Arsenalul ascuns al CIA din perioada Războiului Rece

Arsenalul ascuns al CIA din perioada Războiului Rece

Ramura de cercetare şi dezvoltare din cadrul CIA a reuşit să asigure buna desfăşurare a operaţiunilor clandestine lansate de agenţia de spionaj americană. Noile tehnologii de spionaj au oferit SUA un avantaj strategic în timpul Războiului Rece.Experţii tehnici din CIA au jucat un rol central în dezvoltarea avionului de spionaj U-2  şi a sateliţilor militari de spionaj. 

Echipa tehnică a CIA

Ramura de inovaţie tehnică a CIA îşi are începutul în anul 1951, atunci când apare Technical Services Staff( Personalul de servicii tehnice). Dacă iniţial echipa de cercetători din CIA era compusă din doar 50 de tehnicieni , prin demersurile directorului CIA , Allen Dulles(care a fost în înfruntea CIA din 1953 până în 1961), ea va ajunge să fie organizată într-un birou în al cărui componenţă intrau câteva sute de ingineri, artizani, oameni de ştiinţă, psihologi, artişti, tipografi şi experţi tehnici.

Extinderea activităţii TSS( Technical Services Staff) va atrage reorganizarea sa ,în 1960, într-o nouă structură de cercetare şi dezvoltare a CIA denumită  Technical Services Division (Divizia de servicii tehnice).

Cele trei personaje-cheie ale TSD( Technical Services Division) au fost Seymour Russell, Sidney Gotllieb,Richard Krueger.

Pentru Seymour Russell, numirea la  şefia TSD ,în august 1962, nu a reprezentat o mare satisfacţie. Obiectivul profesional al ambiţiosului ofiţer de operaţiuni Russel de la Serviciul Clandestin al CIA era să ajungă şef de operaţiuni pentru Europa Occidentală sau chiar Director-adjunct în Biroul de Planificări a CIA, având în vedere succesul său realizat în poziţia de ofiţer de caz şi de şef de staţie.

Din echipa lui Russell făceau parte şi adjuncţii săi , doctorul Sidney Gottlieb şi  Richard Krueger.

De profesie chimist, Gottlieb era cunoscut în interiorul agenţiei pentru dirijarea unora dintre cele mai sensibile experimente medicale din programul MKULTRA. Înainte de a intra în  CIA, în 1951, Gottlieb a fost funcţionar în Departamentul Agriculturii şi profesor la Universitatea din  Maryland. După ce a condus grupul de chimişti din TSS ,timp de şase ani la mijlocul anilor ’50 , a fost trimis într-o misiune în  Germania pe o perioadă de 2 ani. La întoarcerea sa în Washington , în 1959, este numit şef al programului de Cercetare şi Dezvoltare din TSS. În 1966, Gottlieb îl înlocuieşte pe Russell la şefia TSD.

Cât despre Richard  Kruger, se ştie că pe postul său de tehnician pe care l-a ocupat în tinereţe, se îngrijea de montarea microfoanelor secrete  din biroul lui Dulles. Kruger a participat ulterior la progamul de dezvoltare a avionului de spionaj U-2 şi a instalaţiilor de radar.

După ce este înfiinţat Directoratul de Cercetare a CIA , TSD a mai fost folosit doar pentru a sprijini operaţiunile externe ale CIA, cu 20% din personal relocat în bazele străine ale CIA. Rolul principal al specialiştilor de la TSD era să repare aparatura defectată din dotarea ofiţerilor de operaţiuni a CIA. Cu toate acestea , de multe ori evaluarea aparaturii de spionaj  de către experţii din TSD nu era văzută ca una strict necesară de către ofiţerii de operaţiuni. Atât avansul ştiinţific din anii’60 cât şi conducerea exercitată de Russell şi doctorul Gottlieb au fost necesare pentru ca tehnologia şi operaţiunile să devină interdependente.

În doar 4 ani , echipa formată din Russell, Gottlieb şi Kruger au reuşit să  transforme TSD, făcând-o să joace un rol major în orice operaţiune semnificativă lansată de CIA. Totuşi dincolo de tehnologie,  echipa lui Russell se confrunta şi cu politica agenţiei. Experţii tehnici erau foarte rar informaţi de detaliile şi scopul operaţiunilor cărora le ofereau suport tehnic. Compartimentarea din interiorul agenţiei de spionaj americane ,bloca  toate informaţiile celor cărora nu le era absolut necesar să le cunoască. Russell şi Gottlieb au înţeles că principala cauză ale acestei politici este divizarea care se face în interiorul agenţiei , unde ofiţerii de operaţiuni erau întotdeauna starurile , iar experţii tehnici nişte indivizi de ale căror servicii se puteau dispensa. Conducerea din TSD a reuşit în cele din urmă să creeze o relaţie de colaborare între cele două grupuri , un aspect critic pentru succesul operaţiunilor agenţiei. Atât Russell cât şi Gottlieb au văzut un viitor pentru înalta tehnologie dezvoltată de inginerii din TSD. Tehnologia sateliţilor şi importanţa lor în misiunile de recunoaştere au demonstrat prestigiul TSD. Pentru a a sprijini agenţia americană de informaţii , TSD au dezvoltat  o mulţime de camere speciale de supraveghere, echipamente de comunicaţii, dispozitive de disimulare şi aparatură contra supravegherii. Noile tehnologii erau absolut necesare CIA , mai ales în misiunile din spaţiul sovietic. La progresul tehnic din anii ’60 , a contribuit şi George Saxe, care imediat ce îşi obţine diploma de inginer în 1951 este şi recrutat în divizia tehnică a agenţiei. Dar CIA nu l-a recrutat pe Saxe pentru că era inginer, ci datorită faptului că a participat la acţiuni paramilitare sub acoperire menite să prevină o invazie sovietică a Europei Occidentale( la începutul anilor ’50 se credea în cercurile de securitate americane faptul că Armata Roşie va trece Rinul ). Felul în care a plănuit într-un mod impersonal  comunicaţiile sub acoperire ale staţiei CIA din Moscova (considerată de risc maxim), i-a adus recunoaşterea.

Metode originale de a ascunde mesaje

Având la bază  tehnica plasării unui colet într-un loc sigur de la care ulterior agentul de legătură CIA venea să-l ridice, experţii TSD plasaţi în Moscova ascundeau imagini în spatele unor vederi turistice de pe cărţile poştale ruseşti. George Saxe a scris pentru agenţii de operaţiuni , instrucţiunile acestei metode de intercalare a imaginilor pe o rolă de film . Imaginile erau reconstituite în laboratoarele TSD cu ajutorul  unor echipamente care scoteau tipărituri de cea mai bună calitate.  Sub această metodă , CIA a reuşit să transmită schiţe tehnice ale rachetelor sovietice. Ideile puse în aplicare de Saxe făceau în sfârşit posibile operaţiunile CIA pe teritoriul URSS . S-a demonstrat în acelaşi timp şi cât de relevantă este activitatea TSD. George Saxe a fost printre primii ofiţeri de caz a CIA care au fost interesaţi de implementarea unor tehnologii noi în operaţiunile clandestine.

A trimite bani unui agent în arii cu prohibiţie, era o altă problemă pentru care s-a apelat la TSD. Securitatea sovietică verifica orice transfer de sume mari de bani. Pentru a nu trezi suspiciuni , tehnicienii CIA au  combinat îndesarea sumelor mari de bani  în folii ,cu tehnica de ambalare în vid  ce putea comprima sute de bancnote într-o singură rolă. Aşa au ajuns să se transfere pe ascuns milioane de ruble. Rola cu bani era îndesată în interiorul unei cărămide sau a unui obiect cu aspect de piatră .Se secţiona obiectul , se realiza o cavitate , se indesau banii şi se lipea la loc. Coletul era plasat într-un loc sigur , la care ulterior venea agentul care trebuia să-l primească. Agenţii nu se întâlneau niciodată faţă în faţă.

În ceea ce priveşte distrugerea unor documente pentru a nu cădea în mâinile inamicului , ramura tehnică a OSS (predecesorul CIA) inventase încă din 1944, caietul cu autocombustie.

