Fotografii memorabile din istorie(memorable photos from history)

Samuel Reshevsky în vârstă de 8 ani, învingând mai mulţi campioni la sah într-o singură partidă în Franţa-1920  (Samuel Reshevsky, age 8, defeating several chess masters at once in France)

Ultima fotografie cunoscută al lui Hitler-30 aprilie 1945 (The last known picture of Adolf Hitler)

Depunerea jurământului de către preşedintele american Eisenhower-20 ianuarie 1953(Eisenhower’s Inauguration)

Întrunirea naziştilor la Catedrala Luminilor-1937(Nazi rally in the Cathedral of Light)

Marilyn Monroe, cun spectacol pentru trupele americane aflate în Coreea-februarie 1954(Marilyn Monroe performing for troops stationed in Korea)

Ultima fotografie cunoscută al lui Albert Einstein-martie 1955(The last known picture of Albert Einstein)

Fotografiile lui Stalin din dosarul întocmit de Poliţia Secretă Ţaristă sau Ohranka-1911(Mugshot of Joseph Stalin held by Okharna: the Tsarist Secret Police)

Una dintre primele fotografii ale Buncărului lui Hitler, facută de aliaţii în 1945(One of the first photos that was taken inside of Hitler’s bunker)

Dirijabilul Hindenberg , deasupra Manhattanului, cu câteva ore înainte de dezastru-6 mai 1937 (Hindenberg over Manhattan, hours before disaster)

Cetăţeni în bar , sărbătorind sfârşitul perioadei de Prohibiţie la alcool din SUA-5 decembrie 1933(Citizens in a bar celebrate the end of alcohol prohibition in the United States)

Un amerindian privind în jos la noua secţiune a căi ferate transcontinentale recent terminate în Nevada-1868(A Native American looks down at a newly-completed section of the transcontinental railroad Nevada)

Nunta în Egipt-1923(Wedding in Egypt)

Prizonier evreu eliberat tine sub ameninţarea armei un soldat nazist- Al doilea Război Mondial (Liberated Jewish man holds Nazi soldier at gunpoint during WWII)

Gara Centrala din New York City-1929. Acum soarele numia poate lumina aşa prin geam datorită clădirilor înalte construite ulterior(NYC Grand Central Station, 1929.

The sun can't shine through like that now because of taller buildings)

Louis Armstrong cântând pentru soţia sa în faţa Sfinxului de lângă piramidele din Giza-1961(Louis Armstrong plays for his wife in front of the Sphinx by the pyramids in Giza)

Doi veterani ai Războiului cIvil american(1861-1865), din ambele tabere, îşi strâng mâna  la Gettysburg-1913(Two Civil War veterans from both sides shake hands at Gettysburg)

Album cu celebritati de la Hollywood-partea a II a

Album cu celebritati  de la Hollywood-partea a II a

Un album cu poze rare ale celebritatilor

Un album cu poze rare ale celebritatilor

Locurile ascunse din New York

Locurile ascunse din  New York

Chiar daca  New York City este cel mai aglomerat oraş din SUA , puţin locuitori ai săi cunosc cu adevărat toate locurile sale ascunse . Dincolo de oraşul în care se derulează viaţa cotidiană a celor  peste 8 milioane de newyorkezi , exită un  New York misterios , uitat , abandonat sau pur şi simplu ignorat. Aceste locuri misterioase, chiar dacă nu sunt prezentate în ghidurile turistice ale oraşului , aşteaptă să fie descoperite de cei nerăbdători să afle lucruri noi.

1.Staţia de metrou City Hall

Sistemul de metrou din New York este cunoscut ca fiind cel mai complet sistem de transport din SUA. Maiestuoasa staţie de metrou de sub Primărie a fost închisă în 1945 . Staţia este o capodoperă arhitecturală cu plafoane arcuite şi acoperite cu placute ceramice inspirate din arta antica şi sticlă transparentă.

O altă capodoperă din New York-ul subteran cunoscută sub numele de Underbelly Project, adoposteşte o adevărată „galerie” clandestină de artă stradală.

2. „Galeria şoaptelor” in  Terminalul Grand Central

Galeria şoaptelor este o arcada nemarcată situată în faţa  Oyster Bar & Restaurant. Locul posedă o proprietate acustică mistică: când două persoane stau lipite de arcade şi şoptesc, ele îşi pot auzi reciproc  vocea ca şi cum ar fi telegrafiată. Conform unor zvonuri, legendarului cântăreţ de jazz ,Charles Mingus, îi plăcea să cânte sub aceste arcade. Astăzi Galeria Şoaptelor este mai populară în rândul cuplurilor de îndrăgostiţi care îşi fac cereri în căsătorie şoptite. 

