Basilica San Marco-o uniune artistică între creştinismul răsăritean şi cel occidental.

Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie

Basilica San Marco-o uniune artistică între creştinismul răsăritean şi cel occidental.

După vizita la Palatul Dogilor, a urmat vizita la centrul religios al Republicii Veneţiei reprezentat de Catedrala San Marco(Basilica di San Marco).

                   Basilica di San Marco este un simbol al puterii şi bogăţiei veneţiene încă de la consacrarea sa ca lăcaş de cult în anul 1071. Acest loc sacru al Veneţiei ce îmbină arhitectura bizantină cu cea gotică era numit şi Chiesa d’Oro(Bisarica de Aur) .Şi îşi merită pe deplin acest nume având în vedere că adăposteşte mozaicuri bizantine poleite de aur.Prin construirea Catedralei San Marco ,Veneţia a adus în Occident moştenirea spirituală şi materială a Bizantului .

                Înainte de a intra în biserică m-am oprit pentru a o admira în toată splendoarea sa. În planul de jos al faţadei se pot vedea cele cinici portaluri arcuite ce sunt învăluite de coloane de marmură policromă.Aceste portaluri se deschid într-un pronaos prin nişte porţi modelate din bronz.

                Deasupra porţii centrale se găsesc trei basoreliefuri ce aparţin stilului Romanesque.În arcul extern ale aceleiaşi porţi centrale este un mozaic aurit cu tema Judecăţii de Apoi .Boltele semicirculare(lunete) ale portalurilor laterale prezintă povestea aducerii moaştelor Sfântului Marcu în Veneţia .Singura care  datează din secolul al XIII lea este ultima lunetă din stânga. În rest toate celelalte au suferit reparaţii sau modificări.

                 În planul de sus , în vârful arcului de tip ogivă sunt Statui ale Virtuţilor Teologice(iubirea ,credinţa şi speranţa)şi ale Virtuţilor Cardinale(prudenţa ,dreptatea, cumpătarea şi curajul), Statui ale Sfinţilor Războinici şi Statuia Sf. Marcu cu privirea aţintită spre oraş. Deasupra ferestrei centrale stă impunătoare statuia aurită a Leului Înaripat, simbol al Sf. Evanghelist Marcu .În lunetele arcurilor ogivă din laterale se disting alte mozaicuri aurite ce datează din secolul al XVII lea.

                Ultimul plan este cel al celor cinci mari cupole ce au în vărf crucea Sfântului Andrei.

                 Pronaosul în care intri pentru prima dată, poate constitui el însuşi o biserică  prin dimensiunile sale. Când treci de poarta de intrare primul lucru care îti atrage atenţia este o dală mare de marmură roşie ce se desprinde din pavaj şi despre care se spune că ar fi locul în care Împăratul Sfântului Imperiu Roman, Frederick Barbarossa a înghenuncheat în faţa Papei Alexandru al III lea.

                 În partea dreaptă a pronaosului se zăreşte printr-un grilaj Capela funerară a Cardinalului Giovanni Battista Zen construită în 1501.Iniţial capela a fost intrarea principală a faţadei sudice a catedralei.La mormântul din bronz al  cardinalului Zen

se întâlneşte o statuie deosebită numită Madonna della Scarpa (Madonna cu pantoful) . Conform legendei, pantoful stâng al unui  om sărac ce a venit la statuia Madonnei della Scarpa a fost transformat în aur ca semn al bunăvoinţei divine. E o povestire destul de stranie ce explică într-un fel numele acestei statui.

                     În cea ce priveşte mozaicurile de pe bolta pronaosului ,ele  înfăţişează scene şi personaje biblice ale Vechiului Testament . Mai există şi un mozaic de secol XI ce îi prezintă pe Evanghelişti. Sunt înfăţişate cele şapte zile ale creaţiei aşa cum sunt ele prezentate în Geneză .Stilul arhaic şi destul de misterios  al acestor picturi le întăresc şi mai mult caracterul sacru .  Pe lângă Geneză sunt mozaicuri cu Arborele cunoaşterii binelui şi răului, Căderea în păcat,Izgonirea din paradis, Adam şi Eva , Uciderea lui Abel de către fratele său Cain, Noe şi Potopul,Abraham , Moise şi Iosif , profeţii Isaia , Ieremia,Iezechiel ,Ilie şi Samuel.

                Pe fondul de aur al mozaicurilor se scot în evidenţă legendele biblice pline de amănunte naive şi de tot felul de ornamente ciudate de origine orientală ce capătă o înfăţisare mândră şi sălbatică. Aceste vechi mozaicuri din secolul al XIII lea executate probabil de artişti greci din Constantinopol  mi-au plăcut mai mult decât  mozaicurile mai moderne care tind să imite tablourile pictorilor. Mozaicul nu trebuie să imite pictura ,deoarece şi el la rândul său are forme bine conturate şi culori clare îmbogăţite de fondurile de aur.

               La capătul unei galerii este înfăţişată un mozaic al Sf. Fecioare arătându-l pe Iisus credincioşilor. Capul Fecioarei cu ochii mari şi ficşi au pe lângă blândeţe şi o expresie împărătească.

               Pe aceiaşi parte sudică împreună cu capela lui Zen se află şi capela Baptisteriu din secolul al XIV lea destinat după cum se ştie botezurilor. Acest spaţiu se leagă de restul catedralei print-o uşă.

              Altarul este făcut dintr-o piatră din Tyr de prin 1126 despre care se spune că a fost călcată de Măntuitor. Mă abţin de la orice comentariu asupra veridicitaţii acestui lucru ,dar nu pot să nu remarc faptul că este un gest frumos să aşezi o bucată de stâncă aşa-zis sfinţită în acest sanctuar religios plin de capodopere şi aur. În fond orice catedrală îşi are temelia pe umilele pietre. Tabloul altarului numit în Italia pala este deasemenea din mozaic şi  prezintă botezul lui Iisus de către Ioan Botezătorul între doi îngeri sculptaţi în basorelief. Pe o parte şi de alta a tabloului altarului se află Sf. Gheorghe şi Sf.Teodor călare . În partea de sus a mozaicului este arătată o Răstignire pe un fond de aur şi de edificii pierdute în depărtare.

              Pe o cupola a capelei este reprezentat Iisus în toată gloria sa dumnezeiască înconjurat de capete şi aripi de îngeri dispuse în cercuri . Toate strălucesc şi îţi transmit un impuls sufletesc extraordinar. Se învârtesc ca într-un cerc de foc arhanghelii, tronurile ,virtuţile, heruvimii şi serafimii.La piciorele Fiului lui Dumnezeu stă Diavolul înlănţuit împreună cu Moartea biruită care cere îndurare târându-se. Totul este atât de vibrant . Cupola următoare îi prezintă pe cei 12 apostoli botezând popoare venite din toate colţurile pământului.

               Mozaicurile foarte vechi au tendinţa de  prezenta un creştinism primitiv ce avea la bază un  ton aspru şi neiertător .Pe un mozaic de pe arcul bolţii apare o icoană al lui Cristos cu o faţă încruntată şi înspăimântătoare care seamănă cu al lui Dumnezeu Tatăl, deoarece amândouă puterile dumnezeieşti au aceiaşi înfăţişare şi sunt fără de sfârşit după cum ne spune învăţătura creştină. Iisus este prezentat la fel ca un judecător pregătit să rostească pedeapsa. Pe zidurile capelei se desfăşoara toată poveste vieţii Sf Ioan Botezătorul de la naştere până la  tăierea capului de către Irod.