În imaginea de mai sus este containerul tip rocă folosit de CIA, care datează de la începutul anilor’ 70 ,în care se ascundeau instrucţiuni, camere de supraveghere sau bani.

O altă metodă de a ascunde diferite obiecte, era în interiorul  unui flacon cu spumă de ras Burma Shave, o tehnică folosită prin anii’60.

O schimbare în tehnologia de spionaj

Evoluţia lentă a tehnologiei de spionaj din anii’60 a fost până la urmă pusă în umbră de apariţia avioanelor de spionaj U-2 şi a sateliţilor  Corona care au început să furnizeze noi informaţii spectaculoase încă de la primele  misiuni.

Numirea lui James Schlesinger , în funcţia de director CIA în februarie 1973, a dus la reorganizarea întregii agenţii americane. TSD a fost reorganizat şi a primit un nou nume: Office of Technical Service(OTS).  Era o perioadă de mari tulburări în interiorul agenţiei având în vedere că scandalul Watergate(ascultări ilegale de convorbiri de către Administraţia Nixon )era în plină desfăşurare.

Chiar dacă Washingtonul era preocupat de scandaluri politice, tehnologia a continuat să evolueze. Cercetătorii americani au pus bazele digitale ale ARPANET, o reţea de calculatoare din cadrul  Departamentului Apărării, care s-a extins discret într-un sistem de comunicaţii ,ce va evolua în două decenii către Internet. Pentru OTS  , era o nouă oportunitate de a integra noile tehnologii din sectorul privat  în tehnica de spionaj.

Tranzistorii care au revoluţionat supravegherea audio cu un deceniu înainte  , începeau să fie înlocuiţi de microcip-uri. Apariţia copiatoarelor Xerox i-a scutit pe cei de la OTS de munca depusă în fotografiere , developare şi tipărire a documentelor.

OTS  a început să ascundă aparate foto  cu dimensiuni foarte mici  în obiecte personale care nu erau de obicei verificate cu atenţie de agenţii de securitate atunci când se intra în edificiile cu pază strictă(stilouri, ceasuri, brichete sau brelocuri). Aşa apare minusculul aparat foto denumit T-100. Dintre cei mai cunoscuţi utilizatori ai acestui dispozitiv foto era şi spionul Alexandr Ogorodnik,diplomat sovietic recrutat de CIA în 1973, cunoscut cu numele de cod Trigon. El a fost antrenat să fotografieze documente cu T-100.  O a doua generaţie de aparate foto subminiaturizate erau T-50, folosite deasemnea în antrenamentul lui Ogorodnik. În 1975 CIA îl pune în legătură cu Martha Peterson, care trebuia să acţioneze ca şi cum ar fi fost ofiţerul lui de caz. Cei doi nu s-au întâlnit niciodată , comunicând informaţiile doar prin colete plasate în diferite locuri ale Moscovei. Ogorodnikov a fost trădat de un agent de informaţii ceh care l-a denunţat la KGB, iar Martha Peterson a fost arestată de  agenţii sovietici în timp ce plasa un colet la piciorul podului feroviar Krasnolujskii  ,de peste râul Moscova.

            Schema aparatului foto  subminiaturizat ,T-100, ascuns în stilouri sau brichete.

KGB a aflat cât de avansată este tehnologia de spionaj a CIA  , atunci când 1974 a descoperit nişte senzori de teren camuflaţi în cioturi de copac situaţi  în apropierea unei baze aeriene.

Un dispozitiv de interceptare  denumit  SRR-100, inventat de OTS, permitea interceptarea transmisiunilor echipelor de filaj al KGB şi a le corela cu mişcările agenţilor CIA din zonă.Având căşti de introdus în urechi la dispozitivul SRR-100(un lucru inedit pentru începutul anilor ’70), spionii americanii puteau să asculte transmisiunile echipelor de urmărire ale KGB. Problema era că aceste căşti nu erau suficient de mici încât să nu atragă atenţia pe stradă. OTS a rezolvat problema prin crearea unor urechi de silicon care mascau căştile din urechi.

Se părea că tehnologia de spionaj sovietică din anii’70 începea să rămână în urma celei americane . Nikolai Iemohonov , cel care se ocupa de ramura de dezvoltare tehnologică din KGB, a fost chemat de directorul Andropov pentru a fi mustrat ,datorită proastelor rezultate în dezvoltarea de noi tehnologii de spionaj. Tehnica audio din dotarea KGB era învechită şi nu  putea fi folosită cu succes în operaţiuni clandestine. Ofiţerul KGB, Victor Ciercaşin recunoştea deasemenea  avantajul tehnic pe care îl avea CIA , prin dispozitivele de ascultare puse la dispoziţie de OTS.

Contramăsura luată de KGB , a fost introducerea dispozitivului de interceptare cu numele de cod Magic. Dispozitivul KGB putea detecta un tranzistor sau un circuit integrat într-un aparat de ascultare clandestin care putea fi şi oprit.

La mijlocul anilor’80 , nevoia agenţilor CIA de a efectua apeluri telefonice ascunse, a dus la crearea de către OTS a unui sistem de telefonie clandestină , care împrumuta numerele de telefon ale unor abonaţi străini , cărora le încărca nesemnificativ factura telefonică. Astfel adevăratul apelant îşi pierdea urma.

O altă invenţie a OTS este şi stiloul-pistol Stinger, cu un singur foc(calibru.22) ,eficace la distanţă mică.

 OTS a dezvoltat deasemenea şi microfoane speciale de contact , denumite „accelerometre” ,care detectau vibraţiile unei conversaţii dintr-o cameră sau mişcarea dincolo de un perete gros de 45 de cm.  Pentru a profita de această tehnică, ofiţerii de operaţiuni au fost dotaţi de OTS cu o trusă de ascultare numită “motel kit”( o cutie cu microfoane de contact , adeziv pentru pereţi, amplificator de buzunar  , magnetofon pentru înregistrare, căşti pentru urechi)

 Un alt dispozitiv de ascultare dotat cu antenă şi receptor , era ascuns sub forma unei pipe . Dispozitivul de ascultare permitea ofiţerului de operaţiuni detectarea comunicaţiilor radio ostile.

Una dintre primele încercări a OTS de a crea o dronă , a avut ca rezultat realizarea în 1976 a unui drone în miniatură numită Insectothopter(în forma unei libelule)

Impactul tehnologiei de spionaj CIA asupra desfăşurări Războiului Rece

Pentru a contracara potenţialele ameninţări sovietice, tehnologia de spionaj dezvoltată de OTS şi predecesoarele sale(TSS, TSD) s-a dovedit a fi vitală.Avansul rapid al tehnologiei americane a oferit agenţiei de spionaj CIA, un avantaj strategic important în faţa KGB-ului, care pentru a ţine pasul cu evoluţia aparaturii de spionaj a fost nevoit să cheltuie din ce în ce mai mult . 

Bibliografie

Robert Wallace, H. Keith Melton, Henry R. Schlesinger, Spycraft: The Secret History of the CIA's Spytechs, from Communism to Al-Qaeda , Ed.Penguin Group, New York, 2008.

Melton, H. Keith , CIA Special Weapons & Equipment: Spy Devices of the Cold War , Ed. Sterling Pub Co Inc, New York ,1993.

Ce state sunt ameninţate de declinul dominaţiei SUA din sistemul internaţional?

Ce state  sunt ameninţate de declinul dominaţiei SUA din sistemul internaţional?

Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pe probleme de securitate naţională a preşedintelui Jimmy Carter , a realizat pentru Foreign Policy , o listă a celor mai afectate state din punct de vedere geostrategic ,de  declinul influenţei americane în sistemul internaţional. Conform viziunii lui Brzezinski, statele mici vor deveni din ce în ce mai vulnerabile la ameninţările puterilor regionale al căror obiectiv este să schimbe caracterul unipolar al sistemului internaţional.

Fostul consilier pe probleme de securitate al Administraţiei Carter consideră că în actualul sistem internaţional există 3 puteri regionale care pot provoca instabilitate în politica internă a statelor mai mici din zona lor de influenţă geostrategică. India şi China cresc în influenţă,iar Rusia are din nou ambiţii imperiale.

