Ce fel de politica externa americană îşi doreşte grupul de neoconservatori?

Viitorul politicii externe a SUA după 11 septembrie în viziunea neoconservatoare

         

         Înainte de a fi o mişcare politică ,neoconservatorismul este considerat de Irving Kristol un curent de persuasiune[1].

        Viziunea primară a neoconservatorilor consideră că SUA trebuie să-şi menţină supremaţia militară şi o putere de acţiune nelimită  în politica internaţională.

      Neoconservatorii caută să pună bazele unei noi ordini internaţionale americane. Se subliniază necesitatea ca puterea militară să constitue un instrument în politica externă americană .În viziunea neoconservatoare , SUA trebuie să-şi asume rolul de custode benign al sistemului internaţional aşezat legitim deasupra dreptului internaţional şi  a instituţiilor internaţionale[2]. SUA se comporta până atunci în accepţiunea lor ca un hegemon global care a ajuns în această poziţie dintr-un pur accident al istoriei ,deoarece nu a avut ambiţii la nivel global[3].

       Viziunea ce prevalează pentru neoconservatori este credinţa că tot cea ce este bun  pentru SUA este prin definiţie bun pentru întreaga lume deoarece Statele Unite caută să creeze un imperiu binevoitor fondat pe cea ce sunt considerate a fi valori universale ale libertăţii individuale şi a  democraţiei[4].Viziunea diferă de ideile instituţionalismului liberal , deoarece se concentrează pe putere militară ,refuzând în acelaşi timp cooperarea multilaterală şi securitatea colectivă .Pentru neoconservatori singurul lucru care stă între pace şi securitate şi război şi tiranie este realismul democratic[5].

        În consecinţă primul obiectiv al politicii externe americane este să conserve şi să sporească  preponderenţa globală a  S.U.A ,prin întărirea securităţii americane, sprijinirea aliaţilor , promovarea propriilor interese şi apărarea valorilor sale în lume[6].

        Cu toate că şi alţi analişti au vorbit în discursurile lor de predominanţa S.UA., cea ce îi face diferiţi pe neoconservatori sunt scopurile predominanţei şi mijloacele utilizate pentru atingerea ei.

        Conform neoconservatorilor ,SUA  în calitatea sa de  hegemonă globală trebuie să fie capabilă să acţioneze unilateral cu scopul  de a-şi salvgarda interesele.

        Multilateralismul este acceptat doar în condiţiile în care potenţialii aliaţi sunt convinşi să-şi acorde sprijinul ,formând în acest fel o coaliţie a voinţei.

        Neoconservatorii consideră că pentru apărarea valorilor şi instituţiilor democraţiei liberale, SUA trebuie să-şi asume un lidership activ[7] .

        Viziunea neoconservatorilor Administraţiei Bush despre rolul organizaţiilor internaţionale este foarte bine exprimată în ianuarie 2003 de John Bolton , Subsecretar de Stat pentru controlul armamentului şi securitate internaţională  care declara că nu există Naţiuni Unite ,ci doar  o comunitate internaţională care poate fi condusă de unica superputere rămasă ,Statele Unite ale Americii[8].

      Neoconservatorismul nu este o ideologie a status-quo-ului , ci una care promovează schimbarea în detrimentul stabilităţii .Aceasta consideră că lumea poate deveni cu adevărat sigură pentru SUA , doar prin democratizarea regimurilor dictatoriale şi dezarmarea statelor ostile care se înarmează cu arme de distrugere în masă. În urma acţiunilor teroriste de la 11 septembrie , neoconservatorii au insistat asupra faptului că singura cale a SUA pentru a-şi securiza viitorul este să elimine ameninţarea reprezentată de aceste state prin intervenţii militare dicisive.Conform neoconservatorilor răspândirea democraţiei trebuie să rămână un obiectiv esenţial pentru SUA [9].

       Pentru atingerea acestui obiectiv este necesar ca puterea militară să revină în centrul politicii externe americane şi folosită pentru a promova atât idealurile cât şi interesele americane, inclusiv răspândirea democraţiei liberale şi înlăturarea regimurilor dictatoriale ostile SUA[10].Utilitatea puterii militare se bazează pe credinţa că democraţia va înflori în arii de represiune o dată ce obstacolele în calea democraţiei vor fi dărâmate cu ajutorul puterii militare remarcabile de care dispune SUA, aşa cum a fost în cazul Irakului.

