vineri, 15 noiembrie 2013

“Bomba Ţarului” , cea mai puternică bombă nucleară din istorie şi rolul ei în Războiul Rece

“Bomba Ţarului” , cea mai puternică bombă nucleară din istorie şi rolul ei în Războiul Rece
Fotografie aeriană a ciupercii cu o extindere  de 64 de km produsă de detonarea Bombei Ţarului

Paranoia  Războiului Rece şi cursa de înarmare nebună dintre cele două superputeri , a determinat dezvoltarea de noi şi noi arme nucleare din ce în ce mai puternice. Sovieticii au împins limitele testelor nucleare , detonând la 30 octombrie 1961, cea mai puternică bombă nucleară din istorie  cunoscută sub numele de Bomba Ţarului . Bomba de 50 de megatone detonată de sovietici  pe insula Novaia Zemlia  a fost egală cu tot armamentul utilizat în cel de Al Doilea Război Mondial multiplicat de zece ori. De ce era oare necesară o armă atât de puternică?

Cât era de necesară construcţia unei astfel de bombe nucleare
Bomba Ţarului , cea mai puternică armă nucleară testată de om , a avut mai mult  un rol propagandistic , având în vedere că ea a fost folosită doar în scop demonstrativ. Motivul dezvoltării acestei arme nucleare atât de puternice, care avea o forţă de distrugere echivalentă a 50 megatone de dinamită, era de  a descuraja un eventual atac nuclear din parte SUA.
Trebuie să ţinem cont de faptul că la începutul anilor ’60, URSS era încă departe de paritatea nucleară cu SUA .  Până la mijocul anilor’60 , arsenalul nuclear al Statelor Unite a atins vârful dezvoltării cu cele 30000 de focoase nucleare americane. Într-un scenariu de război nuclear limitat, SUA ar fi putut câştiga datorită faptului că putea iniţia mai multe contralovituri nucleare. URSS va ajunge  să deţină paritatea nucleară cu SUA abia la începutul anilor’70 în schimbul unor mari sacrificii financiare care au împovărat şi mai mult economia sovietică.
În consecinţă , pentru a explora posibilităţile unui război nuclear defensiv şi ofensiv , sovieticii au trecut la organizarea de exerciţii militare de amploare care au inclus şi teste nucleare atmosferice. Primul test nuclear de amploare al sovieticilor , codificat cu numele Snowball(fulg de zăpadă), a fost coordonat de mareşalul Gheorghi Jukov la 14 septembrie 1954 în regiunea Orenburg. Bomba a avut o forţă dublă faţă de cea care a explodat la Nagasaki . Sovieticii au mai reuşit să mai recupereze din decalajul avut faţă de americani la nivel de forţe nucleare atunci când au testat cu succes prima rachetă balistică intercontinentală în august 1957( racheta R-7 Semiorca)
Dezvoltarea unui asfel de bombe nucleare atât de mari era inutilă din punct de vedere al strategiei nucleare. Bomba Ţarului a jucat în schimb un important efect psihologic în rândul Administraţiei americane.  De altfel , imediat după încetarea Crizei Rachetelor din Cuba(1962), Hruşciov şi Kennedy au semnat în 1963 un acord de interzicere a testelor nucleare atmosferice.

Detalii legate de dezvoltarea Bombei Ţarului
Bomba Ţarului- model

Dezvoltarea proiectului Bombei Ţarului a început o dată cu şedinţa convocată de N .Hruşciov din 10 iulie 1961 ,la care au participat toţi savanţii sovietici implicaţi în programul nuclear al URSS. Hruşciov a declarat  la începutul întrunirii că URSS va reîncepe  testele nucleare stopate în 1958, pentru a demonstra „imperialiştilor” de ce este capabil statul sovietic.  Proiectantul şef , Andrei Saharov ,împreună cu echipa sa de savanţi au fost însărcinaţi să dezvolte până în toamna anului 1961 , o armă nucleară nouă care să depăşească puterea de distrugere a tuturor armelor nucleare testate până atunci. Oamenii de ştiinţă sovietici au înţeles că totul avea o justificare politică şi nu una tehnică.
Iniţial în proiect a  fost avansată ideea de a construi o bombă nucleară de 100 de megatone , dar s-a renunţat dorită efectelor distrugătoare imprevizibile pe care le putea avea o astfel de detonare. În plus era şi  problema de transport al  unei astfel de arme nucleare atât de masive(27 de tone). Singurul avion capabil să transporte astfel de încărcături nucleare era bombardierul strategic Tupolev (Tu-95). Dar şi acesta nu putea efectua misiuni la scară intercontinentală cu astfel de ame nucleare atât de mari. În plus securitatea bombardierului era pusă în pericol , deoarece nu s-ar fi putut îndepărta la timp de locul detonării. O bombă de 100 de megatone , ar fi putut carboniza o arie urbană de 60 km, ar fi produs pagube imense la 100 de kilometri , arsuri de gradul III pe o distanţă de 170 de kilometri şi afectarea vederii până la o distanţă 220 de kilometri. Efectele radioactive ar fi fost resimţite în aproape întreaga Europă.
S-a decis apoi înjumătăţirea puterii bombei până la echivalentul a 50 de megatone de dinamită(estimat în teorie ,deoarece în urma detonării au rezultat 57 de megatone). Deasemenea s-a  reuşit reducerea la minim a efectelor radioactive care ar fi rezultat în urma detonării. Era o aşa-zisă “versiune curată” de bombă nucleară ,deoarece 97% din energie a rezultat din reacţiile de fisiune( nivelul de radiaţii a fost cel mai mic din istoria testelor nucleare).
Ansamblarea bombei a avut loc în laboratorul secret Arzamas-16 din Urali. Din echipa de savanţi condusă de Saharov a făcut parte Viktor Adamski , Iuri Babaev , V.P. Feodoritov. Totul a fost făcut în grabă. Analizele matematice pe care le făceau în mod normal savanţi sovietici atunci când proiectau o bombă termonucleară , au fost înlocuite de estimări şi aproximări de tot felul.
Arma termonucleară ce a fost proiectată a primit indicativul de RDS-220 ,denumită de proiectanţi Marele Ivan şi supranumită în Occident ,Bomba Ţarului .În memoriile sale ,Saharov o numeşte Marea Bombă . Proiectul bombei de 50 de megatone era în trei trepte ,la fel ca şi în cazul bombei iniţiale care trebuia să fie de 100 de  megatone.
Bomba a fost transportată pe 30 octombrie 1961 de bombardierul strategic modificat Tupolev Tu-95 N şi detonată pe coasta de vest a insulei Novaia Zemlia la ora 11:32(ora Moscovei). Bombei i s-a ataşat o paraşută care i-a încetinit timpul de cădere la 46 de secunde. Explozia a avut loc deasupra pământului . Testul a fost fotografiat şi filmat de pe un avion TU-16.
Efectele exploziei au fost cu adevărat înfricosătoare , pe măsura puterii de 50 de megatone a bombei. Unda de şoc a spart ferestrele chiar şi la o distanţa de 900 de kilometri. Aria distrugerii totale s-a extins pe 35 de kilometri , unde până şi rocile de la suprafaţa au fost topite. Pagube la clădirile din zona testului s-au extins la  100 de kilometri. Unda de şoc provocată în atmosferă , a orbitat Pământul de 3 ori. Energia electromagnetică a paralizat comunicaţiile în nordul URSS pentru aproape o oră. Lumina explozie a fost văzută de la 270 km.  
Bomba Ţarului nu a fost niciodată o armă care să fie folosită într-un scenariu de conflict nuclear, Aşa cum a declarat savantul sovietic Viktor Adamski , bomba de 50 de megatone nu a fost niciodată o armă, ci o piesă unicat deoarece demonstra că se pot construi arme nucleare de până la 100 de megatone , dacă sunt corect alimentate cu combustibil nuclear.
Sovieticii au vrut doar să le demonstreze americanilor că pot construi cele mai puternice arme nucleare . Dar totul a venit cu o cheltuială enormă pentru URSS , care a ajuns să irosească 10% din produsul intern brut pentru înarmare .