Lista celor 8 state menţionate de Brzezinski include:

1.     Georgia

După războiul din 2008 , Rusia şi-a exprimat foarte clar intenţia de a replasa în sfera sa de influenţă statele din fostul spaţiu sovietic. Georgia  a beneficiat după căderea URSS , de un sprijin  financiar american  care a ajuns la  3 miliarde de dolari până 2008. Criza economică americană va ajunge să ducă la limitarea  capabilităţilor americane. Motivul pentru care Rusia se implică în statele din Caucaz ,precum Georgia, este controlul coridorului energetic de sud, pentru a mări dependenţa energetică a Europei de Moscova.

2.     Taiwan

În 1972 , SUA a fost de acord să adere la politica unei singure Chine(în care părţile nu au dreptul  să schimbe acest status-quo prin forţă), dar nu a aplicat-o şi la nivel insular.Guvernul naţionaliştilor chinezi de pe insula Taiwan , a supravieţuit doar cu sprijinul politic şi militar american. Declinul statutului de superputere a SUA  ar putea face Taiwanul mult mai vulnerabil la presiunile directe exercitate de China. Taiwan este ca un ghimpe pentru securitatea ţărmului chinezesc, având în vedere că strâmtoarea Taiwan fixează o distanţă de numai 130 km(în zona cea mai îngustată) între insula Taiwan şi China continentală.Reunificarea va rămâne o prioritate pentru politica externă chineză

3.      Coreea de Sud

Încă de la izbucnirea Războiului din Coreea în 1950, SUA a fost garantul securităţii Coreei de Sud .Miracolul din economia coreeană  demonstrează  succesul intervenţiei americane.  Provocările din partea Coreei de Nord , posesoare de arme nucleare, au crescut începând de la asasinatele unor politicieni sud-coreeni până la scufundarea navei de război Cheonan. Un eventual declin al influenţei americane  în zonă , ar pune Coreea de Sud în faţa unei alegeri dificile: acceptarea dominaţiei regionale a Chinei ,pentru a ţine sub control Coreea de Nord sau întărirea relaţiei cu Japonia ,cu care împarte aceleaşi valori democratice(în ciuda  unei legături istorice nepopulare) pentru a se proteja de ameninţările Beijingului şi Pyongyangului. Miza este securitatea economică şi militară în peninsula Coreeană

4.     Belarus

Belarusul este considerat a fi ultima dictatură din Europa. Dictatura lui Alexandr Lucaşenco este dependentă de Rusia , atât politic cât şi economic. Un declin al  influenţei americane din Europa ,iar oferi Rusiei oportunitatea de a realipi  Belarusul.

5.     Ucraina

Dependenţa Ucrainei de importul de gaz rusesc ,o face să fie supusă presiunilor politice şi economice ale Moscovei. Închirierea bazei navale de la Sevastopol a fost prelungită cu încă 25 de ani, în schimbul unor tarife mai mici la gaz din partea Moscovei, lansând semnalul unei reorientări politice în Ucraina. Planul Rusiei de a include Ucraina într-un spaţiu economic comun, este pe cale de a se realiza, având în vedere că multe companii ucrainene au fost preluate sau au fuzionat cu firme ruseşti . Fără sprijinul american , comunitatea europenă nu va mai putea integra Ucraina în structurile sale.

6.     Afganistan

Invazia SUA în Afganistan a dus doar la eliminarea regimului taliban care guverna ţara ca în perioada medievală. La trecutul zbuciumat al Afganistanului se adaugă şi cei 9 ani de război cu URSS. Astăzi Afganistanul a ajuns să fie un stat ruinat , care se clasează pe locul 216 la produsul intern brut pe cap de locuitor(40% şomaj). Brzezinski este de părere că retragerea americană din Afganistan , va duce din nou la lipsa unui guvern stabil la Kabul. În aceste condiţii Afganistanul va ajunge să fie controlat de gherile înarmate. Pakistanul ,India şi Iranul vor concura între ele pentru dominaţia Afganistanului.

7.     Pakistan

Chiar dacă Pakistanul este posesor de arme nucleare şi are o armată bine înzestrată , populaţia încă trăieşte ca în perioada pre-modernă. Pentru Pakistan ,sentimentul identităţii sale naţionale este dat de conflictul cu India pentru provincia Caşmir. Brzezinski prevede că în lipsa sprijinului american, instabilitatea politică din Pakistan  se va accentua ducând cel mai probabil la un stat  al islamismului radical  sau o guvernare care să îmbine radicalismul islamic împreună cu dictatura militară.

8.     Israelul

Brzezinski apreciază că ,declinul SUA în Orientul Mijlociu  va pune în pericol întreaga stabilitate internă a statelor din regiune. În aceste condiţii ostilitatea regională faţă de Israel se va accentua. Iranul poate ajunge la un conflict cu Israelul , iar cei care vor avea cel mai mult de suferit vor fi entităţile statale mai slabe ,precum Libanul şi Palestina.

Având în vedere că în regiunea Golfului Persic sunt 75% din rezervele de petrol brut la nivel mondial, se poate ajunge la o criză energetică modială.

Sursă:

http://www.foreignpolicy.com/articles/2012/01/03/8_geopolitically_endangered_species#sthash.sJekeExN.dpbs

Agenţia americană de spionaj OSS(predecesoarea CIA) şi dispozitivele sale secrete de spionaj şi sabotare

Agenţia americană de spionaj OSS(predecesoarea CIA) şi dispozitivele sale secrete de spionaj şi sabotare

 

Sub îndrumarea iniţială a britanicilor, serviciul de informaţii OSS(1942-1947) a reuşit să dezvolte ,în numai 2 ani de la înfiinţare, o mulţime de instrumente de bază pentru desfăşurarea spionajului american.”Dă-i drumul şi încearcă “era motto-ul primului director al OSS , William Donovan.  Un motto bine însuşit de Stanley Lovell, personajul responsabil de dezvoltarea unora dintre cele mai bizare şi ingenioase dispozitive explozive.

Crearea primei agenţii de spionaj americane OSS (Office of Strategic Services)

OSS(Biroul de Servicii Strategice), înfiinţat în 1942, a fost serviciul secret american ,predecesor al CIA. Primul director al OSS a fost colonelul William Donovan , supranumit şi “Wild Bill”.Înainte de a fi numit în această funcţie , Donovan a avut o carieră militară de excepţie încununată cu cea mai înaltă distincţie militară americană, Medal of Honor(primită la sfârşitul Primului Război Mondial). Având în vedere că SUA intrase în război cu forţele Axei după atacul de la Pearl Harbor, Donovan a înţeles că trebuie să eficientizeze operaţiunile de spionaj printr-un nou stil de război clandestin. 

În acest scop ,directorul OSS , l-a contactat pe Stanley Platt Lovell , directorul Lovell Chemical Company, un personaj care va juca un rol important în dezvoltarea tehnologiei de spionaj. Lovell  avea deja experienţă în cercetare ca membru al Comisiei Naţionale de Cercetare în domeniul Apărarii(NDRC) , creată de preşedintele  Roosvelt pentru a dezvolta noi arme care să fie utilizate ulterior în război. Donovan l-a numit pe Lovell , şef al secţiei de Cercetare şi Dezvoltare al OSS.Lovell va fi responsabil de crearea întregului arsenal avut de OSS de la camere de supraveghere în miniatură până la arme şi explozivi speciali. Armele create de Lovell erau destinate luptătorilor în mişcările de rezistenţă, spionilor şi sabotorilor.