3.Grădinile  de pe acoperişul Rockefeller Center

 Pe acoperişul Rockefeller Center sunt în 5 grădini  create după ideea peisagistului englez Ralph Hancock  între anii 1933 şi 1936. Grădinile au fost închise în 1938 , dar mai pot fi văzute de  pe puntea de observaţie Top of the Rock

4.Pista de bowling de la Frick Collection

Frick Collection este o  vilă situată pe Upper East Side care a fost deţinută de industriaşul englez din secolul al XIX lea, Henry Clay Frick. Această bijuterie arhitecturală are un complex de bowling subteran pus în folosinţă de Frick în 1914. Acest loc de joacă al magnatului Frick avea pereţi cu lambriuri de mahon ,şi benzi din pin şi arţar.Setul de bile făcut la comandă încă e în stare de bună.

După moartea lui Frick în 1919,  pista de bowling  a fost abandonată ,iar ulterior restaurată în 1997.

5.Rămăşiţele  zidului Berlinului din parcul Paley

Rămăşiţele din Zidul Berlinului sunt amplasate într-o mică piaţă de pe 520 Madison Avenue. Cinci secţiuni din Zidul Berlinului, având 3,5 metri înălţime şi 6 metri lungime,sunt expuse aici încă din 1990. Faţa vestică a acestor secţiuni este desenată de artiştii germani Thierry Noir şi Kiddy Citny. Faţa estică a acestor plăci de beton este lăsată nedesenată ,aşa cum era ea în perioada regimului comunist al Germaniei de Est. La prima vedere totul pare doar o banală pictură murală.  Mulţi din lucrătorii care îşi petrec pauza de prânz în parc , nu cunosc faptul că au în faţă o bucată din istorie.

6.Cimitirul din spatele Hotelului Bowery

Mulţi oaspeţii ai hotelului Bowery care admiră pe geamurile din spate clădirii gazonul înverzit, nu cunosc faptul că au  în faţă un cimitir ascuns . Confuzia se datorează faptului că mormintele nu sunt marcate cu pietre funerare ci cu plăcuţe în poziţie orizonatală care ajung să fie acoperite de iarbă.Cimitirul de Marmură ,aşa cum este el denumit, a fost înfiinţat în 1830 şi dintre toate cimitirele newyorkeze este cel  mai greu de găsit.Intrarea cimitirului se află la capătul unei alei înguste care duce spre Second Avenue. Este deschis vizitatorilor în  fiecare a IV a duminică  începând cu luna aprilie şi terminând cu luna octombrie.

7.Cimitirul de nave din Staten Island

Staten Island Boat Graveyard este localizat în Rossville( Staten Island). Acest loc mlăştinos al canalului Arthur Kill Road este “locul de veci” pentru sute de ambarcaţiuni de toate dimensiunile.Aceste corpuri de navă ruginite au totuşi , în mod ciudat, farmecul lor. Din 2013, nu mai există nici un drum public care să ducă până la apă, dar încă se mai poate arunca o privire dincolo de gardul care împrejmuieşte zona. E cu adevărat un colţ uitat al New Yorkului.

8. Vechiul tunel de metrou de pe Atlantic Avenue

Tunelul de metrou de pe Atlantic Avenue a fost mult timp o legendă urbană , fiind prezentat în 1893 de ziarul New York Times  ca fiind o ascunzătoare a piraţilor şi de către autorul de povestiri sci-fi , H.P. Lovecraft , ca o vizuină a vampirilor.

În realitate istoria tunelului nu este una aşa de fascinantă. Cornelius Vanderbilt l-a construit în 1844 pentru a redirecţiona trenurile din Long Island, care erau implicate în accidente frecvente. Tunelul a fost abandonat în 1861 şi redescoperit abia în 1980.

9.Galeriile sclavilor de la Biserica episcopală Sfântul Augustin

Biserica episcopală Sfântul Augustin adăposteşte între pereţii săi o dovadă a segregării rasiale din New York. Nişte scări înguste duc la două încăperi ascunse în spatele balconului, unde pe vremuri credincioşii afroamericani auzeau  slujbele fără ca să fie văzuţi de albi. Locul  cunoscut sub numele de “galeria sclavilor”, a fost construit în 1828, în ciuda faptului că sclavia fusese deja abolită în New York.

10. Adăpostul anti-atomic din perioada Războiului Rece din  podul Brooklyn

În 2006, a fost redescoperit un adăpost anti-atomic sub podul Brooklyn ,chiar la calea de acces dinspre Lower Manhattan. Adăpostul avea provizii militare care să permită supravieţuirea în cazul unui atac nuclear(pături, medicamente, rezervoare de apă şi aproximativ 352000 de biscuiţi). Lăzile cu provizii indică anii 1957 şi 1962, ceea ce în seamna că adăpostul a fost utilizat în perioada cea mai fierbinte a războiului Rece care a culminat cu Criza Rachetelor din Cuba (1962).