Riscurile actuale ale păstrării stocurilor enorme de focoase nucleare
Luând în discuţie faptul că şi în zilele noastre mai sunt în jur de 20000 de focoase nucleare  ,mai mult decât suficiente să distrugă o întreagă planetă, ne punem serioase întrebări legate de ce se poate întâmpla dacă se lansează un atac din greşeală sau dintr-un act de sabotaj.
 Cât este de moral faptul că încă nu s-a renunţat la aceste arme nucleare, ar trebui să fie un semn de întrebare pentru conducerile puterilor nucleare.  Dar cum mulţi lideri politici nu au nici o urmă de moralitate , ghidându-se după acelaşi principiu machiavelic al scopului care scuză mjloacele, răspunsul e de dinainte ştiut. Un stat iresposabil precum Coreea de Nord , care practică genocidul prin înfometare , a ajuns să producă arme nucleare .Proliferarea nucleară rămâne o problemă , mai ales că astfel de dispozitive nucleare pot ajunge şi pe mâinile unor terorişti.
Unii afirmă că o lume cu arme nucleare este o lume mai sigură , deoarece nimeni nu va avea vreodată curajul să le folosescă ,fiind conştient că uzul lor este echivalent cu sinuciderea pentru statul care le foloseşte. Oare aşa este? Ar fi aşa dacă toţi liderii statelor nucleare ar fi responsabili de propriile arsenale nucleare. Dar ce se întâmplă atunci când apar situaţii neprevăzute. Un exemplu elocvent în acest sens este situaţia în care a fost pus ofiţerul Stanislav Petrov în septembrie 1983, atunci când a existat o eroare în sistemul de alertă cu rachete al URSS. Totul s-a rezolvat numai datorită profesionalismului şi intuiţie sale. Dar dacă era un alt ofiţer care ar fi crezut în respectiva alarmă de sistem ,rezultatul  ar fi fost  un război nuclear.
Împotriva  proliferării nucleare a fost şi Andrei Saharov, chiar proiectantul şef în programul nuclear sovietic . El a jucat un rol activ în semnarea tratatului din 1963 dintre Kennedy şi Hruşciov ,care interzicea testele nucleare atmosferice şi acvatice(au rămas permise doar testele subterane) . Preocupat de moralitatea muncii sale , Saharov a regretat faptul că a participat la  dezvoltarea armamentului nuclear. Savantul sovietic a promovat ulterior utilizarea energiei nucleare în scopuri civile, contribuind la dezvoltarea reactoarelor nucleare. Activitatea sa de militant pentru apărarea drepturilor civile , fost recompensată în 1975 cu un premiu Nobel pentru Pace.
Încheiem prin a cita declaraţia lui Andrei Saharov, laureat al premiului Nobel pentru Pace:După mai bine de 40 de ani nu am avut nici un al Treilea Război Mondial,iar balanţa terorii nucleare…poate că a prevenit un conflict. Dar nu sunt deloc sigur de asta; întorcându-mă înapoi, acum mulţi ani în urmă, nici măcar nu s-a pus această întrebare .” Ceea ce mă îngrijorează cel mai tare acum este instabilitatea acestei balanţe, pericolul extrem al situaţiei curente, îngrozitoarea cheltuială a cursei de înarmare.Fiecare dintre noi are responsabilitatea să se gândească la asta în termeni globali cu toleranţă, încredere şi sinceritate, fără dogmatism ideologic, interese parohiale sau egoism naţional.” Chiar dacă declaraţia era făcută în contextul Războiului Rece, ea este valabilă şi astăzi , facându-ne să dezbatem din nou statutul armelor nucleare.
Bibliografie
Tad Daley , Apocalypse Never: Forging the Path to a Nuclear Weapon-Free World , Ed. Rutgers University Press , Picataway,2010,p.125.
Andrei Sakharov, Memoirs, Ed. Alfred A. Knopf, New York,1990. pp. 215-225.

miercuri, 13 noiembrie 2013

CIA şi secretele tehnicii de” spălare pe creier”

CIA şi secretele tehnicii de” spălare pe creier”

Articolul meu este o analiza a tehnicilor a CIA de manipulare a indivizilor. A fost publicat deasemenea si pe http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/cia-secretele-tehnicii-spalare-creier si preluat de Adevarul si Realitatea .net
Conştientă de faptul că puterea de a controla gândul este cea mai puternică armă din lume, agenţia de spionaj americană CIA a început să  experimenteze tehnica spălării pe creier pentru a deţine controlul asupra psihicului indivizilor. Obiectivul acestei tehnici este ştergerea memoriei individului şi implantarea unor noi crezuri . Practica torturii în scopul de  a induce o stare de şoc în rândul victimelor acestor experimente este cea care a stârnit indignarea societăţii americane. Mult timp experimentele CIA în domeniul ştiintei comportamentale au fost ţinute secrete opiniei publice americane. Distrugerea unei mari părţi din documentele CIA privitoare la tehnica de spălare pe creier , ne împiedică şi astăzi să aflăm adevărul.