 Înainte  de ale produce , Stanley Lovell a vizitat laboratoarele secrete ale Marii Britanii , o ţară care era deja avansată în tehnologia de spionaj destinată războiului clandestin. Încă de la începutul anului 1940 , Churchill înfiinţează Direcţia specială de operaţiuni(SOE) al cărui scop era desfăşurarea unui război neconvenţional împotriva Germaniei Naziste . Lovell nu a vrut iniţial să lucreze pentru OSS doarece considera că opinia publică americană are încă o imagine vagă a ceea ce înseamnă spionajul. De aceea încă de la început ,ideea creeri  unui serviciu de informaţii era una controversată.Dintre senatorii americani, unii au ajuns chiar să afirme faptul că Donovan era noul şef al  “Gestapo-ului din Statele Unite”.Personalul OSS a avut deasemenea probleme cu Biroul de Paşapoarte a Departamentului de Stat care vrea să  ştampileze pe paşapoarte faptul că sunt de la OSS. Pentru a elimina blocajul a trebuit să intervină chiar preşedintele F.D. Roosvelt.  OSS a ajuns să fie considerată de majoritatea americanilor ca o organizaţie privilegiată şi elitistă

Acordurile de la Londra negociate între 1942 şi 1943 , au stabilit  un protocol de cooperare între OSS şi serviciul britanic de informaţii SOE, Prin acest parteneriat cu britanicii, Donovan nu trebuia doar să construiască prima agenţie de spionaj americană, ci şi una capabilă să poarte un război de spionaj global. Americanii veneau cu tehnologia , iar britanicii le ofereau în schimb consiliere pentru a deprinde meşteşugul culegerii de informaţii secrete. OSS a ajuns să dezvolte treptat un caracter american diferit de cel al serviciilor de spionaj britanice, datorită faptului că agenţia de spionaj americană a combinat  spionajul şi războiul necovenţional într-o singură organizaţie .În timp ce serviciul britanic de informaţii MI6 avea un caracter civil , OSS –ul avea un caracter militar şi un statut relativ independent faţă de comandamentul american.

Laboratorul  ingeniosului Lovell

Unitatea de  Cercetare şi Dezvoltare din subordinea lui Lovell i-a fiinţă la 17 octombrie 1942. Misiunea sa ,aşa cum era ea descrisă de Ordinul general nr.9, era să inventeze ,să dezvolte şi să testeze toate noile aparate secrete, materiale şi echipamente ce urmau să fie utilizate în operaţiunile speciale. Unitatea de Cercetare şi Dezvoltare a OSS a fost împărţită în 4 divizii: tehnică,documentaţie, asistenţă specială şi camuflaj. Fiecare divizie trebuia să lucreze îndeaproape cu Divizia 19(supranumită Sandman Club) al Biroului de Cercetare Ştiinţifică şi Dezvoltare(OSRD), care servea ca punte de legătură dintre  unitatea lui Lovell şi contractorii din sectorul privat. Divizia 19 şi-a realizat deasemena propriile teste la  Laboratorul de Cercetare din Maryland. 

Pentru a obţine rapid rezultate ,Lovell s-a asociat şi cu companiile private care aveau expertiza tehnică şi capacitatea de producţie necesară de a produce dispozitivele necesare OSS. Unele bunuri de consum erau modificate pentru a servi în scopuri secrete. Producţia destinată OSS se desfăşura într-un mediu strict secret. Pentru a recruta noi contractori cu talent tehnic deosebit , Lovell făcea apel la patriotismul respectivilor şi la istoria sa personală. Profitul era abordat în plan second.

În urma consultărilor cu Donovan , Lovell şi personalul său au reuşit să creeze un arsenal de  arme şi dispozitive speciale menite să aducă haosul în rândul adversarilor. Schemele de producţie erau dintre cele mai inventive.

Era necesară dezvoltarea de noi dispozitive explozive cu ceas care să le ofere posibilitatea agenţilor sau sabotorilor să părăsească zona înainte de detonare .

Apar în acest sens diferite dispozitive explozive cu ceas:

Creionul cu încărcătură explozivă întârziată - un tub de cupru conţinând o fiolă de sticlă cu lichid coroziv  şi fire de cupru ,cu un percutor prevăzut cu închidere prin resort, ce putea fi folosit la detonarea dispozitivelor incendiare. Mici şi de încredere, creioanele aveau colorate nişte coduri care reprezentau intervalele de timp până la explozie.

“Licuriciul”-un cilindru de buzunar în care era montat un dipozitiv incendiar exploziv cu un focos de distanţă autonom care îi permiteau unui sabotor să-l arunce în rezervorul unei maşini.

“Lipitoarea”- dispozitiv exploziv tip mină ce putea fi lipit de parte navei aflată sub linia de plutire care atunci când exploda provoca navei o gaură de 2 metri pătraţi chiar şi în plăci de oţel. Lipitoarea  avea un detonator, prevăzut cu o amorsă cu întârziere, care putea fi reglat pe un interval de ore sau chiar zile . Acest tip de detonator cu amorsă de întârziere putea declanşa simultan mai multe încărcături explozive în serie.Lipitoare se baza pe acetona care trebuia să degradeze un disc de celuloid şi să declanşeze detonarea. Chiar dacă intervalul până la explozie varia în funcţie de temperatura apei , dispozitivul american era mai bun decât cel britanic în al cărui alcătuire intrau bile de anason.

“Făina explozivă”- oamenii de ştiinţă care lucrau pentru OSS , au descoperit că explozibilii în formă de pulbere pot fi amestecaţi cu făina de grâu şi transportaţi în siguranţă până când ajung să fie folosiţi în operaţiuni de sabotaj. Făina explozivă putea trece neobservată în inspecţiile obişnuite, putând fi descoperită doar la un examen microscopic.

“Anemometrul bombă”- un dispozitiv de tip barometru care se activa pentru a sabota aeronave. Atunci când aeronava ajungea la 460 m  mai sus de altitudinea de plecare , avea loc detonarea.

”Casey Jones sau Cârtiţa”-era o versiune timpurie de ”ochi ”fotosenzitiv folosit ca dispozitiv în sabotarea trenurilor. Dispozitivul exploziv reacţiona la absenţa bruscă de lumină(la schimbările graduale de lumină nu reacţiona). Montat pe sub tren , acesta exploda atunci când se intra într-un tunel întunecos. Dispozitivul exploziv avea aspectul unui simplu cărbune , care trecea neobservat la inspecţii sumare. Camuflajul dispozitivul exploziv era cheia reuşitei. Într-un exemplu excepţional de camuflaj, inginerii lui Lovell au început să lucreze în noiembrie 1942 la un nou tip de explozibili foarte puternici care puteau fi confundaţi cu făina.

“Mătuşa Jemima”- un explozibil granular produs de firma DuPont(s-a produs o cantitate de 15 tone)şi folosit în operaţiunile de sabotaj al OSS în China

“Ţigara pistol”- era o armă ascunsă de unică folosinţă a OSS, care avea aspectul unei tigări . Avea calibrul 22mm şi era folosită de la distanţă mică mai ales de cei care doreau să-şi mărească şanşele de evadare

 

Pistolul “Liberator”- creat în cadrul corporaţiei General Motors, pentru a fi folosit de mişcările de rezistenţă din teritoriile ocupate de germani. Avea calibru 11,5 mm şi venea cu 10 rânduri de muniţie. Se defecta foarte repede având în vedere că era proiectat dintr-un material foarte prost. Era ieftin de produs  (s-au produs aproape 1 milion de exemplare )Nu se ştie câte pistoale de acest fel au ajuns la mişcările de rezistenţă .

“Stiloul cu gas lacrimogen” –a fost o armă personală defensivă proiectată pentru a fi transportată în buzunar sau geantă. Distanţa de acţiune a pistolului era de 2m. Gazul său puternic scotea din acţiune eventualul atacatorul pe perioadă suficientă, care îi permitea potenţialei victime să scape.

Pistolul cu amortizor- armă de calibru 6mm prevăzut cu amortizor care elimina 90% din zgomotul obişnuit al armei.

Tot din efortul de război al lui Lovell , a fost şi crearea primei camere de supraveghere din SUA, în parteneriat cu Kodak. Dimensiunea camerei era cât a unei cutii de chibrituri şi era folosită de agenţi pentru a filma instalaţii militare de la o distanţă lungă(avea 34 de expuneri)

Cei din OSS au ajuns deasemenea să fie specilişti la contrafacerea diferitelor acte de identitate şi documente, precum şi a altor obiecte importante.