                Cristelniţele erau nişte bazine de marmură cu capace de bronz şi basoreliefuri ce înfăţişează scene din viaţa Sf. Ioan Botezătorului. Lângă zidul Baptisteriului se află şi mormântul dogelui Andrea Dandolo(1343 –1354),ultimul doge care a fost depus în Basilica di San Marco.

                Copleşiţi deja de splendorile pronaosului, păşim în magnificul naos al Catedralei San Marco.Totul îţi crează impresia că nu te afli într-o biserică ci într-un uriaş sipet de giuvaeruri. Naosul are la bază planul de Cruce Greacă cu fiecare braţ divizat în trei nave şi pus în evidenţă de o cupolă proprie.

                 Pavajul din marmură este alcătuit din modele geometrice şi desene animaliere.

                 Deasupra  uşii de intrare în naos se găseşte un mozaic al Sfântului Marcu în haine pontificale lucrat după o schiţă de Tiţian. Cupolele ,bolţile arhitravele şi zidurile sunt acoperite de cristale aurite de Murano pe care lumina scânteiază întocmai ca stelele de pe cerul nopţii. Este creat fondul pe care se desfăşoara nesfârşita fantezie a mozaicarilor. La capătul coloanelor  se sfârşeşte acest fond de aur,iar zidăria este îmbracată în tot felul de plăci de marmură valoroasă.

                 Atârnat de o sferă de aur este candelabrul uriaş ce se coboară din vârful boltei cu ale sale patru braţe decorate în vârf cu flori de crin. Şase coloane în stil corintic susţin nişte arcade elegante deasupra cărora se află lojele care înconjoară biserica.Domul central scobit la întretăierea cruci greceşti seamănă cu o uriaşă roată de mozaic cu razele de lumină pătrunse pe ferestre ce seamănă cu nişte spiţe. Pe plafonul domului este înfăţisat într-o cupă Mântuitorul aşezat pe un arc de sferă în centrul unui cer înstelat susţinut de două perechi de serafimi. Deasupra lui Iisus stă Maica Domnului ce îşi adoră fiul divin, împreună cu apostolii care întregesc această curte celestă a Stăpânului Cerurilor şi al Pământurilor.

                  Virtuţile teologice şi cardinale îşi găsesc adăpostul între despărţiturile coloanele ferestrelor domului cel mic.Cei patru evanghelişti aşezaţi în compartimente în formă de castel sunt reprezentaţi în timpul scrierii preţioaselor cărţi Apar deasemenea în reprezentare şi cele patru fluvii ale paradisului:Gheonul ,Phisonul,Tigrul şi Eufratul.

                 În cupola următoare ,centrul este ocupat de un medalion pe care apare Sf. Fecioară şi cele patru animale ce-i însoţesc pe evanghelişti înfăţişate în mod înspăimântător cu ochii holbaţi, dinţi şi gheare. Animalele acestea veghează Sfânta Scriptură.

                 În fundalul scobiturii ce luceşte vag în spatele marelui altar este desenat Mântuitorul cu o faţă  uriaşă şi disproporţionată pentre a marca după tradiţia bizantină prăpastia dintre Dumnezeu şi fiinţa umană neputincioasă.

                 Dacă în pronaos era prezentat Vechiul Testament în naos se găseşte Noul Testament având drept epilog Apocalipsa. Basilica di San Marco este ca o mare Biblie de aur îmbogăţită cu scene din viaţa sfinţilor, cu miniaturi şi cu motive florale care o fac să semene cu o carte de rugăciuni din Evul Mediu. De opt secole această cartea a fost răsfoită cu pioşenie de  întreaga populaţie a Veneţiei şi chiar de străini.

                 În toate locurile catedralei imaginile sunt însoţite de texte  cum ar fi inscripţiile şi legendele în greacă şi latină ,versuri leonine,versete,cugetări,nume, monograme.Înainte de toate Basilica di San Marco este un templu al cuvântului deoarece ea şi-a asumat menirea de a expune doctrina creştină.

                  Mutând  privirea de la  boltă înspre sol,vezi la stânga o capelă mică ridicată în cinstea lui Iisus ce  fusese lovit de un profanator.Domul dedicat Mântuitorului este sprijinit de coloane de porfir alb şi negru care au drept cunună o sferă făcută dintr-un agat imens.

                  În fund este strana cu balustradă,coloane de porfir,statui şi o mare cruce de metal făcută de Jacopo Benato, cele două amvoane din marmură colorată şi altarul aflat sub o boltă de coloane de marmură grecească.

                  Pala acestui mare altar  numită sugestiv Pala d’Oro este o adevărată comoară arhitecturală bizantină.Iniţial Pala d’Oro a fost creată pentru a acoperi faţada altarului. Are drept înveliş un tablou compartimentat în vechiul stil bizantin. Pe  pală este decorată cu emailuri, camee, perle, grenate,safire,filigrame de aur şi argint şi mai ales cu un tablou din pietre scumpe care înfăţişează scene din viaţa Sf. Marcu înconjurat de îngeri de apostoli şi de profeţi. Pala a fost lucrată în Constantinopol în anul 1276 şi restaurată în mai multe rânduri.

                  Altarul criptic în care sunt depuse moaştele Sf. Evanghelist Marcu este separat de restul bisericii pritr-un fel de catapeteasmă. Moaştele Sf. Marcu au fost furate de negustorii veneţieni în 828 din Alexandria.

                  Peretele despărţitor este alcătuit din opt coloane de marmură roşie care susţin un mare crucifix şi nişte statui gotice din secolul al XIV lea.

                    În altarul criptic se evidenţiază nişte coloane în albastru, dintre care două se disting print-o transparenţă neobişnuită. Aproape de altar se află o uşă de bronz al lui Sansovino .Uşa duce la o sancristie al cărei plafon este înflorat de un splendid mozaic în arabescuri gândit de Tiţian

                   În catedrală mai sunt şi alte spaţii cum ar fi capela Sfântului Clement şi  a sfintei Fecioare dei Mascoli care adăpostesc la rândul lor tablouri şi basoreliefuri admirabile.

                   Pardoseala lucrată tot din mozaic se ondulează ca valurile mării datorită vechimii sale şi a tasajului. În rest e o operă remarcbilă ce combină arabescuri, ornamente florale,romburi,ghirlande , pătrăţele ca ale tablei de şah, cocori, grifoni, himere cu limbi de smalţ înaripate şi cu gheare mari ca monştrii din arta heraldică.

                   De cât talent şi aur a fost nevoie pentru a creea această pleiadă de mozaicuri !De cât timp , răbdăre şi imaginaţie a fost nevoi pentru ca maeştri mozaicari să creieze astfel de bijuterie arhitecturală!De câţi meşteri umili  ai Evului Mediu a fost necesar  pentru a ridica această minune! Imaginaţi-vă condiţiile şi mijloacele de construcţie de care dipuneau aceşti pionieri ai construcţiilor. Unii din ei au îmbătrânit pe şantier ,iar alţii chiar şi-au pierdut viaţa. Ar merita scrisă chiar o carte de aur al celor jertfiţi pe altarul artei.Ei merită toată recunoştinţa noastră pentru dăruirea şi priceperea cu care au lucrat .

