Staţia Spaţială Internatională - un model de cooperare între Rusia şi SUA

Staţia Spaţială Internatională - un model de cooperare între Rusia şi SUA

 IMAGINE:http://astrophilatelist.com

Staţia Spaţială Internaţională(SSI) este o dovadă a ceea ce se poate realiza atunci când două state puternice, aşa cum sunt SUA şi Rusia , lucrează împreună în sluja ştiinţei. Lansată din 1998, ca urmaşă a staţiei orbitale sovietice Mir, SSI a desfăşurat la bordul său mai multe experimente ştiinţifice din biologie,fizică , astronomie,meteorologie şi alte domenii de cercetare.

SSI este cea care pregăteşte viitoarele explorările ale spaţiului cosmic. Lăsând de o parte tensiunile politice, SUA şi Rusia au reuşit să creeze un model de cooperare care să aibă la bază interesele comune din domeniul ştiinţific.

După retragerea navetelor americane ce a avut loc pe 8 iulie 2011, o dată cu misiunea navetei Atlantis, rachetele ruseşti Soyuz au ajutat la transportarea astronauţilor americane la bordul SSI. O dată cu ieşirea din serviciu activ al navetelor spaţiale , SUA s-a anagajat în construirea de noi vehicule spaţiale de transport care să minimalizeze în acelaşi timp şi consturile.

Tensiunile politice atuale dintre SUA şi Rusia pe tema crizei din Ucraina  tinde să se extindă şi în sfera cooperare ruso-americane din domeniul explorării spaţiale , având în vedere că NASA a suspendat unele proiecte pe care le avea împreună cu agenţia rusă Roskosmos.

Ar fi o mare dezamăgire dacă politicul va ajunge din nou să oprească omenirea din misiunea sa de explorare a spaţiului cosmic.

Prezentare de carte-Monica Duffy Toft ,The Geography of Ethnic Violence: Identity, Interests, and the Indivisibility of Territory

Monica Duffy Toft ,The Geography of Ethnic Violence: Identity, Interests, and the Indivisibility of Territory ,Ed.Princeton University Press, Princeton , 2010 .

Cartea autoarei Monica Duffy Toft este prima dintre numeroasele cărţi  pe tema violenţei etnice care se concentrează pe rolul vital al teritoriului , un criteriu foarte important în analiza conflictelor interetnice.

Autoarea introduce şi încearcă să demonstreze o nouă teorie a violenţei etnice , una care oferă o explicaţie completă nu doar pentru violenţe etnice , războaie civile şi terorism , ci şi pentru războaiele dintre state. Înţelegerea cauzelor violenţelor etnice este esenţială pentru adoptarea unor noi iniţiative politice care  să soluţioneze sau cel puţin să diminueze violenţele etnice.

Cartea oferă o sinteză  a politicilor comparative cu  teoriile relaţiilor internaţionale cât şi îmbinări esenţiale între statistici şi metodologii pentru studii de caz istorice. Combinând cu iscusinţă analize statistice a unui număr mare de conflicte etnice cu concentrare mai ales pe compararea episoadelor istorice de violenţă etnică (inclusiv conflictele interetnice din URSS ),Monica Toft reuşeşte să stabilească un echilibru între aplicabilitate şi  o cunoaştere adâncă a fenomenelor.

Autoarea concluzionează afirmând faptul că singurul mod de  putea  anticipa dacă un conflict devine violent este să învăţăm interacţiunea dintre legitimitatea  şi putere.

Grupurile bine organizate  care apără un teritoriu pe care ei îl identifică drept patria lor, de cele mai multe ori luptă până la moarte, în timp ce grupurile etnice urbanizate  rareaori apelează la violenţă pentru a-şi apăra drepturile.

Cu un text concis şi cu o documentaţie riguroasă, această carte reprezintă o contribuţie majoră pentru dezbaterile în desfăşurare care se intind pe mai multe domenii  precum relaţiile internaţionale,politicile comparative,sociologie şi istorie.

Bancul zilei:URSS si invazia soarecilor

 

URSS-ul e invadat de şoareci. Încearcă ruşii capcane, chimicale, bagă armata... nimic, se-nmulţeau şoarecii-ntr-o veselie. Până-ntr-o zi când un savant rus, mai sărit de pe fix, face un şoricel mecanic, d-ăla tras cu cheiţă, şi-i dă drumul pe stradă. Cum îl văd, ceilalţi şoareci îl recunosc drept conducător şi ies, cohorte, pe străzi, urmându-l. Ăsta bâjbâie pe străzi, ajunge la mare, toţi şoarecii după el şi se-neacă. Sărbătoare naţională, fericire, artificii... Brejnev îl cheamă la el pe savant să-l felicite, să-l decoreze, apoi îl întreabă cum de-a reuşit. Savantul îi spune şmecheria cu şoricelul mecanic, cum milioanelede şoareci l-au urmat şi s-au înecat toţi în mare, la care Brejnev se-apleacă spre el şi-l întreabă la ureche, confidenţial: "Auzi? Da' nu poţi să construieşti şi-un chinez mecanic?"

Numarul cartilor tiparite pana acum in lume

Ei, da! Poate vă interesează cîte cărți există în cuprinsul lumii sublunare. Eu nu am știut pînă de curînd.