Un proiect neobişnuit întreprins de cei  de la OSS a fost şi folosirea animalelor pe post de cărăuşi de dispozitive explozive. Aşa a fost proiectul bombei ghidate de pisică. Ideea era să se înhame o pisică de partea inferioară a unei bombe într-un aşa fel încât mişcările felinei să orienteze explozibilul către ţintă. Testele au dovedit că ideea nu era una bună.

Unul dintre cele mai ingenioase proiecte întreprinse de Lovell a fost şi comandarea de la distanţă a unei bărci încărcate cu 4 tone de explozibil. Folosindu-se de tehnologia televiziunii din acei ani şi de o  cameră  video montată la prora navei care transmitea imagini într-un plan care acoperea 50 de km, o echipă de agenţi putea viziona de pe un monitor parcursul navei cu explozibil pentru a o direcţiona către ţintă. Chiar dacă testele au fost încurajatoare , s-a renunţat la proiect. Conform spuselor lui Lovell , marina SUA a considerat că încărcătura explozivă era prea periculoasă pentru a fi transportată de nave sau submarine.

Moştenirea lăsată de OSS

În vara lui 1944, OSS a publicat un catalog cu dispozitive de spionaj şi sabotare, afişând specificaţii tehnice pentru fiecare piesă de echipament împreună cu poze însoţitoare. Şefii misiunilor de spionaj puteau citi cu atenţie catalogul şi alege cele mai potrivite dispozitive pentru operaţiunea lor.

La sfârşitul războiului 1945, agenţia americană de spionaj OSS , a reuşit să producă mai mult de 25 de arme speciale şi zeci de dispozitive de sabotaj, precum şi diferite instrumente (radio-uri, unelte pentru evadare, etc.)

Având în vedere cât de accelerată era producţia de război în SUA, OSS a reuşit să obţină rezultate remarcabile în mai puţin de doi ani de la înfiinţarea sa,punând bazele unui sistem de spionaj solid care a fost ajutat de noile invenţii tehnice. În1947, CIA va continua ce a început predecesoarea sa , OSS.

Bibliografie

Robert Wallace, H. Keith Melton, Henry R. Schlesinger, Spycraft: The Secret History of the CIA's Spytechs, from Communism to Al-Qaeda , Ed. Penguin Group, New York, 2008, pp.3-15.

Jertfele armatei române în Campania din Vest Asediul Budapestei(1944-1945)

Jertfele armatei române în Campania din Vest
Asediul Budapestei(1944-1945)

Asediul Budapestei, a fost una dintre cele mai sângeroase bătălii la care a participat armata română în Campania din Vest. Corpul VII al Armatei 1 române, condus de generalul Nicolae Şova a participat în luptele din Budapesta, cu 3 divizii((Divizia 19 infanterie ,Divizia 9 cavalerie, Divizia a 2 a infanterie). Tributul în sânge plătit de trupele române a fost de 10708 de soldaţi(morţi,răniţi sau dispăruţi) , care însemna aproape 26% din efectivele sale.  Eroii armatei române căzuţi sau răniţi pe câmpul de luptă  au demonstrat încă o dată dragostea faţă de patrie prin onoarea şi devotamentul cu care şi-au îndeplinit misiunile.Recuperarea Transilvaniei de Nord a fost obţinută prin sacrificiul lor suprem.

Contextul participării armatei române la  Operaţiunea Budapesta

Ca rezultat al dezastrului armatei Wehrmachtului de pe Frontul de Est , România a fost nevoită să caute încheierea unui armistiţiu cu URSS, Marea Britanie şi SUA. Momentul crucial a fost actul de la 23 august 1944, atunci când regele Mihai decide să-l aresteze pe mareşalul Ion Antonescu şi să se alăture războiului împotriva Germaniei naziste. Ocupaţia sovietică nu a putut fi evitată prin această hotărâre a regelui. Aşa cum declara lordul primar al City of London,sir Arthur  Gavyn, decizia regelui Mihai a scurtat războiul cu cel puţin  şase luni.

În armistiţiul semnat la 12 septembrie, România era obligată să participe cu 38 de devizii la războiul împotriva Germaniei naziste. După ce la 25 octombrie  eliberează întreaga parte de nord-vest a teritoriului naţional, armata română a mobilizat 567000 de soldaţi în lupta din celelalte state, din care aproximativ 210000 au participat la luptele din Ungaria.În cooperare cu trupele sovietice, armata română a desfăşurat acţiuni militare pe un teritoriu vast al părţii de est a Ungariei , până la cursul superior şi mijlociu al Tisei, participând la operaţiunea Debreţin(au fost angajate în luptă 21 de devizii pe 3 focare:Debreţin, Nyiregyhaza şi cursul mijlociu al Tisei) şi Operaţiunea Budapesta. Pierderile armatei române în luptele din Ungaria au atins 42000 de soldaţi(morţi. răniţi şi dispăruţi)

La ofensiva pe direcţia capitalei Budapesta ,a acţionat Corpul 7 al Armatei 1-a(Divizia 19 infanterie şi Divizia 9 cavalerie) , comandat de generalul Nicolae Şova. Regimentul 114 artilerie antitanc sovietic a  sprijinit înaintarea trupelor române.

Încercuirea   Budapestei

În ceea ce priveşte Ungaria , teritoriul său a fost ocupat de trupele Werhmachtului pentru a preveni semnarea unui armistiţiu cu Puterile Aliate , aşa cum s-a întîmplat în celelalte state aliate ale Germaniei. Prin ordinul lui Hitler din 12 martie 1944 a fost lansată în scop preventiv, Operaţiunea Margarethe, care a urmărit ocuparea tuturor punctelor strategice din Ungaria. O operaţiune asemănătoare a fost plănuită şi în cazul României ,dar nu s-a mai materializat.Deasemenea în octombrie 1944 , Operaţiunea Panzerfaust ,comandată de Hitler, înlătură regimul lui Horthy(care a avut câteva tentative de a negocia un armistiţiu cu sovieticii) şi îl înlocuieşte cu gurvernul de extremă dreaptă al lui Ferenc Szalasi din partidul Crucilor cu săgeţi.

Trupele de elită a  Waffen SS a reprezentat coloana vertebrală a apărării Budapestei. Corpul IX SS   responsabil de organizarea inelului de apărare oraşului a avut sub comandă divizia a 8 a de cavalerie “Florian Geyer”  şi divizia a 22 a de cavalerie “Maria  Theresa”. Generalul  Karl Pfeffer-Wildenbruch a fost  comandantul acestor trupe pe întreaga perioadă a asediului. Armata ungară a participat la apărarea capitalei sale cu efective ale Armatei a 3 a.

În aşteptarea ofensivei armatei sovietice şi române asupra Budapestei, Înaltul Comandament al Armatei Germane(OKH), i-a ordonat generalului Friessner să construiască, începând cu 21 septembrie 1944, 3 linii de apărare: linia  Margit(între Budapesta şi lacul Balaton, în sud-vest;linia Karola (între Cserhat, Matra şi dealurile  Zemplen, în nord ); linia Attila(în estul Budapestei)

Pentru Stalin , ocuparea cât mai rapidă a Budapestei , era un important obiectiv strategic în înaintarea rapidă a Armatei Roşii spre Berlin . Însărcinat cu desfăşurarea operaţiunii Budapesta a fost mareşalul Radion Malinovski , comandantul Frontului al II lea Ucrainean, sub comanda căruia s-a aflat şi Corpul 7 al armatei 1-a române condus de generalul Nicolae Şova. Frontul 2  Ucrainean cuprindea Armata a 7 a Gardă,Armata a 27 a, Armata a 40 a, Armata a 53 a,  Armata a 6 a  Tancuri Gardă, un grup mecanizat de cavalerie ,armata a 5 a aeriană.Au participat deasemenea şi elemente ale Frontului 3 Ucrainean ,comandat de generalul  Tolbukin.

