesque.În arcul extern ale aceleiaşi
porţi centrale este un mozaic aurit cu tema Judecăţii
de Apoi .Boltele semicirculare(lunete) ale portalurilor laterale prezintă
povestea aducerii moaştelor Sfântului Marcu în Veneţia .Singura care datează din secolul al XIII lea este ultima
lunetă din stânga. În rest toate celelalte au suferit reparaţii sau modificări.
În planul de sus , în vârful
arcului de tip ogivă sunt Statui ale Virtuţilor Teologice(iubirea ,credinţa şi
speranţa)şi ale Virtuţilor Cardinale(prudenţa ,dreptatea, cumpătarea şi
curajul), Statui ale Sfinţilor Războinici şi Statuia Sf. Marcu cu privirea
aţintită spre oraş. Deasupra ferestrei centrale stă impunătoare statuia aurită
a Leului Înaripat, simbol al Sf. Evanghelist Marcu .În lunetele arcurilor ogivă
din laterale se disting alte mozaicuri aurite ce datează din secolul al XVII
lea.
Ultimul plan este cel al celor cinci mari
cupole ce au în vărf crucea Sfântului Andrei.
Pronaosul în care intri pentru
prima dată, poate constitui el însuşi o biserică prin dimensiunile sale. Când treci de poarta
de intrare primul lucru care îti atrage atenţia este o dală mare de marmură
roşie ce se desprinde din pavaj şi despre care se spune că ar fi locul în care
Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Frederick Barbarossa a înghenuncheat în faţa
Papei Alexandru al III lea.
În partea dreaptă a
pronaosului se zăreşte printr-un grilaj Capela funerară a Cardinalului Giovanni Battista Zen construită
în 1501.Iniţial capela a fost intrarea principală a faţadei sudice a
catedralei.La mormântul din bronz al cardinalului Zen
se
întâlneşte o statuie deosebită numită Madonna della Scarpa (Madonna cu
pantoful) . Conform legendei, pantoful stâng al unui om sărac ce a venit la statuia Madonnei della
Scarpa a fost transformat în aur ca semn al bunăvoinţei divine. E o povestire
destul de stranie ce explică într-un fel numele acestei statui.
În
cea ce priveşte mozaicurile de pe bolta pronaosului ,ele înfăţişează scene şi personaje biblice ale Vechiului Testament . Mai există şi un
mozaic de secol XI ce îi prezintă pe Evanghelişti. Sunt înfăţişate cele şapte
zile ale creaţiei aşa cum sunt ele prezentate în Geneză .Stilul arhaic şi destul de misterios al acestor picturi le întăresc şi mai mult
caracterul sacru . Pe lângă Geneză sunt
mozaicuri cu Arborele cunoaşterii binelui
şi răului, Căderea în păcat,Izgonirea
din paradis, Adam şi Eva , Uciderea lui Abel de către fratele său Cain, Noe şi
Potopul,Abraham , Moise şi Iosif , profeţii Isaia , Ieremia,Iezechiel ,Ilie şi
Samuel.
Pe fondul de aur al mozaicurilor se scot în
evidenţă legendele biblice pline de amănunte naive şi de tot felul de ornamente
ciudate de origine orientală ce capătă o înfăţisare mândră şi sălbatică. Aceste
vechi mozaicuri din secolul al XIII lea executate probabil de artişti greci din
Constantinopol mi-au plăcut mai mult decât
mozaicurile mai moderne care tind să imite tablourile pictorilor.
Mozaicul nu trebuie să imite pictura ,deoarece şi el la rândul său are forme
bine conturate şi culori clare îmbogăţite de fondurile de aur.
La capătul unei galerii este înfăţişată un
mozaic al Sf. Fecioare arătându-l pe Iisus credincioşilor. Capul Fecioarei cu
ochii mari şi ficşi au pe lângă blândeţe şi o expresie împărătească.