În ce constă tehnica de spălare pe creier?
            În lucrarea sa intitulată Brainwashing , Edwar Hunter ne furnizează o definiţie completă a ceea ce înseamnă tehnica de spălare a creierelor. Conform definiţiei sale scopul tehnicii de spălare a creierelor este să schimbe radical mintea unei persoane , astfel încât aceasta să devină o marionetă vie sau un robot uman. Cei care practica această tehnică ,au ca obiectiv  crearea unui individ cu noi credinţe şi crezuri compatibile cu interesele lor.  Fără să conştientizeze, omul devine captiv în propriul corp ,datorită faptului că i se instalează un nou proces de gândire. Tehnica spălarii creierelor era utilă în crearea noului individ care să nu se revolte niciodată şi să asculte ordinile primite de la autoritaţi superioare care interacţionează cu el(guverne , organizaţii , instituţii , oficiali  ş.a.)
            Termenul de spălare a creierelor a fost pentru prima dată folosit în timpul Războiului din Coreea(1950-1953), pentru a descrie comportamentul prizonierilor americani reîntorşi din lagărele nord-coreene. În tehnica lor de manipulare, nord-coreenii au preluat  conceptul ksi-no( curăţarea minţii) aplicat în comunismul chinezesc(maoism), cu rădacini în confucianism( de la marele confucianist Mencius). Comandanţii americani au sesizat faptul că o parte din soldaţii americani reîntorşi din închisorile nord-coreene erau complet convertiţi la comunism, gata să-şi denunţe propria ţară . Comportamentul lor ciudat a continuat după eliberare, chiar şi fără să fie supuşi influenţei comuniste. Acest efect negativ asupra moralei soldaţilor ,a  fost botezat de Edward Hunter cu termenul de spălare pe creier(brainwashing).
            Hunter descria faptul că aceşti soldaţi reîntorşi din închisorile  nord-coreene nu mai erau capabili să gândească liber şi nu se mai puteau adapta situaţiilor neprevăzute. Indivizii supuşi acestei tehnici de spălare a creierului, acţionau manipulaţi de propriile instincte .Era o disciplină de partid al nord-coreenilor care se extindea la controlul minţii.
            Spălarea pe creier este mult mai mult decât o psihoză sau nevroză. Tehnica este catalogată cu termenul de “viol mental” deoarece victima este forţată de un atacator al cărui intenţii sunt să distrugă credinţa victimei în vechile ei valori morale, pentru a crea un spaţiu gol în care să se implanteze noile crezuri.
CIA si experimentele sale de control a minţii umane
                Între tehnica de spălarea a creierului şi politică există o interdependenţă care nu poate fi negată. Dincolo de a fi o tehnică, spălarea pe creier, este o viziune despre cum se poate deţine puterea supremă asupra indivizilor, iar deocamdată nu există putere mai mare decât puterea de a controla mintea unui individ. De aici se şi explică interesul CIA şl a altor organisme guvernamentale în această tehnică. Cunoştinţele comuniştilor chinezi şi nord-coreeni legate de tehnicile de spălare pe creier au fost un stimulent în plus pentru CIA să demareze imediat cercetări în domeniul ştiinţei comportamentale.
                Proiectul MKUltra a fost operaţiunea ilegală demarată de CIA la începutul anilor’ 50 ,cu sprijinul guvernului SUA,  cu scopul de a studia  tehnici de control a minţii umane. Conform raportului senatorului  Sam Ervin din 1974, CIA avea segmente ţintă din  populaţie cum ar fi  afroamericani , femeile, prizonierii, bătrâni, tinerii şi bolnavii cu boli psihice.În ceea ce priveşte naţionalitatea, subiecţii experimentelor erau cetăţenii americani şi canadieni .
                Specialişti în ştiinţa comprtamentală de la CIA au utilizat  diferite metode pentru a manipula starea mentală a indivizilor şi a altera  funcţiile lor cerebrale cum ar fi: administrarea pe furiş de medicamente cu potenţial halucinogen(LSD) şi a altor substanţe chimice asemănătoare , hipnoză, privare senzorială, privare de somn,  izolare, violenţă verbală şi abuzuri sexuale şi diferite forme de tortura cum ar fi cusutul pielii fără administrare de anestezic făcută de doctorul torţionar Lawrence Schacht.  Bătăile erau  proceduri obişnuite în acest tablou.
                Experimentele  CIA s-au desfăşurat în cadrul a 80 de instituţii dintre care universităţi, spitale, închisori şi companii farmaceutice.  Conducătorii instituţiilor la care CIA a experimentat diferite tehnici de tortură cunoşteau foarte bine fenomenul.
                Cu privire la ororile săvârşite de CIA în încercarea de a controla mintea umană  este avansată şi o teorie a conspiraţie referitoare la implicarea CIA în cazul sinuciderii în masă de la Jonestown, unde s-au înregistrat 900 de morţi (al doilea incident ca număr de victime într-un atac deliberat , după atacul terorist de la 11 septembrie 2001). Se susţine în teorie faptul că CIA a găzduit în cadrul Jonestown experimente medicale. Fostul director al CIA , Richard Helms , a ordonat în 1973 (anul oficial al încheierii experimentelor CIA din proiectul de manipulare a minţii umane) ca toate documentele referitoare la Proiectul MKUltra să fie  distruse.  Datorită  acestei acţiiuni a lui Helms , o mică  parte din documentele legate de proiect au reuşit să supravieţuiască. La desecretizarea din iulie 2001 , o  parte din cele 20000 de documente rămase au fost desecretizate. Aproape 6% din fondurile pe care le-a primit CIA s-au dus pe finanţarea  Proiectului MKUltra
                În timpul desfăşurării experimentelor din Canada , CIA a devenit interesată şi de activitatea psihiatrul Ewen Cameron şi de conceptul lui de pornire psihică . Conform teoriilor lui Ewen Cameron ,bolnavii cu boli psihice pot fi trataţi printr-un tratament care să le şteargă memoria existentă şi să le reconstruiască psihicul de la capăt. Bolnavi psihici sedaţi de medicamente halucinogene erau siliţi de Cameron să asculte fără oprire mesajul lui înregistrat pe o casetă. Pacienţilor li se provoca periodic şi o comă indusă de medicamente.
                Metodele lui Cameron au fost până la urmă folosite de CIA ca tehnici de interogare în cazul suspecţilor care refuză să  răspundă la întrebările puse de agenţii CIA în cadrul unei investigaţii. Cercetările lui Cameron au fost incluse apoi în manualul  de interogare CIA denumit KUBARK şi  folosit în contraspionaj.
                Principalul motiv pentru care CIA a ajuns să efectueze tot felul de experimente în care a utilizat tortura se datorează autonomiei prea  mari pe care o are faţă de Administraţia americană. Comisiei Administraţiei  SUA menită să supravegheze activitatea CIA , îi este îngreunat accesul la documentele secrete.