Între 11 şi 14 octombrie, Corpul 7 armată a creat peste Tisa un cap de pod în zona localităţii Mindszet cu o lăţime de 30 km  şi o lungime de 7-8 km, care ulterior este abandonat datorită unei contraofensive germano-ungare. Corpul 7 armată este repoziţionat apoi de Frontul 2 Ucrainean şi folosit pentru  respingerea contraofensivei.Între 26 şi 29 octombrie ,un alt cap de pod peste Tisa la ,Alpar , este apărat cu succes de Divizia a 19 a română care a respins atacurile diviziei a- 3 a şi a 8 a  precum şi a diviziei 1  blindată ungară.

La 30 octombrie 1944 începe ofensiva principală în direcţia Budapestei , la care  a participat şi Corpul 7 armată , întărit de prezenţa diviziei a 2 a infanterie. S-a trecut capul de pod situat la nord-vest de localitatea Alpar. Pe 7 noiembrie , trupele sovietice şi cele române intră în suburbiile de est ale Budapestei , la 20 de kilometri de oraşul vechi.

Pe 30 noiembrie 1944 , diviziile române ale Corpului 7 armată ,aflat în subordinea Armatei a 7 a Gardă sovietică, lansează un atac de pe aliniamentul  Ujkekske- Alpar , pe un front de 13 km ,rupând apărarea germano-ungară care bloca drumurile de acces către capitală. Corpul 7 armată ajunge în faţa centurii de apărare exterioară a Budapestei, în zona împădurită cuprinsă între  Valko şi Isaszeg. A treia linie de apărare este străpunsă de diviziile române până pe 13 decembrie 1944.

Armată sovietică îşi reia atacurile pe 19 decembrie, după ce a avut o pauză în operaţiuni. Inelul de încercuire a capitalei ungare este complet la 26 decembrie , atunci când trupele sovietice întrerup drumul care făcea  legătura dintre Budapesta şi Viena.

Ofensivele  germane şi riposta trupelor sovietice şi române

În momentul închiderii inelului de încercuire a Budapestei, în oraş se aflau aproximativ 33000 de soldaţi germani, 37000 de soldaţi unguri şi 800.000 de civili care au refuzat să plece din oraş .

La 27 decembrie este lansată ofensiva pentru străpungerea celei de a doua linii de apărare a oraşului. Trupele asediate germano-ungare refuză să accepte capitularea şi ucid două grupuri de emisari sovietici veniţi la negocieri pe 28 decembrie  ,chiar dacă aceştia erau neînarmaţi şi aveau steagul alb. Efortul diviziei a 2 a din Corpul 7 armată s-a concentrat pe flancul drept al ofensivei ,în direcţia Kistarcsa-Cinkota-Matyasfold. În luptele cu trupele germano-ungare , Corpul 7 armată român a capturat localităţile Kerepes, Nagytarcsa, Kistarcsa, Râkosliget şi Râkoscsaba. Pe 31 decembrie, Corpul 7 armata a ajuns şi în faţa ultimei linii de apărare a Budapestei. Luptele au continuat în Pesta ,unde Corpul 7 român a fost flancat la dreapta de Corpul 30 de armată sovietic şi la stânga de Corpul 18 de armată sovietic.  Trupele germano-ungare s-au retras  în Buda , pentru a profita de caracterul său deluros.

În încercarea de a sparge încercuirea trupelor sovietice şi române, garnizoana germano-ungară a declanşat Operaţiunea Konrad începând cu 1 ianuarie 1945. Operaţiunea a fost lansată de Corpul IV SS Panzer şi a avut 3 faze.  În Operaţiunea Konrad I(lansată pe 1 ianuarie), trupele sovietice au oprit contraofensiva germană în localitatea Bicske ,la 20km de Budapesta. Armata germană a fost nevoită să se retragă pe 12 ianuarie. În cadrul Operaţiunii Konrad II(7ianuarie), Corpul IV SS Panzer a atacat din localitatea Esztergom în direcţia Aeroportului din Budapesta. Atacul german ,care încerca stabilirea unei căi aeriene de aprovizionare a oraşului, a fost stopat în apropierea aeroportului. Pe 17 ianuarie , Operaţiunea Konrad III a Corpurilor  IV SS Panzer şi  a III a Panzer a eşuat în încercarea de a încercui 10 divizii sovietice.

În acest interval , Corpul 7 al Armatei 1-a , înfrângând rezistenţa opusă de divizia a 13 a blindată şi a diviziei a 10 a infanterie a inamicilor.  Cele 3 divizii ale Corpului 7 armată cuceresc suburbiile Mathzasfold. Divizia a 19 a infanterie capturează Râkoshegy ,iar Divizia 9 cavalerie , Kobania.  Într-un război urban , trupele române au luptat clădire cu clădire şi stradă cu stradă, înaintând în lungul Bulevardului Rakoczy.

În partea estică a Budapestei , Corpul 7 armată român a cucerit până pe 10 ianuarie  următoarele obiective: Poşta Centrală( Divizia a 2 a Infanterie),Fabricile de la nord de Hipodrom(Divizia a 19 a Infanterie) . Pe 12 ianuarie, “Gruparea de manevră” comandată de generalul Ilie Antonescu, înfiinţată pentru a exploata avantajele terenului, a adăugat pe lista obiectivelor cucerite , cazărmile Frantz Joseph, cimitirul Kerepes, Hipodromul Mic . În luptele din Pesta , pe 15 ianuarie 1945 , Corpul 7 al Armatei 1-a a ajuns la mai puţin de 2km de Dunăre.

După 78 de zile de lupte grele în cadrul Operaţiunii Buapesta, Corpul 7 al Armatei 1-a a fost îndepărtat din luptă de către Comandamentul sovietic, refuzândui-se în acest fel dreptul de a se bucura de victoria finală în asediul Budapestei. Pierderile Corpului 7 au ajuns să fie de 10708 de soldaţi(morţi,răniţi sau dispăruţi), care însemna 26% din efectivele sale.

Corpul 7 armată comandat de generalul Nicolae Şova  a fost redirecţionat către frontul din Slovacia .Generalul Nicolae Şova a protestat împotriva acestei decizii la Comandamentul sovietic, declarând următoarele:

“Ofiţerii si trupa din subordinele Corpului 7 armata, care au luptat şi sângerat alături de trupele aliate de la trecerea Tisei şi până în mijlocul Budapestei, sunt deprimaţi de faptul ca o dată cu iminenta cădere a Budapestei, sunt trimişi în alt sector. Ei interpretează acest fapt ca o îndepărtare nemeritată a lor de la onoarea de a lupta până la lichidarea completă a operaţiunilor din Budapesta, considerând că au fost utilizaţi de aliaţi numai în momentele grele ale luptei când ei au dat ajutorul lor neprecupeţit marcat prin şirul de morminte ale camarazilor lor căzuţi în aceste lupte şi sunt îndepărtaţi necamaradereşte atunci când momentul victoriei, al recompensei şi al onoarei se apropie”.

Răspunsul la protestul generalului Şova , a fost destituirea sa la 7 februarie 1945 şi trecerea sa în rezervă la 24 martie 1945, după 38 de ani de carieră şi după ce a fost decorat cu Ordinul Mihai Viteazul, clasa a III a cu spade. A fost arestat de guvernul comunist în ianuarie 1946 şi condamnat la 10 ani de închisoare ,o pedeapsă care a executat-o în închisoarea Aiud, una dintre cele mai teribile temniţe din sistemul de lagăre comunist.După ce i se confiscă averea , în 1948 i se mai suspendă şi dreptul la pensie, un drept pe care îl recapătă abia în 1964(în condiţiile în care a fost eliberat din închisoarea Aiud în ianuarie 1956). Fiind într-o stare de sănătate precară , generalul Şova moare în 1966. În loc să fie răsplătit ca un erou , a fost batjocorit de autorităţile comuniste  aservite URSS-ului.

Lupta pentru Buda şi capitularea

Hitler a fost de acord ca pe 17 ianuarie, să aibă loc retragerea trupelor germane din Pesta în Buda.Podurile de peste Dunăre au fost detonate pe 18 ianuarie.

După ce precedentele Operaţiuni Konrad eşuaseră, germanii lansează o a doua ofensiva pe 20 ianuarie în partea sudică a oraşului, înaintând 20 de km în liniile defensive sovietice cu posibilitatea de a le tăia aprovizionarea.  Trupele germane nu au mai putut să-şi menţină poziţiile şi au fost nevoite să se retragă pe 28 ianuarie.