Locul exact în care se află acest adăpost este păstrat în continuare secret de către oficialităţile oraşului. La baza podului Brooklyn se mai află şi alte spaţii ascunse cunoscute sub numele de Brooklyn Anchorage, în care se ţineau de 20 de ani spectacole de muzică şi teatru, conferinţe şi expoziţii de artă . Brooklyn Anchirage a fost închis din raţiuni de securitate în urma atentatelor teroriste de la 11 septembrie 2001.

11.Tunelele secrete ale Universităţii Columbia

Este vorba de tunelele secrete care pornesc din Campusul Morningside Heights şi fac legătura cu diferitele clădiri aparţinând Universităţii Columbia. Una dintre aceste clădiri este Buel Hall, pe al cărei loc era înainte un azil de nebuni, iar cealaltă clădire este Pupin Hall, un loc de întâlnire pentru oamenii de ştiinţă implicaţi în Proiectul Manhattan(obţinerea primei bombe atomice  din istoria omenirii).Astăzi tunelurile sunt folosite de către cadrele didactice şi de  către studenţii Universităţii Columbia.

12.Pomander Walk

Pomander Walk este un complex de apartamente din cartierul Manhattan, situat pe Upper West Side între Broadway şi West End Avenue. Complexul este construit după arhitectura caselor din dinastia engleză Tudor(1485-1603) care se remarcau prin uşile ,obloanele şi ramele de lemn colorate.Pomander Walk este destul de ascunsă  privirii trecătorilor având în vedere că este înconjurată de clădiri foarte înalte. Complexul este o oază de linişte în marea agitaţie din Manhattan.

13.Tuburile pneumatice

Tuburile pneumatice sunt un ecou din trecutul New Yorkului.Periodic ele au fost folosite pentru a transfera colete  poştale prin oraş şi în special peste podul Brooklyn.  O dată pe tub a reuşit să intre chiar şi o pisică.Sa nu vă faceţi probleme, dacă a supravieţuit. Doar nu degeaba se spune despre Bibliografie

pisici că au nouă vieţi.

Astăzi aceste tipuri de tuburi pneumatice se pot vedea din ce în ce mai  rar. Cele mai admirate dunt cele de la Biblioteca publică a oraşului .

                          

http://www.nycgo.com/slideshows/new-york-secrets/11

Originile doctrinei neoconservatoare din SUA

                               Originile doctrinei neoconservatoare din SUA

                 

              I.1   Reconstrucţia identităţii ideologice neoconservatoare

       Acest capitol este necesar pentru a putea surprinde etapele prin care a trecut doctrina neoconservatoare înainte de  a  deţine marea influenţă  din Administraţia Bush .

       Chiar dacă în ultimi treizeci de ani a  deţinut o poziţie dominantă pe scena politică americană ,neoconservatorismul  a avut doar un succes moderat în rândul Administraţiilor americane care s-au succedat înainte de 2001[1].

       Primul mare intelectual de orientare neoconservatore care a acceptat utilizarea termenul de neoconservator a fost Irving Kristol[2],care apoi a ajuns să fie considerat părintele mişcării neoconservatoare.Irving  şi-a însuşit termenul de neoconservator în articolul „Confessions of a True, Self-Confessed  Neoconservative” semnat în 1979 în New York Times Magazine cu toate că acesta era considerat oarecum peiorativ înainte de acest articol. Primii neoconservatori americani s-au îndepărtat de mişcările de stânga si de cea liberală din SUA.

        În anii’60 noua mişcare neoconservatoare era în căutarea unei identităţi ideologice pentru viitoare doctrină neoconservatoare. Înaintaşii neoconservatori , precum Henry M. Jackson ,au dezaprobat  micarea stângii New Left şi programul Great Society al preşedintelui Lyndon B. Johnson. Înca de la apariţia mişcării neoconservatoare ,s-a conştientizat faptul că  aceasta are un impact deoarerece neoconservatorii erau văzuţi ca bărbaţii care schimbă politica americană[3].

          Fondatorii neoconservatorilor americani , Irving Kristol, Norman Podhoretz, Daniel Bell ,Daniel Patrick Moynihan, Midge Decter, Michael Novak ş.a., au supus societatea americană la multe dileme. În politica externă promovată ,două dintre conceptele lor definitorii erau apărarea aprigă a Israelului şi prezentarea destinderii ca pe o cădere nervoasă şi reticenţă de a sta în faţa relelor comunismului[4].Totuşi primii neoconservaori manifestau încă o prudenţă în promovarea  unilataralismului în politica externă americană bazat pe puterea militară a SUA .