               
Rezultatele CIA obţinute în urma experimentelor comportamentale
            Cu toate că a mobilizat multe resurse , CIA nu a reuşit să obţină un control deplin în experimentele sale de spălare pe creier. Aşa cum declara John D. Marks , autorul cărţii, Manchurian Candidate, este încă prea devreme să credem că CIA a renunţat la planul său de a deţine controlul asupra minţii umane . După spusele sale “cea mai bună apărare a unei societăţi libere împotriva experimentelor imorale de modificare a comportamentului este demascarea publică şi conştientizarea.”
            În ciuda faptului că  CIA nu a reuşit să-şi atingă scopul final de control complet asupra gândurilor şi acţiunilor individului, agenţia americană a  aplicat multe tehnicii dealungul timpului(inclusiv electroşocuri) care pot reuşi într-un final ,prin viitoare  cerecetări , să şteargă complet memoria umană pentru a instala un nou fel de gândire.

Bibliografie
Kathleen Taylor , Brainwashing: The science of thought control , Ed. Oxford University Press, Oxford, 2004,pp.3-10.


luni, 11 noiembrie 2013

Soarta României şi a restului Europei de sud-est, scrisă pe un şerveţel Cum au hotărât Churchill şi Stalin ,destinul a milioane de oameni

Soarta României şi a restului  Europei de sud-est, scrisă  pe un şerveţel
Cum au hotărât Churchill şi Stalin ,destinul a milioane de oameni

Articolul meu este deasemenea publicat si pe http://www.historia.ro/exclusiv_web/general/articol/soarta-romaniei-restului-europei-sud-est-scrisa-un-servetel-cum-au-hota
În imagine: Acordul de procentaj dintre Churchill şi Stalin(9 octombrie 1944)
Acordul de procentaj încheiat de Churchill şi Stalin a demonstrat încă o dată că puterile occidentale erau mai mult interesate de apărarea propriilor interese decât de soarta a milioane de oameni  supuşi dictaturii staliniste. Perfidul Albion a ajuns să scoată la negoţ statele Europei de sud-est pentru a nu fi exclus din jocul de putere în care participau SUA şi URSS.
Contextul împărţirii Europei în sfere de influenţă
Încheierea Celui de Al Doilea Război Mondial în Europa în mai 1945, în loc să aducă o pacificare prin garantarea independenţei politice a fiecărui stat, a adus în schimb ocupaţie prin aşa-numite armate de eliberare. Conform viziunii staliniste, cine impunea ocupaţia militară ,acela venea şi cu propriul model politic . SUA şi URSS, aliate în Al Doilea Război Mondial, au ajuns să se lupte pentru a deţine supremaţia globală în noul mediu internaţional .
Europa a ajuns în această luptă de putere a celor două superputeri să fie principalul teatru de confruntare între modele şi regimuri politico-economice. Europa Răsăriteană a ajuns să constituie blocul comunist  al URSS, iar Europa Occidentală  sprijinită de SUA a alcătuit blocul capitalist. Regimurilor totalitare instalate de URSS li se opuneau regimurile democratice din Europa Occidentală.  SUA ,prin doctrina Truman , s-a bazat pe strategia de îngrădire a influenţei sovietice din Europa şi din alte părţi. Prin această tactică, s-a ajuns ca SUA să recunoască în final sfera de influenţa sovietică. Posibilitatea SUA de a combate activ politica sovietică , prin avantajul strategic de a fi unică putere nucleară , s-a risipit o dată cu detonarea primei bombe atomice sovietice în 1949. Aşa va începe lungă perioadă a Războiului Rece cu a sa cursă a înarmărilor
Înţelegerea secretă dintre Churchill şi Stalin
În contextul în care în sistemul internaţional se diferenţiau două superputeri, premierul britanic W. Churchill s-a temut că Marea Britanie va rămâne izolată politic în cazul în care SUA şi URSS  îşi vor delimita singure sferele de dominaţie în Europa. Ca să câştige bunăvoinţa sovietică, Churchill a hotărât să recurgă şi la soluţii imorale  pentru a consolida prezenţa politică a Marii Britanii în Europa şi în acelaşi timp pentru a proteja rutele  comerciale  către coloniile britanice. Ideea de a împărţi Europa în sfere de influenţă nu era agreată iniţial de Washington,datorită presupunerii că sferele de influenţă sunt acelaşi lucru cu blocurile politice ostile.  
Churchill şi Stalin nu erau de aceiaşi părere cu preşedintele F.D. Roosvelt când vine vorba de împărţirea Europei în zone de influenţă. Până la urma partea americană  a ajuns să accepte planul de împărţi a Europei în două blocuri politice antagonice.
La nivel de declaraţii publice, nici Marea Britanie şi nici URSS nu recunoşteau că sunt interesate  de un plan de împărţire a Europei în zone de influenţă. La Conferinţa Miniştrilor de Externe din octombrie 1943, atât Comisarul poporului pentru Afaceri Externe, Viaceslav Molotov, cât şi Ministrul de Externe, Antony Eden , nu recunoşteau că ar avea vreo intenţie de fixare a zonelor de dominaţie din Europa.
Înclinaţia lui Churchill către sfere de influenţă se poate remarca şi din planul său de a organiza Europa în federaţii regionale(proiectul său de a crea Statele Unite ale Europei) care să fie conduse de Marea Britanie ,secondată de SUA. Atunci când avansase această idee, Churchill a declarat vag că Polonia şi Cehoslovacia ar trebuie să aibă şi ele relaţii prieteneşti cu URSS-ul.  Oare ce înţelegea Churchill prin relaţii prieteneşti cu URSS?
Răspunsul vine în octombrie 1944, atunci când Churchill, presat fiind de avansul rapid spre vest al Armatei Roşii, decide că e timpul să tranşeze personal problema împărţirii Europei cu Stalin. Churchill  a întreprins o vizită în URSS  în cadrul Celei de a Patra Conferinţe de la Moscova, pentru a ajunge la un consens cu Stalin  în ceea ce priveşte responsabilitatea celor două puteri, Marea Britanie şi URSS, în controlul statelor din Europa de sud-est. Aşa ajunge să se încheie o întelegere secretă la 9 octombrie 1944 , dintre Churchill şi Stalin, cunoscută sub numele de Acordul de Procentaj. Cei doi liderii au ajuns să hotărească în procente ,câtă influenţă va primi fiecare în statele Europei de sud-est.
Churchill povesteşte că în după amiaza zilei de 9 octombrie a fost întâmpinat la Moscova cu tot ceremonialul  de către Viaceslav Molotov şi de alţi înalţi oficiali sovietici. La ora 22 a respectivei zile, Churchill  a avut o primă întâlnire foarte importantă la Kremlin.
La întâlnirea cu Stalin din respectiva seară , Churchill declară ca i-a spus următoarele:”Hai să ne înţelegem cu treburile noastre din Balcani. Armatele tale sunt în România şi Bulgaria. Avem interese, misiuni şi agenţi acolo. În măsura în care Marea Britanie şi Rusia sunt interesate, cum ţi-ar părea să ai 90% predominanţă în România, pentru ca noi să avem 90% în Grecia şi să mergem pe juma-juma în cazul Iugoslaviei. Până când se traduce asta, îţi scriu pe o bucată de hârtie”:
                       România                  
                                Rusia  90%
                                Alţii    10%
                     Grecia
                              Marea Britanie  90%
                              (în întelegere cu SUA)
                              Rusia                  10%
                     Iugoslavia              50-50%
                     Ungaria                  50-50%
                     Bulgaria          
                                  Rusia    75%
                                  Alţii       25%
După ce Churchill i-a întins serveţelul scris cu procente , Stalin la bifat şi l-a dat înapoi premierului britanic. De parcă ar fi avut mustrări de conştiinţă,  Churchill declara la final:
“Oare nu este cinic să dispunem în această manieră de soarta a milioane de oameni? Hai să ardem hârtia ”
Stalin i-a replicat să o păstreze.
Pentru Churchill ,lucrurile erau foarte simple. România a fost dată URSS-ului  la schimb cu Grecia,  pentru că Marea Britanie dorea în continuare să deţină supremaţia în Mediterană  . În acest scop avea nevoie să deţină controlul Greciei.
În negocierile ulterioare din 10 şi 11 octombrie 1944, dintre Anthony Eden şi Viaceslav Molotov ,URSS ajunge să obţină preponderenţa şi în Ungaria într-un procent de 80%. Astfel s-a încheiat tocmeala dintre Churchill şi Stalin.