Dealul Gallert( pe care se află Citadela), a fost apărat de trupele germane de elită Waffen SS, care au reuşit să respingă câteva asalturi sovietice. Lupte crâncene s-au dat pentru controlul insulei Margareta , aflată pe mijlocul Dunării. Insula era de o importanţă strategică deoarece acolo se paraşutau trupe.

Dealul Gallert este cucerit de sovietici pe 11 februarie , după un puternic atac simultan din trei direcţii. De pe acest deal , artileria sovietică a început să domine tot oraşul. După ce cuceresc gara de sud a oraşului, trupele sovietice avansează spre dealul Castelului, unde infanteria marină sovietică reuşeşte să stabilească un cap de pod pe 10 februarie.  Un prim val  de civili şi militari,profitând de ceaţa densă din oraş, au reuşit să scape şi să se îndrepte spre dealurile de nord-vest cu direcţia Viena .Celelalte valuri de refugiaţi nu au fost la fel de norocoase.

Ultimii apărători ai Budapestei s-au predat pe 13 februarie 1945, încheiând astfel o bătălie lungă de aproape 100 de zile.

Bibliografie

Dinu C. Giurescu, „România în al doilea război mondial: (1939 - 1945)”,  , Editura ALL Educational, Bucureşti, 1999.

 Krisztian Ungvary, The Siege of Budapest: One Hundred Days in World War II ,Ed. Yale University Press, New Haven , 2006.

Richard Landwehr, Budapest: The Stalingrad of the Waffen-SS ,Ed. Merriam Press, Bennington, 2001.

Ion Şt. Dăscălescu, Corpul 7 Armată în operația "Budapesta" ,Ed. Militară , Bucureşti,1974.

http://www.worldwar2.ro/arme/?language=ro&article=92

http://www.crispedia.ro/Batalia_de_la_Budapesta__29_octombrie_1944_-_13_februarie_1945_

http://www.armyacademy.ro/e-learning/working/capitol_8.html

Blocada Leningradului(1941-1944) Cronica celui mai înfiorător asediu din istoria umanităţii

Blocada Leningradului(1941-1944)

Cronica  celui mai înfiorător asediu din istoria umanităţii

c

Asediul Leningradului , în termeni de dramă, simbolism şi suferinţă umană , este considerat de a fi cel mai înfiorător asediu din istoria omenirii.  Acţiunea deliberată a Wehrmachtului de a extermina prin înfometare oraşul Leningrad , a lăsat în urmă aproximativ 1 milion de morţi din rândul populaţiei civile. Ruta de aprovizionare de pe lacul Ladoga ,denumită şi Drumul Vieţii, a reprezentat şansa supravieţuiri pentru o parte din locuitorii Leningradului.

Căderea  sub asediu

 Aşa cum  menţiona directiva nr . 21 al lui Hitler din 18 decembrie 1940 ,cele 3 obiectivele militare ale Operaţiuni Barbarossa(de cucerire a URSS), erau ocuparea Kievului , Leningradului şi Moscovei.

Grupului de Armată Nord ,comandat de mareşalul Ritter von Leeb, îi revenea misiunea de a distruge forţele sovietice din regiunea baltică şi de a captura Leningradul.  În componenţa Grupului de Armată Nord intrau armata a 18 a şi armata a 16 a. Deasemena se adăuga Grupul 4 Panzer( şase armate şi 2 corpuri de armată motorizate). Trei divizii de securitate erau păstrate în rezervă.

Forţele lui Leeb se confruntau cu forţele districtului militar special din regiunea baltică în fruntea căruia era generalul F.I Kuzneţov(armata a 8 a , armata a 11 , corpurile mecanizate III şi XII.  Pe 30 iunie , Stavka(Comandamentul sovietic) îl înlocuieşte pe Kuzneţov cu generalul Sobenikov, comandantul armatei a 8 a.

Intenţia lui Hitler, exprimată pe 23 iulie,  era să captureze Leningradul înainte de a direcţiona armatele germane pentru un atac asupra Moscovei. Până pe  6 august , Grupul de Armată Nord a reuşit să ocupe aproape întreg teritoriul statelor baltice, trecând de linia de fortificaţii „Stalin” şi ocupând poziţii pe linia lacului Ilmen-Narva , pentru a ataca Leningradul. Pe 8 august , Hitler i-a ordonat mareşalului Ritter von Leeb să înceapă ofensiva împotriva Leningradului, pentru a încercui oraşul şi a face jocţiunea cu armata finlandeză.

Stavka i-a ordonat mareşalului Voroşilov şi generalului Vatutin să lanseze contraatacuri care să oprească înaintarea rapidă a forţelor germane. Chiar dacă aceste contraatacuri au eşuat , ele au reuşit să mai întârzie înaintarea forţelor germane. Rezistenţa sovietică a determinat OKH să suplimenteze trupele Grupului de Armata Nord , prin transferul de la Grupul de Armată Centru , a corpurilor de armată motorizate XXXXIX . Pentru a asigura  un control mai strict al Înaltului Comandament Sovietic(Stavka) în zonă , Comitetul de Apărare a Statului a creat Frontul Leningrad sub comanda generalului Markian Popov.Astfel Comitetul de Apărare a Statului şi-a asumat controlul direct asupra operaţiunilor militare din Karelia , Leningrad şi a frontului de nord-vest. Măsura a avut un caracter unic în istoria conducerii militare sovietice .  Cu toate măsurile de reorganizare a Frontului Leningrad , apărarea a rămas în continuare haotică.

Pe 30 august , divizia a 20 a motorizată germană  ocupă localitatea Tosno şi ajunge la râul Neva , întrerupând ultima linie de cale ferată care lega Leningradul. În luptele crâncene care s-au desfăşurat între 30 august şi 8 septembrie, trupele sovietice sunt împinse în direcţia  râurilor Neva şi Ijora. După ce ocupă Sinevino, divizia a 20 a motorizată ajunge pe malul lacului Ladoga ,în localitatea Shlisselburg.Era 8 septembrie 1941, ziua în care începe lungul asediu de 872 de zile a Leningradului, care a curmat viaţa a aproximativ 1 milion de locuitori ai oraşului de pe Neva, întemeiat de  Petru cel Mare în 1703.

Viaţa cotidiană în Leningrad în timpul celei mai grele perioade a asediului

Stalin reorganizează apărarea Leningradului , numindu-l la 10 septembrie pe generalul Jukov ,comandant al Frontului Leningrad. Rolul lui Jukov a fost acela de a stabiliza  linia frontului din Leningrad. Jukov a abordat tactica contaatacurilor cu obiectivul de a hărţui şi extenua trupele germane şi finlandeze. Atacul combinat germano-finladez a reuşit să penetreze liniile defensive din apropierea portului Leningrad, fiind la 3 kilometri de uzina Kirov , care producea tancurile grele KV.

 Contraofensiva lui Jukov, care a beneficiat de suportul bateriilor de artilerie terestră şi navală, a reuşit să stopeze înaintarea trupelor germane şi finlandeze. Strategia lui Jukov a reuşit să păstreze neocupat oraşul , dar în acelaşi timp a dus şi la schimbarea strategiei armatei germane. Pe 22 septembrie , Hitler hotăreşte că reţeta distrugerii Leningradului va fi asediul prelungit ,care să ducă la exterminarea populaţiei oraşului prin înfometare şi bombardamente. Chiar şi în cazul unei ocupaţii, Hitler considera că aprovizionarea unui oraş precum Leningradul ar fi fost o bătaie de cap prea mare , având în vedere că se intenţiona distrugerea sa completă.

Singura posibilitate de aprovizionare a Leningradului rămăsese pe lacul Ladoga sau pe calea aerului. Inelul de încercuire din jurul oraşului nu era unul complet, având în vedere faptul că armata sovietică a reuşit să păstreze controlul asupra fâşiei de teritoriu dintre Leningrad şi lacul Ladoga. “Drumul vieţii” ,aşa cum era numită ruta de aprovizionare pe lacul Ladoga,  a ajutat la supravieţuirea oraşului în timpul asediului,mai ales în prima iarnă din 1941 .Tot pe această rută erau evacuaţi şi o parte din civilii din oraş. La fel ca şi Leningradul,  ruta de aprovizionare peste lacul Ladoga era ţinta bombardamentelor Luftwaffe.

