Blocada Leningradului(1941-1944) Cronica celui mai înfiorător asediu din istoria umanităţii

Blocada Leningradului(1941-1944)

Cronica  celui mai înfiorător asediu din istoria umanităţii

c

Asediul Leningradului , în termeni de dramă, simbolism şi suferinţă umană , este considerat de a fi cel mai înfiorător asediu din istoria omenirii.  Acţiunea deliberată a Wehrmachtului de a extermina prin înfometare oraşul Leningrad , a lăsat în urmă aproximativ 1 milion de morţi din rândul populaţiei civile. Ruta de aprovizionare de pe lacul Ladoga ,denumită şi Drumul Vieţii, a reprezentat şansa supravieţuiri pentru o parte din locuitorii Leningradului.

Căderea  sub asediu

 Aşa cum  menţiona directiva nr . 21 al lui Hitler din 18 decembrie 1940 ,cele 3 obiectivele militare ale Operaţiuni Barbarossa(de cucerire a URSS), erau ocuparea Kievului , Leningradului şi Moscovei.

Grupului de Armată Nord ,comandat de mareşalul Ritter von Leeb, îi revenea misiunea de a distruge forţele sovietice din regiunea baltică şi de a captura Leningradul.  În componenţa Grupului de Armată Nord intrau armata a 18 a şi armata a 16 a. Deasemena se adăuga Grupul 4 Panzer( şase armate şi 2 corpuri de armată motorizate). Trei divizii de securitate erau păstrate în rezervă.

Forţele lui Leeb se confruntau cu forţele districtului militar special din regiunea baltică în fruntea căruia era generalul F.I Kuzneţov(armata a 8 a , armata a 11 , corpurile mecanizate III şi XII.  Pe 30 iunie , Stavka(Comandamentul sovietic) îl înlocuieşte pe Kuzneţov cu generalul Sobenikov, comandantul armatei a 8 a.

Intenţia lui Hitler, exprimată pe 23 iulie,  era să captureze Leningradul înainte de a direcţiona armatele germane pentru un atac asupra Moscovei. Până pe  6 august , Grupul de Armată Nord a reuşit să ocupe aproape întreg teritoriul statelor baltice, trecând de linia de fortificaţii „Stalin” şi ocupând poziţii pe linia lacului Ilmen-Narva , pentru a ataca Leningradul. Pe 8 august , Hitler i-a ordonat mareşalului Ritter von Leeb să înceapă ofensiva împotriva Leningradului, pentru a încercui oraşul şi a face jocţiunea cu armata finlandeză.

Stavka i-a ordonat mareşalului Voroşilov şi generalului Vatutin să lanseze contraatacuri care să oprească înaintarea rapidă a forţelor germane. Chiar dacă aceste contraatacuri au eşuat , ele au reuşit să mai întârzie înaintarea forţelor germane. Rezistenţa sovietică a determinat OKH să suplimenteze trupele Grupului de Armata Nord , prin transferul de la Grupul de Armată Centru , a corpurilor de armată motorizate XXXXIX . Pentru a asigura  un control mai strict al Înaltului Comandament Sovietic(Stavka) în zonă , Comitetul de Apărare a Statului a creat Frontul Leningrad sub comanda generalului Markian Popov.Astfel Comitetul de Apărare a Statului şi-a asumat controlul direct asupra operaţiunilor militare din Karelia , Leningrad şi a frontului de nord-vest. Măsura a avut un caracter unic în istoria conducerii militare sovietice .  Cu toate măsurile de reorganizare a Frontului Leningrad , apărarea a rămas în continuare haotică.

Pe 30 august , divizia a 20 a motorizată germană  ocupă localitatea Tosno şi ajunge la râul Neva , întrerupând ultima linie de cale ferată care lega Leningradul. În luptele crâncene care s-au desfăşurat între 30 august şi 8 septembrie, trupele sovietice sunt împinse în direcţia  râurilor Neva şi Ijora. După ce ocupă Sinevino, divizia a 20 a motorizată ajunge pe malul lacului Ladoga ,în localitatea Shlisselburg.Era 8 septembrie 1941, ziua în care începe lungul asediu de 872 de zile a Leningradului, care a curmat viaţa a aproximativ 1 milion de locuitori ai oraşului de pe Neva, întemeiat de  Petru cel Mare în 1703.

Viaţa cotidiană în Leningrad în timpul celei mai grele perioade a asediului

Stalin reorganizează apărarea Leningradului , numindu-l la 10 septembrie pe generalul Jukov ,comandant al Frontului Leningrad. Rolul lui Jukov a fost acela de a stabiliza  linia frontului din Leningrad. Jukov a abordat tactica contaatacurilor cu obiectivul de a hărţui şi extenua trupele germane şi finlandeze. Atacul combinat germano-finladez a reuşit să penetreze liniile defensive din apropierea portului Leningrad, fiind la 3 kilometri de uzina Kirov , care producea tancurile grele KV.

 Contraofensiva lui Jukov, care a beneficiat de suportul bateriilor de artilerie terestră şi navală, a reuşit să stopeze înaintarea trupelor germane şi finlandeze. Strategia lui Jukov a reuşit să păstreze neocupat oraşul , dar în acelaşi timp a dus şi la schimbarea strategiei armatei germane. Pe 22 septembrie , Hitler hotăreşte că reţeta distrugerii Leningradului va fi asediul prelungit ,care să ducă la exterminarea populaţiei oraşului prin înfometare şi bombardamente. Chiar şi în cazul unei ocupaţii, Hitler considera că aprovizionarea unui oraş precum Leningradul ar fi fost o bătaie de cap prea mare , având în vedere că se intenţiona distrugerea sa completă.

Singura posibilitate de aprovizionare a Leningradului rămăsese pe lacul Ladoga sau pe calea aerului. Inelul de încercuire din jurul oraşului nu era unul complet, având în vedere faptul că armata sovietică a reuşit să păstreze controlul asupra fâşiei de teritoriu dintre Leningrad şi lacul Ladoga. “Drumul vieţii” ,aşa cum era numită ruta de aprovizionare pe lacul Ladoga,  a ajutat la supravieţuirea oraşului în timpul asediului,mai ales în prima iarnă din 1941 .Tot pe această rută erau evacuaţi şi o parte din civilii din oraş. La fel ca şi Leningradul,  ruta de aprovizionare peste lacul Ladoga era ţinta bombardamentelor Luftwaffe.

Populaţia Leningradului  a suferit enorm în perioada asediului , şi în special în timpul  primei ierni. Întreruperea utilităţilor publice, foametea şi epidemiile au răvăşit tot oraşul . Impactul imediat al blocadei a fost reducerea stocului de alimente ,muniţie şi combustibil. Distrugerea depozitului de alimente Badaevski , în urma bombardamentelor germane din 12 septembrie 1941 , a agravat şi mai mult criza alimentară.  În scurt timp, hrana şi combustibilul au ajuns să fie raţionalizate. Sistemul de raţionalizare era bazat pe norme stricte bazate pe funcţia militară sau pe nivelul de muncă prestat de fiecare individ.