Pe
aceiaşi parte sudică împreună cu capela lui Zen se află şi capela Baptisteriu din secolul al XIV lea
destinat după cum se ştie botezurilor. Acest spaţiu se leagă de restul
catedralei print-o uşă.
Altarul este făcut dintr-o piatră din Tyr de prin 1126 despre care se spune că
a fost călcată de Măntuitor. Mă abţin de la orice comentariu asupra veridicitaţii
acestui lucru ,dar nu pot să nu remarc faptul că este un gest frumos să aşezi o
bucată de stâncă aşa-zis sfinţită în acest sanctuar religios plin de capodopere
şi aur. În fond orice catedrală îşi are temelia pe umilele pietre. Tabloul
altarului numit în Italia pala este
deasemenea din mozaic şi prezintă
botezul lui Iisus de către Ioan Botezătorul între doi îngeri sculptaţi în
basorelief. Pe o parte şi de alta a tabloului altarului se află Sf. Gheorghe şi
Sf.Teodor călare . În partea de sus a mozaicului este arătată o Răstignire pe
un fond de aur şi de edificii pierdute în depărtare.
Pe o cupola a capelei este reprezentat Iisus
în toată gloria sa dumnezeiască înconjurat de capete şi aripi de îngeri dispuse
în cercuri . Toate strălucesc şi îţi transmit un impuls sufletesc extraordinar.
Se învârtesc ca într-un cerc de foc arhanghelii, tronurile ,virtuţile, heruvimii
şi serafimii.La piciorele Fiului lui Dumnezeu stă Diavolul înlănţuit împreună
cu Moartea biruită care cere îndurare târându-se. Totul este atât de vibrant .
Cupola următoare îi prezintă pe cei 12 apostoli botezând popoare venite din
toate colţurile pământului.
Mozaicurile foarte vechi au tendinţa de prezenta un creştinism primitiv ce avea la
bază un ton aspru şi neiertător .Pe un
mozaic de pe arcul bolţii apare o icoană al lui Cristos cu o faţă încruntată şi
înspăimântătoare care seamănă cu al lui Dumnezeu Tatăl, deoarece amândouă
puterile dumnezeieşti au aceiaşi înfăţişare şi sunt fără de sfârşit după cum ne
spune învăţătura creştină. Iisus este prezentat la fel ca un judecător pregătit
să rostească pedeapsa. Pe zidurile capelei se desfăşoara toată poveste vieţii
Sf Ioan Botezătorul de la naştere până la
tăierea capului de către Irod.
Cristelniţele erau nişte bazine
de marmură cu capace de bronz şi basoreliefuri ce înfăţişează scene din viaţa
Sf. Ioan Botezătorului. Lângă zidul Baptisteriului se află şi mormântul dogelui
Andrea Dandolo(1343 –1354),ultimul doge care a fost depus în Basilica di San
Marco.
Copleşiţi deja de splendorile pronaosului,
păşim în magnificul naos al Catedralei San Marco.Totul îţi crează impresia că
nu te afli într-o biserică ci într-un uriaş sipet de giuvaeruri. Naosul are la
bază planul de Cruce Greacă cu fiecare braţ divizat în trei nave şi pus în
evidenţă de o cupolă proprie.
Pavajul din marmură este alcătuit din modele
geometrice şi desene animaliere.
Deasupra uşii de intrare în naos se găseşte un mozaic
al Sfântului Marcu în haine pontificale lucrat după o schiţă de Tiţian. Cupolele
,bolţile arhitravele şi zidurile sunt acoperite de cristale aurite de Murano pe
care lumina scânteiază întocmai ca stelele de pe cerul nopţii. Este creat fondul
pe care se desfăşoara nesfârşita fantezie a mozaicarilor. La capătul coloanelor
se sfârşeşte acest fond de aur,iar zidăria
este îmbracată în tot felul de plăci de marmură valoroasă.