Consecinţele împărţirii Europei în sfere de influenţă
Consecinţele imediate ale delimitării sferelor de influenţă a fost instaurarea regimurilor comuniste cu ajutorul Armatei Roşii în statele Europei centrale şi de sud-est.  Următoarea etapă a fost apariţia celor două alianţe militare antagonice: NATO în Europa Occidentală(1949) şi Pactul de la Varşovia(1953) în Europa Răsăriteană. Statele din Blocul socialiast condus de URSS sunt obligate să adopte inclusiv modelul economic stalinist promovat de URSS. 
Planul Marshall de reconstrucţie economică a Europei de Vest, care a avut ca principal scop stăvilirea expansiunii comunismului, avea ca oponent Consiliul de Ajutor Economic Reciproc(CAER), înfiinţat pentru a organiza economic statele comuniste.
Statele  lagărului socialist au ajuns să fie complet dependente de URSS. Cu toate că Marea Britanie a recunoscut existenţa unei înţelegeri secrete cu Stalin, URSS şi ulterior Rusia au negat existenţa unui acord de procentaj secret. Soarta a milioane de oameni din statele mai mici a continuat să fie hotărâtă de Marile Puteri prin intermediul diplomaţiei secrete.

Bibliografie
Martin McCauley, Origins of the Cold War 1941-49: Revised 3rd Edition. Ed. Routledge, Londra,2013 ,p.126.

Albert Resis, Spheres of Influence in Soviet Wartime Diplomacy,” The Journal of Modern History”,Vol.53, Nr.3(septembrie.1981), pp.417-439.

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Antonov (AN-225 Mrya), cel mai mare avion din lume


Historia.ro
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/apstore_historia.gif
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/facebook_ico.gif
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/twitter_ico.gif
Top of Form
Bottom of Form

http://content.ad20.net/Storage/0_0/blank.gif
ACTUALITATE
Antonov (AN-225 Mrya), cel mai mare avion din lume
Autor: Alexandru Danilov | 374 vizualizări
 http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/twitter_ico.gif http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/ico_print.gif http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/ico_sendtofriend.gif http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/ico_respond.gif
Antonov(AN-225 Mrya) cu naveta spaţială Buran
Avionul-cargou Antonov AN-225 Mrya(mrya care înseamnă vis în  ucraineană), cel mai mare avion din lume, rămâne o capodoperă inginerească a aeronauticii mondiale. Dezvoltat iniţial pentru a transporta naveta spaţială  Buran,   AN-225 a rămas după destrămarea URSS în proprietatea companiei ucrainiene Antonov care a început de atunci să-l utilizeze în transporturile aeriene cu gabarit depăşit . Chiar şi la ora actuală , avionul este înscris în Cartea Recordurilor cu 106 recorduri care recompensează performanţele sale deosebite.

Originile  celui mai mare avion din lume şi dezvoltarea sa ulterioară
Avionul-cargou, Antonov  AN-225 , s-a dezvoltat pornind de la avionul sovietic de transport militar strategic AN-124 .  Inginerii sovietici au mărit lungimea fuselagul lui AN-124 cu 12 metri, adăugându-i încă 2 motoare.  Pentru a distribui greutatea avionului cu şase motoare, AN-225, trenul de aterizare a fost dotat cu 32 de roţi. La o greutate maximă de 640 de tone , avionul este şi cel mai greu  din lume. Faţă de un avion normal care are doar roata de bot orientabilă, AN-225 are 20 de roţi orientabile(4 roţi de bot şi 16 roţi în trenul principal de aterizare). În consecinţă , avionul este extrem de manevrabil pentru gabaritul său.  Ceea ce-l face pe AN-225 să fie la fel de manevrabil şi în aer este ampenajul său dotat cu o coadă dublă, spre deosebire de AN-124 care avea un singur stabilizator vertical.
Primul zbor al lui AN-225 a avut loc pe 21 decembrie 1988 la Kiev. Grandioasa prezentare a lui Antonov AN-225 a fost în cadrul spectacolului aviatic de la Paris, atunci când a aterizat purtând pe spate naveta spaţială sovietică Buran. De fapt, scopul iniţial pentru care a fost construit AN-225, era  transportul rachetei Energia şi a navetei spaţiale Buran.
După destrămarea URSS , operatorul ucrainian  Antonov , a preluat  singurul model AN-225 şi l-a reprofilat pe transporturi comerciale cu gabarit depăşit( capacitate de transport de 250 de tone). Având în vedere că operatorul ucrainian Antonov are nevoie să-şi extindă capacitatea de transport ,este în plan încă din 2005 finalizarea şi celui de al doilea avion AN-225, lăsat nefinalizat din lipsă de fonduri o dată cu dispariţia URSS. Datorită faptului că finalizarea ar mai costa compania încă 300 de milioane de dolari, proiectul s-a amânat .
Ca şi timp de execuţie avionul actual AN-225 ,construit în perioada URSS-ului, a necesitat doar 3 ani. Perioada foarte scurtă de finalizarea este explicată de competiţia în care încă se afla  URSS şi SUA, elementul esenţial al Războiului Rece.