Echipa Google a calculat acest număr. Dar pentru a calcula totalul cărților, avea nevoie de o definiție a obiectului ca atare. A meditat și a ajuns la o soluție (aproximativă). Definiția este, așadar, următoarea: ”o carte este un text oarecare, publicat sub forma unui tom” (a unui codex, așadar). Conclavul de savanți nu a ținut seama, prin urmare, de albumele de artă fără comentarii, de liber mundi scriptus digito Deo, de cărțile cu poze, de cartea naturii etc. etc.

Voi mărturisi franc: rezultatul nu m-a impresionat cîtuși de puțin. Mă așteptam la o cifră mult mai mare. Deci: numărul cărților din cuprinsul lumii noastre este (de) 129 864 880. Se înțelege că e vorba de titluri diferite...

P. S. În imagine: Sfîntul Bernard de Clairvaux citind în pădure, cocoțat pe o frunză de arțar (miniatură dintr-un manuscris medieval).

sursa:blogosfera

Debarcarea din Normandia şi rolul său în cel de-al Doilea Război Mondial

Debarcarea din Normandia şi rolul său în cel de-al Doilea Război Mondial

Pe 6 iunie 1944, Operaţiunea Overlord(debarcarea din Normandia) planificată de Aliaţi are ca implicaţie strategică deschiderea unui “al doilea front”împotriva Wehrmachtului, o mişcare îndelung aşteptată de URSS. Cu toate că Aliaţii luptaseră deja de 9 luni în cadrul invaziei Italiei, care a avut ca preludiu debarcarea din Sicilia(iulie 1943), debarcarea din Normandia avea o importanţă strategică mai mare. Deschiderea celui de al doilea front în Franţa  a grăbit înfrangerea Germaniei Naziste în cel de-al Doilea Război Mondial.

Planificarea debarcării din Normandia

În ciuda unei prezenţe militare masive, armatele pe care le-au organizat Aliaţii pentru debarcarea în Normandia erau departe de a fi invincibile. Efectivele militare nu erau atât de numeroase pe cât se aşteptau guvernele SUA , Marii Britanii şi Canadei. SUA nu au organizat cu prea mare minuţiozitate procesul de recutare,în timp ce Marea Britanie se confrunta cu constrângerii demografice.Restul trupelor  venite în Europa din Canada au fost înrolate pe baza unei recrutări voluntare. Lipsa de motivaţie a soldaţilor era şi ea o mare problemă în ajunul planificatei invazii în Franţa. Soldaţii americani vreau să termine cât mai repede războiul pentru a se întoarce acasă, iar cei britanici ,chiar dacă manifestau dorinţa să cucerească Cel de-al Treilea Reich, erau îngrijoraţi de viitorul pe care îl va avea Marea Britanie după război.  Pe de altă parte lipsa de experienţă pe câmpul de luptă a soldaţilor canadieni îngreuna şi mai mult misiunea americanilor şi britanicilor.

După luni în care nu s-a ajuns la nici un consens legat de elaborarea unei strategii, Aliaţii au luat hotărârea să organizeze operaţiunea Overlord abia în toamna anului 1943. Faptul că debarcarea din Normandia  a fost executată în iunie 1944, denotă disensiunile permanente dintre Aliaţi în ceea ce priveşte alegerea celui mai bun plan de acţiune.  

La Conferinţa de la Casablanca din ianuarie 1943, Aliaţii decid să-l numească pe generalul britanic Frederick Morgan , în funcţia de Şef de Stat Major pe lângă Comandantul Suprem al Forţelor Aliate. Datoria generalului  Morgan era să-l asiste pe generalul de armată , Dwigh Eisenhower,Comandantul Suprem al Forţelor Aliate, în planificarea operaţiunilor militare împotriva forţelor germane din nord-vestul Franţei.

Generalul Frederick Morgan este responsabil de planificarea a 3 operaţiuni: Operaţiunea Cockade(o serie de manevre de diversiune care să inducă o stare de alertă în rândul forţelor germane însărcinate cu apărarea coastei  Atlanticului pentru a facilita operaţiunile militare ale Aliaţilor în Italia), Operaţiunea Rankin( un plan care să fie aplicat în cazul unei eventuale prăbuşiri subite a forţelor germane) şi Operaţiunea Overlord(un asalt general asupra forţelor germane din nord-vestul Franţei). Morgan şi echipa sa au lucrat la planificarea operaţiunii Overlord din iunie până la mijlocul lui iulie 1943.

Planul operaţiunii Overlord prezentat de generalul Morgan pe 15 iulie 1943 în cadrul Comisiei Statului Major al Forţelor Aliate, fixa condiţiile în care se putea lansa un asalt asupra coastelor de nord-vest a Franţei, zonele fezabile pentru debarcare precum şi mijoacele de dezvoltare a prezenţei militare a Aliaţilor în Europa Occidentală. Pe 28 iulie 1944 , generalul Ray Barker, adjunctul lu Morgan, a călătorit la Washington pentru a prezenta planul operaţiunii Overlord Statului Major al Armatei SUA şi pentru a se consulta cu Departamentul de Război referitor la aspectele logistice ale operaţiunii. Generalul Frederick Morgan a fost de asemenea autorizat să emită ordine în numele Comandantului Suprem al Forţelor Aliate.