Atârnat de o sferă de aur este
candelabrul uriaş ce se coboară din vârful boltei cu ale sale patru braţe
decorate în vârf cu flori de crin. Şase coloane în stil corintic susţin nişte
arcade elegante deasupra cărora se află lojele care înconjoară biserica.Domul
central scobit la întretăierea cruci greceşti seamănă cu o uriaşă roată de
mozaic cu razele de lumină pătrunse pe ferestre ce seamănă cu nişte spiţe. Pe
plafonul domului este înfăţisat într-o cupă Mântuitorul aşezat pe un arc de
sferă în centrul unui cer înstelat susţinut de două perechi de serafimi.
Deasupra lui Iisus stă Maica Domnului ce îşi adoră fiul divin, împreună cu
apostolii care întregesc această curte celestă a Stăpânului Cerurilor şi al
Pământurilor.
Virtuţile teologice şi cardinale îşi găsesc
adăpostul între despărţiturile coloanele ferestrelor domului cel mic.Cei patru
evanghelişti aşezaţi în compartimente în formă de castel sunt reprezentaţi în
timpul scrierii preţioaselor cărţi Apar deasemenea în reprezentare şi cele
patru fluvii ale paradisului:Gheonul ,Phisonul,Tigrul şi Eufratul.
În cupola următoare ,centrul
este ocupat de un medalion pe care apare Sf. Fecioară şi cele patru animale
ce-i însoţesc pe evanghelişti înfăţişate în mod înspăimântător cu ochii
holbaţi, dinţi şi gheare. Animalele acestea veghează Sfânta Scriptură.
În
fundalul scobiturii ce luceşte vag în spatele marelui altar este desenat
Mântuitorul cu o faţă uriaşă şi
disproporţionată pentre a marca după tradiţia bizantină prăpastia dintre
Dumnezeu şi fiinţa umană neputincioasă.
Dacă în pronaos era prezentat
Vechiul Testament în naos se găseşte Noul Testament având drept epilog
Apocalipsa. Basilica di San Marco este ca o mare Biblie de aur îmbogăţită cu
scene din viaţa sfinţilor, cu miniaturi şi cu motive florale care o fac să
semene cu o carte de rugăciuni din Evul Mediu. De opt secole această cartea a
fost răsfoită cu pioşenie de întreaga
populaţie a Veneţiei şi chiar de străini.
În toate locurile catedralei imaginile
sunt însoţite de texte cum ar fi
inscripţiile şi legendele în greacă şi latină ,versuri
leonine,versete,cugetări,nume, monograme.Înainte de toate Basilica di San Marco
este un templu al cuvântului deoarece ea şi-a asumat menirea de a expune doctrina
creştină.
Mutând privirea de la boltă înspre sol,vezi la stânga o capelă mică
ridicată în cinstea lui Iisus ce fusese
lovit de un profanator.Domul dedicat Mântuitorului este sprijinit de coloane de
porfir alb şi negru care au drept cunună o sferă făcută dintr-un agat imens.
În fund este strana cu
balustradă,coloane de porfir,statui şi o mare cruce de metal făcută de Jacopo
Benato, cele două amvoane din marmură colorată şi altarul aflat sub o boltă de
coloane de marmură grecească.
Pala acestui mare altar numită sugestiv Pala d’Oro este o adevărată comoară
arhitecturală bizantină.Iniţial Pala d’Oro a fost creată pentru a acoperi faţada altarului. Are drept înveliş un tablou
compartimentat în vechiul stil bizantin. Pe
pală este decorată cu emailuri, camee, perle, grenate,safire,filigrame
de aur şi argint şi mai ales cu un tablou din pietre scumpe care înfăţişează
scene din viaţa Sf. Marcu înconjurat de îngeri de apostoli şi de profeţi. Pala
a fost lucrată în Constantinopol în anul 1276 şi restaurată în mai multe
rânduri.