          În discursurile publice ale intelectualilor neoconservatori s-a dezbatut dacă poate fi adevărat faptul că oamenii trec mai degrabă printr-o criză spiritulă decât prin una provocată de esecul instuţional.Neoconservatorii erau interesaţi de modul în care se poate realiza o balanţă reuşită între controlul social şi libertatea individuală[5].

          O locaţie de mare interes pentru înţelegera apariţiei fundamentelor neoconservatoare este Universitatea din California de la Berkeley care a fost un fel de laborator de teste pentru schimbările politice din SUA[6].

          Unul din motivele pentru care mişcarea neoconservatoare s-a dezvoltat la  Berkeley era că universitatea era una publică şi datorită acestui fapt a reuşit să fie influenţată mai mult de mişcarea de stânga New Left  pe fondul protestelor studenţilor pentru drepturile civile şi  a  celor pacifiste îndreptate împotriva Războiului din Vietnam din anii’60.Universităţile private erau spaţii mai închise din punct de vedere ideologic în care influenţele de stânga pătrundeau cu foarte mare greutate .Libertatea de exprimare a convingerilor politice era mai mare la Barkeley în comaparaţie cu universităţile private de pe coasta de est[7].

           În contextul campaniei electorale şi în ulterioara implementare a programului preşedintelui Johnson pentru consolidarea a drepturilor civile şi pentru îmbunătăţirea condiţiei sociale a claselor defavorizate ,a debutat scindarea în rândul liberalilor americani.

           Daniel Bell şi Irving Kristol fondează în 1965 periodicul The Public Interest care a reflectat orientarea centristă a acestora.. Periodicul The Public Interest a  fondat cu scopul de a  analiza politicile sociale a  ajuns treptat să critice statul bunăstarii promovat de Administaţia Johnson şi să exploreze noi posibilităţi de reformare a  programelor sociale oferite de stat[8].

         Neoconservatorii aveau nevoie de o rezervă suficientă de idei atunci când aveau să  se confrunte cu  idei contrare viziunilor lor politice. Irving Kristol  a declarat că cele ce conduc lumea sunt ideile, deoarece ideile definesc modul în care este percepută realitatea[9] .  

        Neoconservatorul Norman Podhoretz ajunge redactor sef la revista de politică   

Commentary fondată de 1945 de American Jewish Committe. Revista va constitui un cadru de dezbateri al principalilor teoreticieni neoconservatori .Pe la sfarşitul anilor’60 publicaţia lansase atacuri constante aupra mişcării de stânga New Left. Istoricul Richard Pells a concluzionat că nici o revistă a ultimei jumatăţi de secol nu a putut să exercită o influenţă atât de puternică asupra dezbaterilor majore care au influenţat viaţa politică şi intelectuală a SUA aşa cum a facut-o publicaţia Commentary[10].

       Publicaţiile The Public Interest şi Commentary  au constituit infrastructura intelectuală a neoconservatorilor. Aceste două reviste stabilesc relaţii cu publicaţiile Encounter,the New Leader, American Scholar şi Foreign Policy.          

                  I.2   Pătrunderea în cercurile de gândire ideologică din SUA

         Anii’70 au marcat prezenţa din ce în ce mai vizibilă a instituţiilor de politică neoconservatoare în rândul cercurilor de gândire americane, Ascensiunea neoconservatorilor a fost reprezentativă pentru schimbările socio-politice din acele timpuri[11].

        American Enterprise Institute este o insitituţie de analiză politică a neoconservatorilor care a fost fondată în 1943 ,dar care a avut o influenţă modestă în dezbaterile politice americane până la reorganizarea sa din anii’70. În 1971 ,Secretarul Apărării , Melvin Laird a demarat o campanie de strângere de fonduri care a dus în final la creşterea bugetului AEI  de la 1milion de dolari la 10,4 milioane de dolari până în 1980[12].Sub preşedenţia lui William J. Baroody ,Sr. (1962-1978) AEI devine un adevărat institut de cercetare  a politicii americane după modelul institutelor de profil din Washington. Baroody Sr. a întărit echipa de cercetători a institutului politic prin recrutarea de cercetători din mediul universitar. Primul care a venit începând cu 1972 a fost Gottfried Haberler,economist format la Harvard. În 1977,  fostul preşedinte Ford  se alătură neoconservatorilor de la AEI si fondează Forumul mondial al AEI ce va avea loc până în 2005. Ideile neoconservatorilor deveneau din ce în ce mai răspândite în cadrul dezbaterilor politice de la Washington[13]. Având la dispoziţie resurse financiare , AEI începe să publice periodicele Foreign Policy şi Defense Review.

          În 1979 un studiu arăta că un intelectual american de prestigiu din şapte ,este simpatizant al ideilor neoconservatoare[14].