În decembrie 1943, atunci când generalul Montgomery a fost numit Comandant Suprem al Forţelor de Uscat pentru debarcarea în Franţa, el a declarat că planurile originale ale lui Morgan erau inaplicabile deoarece erau limitate de numărul ambarcaţiunilor de desant. Montgomery a insistat că  pentru debarcarea pe un front larg era necesară creşterea efectivelor de forţe. În final , Montgomery a obţinut numărul necesar de ambarcaţiuni de desant, întârziind cu o lună lansarea operaţiunii.

Cu toate acestea , toate caracteristicile cheie ale planului lui Morgan au fost păstrate: alegerea Normadiei ca loc pentru debarcare, folosirea porturilor Mullbery (porturi prefabricate concepute de britanici pentru descărcarea rapidă a vaselor de transport pe plajele din Normandia), desfăşurarea forţelor americane pe flancul drept şi a celor britanice pe flancul stâng, folosirea trupelor de paraşutişti pentru a acoperi flancurile şi diferitele manevre de diversiune din sudul Franţei. Operaţiunea Bodyguard a inclus de asemenea strategii care să-i inducă în eroare pe germani în ceea ce priveşte locul şi data invaziei Aliaţilor.

Asigurarea apărării coastei Atlanticului de către Wehrmacht

O invazie a Aliaţilor în nord-vestul Franţei a fost anticipată de mult timp de către Înaltul Comandament German. Pe toată perioada războiului, Wehrmachtul a staţionat 50 de divizii în Franţa şi Ţările de Jos. În  cazul în care se putea elimina ameninţarea unei invazii a Aliaţilor,  toate aceste forţe germane staţionate pe coastele Atlanticului puteau fi desfăşurate în sprijinul operaţiunilor militare de pe Frontul de Est.

Sistemul de forticaţii german de pe coastele Atlanticului cunoscut sub numele de „Zidul Atlanticului”a început să fie dezvoltat începând cu primavara lui 1942. Directiva Fuhrerului nr 40 din 23 martie 1942 a ordonat oficial crearea Zidului Atlanticului.  Aceasta a implicat amplasarea de câmpuri minate, buncăre din beton,garduri de sârmă ghimpată şi cuiburi de artilerie fortificate. La comanda celor peste 4800 km de fortificaţii de pe coastele Atlanticului, se afla feld mareşalul Karl Gerd von Rundstedt.

În 1943 , Hitler ia decizia de al  numi  pe feld mareşalul Erwin Rommel la comanda Grupului de Armate B responsabil şi de apărarea coastelor Normandiei. În urma inspectării sistemelor de apărare de pe plaje, Rommel a ajuns la concluzia că sunt complet ineficiente în faţa unei potenţiale invazii. Feld mareşalul german a ordonat imediat după inspecţie realizarea unor îmbunătăţiri la sistemul de apărare. Plajele şi apele Canalului Mânecii din apropierea coastei franceze au fost minate, fortificaţiile au fost îmbunătăţite ,iar pe plaje şi în apă au fost puse diferite obstacole care să facă dificilă o eventuală debarcare.

Pentru a putea respinge pericolul invaziei, Rommel a înţeles că forţelor invadatoare nu trebuie să li se permită realizarea unui cap de pod. Conform strategiei sale era foarte important ca orice tentativă de invazie să fie rapid respinsă de unităţile sale de blindate. În ciuda faptului că era responsabil de organizarea sistemului defensiv de pe coastele Atlanticului, feld mareşalul Rommel era din punct de vedere ierarhic sub feld mareşalul Rundstedt, care deţinea funcţia de comandant suprem a Franţei ocupate. În consecinţă, Rommel avea nevoie să solicite permisiunea lui Rundstedt pentru a deplasa unităţile grupului de armate B. Timpul de răspuns în cazul unei invazii era şi mai lung dacă luăm în considerare că Rundstedt trimitea mai departe solicitarea către Hitler. În plus, Rundstedt era adeptul păstrării în rezervă a unităţilor de blindate în Nordul Franţei şi întrebuinţarea lor doar în cazuri de strictă necesitate după determinarea exactă a direcţiei invaziei. Această întrebuinţare incorectă a blindatelor germane va  determina prăbuşirea întregului sistem de apărare organizat pe ţărmurile franceze ale Atlanticului.

În iunie 1944,Wehrmachtul avea în Franţa 46 de divizii de infanterie şi 9 divizii de blindate(cele mai importante erau Divizia I Panzer ,Divizia a 2 a Panzer, Divizia a 12 a SS Panzer, Divizia Panzer Lehr).Câteva divizii de infanterie erau compuse din tineri prost pregătiţi şi soldaţi mai în vârstă.  O mare parte din divizii erau însă compuse din soldaţi experimentaţi. Marea problemă erau stocurile insuficiente de muniţie şi carburant. Cel mai bine întărit punct de pe toată distanţa Zidului Atlanticului era Pas de Calais , cea mai scurtă distanţă dintre Marea Britanie şi Franţa. Dilema germană era locul unde va avea loc până la urmă această invazie. Hitler a suspectat în mai 1944 şi Normandia ca loc potenţial al unei debarcări şi la instruit pe Rommel să întreprindă acţiuni a sistemelor de apărare de acolo. O altă ameninţare potenţială percepută de Înaltul Comandament German era şi coasta sudică a Franţei. Totuşi Hitler era mult mai sigur că o potenţială invazie va fi organizată mai aproape de coastele britanice pentru a putea asigura sprijinul aerian necesar.