Altarul criptic în care sunt
depuse moaştele Sf. Evanghelist Marcu este separat de restul bisericii pritr-un fel de
catapeteasmă. Moaştele
Sf. Marcu au fost furate de negustorii veneţieni în 828 din Alexandria.
Peretele despărţitor este
alcătuit din opt coloane de marmură roşie care susţin un mare crucifix şi nişte
statui gotice din secolul al XIV lea.
În altarul criptic se
evidenţiază nişte coloane în albastru, dintre care două se disting print-o transparenţă neobişnuită. Aproape de altar se află
o uşă de bronz al lui Sansovino .Uşa duce la o sancristie al cărei plafon este
înflorat de un splendid mozaic în arabescuri gândit de Tiţian
În catedrală mai sunt şi
alte spaţii cum ar fi capela Sfântului Clement şi a sfintei Fecioare dei Mascoli care
adăpostesc la rândul lor tablouri şi basoreliefuri admirabile.
Pardoseala lucrată tot din
mozaic se ondulează ca valurile mării datorită vechimii sale şi a tasajului. În
rest e o operă remarcbilă ce combină arabescuri, ornamente florale,romburi,ghirlande
, pătrăţele ca ale tablei de şah, cocori, grifoni, himere cu limbi de smalţ
înaripate şi cu gheare mari ca monştrii din arta heraldică.
De cât talent şi aur a fost
nevoie pentru a creea această pleiadă de mozaicuri !De cât timp , răbdăre şi
imaginaţie a fost nevoi pentru ca maeştri mozaicari să creieze astfel de
bijuterie arhitecturală!De câţi meşteri umili
ai Evului Mediu a fost necesar
pentru a ridica această minune! Imaginaţi-vă condiţiile şi mijloacele de construcţie de care
dipuneau aceşti pionieri ai construcţiilor. Unii din ei au îmbătrânit pe
şantier ,iar alţii chiar şi-au pierdut viaţa. Ar merita scrisă chiar o carte de
aur al celor jertfiţi pe altarul artei.Ei merită toată recunoştinţa noastră
pentru dăruirea şi priceperea cu care au lucrat .
După vizita în interiorul
bisericii am urcat la loje pentru a examina exponatele găzduite de Muzeul
Catedralei San Marco. Urcând pe nişte
trepte foarte întortocheate am ajuns la nivelul lojelor.
Expoziţia de la muzeul
Catedralei San Marco se împarte pe mai multe secţiuni după cum urmează: Reliefurile geometrice ale arhitecturii
Basilicii di San Marco, Mozaicurile(materiale, tehnici şi documentarea
lucrărilor la Baptiseriu), Caii Sf.Marcu, Marmura prelucrată, Camera Ongania,Pavajele
din mozaic, Vederile şi reliefurile în
acuarelă ale interiorului catedralei,
Ediţia Ongania, Veşminte liturgice, Tezaurul Sfântului Marcu, Precursorii lui
Ferdinando Ongania.
Muzeul a fost conceput ca un
instrument pentru o mai bună înţelegere a
bogatei moşteniri spirituale, culturale şi materiale a Basilicii di San
Marco şi deasemenea ca o incursiune printre obiectele de cult şi lucrările de
artă parte al acestui patrimoniu.
Expoziţia se concentrează pe
două subiecte majore : mozaicurile, creaţiile textile şi obiectele care scot în
evidenţă puterea ducală strâns legată de moştenirea ideoligică a Sf. Marcu.
Având în vedere că întreaga Catedrală a Sf.