          Chiar dacă a găzduit dezbaterile multor neoconservatori prestigioşi , AEI era sprijinită în mare parte de sponsori care erau ataşaţi la punctele de vedere ale republicanilor neoconservatori.

         Ca urmare au apărut şi alte instituţii politice neoconservatoare care au generat o competiţie în cercul de gândire neoconservator.

         Aşa a fost cazul Heritage Foundation creată de activistul politic  Paul Weyrich în 1973. Instituţia nou-creată susţinea că reprezintă ideile adevăraţilor conservatori. Heritage Foundation s-a specializat în elaboararea unor buletine informative şi eseuri bine documentate pe noi chestiuni ,  uşurand în acest fel cercetarea acestora de către funcţionarii guvernamentali ocupaţi si de catre jurnalişti şi personalităţi academice[15].

Instituţia creată de Weyrich a ajuns în final să fie gazda multor dezbateri ale neoconservatorilor. S-a ajuns ca cercul de gândire neoconservatoare să se extindă.

        Răspândindu-şi influenţa asupra corpului politic de la Washington , intelectualii neoconservatori au ajuns să cunoască tot ce se discută în interiorul cabinetelor polticienilor de la Washington[16].

         Prima generaţie a neoconservatorilor nu e una perfect omogenă din punct de vedere al abordări ideologice. În această perioada neoconservatorii păstrau atitudini independente unul faţă de celălalt chiar dacă aveau obiective asemănătoare. Irving Kristol declară în legătură cu acest aspect urmatoarele:Când doi  neoconservatori se întâlnesc e mai probabil ca ei să se certe unul cu altul decât să se înţeleagă sau să conspire[17].

        Cu toate aceste nuanţări individuale existau şi domenii în care părerea era unanimă , cum ar fi cel al politicii externe a SUA . Neoconservatorii anilor’70 considerau că democraţia americană nu va spravieţui pentru mult timp într-o lume ostilă valorilor morale americane.Singura opţiune de încredere a Vestului este să menţină o forţă militară imensă care să inducă frica în rândul adversarilor ideologici[18].Majoritatea primei generaţii de neoconservatori au susţinut războiul din Vietnam ,dar toţi au fost contracaraţi de mişcările antirăzboi din SUA . Adepţii ideilor neoconservatoare consideră că au fost afectaţi de activismul antirăzboi ,de feminism şi de idealismul moralistic al Partidului Democrat. Neoconservatorii nu au putut încă să schimbe nici un lucru important în politica externă americană[19].Se considerau modernişti bine pregătiţi în ştiinţe sociale care nu întreţineau nici o legatură cu vechii neoconservatori şi care acceptau existenţa unei asistenţe sociale la un nivel minim. Chestiunile socioeconomice ocupau un loc deosebit ,mai ales în revista The Public Interest. Sistemul de impozitare progresivă şi programele antisărăcie erau nişte aspecte negative care aveau să se finalizeze cu o serie de consecinţe nebănuite[20].

        Aceste considerente i-au făcut pe neoconservatori să migreze de la o orientare politică de stânga la una de dreapta .

        Nereuşind să transforme Partidul Democrat ,mişcarea neoconservatoare s-a manifestat în mare parte în Partidul Republican, mai ales prin opţiunile de politică externă propuse de intelectualitatea neoconservatoare.

        Preşedintele Jimmy Carter nu a adoptat nici o idee din agenda neoconservatoare de poltică externă.Cu toate că neoconservatorii  avertizau Admnistraţia Carter că sovieticii sunt pe cale de a câştiga războiul ,nici unul dintre ei nu a primit vreo functie de rang înalt în cadrul Administaţiei democrate din perioada 1977-1981[21].

         Exagerarea caracterului urgent şi  a gravităţii unor ameninţări la adresa interesului naţional a constituit laitmotivul neoconservator încă din anii’70[22].

        

   

          I.3   Construirea reţelei de influenţă neoconservatoare

        O dată cu instalarea Administraţiei Reagan , neoconservatorii reuşesc pentru prima dată să-şi creeze o retea de influenţă care să aibă o bază solidă chiar în Administraţia americană .Neoconservatorii încep să ocupe poziţii importante în Administraţia Reagan. Este cazul lui Kirkpatrick , Eugene V.Rostow, R. Perle  , Abrams. Reagan a stabilit o legătură activă  între valorile democratice si ideile care erau promovate de grupul neoconservator[23].

        Ideile neoconservatoare au început să domine scena politică americană. Neoconservatorii îşi puneau mari speranţe în adepţii lor din interiorul Administraţiei  Reagan.. David Stockman care a ocupat funcţia de director al Oficiului de Management şi Buget (1981-1985),a fost perceput ca având o influenţă din partea conservatorilor evidenţiată de scrierile sale despre statul bunăstarii din revista The Public Interest. Măsurile de a dereglementare şi deregularizare a economiei de piaţă libere, reducerea aparatului birocratic şi reducere cheltuielilor sociale erau de inspiraţie neoconservatoare.