                   După vizita în interiorul bisericii am urcat la loje pentru a examina exponatele găzduite de Muzeul Catedralei San Marco.  Urcând pe nişte trepte foarte întortocheate am ajuns la nivelul lojelor.

                   Expoziţia de la muzeul Catedralei San Marco se împarte pe mai multe secţiuni după cum urmează: Reliefurile geometrice ale arhitecturii Basilicii di San Marco, Mozaicurile(materiale, tehnici şi documentarea lucrărilor la Baptiseriu), Caii Sf.Marcu, Marmura prelucrată, Camera Ongania,Pavajele din mozaic,  Vederile şi reliefurile în acuarelă  ale interiorului catedralei, Ediţia Ongania, Veşminte liturgice, Tezaurul Sfântului Marcu, Precursorii lui Ferdinando Ongania.

                   Muzeul a fost conceput ca un instrument pentru o mai bună înţelegere a  bogatei moşteniri spirituale, culturale şi materiale a Basilicii di San Marco şi deasemenea ca o incursiune printre obiectele de cult şi lucrările de artă parte al acestui patrimoniu.

                   Expoziţia se concentrează pe două subiecte majore : mozaicurile, creaţiile textile şi obiectele care scot în evidenţă puterea ducală strâns legată de moştenirea ideoligică a Sf. Marcu.

                    Având în vedere că întreaga Catedrală a Sf. Marcu are la baza arta prelucrării mozaicurilor, în cadrul expoziţiei este organizat un Atelier al Mozaicurilor deschis în 1881de Pietro Saccardo. Secolul al XIX lea a marcat  sfârşitul tehnicii de înlocuire a mozaicurilor cu altele. Pietro Saccardo s-a ocupat de înlocuirea bucăţilor de mozaic vechi de pe pereţi. Fragmente originale de mozaic sunt păstrate în cutii de lemn sau metal numite cassine însoţite de picturi pe hârtie a suprafeţelor de mozaic ce necesită restaurări. Din secolul al XIX lea nu s-a mai putut aplica aceiaşi tehnică de restaurare datorită faptului că era necesară şi o consilidare a pereţilor pe lângă restaurarea mozaicurilor degradate.

                   Din secolul al XX lea s-a aplicat tehnica lui Luigi Maragoni de restaurare din spate a mozaicurilor. Tehnica implica îndepărtarea de la mantaua mozaicului care păstra în acest mod poziţia originală a fragmentelor numite tessere . După îndepărtarea mozaicului cu tot cu stratul de dedesupt urma şi consolidarea peretelui.Tehnica este ilustrată de două modele din anii’ 30 expuse aici. Toate intervenţiile de restaurare sunt înregistrate într-un  registru încă din 1906.

                   Fragmentele de mozaic păstrate în cassine erau plasate pe un strat de mortar. Aceste piese sunt în mare parte legate de recuperarea capetelor ,considerate întotdeauna cele mai valoaroase părţi ale mozaicului  ce arăta ca un imens ”puzzle” foarte greu de ansamblat. O mare parte din bucăţile de mozaic păstrate aici provin de la faţada sudică a catedralei ce a fost restaurată între 1865 şi 1875 şi care a însemnat înlocuirea a  aproape o treime din suprafaţa de mozaicuri ale capelei Zen şi a baptisteriului.

                   Creaţiile textile sunt a doua temă pe care se concentrează expoziţia. Arta textilă face parte din tradiţia veneţiană încă din 1098. Din păcate multe dintre ţesăturile veneţiene au fost furate sau arse de trupele napoleoniene care au invadat oraşul în 1797. Multe teşături cu fir de aur au fost arse pentru a se recicla metalul preţios.

                 În muzeu este păstrat un  veşmânt compus din trei părţi denumit  planeta .Este singurul care a mai supravieţuit. Veşmântul era compus dintr-un fular , mâneci,tunica şi voal pentru umeri. Este donat catedralei San Marco de veneţianul Pietro  Ottobani care a fost papă sub numele de Alexandru al VIII lea(1689-1691).

                    Haina este brodată în  fir de aur şi argint cu un dens model fitomorfic în care pot fi recunoscute diferite specii de plante. În centru jos se identifică stema papală al papei Alexandru al VIII lea ce culminează cu diadema papală.

                    Merletto era un termen de origine veneţiană care însemna crenel, element architectural aflat în vârful palatelor în stil gotic floral. Aici este vorba de un veşmânt cusut  doar cu ac şi aţă fără a fi nevoie de pânză ca suport textil.În concluzie e vorba despre dantelă.

               Cea mai mare măiestrie în această artă a fost atinsă la sfârşitul secolului al XVII lea. Piesele de dantelă înfrumuseţau articolele de îmbrăcăminte purtate în timpul liturghiilor împreună cu guler şi manşete şi chiar pânzele de altar.

               Alte comori textile sunt deasemenea broderiile . Ele sunt unele dintre cele mai vechi şi mai răspândite forme de artă ,necesitând doar ac, aţă şi o bază de pânză pentru a fi realizate.

               Două broderii bizantine expuse  în muzeu sunt unicele veşminte liturgice rămase din perioada antică a Catedralei San Marco.Cea mai veche din aceste două broderii datează de la sfârşitul secolului al XII lea şi portretizează Plângerea lui Iisus după moartea pe cruce.Cealaltă broderie  înfăţişează doi arhangheli. Broderiile au fost făcute în fabrici de mătase pe diferite nuanţe de purpuriu cu fire de aur sau argint şi îmbogăţite cu pietre scumpe , perle şi cristale . Aceste broderii au suferit la mijlocul secolului al XVIII lea nişte recondiţionări nereuşite care le-au afectat consistenţa.

               Tapiseriile sunt alte obiecte textile ce îţi atrag atenţia mai ales datorită faptului că sunt toate făcute manual. Sunt produse într-o urzeală de nuanţă neutră cu tesături policrome. Firele sunt de obicei toarse din lină cu fir gros. Pentru cele mai preţioase dintre tapiserii se foloseşte mătasea, aurul şi argintul. Prin secolul al XV lea în Veneţia erau mai multe ateliere de tapiserie conduse de lucrători francezi  şi flamanzi. Sunt tapiserii cu Patimile lui Hristos lucrate între 1408-1427. Sunt printre primele tapiserii  ţesute din lână. Relatările Patimilor lui Hristos sunt ţesute pe cele 10 tablouri şi urmează stilul impunător şi demn al influenţei germane , care elimină aspectele crude ale suferinţelor lui Hristos.

               Alte tapiserii expuse sunt cele ale cardinalului Zen create între 1484 şi 1501 . Din numeroasele tapiserii ale cardinalului Zen, au mai rămas doar câteva fragmente de tapiserii flamande  ,dar suficiente pentru a le conştientiza adevărata valoare.Cel mai mare şi mai important fragment de tapiserie este Alaiul triumfal al unui împărat al cărui trăsură este trasă de cai albi.