Marcu are la baza arta prelucrării mozaicurilor, în cadrul expoziţiei este
organizat un Atelier al Mozaicurilor
deschis în 1881de Pietro Saccardo. Secolul al XIX lea a marcat sfârşitul tehnicii de înlocuire a mozaicurilor
cu altele. Pietro Saccardo s-a ocupat de înlocuirea bucăţilor de mozaic vechi
de pe pereţi. Fragmente originale de mozaic sunt păstrate în cutii de lemn sau
metal numite cassine însoţite de
picturi pe hârtie a suprafeţelor de mozaic ce necesită restaurări. Din secolul
al XIX lea nu s-a mai putut aplica aceiaşi tehnică de restaurare datorită
faptului că era necesară şi o consilidare a pereţilor pe lângă restaurarea
mozaicurilor degradate.
Din secolul al XX lea s-a
aplicat tehnica lui Luigi Maragoni de restaurare din spate a mozaicurilor.
Tehnica implica îndepărtarea de la mantaua mozaicului care păstra în acest mod
poziţia originală a fragmentelor numite tessere . După îndepărtarea mozaicului
cu tot cu stratul de dedesupt urma şi consolidarea peretelui.Tehnica este
ilustrată de două modele din anii’ 30 expuse aici. Toate intervenţiile de restaurare
sunt înregistrate într-un registru încă
din 1906.
Fragmentele de
mozaic păstrate în cassine erau plasate pe un strat de mortar. Aceste piese
sunt în mare parte legate de recuperarea capetelor ,considerate întotdeauna
cele mai valoaroase părţi ale mozaicului
ce arăta ca un imens ”puzzle” foarte greu de ansamblat. O mare parte din
bucăţile de mozaic păstrate aici provin de la faţada sudică a catedralei ce a
fost restaurată între 1865 şi 1875 şi care a însemnat înlocuirea a aproape o treime din suprafaţa de mozaicuri
ale capelei Zen şi a baptisteriului.
Creaţiile
textile sunt a doua temă pe care se concentrează expoziţia. Arta textilă face
parte din tradiţia veneţiană încă din 1098. Din păcate multe dintre ţesăturile
veneţiene au fost furate sau arse de trupele napoleoniene care au invadat
oraşul în 1797. Multe teşături cu fir de aur au fost arse pentru a se recicla
metalul preţios.
În muzeu este
păstrat un veşmânt compus din trei părţi
denumit planeta .Este singurul care a mai supravieţuit. Veşmântul era
compus dintr-un fular , mâneci,tunica şi voal pentru umeri. Este donat
catedralei San Marco de veneţianul Pietro
Ottobani care a fost papă sub numele de Alexandru al VIII
lea(1689-1691).
Haina este
brodată în fir de aur şi argint cu un
dens model fitomorfic în care pot fi recunoscute diferite specii de plante. În
centru jos se identifică stema papală al papei Alexandru al VIII lea ce
culminează cu diadema papală.
Merletto era un
termen de origine veneţiană care însemna crenel, element architectural aflat în
vârful palatelor în stil gotic floral. Aici este vorba de un veşmânt cusut doar cu ac şi aţă fără a fi nevoie de pânză ca
suport textil.În concluzie e vorba despre dantelă.
Cea mai mare măiestrie în această artă a
fost atinsă la sfârşitul secolului al XVII lea. Piesele de dantelă înfrumuseţau
articolele de îmbrăcăminte purtate în timpul liturghiilor împreună cu guler şi
manşete şi chiar pânzele de altar.
Alte comori textile
sunt deasemenea broderiile . Ele sunt unele dintre cele mai vechi şi mai
răspândite forme de artă ,necesitând doar ac, aţă şi o bază de pânză pentru a
fi realizate.
Două broderii
bizantine expuse în muzeu sunt unicele
veşminte liturgice rămase din perioada antică a Catedralei San Marco.Cea mai
veche din aceste două broderii datează de la sfârşitul secolului al XII lea şi
portretizează Plângerea lui Iisus după
moartea pe cruce.Cealaltă broderie
înfăţişează doi arhangheli. Broderiile au fost făcute în fabrici de
mătase pe diferite nuanţe de purpuriu cu fire de aur sau argint şi îmbogăţite
cu pietre scumpe , perle şi cristale . Aceste broderii au suferit la mijlocul
secolului al XVIII lea nişte recondiţionări nereuşite care le-au afectat
consistenţa.