Populaţia Leningradului  a suferit enorm în perioada asediului , şi în special în timpul  primei ierni. Întreruperea utilităţilor publice, foametea şi epidemiile au răvăşit tot oraşul . Impactul imediat al blocadei a fost reducerea stocului de alimente ,muniţie şi combustibil. Distrugerea depozitului de alimente Badaevski , în urma bombardamentelor germane din 12 septembrie 1941 , a agravat şi mai mult criza alimentară.  În scurt timp, hrana şi combustibilul au ajuns să fie raţionalizate. Sistemul de raţionalizare era bazat pe norme stricte bazate pe funcţia militară sau pe nivelul de muncă prestat de fiecare individ.

 Punctul critic al raţionalizării a fost atins la 20 noiembrie(în perioada septembrie-noiembrie ,oraşul a fost complet izolat)atunci când un muncitor primea 375 de grame de pâine,iar un inginer sau lucrător tehnic, 250 de grame. Copii şi alţi aparţinători primeau doar 125 de grame de pâine pe zi(pâine care uneori conţinea un procent de până la 50% celuloză).Nu trebuie uitat faptul că la unele sarcini publice , precum dezăpezirea , copii erau deasemenea obligaţi să participe. Soldaţii primeau 500 grame de pâine. În ciuda acestor raţii atât de mici,  activitatea fabricilor şi uzinelor , a şcolilor , a universităţilor, a teatrelor şi a operelor precum şi altor insituţii publice nu a încetat.O mare parte a Simfoniei a VII a  Leningrad de Dmitri Şoştakovici a fost scrisă în perioada blocadei. Ataşamentul leningrădenilor pentru cultură s-a manifestat chiar şi în aceste condiţii atât de precare.Sărbătorile tradiţionale erau în continuare serbate de locuitori oraşului ,în ciuda faptului că existau atâtea lipsuri.Cetăţenii au preferat să moară de frig decât să ardă cărţi de o inestimabilă valoare sau piese de mobilier vechi de 200 de ani.  Din ianuarie 1942, în oraş nu mai era nici electricitate şi nici aprovizionare cu apă. Locuitorii erau nevoiţi ca în timpul iernii , să scoată apă din gheaţa râului Neva. Având în vedere că populaţia era obligată să folosească lemne de foc pentru a-şi încălzi locuinţa şi pentru a găti , în oraş au început să apără din ce în ce mai multe incendii, care erau cu greu stăpânite în lipsa unei reţele de apă funcţionale.

Pe străzile Leningradului, corpurile neînsufleţite a celor răpuşi de foamete.frig şi boli era un peisaj macabru care nu mai uimea niciun trecător.Atunci când pământul era îngheţat, autorităţile oraşului foloseau dinamită pentru a crea gropi comune în care îngropau miile de victime răpuse de foamete sau de bombardamente.Moartea era la tot pasul, înregistrându-se chiar şi cazuri de canibalism. Un total de 260 de leningrădeni au fost condamnaţi pentru canibalism. Bandele de tâlhari erau şi ele întâlnite în special după bombardamente, atunci când profitau de haos pentru a fura diferite bunuri. În scopul de a combate tâlhăria , în oraş sunt înfiinţate gărzi de miliţii înarmate.

Fragmente din jurnalul Lenei Muchina, o supravieţuitoare a Blocadei Leningradului

Foametea ,disperarea şi moartea au fost cel mai bine descrise de supravieţuitorii  înfiorătorului asediu . Lena Muchina ,este una dintre supravieţuitorii asediului, care a scris în jurnalul său personal, clipele prin care a trecut în timpul blocadei. Lena a asistat la moartea ,pe rând , a întregii sale familii . Într-unul din paragrafele jurnalului său , Lena descrie cum a ajuns să sacrificie animalul de companie, o pisică , pentru a ţine în viaţa membrii familiei.

“Astăzi am avut o supă delicioasă de carne cu macaroane.Carnea de pisică va fi suficientă pentru încă două mese.Ar fi bine să mai facem rost de o  pisică de pe undeva. Nu m-am gândit niciodată că o carne de pisică poate fi atât de bună şi fragedă” .

Într-o altă secţiune a jurnalului, Lena descrie o zi din luna noiembrie 1941(cea mai critică perioadă din timpul asediului)

“Astăzi am împlinit 17 ani. Stau întinsă în pat cu temperatură şi scriu.... Aka(n.r . prieten de familie) mi-a adus în dimineaţa asta ,cele 125 de grame de pâine ale mele şi 200 de grame de dulciuri. Am mâncat deja toată pâinea, iar dulciurile trebuie să-mi ajungă pentru 10 zile”.

Jurnalul său cu propriile ei temeri şi speranţe , reflecta de fapt viaţa tuturor celor care au reuşit să supravieţuiască iadului din Leningrad.

Pâinea primită de locuitorii Leningradului ,în timpul blocadei

 

Efortul sovietic de a ridica blocada

Cele mai semnificative acţiuni militare ale Armatei Roşii care au avut ca scop ridicarea blocadei au fost operaţiunile Siniavino(27 august 1942) şi Iskra(12ianuarie 1943).

Operaţiunea Siniavino a eşuat datorită faptului că germanii pregăteau la rândul lor o ofensivă împotriva Leningradului. Însă operaţiunea Iskra condusă de frontul Leningrad şi Volkov au reuşit să facă un culoar de 12km care a permis aducerea de provizii în oraş.

Situaţia în Leningrad a început să se îmbunătăţească începând cu toamna anului 1942, când oraşul începe să primească electricitate prin fire subacvatice care traversau lacul Ladoga până la centrala electrică de la Volkov. Deasemenea alimetarea cu combustibil a început să se fac prin conducte subacvatice pe lacul Ladoga. Operaţiunea Iskra  a reuşit să uşureze blocadă, dar nu a înlăturat-o.

O dată cu înfrângerea de la Kursk , armata Wehrmachtului a pierdut complet iniţiativa strategică pe Frontul de Est, iar ce a urmat a fost o continuă retragere în faţa contraofensivei sovietice.

În ianuarie  1944, Armata Roşie lansează Ofensiva Leningrad-Novgorod, al  cărui rezultat final va fi sfârşitul celor 872 de zile de asediu a Leningradului care au lăsat în urmă aproximativ 1 milion de morţi . Sfârşitul asediului a fost plătit scump şi de Armata Roşie ,care a avut pierderi umane însemnate. Chiar dacă Grupul de Armată Nord era depăşit numeric de efectivele Armatei Roşii din zonă, germanii au reuşit să se retragă organizat , punând la punct o apărare bine structurată. Dincolo de aspectele legate de operaţiuni militare, bătălia de la Leningrad, a fost şi lupta cotidiană pe care au dus-o civilii obişnuiţi pentru supravieţuire.

Faptul că Leningradul a rezistat unui asediu  de aproape 3 ani  i-a făcut pe mulţi leningrădeni să  se mândrească spunând: "Troia a căzut, Roma a căzut, Leningradul nu a căzut".

Bibliografie

Michael Jones , Leningrad: State of Siege ,Ed. Basic Books ,New York ,2008.

Harrison Salisbury, The 900 Days: The Siege Of Leningrad , Ed. Da Capo Press , Cambridge, 2009.

David M. Glantz, The Siege of Leningrad, 1941-1944: 900 Days of Terror , Ed. Zenith Imprint , Minneapolis , 2001.

Raportul Comisiei Orăşeneşti cu privire la numărul deceselor înregistrate în timpul blocadei Leningradului( Сведения городской комиссии по установлению и расследованию злодеяний немецко-фашистских захватчиков и их сообщников о числе погибшего в Ленинграде населения) ЦГА СПб, Fond.8357. Оp.6. Document. 1108 p. 46–47