               Ultimele expuse sunt tapiseriile cu povetea Sf. Marcu lucrate între 1550 şi 1551. Este vorba de patru tapiserii în mătăsuri policrome cu fire de aur şi argint  care sunt opera unui ţesător flamand aflat în serviciul familiei Medici. În portret Sfântul Marcu este înfăţişat cu veşmânt compus dintr-o tunică roşie şi manta albastră. Tapiseriile înfăţişează episoade din viaţa Sf. Evanghelist Marcu din Alexandria precum vindecarea miraculoasă al pantofarului Anianus, botezul lui Anianus , vindecarea  unui posedat psihic, sacrificiul Sf. Marcu.

              Din categoria tezaurului textil fac parte şi covoarele  depuse aici. În Veneţia covoarele erau folosite pe scară largă atât în biserici cât şi în spaţiile private încă de la debutul perioadei Renaşterii. Veneţia era o importantă  piaţă europeană de import şi export al covoarelor. Muzeul dispune de cinci covoare ale dogilor împletite cu mătase şi cu brocarturi de aur şi argint ce au un efect decorativ semnificativ. Aceste covoare erau fabricate pe la sfârşitul secolului al XVI lea în Isfahan ,oraş persan, în care se găseau ateliere regale şi erau destinate curţii ducale. Erau deasemenea oferite diplomaţilor şi conducătorilor străini drept cadou în vizitele oficiale.

               În cadrul vizitei mele am fost interesat şi de obiectele care evidenţiază puterea ducală.

               Din aceasta categorie cel mai vestit este grupul statuar al Cailor Sf. Marcu. Dacă pe balconul  catedralei erau expuse doar nişte copii aici vorbim chiar de originalul luat de veneţienii conduşi de dogele Enrico Dondolo ca pradă de război în urma cuceriri Constantinopolelui de către cruciaţi în 1204. Sunt aceiaşi caii care împodobeau cândva Hipodromul din Constantinopol.

               Caii Sf.Marcu au o dublă valoare politică şi religioasă .Ei simbolizează pentru Veneţia, moştenirea  şi continuitatea puterii imperiale bizantine. Din punct de vedere religios ei sunt imaginea Quadriga Domini( Caii Domnului) ,o alegorie la expansiunea Lumii divine prin lucrarea celor patru evanghelişti.

               Leul înaripat al Sf. Marcu este un alt simbol al puterii politice veneţiene  ce îşi are rădăcinile din sfera religioasă. Am văzut expus  un leu înaripat cu aureolă făcut la sfârşitul secolului al XV lea. Este vorba de o sculptură din lemn care apoi a fost poleită cu aur. Laba stângă din faţă a leului sprijină Biblia deschisă pe care se distinge foarte bine scrierea Pace ţie, Evanghelistul meu Marcu.

              Din  categoria obiectelor care pun în evidenţă puterea dogelui se regăseşte şi un tron ducal .Acest tron aflat ca exponat este cioplit  din lemn de nuc . Lucrarea le aparţine atelierelor din Lombardia de la sfârşitul secolului al XV lea şi este atent finisată doar în părţile vizibile. Cel mai probabil acest tron provine de la Palatul Dogilor.

               Structura şi decoraţiile tronului ducal au ca sursă de inspiraţie motivele artistice ale Renaşterii veneţiene timpurii. Cea mai rafinată parte a tronului este  panoul frontal.Este desenat un vas cu nervuri ce susţine  structura fastuoasa a unui candelabru care se termină cu o torţă aprinsă. Pe ambele părţi sunt realizaţi doi heruvimi goi care cântă la instrumente muzicale.

               Un alt obiect destul de ciudat ce se leagă de simbolistica puterii este un cap sculptat cunoscut sub numele de Carmagnola. Sculptura este din porfir roşu şi este poziţionată în colţul sud-vestic al balustradei. Acest cap retezat la baza gâtului se constituie ca într-o mustrare. Francesco Bussone ,supranumit Carmagnola , a fost  căpitanul general al Serenissimei decapitat în  1432 sub acuzaţia de trădare şi complicitate cu inamicul. Acuzaţia a fost nedreaptă pentru un căpitan care şi-a pus la dispoziţie toată priceperea  militară pentru a servi Veneţia. . În conformitate cu obiceiul , capul trădătorului trebuia să rămână expus în public pentru a da în final naştere la o legendă populară de lungă durată.

              În realitate capul din porfir este unul din obiectele furate de veneţieni în timpul jefuirii Constantinopolelui din cea de a IV a Cruciadă din 1204 . A fost subiectul unor ample studii istorice care să determine identitatea eaxctă a personajului reprezentat. Se poate observa o gaura în partea dreaptă a capului de porfir care probabil că era folosită pentru al fixa de vreun zid. Ochii mari încadraţi de nişte sprâncene arcuite se pare că au avut cândva şi nişte pupile din sticlă. Expresia feţei îţi sugerează un fel de şiretenie. Ornamentaţia bogată a coroanei pare să emită caracteristicile unor pietre preţioase şi al unei plăci de aur. S-a înţeles de la sine că personajul trebuia să fie un suveran al Imperiului bizantin  târziu. Şi asta nu numai datorită trăsăturilor faciale şi a coroanei ci şi deasemenea datorită faptului că porfirul era folosit ca material pentru realizarea portretelor imperiale.

            Au fost avansate multe ipoteze cu privire la identitatea personajului reprezentat. Cea mai credibilă teorie care are la bază compararea monezilor de aur bătute de suverani între 534 şi 538 la Monetăria din Constantinopol cu mozaicurile de la Basilica San Vitale din Ravenna sugerează că este vorba de împăratul Imperiului Roman de Răsărit, Justinian I(527-565). Mulţi consideră că statuia era amplasată original în piaţa publică Philadelphion din Constantinopol.

            Muzeul mai găzduieşte câteva lucrări de artă cu tematica religioasă  cum ar fi lucrarea lui  Jacopo Sansovino ,Fecioara şi copilul . Această capodoperă este o sculptură din teracotă care apoi a fost poleită cu aur. A fost executată la mijlocul secolului al XVI lea pentru loja de la baza Clopotniţei Sfântului Marcu. Sculptura menţionată este una dintre cele mai vibrante lucrări create de Sansovino al cărei trăsături au ceva din limbajul artistic al lui Donatello. Sculptura a avut multe de suferit în urma prăbuşirii Clopotniţei în 1902  şi a trebuit refăcută din bucăţele.

             O altă reprezentare a Sfintei Marii este şi tabloul din lemn intitulat Madonna Laptelui ce portretizează Fecioara atunci când alăpta înconjurată de sfinţi. Tabloul acesta este considerat un precursor al viitoarelor icoane veneţiene. Prezenţa sfinţilor în icoana Sf. Fecioare este tipică stilului bizantin.