AN-225 şi performanţele sale faţă de celelalte avioane de aceiaşi clasă

În categoria avioanelor de transport uriaşe aflate în serviciu mai figurează C-5A Galaxy ,Airbus A380-800 (cel mai mare avion de pasageri din lume) şi Boeing 747 Dreamlifter(o versiune drastic modificată a modelului Boeing 747-400 ).  Ca dimensiuni, AN-225 poate ocupa cu uşurinţă suprafaţa unui teren de fotbal , putând transporta cu 50% mai multă marfă decât un avion-cargou american C-5A Galaxy . Pentru a putea susţine greutatea avionului AN-225 , inginerii sovietici l-au înzestrat cu 6 motoare care au fiecare câte 23400 cp.
Pentru al menţine în serviciu activ, compania Antonov  a mai investit  după 2000 încă 20 de milioane de dolari pentru a instala echipamente moderne de avionică. De atunci  Antonov a devenit aeronava de frunte în flota companiei Antonov. AN-225 a reuşit să transporte obiecte care până atunci erau imposibile de transportat pe calea aerului. Avionul e capabil să zboare cu locomotive şi generatoare cu o greutate de 150 de tone.
Primul transport comercial pe care l-a executat AN-225 a fost pe 3 ianuarie 2002, atunci când a transportat din Germania  187,5 tone de alimente destinate trupelor americane staţionate în Oman.
Cel mai recent record stabilit de aeronava AN-225 a fost înregistrat la 11 august 2009, când a fost transportat  un generator de 189 de tone pentru o centrală eletrică pe gaz din Armenia. A fost cel mai greu obiect singular transportat vreodată de un avion de transport comercial.
Pe 11 iunie 2010, AN-225 a atins un nou record , de această dată pentru cel mai lung obiect din istoria cargourilor aeriene, atunci când a transportat o pală a unei turbine eoline în lungime de 42 de metri.
Un alt transport notabil a lui AN-225  a fost şi o locomotivă de 102 de tone din Canada până în Irlanda. După cum putem observa ,AN-225 este capabil să transporte încărcături mari pe distanţe lungi. Un alt transport pe distanţă lungă a fost şi cel dintre Germania şi India, atunci când AN-225 a transportat un generator Siemens de  135,2 t.
AN-225 şi-a demonstrat eficacitatea şi în misiunile umanitare la care a participat.  Ultima misiune umanitară la care a făcut parte AN-225 a fost în martie 2011( catastrofa produsă de tsunamiul din Japonia) atunci când a transportat în Japonia generatoare cu o greutate însumată de 140 de tone .Transportul a fost făcut la comanda guvernului francez.
Cercetările cu privirea la utilizarea lui AN-225 în prima fază de lansare pe orbită a cargourilor spaţiale sunt în progres. Sistemul aerospaţial pus la punct de Rusia şi Ucraina urmăreşte lansarea pe orbită , a unor încărcături de până la 18 tone folosindu-se de ajutorul lui AN-225.
Fie că e vorba de transporturi comerciale sau participări la viitoarele programe spaţiale , AN-225 rămâne unul dintre cele mai de perspectivă aeronave create vreodată.
AN-225 Mriya Basic Performance
Maximum payload, t
250
Cruising speed, km/h
up to 850
Cruising altitude, m
up to 12 000
Service range with a 200-ton cargo, km
4 000
Airfield length, m
3 000 - 3 500
Engines:
-type
D-18T turbofan
-number x thrust, tf
6 x 23,4
 Tabel cu performanţele tehnice,

Bibliografie
Michael Sales , The Air Logistics Handbook: Air Freight and the Global Supply Chain,Ed.Routledge ,Londra, 2013,pp.144-145.
Paul Eisenstein, articolul “World’ sBiggest Plane”, în revista Popular Mechanics, ianuarie 2013. p.34.
http://www.antonov.com/aircraft/transport-aircraft/an-225-mriya

Lady Astor către Stalin: Cât timp ai de gând să mai ucizi oameni?