Tapiseriile sunt
alte obiecte textile ce îţi atrag atenţia mai ales datorită faptului că sunt toate
făcute manual. Sunt produse într-o urzeală de nuanţă neutră cu tesături
policrome. Firele sunt de obicei toarse din lină cu fir gros. Pentru cele mai
preţioase dintre tapiserii se foloseşte mătasea, aurul şi argintul. Prin
secolul al XV lea în Veneţia erau mai multe ateliere de tapiserie conduse de
lucrători francezi şi flamanzi. Sunt
tapiserii cu Patimile lui Hristos
lucrate între 1408-1427. Sunt printre primele tapiserii ţesute din lână. Relatările Patimilor lui
Hristos sunt ţesute pe cele 10 tablouri şi urmează stilul impunător şi demn al
influenţei germane , care elimină aspectele crude ale suferinţelor lui Hristos.
Alte tapiserii
expuse sunt cele ale cardinalului Zen create între 1484 şi 1501 . Din
numeroasele tapiserii ale cardinalului Zen, au mai rămas doar câteva fragmente
de tapiserii flamande ,dar suficiente
pentru a le conştientiza adevărata valoare.Cel mai mare şi mai important
fragment de tapiserie este Alaiul
triumfal al unui împărat al cărui trăsură este trasă de cai albi.
Ultimele expuse sunt
tapiseriile cu povetea Sf. Marcu lucrate între 1550 şi 1551. Este vorba de
patru tapiserii în mătăsuri policrome cu fire de aur şi argint care sunt opera unui ţesător flamand aflat în
serviciul familiei Medici. În portret Sfântul Marcu este înfăţişat cu veşmânt
compus dintr-o tunică roşie şi manta albastră. Tapiseriile înfăţişează episoade
din viaţa Sf. Evanghelist Marcu din Alexandria precum vindecarea miraculoasă al
pantofarului Anianus, botezul lui Anianus , vindecarea unui posedat psihic, sacrificiul Sf. Marcu.
Din categoria
tezaurului textil fac parte şi covoarele
depuse aici. În Veneţia covoarele erau folosite pe scară largă atât în
biserici cât şi în spaţiile private încă de la debutul perioadei Renaşterii.
Veneţia era o importantă piaţă europeană
de import şi export al covoarelor. Muzeul dispune de cinci covoare ale dogilor
împletite cu mătase şi cu brocarturi de aur şi argint ce au un efect decorativ
semnificativ. Aceste covoare erau fabricate pe la sfârşitul secolului al XVI
lea în Isfahan ,oraş persan, în care se găseau ateliere regale şi erau
destinate curţii ducale. Erau deasemenea oferite diplomaţilor şi conducătorilor
străini drept cadou în vizitele oficiale.
În cadrul vizitei mele am fost interesat şi de
obiectele care evidenţiază puterea ducală.
Din aceasta categorie cel mai
vestit este grupul statuar al Cailor Sf. Marcu. Dacă pe balconul catedralei erau expuse doar nişte copii aici
vorbim chiar de originalul luat de veneţienii conduşi de dogele Enrico Dondolo
ca pradă de război în urma cuceriri Constantinopolelui de către cruciaţi în
1204. Sunt aceiaşi caii care împodobeau cândva Hipodromul din Constantinopol.
Caii Sf.Marcu au o dublă valoare
politică şi religioasă .Ei simbolizează pentru Veneţia, moştenirea şi continuitatea puterii imperiale bizantine.
Din punct de vedere religios ei sunt imaginea Quadriga Domini( Caii Domnului)
,o alegorie la expansiunea Lumii divine prin lucrarea celor patru evanghelişti.