 Punctul critic al raţionalizării a fost atins la 20 noiembrie(în perioada septembrie-noiembrie ,oraşul a fost complet izolat)atunci când un muncitor primea 375 de grame de pâine,iar un inginer sau lucrător tehnic, 250 de grame. Copii şi alţi aparţinători primeau doar 125 de grame de pâine pe zi(pâine care uneori conţinea un procent de până la 50% celuloză).Nu trebuie uitat faptul că la unele sarcini publice , precum dezăpezirea , copii erau deasemenea obligaţi să participe. Soldaţii primeau 500 grame de pâine. În ciuda acestor raţii atât de mici,  activitatea fabricilor şi uzinelor , a şcolilor , a universităţilor, a teatrelor şi a operelor precum şi altor insituţii publice nu a încetat.O mare parte a Simfoniei a VII a  Leningrad de Dmitri Şoştakovici a fost scrisă în perioada blocadei. Ataşamentul leningrădenilor pentru cultură s-a manifestat chiar şi în aceste condiţii atât de precare.Sărbătorile tradiţionale erau în continuare serbate de locuitori oraşului ,în ciuda faptului că existau atâtea lipsuri.Cetăţenii au preferat să moară de frig decât să ardă cărţi de o inestimabilă valoare sau piese de mobilier vechi de 200 de ani.  Din ianuarie 1942, în oraş nu mai era nici electricitate şi nici aprovizionare cu apă. Locuitorii erau nevoiţi ca în timpul iernii , să scoată apă din gheaţa râului Neva. Având în vedere că populaţia era obligată să folosească lemne de foc pentru a-şi încălzi locuinţa şi pentru a găti , în oraş au început să apără din ce în ce mai multe incendii, care erau cu greu stăpânite în lipsa unei reţele de apă funcţionale.

Pe străzile Leningradului, corpurile neînsufleţite a celor răpuşi de foamete.frig şi boli era un peisaj macabru care nu mai uimea niciun trecător.Atunci când pământul era îngheţat, autorităţile oraşului foloseau dinamită pentru a crea gropi comune în care îngropau miile de victime răpuse de foamete sau de bombardamente.Moartea era la tot pasul, înregistrându-se chiar şi cazuri de canibalism. Un total de 260 de leningrădeni au fost condamnaţi pentru canibalism. Bandele de tâlhari erau şi ele întâlnite în special după bombardamente, atunci când profitau de haos pentru a fura diferite bunuri. În scopul de a combate tâlhăria , în oraş sunt înfiinţate gărzi de miliţii înarmate.

Fragmente din jurnalul Lenei Muchina, o supravieţuitoare a Blocadei Leningradului

Foametea ,disperarea şi moartea au fost cel mai bine descrise de supravieţuitorii  înfiorătorului asediu . Lena Muchina ,este una dintre supravieţuitorii asediului, care a scris în jurnalul său personal, clipele prin care a trecut în timpul blocadei. Lena a asistat la moartea ,pe rând , a întregii sale familii . Într-unul din paragrafele jurnalului său , Lena descrie cum a ajuns să sacrificie animalul de companie, o pisică , pentru a ţine în viaţa membrii familiei.

“Astăzi am avut o supă delicioasă de carne cu macaroane.Carnea de pisică va fi suficientă pentru încă două mese.Ar fi bine să mai facem rost de o  pisică de pe undeva. Nu m-am gândit niciodată că o carne de pisică poate fi atât de bună şi fragedă” .

Într-o altă secţiune a jurnalului, Lena descrie o zi din luna noiembrie 1941(cea mai critică perioadă din timpul asediului)

“Astăzi am împlinit 17 ani. Stau întinsă în pat cu temperatură şi scriu.... Aka(n.r . prieten de familie) mi-a adus în dimineaţa asta ,cele 125 de grame de pâine ale mele şi 200 de grame de dulciuri. Am mâncat deja toată pâinea, iar dulciurile trebuie să-mi ajungă pentru 10 zile”.

Jurnalul său cu propriile ei temeri şi speranţe , reflecta de fapt viaţa tuturor celor care au reuşit să supravieţuiască iadului din Leningrad.

Pâinea primită de locuitorii Leningradului ,în timpul blocadei

 

Efortul sovietic de a ridica blocada

Cele mai semnificative acţiuni militare ale Armatei Roşii care au avut ca scop ridicarea blocadei au fost operaţiunile Siniavino(27 august 1942) şi Iskra(12ianuarie 1943).

Operaţiunea Siniavino a eşuat datorită faptului că germanii pregăteau la rândul lor o ofensivă împotriva Leningradului. Însă operaţiunea Iskra condusă de frontul Leningrad şi Volkov au reuşit să facă un culoar de 12km care a permis aducerea de provizii în oraş.

Situaţia în Leningrad a început să se îmbunătăţească începând cu toamna anului 1942, când oraşul începe să primească electricitate prin fire subacvatice care traversau lacul Ladoga până la centrala electrică de la Volkov. Deasemenea alimetarea cu combustibil a început să se fac prin conducte subacvatice pe lacul Ladoga. Operaţiunea Iskra  a reuşit să uşureze blocadă, dar nu a înlăturat-o.

O dată cu înfrângerea de la Kursk , armata Wehrmachtului a pierdut complet iniţiativa strategică pe Frontul de Est, iar ce a urmat a fost o continuă retragere în faţa contraofensivei sovietice.

În ianuarie  1944, Armata Roşie lansează Ofensiva Leningrad-Novgorod, al  cărui rezultat final va fi sfârşitul celor 872 de zile de asediu a Leningradului care au lăsat în urmă aproximativ 1 milion de morţi . Sfârşitul asediului a fost plătit scump şi de Armata Roşie ,care a avut pierderi umane însemnate. Chiar dacă Grupul de Armată Nord era depăşit numeric de efectivele Armatei Roşii din zonă, germanii au reuşit să se retragă organizat , punând la punct o apărare bine structurată. Dincolo de aspectele legate de operaţiuni militare, bătălia de la Leningrad, a fost şi lupta cotidiană pe care au dus-o civilii obişnuiţi pentru supravieţuire.

Faptul că Leningradul a rezistat unui asediu  de aproape 3 ani  i-a făcut pe mulţi leningrădeni să  se mândrească spunând: "Troia a căzut, Roma a căzut, Leningradul nu a căzut".

Bibliografie

Michael Jones , Leningrad: State of Siege ,Ed. Basic Books ,New York ,2008.

Harrison Salisbury, The 900 Days: The Siege Of Leningrad , Ed. Da Capo Press , Cambridge, 2009.

David M. Glantz, The Siege of Leningrad, 1941-1944: 900 Days of Terror , Ed. Zenith Imprint , Minneapolis , 2001.