             Un alt obiect de cult expus este o masă de altar pentru zilele lucrătoare(Pala feriale). Este destul de bizar să împarţi altarul pentru zile lucrătoare şi pentru cele de sărbătoare. Dar  dacă dogma bisericii o cere,ce am putea spune în plus.Lucrarea îi aparţine lui Paolo Veneziano(1345) şi este o pictură pe scândură în care imaginile sunt dispuse pe două registre. Acest altar a fost comandat de dogele Andrea Dandolo, unul dintre cei mai importanţi cumpărători de obiecte de artă pentru Basilica di San Marco. Este o capodoperă din secolul al XIV lea care îmbină elemente occidentale cu cele orientale. Registrul de sus al picturii ne aminteşte de iconostasele greceşti.În acest registru sunt reprezentaţi în jurul lui Cristos şi al Sf. Marii ,Sfântul Evanghelist Ioan şi alţi sfinţi din rugăciunile veneţiene cum ar fi Sf. Petru, Sf.Nicolae,Sf. Teodor şi Sf.Marcu. Ciclul narativ în şapte imagini se derulează în registrul de jos al lucrării şi este executat într-un stil occidental. Este evocată viaţa şi sacrificiul suprem al Sf. Evanghelist Marcu împreună cu câteva legende veneţiene care celebrează sfântul protector al oraşului. Prezentarea jertfei Sfântului Marcu se face în directă asociere cu jertfa răscumpărătoare al lui Iisus.

              Îţi atrage deasemenea atenţia un tablou ce fusese cândva poziţionat în spate la Pala d’oro. Este o lucrare cei aparţine lui Maffeo Verona , un pictor ce a activat şi ca desenator pentru mozaicurile din Basilica di San Marco . În prezent în spate la  Pala d’oro este un alt tablou semnat de Francesco de’ Franceschi ce datează din secolul al XV lea.

             Tabloul pictat de Maffeo Verona este din 1614 şi repetă aspectele din vechiul tabloul al lui Franceschi . Tot prim-planul tabloului este ocupat Iisus . Cei 12 apostoli sunt împărţiţi câte 6 pe fiecare parte a Mântuitorului şi sunt dispuşi în două planuri.

             În tablou este prezent şi un verset din Evanghelia lui Ioan(14,27) scris în latină ce se evidenţiază dintr-o Biblie deschisă de Iisus: pace meam do vobis pacem relinquo vobis(Pace vă las vouă,  pacea Mea o dau vouă).Mai jos sub semnătura pictorului, pe un sul citim următorul fragment în latină: liquisti mundo marce / tua munera / pacem / pax igitur veneto vivat / in imperio(O Sfinte Marcu, tu  ne-ai lăsat în dar pacea lumii.Fie ca pacea să fie prezentă în stăpânirea veneţiană.)Această dublă invocare a păcii ca dar din partea lui Hristos şi a Evanghelistului său Marcu exprimă alegerea unei politici neutre de către Veneţia faţă de celelalte puteri europene ,după îndelungatele conflicte din secolul al XII lea.

Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie- San Marco, inima Veneţiei(partea a II a)

Veneția , regina Adriaticii- jurnal de călătorie

San Marco, inima Veneţiei(partea a II a)

foto: Sala Marelui Colegiu

2. Vizitarea celor mai frumoase săli din Palatul Dogelui

Dar nici o sală din palat nu se compară cu splendorile din Sala Marelui Consiliu ,sala principală a palatului şi una dintre cele mai mari săli care există în Europa.

          Când păşeşti pentru prima dată în ea rămâi  extaziat de cea ce vezi şi ţi-se crează iluzia că sala este mai mare decât însuşi clădirea în care se află.

          Marele Consiliu era organul politic suprem al Republicii Veneţia .Participarea la reuniunile Marelui Consiliu era un drept ereditar al familiilor patriciene veneţiene înscrise în Cartea de Aur al nobilimii veneţiene . Pe podiumul Sălii Marelui Consiliu venea Dogele şi Signoria.

          Lemnăria întunecată şi severă a băncilor senatoriale este ca o plintă pentru uriaşele picturi care se dezlănţuie pe pereţi ,întrerupte fiind doar  de ferestre.

         Tavanul imens este în întregime aurit şi are o bogăţie ornamentală greu de descris .Se conturează tot felul despărţituri pătrate, ovale şi octogonale cu ornamente florale, volute şi ornamente roccoco lucrate în stil grandios.

          Aici întâlnim picturi ale unor genii renaşcentiste veneţiene ca Jacopo Tintoretto, Paolo Veronese , Palma cel Tânăr şi Tiziano din al căror mâine Veneţia este personificată şi glorificată.Pe peretele uşii de la intrare se desfăşoară un tablou al Paradisului lui Jacopo Tintoretto . Tuşele sale pline de vigoare îi confirmă încă o dată porecla de Robusti  şi doar scurgerea timpului a făcut ca această pictură să capete nuanţe mai întunecate.  Această sală este ca o lecţie de istorie,în care pictura reuşeşte să abordeze subiectele de interes pentru Veneţia.

            Sunt picturi care au ca tema:

·         relaţia Veneţiei cu papalitatea şi Sfântul Imperiu Roman: Papa Alexandru al III lea primit de Dogele Ziani de Tintorettto, Ambasadorii veneţieni la Împăratul  Frederic Barbarossa la Pavia de acelaşi Tintoretto,Sosirea papei, împăratului şi dogelui la Ancona de pictorul Girolamo Gambareto şi multe altele pe această temă.

·         eroismul venetian:Întoarcerea Dogelui Andrea Contarini , învingătorul genovezilor în 1378 de pictorul Paolo Veronese, Asediul cetăţii Zara de  Vincentino, Capturarea cetăţii Zara de Tintoretto şi  multe altele.

·         expediţia împotriva Constantinopolelui(1204):Cucerirea Constantinopolelui de dogele Enrico Dandolo de Palma cel Tânăr , Balduin încoronat împărat de dogele Enrico Dandolo deAliense, Alianţa dogelui Dandolo cu cruciaţii în Biserica San Marco de Jean Leclerc

La aceste picturi putem adăuga şi diferitele reprezentări alegorice ale Veneţiei de către Aliense şi Marco Vecellio.

            În reprezentarea bătăliilor domină haosul în care se zăresc galere cu palate de trei etaje ,trinchete,pânze de catarg, diferite maşini de război,scări răsturnate dimpreună cu oameni care se prăbuşesc pe ele. Se observă o învălmăşeală de personaje ca paznici de închisori, ocnaşi , mateloţi şi soldaţi care se ucid între ei cu tot felul de arme barbare. Toate aceste scene violente au pe fundal focul , fumul sau apa învolburată .

            Aşternerea timpului pe aceste capodopere nu au făcut altceva decât să le sporească valoarea .

            Deasupra acestor scene istorice apare un rând de 76 de  portrete ale primilor dogi ai Veneţiei lucrate de Tintoretto şi Bassano. Urmărind şirul de portrete privirea îţi rămâne aţintită asupra unui cadru acoperit de o pânză negră , ca  un mormânt în galeria cronologică . Este locul pe care trebuia să-l ocupe portretul lui Marino Faliero(1354-1355), unicul Doge veneţian decapitat pentru înaltă tradare . Se poate observa inscripţia în latină Hic est locus Marini Faletro decapitati  pro criminibus care înseamnă Aici este locul lui Marino Faliero decapitat pentru crimele sale.

            Execuţia a fost dusă la căpăt în Curtea interioară a palatului , iar apoi dogele Faliero a fost condamnat şi la damnatio memoriae.

            Din Sala Marelui Consiliu se trece în ultimele săli de la etajul unu şi anume Sala dello Scrutino şi Sala della Quarantia Civil Nuova.

           Sala dello Scrutino este o imensă sală construită în timpul dogelui Francesco Foscari (1423-1457) pentru a găzdui iniţial Biblioteca San Marco împreună cu manuscrisele lăsate de Petrarca şi Bessarione .