Leul înaripat al Sf. Marcu este un alt simbol
al puterii politice veneţiene ce îşi are
rădăcinile din sfera religioasă. Am văzut expus
un leu înaripat cu aureolă făcut la sfârşitul secolului al XV lea. Este
vorba de o sculptură din lemn care apoi a fost poleită cu aur. Laba stângă din
faţă a leului sprijină Biblia deschisă pe care se distinge foarte bine scrierea
Pace ţie, Evanghelistul meu Marcu.
Din categoria obiectelor care pun în evidenţă
puterea dogelui se regăseşte şi un tron ducal .Acest tron aflat ca exponat este
cioplit din lemn de nuc . Lucrarea le
aparţine atelierelor din Lombardia de la sfârşitul secolului al XV lea şi este
atent finisată doar în părţile vizibile. Cel mai probabil acest tron provine de
la Palatul Dogilor.
Structura şi decoraţiile
tronului ducal au ca sursă de inspiraţie motivele artistice ale Renaşterii
veneţiene timpurii. Cea mai rafinată parte a tronului este panoul frontal.Este desenat un vas cu nervuri
ce susţine structura fastuoasa a unui
candelabru care se termină cu o torţă aprinsă. Pe ambele părţi sunt realizaţi
doi heruvimi goi care cântă la instrumente muzicale.
Un alt obiect destul de ciudat
ce se leagă de simbolistica puterii este un cap sculptat cunoscut sub numele de
Carmagnola. Sculptura este din porfir roşu şi este poziţionată în colţul
sud-vestic al balustradei. Acest cap retezat la baza gâtului se constituie ca
într-o mustrare. Francesco Bussone ,supranumit Carmagnola , a fost căpitanul general al Serenissimei decapitat
în 1432 sub acuzaţia de trădare şi
complicitate cu inamicul. Acuzaţia a fost nedreaptă pentru un căpitan care şi-a
pus la dispoziţie toată priceperea
militară pentru a servi Veneţia. . În conformitate cu obiceiul , capul
trădătorului trebuia să rămână expus în public pentru a da în final naştere la
o legendă populară de lungă durată.
În realitate capul din porfir
este unul din obiectele furate de veneţieni în timpul jefuirii
Constantinopolelui din cea de a IV a Cruciadă din 1204 . A fost subiectul unor
ample studii istorice care să determine identitatea eaxctă a personajului
reprezentat. Se poate observa o gaura în partea dreaptă a capului de porfir
care probabil că era folosită pentru al fixa de vreun zid. Ochii mari încadraţi
de nişte sprâncene arcuite se pare că au avut cândva şi nişte pupile din
sticlă. Expresia feţei îţi sugerează un fel de şiretenie. Ornamentaţia bogată a
coroanei pare să emită caracteristicile unor pietre preţioase şi al unei plăci
de aur. S-a înţeles de la sine că personajul trebuia să fie un suveran al
Imperiului bizantin târziu. Şi asta nu
numai datorită trăsăturilor faciale şi a coroanei ci şi deasemenea datorită
faptului că porfirul era folosit ca material pentru realizarea portretelor
imperiale.
Au fost avansate multe ipoteze cu
privire la identitatea personajului reprezentat. Cea mai credibilă teorie care
are la bază compararea monezilor de aur bătute de suverani între 534 şi 538 la
Monetăria din Constantinopol cu mozaicurile de la Basilica San Vitale din
Ravenna sugerează că este vorba de împăratul Imperiului Roman de Răsărit,
Justinian I(527-565). Mulţi consideră că statuia era amplasată original în
piaţa publică Philadelphion din Constantinopol.
Muzeul mai găzduieşte câteva
lucrări de artă cu tematica religioasă
cum ar fi lucrarea lui Jacopo
Sansovino ,Fecioara şi copilul .