Raportul Comisiei Orăşeneşti cu privire la numărul deceselor înregistrate în timpul blocadei Leningradului( Сведения городской комиссии по установлению и расследованию злодеяний немецко-фашистских захватчиков и их сообщников о числе погибшего в Ленинграде населения) ЦГА СПб, Fond.8357. Оp.6. Document. 1108 p. 46–47

Bătălia de la Kursk, cea mai mare înfruntare de blindate din istorie

Bătălia de la Kursk, cea mai mare înfruntare de blindate din istorie

Bătălia de la Kursk a fost ultima încercare germană de a păstra iniţiativa strategică pe Frontul de Est ,după dezastrul de la Stalingrad. Bătălia se remarcă şi prin marea luptă a blindatelor germane şi sovietice de la Prohorovka, unde au participat peste 1000 de tancuri . Planul Wehrmachtului de a încercui regiunea Kursk prin aşa-numita Operaţiune Citadela , a fost dinainte ştiut de conducerea sovietică ,datorită spionilor infiltraţi în înaltul Comandament German. Lipsa elementului surpriză în ofensiva germană de la Kursk ,a compromis definitiv conceptul războiului-fulger preferat de Cel de al III lea Reich.Ameninţat de deschiderea unui al doilea front în  Sicilia şi copleşit de contraatacurile armatelor sovietice de rezervă strategică, Hitler este nevoit să pună capăt Operaţiunii Citadela.

Situaţia pe Frontul de Est în prima jumătate a anului  1943

După catastrofa suferită de forţele Axei în bătălia de la Stalingrad , Hitler a încercat să păstreze iniţiativa strategică pe frontul de est ,printr-o operaţiune militară care să încercuiască şi să distrugă forţele sovietice staţionate în zona  Kursk(care avea aspectul unei „pungi”cu o lăţime de 120 de km şi o lungime de 190 de km) „Proeminenţa” Kursk ,din linia de front sovietică,se întindea din regiunea Oriolului ,în nord ,până la Belgorod în sud.

Hitler era încrezător că în final armata germană va depăşi toate dificultăţile de  pe Frontul de Est . Aceast optimism afişat de Hitler avea la bază şi propria sa experienţă personală, în care norocul a fost un element important .Chiar dacă eşuase iniţial în desfăşurarea Puciului de la Berărie(noiembrie 1923), liderul nazist a reuşit până la urmă să acapareze puterea politică în Germania, în 1933 , atunci când este numit Cancelar . Victoria din A treia bătălie de la Harkov(februarie-martie 1943) obţinută de Grupul de Armată Sud, comandat de Mareşalul Erich von Manstein, a întărit şi mai mult încrederea lui Hitler în succesul ulterior al unei tactici de dublă învăluire asupra „proeminenţei Kursk” din linia de front sovietică.

Hitler dorea ca prin victoria de la Kursk, să impresioneze pe plan internaţional ,pentru a şterge din imaginea proastă a Germaniei conturată  după înfrângerea de la Stalingrad şi pierderea Africii de Nord  . Datorită situaţiei critice de pe frontul de est , atât guvernul român cât şi cel italian au  demarat negocieri secrete cu scopul  de a încheia un armistiţiu cu URSS ,prin intermediul canalelor de comunicare diplomatică de la  Ankara şi Stockholm .Turcia a luat în 1943 decizia finală de a nu interveni împotriva sovieticilor în Caucaz. Ministrul de externe german , Ribbentrop a considerat chiar necesar să fie transmis un avertisment pentru guvernul aliat finladez, împotriva unor eventuale negocieri de armistiţiu dintre Finlanda şi URSS.

Operaţiunea cu numele de cod , “Citadela”(germană:Unternehmen Zitadelle), era văzută ca o oportunitate pentru Wehrmacht de a-şi consolida în continuare poziţiile pe Frontul de Est. Stalin recunoştea deasemenea vulnerabilitatea regiunii Kursk , dar o considera în acelaşi timp şi un viitor punct de plecare pentru ofensiva sovietică în vest.

Pregătirile Armatei Roşii  

                          

Chiar dacă au fost înfrânţi în  A treia bătălie de la Harkov  de către trupele lui Von Manstein , sovieticii au înţeles că trebuie să-şi întărească în continuare perimetrele vulnerabile .”Proeminenţa” Kursk din linia de front sovietică era cel mai probabil loc în care se putea declanşa o ofensiva germană care să umărească o încercuire a efectivelor Armatei Roşii din zonă. Spre deosebire de 1941 şi 1942, când Luftwaffe deţinea superioritatea aeriană incontestabilă deasupra Frontului de Est , în 1943 situaţia era complet schimbată. De această dată aviaţia sovietică, recuperată după distrugerea masivă suferită la începutul invaziei germane din 1941,  avea supremaţia aeriană. La momentul începerii contraofensivei sovietice de la Kursk, aviaţia sovietică avea 2400 de avione(diferite variante de IL-2 şi Iak-9) în timp ce Luftwaffe dispunea de  2000 de avioane.

Planificarea operaţiunii Citadela a fost realizată de către înaltul Comandamet al Armatei Germane(Oberkommando des Heeres-OKH),subordonat Comandamentului Suprem(OKW),care  a avut la bază în mare parte strategia lui Hitler, ce a ignorat sfaturile ofiţerilor săi experimentaţi care se opuneau operaţiunii. Este vorba în special de Mareşalul Erich von Manstein, generalul Heinz Guderian şi de generalul Walter Model. Spre deosebire de Hitler, care limita procesul flexibil de luare a deciziilor de către conducerea militară, Stalin le-a permis comandanţilor militari sovietici să-şi facă simţită influenţa în elaborarea strategiilor Armatei Roşii.

Informaţii secrete despre planificarea Operaţiunii Citadela au fost furnizate de Rudolf Roessler , care coordona cercul de spionaj Lucy din Elveţia. Roessler i-a trimis lui Stalin rapoartele unui agent cu numele de cod Werther, al cărui identitate rămâne necunoscută.Se presupune că ar fi fost membru în Înaltul Comandament german(OKH). Conţinutul rapoartelor secrete confirma planul lui Hitler de a încercui regiunea Kursk printr-un atac simultan din nord şi  sud.

Înaltul Comandament Sovietic(Stavka) a luat în calcul două variante de strategie: atacul preventiv sau o aşteptare a inamicului ,care  să se suprasolicitate la maxim în lupte şi apoi să fie lovit de contraofensiva sovietică. Părerile erau împărţite în rândul conducerii militare sovietice. Generalul Nikolai Vatutin, comandantul Frontului Voronej, era în favoarea unui atac preventiv care să împiedice materializarea planurilor germane. Mareşalii Gheorghi Jukov şi Alexandr Vasilievski au îndemnat la precauţie , optând în final la organizarea unei strategii defensive care să epuizeze resursele armatei germane. Pasul următor era contraofensiva. Alexandr  Vasilievski . în calitate de Şef al Marelui Stat Major,  a emis o directivă care cerea tuturor comandaţilor de armată,să-şi organizeze liniile defensive  şi mai ales poziţiile antitanc. Vasilievski a supravegheat crearea armatelor de rezervă şi a ordonat intensificarea antrenamentelor militare. Deasemenea Jukov l-a sfătuit pe Stalin să dispună organizarea a 30 de regimente de artilerie antitanc şi să  întărească deasemenea, sprijinului aerian pentru tancurile sovietice.