           Din 1532 Sala dell Scrutino a fost transformată în sală de numărătoare a voturilor şi pentru deliberările Marelui Consiliu aflat în sala alăturată.

           Plafonul bogat ornamentat este lucrarea pictorului cartograf Cristoforo Sorte în care sunt glorificate faptele de arme ale veneţienilor şi în principal constituirea unui imperiu maritim.Picturile evocă bătăliile castigate între 809 şi 1656.

           Pe peretele estic al sălii este pictată Bătălia de la Lepanto(1571), una dintre  marile bătălii navale din istoria omenirii, în care veneţienii au adus un aport hotărâtor în  zdrobirea flotei otomane de către Liga Sfântă .Tabloul este realizarea lui Andrea Vincentino.

            Tabloul este încadrat şi de alte victorii navale strălucite:Victoria veneţiană din Dardanele împotriva otomanilor(1656) , a două mare înfrângere navală otomană după Lepanto.Pietro Liberi a pictat-o între 1660 şi 1665.

            Peretele vestic al sălii are pictată Cucerirea Tyr-ului de către veneţieni.Este opera lui Antonio Aliense din 1590.

           Peretele sudic are o pictură aparţinând lui Palma cel tânăr şi este intitulată Ultima Judecată .

            Peretele nordic este decorat de un arc triumfal construit în onoarea Dogelui Francesco Morosini(1688-1694) , căzut în luptă în războiul din Morea(1694) împotriva otomanilor .

            Sala della Quarantia Civil Nuova este sala destinată instanţei de judecată a cazurilor de drept civil provenite din teritoriile afalte sub posesiune veneţiană.

             După capodoperele primului etaj , am  urcat în continuare magnifica Scară de Aur pentru a ajunge la etajul doi al Palatului Dogilor.

foto:Atrio Quadrato

              Prima încăpere în care intri este  Atrio Quadrato , un atriu folosit pe post de cameră de aşteptare .Atriul a  fost ridicat în perioada dogelui Girolamo Priuli(1559-1567) care a apare reprezentat în pictura de pe plafon al lui Tintoretto împreună cu stema sa şi cu reprezentări alegorice ale justiţiei şi păcii . În cele patru colţuri ale atriului, Tintoretto a pictat poveşti biblice care fac cel mai probabil trimitere la virtuţile dogelui.

               Sala celor Patru Porţi(Sala delle Quattro Porte) este anticamera ce face legătura cu cele mai importante săli de la etajul doi. Se remarcă cele patru maiestuoase porţi de marmură având fiecare câte un grup de sculpturi alegorice cu referire la virtuţile care ar trebui să-i inspire pe cei ce sunt implicaţi în actul guvernării.

               Plafonul casetat  cu stucaturi conţine fresce cu subiecte mitologice şi cu oraşele şi regiunile aflate sub dominaţia veneţiană. Pictate de Tintoretto, aceste scheme decorative au fost create pentru a arăta legătura dintre întemeierea Veneţiei,independenţa sa şi misiunea istorică a aristocraţiei veneţiene.

              Printre picturile de pe pereţi se remarcă portretul dogelui Antonio Grimani (1521-1523) înghenunchind în faţa Credinţei . Dar cea mai interesantă pictură din sală rămâne lucrarea lui Tiepolo pictată între 1756 şi 1758 cu Veneţia care primeşte darurile mării de la Neptun .De aici se intră deasemenea într-o anticameră

              Sale dell'Anticollegio(Sala Anticolegiului) constituie anticamera unde ambasadorii şi delegaţiile străine aşteptau pentru a fi primiţi în audienţă în Colegiu.

                Fresca centrală era pictată de Veronese şi reprezenta aceiaşi Veneţie personificată care acorda distincţii şi recompense slujitorilor săi fideli.

               Pe  un fronton susţinut de coloane corintice se desfăşoară o sculptură de marmură ce reprezintă figura feminină a Veneţiei odihnindu-se pe un leu acompaniată de alegorii ale gloriei şi armoniei.

                Dar comoara cestui sanctuar al artei este pictura lui Paolo Veronese intitulată Răpirea Europei. Cât de genial a fost reprezentat mitul Europei, eroină al cărui nume la împrumutat  Bătrânul Continent, răpită de un Zeus prefăcut în taur. Îţi rămân adânc întipărite zâmbetele acestor personaje veşnic tinere prin care se pare Veronese şi-a spus ultimul cuvânt.Cerul ,norii, arborii ,florile ,pământul, carnaţia,valurile sunt parcă scăldate în lumina unui Demiurg necunoscut.

               Imaginaţi-vă cu ce impresii rămâneau toţi acei ambasadori străini care vizitau pentru prima dată Veneţia.

               Sala Colegiului(Sala del Collegio) era destinat uneia dintre cele mai vechi organe constituţionale ale Republicii Veneţia.

               Colegiul era delegat de Senat să se ocupe de afacerile externe şi constituia în fapt un fel de “Consiliu de miniştri “ ai Republicii Veneţiene. Membrii colegiului erau numiţi savi ,adică înţelepţi. Aceştia  erau împărţiţi în 6 Savi Grandi( însărcinaţi cu pregătirea lucrărilor Senatului pe probleme de politică extrenă) ,5 Savi di Terraferma( însărcinaţi cu administraţia publică şi gestionarea treburilor militare în Veneţia şi teritoriile dependente.),5  Savi agli  Ordini( se ocupau de regulamentele maritime) .

              După cum putem observa Colegiul dispunea de funcţii executive, iar când era prezidat de Serenissima Signiorie se numea Colegiul Plin. Acesta din urmă dădea act scrisorilor ducale şi decretelor de stat, citea depeşele ambasadorilor şi ai guvernatorilor locali şi primea delegaţiile străine.

               Serenissima Signorie era organul suveran al republicii Veneţiene compus din :Doge, Micul Consiliu(consilieri ducali aleşi de Marele Consiliu),Cele trei Instanţe Supreme din Quarantia.

               Signoria prezida consiliile Republicii şi era pe ansamblul său considerată mai importantă chiar şi decât dogele.

               Din 1520 , Colegiului i s-au sporit puterile prin adăugarea dreptului de a elibera decrete în timpul vacanţei Senatului.

                 Decorul Sălii Consiliului a fost gândit de  Andrea Palladio. Lambriurile din lemn, tribuna şi plafonul cioplit sunt munca lui Francesco Bello şi Andrea da Faenza.

                Picturile de pe plafon aparţin toate lui Veronese şi sunt create între 1575 şi 1578. Capodoperele artistului omagiază Buna Guvernare a Republicii ,împreună cu credinţa şi virtuţile care o călăuzesc şi întăresc.

                Primul tablou rectangular  arată San Marco Campanile(Clopotniţa San Marco) în spatele figurilor lui Marte şi Neptun,   lorzii ai războiului şi a mării.

                Taboul Central ne înfăţişează Triumful Credinţei , Veneţia cu Dreptatea şi Pacea. Veronese reproduce din nou pânza cu omagierea flotei creştine învingătoare în Bătălia de la Lepanto(1571) împotriva otomanilor. Pânza este pusă chiar deasupra tribunei.