Cheia succesului Aliaţilor  din Ziua-Z

Operaţiunile navale în vederea debarcării în  Normandia au fost conduse de amiralul britanic Betram Ramsay. Tot el a fost responsabil şi de planificarea operaţiunilor navale din cadrul învaziei din Africa de Nord(Operaţiunea Torch). Flota expediţionară a Aliaţilor a cuprins 1213 nave de război , 4126 de ambarcaţiuni de desant ,736 nave auxiliare şi 864 de nave comerciale. Efectivul trupelor navale era de 195700 de soldaţi.Flota de invazie era împărţită în două grupe navale: Grupul naval de luptă din Vest  avea ca responsabilitate sprijinirea sectorului american , iar Grupul naval de luptă din Est, sprijinirea sectorului britanic şi canadian . Flota Aliaţilor avea în componenţă 5 cuirasate ,20 de crucişătoare,65 de distrugătoare şi două monitoare. Kriegsmarine avea la dispoziţie 3 vedete torpiloare, 29 de ambarcaţiuni rapide de atac, 36 Räumboote(nave de război de mici dimensiuni utilizate în diferite scopuri) şi 36 de dragoare. Submarinele germane erau şi ele puse în stare de alertă.

Eisenhower, comandantul suprem al Forţelor Aliate de Europa, a programat organizarea debarcării în Normandia pentru data de 5 iunie 1944, dar datorită condiţiilor meteo  nefavorabile este nevoit să o reprogrameze pentru ziua următoare.

Bombardamentele aeriene asupra Normandiei au început în jurul miezului nopţii . Au participat la bombardamente de pe coastă şi din interiorul Normandiei aproape 2200  de bombardiere americane şi britanice.  Bombardamentele  aeriene deasupra plajei Omaha au fost în mare parte inefiecente datorită cerului acoperit, facând ca principalele sisteme de apărare germane să nu fie afectate.

După ce dragoarele au curăţat apele Canalului Mânecii de mine, bombardamentul naval a fost lansat la ora 5:45 a zilei de 6 iunie 1945.

Până în zorii zilei de 6 iunie 1944, mii de paraşutişti se aflau deja în spatele liniilor inamice, având sub control poduri şi drumuri de acces. Aceste trupe vor juca un rol cheie în reuşita invaziei din Normandia. Pe lângă asigurarea  obiectivelor cheie , paraşutiştii au ajutat şi la neutralizarea bateriilor de coastă, facilitând astfel ieşirea trupelor de invazie de pe plaje pentru a consolida “capetele de pod”.  Diviziile  82  şi  101 de paraşutişti a SUA au acţionat la vest de plaja cu numele de cod Utah. Divizia a 6 a de paraşutişti britanici a primit ca sarcină asigurarea podurilor de peste canalalul Caen şi râul Orne, distrugerea celor 5 poduri de peste râul Dives şi neutralizarea bateriei de coastă Merville. Paraşutiştii din rezistenţa franceză au fost paraşutaţi de brigada British Special Air Service pentru a asigura obiective cheie din Bretania , începând cu 5 iunie 1944. Asaltul amfibiu a început la ora 6:30 a acelei zile.

Britanicii şi canadiene au întâmpinat o rezistenţă mai slabă pe plajele cu numele de cod Gold, Juno şi Sword , în timp ce americanii au avut de înfruntat o rezistenţă germană crâncenă pe plaja Omaha , spre deosebire de plaja Utah pe care au cucerit-o mult mai uşor.

Armata americană a pierdut aproape 2000 de soldaţi în luptele de pe plaja Omaha, cea mai mare pierdere din întreaga debarcare din Normadia . Bombardamentele aeriene executate la plaja Omaha nu au  reuşit să elimine punctele fortificate şi obstacolele prezente aici, îngreunând foarte mult misiunea trupelor de invazie. O altă cauză a pierderilor mari înregistrate pe plaja Omaha au fost şi rapoartele de spionaj eronate care semnalau faptul că aria este apărată doar de un regiment. În realitatea, soldaţii americani au avut de înfruntat rezistenţa bine organizată a diviziei de infanterie 352.

Până la sfârşitul zilei de 6 iunie 1944, Aliaţii vor reuşi să debarce în Normadia aproximativ 150000 de soldaţi. Conform estimărilor, 4414  militari şi-au piedut viaţa şi alţi 8000 au fost răniţi. Armata germană a suferit de pe urma haosului din structurile de comandă.În ziua debarcării trupelor de invazie pe ţărmul Normandiei, mareşalul Rommel era în permisie.

În primă fază, crezând că invazia este doar o diversiune pentru a facilita un atac de la nord de râul Sena, Hitler a refuzat să mobilizeze diviziile de blindate aflate în apropiere pentru organizarea unui contraatac împotriva  forţelor invadatoare.

Până la sfârşitul lunii iunie 1944, Aliaţii vor reuşi să ocupe portul Cherbourg, reuşind să debarce aproximativ 850000 de soldaţi şi 150000 de vehicule în Normandia.