Fortificaţiile şi tranşeele antitanc au fost baza celor trei linii defensive ale apărării sovietice din regiunea Kursk.  Cuiburile de artilerie cu tunuri şi arme antitanc erau dispuse la o distanţă de 600-800 de metri, una de cealaltă . Fiind bine camuflate , cuiburile de artilerie formau  culoare în care tancurile grele germane îşi expuneau părţile laterale mai vulnerabile. Lungimea tranşeelor săpate de sovietici putea acoperi distanţa în linie dreaptă dintre Moscova şi Madrid. Liniile defensive sovietice erau înţesate de zeci de mii de mine antitanc(geniştii sovietici erau capabili să instaleze aproximatix 30000 de mine antitanc în doar 2 zile) . În zona Kursk au fost instalate în total peste 500.000 de mine antitanc.

Apărarea “proeminenţei” Kursk revenea mai multor fronturi. În sarcina Frontului Voronej comandat de Vatutin şi a Frontului de sud-vest comandat de generalul Radion Malinovski ,revenea apărarea flancului sudic.  Se adăuga  Frontul Central comandat de  generalul Constantin Rokosovski . Frontul Briansk comandat de general colonelul Markian Popov împreună cu Frontul de vest comandat de Vasili Sokolovski ,apărau flancul nordic. Armata strategică de rezervă grupată în Frontul  Stepa , era comandată de generalul Ivan Koniev.

În 1943 , sovieticii aveau în dotare aproximativ 20600 de tancuri. Acest număr atât de mare se explică prin faptul că URSS se concentra mai mult pe cantitate decât pe îmbunătăţiri tehnice. Germanii au reuşit să producă tancuri superioare calitativ(Panther, Tiger I, ) ,dar preţul de producţie era unul foarte ridicat şi nu au putut fi produse în număr mare. Ca şi tanc mediu , T-34 , avea cel mai bun echilibru  între putere de foc, mobilitate şi protecţie . Armele antitanc clasice din perioada războiului , nu reuşeau să-i  străpungă blindajul. Tunul său de 76,2 mm ,cu încărcare rapidă, era considerat cel mai bun în respectiva perioadă. Doar tancurile germane grele Tiger I aveau un tun superior de 88 mm .Până la apariţia tancurilor grele germane , T-34 surclasa toate tancurile germane de clasă medie. Până la sfârşitul războiul , sovieticii au continuat să aibe în dotare şi tancurile grele KV-1şi KV-2.  KV-1  era aproape impenetrabil la loviturile tunurilor de 37mm şi cele scurte de 75mm montate pe versiunile iniţiale ale tancurilor germane, Panzer III şi Panzer IV.

Până în iulie 1943, sovieticii au mai primit aproximati 6000 de tancuri de la Aliaţi. Erau tancuri britanice Churchill şi tancuri americane, de  model Stuart şi Grant. O parte din ele au participat în luptele de la Kursk. Mai importante au fost însă camioanele şi jeep-urile primite de sovietici de la Aliaţi, deoarece au asigurat sprijinul logistic necesar în timpul bătăliei de la Kursk. 

Deasemenea din martie 1943 , industria de război sovietică , a început să producă vânătorul de tancuri denumit SU-152, pentru a putea distruge tancurile grele germane.

Punctul slab al sovieticilor era reprezentat de armele antitanc învechite din dotarea infanteriei , care ajungea să aplice de multe ori atacuri suicidale, pentru a distruge tancurile germane. Comandanţii sovietici ale  armatele de tancuri au fost încurajaţi să dezvolte noi tactici în războiul de tancuri. Unul dintre cei mai capabili comandanţi de armate de tancuri, a fost general-locotenentul Pavel Rotmistrov, comandant al Armatei a 5-a Gardă Tancuri , care va juca un rol crucial în Bătălia de la Prohorovka. Rotmistrov a creat unităţi de tancuri specilizate în atacuri surpriză şi în metode neconvenţionale care să atrăgă tancurile în ambuscadă.

Stavka a organizat defensiva din regiunea Kursk în jurul conceptului de apărare elastică.Obiectivul acestei apărări elastice a fost să reducă eficacitatea barajului de artilerie executat de inamic .Cheia succesului strategiei sovietice  de la Kursk a stat în profunzimea sistemului defensiv pus  la punct de Armata Roşie în perioada martie-iunie 1943.

Planificarea  atacului german

La mijlocul lunii martie, Înaltul Comandament al Armatei Germane (0KH) , emite Ordinul de operaţiuni nr.5 în care erau detaliate fazele Operaţiunii Citadela. Obiectivul stategic al operaţiunii era distrugerea efectivelor Armatei Roşii din regiunea Kursk şi înaintarea spre nord ,în direcţia Moscovei. Având în vedere lipsa soldaţilor şi a echipamentului militar , Hitler a decis să amâne operaţiunile pentru a echipa armata germană de pe Frontul de Est, cu noile arme create de industria de război germană dirijată de Albert Speer, arhitectul personal al lui Hitler şi ministru al înarmării şi producţiei de război.

 Armata germană  care urma să participe la operaţiunea Citadela trebuia să primească noi tancuri superioare tehnic celor sovietice. Este vorba de Panther şi Tiger I. Panther era un tanc mediu  construit pentru a fi un răspuns direct la ameninţarea tancului mediu sovietic T-34. Tunul de 75 mm al lui Panther era unul dintre cele mai bune tunuri din război, care avea o capacitate de penetrare chiar mai mare decât a tunului de 88mm al tancului greu Tiger( în parte şi datorită lungimii tunului care imprima o viteză mai mare a proiectilului). Tiger I ,care avea a avut pentru prima dată un tun de 88 mm, putea distruge un T-34 de la 2 km( T-34 trebuia să ajungă la o distanţă de minim 600 de metri pentru a putea lovi un Tiger I) Costul fabricării unui Tiger I era însă foarte ridicat , iar numărul total de tancuri Tiger I produse ,a fost restrâns. Vânătorul de tancuri Ferdinand(poreclit Elefant, datorită zgomotului pe care îl scotea) s-a adaugat pe noua listă a dotărilor armatei germane. Puterea slabă a motorului şi defecţiunile tehnice frecvente au împiedicat folosirea “Elefantului” la potenţial maxim. Luftwaffe  a primit deasemnea noile avioane Focke-Wolfe 190A  şi  Henschel 129. Soldaţii germani au fost înzestraţi cu o nouă mitralieră uşoară MG-42 . Aşa cum declara Hitler referitor la Operaţiunea Citadela:” nu poate exista niciun eşec”.

Ofensiva germană şi riposta sovietică

Pentru desfăşurarea ofensivei din regiunea Kursk , Wehrmachtul a grupat 900.000 de soldaţi, 10000 de piese de artilerie,2700 de tancuri şi 2000 de avioane.