       N. Podhoretz îl considera pe Reagan ,drept moştenitorul legitim al tronului uzurpat de R. Nixon[24].

       Un alt adept al neoconservatorilor care a ajutat la fundamentarea Doctrinei Reagan este Charles Krauthammer ,un fost scriitor de discursuri al Vicepreşedintelui Walter Mondale . În perioada lui Reagan , Krauthammer publica articole în New Republic ,Time şi Washington Post.

       Ca şi alţi colegi neoconservatori a fost în primă fază un susţinător al idei democraţiei globale ,iar ulterior un adept al realismului unipolar[25]. Pe când era încă susţinător al democraţiei globale ,Krauthammer declara că decât să intervii de partea unui guvern legitim ,mai bine este să intervii direct în favoarea unei pretinse superiorităţi al civilizaţiei contemporane .Să intervii în favoarea unei democraţii ar însemna să pleci repede[26]. Krauthammer nu a negat faptul că democraţiile impuse lucrează mai bine dacă forţa militară e îndepărtată,dar a declarat că uneori acest lucru nu e posibil. Dacă SUA ajungea să fie respectată pentru forţa sa militară ,ea putea să exporte şi propriul model politic. Nu este vorba de o pretenţie colonială ,ci de un motiv convingător indiferent de pericole şi de costuri: necesitatea de a apăra democraţia[27]. Pentru  a fi mai explicit în legătură cu necesitatea de intervenţie, Krauthammer a  precizat că SUA este obligată să intervină în afacerile interne ale unui alt stat doar atunci când interesele sale strategice sunt ameninţate. Politica externă nu poate fi un act de caritate atunci când este în joc interesul naţional. SUA trebuia să se rupă de alianţele pe care şi le-a autoimpus. Multilateralismul era în gândirea neoconservatoare ,o metodă de a lega mâinile americanilor[28].Krauthammer era în favoarea formulei propuse de Kristol în care unilateralismul era combinat cu o campanie globală de exportare a democraţiei .Pe la mijlocul anilor ’80 , Charles Krauthammer descoperă Doctrina Reagan. El consideră  că  politica adimnistraţiei Reagan a revigorat Doctrina Truman de îngrădire a comunismului prin provocarea sovieticilor în ţările Lumii a III -a aflate la periferia sistemului internaţional. Doctrina Reagan susţinea revoluţia nu status-quo-ul[29]. Cu toate acestea ,în 1988 , Krauthammer nu era de acord cu opinia lui Reagan care credea că Războiul Rece se încheiase ,deoarece chiar dacă sovieticii pierduseră controlul în Afganistan , Angola şi Cambodgia  ei păstraseră  controlul asupra Asiei Centrale pe care el o numeşte un mare premiu geopolitic[30].

        Chiar şi după dezintegrarea URSS , Krauthammer susţinea că democraţia liberală este încă fragilă , iar singura soluţie pentru a combate o revenire la un sistem multipolar este ca SUA să-şi consolideze poziţia hegemonică în lume. Doar în acest fel se poate asigura supemaţia democraţiilor liberale din societăţile occidentale[31].

            Neoconservatorii Jeane Kirkpatrick şi William Bennett au fost numiţi în funcţii înalte în Administraţia Reagan ,dar au avut o influenţă moderată..

           Atât în 1981 cât şi în 1983, Reagan a înregistat presiuni mari din partea conservatorilor pentru numirea lui Kirkpatrick în postul de consilier pe probleme de securitate naţională în NSC. Conflictul dintre ea şi Secretarul de Stat George Schultz a împiedicat-o să ocupe acest post[32] . Kirkpatrick a ajuns în cele din urmă să ocupe funcţia de Ambasador SUA la ONU(1981-1985).

           William Bennett a ajuns să fie Secretar al Educaţiei(1985-1988) în Administraţia Reagan.

           În anii ’80 neoconservatorii au reuşit să-şi constitue o reţea de influenţă solidă  în ciuda faptului că putere de influnţare era încă una moderată..

           New Right ,aripa de dreapta a Partidului Republican, de influenţă neoconservatoare  a  avut o implicare activă în dezbaterile poltice din SUA anilor ’70 şi ’80.  Mulţi membrii neoconservatori din aceast grup au făcut parte din echipa de campanie din California  al lui Barry Goldwater din 1976 prezidată de Reagan[33].