Historia.ro
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/apstore_historia.gif
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/facebook_ico.gif
http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/twitter_ico.gif
Top of Form
Bottom of Form
http://content.ad20.net/Storage/0_0/blank.gif
Lady Astor către Stalin: Cât timp ai de gând să mai ucizi oameni?
Rusia şi Cultul Terorii lui Stalin
Autor: Alexandru Danilov | 484 vizualizări
 http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/twitter_ico.gif http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/ico_print.gif http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/ico_sendtofriend.gif http://www.historia.ro/sites/all/themes/historia/images/icons/ico_respond.gif
Imagini ale victimelor masacrului de la Butovo(1937-1938) , din apropierea Moscovei
În cadrul unei întâlniri din 1932  ,Vicontesa Nancy Astor îl întreba pe  Stalin cât timp mai are de gând să ucidă oameni. Stalin i-a răspuns cu cinism ,că va ucide oameni atât timp cât va fi nevoie. Se pare că pentru el a fost nevoie să comită masacre până la sfârşitul vieţii sale. Marea Teroare din anii’30  a decapitat elita militară, politică  şi intelectuală a URSS, lăsând în urmă un haos complet în societatea sovietică.  Astfel s-a scris cea mai întunecată pagină din istoria  Rusiei Sovietice.
Teroarea ca instrument în politica rusă înainte venirii regimului bolşevic
Destinul tragic al Rusiei care a ajuns să cunoască dealungul istoriei sale toate formele de violenţă menite să supună conştiinţa umană intereselor politice, ale regimurilor autoritare,  are rădăcini adânci . De la Ivan cel Groaznic(1530-1584) , care a pus bazele primei forme de poliţie secretă numită opricinina, Rusia ţaristă a cunoscut represiuni în masă , execuţii publice, confiscarea averilor, lovituri de palat, conspiraţii, arestări abuzive şi numeroase asasinate pe criterii politice.
                Represiuni au fost organizate până şi în perioada lui Petru cel Mare ,  întemeietorul Imperiului  Ţarist,  care pentru a-şi   impune reformele de modernizare a Rusiei  a trebuit să-şi execute opozanţii.  Este cazul rebeliunii streliţilor (corpul special de infanterie din vechea Rusie) din 1689, în care ţarul Petru  cel Mare a executat public 1200 de streliţi pentru a descuraja orice tentativă ulterioară de conspiraţie.
                Revolta decembriştilor organizată în 1825 de un grup de veterani din Războiul Napoleonian  a avut ca principal motiv  înapoierea şi izolarea în care se afla Rusia faţă de restul  Europei. Tentativa lor de a democratiza societatea rusă, prin înlăturarea regimului tiranic  ţarist, a fost rapid înăbuşită de trupele loiale noului ţar Nicolae I . Liderii revoltei  decembriste au fost executaţi ,iar restul  participanţilor au fost deportaţi în Siberia.  Din păcate acest simbol al năzuinţei  spre libertate a patrioţilor ruşi  a ajuns să fie ulterior denaturat de propaganda regimului bolşevic pentru a servi propriilor lor interese politice.
                Cultura rusă a fost  refugiul în care a renăscut  adevăratul  spirit rus transpus în ilustra literatură rusă , al cărei capodopere au ajuns să fie parte integrantă a patrimoniului literar universal. Secolul al XIX lea , a fost epoca de aur a literaturii ruse care i-a dat lumii pe Alexandr  Puşkin , Feodor Dostoievski , Lev Tolstoi, Anton Cehov , Nikolai Gogol, Mihail Lermontov, Turghenev şi  mulţi alţi maeştri ai scrisului. Mulţi dintre ei au transpus în scrierile lor dorinţa de libertate a poporului rus.
                Puşkin a fost trimis în exil pentru gândirea sa reformatoare ,iar Dostoievski  a ajuns să fie adus în faţa plutonului de execuţie , anulândui-se în ultima clipa pedeapsa cu moartea. Cenzura din timpul lui Nicolae  I urmărea orice abatere de la politica oficială promovată de administraţia ţaristă . Romanul Demonii  al lui Feodor Dostoievski reflectă cel mai bine haosul politic în care se găsea Rusia secolului al XIX lea .Romanul lui Dostoievski înfăţisează  o batjocorire sistematică a libertăţii,ce poate fi numită şi „demonocraţie”.
                Teroarea  şerbiei(o altă formă de sclavie)  este abolită de ţarul Alexandru al II lea abia în 1861 ,dar cu obligaţia din partea tăranilor de a plăti răscumpărări vechilor stăpâni. Răscumpărările au fost eliminate abia în 1907.
                Acesta era tabloul politic în care ajungea la putere, regimul bolşevic .
 Marea teroare stalinistă si politicile ei de represiune
            Venirea  bolşevicilor la putere în 1917 , a dus la instalarea unui regim al terorii în toate sferele societăţii ruse pentru a elimina aşa-zişi duşmani ai poporului. Regimul lui Stalin  a reuşit în 30 de ani să extermine aproape 20 de milioane de ruşi în reţeau sa imensă de gulaguri.      Represiunea stalinistă a atins apogeul în timpul Marii Terorii din 1936-1938. Înainte de a declanşa Marea Teroare , colectivizarea forţată demarată de Stalin ucisese milioane de oamenii  în Ucraina între anii 1932-1933. Era un adevărat genocid prin înfometare.
            În timpul Marii Terorii , prin tot felul de acuzaţii ridicole de spionaj şi contraspionaj , Stalin a ajuns să extermine elita culturală , elita militară şi chiar elita politică.
            Vechii săi aliaţi, precum Nikolai Buharin şi Grigori Zinoviev şi Kamenev , au fost şi ei condamnaţi la moarte în timpul epurărilor politice din partid . Deasemenea Serghei Kirov ,şeful organizaţiei de partid din Leningrad a fost asasinat din ordinul lui Stalin în 1934. Aproape toţi revoluţionarii bolşevici din 1917 au fost executaţi, doar pentru ca Stalin să devin în final unicul conducător ,iubit de masele de oameni îndoctrinate de  propaganda neobosită a partidului . Procesele spectacol de la Moscova între 1936 şi 1938  a fost mascarada lui Stalin pentru a elimina toate personajele-cheie din conducerea partidului comunist.
            Elita militară a fost aproape exterminată de epurările lui Stalin. În timpul  Marii Terorii, dintr-un total de 87 de comandanţi de armata, au  fost executaţi 57, împreună cu mii de victime din rândul ofiţerilor cu ranguri inferioare. Din 5 mareşali pe care îi avea URSS  înaintea declanşării epurărilor , au supravieţuit doar doi, Kliment Voroşilov şi Semion Budionâi. Mareşalul Tuhacievski a fost executat sub acuzaţia că ar fi colaborat cu Germania Nazistă. La începutul invaziei naziste din 1941, Armata Roşie a ajuns să fie complet demoralizată şi dezorganizată.
            Elita culturală şi stiinţifică nu a fost nici ea cruţată de cruzimea lui Stalin. Mii de artişti şi oameni de ştiinţă au căzut victime ale Marii Terori. Însumat cu perioada de dinaintea Marii Epurări , aproape 1500 de intelectuali şi-au găsit sfârşitul în  sistemul de lagăre de tip gulag. Poetul Osip Mandelstam, unul dintre cei mai renumiţi poeţi ruşi din perioada interbelică, a fost deportat într-un gulag din Siberia  pentru că a scris un poem împotriva lui Stalin intitulat Epigrama Stalin.  Clerul ortodox a fost aproape anihilat de Stalin , având în vedere că aproape 85% din preoţi erau arestaţi.
            Clasa mai înstărită a ţăranilor (chiaburii)  precum şi a altor elemente considerate aristocratice era un alt grup care a luat calea gulagului.
            Teroare a ajuns să fie un sentiment obişnuit în viaţa cotidiană din URSS în anii’30 . Scenele cu arestarea oamenilor direct de pe stradă sau în timpul nopţii de către ofiţerii NKVD erau foarte răspândite. Pentru Stalin, individul nu era mai mult decât un grăunte de nisip  într-o clepsidră uriasă. 