Grupul de Armată Centru, comandat de mareşalul Gunter von Kluge, urma să atace flancul de nord al „proeminenţei Kursk” din linia de front sovietică. Armata a 9 a  a generalului Walter Model trebuia să  străpungă liniile de apărare sovietică din flancul nordic . Mareşalului Erich von Manstein ,comandantul Grupului de Armată Sud , îi revenea atacarea flancului de sud pentru a finaliza încercuirea Kurskului. În vederea respingerii ofensivei germane, sovieticii au adunat 1300.000  de soldaţi , 20000 de piese de artilerie, 3600 de tancuri şi 2400 de avioane. Pe 1 iulie 1943 , după o serie de amânări , Hitler aprobă începerea Operaţiunii Citadela, în ciuda faptului că avioanele de recunoaştere germane au confirmat faptul că Armata Roşie cunoştea planul. Atacului german îi lipsea acel element  surpriză caracteristic războiului fulger. Aflând de faptul că poziţiile lor erau descoperite de avioanele de recunoaştere germane , sovieticii au trecut la îmbunătăţirea tehnicilor de camuflaj.

Prizonierii germani capturaţi de ruşi cu câteva zile înainte de ofensiva germană ,au confirmat la interogări faptul că armata germană este în alertă şi va ataca pe 5 iulie. La ora 2 a zilei de 5 iulie, Armata Roşie a lansat un masiv baraj de artilerie . Bombardamentul sovietic a influenţat moralul soldaţilor Wehrmachtului , care primiseră confirmarea faptului că planurile lor au fost dejucate. Armatei germane i-a trebuit aproape 2 ore să se regrupeze după  masivul foc de artilerie sovietic.

Desfăşurarea bătăliei de la Kursk a început oficial la ora 5 a zilei de 5 iulie 1943, atunci când germanii au început să bombardeze poziţiile defensive ocupate de sovietici. Atacul infanteriei şi a blindatelor Wehrmachtului  a început la ora 5.30. În primul val au înaintat 500 de tancuri germane  grupate în formaţii în formă de V , în fruntea cărora erau tancurile grele Tiger I asistate pe flancuri de către tancurile medii Panzer III , Panzer IV şi Panther. În primele 24 de ore de luptă , germanii reuşesc să înainteze 10km  în liniile de apărare sovietică. Au pierdut însă 25000 de oameni , 200 de tancuri şi tot atâtea avioane.

Armata a 9 a comandată de generalul Walter Model(îşi va câştiga ulterior porecla de” Pompierul Fuhrerului”) nu a reuşit însă să străpungă liniile defensive din flancul nordic şi a ajuns să fie prins într-o luptă de uzură. Se pare că Model îşi confirmase încă o dată statutul de expert al organizării defensivei şi nu a ofensivei.

În flancul sudic al “proeminenţei Kursk” situaţia era mult mai gravă. Faţă de flancul nordic ,caracterizat de un relief mai inaccesibil, flancul de sud era în plină stepă, un loc ideal pentru o încleştare între armatele de blindate ale germanilor şi a sovieticilor.

Bătălia de la Prohorovka şi sfârşitul ofensivei germane din Kursk

Pe flancul sudic, Corpul III Panzer comandat de generalul Hermann Breith  a întâmpinat o rezistenţă sovietică puternică. Cu toate dificultăţile din zonă, Armata a 4 a Panzer condusă de generalul Hermann Hoth era pe punctul de a captura localitatea Prohorovka , atunci când a asigurat un cap de pod peste râul Psel şi a avansat către Oboian. Ofensiva armatei a 4 a în Prohorovka era susţinută de 3 corpuri Panzer: Corpul II SS Panzer comandat de generalul  Paul Hausser , Corpul XLVIII Panzer comandat de generalul Otto von Knobelsdorff, Corpul LII Panzer comandat de generalul Eugen Ott.

Corpul II SS al generalului Hausser avea în compoziţie trei divizii  de  Panzergrenadier de elită: divizia Leibstandarte Adolf Hitler(Garda personală a lui Adolf Hitler), divizia a 2 a SS  Das Reich(Imperiul) şi divizia a 3 a SS Totenkopf(Cap de Mort). Fiecare divizie avea mai mult de 100 de tancuri la debutul Operaţiunii Citadela.

Un rol eşenţial în Bătălia de la Prohorovka(12 iulie 1943) l-a avut generalul Pavel  Rotmistrov şi Armata a 5 a Gardă Tancuri. Armata lui Rotmistrov era rezerva strategică de blindate a sovieticilor din flancul sudic . Armata a 5 a Gardă Tancuri avea la dispoziţie 650 de tancuri gata de luptă.

Rezerva de blindate din Armata 1 Tancuri comandată de generalul Mihail Katukov era deja în luptă împotriva armatei a 4 a  Panzer al generalului Hoth . Katukov nu a reuşit  să împiedice Armata a 4 a  în stabilirea unui cap de pod peste râu Psel, înregistrând pierderi uriaşe de tancuri. Corpul VI Tancuri din armata lui Katukov , care iniţial avea 200 de tancuri, pe 11 iulie a mai rămas doar cu 50.

Corpul II Gardă Tancuri  a suplimentat numărul tancurilor lui Rotmistrov la 850. Iniţial armata de tancuri a lui Rotmistrov trebuia să desfăşoare Operaţiunea Rumianţev. Sosirea Armatei  a 5 a Gardă Tancuri la râul Psiol a marcat debutul propriu-zis al operaţiunilor militare de la Prohorovka.

Cele 3 divizii de elită ale Corpului II SS Panzer au luptat într-un culoar situat între râul Psiol şi calea ferată de la Prohorovka. Nu toate sursele sunt de acord însă în legătură cu numărul de tancuri pe care le avea Corpul II SS Panzer.În unele surse apare un număr de 700 de tancuri. Nici piederile nu sunt exact documentate. Sursele sovietice afirmă că tancurile T-34 au distrus într-o luptă de aproape ,400 de tancuri dintre care aproximativ 100 erau tancuri grele Tiger I. Conform rapoartelor germane menite să evalueze situaţia trupelor, se arată faptul că diviziile Corpului II SS Panzer au suferit pierderi moderate. În rapoartele Corpului II SS Panzer se arată că la 11 iulie erau operaţionale doar 211 tancuri. Rapoartele armatei a 4 a germană arată că dintr-un număr operaţional de 163 de tancuri a Corpului II SS ,au fost înregistrată o pierdere de 48 de tancuri.

În istoria Armatei a 5 a  Gardă Tancuri, apărută în 1984, Rotmistrov relatează faptul că au fost pierdute 400 de tancuri, care au avut însă pagube ce puteau fi remediate.

Bătălia de la Prohorovka,cea mai mare înfruntare de blindate din istorie, s-a caracterizat printr-o pierdere masivă de blindate sovietice. Forţele germane au reuşit să ocupe poziţii strategice pe dealurile din porţiunea nordică a oraşului Prohorovka. Înfruntarea blindatelor de la Prohorovka a avut un rezultat nedecis având în vedere că în ziua de 12 iulie nici Wehrmachtul şi nici Armata Roşie nu şi-au îndeplinit obiectivele.