Implicaţiile geostrategice ale debarcării din Normandia

Spre sfârşitul lunii august 1944, Aliaţii au ajuns la râul Sena şi au reuşit să elibereze Parisul, fortând retragerea trupelor germane din nord-vestul Franţei. Invazia din Normandia a reprezentat o lovitură psihologică majoră pentru Hitler, împiedicându-l să mai trimită trupe pentru a stopa contraatacul sovietic,

 Bibliografie

Anthony Kemp, D-Day and the invasion of Normandy, Ed. Abrams Books, New York,1994.

Mary Barbier, D-day Deception: Operation Fortitude and the Normandy Invasion, Ed. Greenwood Publishing Group, Santa Barbara, 2007.

Dominique François, Normandy: From D-Day to the Breakout: June 6-July 31, 1944 , Ed. Zenith Press, New York,2013.

Olivier Wieviorka, Normandy: The Landings to the Liberation of Paris,Ed. Harvard University Press. Cambridge,2008.

IMAGINI RARE din Delta Dunării, într-un reportaj britanic din 1962

IMAGINI RARE din Delta Dunării, într-un reportaj britanic din 1962: Delta, "un paradis pentru orice pescar", iar caviarul românesc, produs de lux exportat în toată lumea - FOTO, VIDEO

Un film de arhivă publicat de British Pathe pe site-ul YouTube arată un reportaj realizat de jurnalişti britanici în Delta Dunării în anul 1962, în cadrul căruia rezervaţia românească este lăudată pentru frumuseţile faunei şi florei, dar şi pentru caviarul produs din sturionii pescuiţi, exportat mai apoi în lumea întreagă.

"Aceasta este o altă parte a frumuseţii naturii. Aici omul pare să fie un intrus. Ne aflăm pe legendarul fluviu Dunărea, sau mai degrabă marea Deltă din România, unde râul de 1725 mile (n.r. 2776 kilometri) întâlneşte Marea Neagră", începe reportajul britanic. "Acest imperiu fluid, cu vegetaţia sa luxuriantă care aminteşte mai degrabă de regiunile ecuatoriale, este unul dintre cele mai impresionante sanctuare de păsări, vizitat de mai mult de 300 de specii, de la pelicani la flamingo. Peştii, pe de altă parte, nu se bucură de aceeaşi protecţie. De fapt, cele trei braţe ale Dunării găzduiesc suficient peşte cât să păstreze angajaţi 5000 de pescari."

"Dunărea însăşi este ideea de paradis a fiecărui pescar. Sunt atât de multe ştiuci, bibani, crapi şi alte specii, încât pescari se adună aici şi pescuiesc alături de profesionişti. Dar numai în Deltă se găsesc peştii cu adevărat mari, pentru care sunt necesare aceste cârlige", explică jurnalistul pe fundalul unorimagini ce arată un pescar român în timp ce pregăteşte un anumit tip de cârlige.

Sturionii sunt pescuiţi în principal pentru caviar, sau icre, deşi carnea lor este de asemenea plăcută. Doar în Marea Neagră există 4 tipuri de sturioni, de la cei imenşi, de 7 metri lungime şi 900 kilograme greutate, la cei de dimensiuni mai reduse, lungi de 2 metri şi cu o greutate între 13 şi 18 kilograme.

Cu cât mai mic este sturionul, cu atât creşte valoarea caviarului şi a cărnii, ceea ce nu este surprinzător dacă iei în considerare faptul că experţii susţin că cei mai mari sturioni ajung să trăiască  până la 200 sau 300 de ani.Cunoscut în Europa de Est încă din secolul al 16-lea, caviarul este încă un lux în ziua de astăzi, caviarul românesc fiind cel mai scump pentru că este vândut doar în stare proaspătă."

"Din aeroportul din Bucureşti, caviarul proaspăt, împreună cu alte delicatese din Deltă, precum picioarele de broască, este dus în toate părţile lumii pentru a adăuga strălucire şi glamour vieţii noastre de zi cu zi. Şi oferind, fie că apreciezi sau nu aceste produse, acel sentiment de milionar", se încheie reportajul din Delta Dunării.

sursa:mediafax.ro

Cei trei filosofi care nu au iubit cartile

Cunosc trei filosofi care nu au iubit deloc cărțile. Le-au acceptat ca pe un rău necesar, nu mai mult. Dar nu le-au iubit.

Cel dintîi a fost Lucius Annaeus Seneca. Data nașterii filosofului stoic nu se cunoaște. Împăratul Nero l-a constrîns să se sinucidă în anul 65. Într-o scrisoare către Lucilius, Seneca își sfătuiește prietenul să renunțe la obiceiul lecturii. Pentru gînditorul roman, lectura este o formă de agitație inutilă. Îndeosebi răsfoirea fără vreun scop anume a unui teanc de cărți i se pare o curată pierdere de vreme (ceea ce uneori chiar este).

Lucius Annaeus Seneca scrie: fiindcă nu putem citi toate cărțile pe care le cumpărăm (și le avem în bibliotecă), să avem doar cărțile pe care le putem citi.

Al doilea filosof care nu a iubit cărțile a fost împăratul Marcus Aurelius (121 - 180). Într-una din notele sale, Marcus Aurelius spune: ”Înlătură setea de cărți, ca să nu mori cîrtind”. În opinia lui, cărțile reprezintă doar un prilej de a cîrti (împotriva autorilor și a gîndurilor exprimate de ei). Este preferabil, ca atare, să nu citești (prea mult).