          Diferenţa dintre generaţiile de neoconservatori erau semnificative.Problemele de ordin social nu erau în centrul preocupării neoconservatorilor contemporani. Cu toate astea toţi au beneficiat de victoria lui Reagan. Richard Viguerie,consultantul profesionist de campanie al republicanilor, consideră că în SUA ,New Right reprezenta noua majoritate[34] .

          Chiar dacă au avut obstacole în cale, neoconservatorii erau conştienti că pe viitor îsi vor consolida şi mai mult influenţa.Moştenirea lui Reagan le-a fost model , iar după cum declara Irving Kristol îi aştepta  un  secol neoconservator în viitor[35].

          Neoconservatorii nu exagerau în politica faţă de adversarii politici , aşteptându-şi gloria viitoare. 

     I.4   Caracteristicile doctrinei neoconservatoare

       În această parte finală a capitolului dedicat originilor doctrinei neoconservatoare vom face o prezentare succintă a caracteristicilor doctrinei neoconservatoare .

       Doctrina neoconservatoare contemporană abordează următoarele 3 subiecte:

      1.O credinţă ce derivă din convingerile religiose asupra naturii umane al cărei condiţie este nevoită să aleagă între bine şi rău. Se consideră că adevăratele calităţi ale unui caracter politic trebuie să fie căutate în propria sa voinţă de se confrunta cu orice urmări cele pot avea propriile sale acţiuni politice.

      2.Afirmaţia că determinanta fundamentală ale relaţiilor dintre state stă în puterea militară şi în voinţa de a o folosi.

     3. O atenţie deosebită acordată Orientului Mijlociu şi a restului lumii islamice văzută ca o ameninţare la adresa intereselor de peste mări ale SUA[36].

    

        Subiectele neoconservatoare sunt puse în practică de :

1.      Analiza simplistă a chestiunilor internaţionale şi  împărţirea lor în categorii morale absolute. Neoconservatorii sunt întăriţi de convingerea că doar ei deţin cea mai înaltă statură morală şi ca urmare  consideră dezacordul faţă de ei ca find echivalent cu o lipsă de încredere în reuşita si în justeţea acţiunilor întreprinse de ei[37].

2.      Concentrarea pe puterea unipolară a SUA, pornind de la convingerea că folosirea forţei armate este prima şi nu ultima opţiune a politicii externe[38]. Neoconservatorii resping lecţia Vietnamului pe care o văd ca pe o subminare a voinţei SUA de a folosi forţa militară, dar acceptă în schimb să înveţe din lecţia Munchen interpretând-o ca pe un moment care a demonstrat pe viitor cât de importante sunt virtuţile unei acţiuni militare preventive[39].

3.      Desconsiderarea rolului pe care îl au instuţiile diplomatice convenţionale de tipul Departamentului de Stat şi ignorarea analizelor pragmatice şi realiste ale acestor instituţii diplomatice tradiţionale .Neoconservatorii refuză să acorde un rol predominant organizaţiilor de securitate internaţionale şi manifestă o reacţie de repulsie faţă de tratatele şi acordurile internaţionale.Unilateralismul global e cuvântul lor de ordine [40].Se consideră că orice critică internaţională întăreşte virtuţile americane[41]. Toate acestea reflectă pesimismul pe care îl manifestă neoconservatorii faţă de natura şi societatea umană.

       Neoconservatorismul american  urmăreşte o remodelare a politicii externe americane în jurul obiectivelor neoconservaoare.R.Kagan şi W.Kristol vor să fixeze un standard pentru o superputere globală care să aibă ca obiectiv remodelarea mediului internaţional în avantajul său. În cocepţia celor doi SUA ,trebuia să-şi fixeze criteriile de intervenţie pentru a face o distincţie clară între interesele vitale şi cele mai puţin importante[42]. SUA nu terbuie  să fie doar poliţistul sau şeriful lumii , ea trubuie să fie far şi ghid[43] .

        Neoconservatorii cred că ei au fost aceia care au dat claritate morală politicii externe americane.H. Kissinger declara următorele în legătură cu relaţia dintre morală şi politică externă:Ţelurile Morale au fost un element cheie în spatele fiecărei politici americane şi a fiecărui război din secolul XX [44].Ideia de claritate în exprimarea valorilor morale a preocupat administraţiile americane încă de la început.             E  absurd ca neoconservatorii să ajungă să pretindă acest lucru. SUA a fost întemeiată  pentru a constitui încă de la început un model unic de scietate ,nemaiîntâlnit în istorie.

---

[1] Stefen Halper &Jonathan Clarke, America Alone: The Neo-Conservatives and The Global Order,Ed. Cambridge University Press, Cambridge, 2004, p.41.

[2] Vezi de exemplu Ronald Bailey ,articolul “The Voice of Neoconservatism.We in America fought a culture war, and we lost", www.reason.com , 17 octombrie 2001.