Armata Roşie  a lansat pe 12 iulie,un alt contraatac pe flacul de nord(Operaţiunea Kutuzov) în direcţia Oriol. Germanii ,depăşiţi numeric de sovietici, nu au putut să reziste atacului Armatei Roşii , şi au fost nevoiţi să-se retragă.

Aflând de debarcarea Puterilor Aliate în Sicilia din 10 iulie şi de posibilitatea unui atac sovietic iminent pe râul Mius şi la Izium , Hitler a decis anularea operaţiunii Citadela ,în ciuda protestelor lui Von Manstein .

Pe 19 iulie, contraofensiva Armatei Roşii a  înaintat 75 de km în linia de front germană de la Oriol. Pentru a nu risca o încercuire  la fel ca la Stalingrad , armata a 9 a  a generalului Model a fost nevoită să se retragă din Oriol la o distanţă de aproape 100 de kilometri. Pe 5 august, Oriol a fost recuperat de sovietici.

O situaţie asemănătoare a fost înregistrată si pe flancul de sud ,unde contraofensiva Armatei Roşii (Operaţiunea Rumianţev) care a grupat 1 milion de soldaţi, depăşea categoric trupele germane care aveau doar 300000 de soldaţi şi 600 de tancuri.Pe 3 august este recuperat Belgorodul , iar pe 23 august Armata Roşie intra în Harkov.

Victoria sovietică din Bătălia de la Kursk , va dezlănţui un contraatac rapid pe toate direcţiile Frontului de Est . Armata Wehrmachtului se afla  din acest moment într-o continuă retragere, pierzând definitiv iniţiativa strategică pe Frontul de Est.

 Bibliografie

1.      Mary Kathryn Barbier, Kursk 1943: The Greatest Tank Battle , Ed. Amber Books, Londra, 2013.

2.      Mark Healy ,Kursk 1943: Tide Turns in the East, Ed. Osprey Publishing ,Oxford,1992.

http://www.historynet.com/battle-of-kursk-germanys-lost-victory-in-world-war-ii.htm

http://www.historylearningsite.co.uk/battle_of_kursk.htm

Five naval battles that changed American History

Five naval battles that changed American History

To be considered a superpower, a state must be able to project its naval power across the seas and oceans.

U.S.  has exploited its excellent geostrategic position  between  the Atlantic and Pacific , gradually building  the rule over the seas . The control of trade routes and supply bases are the main condition for a state to be considered a naval power. When you have command of the sea, you can severely limit the strategic options of your opponents. The Royal Navy is the perfect model for a state that managed to build a colonial empire by using the professionalism of its naval forces, which have protected the supply routes for British merchant ships.

As a former British colony, U.S has shown that it learned well the lesson regarding command of the seas .

Professor Craig L. Symonds  of U.S. Naval Academy  identified in his book, “  Decision at Sea : Five Naval Battles that Shaped American History”  ,the five crucial  moments in  American History in which naval forces played a key role.

1.Battle of Lake Earie( 10 september 1813)

Battle of Lake Earie is part of the War of  1812 ,also referred to as the "Second War of Independence". In this naval confrontation that took place in the area of Great Lakes , 9  American warships captured   6 British warships.The victory in this battles, allowed the Americans to recover Detroit  and win the next Battle of Moraviantown (5 October  1813) against  the Indian confederation of  Tecumseh.

2. Battle of Hampton Roads (8-9 March 1862)

Was one of the most important battles of the American Civil War (1861-1865) ,that marked in the same  time a historic moment  in the design and construction of warships. Is the battle that highlights the first iron clad , CSS Virginia(Ex- USS Merrimac) , belonging to Confederacy. CSS Virginia sailed in the estuary of   Elizabeth River(Virginia) to break the Union Navy  blockade  composed of  wooden-hulled ships  . At the end of the battle, CSS Virginia detached from all other ships and marked a new chapter in the history of naval warfare, and also has inaugurated a new class of warships known as monitors. It is interesting to note that the CSS Virginia was protected by iron only up to waterline. In other words, it was vulnerable under waterline.

 

3. Battle of Manila Bay ( 1 May 1898)

Battle of Manila Bay is a part of Spanish–American War of  1898 ,that marked the collapse  of  Spanish colonial empire  and asserting the status of great power of United States . Manila Bay naval confrontation was the most decisive battle in the history of naval history because it resulted in the end of the Spanish colonial period in the history of the Philippines.

 

4. Battle of Midway (4 June 1942)

Battle of Midway was one of the most important battles of World War II, that took place In the Pacific theater of operations . U.S. naval forces have achieved a decisive victory, inflicting insurmountable damage on the Japanese Imperial Fleet

The great importance of the Battle of Midway is underlined by military historian John Kaegan ,,which called it  “the most stunning and decisive blow in the history of naval warfare”.

American code breakers were able to determine the date and location of the attack, enabling the forewarned U.S. Navy to set up an ambush of its own. Four Japanese aircraft carriers and a heavy cruiser were sunk in exchange for one American aircraft carrier and a destroyer. Japanese plan to draw in trap US aircraft carriers was a disaster. It was Japan’s worst defeat in 350 years of history

Image:  Japanese Mogami class cruiser wreck

 

5. Operation Praying Mantis (Persian  Gulf, 18 April 1988)

Operation Praying Mantis was a U.S. Navy military action in retaliation for the Iranian mining of the Persian Gulf , during Iran-Iraq War(1980-1988). The incident with the frigate Samuel B Roberts damaged by an Iranian mine, is the triggering factor of US Navy strike. This battle was the largest of the U.S. surface engagements since World War II. For the first time in US Navy history,  US  has used  anti-ship missiles.

Image with  Iranian frigate  IS Sahand (F-74)wreck  in flames

 

---

Sources:

Craig L. Symonds , Decision at Sea : Five Naval Battles that Shaped American History , Ed. Oxford University Press,New York , 2005.

Stalingrad,o bătălie cât un întreg război

Stalingrad,o bătălie cât un întreg război

Monumental Chemarea Patriei care comemorează bătălia de la Stalingrad

Bătălia de la Stalingrad a lăsat în urmă una dintre cele mai însângerate pagini din istoria omenirii. A fost o bătălie care a schimbat destinele statelor care s-au implicat în luptele celui de al II lea Război Mondial. Pierderea unei întregi armate germane, va rămâne un gol care nu va mai putea fi umplut de nici o măsură ulterioară a Wehrmachtului. URSS a reuşit să-şi pună în valoare superioritatea numerică şi să încercuiască 290000 de soldaţi în urma încheierii Operaţiunii Uranus. Stalingrad , a fost un infern alb în care victorios a fost acela care  a reuşit să-şi adapteze în final strategia la circumstanţele din teren.

Atacul german asupra Stalingradului şi greşelile strategice comise de Hitler

Conştient de faptul că nu poate învinge într-un război prelungit împotriva alianţei dintre URSS , Marea Britanie şi SUA, Hitler a ajuns la concluzia că doar o lovitură militară decisivă poate aduce victoria în URSS . Germania nazistă era conştientă că dacă ar fi adoptat tactica unui război de uzură , nu ar fi avut nici resursele umane şi nici materiale de a învinge URSS.