Al treilea filosof care nu a iubit cărțile este Immanuel Kant (1724 - 1804). Mulțimea cărților, crede Kant, reprezintă o otravă periculoasă și virulentă. Trebuie să ne ferim de a ne lăsa în voia cărților. Lectura se cuvine a fi una reflectată, înceată, lentă.

Menționez că filosofii numiți de mine deasupra nu au fost niște ageamii în ce privește cultura. Seneca a scris o enciclopedie. Marcus Aurelius îi citise pe tragicii greci. Toți trei au folosit cărțile, dar nu au făcut din carte un idol. Toți trei au scris, la rîndul lor, cărți prețuite și azi. În schimb, toți trei ne avertizează că lectura de pură plăcere este prea puțin folositoare. Nu este recomandabil să citim multe cărți. Recomandabil este să citim pe cît e cu putință (doar) cărți fundamentale.

Din pacate (sau din fericire), citim și noi ce apucăm...

P. S. În imagine: Jan van Eyck: Sfîntul Ieronim citind (1442).

o fotografie pentru albumul de istorie

Fotografie-document: Familia Regală şi elita politică în anul 1934

Primul rând de la stânga la dreapta:

1. Gheorghe Mironescu, Prim-ministru, politician
2. Nicolae Iorga, Prim-ministru, Președintele Senatului, istoric
3. Constantin Prezan, Prim-ministru, mareșal
4. Alteța Sa Regală Elisabeta, Principesă a României
5. Majestatea Sa Carol al II-lea, Regele României
6. Alteța Sa Regală Nicolae, Principe al României
7. Alexandru Vaida-Voevod, Prim-ministru
8. Miron Cristea, Prim-ministru, primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
9. Octavian Goga, Prim-ministru al României, politician, poet

Al doilea rând de la stânga la dreapta:

1. Tancred Constantinescu, matematician, inginer, ministru, deputat, senator, director general la C.F.R.
2. Simion Mehedinți, academician, geopolitician român
3. Constantin Angelescu, Prim-ministru interimar, consilier Regal, ministru al educației
4. Gheorghe Mărdărescu, general, ministru de război
5. Henri Cihoski, general, om politic
6. Ion Nistor, istoric și militant unionist bucovinean
7. Alexandru Lapedatu, Președintele Academiei Române, Președintele Senatului, senator, ministru, istoric
8. Ion Inculeț, Președintele Sfatului Țării al Basarabiei, Vice-prim Ministru, Ministru de Interne, Ministru de Stat
9. Mircea Cancicov, deputat, Ministru de Finanțe, economist, avocat, academician, membru marcant al PNL
10. Constantin Meissner, pedagog, academician, om politic
11. ?
21. Dumitru Manu, preot
22. Victor Deleu, jurist, ofiţer, redactor, deputat, primar de Cluj, președintele organizației PNȚ Sălaj
23. Petru Cazacu, Prim-ministru interimar al Basarabiei după Unire, politician
24. Emil Hațieganu, jurist, academician, fondatorul revistei “Glasul libertății” din Cluj
25. Voicu Nițescu, om politic, scriitor român
26. Aurel Vlad, promotor al Unirii din 1918, doctor în drept
27. Iuliu Hossu, Cardinal
28. Vasile Suciu, Arhiepiscop, mitropolit
29. Victor Antonescu, politician
30. Daniel Ciugureanu, Prim-ministru al Basarabiei, Ministru de Stat, Deputat, Vice-Președinte al Camerei Deputaților, Senator, Vicepreședintele și Președintele ad-interim al Senatului
31. ?
32. Nicolae Macici, general.
Sursa:https://www.facebook.com/IstoriaColorata

O caricatura foarte sugestiva legata de criza din Ucraina

O caricatura foarte sugestiva legata de criza din Ucraina

Paul Robert Magocsi, The Roots of Ukrainian Nationalism: Galicia as Ukraine's Piedmont-prezentare de carte

Paul Robert Magocsi, The Roots of Ukrainian Nationalism: Galicia as Ukraine's Piedmont Paperback, Ed. University of Toronto Press, Toronto,2002.

Paul Roberts Magocsi analizează în lucrarea sa intitulată The Roots of Ukrainian Nationalism: Galicia as Ukraine's Piedmont , originea naţionalismului ucrainean după dispariţia URSS . Regiunea istorică a Galiţiei este văzută de autor ca fiind cea mai solidă rădăcină a curentului naţionalist ucrainean.

Autorul se concentrează în cartea sa asupra rolului pe care la jucat Galiţia în afirmarea naţionalismului ucrainean din secolul al XIX-lea. Galiţia este plasată într-un context mai larg al politicilor est-europene şi ucrainene. Lucrarea cercetează de asemenea şi influenţa pe care a avut-o imperiul Habsburgic în renaşterea naţională şi socială a Ucrainei. Este evaluat impactul atât a stăpânirii habsburgice cât şi a celei sovietice asupra mentalului colectiv ucrainean.

Cartea lui Paul Roberts Magocsi oferă o bază solidă pentru a desemna Galiţia secolului al XIX-lea, un Piemont istoric al renaşterii naţionale ucrainene. Lucrarea este o lectură esenţială petru istorici, politicieni şi cei interesaţi de tema  diferenţierii regionale în interiorul Ucrainei.