      Ameninţările la adresa ordinii internaţionale controlate de americani pot fi combătute doar cu ajutorul unor forţe militare covârşitoare care să intervină prin acţiuni preventive ,pentru a împiedica materializarea ameninţării.

      Toate acestea se pot îndeplini doar prin creşterea cheltuielilor de apărare[11]. În viziunea neoconservatoare trebuiau oferite resurse pentru ca strategia  de confruntare, subminare şi democratizare a regimurilor dictaoriale să aibă succes.

      Discursul neoconservatorilor se concentrează  pe Orientul Mijlociu şi pe ascensiunea Chinei ca potenţială ameninţare la adresa supremaţiei economice şi militare a SUA. După înlăturarea lui Saddam Husein , următorul pas trebuie să fie subminarea regimului din Iran [12]. China este considerată ca un potenţial rival ,în timp ce Iranul şi Coreea de Nord sunt identificate ca adversare[13]. Aceste regimuri nu pot fi asociate cu ideia de stabilitate regională deoarece nu poţi  avea încredere că ele vor respecta acordurile internaţionale precum cel de limitare sau renunţare la programele de producere a armelor de distrugere în masă[14].Viziunea stretegică neoconservatoare este dominată de ameninţări venite din partea altor state.

       Această  gândire neoconservatoare a politicii externe , a fost însuşită de către Administarţia Bush după atentatele de la 11 septembrie, care era hotărâtă să confrunte şi să răstoarne regimurile politice ostile intereselor de securitate americane , aşa cum a fost cazul Irakului condus de Saddam. Războiul împotriva terorii proclamat de Administraţia Bush este unul de lungă durată deorece interesul SUA de a menţine securitatea în Golful Persic se ciocneşte de mişcările teroriste ale fundamentaliştilor islamici care vor să-şi impună în zonă regimuri politice teocratice.

---

[1] Irving Kristol articolul, “The Neoconservative persuasion” în Weekly  Standard,Vol.8, Nr.7  ,25 august 2003.

[2] Steven A. Hurst , Myths of neoconservatism: George W. Bush's "neo-conservative" foreign policy revisited, Ed. Palgrave Macmillan ,New York ,2005 , p.77.

[3] Charles Krauthammer, articolul ”Democratic Realism” , American Enterprise Institute ,12 februarie 2004, www.freerepublic.com/focus/f-news/1078705/posts

[4] Colin Dueck , Ideas and alternatives in American grand strategy, 2000–2004  în  Review of International Studies, Vol. 30, No. 4, , 2004., p. 515.

[5] Charles Krauthamer, Op.cit, www.freerepublic.com/focus/f-news/1078705/posts.

[6] W.Kristol; R. Kagan ,Present Dangers: Crisis and Oportunity in American Defense and Foreign Policy ,Ed. Encounter Books ,San Francisco, 2000 , p.4.

[7] Nick Ritchie ;Paul Rogers ,Op.cit. , p.114.

[8] Ibidem , p.115.

[9] Stefen  Halper &Jonathan Clarke , Op.cit , p.80.

[10] Boot, M., articolul“Neocons”în Foreign Policy, Jan/Feb 2004.

[11]T.  Donnelly.; G.Schmitt . ;D. Kagan, Raportul Rebuilding America’s Defenses, Raport aparţinând  The Project for a New American Century, Septembrie 2000, pp. i–v, www.newamericancentury.org/RebuildingAmericasDefenses.pdf

[12] George  Jim , Leo Strauss, Neoconservatism and US Foreign Policy, Ed. Apsen Publishers ,New York , 2005, p.189.

[13] T.Donnelly;G. Schmitt ; D.Kagan  , Op.cit ,p.4.,  www.newamericancentury.org/RebuildingAmericasDefenses.pdf

[14] R. Kagan ;W. Kristol(editori) , Present Dangers : Crisis and Opportunity in America's Foreign and Defense Policy,Ed Encounter Books, San Francisco, 2000 , pp. 7, 18.