Prin directiva Fuhrerului nr.41 din 5 aprilie 1942, s-a fixat ca obiectiv acapararea resurselor de petrol din Caucaz(campurile petroliere de la Maycop , Groznâi şi Baku).  Maşina de război germană avea nevoie urgentă de o sursă suplimentară de petrol pentru a se confrunta cu alianţa dintre URSS , SUA şi Marea Britanie. Din punct de vedere a strategiei militare se urmărea anihilarea Armatei Roşii la sud de râul Don printr-o serie de încercuiri. Directiva lui Hitler era doar o simplă declarare a strategiei germane şi nu un document care să aibe la bază un plan detaliat.

În planurile puse la punct de conducerea nazistă , capturarea Stalingradului era un obiectiv secundar în ocuparea câmpurilor petroliere din Caucaz şi eliminarea efectivelor Armatei Roşii din sud.

Operaţiunea cu numele de cod Blau(tr.Albastru) a fost concepută să aibă 4 faze. În prima fază ,Armata a 4-a Panzer şi Armata a 2 a comandată de  von Weichs trebuia să avanseze rapid la est de regiunea Kursk. În faza a II a  , Armata a 6 a  trebuia să avanseze până la malurile râului Don în apropiere de Voronej şi să  încercuiască formaţiunile Armatei Roşii aflate în partea de vest al râului. În faza a III a , Armata a 4 a Panzer avea în plan deplasarea în direcţia sud-est dealungul râului Don pentru a captura şi elimina efectivele Armatei Roşii care  s-au retras la est  în urma înaintării Armatei a 17 a  din direcţia Rostov. În următoarea fază, forţele germane trebuiau să traverseze  fluviul Volga la nord de Stalingrad şi să aştepte mai departe ordinele pentru continuarea ofensivei din Caucaz.

În partea premergătoare operaţiunii Blau , trupele germane trebuiau să elimine “buzunarele de rezistenţă “sovietică din Crimea.

În cadrul ofensivei din 1942 germanii au mobilizat 3 milioane de soldaţi, cautând o victorie decisivă care să termine campania. Eşecul de a captura Moscova în iarna lui 1941 , a arătat însă faptul că Germania nazistă nu avea un plan bine pus la punct în ceea ce priveşte obţinerea unei victorii hotărâtoare. Hitler vrea să ocupe nişte teritorii enorme ca întindere însă cu trupe puţine , ceea ce bineînţeles nu era un plan fezabil. În plus drumurile proaste şi vremea nefavorabilă de pe teritoriul sovietic au îngreunat foarte mult liniile de aprovizionare a armatei Reich-ului. Avansarea armatei nu era urmată şi de extinderea corespunzătoare a liniilor de aprovizionare. În ciuda victoriilor obţinute la începutul campaniei în est, armata germană era incapabilă să susţină o ofensivă strategică dealungul întregului front de est. Singura opţiune realistă era ofensiva pe un singur front. Acapararea câmpurilor pertroliere din Caucaz ar fi privat URSS de 90% din totalul rezervelor de petrol.

Grupul de armate Sud responsabil de executarea misiunii a fost împărţit pe 9 iulie 1942 în Grupul de armată A(armata 1 Panzer şi Armata a 17 a) şi Grupul de armată B(armata a 6 a şi armata a 4 a Panzer). Se adăuga armata a 11 a staţionată în Crimea. Dintre forţele aliate ale Germaniei care au participat la bătălia de la Stalingrad , România a avut 2 armate: Armata a 3 a comandată de generalul de armată ,Petre Dumitrescu şi Armata a 4 a comandată de generalul de armata Constantin Constantinescu-Claps.Italia a avut armata 8 a ,iar Ungaria armata a 2 a.

Pe 23 iulie 1942 , prin Directiva nr.45 , Hitler a ordonat un atac simultan în direcţia Stalingradului şi a Caucazului. În timp ce grupul de armate A a avansat către câmpurile petroliere din Caucaz (Maycop ocupat pe 9 august), generalul von Paulus şi armata a 6 a au primit ordinul de a ataca Stalingradul pe 19 august 1942. Strategia era de a securiza înaintarea Grupului de armate A în Caucaz. Până pe 26 septembrie cea mai mare parte a Stalingradului era în mâinile germanilor.Trupele germane nu au reuşit însă să întrerupă pătrunderea de noi întăriri sovietice de pe celălalt mal al fluviului Volga. În consecinţă se ajunge în scurt timp la o bătălie de uzură în care germanii nu îşi mai puteau aplica strategia favorită a “războiului fulger”. În urma bombardamentelor aeriene intensive , Stalingradul a ajuns o imensă grămadă de moloz  care împiedica atacul tancurilor.Ultima ofensiva majoră germană în interiorul oraşului a avut loc pe 11 noiembrie 1942. Principala greşeala făcută de Hitler a fost una de ordin psihologic. Germania afişa un complex de superioritate în faţa Rusiei , datorită faptului că începând cu Petru cel Mare, cultura germană  a jucat un rol major în dezvoltarea instituţiilor Rusiei Ţariste. Administraţia şi armata din imperiul ţarist era organizată după modelul german. Această atitudine superioară afişată de Hitler era completată şi de caracterul său vulcanic care de cele mai multe ori ignora recomandările generalilor. Proasta planificare logistică a operaţiuni din Caucaz a fost greşeala lui Hitler , care a crezut că victoria la Stalingrad poate fi obţinută în timp scurt. Trupele germane erau complet nepregătite să facă faţă unei ierni de tip siberian . Mulţi soldaţi germani au murit îngheţaţi , de foame sau de boli precum tifosul şi dezinteria. Strategia lui Hitler de a nu lua în considerare o retragerea strategică din zona Stalingradului ,l-a costat în final pierderea întregii armate a 6 a .

Cum a câştigat Armata Roşie cea mai importantă batălie din istorie

 

Sursa:http://punch.photoshelter.com/gallery-image/Bernard-Partridge-Cartoons/G0000_xSMzDQG4iQ/I0000NF8YOZMLCcw

În ceea ce priveşte strategia URSS , cea mai importantă mişcare a fost mutarea întregii sale industrii de război(aproximativ 1500 de fabrici) în regiunea muntilor Urali. Faptul că armata Germaniei naziste a reuşit să avanseze atât de rapid în prima fază a campaniei din est s-a datorat proastei pregătirii şi înzestrări a Armatei Roşii .

Strategia contraofensivei sovietice a fost pusă la punct de Înaltul Comandament Sovietic(Stavka)

La debutul  operaţiunilor  Grupului de Armate Sud a Wehrmacht-ului la 28 iunie 1942, Stalin nu era încă sigur dacă Moscova era sau nu pe agenda înaltului comandament german.  Un avion german pilotat de maiorul Joachim von Reichel(ofiţer în biroul de operaţiuni a armatei a 24 a Panzer ) care avea în posesie planurile Operaţiuni Blau , s-a prăbuşit pe 19 iunie 1942 în zona frontului controlată de Armata Roşie. Cu toate că aveau în posesie planurile operaţiunii , sovieticii erau sceptici de veridicitatea informaţiilor,luând în considerare un plan german de ai induce în eroare.