[3]Din titlul lui Peter Steinfeld ,The Neo-Conservatives:The Men Who Are Changing  America, Ed.Simon and Schuster, New York, 1979.

[4] Stefen  Halper &Jonathan Clarke , Op.cit , p.41.

[5] Peter Steinfeld, Op.cit.,p.107.

[6] Justin  Vaïsse, Neoconservatism: the biography of a movement(traducere în engleză: Arthur Goldhammer), Ed. Harvard University Press, Cambridge, 2010, p.43.

[7] Ibidem , p.45.

[8] Justin  Vaïsse, Op.cit.,p.50

[9] Kristol, Irving , Neoconservatism: The Autobiography of an Idea ,Ed.The Free Press ,New York,1995.,p.233.

[10] Friedman, AvMurray , Commentary in American life ,Ed. Temple University Press , Philadelphia, 2005, pp.1-9.

[11] Stefen  Halper &Jonathan Clarke , Op.cit , p.47.

[12] David M., Ricci , The Transformation of American Politics: The New Washington and the Rise of Think Tanks ,Ed. Yale University Press , New Haven , 1994,p.86.

[13] Vezi  Histoy  of  AEI, pe site-ul oficial www.aei.org   

[14] Mark Gerson , The Neoconservative Vision: From the Cold War to the Culture Wars,Ed. Madison , Londra, 1996, pp.94-95.

[15] David M., Ricci , Op.cit.,p.161-162.

[16] Stefen  Halper &Jonathan Clarke , Op.cit , p.48 .

[17] Vezi Jonah Goldberg  ,citat în articolul “The Neoconservative Invention” ,20 mai 2003, www.nationalreview.com

[18] Daniel Patrick Moynihan, Pandaemonium: Ethnicity in International Politics, Ed.Oxford University Press , Oxford , 1993 ,p.237.

[19]  Gary J. Dorrien , Imperial designs: neoconservatism and the new Pax Americana , Ed. Routledge ,New York , 2004. , p.7.

[20] Ibidem , p.8.

[21] Ibidem,p.9.

[22] Justin  Vaïsse, Op.cit.,p.1.

[23] Stefen  Halper &Jonathan Clarke , Op.cit , p.68

[24] Norman  Podhoretz, în articolul”New American Majority”, periodicul Commentary , ianuarie 1981, pp.19-28.

[25] Dorrien , Gary J. ,Op.cit, p.75.

[26] Charles Krauthammer în articolul “When to Intervene” , revista New Republic nr.192 ,6mai 1985, p.10.

[27] Ibidem ,p.10.

[28] Dorrien , Gary J. ,Op.cit, p.76.

[29] Charles Krauthammer în articolul “The Reagan Doctrine” ,Revista Time, 1aprilie 1985,pp.54-55.

[30] Idem, în articolul ”No, The Cold War Isn’t Really Over”,  Revista Time ,5septembrie 1988 ,pp.83-85.

[31] Idem, articolul ,”Universal Dominion:Toward a Unipolar World”, periodicul National Interest nr 18 ,iarna1989 ,pp.48-49.

[32] Ronald Reagan,An  American Life, Ed. Simon and Schuster, New York, 1999, p.448.

[33] Frances Fitzgerald ,articolul ”The  Triumphs of the New Right” în New York Review of Books,19 noiembrie 1981.

[34] Richard A. Viguerie , The New Right , Ed. Viguerie Co., Falls Church ,1981,p.7.

[35] Irving Kristol ,Op.cit.,  pp. 364-368.

[36]Stefen  Halper &Jonathan Clarke , Op.cit , p.11.

[37] William Bennett, Why We Fight: Moral Clarity and the War on Terrorism, Ed.Regnery , Washington D.C. , 2003, p.56.

[38] Robert Kagan, Of Paradise and Power :America and Europe in the New World Order , Ed. Knopf ,New York ,2003., p.3.

[39] Lawrence Kaplan ;William Kristol, The War over Iraq: Saddam’s Tyranny  and America’s Mission , Ed. Encounter, San Francisco, 2003,p.118.

[40] Eric A. Nordlinger, Isolationism Reconfigured, Ed. Princeton University Press, Princeton ,1995, p.18.

[41] William Safire,articolul ”Nixon on Bush”în New York Times ,7 iulie 2003,p.A17

[42] Robert Kagan;William Kristol , Present Dangers: Crisis and Opportunity in American Foreign and Defense Policy, Ed.Encounter, San Francisco ,2000,pp.13-23.

[43] Lawrence P. Kaplan; William  Kristol  ,Op.cit., p.121.

[44] Henry Kissinger ,Does America Need a Foreign Policy? , Ed. Simon and Schuster ,New York ,2001 ,p.272.