                 Există şi câteva picturi de Tintoretto care înfăţişează dogi cu Cristos, Sf.Fecioară şi sfinţii.

foto:Sala Senatului

                 Sala ce urmează este Sala Senatului care găzduia adunările  Senatului, organ constituţional al Republicii încă din 1229 cu rol de adunare deliberativă superioară , for de dezbatere a problemelor de politică externă şi a probleme curente ale statului ,dar cu putere decizională mai restrictivă decât a Marelui Consiliu .Pe lângă politica externă,Senatul supraveghea activitatea în domenii ca industria manufacturieră şi comerţul. Senatul era prezidat de Serenissima Signorie în frunte cu dogele.

                  În componenţa Senatului intrau 60 de senatori aleşi anual de Marele Consiliu la care se adăugau 60 de senatori aleşi anual din rânsul familiilor patriciene veneţiene.

                 La senatorii aleşi se adăugau ca membri de drept întreaga Quarantia, Consiliul celor 10, Avocatura Comunală şi chiar Procuratorii de San Marco.

                 Puteau asista la şedinţa senatului dar fără putere decizională: comandanţi militari,ambasadori sau consuli la investire sau la rechemare, guvernatori ai oraşelor,administratori din diferite domenii.

                Senatorii se deosebeau de toţi ceilalţi aristocraţi prin faptul că purtau toga roşie.

                Figura care predomină lucrările de artă din Sala Senatului este Iisus Cristos. Senatul considera că se află sub protecţia Fiului lui Dumnezeu .Deasemenea sunt şi patru picturi ale lui Palma cel Tânăr care surprind evenimente din istoria veneţiană.

                Cel mai impresionant este orologiul aurit cu semne zodiacale şi cadran azuriu de pe perete ,care are încă o faţă în partea Sălii Colegiului.

                Sala Consiliului celor 10 este o altă sală în care se  intră din aceiaşi Sală a Celor Patru Porţi. Era destinată întrunirilor Consiliului celor 10 instituit în 1310 după Conspiraţia lui Bejamonte Tiepolo şi a altor nobili care au încercat o lovitură  de stat. Chiar dacă iniţial  a fost întemeiat ca o instituţie temporară pentru investigarea conspiraţiei ,a ajuns în final să se permanentizeze şi să devină un fel de “serviciu de informaţii ”al Republicii Veneţiene . Aceştia erau selectaţi din Senat şi aleşi în fiecare an de Marele Consiliu pentru a veghea la securitatea statului. .Consiliul celor 10 era o instituţie de temut deoarece autoritatea sa acoperea aproape toate sferele vieţii publice.

                Anchetele celor 10 erau conduse pe baza informaţiilor  primite de la Capi di Sestiere(administratori de sestiere) şi de la informatorii(Spioni) consiliului sau pe baza denunţurilor secrete aruncate în cutiile poştale în formă de Gură de Leu răspândite în tot oraşul. Denunţurile anonime erau verificate în preliminar înainte de instrumentarea unui proces.Acuzatul avea dreptul la un avocat,iar în caz de condamnare  execuţia era pusă în aplicare în secret prin decapitare ,ştrangulare sau înecare în apele Lagunei.

                Criticii au afirmat despre această instituţie că a fost aservită cercurilor oligarhice,şi că nu a demonstrat transparenţă în  verdictele pe care le-a luat şi care uneori ajungeau să fie schimbate după întâlniri ţinute în secret. 

               În  sala destinată Consiliului, cei zece stăteau cu Dogele şi cu cei şase consilieri ducali în plan semicircular. Decorarea plafonului a fost sarcina lui Gian Battista Ponchino şi a asistenţilor săi, Veronesse şi Gian Battista Zelotti. Sculptat şi aurit ,plafonul se împarte în 25 de compartimente. Fiecare compartiment era pictat cu imagini ale divinităţilor şi alegorii menite să ilustreze puterea Consiliului ceor 10 de a executa vinovaţii şi de ai elibera pe cei nevinovaţi. E destul de dificil de interpretat fiecare compartiment al plafonului deoarece artiştii tind să suprapună figurile şi evenimentele mitologice cu lecturi specifice Veneţiei . Pictura lui Veronese care o înfăţişează pe zeiţa Junona revărsându-şi darurile peste Venus este una foarte cunoscută.

             Sala Busolei(Sala della Bussola) este  singura instituţie judiciară pe care am vizitat-o la etajul doi.  Celelalte săli cum ar fi Camera celor Trei Inchizitori ai Statului, Camera celor Trei Capi ai Consiliului celor 10 şi Camera de Tortură sunt incluse într-un intinerariu secret ce se vizitează doar cu o rezervare înainte de începerea turului obişnuit. Oricum trebuie să-ţi păstrezi energia şi timpul pentru câte săli sunt de văzut în vizita obişnuită.

              Numele Sălii Busolei provine de la o mare busolă de lemn deasupra căreia este amplasată o statuie a Justiţiei. Sala Busolei ascundea Camera celor Trei Inchizitori ai Statului şi  Camera celor Trei Capi ai Consiliului celor 10.  Aceasta era anticamera în care aşteptau cei citaţi de conducătorii Consiliului celor 10, iar decorul era organizat în aşa fel în cât să sublinieze solemnitatea acestei eficiente maşinării a Justiţiei Veneţiene. Ce care care a fost însărcinat cu decorarea plafonului a fost din nou Veronese al cărui lucrări finalizate în 1554 erau menite să slăvească pentru încă o data buna guvernare a Republicii Veneţiei.În prim planul picturii ,Sfântul Marcu se pogoară pentru a încorona cele trei Virtuţi Teologice(credinţa iubirea şi speranţa).

               După cum putem observa toate spaţiile destinate organelor judiciare ale Veneţiei erau legate vertical una de alta.

               

foto: L’Armeria

Armamentul aflat  sub controlul Consiliului celor 10 era depozitat în Sălile Armamentului(L’Armeria).Aici sunt depozitate armele şi muniţiile folosite de gărzile palatului, unele din ele chiar din secolul al XIVlea. Colecţia de arme îmbogăţită cu multe obiecte de preţ are în jur de 2000 de piese.

               Deoarece sunt pasionat de tehnică militară am să descriu mai în detaliu armamentele şi muniţiile din fiecare sală a Armeriei. Voi încerc să nu devin plictisitor,dar totuşi îmi asum şi acest risc pentu a vă descrie înzestrarea militară a unei Republici maritime specializate în războiul pe mare.

               Prima sală a Sălilor Armamentului este numită şi Gattamelata. Aici se găsesc armuri lucrate fin ce aparţin condottierului Erasmo da Narni al cărui poreclă era Gattamelata. Condottieri erau liderii militari mercenari angajaţi de oraşele-stat italiene şi de Statul Papal în perioada Evului Mediu şi a Renaşterii.

               Împreună cu armurile lui Gattamelata sunt expuse şi alte exemplare de armament greu şi uşor din secolul XV pentru cavalerie, infanterie şi turniruri.Sala mai găzduieşte spade din diferite epoci şi modele ,precum şi diferite modele de arbalete cu tolbele din piele vopsită pentru o mai bună păstrare a săgeţilor. Sunt păstrate şi felinarele, în formă  de semilună în partea de sus, capturate de pe navele turceşti .