Pe 12 iulie este format frontul de la Stalingrad , iar o dată cu începutul atacului german , oraşul este declarat în stare de asediu pe 25 august 1942. Dar cea mai importantă a fost mobilizarea politică a URSS  de a ralia întreaga populaţie împotriva invadatorului german. O atmosferă a patriei în pericol se instalase în rândul întregii societăţi sovietice. Ocuparea Rostovului de către armata Wehrmacht-ului a  accentuat criza gravă prin carea trecea URSS. Primul răspuns politic al lui Stalin la această criză a fost  emiterea Ordinului nr 227(27 iulie 1942)  cunoscut sub forma conţinutului său de Nici un pas înapoi. Ordinul recunoştea situaţia grava prin care trecea URSS. Stalin înţelesese  până la urmă că ofiterii în armata nu trebuie aleşi după criterii politice , ci după profesionalism.  Mareşalul Gheorghi Jukov şi Alexandr Vasilevski au fost principali strategi ai victoriei de la Stalingrad.

Nu trebuie subestimat nici rolul generalului Vasili Ciuikov ,comandant al armatei a 62 a.  Cu trupe reduse , Ciuikov reuşeşte să-şi menţină poziţiile în Stalingrad, stabilind un cap de pod pentru forţele sovietice staţionate pe celălalt mal al Volgăi. Tactica sa inovativă de “agăţare a adversarului ”, care consta în păstrarea liniilor de front foarte apropiate una de alta(10-15m), a pus Luftwaffe în imposibilitatea de a iniţia atacuri aeriene fără riscul de a lovi propriile poziţii.

Spre deosebire de Ciuikov , care era un excelent comandant de teren ,  von Paulus nu avea calităţile necesare de a conduce direct o armata într-un teatru de operaţiunii cu toate că anterior a fost un excelent ofiţer în Biroul de planificări. Generalul von Paulus nu a reuşit să-l egaleze pe comandantul anterior al armatei a 6 a ,Walter von  Reichenau.

Sovieticii îţi pregăteau contraofensiva de ceva vreme, ajungând să antreneze 1milion de soldaţi pentru desfăşurarea Operaţiunii Uranus ,de încercuire a armatei a 6 a  conduse de von Paulus.

Informaţiile furnizate de trupele româneşti (armata a 3 a şi a 4 a) care a apărau flancurile armatei germane arătau foarte clar că URSS îşi mobilizează trupele în vederea unui atac care să încercuiască forţele Axei aflate în luptă în Stalingrad . Toate semnalele de alarmă a comandanţilor români au fost trecute cu vederea de Înaltul comandament german , care a hotărât să întârzie trimiterea de întăriri pentru apărarea flancurilor.

Operaţiunea Uranus începe la 19 noiembrie cu atacarea flancurilor păzite de forţele româneşti din  zona de sud şi de nord. Cu toate că reuşesc să respingă primul atac, trupele româneşti ajung sa fie complet depăşite numeric şi din punct de vedere al înzestrării. Cad în prizonierat aproape 27000 de soldaţi români. Forţele sovietice au reuşit să închidă inelul de încercuire în apropiere de localitatea Kalaci .290000 de soldaţi ai Axei ajung să fie captivi la est de râul Don. Hitler a refuzat să aprobe la timp retragerea , bazându-se  pe planul lui Goring care susţinea că trupele din zonă pot fi aprovizionate cu ajutorul avioanelor. În mintea lui Hitler , încercuirea armatei a 6 a la Stalingrad era doar una temporară.

Încercarea generalului Erich von Manstein şi a armatei a 4 a Panzer ,din cadrul Operaţiunii Furtună de Iarnă(13-23 decembrie), nu a reuşit să facă un culoar de retragere pentru trupele armatei a 6 a.  Contraofensiva sovietică planificată de Stavka a reuşit să pecetluiască soarta celor 290000 de soldaţi prinşi în încecuire. Dintre aceştia doar 6000 vor reuşi să se mai întoarcă acasă.

Consecinţele bătăliei de la Stalingrad

Bătălia de la Stalingrad va rămâne una dintre cele mai sângeroase bătălii din istoria omenirii , care a reuşit să schimbe soarta unui război. După înfrângerea de la Stalingrad şi catastrofa ulterioară de la Kursk , germanii au pierdut complet iniţiativa strategică pe frontul de est . Aşa cum aprecia generalul Douglas Mc Arthur , în cazul în care trupele Axei ar fi reuşit să câştige bătălia de la Stalingrad , Hitler ar fi putut continua războiului pentru cel puţin încă 10 ani.

Chiar şi după bătălia de la Stalingrad, Germania nazistă nu a renunţat  la războiul de anihilare pe care la practicat şi în prima parte a campaniei din est. În retragere , germanii incendiau sate şi oraşe şi dinamitau căi ferate şi poduri pentru a încetini avansul Armatei Roşii. O mulţime de civili din zonele de ocupaţie a Germaniei Naziste au fost executaţi ca represalii pentru înfrângerea suferită la Stalingrad

 Bătălia de la Stalingrad  a reprezentat speranţa victoriei pentru Aliaţi, arătând faptul că armata Wehrmacht-ului nu era invincibilă. Statele aliate cu Germania au conştietizat că după înfrângerea de la Stalingrad, vor trebui să negocieze o ieşire din război pentru a limita pierderile materiale şi umane. Statele neutre care până atunci aveau o atitudine prietenoasă faţă de Germania Nazistă(Spania , Suedia şi Turcia) îşi vor întrerupe relaţiile diplomatice cu Reich-ul.

În operaţiunea  împotriva Stalingradului, pierderile umane şi materiale ale Wehrmachtului depăşeau toate cifrele cu pierderi însumate de la începutul operaţiuniii Barbarossa şi până atunci. Această pierdere nu va mai putea fi înlocuită de germani, care şi aşa erau încă de la începutul invaziei în URSS în inferioritate numerică.

Pentru sovieticii ,victoria de la Stalingrad a creat o coeziune între Armata Roşie şi conducerea politică, având ca efect diminuarea erorilor de planificare a operaţiunilor militare. La fel de importantă a fost şi coeziunea din societatea sovietică. Pentru Stalin , punctul de cotitură în război a fost considerată totuşi victoria de la Kursk .

Stalingrad a fost până la urmă o bătălie a resurselor, atât umane cât şi materiale între două forţe la fel de  determinate. Câştigătoare a fost partea care a reuşit cel mai bine să-şi mobilizeze forţele şi să le adapteze în funcţie de circumstanţe.

Bibliografie

1.      Geoffrey Roberts, Victory at Stalingrad: The Battle that Changed History ,Ed. Pearson Education , Londra , 2002.

2.      Peter D. Antill, Stalingrad 1942 ,Ed. Osprey Publishing, Oxford, 2007, pp.31-38.

3.      Geoffrey Jukes, Hitler's Stalingrad Decisions, Ed. University of California Press, Berkley,1985.