Jurilovca , un punct de interes pe harta turistică europeană Biografia unei comunităţi

Jurilovca , un punct de interes pe harta turistică europeană

Imagine:Jurilovca la începutul secolului al XX-lea(ilustraţie din cartea lui Grigore Antipa, Pescăria şi pescuitul în România)

Biografia unei comunităţi

Comuna Jurilovca a fost întemeiată de ruşii-lipoveni în secolul al XIX –lea, fiind prima dată atestată documentar în 1826. Pescuitul a fost îndeletnicirea de bază a localnicilor şi a stimulat dezvoltarea zonei. Jurilovca constituie cea mai  mare comunitate de pescari din Delta Dunării. O dată cu aderarea României la Uniunea Europeană, activităţile de turism  au început să fie o sursă alternativă de dezvoltare, având în vedere că Jurilovca este situată la doar 16 kilometri de Gura Portiţei, o destinaţie pe malul Mării Negre care  oferă o alternativă turiştilor care nu doresc să aibe parte de plajele aglomerate  din celelalte staţiuni de la Marea Neagră.Cei 16 km sunt parcurşi cu vaporaşul sau cu şalupele rapide pe apele lacului Goloviţa.  O dată ajunşi la Gura Portiţei, o fâşie de uscat între lac şi  mare, turiştii  pot admira atât frumuseţea mirifică a Deltei Dunării, cât şi Marea Neagră cu ale sale valuri înspumate care se sparg frenetic de stafilopozii aflaţi în calea lor. Aici se poate contempla  o frumuseţe sălbătică, departe de agitaţia cotidiană. O altă atracţie turistică, aflată la 6 km de Jurilovca, pe malul înalt şi abrupt al Capului Doloşman, este şi cetatea greco-romană Argamum(sec.VII î.Hr.-sec. VI d.Hr.) Întemeiată de grecii din Millet sub numele de Orgame, cetatea este cea mai veche aşezare de pe teritoriul României atestată într-un izvor antic , datând  de la începutul secolului al VI lea î. Hr. (Hecateu din Millet) . Situl arheologic este legat  de Jurilovca printr-o soşea asfaltată.Pe locul cetăţii se poate  remarca şi acum o poartă a cetăţii,zidul de apărare, străzi,basilici paleocreştine,valuri de apărare din pământ. Legenda spune că este unul din locurile unde Argonauţii(cei 50 de eroi din mitologia greacă) s-au oprit în drumul lor spre patrie, după găsirea lânii de aur. 

Înteletnicirile tradiţionale şi turismul din Jurilovca

                          

Pescuitul practicat ca îndeletnicire personală de către ruşii lipoveni din Jurilovca este prezentat în detaliu în cartea savantului naturalist român  Grigore Antipa, Pescăria şi pescuitul în România. Fiind prieten cu Malâi Feodor, pescar şi primar al localităţii la începutul secolului al XX lea , Grigore Antipa a ajuns să cunoască  pescăriile din complexul lagunar Razelm, uneltele de pescuit şi mai ales problemele cu care se confruntau pescarii din Jurilovca. Distrugerea faunei piscicole din Razelm, la sfârşitul secolului al XIX lea,  cauzată de lipsa  oxigenului din apă, era principala problemă cu care se confrunta comunitatea de pescari din Jurilovca din respectiva perioadă. Problema a fost rezolvată cu ajutorul savantului român care a înaintat guvernului solicitarea de a decolmata canalul Dunăvăţ şi săparea unui alt canal care să aducă apă proaspătă din Dunăre. Aşa apare la începutul secolului al XX lea, pe lângă canalul Dunăvăţ, canalul Regele Carol şi canalul Dranov. Ca urmare a construcţiei acestor canale  s-a rezolvat problema înmulţirii peştilor din complexul lagunar Razelm.

Comunitatea pescarilor din Jurilovca a continuat să manifeste grijă faţă de înmulţirea faunei piscicole. Pescuitul practicat de ruşii lipoveni  a respectat întotdeauna legile nescrise ale naturii.

Din păcare, în actuala perioadă de criză, pescuitul a avut foarte mult de suferit nu numai datorită braconajului, dar şi datorită politicii de concesionare a luciului de apă demarată încă de la începutul anilor 2000. Mulţii din cei care au ajuns să fie stăpâni pe pescuitul din complexul lagunar Razelm au fost prea puţin interesaţi de popularea cu puiet a acestor ape şi mai mult de maximizarea propriilor profituri . De aceea, dezvoltarea turismul în regiune a reprezentat o nouă alternativă pentru dezvoltarea localităţii Jurilovca

Comisia Europeană a acordat  „Premiul european de excelenţă pentru turism accesibil” , în noiembrie 2013, localitaţii Jurilovca şi altor 19  localităţi din Europa, pentru  strădania  autorităţilor locale de a primi vizitatori de toate vârstele şi de asemenea şi  pe cei cu nevoi speciale.

Conform comunicatului executivului de la Bruxelles, localitatea Jurilovca a fost descrisă astfel: "Jurilovca este situată într-un peisaj de basm în apropiere de Marea Neagră şi de Delta Dunării, o zonă umedă unică şi o localitate aflată în patrimoniul mondial al UNESCO pentru biodiversitatea şi peisajele sale uimitoare". În acelaşi comunicat al Comisiei europene este recunoscut şi profesionalismul lucrătorilor de la Centru de Informare Turistică din Jurilovca care depun efortul de a îndruma pe toţi vizitatorii care le adresează întrebări.