Această capodoperă este o sculptură din teracotă care apoi a fost poleită cu
aur. A fost executată la mijlocul secolului al XVI lea pentru loja de la baza
Clopotniţei Sfântului Marcu. Sculptura menţionată este una dintre cele mai
vibrante lucrări create de Sansovino al cărei trăsături au ceva din limbajul
artistic al lui Donatello. Sculptura a avut multe de suferit în urma prăbuşirii
Clopotniţei în 1902 şi a trebuit
refăcută din bucăţele.
O altă reprezentare a Sfintei
Marii este şi tabloul din lemn intitulat Madonna Laptelui ce portretizează
Fecioara atunci când alăpta înconjurată de sfinţi. Tabloul acesta este
considerat un precursor al viitoarelor icoane veneţiene. Prezenţa sfinţilor în
icoana Sf. Fecioare este tipică stilului bizantin.
Un alt obiect de cult expus este o
masă de altar pentru zilele lucrătoare(Pala feriale). Este destul de bizar să
împarţi altarul pentru zile lucrătoare şi pentru cele de sărbătoare. Dar dacă dogma bisericii o cere,ce am putea spune
în plus.Lucrarea îi aparţine lui Paolo Veneziano(1345) şi este o pictură pe
scândură în care imaginile sunt dispuse pe două registre. Acest altar a fost
comandat de dogele Andrea Dandolo, unul dintre cei mai importanţi cumpărători
de obiecte de artă pentru Basilica di San Marco. Este o capodoperă din secolul
al XIV lea care îmbină elemente occidentale cu cele orientale. Registrul de sus
al picturii ne aminteşte de iconostasele greceşti.În acest registru sunt
reprezentaţi în jurul lui Cristos şi al Sf. Marii ,Sfântul Evanghelist Ioan şi
alţi sfinţi din rugăciunile veneţiene cum ar fi Sf. Petru, Sf.Nicolae,Sf.
Teodor şi Sf.Marcu. Ciclul narativ în şapte imagini se derulează în registrul
de jos al lucrării şi este executat într-un stil occidental. Este evocată viaţa
şi sacrificiul suprem al Sf. Evanghelist Marcu împreună cu câteva legende
veneţiene care celebrează sfântul protector al oraşului. Prezentarea jertfei
Sfântului Marcu se face în directă asociere cu jertfa răscumpărătoare al lui
Iisus.
Îţi atrage deasemenea atenţia un
tablou ce fusese cândva poziţionat în spate la Pala d’oro. Este o lucrare cei aparţine lui Maffeo Verona ,
un pictor ce a activat şi ca desenator pentru mozaicurile din Basilica di San
Marco . În prezent în spate la Pala
d’oro este un alt tablou semnat de Francesco de’ Franceschi ce datează din
secolul al XV lea.
Tabloul pictat de
Maffeo Verona este din 1614 şi repetă aspectele din vechiul tabloul al lui
Franceschi . Tot prim-planul tabloului este ocupat Iisus . Cei 12 apostoli sunt
împărţiţi câte 6 pe fiecare parte a Mântuitorului şi sunt dispuşi în două
planuri.
În tablou este prezent
şi un verset din Evanghelia lui Ioan(14,27) scris în latină ce se evidenţiază
dintr-o Biblie deschisă de Iisus: pace meam do vobis pacem relinquo vobis(Pace vă las vouă, pacea Mea o dau vouă).Mai jos sub
semnătura pictorului, pe un sul citim următorul fragment în latină: liquisti
mundo marce / tua munera / pacem / pax igitur veneto vivat / in imperio(O
Sfinte Marcu, tu ne-ai lăsat în dar
pacea lumii.Fie ca pacea să fie prezentă în stăpânirea veneţiană.)Această dublă
invocare a păcii ca dar din partea lui Hristos şi a Evanghelistului său Marcu
exprimă alegerea unei politici neutre de către Veneţia faţă de celelalte puteri
europene ,după îndelungatele conflicte din secolul al XII lea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu