Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie- Navigând pe Grand Canale

Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie

Navigând pe Grand Canale

Gândindu-ne la faptul că Veneţia este un oraş al canalelor, nu ai cum să nu faci o plimbare cu vaporaşul numit în limbajul local vaporetto. Aşa poţi descoperi cel mai bine minunile arhitecturale  ce se succed fără întrerupere pe Grand Canale.Vremea era una binevoitoare cu soare strălucitor si un vânt cald şi liniştit.

            Ţinând cont că Veneţia are parte de o climă subtropicală cu veri caniculare greu de suportat şi ierni reci şi umede , cele mai plăcute  anotimpuri în care poţi să vizitezi oraşul este primăvara şi  toamna .Deobicei în aceste anotimpuri oraşul nu este nici foarte aglomerat şi  poţi să ai parte de o experienţă mai plăcută.    Singura problemă care poate apărea ocazional în lunile mai reci este fenomenul de Acqua Alta ,în care apele lagunei inundă străzile şi pieţele veneţiene. Deobicei fenomenule este legat de un flux crecut al mareei din Marea Adriatică. Cam acestea ar fi în mare parte trăsăturile climatice din cetatea Sfântului Marcu.

          Nicăieri în alt loc nu vei întâlni un cadru atât de pitoresc aşa cum este cel veneţian. Apa Marelui Canal mângâia cu blândeţe temelia fermecătoarelor faţade scăldate în lumina soarelui şi având ca fundal cerul cu al său albastru infinit.  Fiecare palat de pe malurile Marelui Canal  are o oglindă în care să-şi admire frumuseţea.

            Grand Canale este ca o carte de onoare al istoriei veneţiene în care fiecare familie ilustră de nobili veneţieni şi-a consemnat numele pe câte o faţadă monumentală. Fiecare bucată de zid spune o poveste sau o legenda.De cât geniu, talent şi bani au fost necesari pentru a edifica acest spaţiu pe care îl străbaţi în doar o oră cu vaporetto până la San Marco.

             Urcând pe canal de la Ponte degli Scalzi pana la Ponte di Rialto se înşiruiesc următoarele capodopere arhitecturale:Palazzo Foscari Contarini, Fondaco dei Turchi, Fondaco del Megio ,Palazzo Gritti,Biserica San Marcuola, Ca’Vendramin Calergi, Biserica Santa Stae, Palazzo Belloni Battagia ,Palazzo Priuli Bon, Palazzo Mocenigo, Paesaro,Ca’Corner della Regina, Ca’d’ Oro ,Palazzo Morosini Sagredo,Ca’ da Mosto, Fondaco dei Tedeschi, Palazzo dei Camerlenghi.

             Nu am putea doar să facem  o simpla enumerare fără să dăm măcar câteva detalii despre aceste palate de pe  Grand Canale.

 Palazzo Foscari Contarini este poziţionat chiar în faţa Bisericii Scalzi.Palatul a fost ridicat în secolul al XVI lea şi a suferit ulterior numeroase alterări ale stilului arhitectural . În prima parte a secolului al XX lea a fost aproape într-o stare de paragină . În 1951, o companie privată de asigurări a preluat clădirea şi a demarat lucrări de reabilitare.

            Palazzo Foscari Contarini este un complex de două corpuri de clădire  în formă de U cu două faţade pe Grand Canale . Stilul renaşcentist  al edificiului se remarcă mai ales la faţadă din parte dreaptă  atunci când soseşti din direcţia gării Santa Lucia. Elementele care sugerează stilul Renaşterii sunt arcadele lojei de la primul etaj.

             Fondaco dei Turchi este un edificiu construit  în stilul Veneto-Bizantin . A fost construit de Giacomo Palmier în prima jumătate a secolului al XIII lea.În traducere înseamnă Hanul Turcilor. A fost cumpărat de statul veneţian în 1381 pentru a fi reşedinţa Marchizului de Ferrara, Nicollo II d’Este. Dealungul timpului a fost  locul de găzduire a multor delegaţii diplomatice care au vizitat Veneţia.

             De la începutul secolului al XVII lea până prin 1838 ,Fondaco dei Turchi a devenit o clădire ghetto pentru turcii otomani. Astfel de zone strict delimitate în care putea locui un grup etnic erau răspândite în Veneţia. Aşa era şi cazul germanilor al căror zonă de locuit era limitată la edificiul Fondaco dei Tedeschi.

              Clădirea funcţiona simultan  ca spaţiu de locuit, depozit şi piaţă pentru comercianţii otomani. Cei ce locuiau în asfel de clădiri tip ghettou le erau impuse anumite restricţii cum ar fi anumite intervaluri din timp în care puteau să părăsească edificiul şi intervale orare în care puteau face comerţ.

               Fondaco del Megio este cea de a treia clădire care poartă denumirea de fondaco după Fondaco dei Turchi şi Fondaco dei Tedeschi.        Ocupă aceiaşi locaţie ca şi Fondaco dei Turchi, având o deschidere largă către Grand Canale.Acest edificiu  construit în secolul al XIII lea a fost iniţial folosit ca magazie de grâu. Apoi construcţia este trasformată în loc de depozitare a meiului destinat alimentaţiei umane. De aici provine şi numele de megio , care în dialect veneţian înseamnă mei.Meiul era încă în perioada medievală considerat un  bun substitut al grâului şi chiar o alternativă  pentru carne în perioadele de abstineţă pe care le dicta biserica catolică din respectiva perioadă . În concluzie meiul nu a fost doar o hrană pentru păsări aşa cum este considerat acum.Fondaco del Megio a supravieţuit ca loc de stocare a meiului până la căderea Republicii din 1797 .Actualmente clădirea găzduieşte o şcoală elementară.

             Faţada este una dintre cele mai puţin decorate faţade de pe Grand Canale.La parter se evidenţiază trei porţi dreptunghiulare,iar la etajele superioare sunt prezente mici ferestre pătrate. Elemetele decorative sunt în număr de două: rândul de creneluri de pe acoperiş  şi un basorelief cu leul Sf. Marcu, simbol care era prezent pe orice edificiu public din perioada Republicii.

               Palazzo Gritti este un edificiu care în perioada medievală a avut elemente ale stilului Gotic Veneţian. În secolul al XVII lea ,palatul a făcut obiectul unei ample reconstrucţii care i-au modificat arhitectura, dar nu şi dimensiunile. Faţada structurată pe trei nivele are la parter un portal cu acces direct pe Grand Canale.

               La dreapta corpului principal de clădire , se află un mic palat care aparţine de Gritti. Pe faţada acestui  mic edificiu legat de palatul Gritti se disting două basoreliefuri care reprezintă blazoanele familiei Gritti şi Dandolo, foştii proprietari ai acestui palat .Această parte de clădire îşi definitivează forma prin secolul al XIX lea.

               Biserica San Marcuola din Campo San Marcuola este un alt stabiliment ce se înfăţişează pe Grand Canale care deasemenea are şi o staţie de vaporetto. Biserica San Marcuola este cunoscută pentru faptul că a adăpostit cândva o parte din moaştele sfântului Ioan  Botezătorul şi anume mâna sa dreată cu care se crede că a fost botezat Iisus.Prima biserică în acest loc a fost înfiinţată în secolul al X lea în cinstea Sfinţilor Ermagora şi San Fortunato care în misteriosul dialect veneţian au devenit San Marcuola.Actualul lăcaş de cult este realizat de arhiteţii Antonio Gaspari şi Giorgio Massari între anii 1663 şi 1736.

              Faţada bisericii ar fi trebuit să semene cu aceia a Bisericii Pieta , dar a rămas nefinisată dincolo de plintă . marginile care trebuiau să susţină plăcile de marmură sunt acum un loc de odihnă pentru porumbei .

               Ca’Vendramin Calergi este un palat cu o arhitectură deosebită în care au locuit multe personalităţi distinse. Este locul în care Richard Wagner şi-a trăit ultimii ani din viaţă.

Somptuosul edificiu a fost proiectat de arhitectul Mauro Codussi . Construcţia sa a durat 28 ani , un timp destul de scurt pentru tehnicile din respectiva perioada.

                Spaţiosul palat în stil renaşcentist se desfăşoară pe cele trei etaje la care se adaugă un debarcader pentru gondole pentru a uşura accesul de pe apă. Faţada este proporţionată foarte bine. Coloane în stil clasic divid fiecare etaj al palatului.La parter, două perechi de porţi executate după modelul francez sunt divizate de o singură coloană  desăvârşită de un arc şi o fereastră în formă de trifoi deasupra. Aproape identic sunt executate şi ferestrele mari de  la etajele superioare. Interiorul este bogat în scuplturi , picturi  şi alte detalii arhitecturale în stil Baroc. Toată construcţia a fost plătită de către dogele Leonardo Loredan (1501-1521). Familia Loredan vinde această proprietate în 1581 pentru a  putea ieşi din impasul financiar prin care treceau în respectivul moment. După ce a trecut pentru scurtă vreme pe mâna mai multor proprietari , palatul ajunge în final în posesia lui Vittore  Calergi, un nobil veneţian originar din insula Creta. Calergi îl angajează ca arhitect renumitul Scamozzi, care  extinde palatul  destul de consistent construind o aripă cu acces în curte interioară. În 1739 , palatul este moştenit prin căsătorie de puternica familie de negustori veneţieni, Vendramin care a fost înscrisă în Cartea de Aur a patricienilor veneţieni.Din rândul lor provine chiar şi un doge în persoana lui Andrea Vendramin(1476-1478).După alte familii de nobili care au fost proprietare ale palatului, edificiul ajunge din 1946 să găzduiască Muzeul Wagner şi Casinoul din Veneţia.

               Palazzo Belloni Battagia este situat în imediata apropiere de Fondaco dei Turchi. A fost construit pe la mijlocul secolului al XVII lea de cunoscutul arhitect al Barocului veneţian , Baldassare Longhena pentru a servi ca reşedinţă a familiei de nobili Belloni .

             Clădirea este compusă din două etaje şi un mezanin cu o faţadă tipic barocă bogată în sculpturi. Parterul are la mijlocul său o mare poartă ce are între grinda orizontală şi arcul porţii o suprafaţă decorată de sculpturi. Este vorba de aşa numitul timpan. Primul etaj are un număr de şapte ferestre dreptunghiulare cu un set amplu de decoraţiune ce includ coloane false, steme mari deasupra fiecărei ferestre .Mezaninul este separat de etajul inferior de o ramă şi are şase ferestre mici. Cornişa are un cadru dinţat şi o friză lungă ce are pe ea blazonul familiei Belloni. Pe acoperiş se înalţă două obeliscuri cu vârf ascuţit. Această caracteristică este prezentă doar în câteva palate din Veneţia cum ar fi Palazzo Papadopoli situat deasemenea pe Grand Canale.

               Palazzo Priuli Bon este un palat clădit în secolul al XIII lea în stil Gotic.Este compus din două etaje la care se adaugă un mezanin. Parterul are pe centru o poarta mare arcuită  care  constituie intrarea principală de pe apă. Etajul unu are o lojă cu  arcade ogivale însoţite de o balustradă . Este cea ce confirmă stilul Gotic al acestei clădiri. Ferestrele dreptunghiulare sunt printre primele care au cadre executate din marmură în secolul al XIII lea .

               Campo San Stae se extinde în stânga palatului Priuli Bon pe sensul de mers către San Marco. Biserica San Stae este cea care domină acest mic spaţiu. Prima biserică Santa Stae a fost fondată aici prin secolul al X lea în cinstea Sfântului Eustachio ,un fost comandant al lui Traianus care conform legendei a văzut un crucifix  între coarnele unui cerb atunci când vâna. În dialectul veneţian el ajunge să fie San Stae. Biserica San Stae a fost demolată în 1678 şi reconstruită apoi de arhitectul  Giovanni Grassi care o repoziţionează cu faţa către Grand Canale.

               Faţada este construită în 1709 de Domenico Rossi cu ajutorul financiar venit din partea dogelui Alvise Mocenigo. Pe faţadă se înfăţisează sapte sculpturi a unor diverşi pictori care prezintă diferite virtuţi întruchipate,sfinţi şi îngeri.Între coloanele corintice ale faţadei se evidenţiază două basoreliefuri. Unul înfăţisează un leu care îşi înclină capul în faţa Sf. Eustachio, iar celălalt basorelief prezintă scena în care împăratul Hadrian îl aruncă pe Sfânt şi pe rudele sale pe un taur roşu încins pe cuptor.

               Palazzo Mocenigo este un palat construit în stil gotic ,ce a fost reconstruit în prima parte a secolului al XVII lea . A constituit reşedinţa familiei Mocenigo, una dintre marile familii de nobili veneţiene din rândul căreia au fost aleşi şapte dogi. Lordul Byron a fost şi el găzduit în acest edificiu.

               În 1945 , Palatul Mocenigo este lăsat moştenire Venetiei de catre Alvise Nicolo Mocenigo, ultimul membru al ilustrei familii veneţiene.Municipalitatea la transformat într-un muzeu al ţesăturilor şi al costumelor.

               Ca’ Paesaro  este un edificiu din marmură în stil Baroc. Schitat de Baldassare Longhena pe la mijlocul secolului al XVII lea , palatul a fost finaizat în final de Antonio Gaspari în 1710. Datorită coloanelor colosale şi a colonetelor Longhena a dat impresia unor loje duble care să se extinda către Grand Canale.

                Actualmente palatul este sediul Muzeului de artă modernă al Veneţiei.

                 Ca’Corner della Regina a fost construit între 1724 si 1728 de Domenico Rossi pe ruinele palatului în care s-a născut Caterina Corner , regina  Ciprului. Ultimul descendent al familiei Corner a donat edificiul papei Pius al VII  lea .Pentru o perioadă de timp clădirea a fost folosită ca Arhivă istorică de Artă Contemporană

                 Palatul  păstrează stilul arhitectural al lui Longhena. Construcţia este modulată pe trei nivele şi are două mezanine între parter şi primul etaj.

                  În prezent palatul este administrat de Fundaţia Prada şi utilizat ca spaţiu expozitional.   

           

                Ca’d’ Oro este unul dintre cele mai somptuoase şi mai vechi palate de pe Grand Canale. Poartă acest nume de Casa de Aur datorită dacoraţiunilor exterioare poleite cu aur.

               Palatul a fost construit între 1428 şi 1430 şi a fost destinat ca reşedinţa familiei Contarini , o altă familie nobilă a Veneţiei din rândul căreia au fost aleşi opt dogi.  În 1894 palatul este cumpărat de baronul  Giorgio Franchetti şi donat oraşului Venetia

               Faţada principală  este în stilul Gotic Venetian de influenţă bizantină şi este opera lui Bartolomeo Bon şi a fiului său Giovanni Bon, sculptori iluştri ai Renaşterii veneţiene.

               Ca stil arhitectural palatul pare a fi ca o contopire dintre o biserică medievală şi o moscheie.

                 Palazzo Morosini Sagredo construit în secolul al XV lea ,  este din punct de vedere stilistic un edificiu ce se încadrează în grupul clădirilor de stil gotic-bizantin.

                 La primul etaj se remarcă o lojă cu şase bolţi susţinute de nişte coloane foarte subţiri. Pe cel de al doilea etaj se află o lojă cu patru bolţi în ogivă la care deasupra se adaugă patru ferestre în formă de trifoi. Goticul floral este întâlnit la multe clădiri veneţiene ,inclusiv la Palatul Dogilor.La acestea se adaugă un mezanin cu opt ferestre mici de formă pătrată. Se pare că aripa din partea dreaptă este o extensie mai recentă. Familia de nobili Sagredo a achiziţionat palatul în secolul al XVIII lea  de la o ramură a marii familii Morosini. Palatul Sagredo este cunoscut pentru decoraţiunile sale interioare de o valoare deosebită prezervate parţial. Faţadă dinspre Grand Canale a rămas originală . Doar o aripă estică dinspre Campo Santa Sofia a suferit alterări de stil.În 1871 familia Sagredo se stinge o dată cu contele Agostino Sagredo. În prezent palatul găzduieşte un hotel.

                 Ca’ da Mosto situat pe malul opus fabricilor noi din Rialto , şi este considerat cel mai vechi palat de pe Grand Canale . Este un edificiu din secolul al XIII lea ce aparţine stilului veneţian-bizantin având ca elemente distinctive arcurile îngustate şi capitelurile distinctive. Caracteristicile palatului ne indică faptul că a fost folosit pe post de casă de tip fondaco, casa şi prăvălia negustorilor care au avut-o iniţial ca proprietate. Cel de al doilea etaj a fost construit în la începutul secolului al XVI lea , iar cel de al treilea în secolul al XIX lea.

                 Palatul poartă numele exploratorului veneţian Alvise Cadamosto, născut aici în 1432. Cei din familia da Mosto au fost proprietari ai palatului până în 1603 când Chiara da Mosto cedează proprietatea unui nepot îndepărtat. Între secolul al XVI lea şi secolul al XVIII lea palatul a găzduit hotelul Albergo Leon Bianco În prezent palatul este părăsit deorece apele înalte ale lagunei i-au afectat temelia. Se doreşte a fi restaurat în următorii anii ,dar nu se ştie încă de către cine.

                 Fondaco dei Tedeschi  era o clădire tip ghetou destinată negustorilor germani. Era atât sediul breslei de negustori,depozit,piaţă cât şi spaţiu de locuit.

                 Palatul a fost construit în 1228 şi reconstruit în 1505 şi 1508 după un incendiu. Se încadrează în stilul arhitectural caracteristic Renaşterii italiene. Parterul era folosit ca spaţiu de depozitare a mărfii, etajul unu era compus din birourile breslei de negustori,iar cel de al II lea si al III lea erau destinate spaţiilor de locuit.

                 În interior pot fi întâlnite picturile celor 3 mari maestri ai Renaşterii veneţiene:Veronese , Tiţian si Tintoretto.

                 Germanii au ajuns să fie găzduiţi în această clădire imediat după construcţia sa din secolul al XIII lea şi până la sfârşitul Republicii Veneţiene ,o dată cu ocuparea oraşului de către Napoleon Bonaparte din 1797.

                În ultima instanţă Fondaco dei Tedeschi a devenit un important centru comercial pentru mărfurile care veneau din Orient şi erau distribuite apoi peste Alpi.

               Faţă în faţă cu Fondaco dei Tedeschi , pe parte cealaltă a canalului , se află Palazzo dei Camerlenghi. Edificiul a fost construit între 1525 şi 1528 de arhitectul Guglielmo dei Grigi în stilul Renaşterii timpurii . A fost folosit ca sediu al magistraţiilor financiari din Camerlengo de la care îşi împrumută numele.Aceşti magistraţi ai Camerlengo se ocupau cu supravegherea activităţilor economice. Camerlenghi erau împărţiţi în trei categorii: Camerlenghi de Comun(casieri ai Statului veneţian care se ocupau cu colectarea şi redistribuirea veniturilor), Camerlengo del Consiglio dei Dieci(se ocupa cu gestionarea bugetului Consiliului celor 10, serviciul secret al Veneţiei),Camerlenghi dei reggimenti( care erau numiţi de Marele Consiliu pentru distribuirea însemnelor de putere în oraşele din provinciile veneţiene). În Palatul Camerlenghi îşi mai desfăşurau activitatea şi Consulii comerţului(litigii comerciale) şi Supraconsulii comerţului(autorităţi de judecată superioare în litigiile comerciale).

                Parterul palatului era ocupat de închisorile în care erau ţinuţi negustorii intraţi în insolvenţă . Această vizibilitatea a închisorilor pe Grand Canale trebuia să  fie un avertisment pentru negustorii ce treceau. Palatul are un plan pentagonal care ia conturul malului. Se dezvoltă pe trei etaje cu ferestre înalte divizate de coloane false şi decorate cu frize.

                 Conform unei tradiţii veneţiene , orice magistrat  trebuia să lase în biroul pe care l-a ocupat o pictură religioasă sau un portret. Astffel în palat au ajuns să fie adăpostite multe opere de artă. Actualmente edificiul găzduieşte biroul regional al Curţii de Conturi al Italiei.

                 Prima porţiune a călătoriei cu vaporetto este marcată de trecerea pe sub cel mai celebru pod veneţian numit Ponte di Rialto.

Ponte di Rialto este acel grandios pod de piatră ce se arcuieşte cu îndrăzneală şi eleganţă peste apele Marelui Canal. A fost construit în 1691 în timpul dogelui Pasquale Cigogna de către arhitectul Antonio da Ponte şi înlocuieşte un pod de lemn . Podul Rialto uneşte sestiere San Polo de sestiere San Marco.

                 Principalul motiv pentru construcţia podului a fost piaţa Rialto care a fost permanent într-o continuă dezvoltare. Cea mai mare piaţă de peşte din oraş o vei întâlni aici.

Rândurile de prăvălioare de pe laturile podului sunt despărţite la mijloc de un portic în arcadă.Podul are trei căi de traversare:cea din mijloc şi cele două trotuare exterioare împodobite cu balustrade de marmură .

                 În zona podului Rialto se îngrămădesc cele mai vechi case din Veneţia cu acoperişuri plate şi bucăţi mari de tencuială rosie căzute pe alocuri care te lasă să întrezăreşti zidurile de cărămidă şi temeliile înverzite de apă. Rialto este permanent cuprins de forfota mulţimilor de vizitatori, dar şi de gondolele şi celelalte ambarcaţiuni care se îngrămădesc să acosteze în acest loc.

                 Pe Grand Canale, totul este ca o imensă galerie expoziţională în aer liber în care poţi studia arta a opt secole de istorie.  Dar călătoria mea pe Grand Canale nu s-a încheiat aici , fiind urmată de alte capodopere arhitecturale de care va voi povesti în următorul episod din călătoria mea veneţiană.