 Astfel, frumuseţea şi ospitalitatea satelor ruşilor lipoveni din România  a ajuns să fie recunoscută la nivel european. 
Casele ruşilor lipoveni din Jurilovca au atras întotdeauna vizitatorii printr-o nuanţă de albastru cu tentă spre indigo cunoscută în sfera picturii cu numele de albastru de Jurilovca. Una din casele tradiţionale acoperite cu stuf din  localitatea Jurilovca poate fi vizitată la Muzeul Satului din Bucureşti .

Atmosfera de sărbătoare din Jurilovca  este întreţinută de cântece din folclorul rusesc interpretate de ansamblul ruşilor lipoveni Reabinuşka. Sunetele acordeonului se împletesc cu glasurile interpreţilor, conturând o imagine a vechii Rusii în mintea ascultătorului.  De o frumuseţe deosebită sunt şi costumele tradiţionale ruseşti confecţionate cu atâta maiestrie. Dansul tradiţional rusesc este un alt element care încânta privirea spectatorului.

Imagine: Ansamblul de dans al copiilor de la grupa mijlocie a Grădiniţei Jurilovca, într-o reprezenţie pe scena Palatului Copiilor din Tulcea, unde a obţinut premiul I din 36 de formaţii participante.

Totodată  în Jurilovca , este organizat şi un ansamblu de dans al copiilor , care sunt învăţaţi încă de la vârste fragede cu tradiţiile şi obiceiurile ruşilor staroveri. O astfel de petrecere în stil rusesc este organizată la Gura Porţitei în fiecare seară de sâmbătă a sezonului estival. Toate lasă o amintire de neuitat în mintea turistului care vizitează Jurilovca.

Biografia acritei Liubov Orlova

Biografia acritei Liubov Orlova
Anii copilariei... Holul cinematografului IC Frimu. Era acolo portretul unei actrite sovietice care jucase in comedia lui Grigori Aleksandrov, Toata lumea rade, canta si danseaza. Actrita se numea Liubov Orlova. Am cautat-o pe web si am gasit o biografie fascinanta.

S-a nascut in 1902 in familia printului Orlov, inrudita cu Lev Tolstoi. A avut noroc prima oara ca desi era dintr-o familie princiara nu a fost arestata de bolsevici. A devenit actrita si a jucat in celebrul teatru muzical moscovitStanislavski si Nemirovici-Dancenko. S-a maritat cu un om politic care a cazut victima uneia din numeroasele epurari staliniste. A avut noroc a doua oara: pe ea nu au arestat-o.

Regizorul de film Grigori Aleksandrov fusese asistentul lui Eisenstein. Se apucase sa faca filme ca regizor principal. Pregatea o comedie (in Romania a rulat sub numele de Toata lumea rade canta si danseaza, titlul original era Baietii veseli). Cauta o partenera pentru Leonid Utiusov (de numele lui uitasem) - a gasit-o peLiubov Orlova care a avut un succes imens.
Imi amintesc cum incepea genericul filmului. Aparea Charlie Chaplin, apoi Buster Keaton apoi alti cativa actori celebri, urma NU JOACA IN ACEST FILM, apoi IN SCHIMB JOACA LEONID UTIUSOV, LIUBOV ORLOVA ...

Filmul a lansat cateva melodii. De una imi amintesc, cateodata o fredonez, Inima (Serdtze). Leonid Utiusov era in rolul unui cioban confundat cu un celebru dirijor strain. Scena in care el ajungea sa dirijeze Rapsodia Maghiara de Liszt mi-a amintesc - dar e greu de povestit, e un gag de nivel chaplinian. Ciobanul era curtat de o snoaba (ce vreti, era realism socialist), de care el se indragosteste. Evident, cand snoaba afla ca e cioban si nu dirijor, il trimite la plimbare. Noroc ca de el se indragostise si frumoasa Aniuta, slujnicuta snoabei. Asa ca in final, cei doi, ciobanul si slujnicuta, infiinteaza o formatie de muzica usoara si devin celebri. Filmul a fost criticat pentru lipsa de seriozitate revolutionara, dar Gorki l-a sprijinit si a reusit sa il convinga pe Stalin.

Ei bine, slujnicuta era interpretata de catre Liubov Orlova, iar Grigori Aleksandrov s-a indragostit de ea lulea - a divortat si s-a recasatorit cu ea, apoi ea a jucat in toate filmele lui. Uitasem de Volga-Volga. Uitasem de Circul. A jucat si in Intalnire pe Elba.

Stalin a vazut-o si a simpatizat-o (se pare ca numai atat). A facut-o artista emerita, laureata a Premiului Stalin, tot tacamul. Ar fi intrebat-o odata (zice istoria nescrisa), cere-mi o favoare, orice. Ea i-a cerut sa il vada pe primul sot. A fost chemata la NKVD si i s-a comunicat ca primul ei sot este intr-un lagar si ca are voie sa se duca sa il vada. I-a fost totusi frica.

A ramas maritata cu Aleksandrov pana la capat.

A murit de cancer in 1975.