             A doua sală a Armeriei adăposteşte şi ea câteva” relicve” otomane şi anume un stindard triunghiular capturat în timpul celebrei Bătălii de la Lepanto(1571).Stindardul otoman este decorat cu un chenar pe care au fost brodate versete din Coran şi a deasemenea o inscripţie centrală care îl cinsteşte pe Allah şi pe profetul său Mohamed.

             De remarcat este şi armura lui Henric al IV lea al Franţei donată Republicii Veneţiei în 1604. Sala are în expoziţie şi o armură  pentru un cap de cal , nişte paloşe şi două halebarde bogat decorate.

             A treia sală se numeşte şi sala Morosini deoarece adăposteşte bustul lui Francesco Morosini plasat într-o nişă în partea de jos. Amiralul Morosini a fost comandant suprem al flotei veneţiene în timpul războiului împotriva turcilor din 1684-1688 atunci când a reuşit să recucerească Peloponesul.În 1688 ,Francesco Morosini devine doge .Tot Morosini a reuşit performanţa negativă de a transforma templul antic al Parthenon-ului din Atena dintr-o clădire funcţională într-o simplă ruină în urma bombardamentului său.

              Sala are o colecţie bogată ce include spade, halebarde, săgeţi şi arbalete. Pe numeroase arme şi pe glafurile porţilor apare sigla CX ce aparţine Consiliului celor 10.De notat este şi un tun de calibru mic de la mijlocul secolului al XVI ea şi un archebuz cu 20 ţevi ,dintre care 10 mai lungi şi 10 mai scurte, ce datează din secolul al XVII lea. Este  un adevărat strămoş al mitralierei cu ale sale 20 de ţevi.

                A patra sală adăposteşte o surprinzătoare colecţie de arme mixte ce includ baliste din secolul al XVI lea, proiectile de arme de foc, topoare şi spade, archebuze din secolul XVII, aşa-zisele casete capcană numite cassetta del diavolo care ascund în interior patru ţevi de pistol care la deschiderea cutiei fac o explozie care eliberează  o săgeată cu venin, instrumente de tortură, centuri de castitate,  o serie de arme de mici dimensiuni care puteau fi uşor ascunse.

               Atunci când un doge înceta din viaţă ,porţile Palatului erau ferecate,iar supravegherea lor era lăsată în grija unor trupe  de  arsenalotti, un personal înalt calificat şi diciplinat al complexului Arsenalului, şantierul naval în care erau produse vestitele galere de luptă veneţiene.Tot arsenalotti erau grupaţi în garnizoane de pază la nivelul Lojelor Palatului pentru a asigura securitatea întrunirilor Marelui Consiliu mandatat pentru alegerea unui nou doge.

               După vizita prin cele patru săli am coborât din nou la etajul unu în spaţiul destinat organelor judiciare . Aici pe o scară în uşoară coborâre am ajuns pe un coridor care nu este altceva decât interiorul Punţii Suspinelor.

               Puntea Suspinelor a fost realizată în 1614 pentru unirea Palatului Dogelui în care se aflau aşa numitele Închisori vechi(Prigioni Vecchie) cu Închisorile Noi(Prigioni Nuove).Închisă şi acoperită ,puntea are două coridoare despărţite de un zid.

               Numele de Punte a Suspinelor este unul sugerat de scriitorul englez Lord Byron în secolul al XIX lea şi vine de la condamnaţii ce primeau sentinţa şi păşeau deznădăjduiţi spre închisori văzând pentru ultima dată, printre gratiile Punţii Suspinelor, imaginea  Lagunei Veneţiene ce simboliza pentru ei libertatea.

              Mediul neaerisit şi umed îţi provoacă un disconfort pentru respiraţie. Chiar dacă atmosfera este încordată ,ea  nu  este una atât de înfricoşătoare.

               Închisorile au fost construite prin secolul al XV lea cu ideia de a face spaţiu deţinuţilor şi pentru a le oferi condiţii mai bune de detenţie în comparaţie cu Închisorile Vechi. Multe secţiuni din Închisorile Noi contravin însă acestor intenţii declarate. Multe celule sunt întunecoase şi sufocante datorită lipsei aerisirii. Bineînţeles că  doar nu erau să facă închisori frumoase la fel ca sălile din palat.Coridoarele lungi cu ronduri la  cele patru laturi au grupurile de celule dipuse înspre interiorul edificiului. Fiecare celulă era acoperită cu plăci din lemn de zadă încrucişate şi bine bătute dealungul pereţilor,podelelor şi a bolţilor.

                 Pe pereţi încă se mai disting unele scrieri ale deţinuţilor acoperite de multele scrijeleli lăsate de vizitatorii recenţi care nu au avut altceva mai bun de făcut dăcât să se remarce punându-şi numle pe zidurile  de la închisori.Din gravurile detinuţilor  făcute cu  cuie se mai pot descifra date ,semnături, motivele condamnării,suspine către libertate şi chiar unele reflexii filosofice sau citate din Biblie.

                Acest edificiu  este unul dintre primele exemple în epocă de  închisori izolate în blocuri de construcţii şi destinate a fi  închisori ale statului

                M-am întors din nou pe coridoarele Punţii Suspinelor ,iar apoi pe Scara Censorilor am coborât către Curtea Interioară a palatului ,punctual final al incursiunii mele printre  magnificele săli ale Palatului Dogilor.

                Păcat că marii artişti ai Renaşterii şi Barocului nu sunt la fel de popularizaţi în mass-media precum sunt actualele vedete   ce nu au nici pe departe acelaşi talent. De parcă în acea  epocă a omenirii plutea un geniu în aer şi nimic nu era mai uşor decât să creezi capodopere pe bandă rulantă.

                Nenumăraţii pictori şi sculptori şi-au dăruit geniul ,priceperea şi imaginaţia şi aproape toţi anii din viaţă pentru a desăvârşi aceast palat al dogilor.

foto:Statuia Tetrarhilor

                Am ieşit din palat pe aceiaşi minunată Porta della Carta ,iar primul lucru care mi-a atras atenţia au fost Statuile Tetrarhilor, locul de fotografie preferat al turiştilor atunci când ies din Palatul Dogilor. Dar statuia nu repezintă doar atât.

                 Acest grup statuar este poziţionat într-un colţ al faţadei Bisericii San Marco şi îi reprezintă pe cei patru împăraţi ce compuneau tetrarhia,sistemul de guvernare al Imperiului Roman instituit în 293 de Diocleţian ,pentru a eficientiza administrarea provinciilor romane. Tetrarhia era compusă din doi împăraţi seniori(augusti) Diocleţian şi Maximian şi doi împăraţi tineri(cesari) Constantin şi Maxenţiu.

                 Grupul statuar transmite în primul rând conceptul de tetrarhie şi mai puţin detaliile personale ale caracterelor sculptate. Toţi tetrarhii sunt sculptaţi în acelaşi mod, neavând caracteristici individuale. Augusti şi cesari care sunt prezentaţi îmbrăţisându-se în planuri separate simbolizează unitatea şi stabilitatea . Porfirul din Egipt folosit ca material pentru realizarea grupului statuar  simbolizează durabilitatea.Figurile compacte şi solide sunt modelate şi stilizate .Sunt modele ce prefigurează stilul medieval.

                  Statuile sunt originare din Palatul Philadelphion din Bizanţ şi au fost furate de veneţieni în timpul jefuirii capitalei Constantinopol din cea dea A Patra Cruciadă din 1204.