Metoda de acţiune a  călăilor din slujba lui Stalin
            Serviciul secret NKVD(Comisariatul poporului pentru afaceri interne) este cel care a planificat şi a pus în aplicare valul de execuţii şi deportări din timpul Marii Terori. Tehnica represiunii în masă pusă la punct de NKVD avea ca principală caracteristică flexibilitatea. În  primul rând ,numărul celor ce trebuiau condamnaţi în operaţiunea anti-kulak putea fi foarte uşor crescut( limita de condamnări era fixată de comandanţi NKVD). În al doilea rând conducerea NKVD era cea care decidea soarta condamnaţilor, dacă să-i trimeată în gulag  sau să-i execute. Timpul alocat pentru fiecare operaţiune putea fi extins ,iar în cazul străinilor nu exista o limită în ceea ce priveşte numărul de condamnări. Erau adoptate proceduri de investigaţie simplificate care să ducă la condamnarea suspecţilor.
            Pentru a duce la capăt arestările şi interogatoriile, conducereaNKVD era asistată de miliţienii de rând ,trupele de grăniceri ai NKVD, membrii Komsomol(uniune a ligilor tineretului comunist sovietic) şi de directorii  aşa-ziselor sectoare secrete ale institutelor ştiinţifice.
            Din noiembrie 1937 până în decembrie 1938 , teroarea a intrat în faza cea mai intensă. Conducerea NKVD trebuia să-şi facă norma de arestări şi minimul de investigaţii. Ofiţerii NKVD completau în formulare numărul de persoane ce trebuiau arestate din fiecare grup socio-profesional. Arestări se făceau şi pe sectoare economice , fiind vizaţi lucrătorii din transport, industrie şi construcţii. Lista cu arestări trebuia să cuprindă funcţionari publici, avocaţi, doctori, experţi în agricultură, profesori universitari şi ţărani(chiaburi ,ţărani mijlocaşi), ofiţeri din armată, miliţieni , preoţi şi multe alte ocupaţii.
            Pentru a grăbi sesiunile de interogatorii , arestaţii erau puşi să semneze dinainte pagini albe ,pe care ofiţerii de caz de la NKVD le umpleau cu tot felul de confesiuni şi declaraţii false  Deasemenea ,interogatoriile prin tortură făceau parte din tradiţia NKVD. Bătăile , tehnica de simulare a înecului sau privarea de somn a prizonierilor sub ameniţarea că li se vor omorî familiile era o parte din practicile preferate ale ofiţerilor NKVD.
            Conspiraţii false erau inventate de NKVD pentru a aresta grupuri ale minorităţilor naţionale şi a cetăţenilor străini(greci din Krasnodar, chinezi din Irkutsk , polonezi , tătari)
            Toate acţiunile de arestări şi interogatorii făceau parte din Operaţiunea 00447 al NKVD  împotriva chiaburilor(kulak) , elementelor anti-sovietice şi criminalilor. O dată cu creşterea numărului de cazuri , se organizau şi audieri în formula troika( de fiecare dată în absenţa acuzaţilor) De cele mai multe ori în astfel de formulă de audieri nici măcar nu erau citite datele personale ale acuzaţilor. Adesea prezenţa conducerii locale de patid nici nu era obligatorie , audierile fiind supravegheate de şefi din NKVD . Liderii comunişti erau informaţi doar prin telefon în legătura cu numărul celor împuşcaţi. În medie , la Moscova , erau 500 de cazuri pe noapte de acest fel.  Kremlinul supraveghea cu atenţia implementarea ordinului 00447 şi decidea dacă era necesară o schimbare de direcţie.
             Marele călău al lui Stalin care a planificat operaţiunile Marii Epurări a fost Nikolai Ejov. Perioada în care Ejov a ajuns să organizeze această represiune în masă  a ajuns să poarte numele de Ejovşcina (perioada lui Ejov între 1936 şi 1938).  Doar în această perioadă au fost arestate mai mult de 1 milion de  persoane ,dintre care 681.692 au fost executate. Pentru Stalin totul era doar o statistică după cum a declarat el însuşi( O moarte este o tragedie , un milion de morţi sunt doar o statistică). Epurarea a fost organizată chiar şi în rândul NKVD.
            Dintre călăii lui Stalin , a făcut parte şi Genrih Iagoda  predecesorul lui Ejov la conducerea NKVD. În perioada lui Iagoda , sistemul de lăgare de muncă forţată de tip gulag a fost extins cu rapiditate înaintea demarării marii represiuni conduse de Ejov. 
            Un alt oficial din NKVD, responsabil de crimele din perioada Marii Terori, a fost şi comisarul Agranov. Motto-ului său de criminal era următorul: Dacă nu există un inamic ,el trebuie creat , denunţat şi pedepsit.
            Până la urmă şi călăii au ajuns să cadă victime caracterului paranoic al lui Stalin. Iagoda a fost executat de Ejov în 1936, Agranov a fost executat în 1938 , iar Ejov  şi-a găsit sfârşitul în 1940.
Victimele  Marii Terorii din 1936-1938       
            Pe lângă proprii cetăţeni ,NKVD a executat şi grupuri de străini învinuiţi de spionaj şi acţiuni de sabotare. Cele mai cunoscute locuri unde au fost organizate execuţii în masă, în timpul Marii Terori, au fost Bikivnia( unde au fost masacrate între 100.000 şi 200.000 de persone ,cu execuţii ce au debutat încă din anii’ 20), pădurea Kurapatî(unde nu se poate estima numărul victimelor datorită faptului că arhivele NKVD sunt încă secrete în Belarus) şi Butovo(unde s-a confirmat prin documente ,executarea a 20.000 de persoane).
            Masacrul de pe poligonul din Butovo este o mărturie vie a ororilor săvârşite în timpuL Marii Terorii planificate de Nikolai Ejov la ordinul lui Stalin. Pentru Stalin , crimele  erau considerate nişte măsuri preventive pentru a  menţine stabilitatea internă a URSS.
            Discriminarea dintre conducători şi conduşi era făcută de NKVD chiar şi în alegerea locului de execuţie . În timp ce la ferma de partid din Kommunarka erau executaţi ofiţeri de armată şi din NKVD , la Butovo (20 de km de Kommunarka) erau ucise persoanele obişnuite.
            Din cei executaţi la Butovo , aproape o cincime erau de origine străină , Cei mai mulţi dintre străini ,cam 40% din totalul victimelor ce proveneau din rândul străinilor,  erau polonezi.
            Pretinsa stare de spirit a deţinuţilor era o justificare pentru execuţiile organizate de NKVD . Iată cum era formulat rechizitoriul NKVD-ul cu privire la persoanele masacrate de la Butovo:
                        “ Este ostil puterii sovietice
                        Are o atitudine de terorist  faţă de conducerea PCUS
                        Este un element ostil
                        Este un element declasat
                        Are legături apropiate cu terorişti şi cu spioni
                        Cunoaşte activitatea de spionaj ,după caz, a soţului sau soţiei
                        Împrăştie agitaţii anti-sovietice printre vecini şi cunoştinţe
                        Împrăştie zvonuri despre izbucnirea unui război
                        Îşi laudă traiul pe care l-a avut sub conducerea ţarului
                        Exprimă simpatii pentru inamicii poporului
                        Provoacă agitaţii împotriva mişcării stahanoveţilor
                        Provoacă agitaţii împotriva semnării împrumuturilor cu obligaţiuni
                        Are un mod de viaţă suspicios , asemănător cu a unui spion”.
            Mişcare stahanoveţilor a apărut în 1935 după exemplul promovat de Alexei Stahanov,şi a implicat munca grea şi  eficientizarea metodei de lucru ,pentru a realiza planul cincinal fixat de comunişti.
            Sub astfel de acuzaţii  atât de generale, NKVD-ul putea aresta pe oricine .
            Din păcate încă mai sunt analişti în Federaţia Rusă care cred că Stalin nu a comandat o astfel de oroare, şi că toate lucrurile se datorează unui exces de zel al NKVD.
            Nevoia de a fi în permanenţă unicul lider slăvit de popor, l-a împins pe Stalin să comande crime în masă doar în baza unor simple suspiciuni alimentate de caracterul său paranoic.
            Ce a rămas în urma  represiunilor staliniste este amintirea dureroasă a milioanelor de  victime cărora li s-a negat dreptul la viaţă , victime care  nu erau  nimic altceva decât cifre în statistica lui  Stalin.

Bibliografie
Barry McLoughlin;Kevin McDermott ,Stalin’s Terror: High Politics and Mass Repression in the Soviet Union,Ed. Palgrave Macmillan, New York ,2003,pp.25-137.
Anthony Anemone , Just Assassins: The Culture of Terrorism in Russia ,Ed. Northwestern University Press ,Evanston , 2010,pp.3-23.